Cult religios. Cerere de acordare a unor măsuri reparatorii prin echivalent aferente unui imobil preluat abuziv în perioada comunistă. Condițiile în care un imobil poate să facă obiectul O.U.G. nr. 94/2000. Obligația dovedirii calității de proprietar la momentul confiscării
O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 alin. (3) şi (6), art. 2 alin. (4), art. 4 alin. (2)
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, legiuitorul a stabilit condiţiile de retrocedare a bunurilor imobile, altele decât lăcașurile de cult, care au fost preluate în mod abuziv de la cultele religioase, în perioada regimului comunist. Potrivit art. 1 alin. (1) din această ordonanţă, în forma sa relevantă în speţa dedusă judecății, „se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile acestui act normativ imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult”. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol: „Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
În raport cu aceste din urmă prevederi, coroborate prevederile cuprinse în pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din ordonanţă, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţii demolate nu face obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 94/2000. Instanţa supremă a reţinut în acest sens că, deşi dispoziţiile art. 1 alin. (6) și art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 fac vorbire despre acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale, acestea se referă la situația reglementată de art. 1 alin. (4), respectiv ipoteza terenurilor ocupate parțial sau în totalitate cu alte construcții, iar nu la ipoteza construcțiilor preluate abuziv și care au fost ulterior demolate.
Totodată, în acord cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că sarcina probei dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare revine solicitantului, reţinând prin urmare că, în lipsa dovedirii deţinerii calităţii de proprietar la data exproprierii, acţiunea a fost în mod corect respinsă ca neîntemeiată de prima instanţă.
I.C.C.J, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 708 din 10 februarie 2020
Notă: Prin Decizia nr. 542 din 18 septembrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, publicată în M. Of. nr. 55 din 22 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă această excepţie, reținând, printre altele, faptul că: „este justificat ca stabilirea modalității și măsurii reparațiilor să reprezinte opțiunea legiuitorului, Curtea Constituțională neavând competența de a cenzura concepția de ansamblu pe care statul a considerat-o concordantă cu realitățile economice și posibilitățile de realizare efectivă a acestui demers corectiv. Ca atare, neincluderea soluției normative constând în acordarea de despăgubiri pentru imobilele demolate preluate de la cultele religioase nu poate forma obiect al controlului de constituționalitate, ținând de optica generală a legiuitorului asupra acestei materii, care nu poate fi modificată sau completată de instanța de contencios constituțional care, altminteri, s-ar erija în legiuitor pozitiv, contrar rolului său constituțional”. (paragraful 18 din Decizie).
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2016 sub nr. 167/91/2016 la Tribunalul Vrancea, reclamanta Arhiepiscopia Bisericii “X” din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare şi Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor, anularea ca netemeinică şi nelegală a Deciziei 4584/19.11.2015 emisă de Comisie şi admitere cererii nr. 682096/C/05.12.2005 prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător valorii imobilului situat în Focşani, str. “A” nr. 106, jud. Vrancea.
Prin sentinţa nr. 221/27.04.2016 Tribunalul Vrancea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi unde a fost înregistrată sub acelaşi număr.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 4/2017 pronunţată în data de 17 ianuarie 2017, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepția lipsei calităţii procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii “X” din România ca rămasă fără obiect, a admis excepția lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., a respins acțiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii “X” din România pentru Parohia Bisericii “X” din Focşani în contradictoriu cu Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a admis în parte acțiunea formulată de Parohia Bisericii “X” Focșani în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a anulat decizia nr. 4584/19.11.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a obligat Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România să acorde reclamantei Parohia Bisericii “X” Focșani măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Focșani, strada „A” nr. 1x6 , compus din teren în suprafața de 100,10 m.p., locuința din cărămidă în suprafața de 80,65 m.p. şi magazie din scândură în suprafață de 9,54 m.p. şi a respins ca nefondate restul pretențiilor formulate de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii “X” din România pentru Parohia Bisericii “X” din Focşani, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului a adus următoarele argumente:
I. Respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii “X” din România, invocată de către recurenta pârâtă, instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 36 Cod proc. civilă.
Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat.
În speţă, nu există identitate între persoana reclamantului (Arhiepiscopia Bisericii “X” din România) şi cel care este titularul dreptului afirmat (Parohia Bisericii “X” Focşani, care are personalitate juridică proprie).
Faptul că cererea de retrocedare a fost depusă în numele şi pentru Parohia Bisericii “X” Focşani, nu înseamnă că Arhiepiscopia Bisericii “X” din România este titulara dreptului afirmat, nici din punctul de vedere al dreptului material şi nici din punct de vedere procesual, câtă vreme Parohia Bisericii “X” Focşani ar fi putut sta în nume propriu în judecată (în calitate de reclamantă).
Instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii “X” din România ca rămasă fără obiect, prin raportare la precizările acesteia precum că a formulat acţiunea în calitate de mandatară a Parohiei Bisericii “X” din Focşani, proprietară a imobilului respectiv.
Astfel, instanţa nu a observat faptul că reclamanta, acţionând în numele Parohiei Bisericii “X” Focşani, nu are ea însăşi calitate procesuală activă, ci această calitate revine Parohiei Bisericii “X” Focşani.
Mai mult, în procedura administrativă, prin adresa nr. 84/22.03.2013, Arhiepiscopia Bisericii “X” din România a precizat faptul că cererea de retrocedare a fost formulată în numele şi pentru Parohia Bisericii “X” Focşani, urmând ca Deciziile Comisiei speciale de retrocedare să fie emise pe numele acesteia.
În consecinţă, titulara dreptului în raportul juridic dedus judecăţii este Parohia Bisericii “X” Focşani, iar nu Arhiepiscopia Bisericii “X” din România.
II. Instanţa a interpretat în mod eronat prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, la alin. 1, se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile investite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.
Potrivit alin. (2) al art. 32, termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.
În acest context, menţionează că pentru a face dovada dreptului de proprietate, Arhiepiscopia Bisericii “X” din România a depus la dosar doar copia certificată a Extrasului din Registrul Matricol al contribuabililor din oraşul Focşani, referitor la imobilul situat în Focşani, str. “A” nr. 1x6 (anii 1958-1961). Acest început de dovadă scrisă nu a fost coroborat cu niciun alt înscris.
În ceea ce priveşte Fişa imobilului transmisă de către reclamantă în anul 2007, în aceasta nu apare înscris numele proprietarului imobilului în cauză.
La dosarul aferent cererii de retrocedare au mai fost depuse înscrisuri referitoare la un imobil situat în municipiul Focşani, str. „A” nr. 1x8, judeţul Vrancea, însă nu există nici un istoric de număr poştal din care să reiasă faptul că numărul poştal 1x6 solicitat corespunde numărului 1x8 preluat.
Tocmai pentru că începuturile de dovadă depuse la dosar de către Parohia Bisericii “X” Focşani şi Arhiepiscopia Bisericii “X” din România nu puteau face direct, prin ele însele, dovada proprietăţii şi a preluării abuzive, recurenta pârâtă a solicitat reclamantelor, prin adresa nr. 682096/C/10.06.2015, să transmită următoarele documente:
- copii legalizate/certificate ale unor acte suplimentare din care să reiasă dovada dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului situat în municipiul Focşani, fosta strada “A” nr.106, judeţul Vrancea;
- acte sau orice alte înscrisuri, eventuale declaraţii de martori din care să rezulte dovada preluării abuzive, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- istoric de arteră şi număr poştal;
- situaţia juridică, conform modelului din Anexă.
Parohia Bisericii “X” Focşani şi Arhiepiscopia Bisericii “X” din România, încălcând termenul imperativ de decădere prevăzut de art. 32 din Legea 165/2013, nu au transmis înscrisurile solicitate.
De asemenea, Parohiei Bisericii “X” Focşani şi Arhiepiscopiei Bisericii “X” din România li s-a adus la cunoştinţă şi faptul că potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) aveau posibilitatea de a solicita, o singură dată, printr-o cerere scrisă, prelungirea termenului prevăzut la alin. (1), pentru o perioadă de 60 zile, în situaţia în care se face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.
Acestea nu au solicitat prelungirea termenului de 120 de zile, deşi aveau posibilitatea să o facă, dacă ar fi realizat demersuri pentru depunerea documentaţiei solicitate.
Recurenta pârâtă arată că a realizat toate demersurile legale, în limita competenţei sale, în vederea soluţionării dosarului aferent cererii de retrocedare nr. 682096/C/10.06.2015.
Faţă de aceste aspecte solicită să se constate că instanţa de fond nu a ţinut cont la pronunţarea soluţiei de încălcarea de către reclamantă a termenului de decădere.
III. Instanţa a încălcat prevederile art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu punctul 3 din Normele metodologice aferente art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, norme aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată şi completată prin H.G. nr. 1094/2005, conform cărora nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000, construcţiile demolate.
În speţă, instanţa a obligat Comisia specială de retrocedare la acordarea de despăgubiri pentru o construcţie care a fost demolată şi care nu mai există în natură la data formulării cererii de retrocedare.
Or, potrivit textului de lege citat, nu sunt imobile, în sensul prevăzut de Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000, decât „construcţiile existente în natură”, iar nu şi cele demolate.
Mai mult decât atât, Curtea Constituţională a constatat conformitatea cu normele constituţionale a dispoziţiilor art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a pct. 3 din Normele metodologice de aplicare, dispoziţii ce exclud acest drept la despăgubiri (Deciziile nr. 596/2007 şi nr. 911/2007). Tot în acelaşi sens, Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 837 din 26 mai 2009 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, constituţionalitatea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, în întregime.
În consecinţă, consideră că obligaţia instituită de către instanţa de fond în sarcina sa, referitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru o construcţie demolată este neîntemeiată faţă de dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 şi dispoziţiile H.G. nr. 1164/2002, modificată şi completată prin H.G. nr. 1094/2005.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii.
În drept invocă OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 488 alin. (1) pct. 8 şi următoarele Cod proc. civilă iar potrivit art. 223 alin. (3) Cod proc. civilă solicită judecarea şi în lipsă.
4. Apărări formulate în cauză
4.1. Intimata-reclamantă Arhiepiscopia Bisericii “X” din Romania pentru Parohia Bisericii “X” din Focşani a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond, formulând următoarele apărări:
I. Referitor la motivul de recurs care vizează greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii “X” din România susţine că este neîntemeiat deoarece Arhiepiscopia Bisericii “X” din România a formulat la Comisia Specială - potrivit art. 4 alin. 1 din OUG 94/2000 - în numele Parohiei Bisericii “X” Focşani, o cerere prin care solicita acordarea de măsuri reparatorii. În cererea sa, Arhiepiscopia a arătat ca bunul este proprietatea Parohiei “X” din Focşani, aspect recunoscut şi de recurenta pârâtă prin întâmpinare.
Înainte de primul termen de judecată, Arhiepiscopia a indicat printr-o cerere precizatoare faptul că, cererea sa a fost formulată pentru Parohia Bisericii “X” din Focşani în condiţiile în care chiar Comisia Specială reţine în decizia atacată acest fapt.
Faţă de aceste aspecte, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Arhiepiscopiei Bisericii “X” din România ca nefondată.
II. Cu privire la interpretarea eronată de către instanţa de fond a prevederilor art. 32 din Legea 165/2013 , republicată, susţine că documentele depuse în probaţiune fac dovada proprietăţii astfel încât hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Mai mult, susţine că recurenta îşi invocă propria culpă în condiţiile în care art. 3 alin. (8) din OUG nr. 94/2000 care prevede că: „Ministerele, prefecturile, primăriile, serviciile de cadastru şi birourile de carte funciară, precum şi celelalte instituţii publice au obligaţia de a furniza, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare şi/sau a solicitantului retrocedării, în termen de 30 de zile, informaţii privind situaţia juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de restituire, în vederea fundamentării deciziilor”.
Invocând art. 9 alin. (1), (2) lit. (d din OUG nr. 94/2000 şi art. 91 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 94/2000 aprobate prin HG nr.1094/2005 arată că recurenta pârâtă şi intimata pârâtă ANRP trebuiau să ia măsurile necesare pentru ca autorităţile locale care deţin în prezent imobilul să prezinte documentele de provenienţă, pârâta putând la nevoie să aplice sancţiunea amenzii contravenţionale.
Pe de altă parte arată că, în vederea soluţionării dosarului de retrocedare prin acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent, Arhiepiscopia a formulat cereri la instituţiile statului în vederea obţinerii documentelor solicitate de Comisia Specială şi probării calităţii Parohiei de proprietară la momentul preluării imobilului de către stat, probării caracterul abuziv al preluării precum şi lipsa acordării oricăror despăgubiri. Cererile au rămas fără răspuns.
În acest context, neîndeplinirea unor obligaţii ce incumbă Comisiei Speciale nu se poate resfrange asupra intimatei contestatoare având în vedere ca documentele solicitate nu se afla în posesia acesteia, fiind în imposibilitatea depunerii la dosar a documentelor solicitate atâta timp cât instituţiile statului aveau obligaţia păstrării unor astfel de documente iar in prezent acestea răspund cererilor sale cu menţiunea ca nu deţin nicio informaţie cu privire la imobil.
Dacă s-ar admite teza pârâtei precum că nedepunerea documentelor solicitate contestatoarei se sancţionează cu respingerea cererii de retrocedare, în condiţiile in care contestatoare se află în imposibilitatea depunerii acestor documente, iar OUG 94/2000 instituie o prezumţie de proprietate in favoarea acesteia, precum şi o obligaţie a Comisiei de a obţine documentele necesare de la instituţiile statului, s-ar ajunge la privarea OUG 94/2000 de efecte, iar bunurile preluate abuziv de stat nu ar mai putea fi retrocedate, fapt ce nu poate fi acceptat. Or, prin OUG 94/2000 legiuitorul a dorit să faciliteze retrocedarea bunurilor preluate abuziv de stat prin instituirea unor prezumţii de proprietate şi nicidecum crearea unui cadrul legislativ care să facă imposibilă retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat în perioada comunistă.
Au fost depuse de intimată la dosar acte doveditoare constând în extras din Inventarul Parohiei din anul 1949, fişa imobilului conform arhivei instituţiei Secretarului General al Judeţului, declaraţie privind lipsa încasării oricăror despăgubiri pentru imobil odată cu realizarea exproprierii precum şi adresa răspuns a Primăriei Municipiului Focşani cu privire la istoricul Imobilului.
În completarea documentelor depuse de petentă, Comisia specială a primit adrese de la Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vrancea în care se menţionează că în evidentele ANAF nu figurează despăgubiri acordate pentru exproprierea imobilului. Totodată Comisia Specială a primit o adresă de la Primăria Focşani în care se prezintă situaţia juridică locativă a imobilului precum şi un răspuns de la Companiei de Utilităţi Publice Focşani în care se menţionează că aceasta nu deţine documente privind imobilul deşi, conform adresei Primăriei Focşani, Compania de Utilităţi Publice Focşani trebuia să deţină date privind preluarea abuzivă a imobilului.
Prezumţia de proprietate operează în măsura în care reclamantul nu poate dovedi că este proprietar înfăţişând un veritabil titlu de proprietate ci, utilizează documente care individual nu pot dovedi proprietatea dar care, coroborate între ele şi împreună cu prezumţia reglementată de OUG 94/2000, probează dreptul de proprietate.
Potrivit art. 4 din OUG nr. 94/2000 „(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive”.
La art. 11 pct. 13 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 94/2000 se menţionează că „prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. ] alin. (9) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.94/2000, republicată, se înţelege: [..,] c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol. începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate)”.
În consecinţă, având în vedere documentele depuse la dosar coroborate cu dispoziţiile art. 4 alin. 3 din O.U.G. 94/2000, susţine că în mod legal şi temeinic Curtea de Apel Galaţi a admis contestaţia Arhiepiscopiei în condiţiile în care a făcut proba dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv în perioada regimului comunist prin înscrisurile depuse, aceasta în condiţiile în care autorităţile locale nu au putut proba titlul cu care au dobândit respectivul imobil.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului Comisiei Speciale şi menţinerea în tot a hotărârii recurate.
În drept a invocat dispoziţiile art. 201 alin. (2) C.pr.civ, art. 490 C.pr.civ, OUG 94/2000.
4.2. Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor a depus întâmpinare prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fond respingerea acţiunii considerând că sentinţa recurată a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.
4.3. Recurenta pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, a formulat răspuns întâmpinările formulate de intimatele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Arhiepiscopia Bisericii “X” din România.
Referitor la susţinerile reclamantei, Arhiepiscopia Bisericii “X” din România, în sensul că trebuia să ia măsurile necesare pentru ca autorităţile locale care deţin în prezent imobilul să prezinte documentele de provenienţă, putând la nevoie să aplice sancţiunea amenzii contravenţionale, arată că pentru a se putea stabili dacă persoanele juridice care au formulat cereri de retrocedare sunt îndreptăţite la restituire sau nu în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este necesar ca acestea să facă, în principal, dovada calităţii de persoană îndeptăţită, dovada dreptului de proprietate şi dovada preluării abuzive cu privire la imobilele solicitate prin cererile de retrocedare depuse în temeiul ordonanţei menţionate anterior.
Faptul că cei cărora le revine sarcina să probeze elementele de mai sus sunt chiar solicitanţii reiese din economia O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare fiind întărit de prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 prin care s-a instituit, în procedura administrativă, un termen de decădere de 120 de zile în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile prevăzute de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.
Pentru a face dovada dreptului sau de proprietate, Arhiepiscopia Bisericii “X” din România a depus la dosar doar copia certificată a Extrasului din Registrul Matricol al contribuabililor din oraşul Focşani, referitor la imobilul situat în Focşani, str. “A” nr. 1x6 (anii 1958-1961). Acest început de dovadă scrisă nu a fost coroborat cu niciun alt înscris.
Prin adresa nr. 682096/C/10.06.2015, Parohiei Bisericii “X” din Focşani i s-a solicitat completarea dosarului cu înscrisurile necesare şi i s-a atras atenţia asupra prevederilor art. 32 din Legea nr. 165/2013, însă aceasta nu a transmis niciun răspuns.
Totodată, Parohiei Bisericii “X” din Focşani i s-a adus la cunoştinţă şi faptul că potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) avea posibilitatea de a solicita, o singură dată, printr-o cerere scrisă, prelungirea termenului prevăzut la alin. (1), pentru o perioadă de 60 zile, în situaţia în care se face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.
Parohia Bisericii “X” din Focşani nu a făcut vreun demers nici cu privire la acest aspect.
Mai mult, prin adresa nr. 682096/C/08.04.2013, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Primăriei municipiului Focşani informaţii referitoare la situaţia juridică a imobilului situat în municipiul Focşani, str. “A” nr. 1x6, judeţul Vrancea.
Prin adresa nr. 19984/13.05.2013, înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. 700/C/20.05.2013, Primăria municipiului Focşani a comunicat faptul că nu deţine planuri de amplasament pentru a putea identifica imobilul solicitat.
Având în vedere faptul că Primăria municipiului Focşani a dat curs solicitării Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare comunicând faptul că nu deţine documente cu privire la imobilul solicitat, în prezenta cauză nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) lit. d) coroborate cu dispoziţiile art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 şi art. 10, respectiv, constatarea unei contravenţii şi aplicarea sancţiunilor în ceea ce priveşte Primăria municipiului Focşani, judeţul Vrancea.
Pentru aceste argumente solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, să se respingă acţiunea formulată de reclamantă.
În drept a invocat O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HG. nr. 1164/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 201 alin. (2) din Noul Cod de cedura Civilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate şi apărările formulate relativ la acestea se rețin următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii “X” din România, invocată de recurenta pârâtă în fața instanței de fond și reiterată prin motivele de recurs, se reține că sunt nefondate criticile aduse modului de soluționare a acestei excepții pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) Cod proc. civilă calitatea procesuală constituie o condiție de fond pentru exercitarea acțiunii civile.
În consecință o astfel de condiţie se analizează raportat la părţile litigiului iar nu referitor la alți participanți la proces cum sunt reprezentanţii acestora.
În speță, Arhiepiscopia Bisericii “X” din România nu a înţeles să formuleze cererea de chemare în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al Parohiei Bisericii “X” Focşani, fapt ce rezultă în mod cert din cererea precizatoare aflată la fila 130 a dosarului Tribunalului Vrancea. În aceste condiții calitatea procesuală activă în cauză nu poate fi cercetată în raport cu Arhiepiscopia Bisericii “X” din România ci în raport cu persoana juridică în numele căreia aceasta a înţeles să acţioneze, respectiv Parohia Bisericii “X” Focşani. Or, recurenta pârâtă nu contestă calitatea procesuală pasivă a acesteia din urmă.
Mai mult, observându-se decizia contestată în cauză se constată că şi în această etapă Arhiepiscopia Bisericii “X” din România a participat ca reprezentant al Parohiei Bisericii “X” Focşani, iar nu în nume propriu.
Chiar dacă cererea precizatoare aflată la fila 130 a dosarului Tribunalului Vrancea, prin care se arată în mod clar calitatea în care Arhiepiscopia Bisericii “X” din România înţelege să participe la proces, ar fi avută în vedere ca o modificare adusă cererii de chemare în judecată în accepţiunea art. 204 Cod procedură civilă se impune a fi reţinut că aceasta a fost formulată cu respectarea termenului prescris de alin. (1) al acestei dispoziţii legale, respectiv până la primul termen. Din această perspectivă instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii “X” din România ca rămasă fără obiect, soluţie ce se impune a fi menţinută.
Relativ la criticile aduse de recurenta pârâtă sentinţei recurate prin prisma dispoziţiilor legale de drept material incidente în soluţionarea fondului cauzei se reţine:
Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în forma sa relevantă în speţa dedusă judecății, respectiv aceea de la data emiterii deciziei contestate, 19.11.2015, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile acestuia act normativ imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult.
Potrivit alin. (3) al aceleiași dispoziții legale: „Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
În acelaşi sens pct. 3 al Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, aprobate prin HG nr. 1.164/2002, cu modificările ulterioare precizează că: „Nu intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum şi construcţiile demolate”.
Se reţine şi că dispoziţiile art. 1 alin. (3) din OUG nr. 94/2000 au fost supuse controlului de constituţionalitate referitor la faptul că nu instituie o reparaţie echitabilă a prejudiciului suferit ca urmare a preluării în mod abuziv a imobilelor aparţinând cultelor religioase, ce au fost demolate însă, prin Deciziile nr. 596/19 iunie 2007 şi nr. 911 din 18 octombrie 2007 Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate arătând în esenţă că: „pretinsa neconstituţionalitate a textului de lege criticat este determinată exclusiv de o omisiune legislativă. Or, în temeiul art. 61 din Constituţie, "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării", astfel încât modificarea sau completarea normelor juridice constituie atribuții exclusive ale acestuia.”
În speță, instanța de fond, fără a avea în vedere aceste dispoziţii legale specifice actului normativ reparator în temeiul căruia s-a emis decizia contestată, anulând-o, a obligat Comisia Specială de Retrocedare a bunurilor care au aparţinut cultelor religioase din România să acorde măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru locuinţa din cărămidă în suprafaţă de 80,95 m.p. şi magazie din scândură în suprafaţă de 9,54 m.p., deşi din probele administrate în cauză rezultă că aceste construcţii au fost demolate, situaţie de altfel reţinută ca atare şi de instanța de fond.
Este adevărat că art. 1 alin. (6) și art. 2 alin. (4) din OUG nr. 94/2000 fac vorbire despre acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale, însă acestea se referă la situația reglementată de art. 1 alin. (4) din acest act normativ, respectiv ipoteza terenurilor ocupate parțial sau în totalitate cu alte construcții iar nu la ipoteza construcțiilor preluate abuziv și care au fost ulterior demolate.
Pe de altă parte se reţine că imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii de către reclamantă și care face obiectul procedurii supusă controlului judecătoresc în cauza dedusă judecății este cel situat în mun. Focşani str. “A” nr. 1x6, indicat de reclamantă ca având o suprafață de 260 m.p. pe care era amplasată o construcție de 70 m.p.
Or, așa cum rezultă din anexa la Decretul prezidențial de expropriere nr. 182/30 mai 1977, imobilul situat în mun. Focșani str. “A” nr. 1x6 având o suprafață de 144,72 m.p. pe care era situată o construcție cu suprafață de 127,97 m.p. a fost preluată de la numitul „B”.
Aceeași situație de fapt rezultă și din procesul verbal din 13 iulie 1977 prin care a fost preluat de către stat de la numitul „B”, menționat ca proprietar în actul de preluare, imobilul situat în mun. Focșani str. “A” nr. 1x6.
Din fișa imobilului situat în str. “A” nr. 1x6 întocmită cu ocazia preluării rezultă că acesta consta în construcție cu suprafață construită desfășurată de 127,97 m.p. situată pe o suprafață de teren de 144,72 m.p, ceea ce corespunde cu datele din decretul de expropriere.
Pe de altă parte prin procesul verbal din 26.12.1977 al Comisiei de evaluare a imobilelor ce se expropriau în jud. Vrancea, întocmit la o perioadă relativ apropiată de timp față de procesul verbal din 13 iulie 1977, (filele 98 -101 dosar Tribunal Vrancea) reținut ca relevant de instanță de fond cu privire la dovada preluării abuzive a imobilului reclamantei, se face vorbire despre imobilul situat în mun. Focşani str. “A” nr. 1x8 cu o suprafaţă de construită totală de 90,18 m.p., imobil care este menționat și în anexa Decretului prezidențial de expropriere nr. 182/30 mai 1977 la poziția 3 cu o suprafață de 100,10 m.p., din care suprafață construită 90,18 m.p.
Ca urmare, soluția instanței de fond se bazează pe concluzia eronată că imobilul situat în mun. Focșani str. “A” nr. 1x6, ce face obiectul deciziei contestate în cauză, este același cu imobilul situat în mun. Focșani str. “A” nr. 1x8, despre care se face vorbire în Decretului prezidențial de expropriere nr. 182/30 mai 1977 la poziția 3 și procesul verbal din 26.12.1977, în condițiile în care acesta nu corespunde nici ca număr factorial la momentul preluării și nici în privința celorlalte atribute de identificare (suprafață totală, suprafață construită) cu imobilul pentru care intimata a înțeles să formuleze cerere de acordare a măsurilor reparatorii în fața comisiei.
Este adevărat că prin probele administrate s-a demonstrat că imobilul situat în mun. Focșani str. “A” nr. 1x8, număr factorial la data exproprierii, în suprafață de 100,10 m.p., din care suprafață construită 90,18 m.p. a aparținut reclamantei însă nu se poate reține că acesta este imobilul ce a făcut obiectul cererii în fața comisiei și cu privire la care s-a emis decizia contestată în cauză.
În acest context Decizia nr. 4584/19.11.2015 emisă de recurenta pârâtă, ce face obiectul controlului judecătoresc în prezenta cauză și prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul compus din teren în suprafață de 260 m.p. și construcție în suprafață de 70 m.p., situată în mun. Focșani str. “A” nr. 1x6, cu motivarea că petenta nu a depus acte juridice din a căror coroborare să reiasă dovada proprietății asupra imobilului este legală și urmează a fi menținută.
Se are în vedere că pentru acordarea măsurilor reparatorii petenta este ținută să facă dovada dreptului pe proprietate cu privire la imobilul pentru care s-au solicitat aceste măsuri în condițiile dispozițiilor OUG nr. 94/2000, iar în speță nu s-a făcut această dovadă, dimpotrivă s-a dovedit că imobilul situat în mun. Focșani str. “A” a nr. 1x6 nu a aparținut acesteia ci unei alte persoane fizice, neputându-se verifica în cadrul prezentei proceduri situația unui alt imobil.
În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 4 alin. (2) din OUG nr. 94/2000 potrivit cărora: ”Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar,...”.
Fată de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârâtă a fost admis, sentința recurată a fost casată și, în rejudecare, cererea de chemare în judecată a fost respinsă în totalitate, ca neîntemeiată.