Persoană cu handicap vizual. Restrângerea exercitării în condiții de egalitate a dreptului de acces la servicii. Legalitatea hotărârii CNCD de constatare a faptei de discriminare
Legea nr. 221/2010, art. 3 alin. (1) lit. a)
OG nr. 137/2000
Fapta unei instituții de creditare de a solicita unei persoane cu handicap vizual ca, în vederea perfectării unui contract de împrumut, să mandateze prin intermediul unei procuri notariale o terță persoană să semneze respectivul contract și anexele acestuia – în condițiile în care, în acest sens, se putea opta pentru soluții tehnice de tipul „screanreader” - contravine principiului autonomiei individuale, consacrat prin dispozițiile Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată de ONU la 13 decembrie 2006, repectiv prin cele ale art. 3 alin. (1) lit. a) Legea nr.221/2010, prin care România a ratificat această convenție.
Concluzionând, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante conform cărora nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru constatarea discriminării, având în vedere că intimatului-pârât i s-a aplicat un tratament diferențiat în procedura de creditare prin excluderea persoanelor nevăzătoare de la posibilitatea de a contracta un împrumut bancar, iar acest tratament a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiţii de egalitate, a dreptului de acces la servicii.
ÎCCJ, SCAF - Decizia nr. 2631 din 11 mai 2022
1.Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.11.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal, sub nr.6883/2/2020, reclamanta Banca A SA în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B a solicitat, în principal, anularea hotărârii contestate şi exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată; în subsidiar, o reindividualizare a sancţiunii aplicate, în sensul înlocuirii amenzii cu măsură avertismentului sau, cel puţin, la reducerea cuantumului amenzii către minimul prevăzut de dispoziţiile art. 26 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, respectiv 1.000 lei.
2.Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 672 din data de 23.04.2021, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Banca A SA, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B, ca neîntemeiată.
3.Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei civile nr. 672 din data de 23.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Banca A SA, invocând dispozițiile art. 488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material și cu încălcarea principiului disponibilităţii prevăzut de art.9 alin.2 Cod procedură civilă.
În opinia primei instanțe, condiţia mandatului autentificat notarial reprezintă o sarcină mult prea oneroasă, excesivă și discriminatorie în raport de actul ce urma a fi încheiat ulterior (un contract de credit sub semnătură privată, căreia legea însă îi conferă caracter de titlu executoriu, la fel ca și în cazul actelor autentice), omițând că raţiunea acestei cerinţe era aceea de a proteja în primul rând interesele consumatorului ce suferă de o dizabilitate vizuală, cât și de a se asigura respectarea de către entitatea bancară a obligaţiilor de natura prudențială și de administrare a riscurilor.
Astfel, există anumite particularităţi ale produselor și serviciilor financiare, dar și o serie de dispoziţii legale ce trebuie respectate cu stricteţe, și de la care ar fi trebuit să pornească analiza instanţei de fond cu ocazia verificării dacă anumite condiţii speciale/suplimentare solicitate în cazul reclamantului intra sau nu sub incidenţa prevederilor privind combaterea discriminării.
Astfel, instituţiile de credit își desfăşoară activitatea într-un cadru reglementat cu stricteţe, revenindu-le o serie de obligaţii de natură prudențială și de administrare a riscurilor. Aceasta presupune ca, ori de câte ori oferă un produs sau un serviciu bancar, au obligaţia să se asigure că acestea corespund reglementarilor legale sub toate aspectele.
Orice serviciu și produs bancar trebuie să aibă la bază un raport contractual, ceea ce înseamnă că între bancă și clientul său trebuie să se încheie/semneze toate documentele contractuale. Aceste documente/acte au rolul de a informa clientul în legătură cu caracteristicile produsului și serviciului pe care îl achiziţionează, de a stabili drepturile și obligaţiile părților, de a defini limitele răspunderii contractuale/juridice, de a obţine anumite acorduri specifice din partea clientului, etc.
În plus, inclusiv pe parcursul derulării contractului vor exista diverse interacţiuni între banca/IFN și client, decurgând atât din specificul contractului, cât și din obligaţiile legale care le revin părților în legătură cu actualizarea periodică a datelor cu caracter personal și din obligaţiile de informare a clientului pe care banca/IFN le are.
În aceste condiţii, recurenta susține că a stabilit cerinţe suplimentare pentru accesarea serviciilor și produselor sale de către o persoană cu dizabilități, din necesităţi de natură prudențială în primul rând pentru beneficiarii produselor, dar și pentru a se asigura/respecta cadrul normativ în această materie.
Astfel, în procedura de acordare a împrumuturilor către populaţie, angajaţii săi/ intermediarii de credite sunt obligaţi să respecte o procedură internă specială, reglementată prin Instrucţiunea de vânzare a creditelor de consum Banca A S.A. (Cod N2P313, versiunea 3.7).
În cuprinsul acesteia se prevede că în cazul unui client nevăzător (cum este și cazul petentului), este necesar ca acesta să fie însoțit de o terţă persoană cu procură notarială, în cuprinsul căreia să se menţioneze că mandatarul/însoțitorul are dreptul să-i citească/ interpreteze clauzele și condiţiile de creditare din contract și eventual să semneze contractul de credit în numele și pe seama beneficiarului creditului.
În astfel de situaţii, documentele din dosarul de creditare vor fi semnate fie de către client (dacă procura notarială nu conţine și menţiunea expresă că persoana împuternicită are drept de semnătură în numele clientului), fie de persoana împuternicită (dacă procura notarială conţine și menţiunea că împuternicitul are drept de semnătură în numele clientului).
În cazul unei persoane nevăzătoare se pune evident problema modului în care consumatorul își exprimă consimţământul de a contracta drepturi și obligaţii în cadrul unui contract de împrumut (a valabilităţii consimţământului unei astfel de persoane). În acest sens, contractarea unui credit bancar nu presupune doar semnarea unui contract, ci inclusiv parcurgerea obligatorie a anumitor etape.
În primul rând, oricărui consumator i se recunoaşte dreptul de a fi informat în mod complet, corect și transparent asupra posibilităţilor de creditare oferite de societatea bancară.
Înainte de semnarea oricărui contract de credit, consumatorului i se prezintă de către reprezentanţii instituției toate elementele esenţiale ale împrumutului (creditul, dobânda, primele, comisioanele, etc), elemente ce pot face chiar obiectul unor negocieri între părți, semnarea contractului reprezentând manifestarea consimţământului final, liber și neviciat al clientului, în calitate de împrumutat, cu privire la totalitatea drepturilor și a obligaţiilor asumate.
Mai mult, există dispoziţii contractuale exprese cu privire la care consumatorul declara că acceptă contractul doar după ce a luat la cunoştinţă de condiţiile sale. De asemenea, în cuprinsul contractului de împrumut este inserată și declaraţia clientului potrivit căreia, acesta confirmă faptul că înainte de semnarea contractului a fost informat corect și complet cu privire la scopul, condiţiile, avantajele și dezavantajele creditului și consideră că tipul și suma totală a creditului sunt cele mai adecvate nevoilor lui și situaţiei lui financiare.
Or, prin asumarea fără rezerve ale acestor clauze ale contractului de împrumut, consumatorul declară faptul că înainte de semnarea actului de credit a primit toate informaţiile necesare privind costurile împrumutului, avantajele și dezavantajele încheierii contractului respectiv, confirmând în final că este de acord să primească creditul în condiţiile menţionate, clauza respectivă având valoarea unui proces-verbal de negociere prealabilă semnării contractului.
Ulterior parcurgerii procedurii de informare și după ce consumatorul s-a hotărât asupra unui anumit tip de împrumut și a consimţit în mod liber și neviciat asupra tuturor condiţiilor contractuale, persoana împrumutată trebuie să semneze o serie de documente care însoțesc contractul de împrumut în dosarul de creditare.
Prin urmare, procedura de creditare este una complexă, nu se rezumă doar la semnarea contractului de credit, și are ca obiectiv principal certitudinea ca orice consumator va fi informat în mod complet, corect și transparent asupra tuturor condiţiilor de creditare, în vederea exprimării unui consimţământ valabil la semnarea contractului de împrumut, care să nu pună la îndoială validitatea și valabilitatea acestuia.
Contrar concluziilor instanţei de fond, societatea recurentă nu i-a refuzat/contestat petentului dreptul de a contracta un împrumut pe considerentul că ar fi o persoană nevăzătoare, ci doar i-a explicat acestuia faptul că, fiind nevăzător este necesar ca în procedura de creditare să-și asigure reprezentarea sa de către o terţă persoană, pe baza unei procuri notariale. Consideră în continuare că această cerinţă este singura care oferă garanţiile necesare din perspectiva asigurării unui consimţământ valabil exprimat de către client, cu ocazia contractării unor astfel de drepturi și obligaţii ce decurg din contractul de credit.
Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând anularea hotărârii CNCD, cu consecința exonerării de la plata amenzii, iar în subsidiar reindividualizarea sancțiunii aplicate.
4. Apărările formulate în cauză.
În cauză nu s-au depus întâmpinări.
5. Procedura de soluționare a recursului.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) Cod procedură civilă, cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin.(2), coroborat cu art.4711 şi art.201 alin.(5) şi (6) Cod procedură civilă, prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6.Soluţia instanţei de recurs.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în principal, anularea hotărârii contestate şi exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată; în subsidiar, o reindividualizare a sancţiunii aplicate, în sensul înlocuirii amenzii cu măsură avertismentului sau, cel puţin, la reducerea cuantumului amenzii către minimul prevăzut de dispoziţiile art. 26 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, respectiv 1.000 lei.
Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că pârâtul CNCD a aplicat o sancţiune proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului, cu atât mai mult cu cât în discuţie nu este aplicarea amenzii contravenţionale la un nivel maxim, ci la unul intermediar, mediu.
Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.
Astfel, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs se invocă incidența cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Sub acest aspect se invocă încălcarea principiului disponibilității prevăzut de art.9 alin.(2) din Codul de procedură civilă, precum și a prevederilor art.2 alin.(3) din O.G. nr.137/2000 întrucât cerința solicitată intimatului în vederea exprimării unui consimțământ valabil la semnarea contractului de împrumut are o justificare rezonabilă și obiectivă și urmărește nu doar protejarea intereselor recurentei-reclamante cât și protejarea unui consumator nevăzător.
În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.
În ceea ce privește încălcarea principiului disponibilității prevăzut de art.9 alin.(2) din Codul de procedură civilă conform cărora „Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor”, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect s-a pronunțat în limitele învestirii și a analizat legalitatea Hotărârii nr.671/23.09.2020 prin care, s-a reținut că fapta sesizată de petentul B reprezintă discriminare conform art.2 alin.1 şi art. 10 lit. d) din O.G. nr.137/2000 și, pe cale de consecință a aplicat o amendă contravenţională în cuantum de 10.000 lei faţă de Banca A SA.
În ceea ce privește constatarea faptei de discriminare prin restrângerea drepturilor intimatului-pârât, reținută în sarcina recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că Potrivit O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (art.2 alin.1), prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.”
Potrivit art.10 lit.d) din O.G. nr.137/2000: „Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin: d) refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice alt tip de contract.”
În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că din interpretarea dispozițiilor legale sus-citate rezultă că un tratament diferenţiat poate lua forma unor efecte disproporţionat negative ale unei politici sau măsuri generale care, deşi este formulată în termeni neutri, practică discriminarea împotriva unei anumite persoane sau a unui grup de persoane.
Ca atare, în mod corect a reținut prima instanță că, o conduită activă sau omisivă ce implică orice deosebire, excludere sau restricţie, pe bază de handicap, având ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul economic, constituie discriminare.
Concret, este real faptul că intimatul-pârât prezintă o dizabilitate vizuală, însă soluția de obligare a acestuia în sensul obținerii unei procuri notariale în temeiul căreia o terță persoană să semneze contractul de împrumut și anexele aferente este în contradicție cu prevederile Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de România prin Legea nr.221/2010 care la capitolul de Principii generale (art.3 alin.1 lit.a) prevede „respectarea demnităţii inalienabile, a autonomiei individuale, inclusiv a libertăţii de a face propriile alegeri şi a independenţei persoanelor”.
Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că măsura propusă de recurentul-reclamant contravine principiului autonomiei individuale, în condiţiile în care screanreaderul oferea o soluţie optimă pentru petent de a cunoaşte conţinutul contractului şi al anexelor.
Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante conform cărora nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru constatarea discriminării, având în vedere că intimatului-pârât i s-a aplicat un tratament diferențiat în procedura de creditare prin excluderea persoanelor nevăzătoare de la posibilitatea de a contracta un împrumut bancar, iar acest tratament a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiţii de egalitate, a dreptului de acces la servicii.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.
7. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, republicat, Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.