Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 07.09.2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi, obligarea acestuia la plata sumei de 610 RON- diferenţă plată decontare cheltuieli turistice pentru anul 2018.
2. Hotărârile pronunţate de instanţele de fond
Prin sentinţa nr. 675 din 2 mai 2019, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă-contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi.
Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1411 din 21 octombrie 2019, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei nr. 675/2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 675 din 02 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă-contencios administrativ şi fiscal şi împotriva deciziei nr. 1411 din 21 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că cele două instanţe care au pronunţat hotărârile recurate au aplicat greşit normele de drept material în instrumentarea dosarului său.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, arătând că recurentul nu a indicat niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este inadmisibil.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi cu dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., se constată că Decizia nr. 1411 din 21 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal este definitivă.
Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".
Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
În cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, deoarece aceasta nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 675 din 02 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă-contencios administrativ şi fiscal şi împotriva deciziei nr. 1411 din 21 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.