Decizie ORDA de obligare a unui organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor rezultate din utilizarea fonogramelor la elaborarea formatului autorizației-licență neexclusivă și a formatului contractului standard de acordare a autorizaţiilor neexclusive pentru radiodifuzarea radio a fonogramelor, astfel încât metoda de calcul a remunerațiilor să fie realizată exclusiv procentual, diferenţiată prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării, de către fiecare utilizator, a repertoriului gestionat colectiv. Legalitate. Lipsa de efecte juridice a soluției de admitere a excepției de nelegalitate a acestei decizii, pronunțată într-o altă cauză.
Legea nr. 74/2018, art. II alin. (3)
Nelegalitatea actului administrativ unilateral constatată pe calea admiterii excepției de nelegalitate este o nelegalitate subiectivă, în sensul că produce efecte juridice doar față de părțile din dosar și față de instanța de judecată în fața căreia a fost invocată această excepție. Astfel fiind, faptul că actul administrativ a fost anterior, pe cale de excepție, constatat ca nelegal emis nu are relevanță în analiza pe cale principală a legalității acestuia, hotărârea judecătorească prin care s-a admis excepția de nelegalitate fiind lipsită de efecte juridice în cauza având ca obiect anularea pe cale principală a respectivului act.
Voința legiuitorului exprimată prin prin art. II alin. (3) din Legea nr.74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a fost, fără niciun dubiu, în sensul lipsirii de efecte juridice/încetării de drept a dispoziţiilor din metodologiile adoptate prin decizii ale directorului general al ORDA, aplicabile în cazul radiodifuzării, care conţin prevederi referitoare la sume/ remunerații fixe sau minime, contrare dispoziţiilor art. 131 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, astfel cum acestea au fost modificate.
Este fără putere de tăgadă că norma a vizat metodologiile în vigoare, deoarece, în caz contrar, n-ar fi avut aplicabilitate, câtă vreme, pentru metodologiile care se negociază după intrarea în vigoare a modificărilor Legii nr.8/ 1996, au devenit incidente prevederile art. 131 indice 1 alin. (2) teza a doua, potrivit cărora, pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă ,,pot solicita numai remunerații procentuale, diferențiate prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator-organism de televiziune sau de radiodifuziune, a repertoriului gestionat colectiv în această activitate”.
Prin urmare, cum era exclus ca metodologiile publicate ulterior să conţină dispoziţii referitoare la sume/ remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuziunii contrare prevederilor art. 131 ind. 1 alin. (2), astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 74/2018, criticile potrivit cărora prin decizia atacată s-ar fi impus o nouă metodă de calcul a remunerațiilor nu poate fi primită, câta vreme obligaţia de plată a remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi subzistă în sarcina utilizatorilor, fiind evident că numai modul de calcul al acesteia este diferit, respectiv utilizatorii plătesc remunerații stabilite procentual, aşa cum sunt prevăzute.
ÎCCJ, SCAF – Decizia nr. 2531 din 6 mai 2022
Notă: Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 131 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 în forma publicată în M. Of. nr. 60 din 26.03.1996, cu modificările și completările ulterioare. După republicarea acestei legi în M. Of. nr. 489 din 14.06.2018, aceste dispoziții se regăsesc în conținutul art. 164 alin. (2).
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Reclamanta „A” în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), a solicitat Curţii de Apel Bucureşti să dispună anularea Deciziei ORDA nr. 79/ 22.08.2019.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 572 din 7 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta „A”, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, a anulat Decizia ORDA nr. 79/ 22.08.2019 și a obligat pârâtul, către reclamantă, la cheltuieli de judecată în sumă de 10.710 lei onorariu avocațial plus 50 lei taxă judiciară de timbru.
1.3.Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 572 din 7 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti–Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 punctul 8 din Codul de procedură civilă.
Arată recurentul că verificarea respectării de către organismul de gestiune colectivă „A” a prevederilor art. II alin. (3) din Legea nr.74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a făcut obiectul unui control punctual ale cărui concluzii au fost consemnate în procesul-verbal înregistrat la ORDA cu nr. RGII/4221/ 01.08.2019; ca urmare a constatării nerespectării obligaţiilor impuse prin lege, Oficiul a emis Decizia nr.79/ 22.08.2019 prin care a dispus măsurile necesare intrării în legalitate, pentru a căror îndeplinire a acordat un termen de 3 luni, potrivit art. 184 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, modificată şi completată.
În opinia recurentului, măsurile dispuse derivă din interdicţia stabilită de Legea nr. 74/2018 de a se aplica, după împlinirea termenului de 90 de zile de la publicare, prevederile din metodologii referitoare la sume/ remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării. Măsurile au ca finalitate îndeplinirea de către „A” a obligaţiei de a solicita unei categorii de utilizatori, respectiv posturile de radio, remunerații procentuale stabilite în baza aceleiaşi metode de calcul, diferențiate prin directă proporţionalitate cu ponderea utilizării repertoriului.
Susține recurentul că finalitatea şi scopul actului administrativ emis constă în aplicarea dispoziţiilor noi imperative, stabilite de legea cadru în domeniu, modificarea modului de stabilire a cuantumului remunerației echitabile în cazul radiodifuzării, fiind expres prevăzută de art.II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 care ar fi impus utilizarea aceleiaşi metode de calcul al remunerației pentru toţi radiodifuzorii, respectiv determinarea acesteia procentual, fără să se suprime dreptul la remuneraţie unică echitabilă pentru radiodifuzarea fonogramelor. Obligaţia de plată a remunerației unice echitabile subzistă, iar condiţiile de licențiere derivă din metodologia în vigoare, însă cu luarea în considerare a încetării de drept a aplicabilității prevederilor referitoare la sume/ remunerații fixe sau minime, începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României.
În opinia titularului căii de atac, cu privire la valabilitatea în timp a metodologiei, norma specială dispune expres în sensul în care nu se mai aplică prevederile referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispoziţiilor noii reglementări, metodologiilor în vigoare, numai în ceea ce priveşte prevederile referitoare la sume/ remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, prin derogare de la prevederile art. II alin. (2) potrivit cărora metodologiile prevăzute la art. 131) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, rămân în vigoare până la expirarea duratei pentru care au fost încheiate; drept consecinţă, după împlinirea termenului de 90 de zile de la publicarea Legii nr. 74/2018, nu se mai aplică nici prevederile referitoare la remunerațiile fixe/ minime din autorizațiile/ licențele neexclusive, emise în baza metodologiilor aplicabile în cazul radiodifuzării, licenţe prin care se stabileşte, pentru utilizatori, obligaţia de plată a remunerațiilor fixe/minime.
Arată recurentul că, de altfel, Curtea Constituţională a României a statuat, prin Decizia nr. 1061/ 14.07.2009, că este justificată intervenţia legiuitorului în reglementarea modului de stabilire şi negociere a remunerațiilor, iar importanţa socială a domeniului dreptului de autor a impus intervenţia statului, prin reglementarea unei proceduri speciale de stabilire şi negociere a remunerațiilor aferente titularilor de drepturi, procedură ce se derulează cu avizul ORDA, iar publicarea în M Of al României, Partea I, a metodologiilor negociate se face prin decizie a directorului general al acestui organism, astfel încât, având natura unui contract cadru între părţi, aceste metodologii au aplicabilitate generală în domeniul reglementat.
Se precizează de către recurent și că metoda de calcul a remunerațiilor procentuale, stabilită de Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011, respectă prevederile art. 164 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 (R), cuantumul remunerațiilor fiind stabilit diferenţiat prin directă proporţionalitate cu ponderea utilizării repertoriului, astfel că ar fi eronate susţinerile referitoare la faptul că, prin decizia ORDA, s-ar fi impus o nouă metodă de calcul a remunerațiilor.
Cu privire la faptul că decizia ORDA ar conţine elemente neclare referitor la termenii ,,actualizare” sau ,,recalculare”, ca măsuri concrete de executare, apreciază recurentul că înţelesul acestora ar rezultă fără echivoc din dispoziţiile Legii nr. 8/1996 republicată, care obligă organismul de gestiune colectivă să actualizeze informaţiile prevăzute de art.170 alin. (2), printre care şi contractele standard de acordare a autorizaţiilor neexclusive, iar în ceea ce privește efectele sentinţei civile nr. 2479/ 11.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, în Dosarul nr. 6739/3/2018, solicită să constate că excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare supus procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care nu poate fi transformată într-un mijloc de prejudecare a fondului acţiunii, în afara cadrului procesual, reglementat de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Ca atare, în opinia titularului căii de atac, în mod nejustificat instanţa de fond ar fi reţinut că decizia ORDA atacată nu ţine cont de soluţiile definitive ale instanţei de judecată în privinţa remunerației minime, în fapt existând o singură hotărâre judecătorească care, la data emiterii deciziei în cauză, statua asupra incidenţei art. II alin. (3) din Legea nr.74/2018, respectiv Sentinţa civilă nr.389 din 01.03.2019 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a Civilă, definitivă prin neapelare.
1.4. Apărările formulate de intimat
Intimata-reclamantă „A” din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică.
Susține sus-numita că toate aceste considerente ale Sentinţei civile nr. 2479/ 11.11.2019 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a-IV-a civila, din dosarul civil nr.6739/3/2018 ale instanţei, ar fi intrat în puterea lucrului judecat, nefiind criticate de parata-recurenta; de altfel, in mod vădit, pârâta-recurentă ar fi evitat să trateze cererea sa de recurs din perspectiva hotărârilor definitive ale instanţelor civile care, pe lângă admiterea excepţiei de nelegalitate în Sentinţa civilă nr. 2479/ 11.11.2019, au stabilit că organismele de radiodifuziune datorează remuneraţie minimă echitabilă, în baza metodologiei în vigoare, până la stabilirea unei noi metodologii, deci şi după expirarea termenului de 90 de zile de la publicarea Legii nr.74/ 2018.
Pe de altă parte, susține că ar fi făcut dovada nu doar a unei hotărâri izolată, ci a unei practici judiciare uniformă, în sensul admiterii remunerației minime şi pentru perioada ulterioară trimestrului III 2018, dar și dovada faptului că, în situaţia dosarelor care au ca obiect remunerația minimă datorată de organismele de radiodifuziune ulterior trimestrului III 2018, parte din ele au fost soluţionate prin încheierea unor contracte de tranzacţie judiciară, iar altele prin soluţii de admitere a cererii, dispuse de instanţă.
Prin urmare, în opinia sa, în mod corect a reţinut instanţa de fond împrejurarea că decizia administrativă nesocotește, deopotrivă, atât drepturile câştigate în instanţă, cât si puterea lucrului judecat a hotărârilor prin care s-au acordat aceste drepturi, decizia administrativă fiind o ingerinţă nepermisă în actul de justiţie, cu încălcarea puterii lucrului judecat in cauzele civile.
Se mai arată în întâmpinare că intervenţia pârâtei-recurente a fost în scopul vădit de a crea organismelor de radiodifuziune un avantaj material, în ciuda hotărârilor judecătoreşti, ca prin măsurile de intrare în legalitate, reclamanta să ajungă în situaţia restituirii remunerațiilor minime încuviinţate de instanţa, ceea ce este inadmisibil.
Reglementarea activităţii în domeniu poate fi realizată de ORDA numai în baza Legii nr. 8/1996 republicată și vizează măsuri cu caracter general, aplicabile unor domenii diverse de activitate (de exemplu, stabilirea formatului de depunere a repertoriului de opere la ORDA, măsură care se aplică deopotrivă tuturor organismelor de gestiune colectivă, nu doar unora); un act administrativ cu caracter individual și coercitiv nu poate constitui o măsura de reglementare a activităţii în domeniu, cu atât mai mult, fiind vorba despre aplicarea în timp a unei metodologii (a remunerației minime din metodologie), aspect față de care pârâta-recurentă nu are absolut nicio atribuție legală de intervenţie.
Se mai arată în întâmpinare că intenţia pârâtei-recurente, la momentul emiterii deciziei, a fost să stabilească o remuneraţie procentuală diferită de cea prevăzută de metodologie (mai ales în condiţiile în care, în actul administrativ, nu s-a referit nicicum la aplicarea remunerației procentuale prevăzută de metodologie), fapt pentru care toate celelalte aprecieri ulterioare emiterii deciziei, ar fi simple speculații.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct.8 Cod de procedură civilă, invocat de către recurent, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului din această perspectivă, deoarece prima instanță a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente, pentru considerentele următoare:
Din perspectiva situației de fapt, se reține că, în perioada 25.06.2019 -08.07.2019, pârâtul a efectuat un control privind activitatea derulată de către reclamantă, în scopul de a se verifica modul de respectare a dispozițiilor art. II din Legea nr. 74/2018 pentru completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
În urma acestui control, a fost emisă Decizia nr. 79/22.08.2019 prin care s-au stabilit, ca măsuri în sarcina reclamantei: elaborarea formatului autorizației-licență neexclusivă și a formatului contractului standard de acordare a autorizaţiilor neexclusive pentru radiodifuzarea radio a fonogramelor, cu eliminarea dispoziţiilor referitoare la sumele minime de plată, astfel încât metoda de calcul a remunerațiilor datorate de organismele de radiodifuziune să fie realizată exclusiv procentual, diferenţiată prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării, de către fiecare utilizator, a repertoriului gestionat colectiv; de asemenea, s-a dispus postarea pe propriul site (www.”A”.ro) a noului format de contract de licenţă, potrivit cerinţelor de mai sus, dar și actualizarea tuturor contractelor standard si autorizaţiilor licență-neexclusivă încheiate de „A” cu organismele de radiodifuziune (pentru licențierea radiodifuzării fonogramelor la radio), aflate în derulare în perioada 01.07.2018 - 22.08.2019 (data emiterii deciziei), în scopul eliminării dispoziţiilor referitoare la sumele minime de plată, astfel încât metoda de calcul a remunerațiilor datorate de organismele de radiodifuziune să fie realizată exclusiv procentual, diferenţiată prin directa proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator a repertoriului gestionat colectiv.
Prin aceeași sentință, consecință a măsurilor anterior enumerate, s-a dispus și recalcularea remunerațiilor încasate de la toate organismele de radiodifuziune, în situaţiile în care „A” a emis facturi și a încasat remunerații minime/ fixe pentru radiodifuzarea fonogramelor la posturile de radio, potrivit cerinţelor de mai sus, urmând ca recalcularea să se realizeze conform art. II alin. 3 din Legea nr.74/2018, coroborat cu art. 164 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 respectiv procentual, diferenţiat prin directă proporţionalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator a repertoriului gestionat colectiv.
Împotriva acestei decizii, reclamanta-intimată a formulat acțiune în anulare, admisă de către curtea de apel, în condițiile expuse în preambulul prezentei decizii.
Înainte de a se trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că excepția de nelegalitate constituie în sine un mijloc de apărare ce poate fi folosit pentru a contracara pretențiile părții adverse sau pentru apărarea ori valorificarea unui drept al părții ce înțelege să se prevaleze de aceasta, mijloc utilizat în cadrul unui proces declanșat pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ; aceasta deoarece interesul contestării legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate apărea în cadrul unei multitudini de litigii, ale căror obiecte să aparțină unor materii diverse.
Dar, spre deosebire de acțiunea directă în anulare, care are drept rezultat, în cazul admiterii, lipsirea completă de efecte juridice a actului atacat (erga omnes), în cazul admiterii excepției de nelegalitate, aceasta va produce efecte numai în ceea ce privește părțile în proces, în sensul neluării în considerare a actului administrativ individual, cu ocazia soluționării litigiului în care a fost invocată excepția; deși excepția este admisă, aplicabilitatea generală a actului vizat nu este afectată, el nefiind înlăturat din ordinea juridică, astfel încât raportul existent între autoritatea emitentă și destinatarul actului nu este nici modificat, nici stins.
Prin urmare, admiterea excepției produce consecințe asupra conținutului raportului juridic transpus în plan procesual în litigiul de fond, pentru că instanța va judeca litigiul fără a mai ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost contestată, făcând să devină lipsite de suport pretențiile părții care își fundamentează dreptul pretins sau apărarea pe actul administrativ respectiv; cu alte cuvinte, nelegalitatea actului administrativ unilateral, constatată de către instanță, este o nelegalitate subiectivă, în sensul că produce efecte juridice doar față de părțile din dosar și față de instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate.
În lumina acestor considerații teoretice, este fără putere de tăgadă faptul că, în contra celor reținute de către prima instanță, Sentința civilă 2479/11.11.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr.6739/3/2018 prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a Deciziei ORDA nr.79/ 22.08.2019, contestată și în prezentul dosar, nu poate produce efecte juridice în cauza de față, aplicabilitatea generală a respectivului act administrativ nefiind afectată, iar efectul respectivei hotărâri judecătorești nu poate fi acela al înlăturării acestei decizii din ordinea juridică.
În altă ordine de idei, aşa cum s-a reţinut în procesul-verbal nr.4221/ 01.08.2019 care a stat la baza deciziei contestate, prin Legea nr.74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, respectiv prin art.II alin.3 s-a prevăzut că dispoziţiile din metodologiile elaborate conform art.131 şi 1311 din acest ultim act normativ care conţin prevederi referitoare la sume/ remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare disp. art.1311 (2), astfel cum au fost modificate prin Legea nr.74/2018, nu se mai aplică începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de la publicarea Legii nr.74/2018 în M.Of. al României, Partea I.
Pe de altă parte, se reţine că, potrivit pct.20 din Legea nr.74/2018, art.1311 menţionat în paragraful anterior s-a modificat, dobândind următorul cuprins:
,, Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. (3) lit. b) şi c), ţinându-se seama de următoarele criterii principale:
a) categoria titularilor de drepturi, tipurile de opere şi alte obiecte protejate şi domeniul pentru care se poartă negocierea;
b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalţi utilizatori desemnaţi să negocieze;
c) repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reciprocitate;
d) proporția utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;
e) proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;
f) veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul pentru a cărui utilizare se negociază metodologiile;
g) practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă.
(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita în negocieri, de la aceeaşi categorie de utilizatori, fie remunerații forfetare, fie remunerații procentuale stabilite ca parte procentuală din veniturile obţinute de fiecare utilizator prin activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul sau, în lipsa veniturilor, din cheltuielile ocazionate de utilizare. Pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remunerații procentuale, diferențiate prin directă proporţionalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator - organism de televiziune sau de radiodifuziune, a repertoriului gestionat colectiv în această activitate.”
Așadar, din economia acestor dispoziții legale, rezultă fără dubiu faptul că, din rațiuni evidente, s-a impus utilizarea aceleiaşi metode de calcul al remunerației pentru toţi radiodifuzorii, respectiv determinarea acesteia procentual, fără să se suprime dreptul la remuneraţie unică echitabilă pentru radiodifuzarea fonogramelor; astfel, obligaţia de plată a remunerației unice echitabile subzistă, iar condiţiile de licențiere derivă din metodologia în vigoare, însă cu luarea în considerare a încetării de drept a aplicabilității prevederilor referitoare la sume/ remunerații fixe sau minime începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de la publicarea actului normativ menționat, în Monitorul Oficial al României, această dispoziţie tranzitorie fiind inaplicabilă pentru metodologiile elaborate după împlinirea termenului de 90 de zile, anterior precizat.
Cu alte cuvinte, ca limită temporală, norma specială dispune expres în sensul în care nu se mai aplică prevederile referitoare la sume/ remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispoziţiilor noii reglementări, respectiv articolului 131 indice 1, așa cum a fost modificat, intenția legislativă fiind aceea a aplicării imediate, pentru viitor, a metodologiilor în vigoare, numai în ceea ce priveşte prevederile referitoare la sume/ remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, prin derogare de la prevederile art. II alin. (2) potrivit cărora metodologiile prevăzute la art. 131 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, rămân în vigoare până la expirarea duratei pentru care au fost încheiate.
Pe de altă parte, în acord cu dispoziţiile art.181 alin.(1) lit.a) din Legea nr.8/ 1996, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor reglementează activitatea din domeniu prin decizii ale directorului general, potrivit legii, iar voinţa legiuitorului în cauza de față nu creează niciun dubiu în sensul lipsirii de efecte juridice/încetării de drept a dispoziţiilor din metodologiile publicate în Monitorul Oficial prin decizii ale directorului general al ORDA, aplicabile în cazul radiodifuzării, care conţin prevederi referitoare la sume/ remunerații fixe sau minime, contrare dispoziţiilor art. 131indice 1 alin. (2) (devenit art. 164 alin. (2) prin republicare), astfel cum acestea au fost modificate.
Este fără putere de tăgadă că norma a vizat metodologiile în vigoare, deoarece, în caz contrar, n-ar fi avut aplicabilitate, câtă vreme, pentru metodologiile care se negociază după intrarea în vigoare a modificărilor Legii nr.8/ 1996, au devenit incidente prevederile art. 131 indice 1 alin. (2) teza a doua (devenit art. 164 alin. (2), prin republicare), potrivit cărora, așa cum s-a menționat anterior, pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă ,,pot solicita numai remunerații procentuale, diferențiate prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator-organism de televiziune sau de radiodifuziune, a repertoriului gestionat colectiv în această activitate”; așadar, era exclus ca metodologiile publicate ulterior să conţină dispoziţii referitoare la sume/ remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuziunii, contrare prevederilor art. 131 ind. 1 alin. (2) astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 74/2018, nu pot fi reținute nici susţinerile referitoare la faptul că, prin decizia ORDA, s-ar fi impus o nouă metodă de calcul a remunerațiilor, câta vreme obligaţia de plată a remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi subzistă în sarcina utilizatorilor, fiind evident că numai modul de calcul al acesteia este diferit, respectiv utilizatorii plătesc remunerații stabilite procentual, aşa cum sunt prevăzute.
Nu este lipsit de semnificație nici faptul că, prin Decizia nr. 1061/ 14.07.2009 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. (1), art. 1311 alin. (2), art. 1312 alin. (2), (3), (10), art. 1313 şi ale art.1314 din Legea nr. 8/1996, Curtea Constituţională, a stabilit caracterul justificat al intervenției legiuitorului în reglementarea modului de stabilire şi negociere a remunerațiilor, subliniindu-se faptul că ,,importanţa socială a domeniului dreptului de autor a impus intervenţia statului, prin reglementarea unei proceduri speciale de stabilire şi negociere a remunerațiilor aferente titularilor de drepturi, procedură ce se derulează cu avizul ORDA, iar publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a metodologiilor negociate, se face prin decizie a directorului general al acestui organism, astfel încât, având natura unui contract cadru între părţi - legea părţilor, au aplicabilitate generală în domeniul reglementat”; prin urmare, atât în forma anterioară, cât şi în cea ulterioară modificării, Legea nr.8/ 1996 prevede că metodologiile devin, de la data publicării în M.O., prin decizia directorului general al ORDA, opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat.
2.2.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496, 497, 498 alin.2 Cod procedură civilă şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportate la art. 488 alin.1 pct. 8 Cod de procedură civilă, Înalta Curte a admis recursul recurentului – pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, a casat sentinţa atacată şi, rejudecând, a respinge acţiunea reclamantei „A” din România, ca neîntemeiată.