Petiție adresată Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) având ca obiect contestarea modului de soluționare de către o societate de asigurare a unui dosar de daună deschis în baza asigurării facultative CASCO. Limitele de competență ale A.S.F
Legea nr. 32/2000, art. 5 lit. o), art. 20 alin. (2)
Legea nr. 237/2015, art. 1 lit. e)
O.U.G. nr. 93/2012, art. 2 alin. (1), lit. b), art. 3, art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (2)
Codul civil, art. 2199 şi urm.
Potrivit art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare, iar în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege. Întrucât, în sensul legislaţiei speciale din domeniul asigurărilor, asigurarea CASCO nu este o asigurare obligatorie, condiţiile generale şi speciale ale acestui contract reglementate prin voinţa concordantă a părţilor, iar nu prin acte normative emise de A.S.F.
Astfel fiind, în privința asigurărilor facultative CASCO, sunt aplicabile dispozițiile art. 2199 și următoarele Cod Civil privind contractul de asigurare, încheierea unui asemenea contract făcându-se pe baza principiului libertăţii contractuale, iar interpretarea clauzelor acestuia fiind făcută după intenția comună a părţilor contractante exprimată la încheierea contractului, eventualele litigii izvorâte urmând a se soluţiona fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească.
Prin urmare, în raport cu dispozițiile normative ce-i reglementează activitatea, A.S.F. nu are competența legală de a impune asigurătorului o anumită soluţie de adoptat într-un dosar particular de daună, nemulţumirile referitoare modul în care s-au stabilit despăgubirile de către asigurator, în temeiul unui contract de asigurare facultativă CASCO neputând fi soluționate pe calea unei petiții adresate acestei autorități.
I.C.C.J, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 438 din 29 ianuarie 2020
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 15 martie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea “A” S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Societatea de asigurări „B” S.A., a solicitat:
- constatarea refuzului acordării dreptului reclamantei la un control efectiv din partea pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară, în virtutea atribuţiilor legale conferite acestei autorităţi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 5 din O.U.G. nr. 93/2012, la sesizarea/reclamanţia nr. 53711/2015, în privinţa modului de instrumentare a dosarului de daună nr. 70064156 de către Societatea de asigurări „B” S.A, stabilirea faptului că pârâta ASF are, potrivit legii, prerogativa de control-verificare a oricărei activităţi din activitatea de asigurare şi din alte activităţi în legătură cu aceasta, inclusiv cea privind adoptarea deciziilor privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de daună şi obligarea acestei autorităţi la efectuarea unui control efectiv în baza reclamaţiei nr. 53711/2015, precum şi la luarea măsurilor ce se impun;
- obligarea pârâtei Societatea de asigurări „B” S.A. la plata către reclamantă a sumei de 12.357,18 lei, reprezentând diferenţa din despăgubirea aferentă dosarului de daună nr. 70064156, neacordată de pârâtă;
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3068 din 17 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a disjuns cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată şi a respins, ca neîntemeiat, capătul întâi din acţiunea formulată de reclamanta Societatea “A” S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 3068 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea “A” S.R.L., atât împotriva soluţiei pronunţată asupra primului capăt al cererii de chemare în judecată, cât şi împotriva măsurii disjungerii celui de-al doilea capăt al acţiunii. Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea căii de atac, recurenta arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Astfel, prin acţiune a solicitat constatarea refuzului acordării dreptului reclamantei la un control efectiv din partea paratei Autoritatea de Supraveghere Financiara în virtutea atribuţiilor legale conferite acestei autorităţi de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b, art. 3 alin. 1 lit. b) şi c) şi art. 5 din OUG 93/2012, la sesizarea/reclamaţia nr. 53711/2015 în privinţa modului de instrumentare a dosarului de dauna nr. 70064156 de către Societatea de asigurări „B” S.A în relaţia cu reclamanta, şi stabilirea faptului ca ASF are, potrivit legii, prerogativa de control - verificare a oricărei activităţi din activitatea de asigurare şi din alte activităţi în legătura cu aceasta inclusiv cea privind adoptarea deciziilor privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de dauna şi obligarea acestei autorităţi la efectuarea unui control efectiv în baza reclamaţiei nr. 53711/2015 precum şi la luarea masurilor ce se impun.
Instanţa de fond a reţinut însă, contrar dispoziţiilor legale prevăzute de art.1 alin. 2, art. 2 alin. 1 lit. b, art. 3 alin. 1 lit. b şi art. 5 din OUG 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, că A.S.F. şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de control prin aceea că a răspuns reclamantei pe baza înscrisurilor furnizate de asigurător prin preluarea şi redarea întocmai în răspunsul sau a punctului de vedere al asigurătorului.
Cu alte cuvinte instanţa a reţinut că prerogativa controlului pe care ASF trebuie să îl exercite se rezumă la preluarea conţinutului înscrisurilor şi punctelor de vedere ale asiguratorilor verificaţi şi că aceasta nu are practic prerogativa de control asupra activităţii asigurătorilor sub toate aspectele. O astfel de interpretare şi aplicare a legii este contrară reglementarilor legale invocate, aplicate şi interpretate de instanţă, care prevede expres că supravegherea exercitată de A.S.F., prevăzută la art. 2 alin. (1), se realizează prin:
b) emiterea de reglementări, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;
c) realizarea controlului asupra entităţilor şi operaţiunilor prevăzute la art. 2 alin. (1) pe baza raportărilor primite şi prin verificări la faţa locului;
Soluţionarea petiţiilor, prin analiza aspectelor sesizate de consumatorii de servicii financiare în vederea identificării şi eliminării deficientelor şi a practicilor incorecte din activitatea entităţilor supravegheate, precum şi prevenirea perpetuări acestora prin acţiuni reactive specifice; îmbunătăţirea gradului de asistenţă şi protecţie a consumatorilor, transparentizarea actului administrativ creşterea nivelului de accesibilitate a consumatorilor, cointeresarea şi incluziunea financiară a consumatorilor este o obligaţie ce trebuie să fie efectivă iar nu formală.
ASF a inclus în procesul său de reorganizare organizaţională înfiinţarea de la 01.01.2015 a Direcţiei Protecţia Consumatorilor care asigură protejarea şi apărarea drepturilor şi intereselor consumatorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase, precum şi educarea şi promovarea încrederii în serviciile, produsele şi instrumentele financiare specifice pieţelor nebancare, conform practicii europene de definire a conceptului de business conduct
Toate acestea sunt însă iluzorii în măsura în care în activitatea efectivă a Autorităţii de Supraveghere Financiara nu se regăseşte îndeplinirea efectivă a atribuţiilor legale de control şi dispunere de măsuri şi sancţiuni în consecinţa.
De asemenea în activitatea ASF este inexistentă acţiunea de monitorizare a regulilor de comportament care pot afecta clienţii şi piaţa sau încalcă legislaţia, protejarea intereselor consumatorilor în faţa abordărilor incorecte sau abuzive, a practicilor frauduloase, furnizarea de informaţii obligatorii imparţiale şi corecte la momentul potrivit, transparenţa, recomandări şi obiective de înalta calitate
Toate acestea rezultă cu prisosinţă din modul de instrumentare a petiţiei/reclamaţiei nr. 53711/2015 în privinţa modului de instrumentare a dosarului de dauna nr. 70064156 de către Societatea de asigurări „B” S.A în relaţia cu recurenta, în analiza căreia, în mod formal ASF s-a rezumat în a copia informaţiile furnizate de asigurător şi a menţiona că în privinţa adoptării deciziilor privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de dauna acestea sunt în competenţa exclusivă a personalului angajat al asigurătorului.
Recurenta a înţeles să critice şi încheierea pronunţată în data de 17.10.2016 în ceea ce priveşte disjungerea capătului 2 al acţiunii, arătând că instanţa a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile prevăzute de art. 123 C.pr.civ în privinţa excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea capătului 2 al acţiunii, deoarece instanţa este competentă material şi pentru soluţionarea capetelor de cerere accesorii şi incidentale.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 3 martie 2017, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Aceasta arată că, potrivit OUG nr.93/2012, A.S.F. este autoritate autonomă de specialitate, care exercită atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control ale societăţilor de asigurare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, Legii nr. 237/2015, Legii nr.136/1995 precum şi ale normelor emise în aplicarea acestora.
A.S.F. supraveghează în mod permanent situaţia financiară a asigurătorilor, sfera atribuţiilor şi competenţelor fiind cea delimitată de actele normative mai sus amintite.
Potrivit art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare, iar în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege.
Aşa fiind, intimata arată că, în sensul legislaţiei speciale din domeniul asigurărilor, asigurarea CASCO nu este o asigurare obligatorie, condiţiile generale şi speciale ale acestui contract nefiind reglementate prin acte normative emise de A.S.F., ci prin voinţa concordantă a părţilor iar legiuitorul a înţeles să delimitează sfera competenţelor A.S.F., respectând rolul fiecărei autorităţi publice (instanţele judecătoreşti, autorităţile fiscale, autoritatea pentru protecţia consumatorilor etc).
Prin acţiunea sa, recurenta-reclamantă extinde sfera de aplicare a unor acte normative, iar intimata nu are competenţa de "verificare a oricăror activităţi" astfel cum pretinde recurenta, ci numai a acelora stabilite în competenţa sa prin lege.
În ceea ce priveşte dispunerea efectuării de controale, solicită a se avea în vedere dispoziţiile art.7 alin.(2) din OUG nr.93/2012 potrivit cărora "A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale ".
Potrivit Legii nr. 32/2000 (cu modificările şi completările care au intrat în vigoare până la data de 31.12.2016), A.S.F.- „...primeşte şi răspunde la toate sesizările şi reclamaţiile privind activitatea asigurătorilor, reasiguratorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări"" - art.5 lit. n).
În baza legii speciale, A.S.F. a elaborat Norma nr.24/2014 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 824 din 12 noiembrie 2014.
Ulterior elaborării Normei nr. 24/2014, la data de 01.01.2016, a intrat în vigoare Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, care prevede la art.8 alin.(12) că "A.S.F. răspunde la petiţiile referitoare la activitatea societăţilor primite de la contractanţi, păgubiţi sau reprezentanţi ai acestora".
Astfel, intimata arată că a răspuns petiţiilor formulate de reclamantă (răspunsuri nr. 53711/20.07.2015, nr.74155/17.09.2015, nr. 99719/16.12.2015) iar împrejurarea că societatea reclamantă este nemulţumită de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare în sensul Legii nr. 554/2004, răspunsul neputând fi condiţionat de soluţionarea favorabilă a cererii Societăţii “A” SRL.
În acest sens, Societatea recurentă a formulat petiţia înregistrată la A.S.F. cu nr.53711/10.06.2015, împotriva Societăţii de asigurări „B” S.A prin care a reclamant modalitatea de soluţionare a Dosarului de daune nr. 70064156 (diferenţa de despăgubire de 12.357,18 lei neacceptată la plată de asigurător). În urma analizării, atât a petiţiei cât şi a documentaţiei transmise de asigurător, A.S.F. a transmis răspunsul nr. 53711/20/07/2015, prin care a comunicat societăţii petente din ce se compune diferenţa de 12.357,18 lei dintre suma solicitată în cererea de despăgubire (28.378,89 lei) şi suma achitată, citând totodată din condiţiile generale de asigurare aferente poliţei, respectiv, prevederile art. 7.2.3 alin. (ii) potrivit cărora, Societatea de asigurări „B” S.A „este îndreptăţită să nu acorde despăgubiri în cazul în care: [...] (ii) Asiguratul/Utilizatorul/Contractantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile decurgând din contractul de asigurare. S-a mai arătat că, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 (în vigoare la data petiţiei), asigurătorul, pentru asigurările facultative practicate, trebuie să elaboreze:
a) propriile condiţii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare:
b) propriile clauze de asigurare, care pot modifica condiţiile de asigurare, în funcţie de opţiunea proprie sau de cea a asiguratului";
Potrivit prevederilor art. 12 alin. (41) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, „condiţiile generale şi specifice ale poliţelor de asigurare, valoarea primelor de asigurare, modul de calcul al primelor sau formularele şi alte documente pe care un asigurător intenţionează să le utilizeze în relaţiile sale cu asiguraţii nu sunt supuse aprobării prealabile sau informărilor sistematice";
Încheierea unui contract de asigurare facultativă se face pe baza principiului libertăţii contractuale şi produce efecte juridice în privinţa raporturilor dintre asigurător şi asigurat, contractul având putere de lege între părţile contractante.
Potrivit dreptului comun interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante exprimată la încheierea contractului, eventualele litigii izvorâte din interpretarea condiţiilor contractuale urmând a se soluţiona fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească, instanţa de judecată competentă fiind singura autoritate în măsură să se pronunţe cu privire ia interpretarea unui contract, la determinarea şi calificarea conţinutului acestuia, a cauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor şi obligaţiilor născute în temeiul său.
Ulterior, recurenta a mai formulat 2 petiții, intimata răspunzându-i de fiecare dată după ce asiguratorul a comunicat note de fundamentare prin care își menținea decizia inițială din dosarul de daună.
La data de 18.01.2016, s-a înregistrat la A.S.F., sub nr. 2857, o nouă petiţie legată de acest caz. Întrucât asigurătorul a menţinut decizia adoptată în Dosarul de daună nr. 70064156, având în vedere că elementele prezentate în această nouă petiţie nu au fost suficiente pentru reanalizarea soluţiei adoptate în sensul celor stabilite în cadrul întâlnirii dintre părţile semnatare ale contractului din data de 15.12.2015, precum şi prevederile art. 10 din O.G. nr. 27/2002 referitoare la clasarea petiţiilor, A.S.F. a clasat această petiţie, fără transmiterea vreunui răspuns.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr.554/2004, iar art. 6 din OUG nr.93/2012, enumera în mod expres şi limitativ actele administrative individuale emise de A.S.F.: autorizaţiile, atestatele, avizele şi deciziile. Prin urmare, răspunsurile A.S.F. la petiţii, nu sunt acte administrative în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004.
Nu sunt aplicabile în cauză nici prevederile art.2 alin.(2) din Legea nr.554/2004, prin care se arată că se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, întrucât, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, potrivit art.2 alin.(l) lit.j) din lege.
A.S.F. are competenţa de a soluţiona reclamaţiile/petiţiile care îi sunt adresate, în limitele stabilite de actele normative precizate anterior (subliniază în acest context că practic nemulţumirea reclamantei se referă la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor unui contract de asigurare facultativă privitoare la modalitatea calcul a unei despăgubiri).
Împrejurarea că petenta este nemulţumită de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat, răspunsul A.S.F. neputând fi condiţionat de soluţionarea favorabilă petiţiei7.
Prin urmare, răspunsurile A.S.F. la petiţii nu pot fi calificate nici ca fiind acte administrative asimilate, respectiv refuz nejustificat.
Având în vedere că legiuitorul stabilit clar sfera competenţelor A.S.F., conduita A.S.F. pretinsă de recurentă (de obligare a asigurătorului să adopte o anumită soluţie în dosarul de daune deschis în baza unei asigurări facultative) constituie o depăşire a atribuţiilor sale de supraveghere şi control, şi o ingerinţă nepermisă în raporturile contractuale şi în activitatea instanţelor judecătoreşti, competente să soluţioneze litigiile în pretenţii.
4.2. Prin notele scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 08 martie 2017, intimata-pârâtă Societatea de asigurări „B” S.A a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului vizând măsura disjungerii celui de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând recursul declarat de reclamanta Societatea “A” S.R.L în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată:
În ceea ce privește critica adusă încheierii din data de 17.10.2017, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 123 C.pr.civ, vizează o măsură de bună administrare a justiţiei, astfel de măsuri neputând fi cenzurate în calea de atac a recursului.
Cât privește recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3068 din 17 octombrie 2016, soluția instanței de fond se impune pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din cele de mai sus, instanța de fond, instanță de contencios administrativ şi fiscal, s-a considerat legal sesizată cu primul capăt de cerere, respectiv:
- constatarea refuzului acordării dreptului reclamantei la un control efectiv din partea pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară, în virtutea atribuţiilor legale conferite acestei autorităţi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 5 din O.U.G. nr. 93/2012, la sesizarea/reclamanţia nr. 53711/2015, în privinţa modului de instrumentare a dosarului de daună nr. 70064156 de către Societatea de asigurări „B” S.A, stabilirea faptului că pârâta ASF are, potrivit legii, prerogativa de control-verificare a oricărei activităţi din activitatea de asigurare şi din alte activităţi în legătură cu aceasta, inclusiv cea privind adoptarea deciziilor privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de daună şi obligarea acestei autorităţi la efectuarea unui control efectiv în baza reclamaţiei nr. 53711/2015, precum şi la luarea măsurilor ce se impun.
În fapt, Înalta Curte constată că, așa cum a reținut şi instanța de fond, reclamanta recurentă are calitatea de utilizator al autovehiculului marca X, iar între Societatea „C” IFN, în calitate de asigurat, reclamanta în calitate de contractant/utilizator şi asigurătorul Societatea de asigurări „B” S.A a fost încheiata poliţa de asigurare facultativa CASCO a autovehiculelor seria C nr. 30853xx din 30.04.2013.
În perioada de valabilitate a poliţei de asigurare menţionate, în legătura cu acest autovehiculul, a avut loc evenimentul asigurat, drept pentru care asigurătorul a deschis dosarul de dauna CASCO numărul RA/47/BU/15/700641xx, eliberând totodată nota de constatare în cuprinsul căreia au fost menţionate reperele avariate și soluţiile tehnice de îndeplinit.
Ulterior deschiderii dosarului de dauna, reclamanta recurentă a apelat la serviciile unităţii reparatoare de specialitate S.C. „D” S.R.L. în vederea efectuării reparaţiei conform notei de constatare eliberata de către asigurătorul, societate de asigurări. Unitatea reparatoare S.C. „D” S.R.L. care a efectuat reparaţiile conform notei de constatare şi Devizului de Reparaţie nr. AS33xx/15.05.2015, după finalizarea acestora, a emis factura fiscala nr. 55xx/15.05.2015 în valoare de 28.378,89 lei, document depus împreuna cu celelalte înscrisuri de reparaţie la sediul asigurătorului. Unitatea reparatoare a încasat de la asigurător suma de 16.021,71 lei, rămânând neachitată diferenţa de 12.357,18 lei, iar pentru justificarea plăţii parţiale, respectiv neachitarea sumei în valoare de 12.357,18, asigurătorul „B” SA a emis adresa cu numărul DD66892/15.06.2015, arătând în principiu că nu au fost respectate condițiile de asigurare.
Susţinând că refuzul plăţii integrale a reparaţiilor efectuate la autovehiculul implicat în desfăşurarea evenimentului asigurat reprezintă o practică incorectă, neloială, abuzivă şi frauduloasă a societăţii de asigurări „B” SA, care nu îşi respecta obligaţiile de asigurare a transparenţei, accesibilităţii şi echităţii pentru consumatori, furnizarea de informaţii obligatorii imparţiale şi corecte, reclamanta SC “A” SRL s-a adresat pârâtei ASF cu reclamaţia/petiţia nr. 53711/20xx reclamând modul de instrumentare a dosarului de daună nr. 700641xx de către această societate de asigurări.
Pârâta intimată ASF a răspuns reclamatei recurente, prin adresa nr. 53711/20.07.2015, faptul că, a solicitat societăţii „B” SA copia dosarului de daună nr. 70064156, precum şi o notă de fundamentare privind aspectele prezentate iar analiza dinamicii accidentului, a avariilor rezultate precum şi adoptarea deciziilor privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de daună sunt în competenţa exclusivă a personalului angajat al asigurătorului. Având în vedere că asigurarea în cauză intră în categoria asigurărilor facultative, aplicabile în speţă sunt prevederile art. 2 din legea nr 136/1995, iar încheierea unui contract de asigurare facultativă se face pe baza principiului libertăţii contractuale şi produce efecte juridice în privinţa raporturilor dintre asigurător şi asigurat, contractul având putere de lege între părţile contractante. (…)…eventualele litigii izvorâte din interpretarea condiţiilor contractuale urmând a se soluţiona fie pe cale amiabilă fie pe cale judecătorească. Instanţa de judecată competentă este singura autoritate în măsură să se pronunţe cu privire la interpretarea unui contract, la determinarea şi calificarea conţinutului acestuia, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor şi obligaţiilor născute în temeiul său.
Recurenta reclamantă a mai revenit cu alte petiții la ASF, aceasta răspunzând că asiguratorul „B” SA își menține decizia inițială.
Instanța de fond a respins cererea reclamantei justificând soluția prin faptul că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că pârâta ASF a probat contrariul celor afirmate de reclamantă, şi anume că nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de supraveghere şi control potrivit normelor legale în vigoare. Dimpotrivă, tocmai în îndeplinirea acestor obligaţii, pârâta ASF a solicitat copia dosarului de daună în discuţie, dar şi nota de fundamentare întocmită de către asigurătorul vizat, efectuând aşadar controlul solicitat de reclamantă.
S-a mai reținut că, în realitate reclamanta este nemulţumită de soluţia adoptată de asigurătorul „B” SA cu privire la dosarul de daună deschis în baza asigurării facultative CASCO, aşteptările reclamantei fiind acelea ca pârâta ASF să determine soluţia dorită de ea, respectiv plata integrală a despăgubirilor, iar nu parţială, aşa cum asigurătorul a procedat. Or, ceea ce pretinde reclamanta este în afara atribuţiilor şi sarcinilor legale ale pârâtei ASF, aceasta din urmă neputând impune asigurătorului o anumită soluţie de adoptat într-un dosar particular de daună. Raporturile cu asigurătorul sunt guvernate de clauzele contractuale ale poliţei de asigurare facultativă CASCO, iar o eventuală nemulţumire a reclamantei, susţinere din partea acesteia de neexecutare a clauzelor contractuale sau executare necorespunzătoare are a fi dedusă unei judecăţi în faţa instanţelor competente.
Înalta Curte constată că, potrivit art. 1 lit. e) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, și art. 2 alin. 1 lit. b din OUG nr. 93/2012, atribuţiile Autorităţii de Supraveghere Financiară sunt cele de reglementare, autorizare şi supraveghere şi control a societăţilor de asigurare şi reasigurare.
Art. 3 din OUG nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară arată că, supravegherea exercitată de A.S.F., prevăzută la art. 2 alin. (1), se realizează prin:
b) emiterea de reglementări, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;
c) realizarea controlului asupra entităţilor şi operaţiunilor prevăzute la art. 2 alin. (1) pe baza raportărilor primite şi prin verificări la faţa locului;
d) dispunerea de măsuri şi aplicarea de sancţiuni.
În privința controlului, art. 7 alin. (2) OUG nr. 93/2012 prevede că, A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.
Totodată, conform art. 5 din același act normativ, în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, A.S.F. contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcţionare şi supraveghere a pieţelor, participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe şi are ca obiective:
a) asigurarea stabilităţii, competitivităţii şi bunei funcţionări a pieţelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste pieţe şi în investiţiile în instrumente financiare, precum şi asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase;
b) promovarea stabilităţii activităţii de asigurare şi apărarea drepturilor asiguraţilor.
În exercitarea acestor atribuții, conform art. 5 lit. o) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, ASF, printre altele, primeşte şi răspunde la toate sesizările şi reclamaţiile privind activitatea intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări.
Potrivit art. 7. din Norma nr. 24/2014 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare, în cazul în care din analiza notei de fundamentare întocmite de către colectivul de analiză şi soluţionare a petiţiilor, transmisă Autorității de Supraveghere Financiară, rezultă că prin soluţia adoptată nu sunt respectate drepturile asiguraților/persoanelor păgubite sau se constată întârzierea nejustificată a transmiterii documentaţiei solicitate, fapt care poate conduce la nesoluţionarea în termenul legal a petiţiilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară adoptă, individual sau cumulativ, următoarele măsuri:
a) comunică asigurătorilor şi/sau brokerilor de asigurare în cauză punctul său de vedere privind soluționarea aspectelor semnalate în petiții şi dispune reanalizarea, în regim de urgenţă, în conformitate cu dispoziţiile legale, a soluţiei comunicate Autorității de Supraveghere Financiară şi/sau petentului;
b) efectuează un control inopinat asupra modului de rezolvare a aspectelor semnalate în petiții de către asigurătorul şi/sau brokerul de asigurare în cauză şi aplică măsurile sancţionatorii pentru încălcarea prevederilor legale.
Așadar, în soluționarea petițiilor, ASF are norme clare, exprese, singurele măsuri care pot fi dispuse, în cazul în care nu sunt respectate drepturile asiguraților/persoanelor păgubite, sunt cele sancționatorii prevăzute de actele normative prevăzute la art. 2 alin. 1 lit. b din OUG nr. 93/2012.
Cu referire la acest aspect Înalta Curte constată că, potrivit art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare, iar în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege.
Așadar, drepturile asiguraților/persoanelor păgubite care nu sunt respectate şi la care se referă prevederile art. 7. din Norma nr. 24/2014 sunt cele stabilite prin lege în cazul asigurării obligatorii.
Prin urmare, în sensul legislaţiei speciale din domeniul asigurărilor, asigurarea CASCO nu este o asigurare obligatorie, condiţiile generale şi speciale ale acestui contract nefiind reglementate prin acte normative emise de A.S.F., ci prin voinţa concordantă a părţilor.
Astfel, potrivit art. 20 alin. 2 din Legea nr. 32/2000, așa cum era în vigoare la data încheierii contractului, asigurătorul, pentru asigurările facultative practicate, trebuie să elaboreze:
a) propriile condiţii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare;
b) propriile clauze de asigurare, care pot modifica condiţiile de asigurare, în funcţie de opţiunea proprie sau de cea a asiguratului;
c) propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare;
d) propriile reglementări şi instrucţiuni de constatare şi lichidare a daunelor, în strictă concordanţă cu prevederile cuprinse în condiţiile şi în clauzele de asigurare;
Conform art. 12 alin. 41 din actul normativ de mai sus, condiţiile generale şi specifice ale poliţelor de asigurare, valoarea primelor de asigurare, modul de calcul al primelor sau formularele şi alte documente pe care un asigurător intenţionează să le utilizeze în relaţiile sale cu asiguraţii nu sunt supuse aprobării prealabile sau informărilor sistematice.
Așadar, în privința asigurărilor facultative CASCO, sunt aplicabile dispozițiile art. 2199 și următoarele Cod Civil privind contractul de asigurare, încheierea unui asemenea contract făcându-se pe baza principiului libertăţii contractuale iar interpretarea clauzelor acestuia se face după intenţia comună a părţilor contractante exprimată la încheierea contractului, eventualele litigii izvorâte urmând a se soluţiona fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească.
În speță, așa cum a reținut de altfel şi instanța de fond, ceea ce pretinde reclamanta este în afara atribuţiilor şi sarcinilor legale ale pârâtei ASF, această instituție neputând impune asigurătorului o anumită soluţie de adoptat într-un dosar particular de daună.
Înalta Curte constată că, inclusiv prin cererea de recurs, recurenta reclamantă solicită stabilirea faptului că pârâta ASF are, potrivit legii, prerogativa de control-verificare a oricărei activităţi din activitatea de asigurare şi din alte activităţi în legătură cu aceasta, inclusiv cea privind adoptarea deciziilor privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de daună.
Cu referire la acesta aspect, recurenta consideră că modul de soluţionare a petiţiilor/reclamaţiilor prin preluarea punctului de vedere al asiguratorului şi invocarea unei competente externe, a fost efectuat cu nerespectarea dispozițiilor art. 7 alin.2 din OUG 93/2012 potrivit căruia, A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.
Înalta Curte consideră că aceste critici sunt nefondate întrucât, potrivit art. 7 din Norma ASF nr. 24/2014 și art. 3 lit. c din OUG nr. 93/2012, în realizarea controlului și, implicit, pentru soluționarea petițiilor, ASF analizează raportările primite de la societatea de asigurare în cauză, respectiv, nota de fundamentare și copia dosarului de daune și în baza acestora formulează răspunsul către petiționare.
Pe de altă parte, potrivit art. 6 alin. 2 și 3 din OUG nr. 93/2012, reglementările A.S.F. pot fi sub formă de hotărâri, ordine, regulamente, norme şi instrucţiuni. Actele individuale ale A.S.F. sunt autorizaţiile, atestatele, avizele şi deciziile.
La aceste acte fac referire dispozițiile art. 7 alin.2 din același act normativ, răspunsul la petiții nefăcând parte din categoria acestor acte administrative.
În motivarea căii sale de atac, recurenta reclamantă se rezumă a cita conținutul mai multor prevederi legale din OUG nr. 93/2012 referitoare la atribuțiile ASF însă niciuna dintre acestea nu obligă intimata pârâtă să adopte decizii privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de daună.
Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate reține nici susținerile potrivit cărora ASF are prerogativa de control-verificare a oricărei activităţi din activitatea de asigurare şi din alte activităţi în legătură cu aceasta, art. 6 alin. 1 din OUG nr. 93/2012 arătând clar că, atribuţiile şi prerogativele conferite A.S.F., inclusiv condiţiile de exercitare a acestora, precum şi măsurile şi sancţiunile ce pot fi aplicate de A.S.F. sunt cele din actele normative prevăzute la art. 2 alin. (1).
Or, niciunul dintre actele normative prevăzute la art. 2 alin. (1) nu reglementează, ca şi măsuri ce pot fi luate de ASF, emiterea de decizii ce pot fi acordate într-un dosar de daune.
Așadar, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că intimata pârâtă ASF, a formulat un răspuns corespunzător către recurentă la petiția acesteia, analizând copia dosarului de daună nr. 700641xx, precum și nota de fundamentare privind aspectele prezentate în petiție și, mai ales, condițiile de asigurare din contractul de asigurare facultativă, ASF efectuând, în limita atribuțiilor sale în cauza concretă, un control efectiv.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamanta Societatea “A” S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3068 din 17 octombrie 2016 ca nefondat.