Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând instanţei, anularea art. 2 din dispozitivul Deciziei administrative emise si obligarea acestuia, în principal la plata sumei de 27,175.07 RON, reprezentând diferenţa dintre suma pe care a solicitat-o, in cuantum de 33.589,74 RON si suma de 6.414,67 RON, acordata si plătită conform art. 1 din Decizie, iar în subsidiar, la plata sumei de 11,668,33 RON, reprezentând diferenţa dintre limita maxima de despăgubire, stabilita si notata de inspectorul de asigurări al asigurătorului B. pe formularul "Constatare nr. 1 la dos. x, nr. 3400/16.07.2015" si suma de 6.414,67 RON, acordata si plătită conform art. 1 din Decizie, precum şi la plata cheltuielilor de judecata făcute cu acest proces.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3409 din 24 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;
- a anulat art. 2 al Deciziei nr. 5576/21.04.2017 emisă de pârât;
- a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 13873,72 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză şi suma acordată potrivit art. 1 din Decizia atacată;
- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2350 RON 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 3409 din 24 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a arătat că în cauză, prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit legea.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât susţine încălcarea, prin sentinţa recurată, a prevederilor art. 2, art. 11 şi art. 13 art. 14 din Legea nr. 213/2015, art. 51 şi art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014, arătând, în esenţă, că documentele anexate cererii de plată dovedesc o supraevaluare a pagubei, prin stabilirea manoperei la un tarif superior celui practicat de alte unităţi service.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat în esenţă următoarele aspecte:
Astfel, conform notei de calcul intocmita in cauza, valoarea reala a autoturismului la data producerii accidentului, este de 6.240,6 euro.
Totodată, raportat la scopul constituirii F.G.A. in conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2015, coroborat cu dispoziţiile Normei ASF nr. 23/2014 in vigoare la data producerii evenimentului, s-a avut in vedere faptul ca intre valoarea prestaţiei executare si preţul plătit, trebuie sa existe un echilibru, pe cazuri similare si preturile agreate de reprezentantele mărcilor vehiculelor.
Pentru acest caz, a fost întocmit devizul estimativ de reparaţie in sistemul de specialitate C. pentru acordarea despăgubirii in "sistem regie proprie", prin raportare la prevederile legale in domeniu, mai sus menţionate.
Conform devizului de reparaţii întocmit de specialiştii F.G.A., a rezultat o valoarea maxima de despăgubire in cuantum de 6.415 RON, conform următoarei modalităţi de calcul:
Total manopera: 753,75 RON,
Total vopsitorie: 1.509,78 RON,
Total piese: 4.151,14 RON
Total costuri reparaţie: 6.414,67 RON (TVA inclus).
Prin urmare, diferenţa solicitata de petent in cuantum de 31.864,06 RON, nu este justificata.
Menţionează ca FGA nu a fixat preturi si nici tarife minimale ori maximale, ci a analizat cererea reclamantei in baza sistemului de preturi C., aceasta fiind o baza de date acceptata de către toţi asigurătorii si de către unităţile service si care furnizează tuturor părţilor implicate in procesul de prelucrare a daunelor auto, o baza de date uniforma.
Totodată, raportat la scopul constituirii F.G.A. in conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2015, coroborat cu dispoziţiile Normei ASF nr. 23/2014 in vigoare la data producerii evenimentului, s-a avut in vedere faptul ca intre valoarea prestaţiei executare si preţul plătit trebuie sa existe un echilibru, pe cazuri similare si preturile agreate de reprezentantele mărcilor vehiculelor.
Recurenta consideră că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale a art. 13, alin. (3) din L 213/2015, potrivit cărora FGA verifica dosarele de dauna si a creanţelor raportat la normele aplicabile in materie (normele RCA acestea fiind condiţiile generale si speciale ale acestui tip de asigurare) si a condiţiilor de asigurare, generale si speciale, insa aceste norme si condiţii sunt de asigurare si nu de TARIFARE.
FGA nu este un asigurător sau reasigurator si administrează aceste fonduri care sunt ale asiguraţilor, onorata instanţa de recurs.
FGA nu are convenţii de colaborare cu absolut nici o unitate reparatoare si pentru a asigura o echitate in analiza cererilor de plata a ales sa se raporteze la preturile practicate de reprezentantele mărcilor.
Având în vedere că principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări FGA este obligat sa acţioneze ca un profesionist, fiind în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte riscurile diminuării nejustificate a resurselor FGA, prin acordarea fara analiza a cererilor depuse de petenti Ia FGA, aceasta fiind si raţiunea introducerii in textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte a dosarelor de dauna de către FGA.
Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, şi nu este menită a aduce o îmbogăţire/fără justă cauză asiguratului, in cazul de fata unităţii reparatoare.
Reglementarea legala scop care vizează prezervarea caracterului real al preţurilor achitate. Or, in cazul dedus judecaţii reclamantul nu a făcut dovada achitării contravalorii pieselor de schimb si a manoperei depunând un deviz estimativ fără să facă dovada existentei prejudiciului.
Din dispoziţiile legale, rezulta ca, FGA administrează aceste contribuţii ale asiguraţilor, colectate prin intermediul asigurătorilor si este direct răspunzător de aceste fonduri fiind obligat de lege sa analizeze cererea de plata atât raportându-se la condiţiile de asigurare cat si la preturile practicate de unităţile reparatoare.
Arăta că, aceleaşi unităţi reparatoare in alte situaţii practica tarife orare cu mult mai mici fata de cele practicate in relaţiile cu asigurătorii cat si cu FGA. FGA nu poate accepta la plata orice preturi ale pieselor sau orice tarife de manopera ale unităţilor reparatoare mergând pe principiul ca oricum se vor primi banii după o perioada de... si ca oricum trebuie sa plătească orice suma pe care o solicit.
Având în vedere că principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări FGA este obligat sa acţioneze ca un profesionist, fiind în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte "riscurile diminuării nejustificate a resurselor FGA, prin acordarea fără analiza a cererilor depuse de petenţi la FGA, aceasta fiind si raţiunea introducerii in textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte a dosarelor de dauna de către FGA.
Raportat la cele expuse mai sus, fata de faptul ca FGA nu este un asigurător si FGA-ul nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător, a faptului ca reclamantul nu a fost prejudiciat acesta nefăcând dovada prejudiciului ci fiind despăgubit in cuantumul egal cu cuantumul pagubei suferite care are caracter reparator si nu de îmbogăţire fără justa cauza, a faptului ca FGA este obligat sa se comporte ca un profesionist in ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare din care este constituit si a faptului ca, legiuitorul a obligat FGA sa analizeze si instrumenteze dosarele de dauna, pe cale de consecinţa apreciem ca, FGA a procedat in baza legii la analizarea si instrumentarea dosarului de dauna in cauza si acordat despăgubiri in baza unei atente analize astfel ca, între valoarea prestaţiei executate şi preţul plătit să existe un echilibru, pe cazuri similare şl având în vedere preţurile agreate de reprezentanţele mărcilor autovehiculelor, solicită in baza dispoziţiilor art. 488, alin. (1), pct. 6) şi 8) C. proc. civ. prin raportare la art. 497 si art. 20, alin. (3) prima teza din L 554/2004, casarea sentinţei recurate si trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond care a pronunţat hotărârea casată.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-reclamant a invocat excepţiile nulităţii, de netimbrare şi de tardivitate a recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 06.02.2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 18.02.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţiile invocate de intimatul-reclamant prin întâmpinare.
Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, apreciind că motivele de recurs formulate de recurentul-pârât se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, se constată că prin cererea de recurs a fost criticată nelegalitatea hotărârii pronunţate în fond, prin prisma greşitei aplicări a normelor de drept substanţial, recurentul formulând contraargumente de ordin critic faţă de considerentele sentinţei pronunţate, cu referire concretă la modul în care prima instanţă a aplicat prevederile Legii nr. 213/2015.
De asemenea, excepţia de netimbrare este nefondată, întrucât recurentul-pârât a depus dovada taxei de timbru judiciare de 200 de RON aferente cererii de recurs, ataşând la dosar chitanţa.
În fine, excepţia de tardivitate a recursului este nefondată, recursul fiind promovat cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la data de 17.10.2018, sentinţa pronunţată de instanţa de fond fiindu-i comunicată la data de 03.10.2018.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul a solicitat in contradictoriu cu Fondul De Garantare A Asiguraţilor, anularea art. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 5576/21.04.2017 si obligarea acestuia, în principal la plata sumei de 27,175.07 RON, reprezentând diferenţa dintre suma pe care a solicitat-o, in cuantum de 33.589,74 RON si suma de 6.414,67 RON, acordata si plătită conform art. 1 din Decizie, iar în subsidiar, la plata sumei de 11,668,33 RON, reprezentând diferenţa dintre limita maxima de despăgubire, stabilita si notata de inspectorul de asigurări al asigurătorului B. pe formularul "Constatare nr. 1 la dos. x, nr. 3400/16.07.2015" si suma de 6.414,67 RON, acordata si plătită conform art. 1 din Decizie, precum şi la plata cheltuielilor de judecata făcute cu acest proces.
Prin sentinţa recurată, a fost anulat art. 2 al Deciziei nr. 5576/21.04.2017 emisă de pârâtul F.G.A şi a fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 13873,72 RON RON.
Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative aplicabile, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.
Astfel, Înalta Curte constată că deşi recurentul-pârât a invocat şi temeiul de drept prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., totuşi în dezvoltarea motivelor de recurs a formulat critici care privesc doar dezacordul cu privire la modul în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recursul declarat de pârât vizează soluţia pronunţată pe primul capăt al cererii de chemare în judecată, prin care instanţa de fond a obligat FGA şi la plata sumei de 13873,72 RON, respinsă prin Decizia nr. 5576/21.04.2017.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent prin memoriul de recurs, prin care acesta a invocat argumente similare celor expuse prin întâmpinare în faţa primei instanţe privind data naşterii dreptului său de creanţă, precum şi calitatea FGA de succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorului în faliment, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.
Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF NR. 23/2014:
"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.
(...)
(6) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.
(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate".
Din interpretarea logică şi sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabileşte pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare şi nu de o medie a preţurilor practicate de unităţile de specialitate, ori de preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar reţine că în lipsa unui temei legal, instanţa nu poate considera că este legalădecizia autorităţii pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază rezonabil.
Mai observă Înalta Curte că diferenţa respinsă la plată, potrivit deciziei atacate şi documentaţiei administrative ce a stat la baza emiterii acesteia, rezultă din reducerea contravalorii manoperei, însă apreciază că, faţă de dispoziţiile normei antereferite, această măsură nu poate fi apreciată ca fiind legală şi temeinică pentru că păgubitul nu poate fi condiţionat de a-şi efectua reparaţiile la o anumită unitate.
Mai mult, stabilirea valorii despăgubirii prin raportare chiar la preţurile stabilite de unităţile service în fiecare din cazurile concrete şi prin raportare la documentele justificative eliberate de unităţile reparatoare, reprezintă o aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului şi nu o îmbogăţire fără justă cauză.
Totodată, reţine Înalta Curte că art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, ţinându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăşi valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi nici limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA".
Prin urmare, despăgubirea se stabileşte în funcţie de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului şi de limitele de despăgubire stabilite prin poliţă, iar nu în funcţie de preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.
În cauză, dreptul de apreciere al autorităţii pârâte a fost depăşit întrucât cuantumul daunei este reprezentat de costul reparaţiilor efectuate la o unitate specialitate şi probat în cauză inclusiv prin efectuarea unei expertize de specialitate auto care a statuat asupra corectei identificări în cadrul dosarului de daună, a avariilor provocate în urma accidentului de circulaţie - fapt care atestă astfel, caracterul real al prejudiciului suferit, asupra justificării producerii acestora prin dinamica accidentului, precum şi asupra evaluării reparaţiilor, prin raportare chiar la programul C. invocate de recurent, astfel că nu este legală diminuarea cuantumului despăgubirii solicitate.
În condiţiile în care, în recurs nu se regăsesc critici concrete cu privire la motivele pentru care instanţa de fond a reţinut această valoare a autovehiculului, Înalta Curte constată că valoarea reparaţiilor nu depăşeşte valoarea autovehiculului, astfel încât şi sub acest aspect, acordarea integrală a valorii reparaţiilor este legală şi temeinică.
În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei civile recurate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge excepţiile invocate de intimatul-reclamant şi recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile invocate de intimatul-reclamant A..
Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3409 din 24 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 18 februarie 2021.