Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 la data de 10.05.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor:
1. să se anuleze, în parte, Decizia de respingere parţială nr. 19751/10.04.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor;
2. pentru prejudiciul suferit urmare a decesului def. B., să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor civile arătate în cererea adresată F.G.A., anume:
- 45.408 RON RON reprezentând pierderea de venituri urmare a decesului def. B., ceea ce pune reclamantul într-o situaţie de inferioritate având în vedere că de la decesul mamei şi până va obţine propriile venituri se bazează exclusiv pe veniturile obţinute de tată, C.;
- 4.500.000 RON RON daune morale pentru decesul def. B.
În temeiul art. 453 alin. (1) noul C. proc. civ., a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 534 din 03 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul F.G.A., a anulat în parte decizia nr. 19751/10.04.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul la soluţionarea motivată a cererii de acordare a sumei de 45.408 RON reprezentând pierderea de venituri, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 534 din 3 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.:
"când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"
În fapt, se reţine în Decizia de respingere parţială nr. 19751/10.04.2019 emisă de FGA:
"La data de 21.12.2013, a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x care rula pe DN 72 la km 7 + 600, în afara localităţii Picior de Munte, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule compus din autoutilitara cu nr. de înmatriculare x şi semiremorca cu nr. de înmatriculare y. În urma evenimentului a rezultat decesul numiţilor D. şi B..
În mod greşit în sentinţa civilă nr. 534/03.10.2019, cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A nr. 14/2011, se reţine că suma de 43.879 RON acordată cu titlu de daune morale "reprezintă o compensaţie echitabilă" şi, se refuză analizarea cuantumului daunelor morale acordate;
Se argumentează de instanţa de fond că:
"dreptul de apreciere de care dispune autoritatea pârâtă, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală" - anume "GHIDULUI elaborat de Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii".
Se reţine în continuare de instanţa de fond că:
"recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale".
În primul rând este de subliniat că sus menţionata "procedură standardizată" este reprezentată de GHIDUL emis de către Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii.
Obligativitatea ghidului FPVS este echivalentă în încălcarea principiului liberului acces la justiţie (prev. de art. 21 din Constituţia României) deoarece în acest caz magistratul nu ar mai "judeca" cauza în sensul deplin al termenului, ci judecata sa s-ar transforma într-un simplu calcul matematic, iar, pe de altă parte, media daunelor morale acordate (fie că este vorba de media din jurisprudenţa naţională, fie că este vorba de media din societatea apelantă) este un "organism viu", care se formează şi evoluează în timp în funcţie de jurisprudenţă. A condiţiona acordarea daunelor de respectarea unei anumite medii dintr-un moment anume, înseamnă a îngheţa pentru totdeauna posibilitatea de schimbare a mediei.
Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.
În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.
Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat.
Pierderea unei persoane dragi poate fi traumatizantă, dar pierderea soţului şi a mamei este o adevărată traumă psihică, mai ales că acest eveniment a dus la decesul unei persoane în floarea vârstei, în momente cheie pentru dezvoltarea armonioasă a unei familii şi, implicit, a copiilor. Legătura puternică dintre membrii unei familii nu trebuie dovedită, ea se prezumă, cu atât mai mult cu cât este de netăgăduit că defuncta a fost o mamă şi o soţie bună, fiind liantul, poziţie asumată în general, în societate, de mama şi de soţie.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în cauză, se contestă decizia nr. 19751/10.04.2019 emisă de pârâtul FGA prin care se respinge în parte cererea de acordare a despăgubirilor civile pentru decesul mamei reclamantului minor, solicitându-se obligarea pârâtului la plata sumei de 45.408 RON cu titlu de pierdere de venituri, precum şi a sumei de 4.500.000 RON daune morale.
În fapt, la data de 21.12.2013, a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x care rula pe DN 72 la km 7+600m, în afara localităţii Picior de Munte, în sensul că acesta a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule compus din autoutilitara cu nr. de înmatriculare x şi semiremorca cu nr. de înmatriculare x. În urma evenimentului a rezultat decesul numiţilor D. şi B..
La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. E. S.A., cu poliţa nr. x.
Prin decizia contestată au fost acordate numai daune morale în cuantum de 43.879 RON, FGA raportându-se la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii.
Instanţa de fond a anulat în parte decizia nr. 19751/10.04.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul la soluţionarea motivată a cererii de acordare a sumei de 45.408 RON reprezentând pierderea de venituri.
Conform prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: … d) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".
O reglementare similară este preluată prin dispoziţiile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.
În lipsa unor criterii şi limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate. Din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate.
În speţă, acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse reclamantului prin decesul mamei sale, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.
Cu privire la recursul declarat de către reclamantul A. s-a constatat că singura critică se referă la cuantumul daunelor morale.
Sub acest aspect, s-a învederat că repararea daunelor morale prin despăgubiri băneşti ridică problema dificilă a modului şi a criteriilor de apreciere a prejudiciilor morale, cât şi a criteriilor de stabilire a indemnizaţiei destinate reparării acestora. Stabilirea prejudiciilor morale nu are la baza criterii exacte, ştiinţifice, deoarece exista o incompatibilitate între caracterul moral, nepatrimonial al daunelor, şi caracterul bănesc, patrimonial al despăgubirilor. În aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătăţii, precum şi asupra posibilităţii reclamanţilor de a se realiza deplin pe plan social, profesional şi familial.
Legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de cuantificare a prejudiciului, astfel încât instanţele au puterea suverană de apreciere a despăgubirilor, prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei.
Daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la importanţa valorilor lezate şi, în măsura în care au fost lezate aceste valori, la consecinţele negative suferite de cei în cauză în plan fizic şi psihic, intensitatea percepţiei consecinţelor vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei. De asemenea, este necesar să se aibă în vedere criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, aşa cum a învederat şi instanţa de control judiciar, prin decizia de casare.
Sub aspectul criteriilor de cuantificare a prejudiciului moral, în speţă, trebuie să se ţină cont de relaţiile de rudenie existente între victimă şi reclamanţi, precum şi de vârsta fiecărui reclamant, care este relevantă asupra dezvoltării profesionale, sociale şi familiale a persoanelor lezate.
Din punct de vedere al importanţei valorilor sociale lezate, pierderea unui părinte afectează dreptul la viaţa de familie, la dezvoltarea fizică, psihică şi intelectuală, valori esenţiale şi indispensabile pentru creşterea şi perfecţionarea armonioasă a copiilor, aflaţi în plină evoluţie profesională.
Aprecierea asupra cuantumului daunelor morale nu se poate realiza cu exactitate, neputând-se compensa toate traumele psihice suportate de către copii sau de către părinţi, şi că instanţa de judecată trebuie să stabilească cuantumul acestora având în vedere cerinţele echităţii, dar şi necesitatea stabilirii unei despăgubiri rezonabile din prisma asigurării unui echilibru între prejudiciul produs şi traumele suferite, cu scopul de a nu se crea o îmbogăţire fără justă cauză,
Legiuitorul nu a prevăzut limite minime sau maxime pentru stabilirea despăgubirilor victimelor, ci a lăsat posibilitatea instanţelor de judecată de a aprecia asupra cuantificării prejudiciului ţinând cont de criteriile jurisprudenţiale, vârsta victimei, natura şi intensitatea leziunilor, consecinţele negative fizice, psihice şi sociale, posibilităţile de recuperare, existenţa prejudiciului estetic, etc.
Despăgubirile trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proporţionalitate având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.
Având în vedere argumentele antereferite, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a avut în vedere criteriile jurisprudenţiale în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului.
Sumele acordate cu titlu de daune morale de către instanţa de fond constituie o limitare disproporţionată a dreptului de despăgubire şi o încălcare a principiului echivalenţei, a garantării unui tratament comparabil al victimelor accidentelor rutiere, a protecţiei sociale a acestora, a efectului util al reglementării europene, a garantării despăgubirii adecvate, juste şi echitabile. Aceasta deoarece despăgubirea este derizorie şi nu constituie un caracter de satisfacţie pentru această categorie de persoane extrem de vulnerabilă. De asemenea, cuantumul daunelor morale reduce în mod nejustificat protecţia oferită victimelor şi stabileşte o discriminare faţă de victimele altor accidente rutiere.
Astfel fiind, faţă de considerentele expuse, cuantumul despăgubirii acordate cu titlu de daune morale reclamantului A. în calitate de fiu al decedatei B. constituie o limitare disproporţionată şi nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudenţă.
Limitarea disproporţionată a dreptului de despăgubire al rudelor persoanei decedate este în dezacord cu obiectivul central al reglementării europene şi anume garantarea tratamentului comparabil al victimelor accidentelor rutiere, precum şi cu reglementarea internă în domeniu.
Examinând decizia ce face obiectul prezentului recurs în limita criticilor de nelegalitate formulate de recurent întemeiate pe dispoziţiile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curtea constată că aceste critici sunt fondate.
Astfel, în ceea ce priveşte suma de bani acordată cu titlul de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a-le uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea.
Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilităţii, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogăţire fără temei legitim pentru terţa persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordat de instanţă nu se stabileşte arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), dar şi a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a terţelor persoane păgubite.
Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.
În speţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor morale solicitate de către reclamant, deşi prezintă în motivarea hotărârii, în esenţă, că acestea au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial, că stabilirea cuantumului lor presupune o doză de aproximare şi că acestea trebuie raportate la consecinţele negative suferite de reclamant sub aspectul vieţii familiale, a relaţiilor de rudenie, aceeaşi instanţă, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu a avut în vedere toate criteriile arătate, şi nici dispoziţiile legale incidente în cauză - art. 49 alin. (1) lit. d) din Ordinul nr. 20/2008 al CSA.
Cum principiile de drept naţionale şi convenţionale în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite de reclamanţi pe plan fizic şi moral, avându-se în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, se constată că instanţa de fond, ţinând seama de aceste consecinţe, era ţinută să se raporteze şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.
Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate ori înlăturând acordarea despăgubirilor raportat de dovezile administrate, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
În ceea ce priveşte principiul ce se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, se constată că este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte.
Conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Spre deosebire de daunele materiale, care se stabilesc pe baza probelor administrate, despăgubirile reprezentând daunele morale se determină prin evaluarea făcută de o instanţă de judecată, care trebuie să ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibile, în mod rezonabil, că ar fi fost cauzate prin fapta săvârşită, dar şi de jurisprudenţa naţională în materie.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că suma care se cuvine reclamantului este de 100.000 RON, calculată în raport de criteriile obiective determinate de instanţă, afectarea relaţiei de afecţiune dintre reclamant şi victimă, în calitate de fiu şi mama, lipsa suportului material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului reclamantului, dar şi de jurisprudenţa naţională în materie, cu aplicarea celor două principii menţionate anterior.
Aceste prejudicii morale se prezumă, ţinându-se seama de criteriile obiective expuse mai sus şi de valorile jurisprudenţiale, în funcţie de care, pe baza situaţiei de fapt determinate, instanţa poate realiza o evaluare a cuantumului daunelor morale ce reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral cauzat reclamantului prin decesul mamei.
În ceea ce priveşte practica judiciară, se constată, însă, că nu se constituie în singurul criteriu determinant în cuantificarea daunelor morale în litigiu pendinte, întrucât aceasta, până în acest moment, nu a trasat delimitări extrem de precise ale cuantumului despăgubirilor care se cuvin în funcţie de prejudiciul suferit prin pierderea unei rude foarte apropriate, în speţă mama.
Faţă de cele arătate, rezultă că instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama şi de practica judiciară în materie.
Prin urmare, Înalta Curte, va admite recursul declarat de reclamant, va modifica decizia atacată, în parte, în sensul majorării cuantumul daunelor morale cu suma de 100.000 RON.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge contestaţia cu privire la cererea de acordarea a sumei de 45.408 RON reprezentând pierderea de venituri, ca rămasă fără obiect, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 534 din 03 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi rejudecând:
Anulează în parte decizia emisă de pârâta FGA nr. 19751/10.04.2019, în sensul majorării cuantumul daunelor morale cu suma de 100.000 RON.
Respinge contestaţia cu privire la cererea de acordarea a sumei de 45.408 RON reprezentând pierderea de venituri, ca rămasă fără obiect.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.