Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.02.2018 sub nr. x/2018, reclamanta Societatea Metrorex S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anularea în parte a Hotărârii nr. 11/10.01.2018 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, respectiv anularea punctelor 3, 4, 5 şi 6 din hotărâre, ca netemeinice şi nelegale.
În fapt, prin Hotărârea nr. 11/10.01.2018, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de S.C. Metrorex S.A. conform art. 28- 32 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; a constatat că neadaptarea staţiilor de metrou pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi reprezintă o discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. g) din O.G. nr. 137/2000, cu art. 22, art. 62 şi art. 64 ale Legii nr. 448/2006, respectiv art. . 9 şi art. 19 ale Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 221/2010; a recomandat părţii reclamate ca în termen de trei luni să accesibilizeze toate staţiile de metrou pentru persoanele cu dizabilităţi, a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti să ofere sprijinul necesar realizării accesibilizării, iar Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială respectiv Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi să aplice cu stricteţe prevederile legale atât faţă de societăţile de transport, cât şi faţă de autorităţile publice locale care încalcă prevederile legale; a dispus monitorizarea implementarea recomandării conform art. 19 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 137/2000.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3496 din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea Metrorex, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Societatea Metrorex, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea de fond pentru aplicarea greşită a normelor de drept material, în acest sens afirmând că prima instanţă a considerat greşit că recomandarea are un caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, iar nerespectarea acestuia nu atrage sancţiuni, în opinia sa această hotărâre poate atrage pe viitor sancţiuni pentru societate. Chiar dacă hotărârea C.N.C.D. are un doar un caracter de recomandare, practic C.N.C.D., cel mai înalt for naţional pentru prevenirea şi combaterea discriminării, reţine în cuprinsul hotărârii, în opinia Colegiului Director, existenţa unei fapte de discriminare.
Conform O.G. nr. 137/2000 republicata, Colegiul director este forul decizional in constatarea existentei faptelor de discriminare si de sancţionarea acestora, este organ colegial, deliberativ si decizional. Atribuţiile principale ale Colegiului Director constau in soluţionarea cazurilor de discriminare primite de CNCD investigarea cazurilor de discriminare, constatarea acestora si aplicarea sancţiunilor.
Or, Colegiul director nu a făcut o investigare obiectivă a situaţiei de fapt, iar prima instanţă, de asemenea, nu a analizat într-un mod judicios, apărările reclamantei.
Este de notorietate faptul că reţeaua de metrou a fost construită în perioada anilor '70 -'80 fără a fi prevăzute în cadrul proiectelor tehnice măsuri, sisteme şi instalaţii care să permit accesul persoanelor cu dizabilităţi. Or, ţinând cont şi de faptul că lucrările de construcţii ale reţelei de metrou se află în nivelul subteran al diferitelor zone urbanistice ale municipiului Bucureşti, zone care au suferit modificări de amenajare urbanistică la suprafaţă, trebuie să fie reţinut pe de o parte, faptul că în toate zonele unde tehnic s-au implementat măsuri de adaptare, au fost realizate lucrări de accesibilizare şi în continuare se caută soluţii pentru adaptarea acestor zone.
Recurenta precizează că, rămânerea definitivă a sentinţei civile atacate, respectiv menţinerea Hotărârii nr. 11/10.01.2018 a C.N.C.D., chiar dacă în prezent nu atrage sancţiuni, pe viitor Hotărârea C.N.C.D. va putea fi invocată ca proba incontestabilă, de către terţe persoane, în valorificarea unor pretenţii, despăgubiri, amenzi, etc. faţă de METROREX.
Pe de altă parte, arată recurenta că termenul de "trei luni" nu este realist, în raport de posibilităţile reale.
În opinia sa, nu se poate afirma că METROREX S.A. nu a făcut nimic în acest sens, cu atât mai mult cu cât este de netăgăduit caracterul cu totul particular, la nivel naţional, al identificării/găsirii soluţiilor de adaptare a staţiilor.
În fine, recurenta susţine că recomandarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, chiar dacă nu are forţă juridică obligatorie, care nu atrage sancţiuni şi chiar dacă nu poate fi considerată o hotărâre obligatorie, este totuşi o hotărâre care nu poate fi ignorată. Neaducerea la îndeplinire de către METROREX, în termenul de trei luni, a recomandărilor C.N.C.D. nu atrage aplicarea unor sancţiuni societăţii, din partea intimatei pârâte, dar pe viitor aceasta poate genera, în detrimentul societăţii, o serie sancţiuni şi chiar prejudicii.
4. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 18.02.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În ce priveşte contextul factual, se reţine că prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantei Metrorex, de anularea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 11/10.01.2018.
În fapt, prin sesizarea înregistrată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/20.10.2017 petentul A. a adus la cunoştinţa autorităţii pârâte situaţia discriminatorie în care se află persoanele cu dizabilităţi locomotorii din cauza neadaptării staţiilor de metrou de către S.C. Metrorex S.A., dând exemplu staţia de metrou Eroilor 1.
Prin Hotărârea nr. 11/10.01.2018, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de S.C. Metrorex S.A. conform art. 28- 32 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; a constatat că neadaptarea staţiilor de metrou pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi reprezintă o discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. g) din O.G. nr. 137/2000, cu art. 22, art. 62 şi art. 64 ale Legii nr. 448/2006, respectiv art. . 9 şi art. 19 ale Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 221/2010; a recomandat părţii reclamate ca în termen de trei luni să accesibilizeze toate staţiile de metrou pentru persoanele cu dizabilităţi, a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti să ofere sprijinul necesar realizării accesibilizării, iar Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială respectiv Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi să aplice cu stricteţe prevederile legale atât faţă de societăţile de transport, cât şi faţă de autorităţile publice locale care încalcă prevederile legale; a dispus monitorizarea implementarea recomandării conform art. 19 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 137/2000.
Soluţionând cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, Curtea de Apel Bucureşti a respins-o ca nefondată, reţinând, în esenţă, că pretinsul caracter nerezonabil al termenului nu poate atrage anularea, nici măcar parţială, a Hotărârii nr 11/10.01.2018.
Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt nefondate.
Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.
În cadrul acestui motiv de nelegalitate, recurenta-reclamantă a susţinut că recomandarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, chiar dacă nu are forţă juridică obligatorie, care nu atrage sancţiuni, dar pe viitor aceasta poate genera, în detrimentul societăţii, o serie sancţiuni şi chiar prejudicii.
Înalta Curte reţine că recomandarea emisă de CNCD prin hotărârea contestată se referă la situaţia aplicării de către recurentă a unui tratament diferenţiat persoanelor cu dizabilităţi locomotorii care nu pot utiliza 6 dintre cele 52 de staţii de metrou existente la nivelul municipiului Bucureşti, deşi staţiile în cauză au fost inaugurate în perioada 1979- 1991 iar lucrările pentru dotarea cu echipamente de accesibilizare au început încă din anul 2010.
În acest context, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora "Prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."
Cum în mod corect a statuat prima instanţă, în cauză sunt întrunite cumulativ elementele privind un tratament de deosebire, restricţie, excludere, preferinţă între persoane care se află în situaţii comparabile şi care sunt tratate diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege şi care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice, întrucât neasigurarea accesului la toate mijloacele de transport în comun a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, creează o deosebire pe criteriul dizabilităţii, care are ca efect restrângerea exercitării, în condiţii de egalitate, a dreptului de a beneficia de serviciile oferite în domeniul transportului în comun fără ca tratamentul diferenţiat să fie justificat obiectiv de un scop legitim.
Referitor la criticile privind termenul de 3 luni stabilit prin recomandarea din hotărârea contestată, Înalta Curte constată că potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este chemat să armonizeze dispoziţiile din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării, prin emiterea unor puncte de vedere prin care îşi exprimă opinia.
Ca atare, Înalta Curte reţine că în baza articolului mai sus indicat C.N.C.D. poate dispune, prin hotărârea adoptată, includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării.
Este adevărat că, ulterior emiterii unei asemenea recomandări, posibilitatea ca, în cadrul unei noi sesizări, să se constate existenţa unei fapte de discriminare, este mai crescută. Tocmai de aceea, prima instanţă a analizat pe fond recomandarea emisă de Consiliu şi s-a pronunţat cu privire la temeinicia acesteia, constatând corect că recomandarea termenului de 3 luni în care să se accesibilizeze toate staţiile de metrou, are rol exclusiv de recomandare cu caracter de îndrumare, iar pretinsul caracter nerezonabil al termenului nu poate atrage anularea, nici măcar parţială, a Hotărârii nr 11/10.01.2018.
Independent de aceste aspecte, Înalta Curte remarcă faptul că nici la momentul soluţionării prezentului recurs, la mai bine de 3 ani de la emiterea hotărârii contestate, măsura recomandată nu a fost implementată.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, şi anume Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 11/10.01.2018, argumentele expuse de către recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii instanţei de fond.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Faţă de toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Metrorex S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3496 din 5 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 18 februarie 2021.