Act administrativ constatat ca având caracter vătămător, anulat de către instanța de judecată. Formularea, ulterior, de către persoana vătămată, a unei noi acțiuni în contencios administrativ, având ca obiect refuzul nejustificat al autorității emitente a actului administrativ anulat de a rezolva o cerere referitoare la dreptul sau interesul legitim ce i-a fost vătămat prin respectivul act. Admisibilitate.
Legea nr. 554/2004, art. 1, art. 2 alin. (1) lit. i),
art. 7 alin. (5), art. 8 și art. 18 alin. (1)
Index alfabetic
Act administrativ. Anulare
Acțiune în contencios administrativ. Admisibilitate
Drept vătămat
Efect ex tunc
Interes legitim
Refuz nejustificat
Este admisibilă pe calea contenciosului administrativ o acțiune privind constatarea refuzului nejustificat al unei autorități publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim constatat anterior de către instanță, în cadrul altului litigiu, ca fiind vătămat printr-un act administrativ emis de către aceeași autoritate.
În acest context trebuie amintit că anularea unui act administrativ individual produce efecte ex tunc, fiind considerat că nu a existat niciodată, iar din perspectiva faptului că, de regulă, cauza anulării constă atât în caracterul nelegal cât şi în caracterul vătămător al acestuia, repunerea părților în situația anterioară presupune înlăturarea tuturor efectelor vătămătoare, inclusiv desfiinţarea unor acte subsecvente. Prin urmare, există posibilitatea ca înlăturarea efectelor vătămătoare produse de actul administrativ anulat să reclame efectuarea unor acte materiale-operaţiuni administrative sau adoptarea de noi acte administrative care nu au fost dispuse prin hotărârea judecătorească care a dispus anularea. În această situaţie, dacă printr-o executare ex officio necorespunzătoare a hotărârii de anulare nu se ajunge la înlăturarea tuturor efectelor dăunătoare ale actului anulat, principiile care guvernează o bună administraţie nu sunt compatibile cu opunerea, de către administraţie, a exceptio mali processus faţă de un nou demers jurisdicțional, declanșat de persoana vătămată.
În acest caz, nu ne aflăm în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 24 – obligaţia executării - din Legea nr. 554/2004, aceasta vizând executarea unor obligaţii concrete stabilite în sarcina autorităţii prin titlul executoriu, fără a se referi la efectele anulării unui act administrativ.
ÎCCJ-SCJ, Decizia nr. 3922 din 27 iulie 2020
1.Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri de reînfiinţare a Ocolului Silvic “B” Jud. Maramureş, în locul şi parametrii existenţi anterior adoptării Hotărârii nr. 4/22.04.2013 punct 7.2 a Consiliului de Administraţie al RNP Romsilva prin care s-a modificat structura organizatorică şi funcţională a Direcţiei Silvice Maramureş, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale ca urmare a refuzului nejustificat al pârâtei de reînfiinţare a Ocolului Silvic astfel cum, fără posibilitate de tăgadă, această obligaţie îi incumbă acesteia în urma rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 614/14.03.2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. 5540/100/2013, cu cheltuieli de judecată.
2.Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 16 din data de 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii, lipsei de interes, prescripţiei dreptului material la acţiune şi tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată invocate de pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, denumită în continuare Romsilva, obligând pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva să emită o hotărâre de reînfiinţare a Ocolului Silvic “B” jud. Maramureş, în locul şi parametrii existenţi anteriori adoptării Hotărârii nr. 4/22.04.2013 punct 7.2 a Consiliului de Administraţie al Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.
De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantului A suma de 5000 euro sau contravaloarea în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
3.Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei civile nr. 16 din data de 21 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA, solicitând admiterea căii de atac promovate şi modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca inadmisibilă, ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Prin intermediul primului motiv de casare, recurenta pârâtă a criticat hotărârea primei instanţe pentru încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488, alin. 1, pct. 8 NCPC).
1. Instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile considerând că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 7. alin. (5) din Legea 554/2004. Astfel, instnţa de fond reţine, la fila 8. ultimul paragraf din sentinţă, că: "Potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în situaţia refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim sau a faptului de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, conduite asimilate actelor administrative unilaterale, nu este obligatorie plângerea prealabilă".
Contrar celor reţinute de prima instanţă, nu ne aflăm nici în situaţia refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, nici în situaţia de a nu răspunde solicitantului în termen legal.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă, fără echivoc, faptul că prin adresa nr. 20962/DCP/14.02.2018 s-a răspuns în termen la solicitarea reclamantului şi s-a justificat motivul pentru care nu se poate da curs solicitării sale de reînfiinţare a Ocolului Silvic “B”. Așadar, plângerea prealabilă este obligatorie în temeiul art. 193, alin. (1), Cod procedură civilă raportat la art. 7. alin. (1) din Legea 544/2004 şi numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, petentul putea să formuleze acţiunea. Or, din înscrisurile depuse de reclamant, rezultă faptul că acesta nu a formulat plângere prealabilă.
Prin adresa depusă la dosarul cauzei la data de 04.01.2019 reclamantul a transmis notificarea nr. 303N/2017, respectiv notificarea nr. 5/11.01.2018 adresate Direcţiei Silvice Maramureş.
Întrucât acestea au fost adresate Direcţiei Silvice Maramureş, care nu este parte în dosar, aceste notificări nu au relevanţă, având în vedere faptul că Regia Naţională a Pădurilor -Romsilva are calitate de pârâtă în prezenta cauză şi nu Direcţia Silvică Maramureş. În aceste condiţii, reclamantul trebuia să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile faţă de RNP-Romsilva şi nu faţă de Direcţia Silvică Maramureş.
Adresa transmisă şi înregistrată la Regia Naţionale a Pădurilor - Romsilva sub nr. 393/15.01.2018 nu reprezintă plângere prealabilă având în vedere faptul că prin aceasta reclamantul nu a solicitat Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva să emită un act administrativ de înfiinţare a Ocolului Silvic “B” ci a solicitat să dispună Direcţiei Silvice Maramureş să pună în executare nişte hotărâri judecătoreşti, adică să dea o dispoziţie unei unităţi să-şi îndeplinească o posibilă obligaţie.
În acest sens, prin Decizia nr. 2146 din dala de 29 iunie 2016 pronunţată de Secţia de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat: "plângerea prealabilă întemeiată pe dispoziţiile art. 7. alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 trebuie să vizeze exact solicitările persoanei vătămate şi nu se poate considera îndeplinită această cerinţă legală in cazul în care acţiunea se referă la un capăt de cerere diferit de cele solicitate autorității publice". Instanţa de fond nu a luat în considerare această decizie şi printr-o aplicare greşită a prevederilor legale a respins excepţia inadmisibilitâţii cererii de chemare în judecată, invocată pentru lipsa plângerii prealabile.
Astfel, instanţa de fond a încălcat prevederile Legii 554/2004. fiind incidente dispoziţiile art. 488, alin. 1. punct 8, C.proc.civ.
2. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilitâţii acţiunii, raportat la faptul că reclamantul încearcă să atace pe cale separată o încheiere premergătoare pronunţată în cadrul dosarului nr. 5540/100/2013, excepție ce a fost, de asemenea, respinsă de către instanţa de fond, arată faptul că aceasta a fost motivată pe același considerent al refuzului nejustificat al pârâtei de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, fără să se ia în considerare faptul că cererea adițională prin care se solicita completarea cererii de chemare în judecată în dosarul nr. 5540/100/2013, cu cererea de obligare a pârâtei Direcţia Silvică Maramureş la reînfiinţarea Ocolului Silvic “B” a fost formulată în data de 02.10.2015, iar instanţa, prin încheierea de şedinţă de la data de 23.02.2016, a admis excepţia decăderii, invocată cu privire la cererea de completare. Împotriva acestei încheieri de şedinţă reclamantul nu a exercitat calea de atac a recursului, prin urmare, aceasta a rămas definitivă prin decizia nr. 608/23.03.2017 a Curţii de Apel Cluj.
3. Cu privire la excepţia excepţia inadmisibilitâţii acţiunii având în vedere faptul că în prezenta cauză se cere obligarea pârâtei de a pune în aplicare sentinţa civilă nr. 614/2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr.5540/100/2013, prin care s-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 4/22.04.2013 a Consiliului de Administraţie a RNP Romsilva cu privire la dispoziţiile punctului 7.2. în condiţiile în care instanţa nu a dispus reînfiinţarea Ocolului Silvic “B” prin interpretarea eronată a dispoziţiilor legale. Curtea de Apel Cluj a respins această excepţie. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 614/2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr.5540/100/2013 s-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 4/22.04.2013, a Consiliului de Administraţie a RNP Romsilva cu privire la dispoziţiile punctului 7.2, fără a se dispune reînfiinţarea Ocolului Silvic “B” întrucât aşa cum s-a mai precizat, referitor la cererea modificatoare prin care s-a solicitat acest lucru, instanţa a admis excepţia decăderii.
4. Referitor la excepţia lipsei de interes, instanţa de fond a respins-o motivând că interesul reclamantului reiese din faptul că a fost numit sef ocol silvic, însă în cadrul altui ocol silvic decât cel la care activase iniţial, respectiv la Târgu Lăpuş. Este evident că reclamantul nu are interes procesual în a formula o cerere de chemare în judecată, acesta sesizând inutil instanţa, având în vedere faptul că prin Decizia nr. 8N/29.01.2018, reclamantul a fost numit şef la Ocolul Silvic ”E”. deoarece Ocolul Silvic “B” nu mai există, având practic aceeaşi funcţie ca şi înainte de a fi disponibilizat.
5. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, susţine că printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor legale instanţa a respins-o, având în vedere faptul că nu subzistă în cauză situaţia refuzului nejustificat de a rezolva o cerere, conform ipotezei prevăzute de art. 7, alin. (5), din Legea 554/2004.
În mod cu totul eronat reţine Curtea de Apel Cluj (fila 9, paragraf 9 din sentinţă) că "Reclamantul s-a adresat pârâtei Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în 11.01.201$ solicitând punerea în executare a sentinţei civile nr. 614/14.03.2016 a Tribunalului Maramureş, respectiv în concret reînfiinţarea Ocolului Silvic ”B."
Este adevărat că reclamantul s-a adresat pârâtei în data de 11.01.2018, dar a solicitat punerea în executare a sentinţei civile nr. 614/14.03.2016 a Tribunalului Maramureş, apreciind, în lipsa oricărei dispoziţii în acest sens, că prin această sentinţă s-a dispus înfiinţarea ocolului silvic.
Prin Hotărârea nr. 4/55.04.2013, pct. 7.2., Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor- Romsilva a decis desfiinţarea OS “B”. Petentul A a formulat plângere prealabilă şi apoi acţiune în anulare împotriva acestei hotărâri, fără a solicita şi reînfiinţarea OS “B” iar cererea modificatoare cu privire la reînfiinţare i-a fost respinsă ca fiind făcută peste termen.
Este eronată reținerea instanței că de la momentul la care pârâta i-a răspuns reclamantului curge termenul de prescripţie a dreptului la acţiune. Atâta vreme cât OS “B” a fost desfiinţat în 2013, iar petentului i-a fost respinsă cererea de reînfiinţare ca tardiv formulată, nu se poate aprecia că o solicitare din ianuarie 2018 de punere în executare a unei sentinţe, la 3 ani de la desfiinţarea OS “B” reprezintă o cerere în termen, iar refuzul pârâtei constituie refuz nejustificat de soluţionare, şi în acest fel petentul este repus în termen.
Având în vedere aceste aspecte, cererea petentului din 18.01.2018 nu poate fi încadrată la art. 7. alin.(5), fiind incidente prevederile art. 11, alin. (1), lit. a. şi alin. (5) prima teză din Legea nr. 554/2004, conform cărora: "Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă:".
Având în vedere că Hotărârea nr. 4 a Consiliului de Administrație al Romsilva a fost emisă în data de 22.04.2013, iar în cadrul dosarului 5540/100/2013 reclamantul a fost decăzut din dreptul de a cere reînființarea Ocolului Silvic “B” prezenta cererea este formulata cu 8 ani mai târziu, excepţiei prescripţiei se impunea a fi admisă.
6. Cu privire la excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare in judecată arată că respingerea acesteia a fost argumentată ca şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa în mod greşit a respins-o considerând că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004. Dispozițiile legale invocate anterior sunt aplicabile şi reclamantul trebuia să invoce motive temeinice şi să aducă dovezi pertinente în susţinerea acestora pentru a demonstra imposibilitatea de a introduce acţiunea în termenul de 6 luni prevăzut expres de lege.
Având în vedere că reclamantul în cadrul dosarului nr. 5540/100/2013 a fost decăzut din dreptul de a solicita reînfiinţarea Ocolului Silvic “B” acesta nu are nici un motiv sustenabil pentru prezenta acţiune, declanşată la 8 ani de la emiterea Hotărârii nr. 4/2013 a Consiliului de Administraţie.
Instanţa de fond, raportându-se la soluţiile pronunţate în dosarele nr. 5540/100/2013 şi 325/33/2017 cu referire la dosarul nr. 5531/100/2013, precum şi la dispoziţiile art. 10. lit. b. şi g din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Naţionale a Pădurilor- Romsilva, aprobat prin HG nr. 229/04.03.2009, a hotărât în mod greşit admiterea în parte a acţiunii reclamantului şi obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri de reînfiinţarea Ocolului Silvic “B” jud. Maramureş, în locul şi parametrii existenţi anterior adoptării Hotărârii nr. 4/55.04.2013 pct. 7.2. a Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor- Romsilva.
În acest sens, nu a avut în vedere faptul că potrivit sentinţei nr. 614/14.03.2016, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 5540/100/2013, rămasă definitivă prin decizia nr.608/2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj nu avea obligaţia reînfiinţării Ocolului Silvic “B” raportat la faptul că la termenul de judecată din data de 23.02.2016 instanţa a pus în discuţie excepţia decăderii reclamantului din dreptul de a-şi completa cererea de chemare în judecată cu privire la cererea adiţională depusă la data de 02.10.2015 prin care reclamantul a solicitat obligarea noastră la reînfiinţarea Ocolului Silvic “B” în condiţiile de la data emiterii deciziei de desfiinţare.
Reclamantul nu a înţeles să atace această dispoziţie a instanţei, nu a exercitat calea de atac a recursului cu privire la respingerea solicitării de reînfiinţare a Ocolului Silvic “B” iar sentinţa civilă nr. 614/14.03.2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 608/ 23.03.2017 a Curţii de Apel Cluj, are autoritate de lucru judecat.
Mai mult, în prezent reînfiinţarea Ocolului Silvic “B” nu este posibilă şi dacă s-ar înfăptui acest lucru ar fi contrar dispoziţiilor legale în vigoare.
Ca urmare a desfiinţării Ocolului Silvic “B” potrivit pct. 7.2 din Hotărârea nr. 4/22.04.2013 a Consiliului de Administraţie al RNP Romsilva, suprafaţa de fond forestier din U.P. I, II şi III a fost arondată şi predată Ocolului Silvic ”C”, iar suprafaţa de fond forestier din U.P. IV. V, VI şi VIII a fost arondată şi predate ocolului Silvic ”D”.
Prin sentinţa civilă nr. 217/05.04.2004, devenită definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Judecătoria Aleşd în dosarul nr. 769/2003 s-a dispus anularea Hotărârii nr.770/A/24.03.2003 şi reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Asociaţiei Composesorale “B”, jud. Maramureş, asupra suprafeţei de 17000 ha teren cu vegetaţie forestieră. Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Maramureş, emiţând titlul de proprietate nr.7155/16.01.2017 pentru suprafaţa de 17000 ha teren forestier în favoarea Asociaţiei Composesorale “B”. cu sediul jud. Maramureş.
Conform titlului de proprietate 7155/16.01.2017, suprafaţa reconstituită Asociaţiei Composesorale “B” este amplasată în U.P. VIII cu 3605.20 ha teren forestier şi în U.P. I. II. III, IV. V. VI şi VIII cu 13394, 98 ha teren forestier.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că în intervalul de timp dintre data desfiinţării Ocolului Silvic “B” şi data formulării acţiunii, din suprafeţele de teren forestier care au fost preluate de către OS ”C” şi OS ”D” de la Ocolul Silvic “B” au mai fost retrocedate terenuri sau se află în etapa premergătoare punerii în posesie.
Mai mult de atât. trebuie avut în vedere faptul că al doilea criteriu al desfiinţării OS “B” l-a constituit rezultatul financiar nefavorabil al acestui ocol.
Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva funcționează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, ceea ce conduce la concluzia că la baza funcționării sale stă principiul eficienței economice. Prin urmare, instanţa nu putea să oblige pârâta să înfiinţeze o unitate care să meargă pe pierderi. In plus, înfiinţarea sau desfiinţarea subunităţilor regiei este exclusive atributul Consiliului de Administraţie al Regiei, aşa cu expres prevede art. 10, litera g, din HG 229/2009, iar prin sentinţa recurată Curtea de Apel Cluj a încălcat aceste prevederi.
De asemenea, instanţa de fond nu a luat în considerare dispoziţiile Ordinului nr. 904 din 10 iunie 2010 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea şi autorizarea ocoalelor silvice şi atribuţiile acestora, modelul documentelor de constituire, organizare şi funcţionare, precum şi conţinutul Registrului naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, ordin din care reiese fără echivoc faptul că nu Regia Naţională a Pădurilor este cea care înfiinţează sau desfiinţează un ocol silvic, ci inspectoratul teritorial de regim silvic şi de vânătoare, actualmente Garda Forestieră. Hotărârea Consiliului de Administraţie al Romsilva prin care se propune înfiinţarea sau desfiinţarea unui ocol silvic este doar un act premergător emiterii deciziei privind autorizarea de funcţionare a ocolului nou înfiinţat.
În condiţiile în care decizia de retragere a autorizaţiei de funcţionare a ocolului silvic este actul ce a dus efectiv la desfiinţarea Ocolului Silvic “B” acest act este cel care trebuie contestat şi nu Hotărârea Consiliului de Administraţie al Romsilva.
Întrucât decizia nr. 216547/09.07.2013 de retragere a autorizaţiei de funcţionare nr. 420 din 27.08.2009 a Ocolului Silvic “B” a Comisiei pentru Autorizarea funcţionării ocoalelor silvice (Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climaterice) nu a fost contestată, aceasta continua să producă efecte, Ocolul Silvic “B” fiind radiat din Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice.
Mai mult, reclamantul a fost reîncadrat pe postul de şef de ocol deţinut anterior desfiinţării Ocolului Silvic “B” respectiv funcţia de şef ocol la Ocolul Silvic ”E”, astfel încât nu se poate considera că i-a fost cauzat vreun prejudiciu personal prin desfiinţarea Ocolului Silvic “B”.
De asemenea, instanţa nu ar putea obliga Consiliului de Administraţie să emită o hotărâre de înfiinţare a unui ocol silvic, deoarece ar însemna că se substituie consiliului în luarea deciziilor de afaceri, ceea ce ar conduce la încălcarea legii, deoarece deciziile de administrare ale regiei sunt atributul exclusiv al consiliului de administrație, aşa cum prevede art. 4, alin. 2, din OUG 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice
II. In ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale arată că în mod nelegal a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 5000 euro daune morale sau contravaloarea în lei la data efectuării plăţii, având în vedere faptul că reclamantul nu a dovedit existenţa acestor daune.
Instanța de fond nu a ţinut cont de faptul că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătății, cinstei, demnității şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri trebuie dovedite condițiile cumulative ale răspunderii: fapta autorității, culpa acesteia, producerea prejudiciului/existenta prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre fapta autorității şi prejudiciu - obligație neîndeplinită în prezenta cauză.
În condițiile în care chiar reclamantul a apreciat iniţial daunele morale suferite ca fiind de 5000 lei, se poate observa reaua-credinţă a acestuia în promovarea acţiunii împotriva angajatorului şi mărirea cuantumului daunelor morale la suma de 20000 euro. Reintegrarea reclamantului pe o funcţie similară cu cea deţinută anterior desfiinţarii Ocolului Silvic “B” respectiv şef ocol silvic la Ocolul Silvic Tg Lăpuş şi acordarea unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 10.06.2013 şi până la reintegrarea efectivă, reprezintă o suficientă şi justă reparaţie a prejudiciului suferit de acesta.
În Decizia nr. 2356/20.04.2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reține că: "daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrității corporale şi sănătății, cinstei, demnității şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii."
Aşadar, dovada prejudiciului moral suferit de reclamant este în sarcina acestuia, iar în speţa de faţă patentul nu a adus un minimum de argumente şi de dovezi din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488, alin. (1), pct. 6 NCPC recurenta pârâtă a arătat următoarele:
În partea introductivă a hotărârii, cât şi în încheierea de şedinţă din data de 07.01.2019 instanţa are in vedere solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale în cuantum de 5000 lei pagina 3 din hotărâre şi pag 4 din încheiere unde precizează clar "Reprezentanta reclamantei solicită şi admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de 5000 lei cu titlu de daune morale, din perspectiva tracasării soluționării cererii formulate de reclamant pentru repunerea în situația anterioară", pentru ca ulterior să îşi motiveze hotărârea pentru acordarea daunelor morale într-un cuantum mult mai mare, şi anume 5000 euro.
Instanţa de fond s-a limitat la a prelua, cuvânt cu cuvânt apărările reclamantului, dând o aparenţă de motivare a hotărârii astfel pronunțate. Chiar dacă instanţa de fond şi-a însuşit întru totul apărările reclamantului, aceasta trebuia să indice, pentru respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425, alin. 1, Cod procedură civilă, propriile motive de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluția, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, în speţă ale pârâtei. Or, argumentele pentru care s-au respins susţinerile pârâtei nu au fost arătate, motivele invocate prin întâmpinare, concluziile scrise si concluziile orale nefiind deloc analizate. In întreaga motivare a hotărârii se face referire doar la susţinerile reclamantului, nemotivându-se în niciun moment motivul concret al înlăturării apărărilor formulate de RNP Romsilva.
Cele reţinute mai sus conduc în mod evident spre concluzia necercetării cauzei de către instanţa de fond.
4. Apărările formulate în cauză.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluționare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru:
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr.212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.493 Cod procedură civilă, este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.493 Cod procedură civilă, este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin.(2) și art. 201 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.(3), raportat la art. XV din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 30 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 02 decembrie 2020.
Prin încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2019 s-a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată acordat şi s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.
6. Soluția instanței de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de atât recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinările depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește criticile invocate de recurentul pârât în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin.(1) pct. 8 Cod de procedură civilă, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.
1. Cu privire la excepţia inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile, prima instanţă a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 544/2004, potrivit cărora, înainte de a se adresa instanţei de contencios competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.
În acest context, prima instanță a apreciat că trebuie aplicate dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, sens în care, în situația refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim sau faptului de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, conduite asimilate actelor administrative unilaterale, nu este obligatorie plângerea prealabilă.
În acord cu cele reținute de prima instanţă, Înalta Curte observă că art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care consacră o excepție de la obligativitatea plângerii prealabile, are aplicabilitate în cauză, în condițiile în care acțiunea reclamantului este îndreptată împotriva refuzului explicit al pârâtului de a rezolva solicitarea sa concretă de a reînființa Ocolul Silvic “B”. În interpretarea art. 2 alin.(1) lit. i), în corelație cu prevederile art. 18 alin.(1) din Legea nr.554/2004, ce reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța, se impune concluzia că pe calea contenciosului administrativ poate fi supus controlului de legalitate refuzul rezolvării cererilor de emitere a unui act administrativ sau de efectuare a unei operațiuni administrative sau de executare a unei obligați stabilite printr-un alt act administrativ.
Trebuie făcută distincţia între nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri şi refuzul nejustificat de a soluţiona o cererea, formulat într-o exprimare explicită, cu exces de putere. Astfel, susţinerea recurentei pârâte în sensul că prin adresa 20962/DCP/14.02.2018 a răspuns în termen la solicitarea reclamantului, comunicându-i argumentele pentru care consideră că nu are obligaţia reînfiinţării OS “B” chiar dacă înlătura ipoteza prevăzută de art. 2 alin.(1) lit. h)– nesoluţionarea unei cereri în termen legal, nu aduce nicio justificare în ceea ce priveşte ipoteza refuzului nejustificat – act administrativ asimilat enunțat de dispoziţiile art. 2 alin.(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile a fost în mod corect respinsă.
2. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, raportat la faptul că reclamantul încearcă atacarea pe cale separată a unei încheieri premergătoare pronunţate în cadrul dosarului nr. 5540/100/2013, prima instnţă apreciază că aceasta nu constituie o veritabilă excepţie, ci în fapt, o apărare de fond. Mai mult, dreptul de a ataca în contencios administrativ refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, nu poate fi invalidat pe motiv că demersul tinde să obţină o soluţie care să vină în opoziţie cu dispoziţia instanţei de judecată într-un alt litigiu, cu un alt obiect.
În acest context trebuie arătat că încheierea prin care instanţa a constatat decăderea reclamantului din dreptul de a-şi preciza acţiunea nu are autoritate de lucru judecat cu privire la o nouă cerere cu acelaşi obiect, întrucât nu soluţionează fondul cererii sau vreo altă chestiune litigioasă.
În consecinţă, excepţia inadmisibilității a fost în mod corect respinsă de prima instanţă în raport de efectele încheierii din data de 23.02.2016, pronunţată în dosarul nr. 5540/100/2013 de către Tribunalul Maramureş, această încheiere neavând efecte în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la acţiune în cadrul altui proces.
3. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe motiv că aceasta ar tinde la punerea în aplicare a sentinţei civile nr. 614/2016 pronunţate de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 5540/100/2013, răspunsul primei instanţe a fost acelaşi ca în cazul excepţiei anterioare. Chiar dacă, aşa cum se susţine, acţiunea de faţă are justificare tocmai în refuzul pârâtului de punere în executare a hotărârii judecătorești anterior menţionate, având obiect diferit nu poate fi asimilată cu o cerere de executarea a sentinței sus-menţionate, iar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, generale şi speciale, trebuie analizată în raport de pretenţia concretă formulată. Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii a fost corect respinsă şi în acest context.
În acest context mai trebuie amintit că anularea unui act administrativ individual produce efecte ex tunc, fiind considerat că nu a existat niciodată, iar din perspectiva faptului că, de regulă, cauza anulării constă atât în caracterul nelegal cât şi în caracterul vătămător al acestuia, repunerea părților în situația anterioară presupune înlăturarea tuturor efectelor vătămătoare, inclusiv desfiinţarea unor acte subsecvente. Prin urmare, există posibilitatea ca înlăturarea efectelor vătămătoare produse de actul administrativ anulat să reclame efectuarea unor acte materiale-operaţiuni administrative sau adoptarea de noi acte administrative care nu au fost dispuse prin hotărârea judecătorească care a dispus anularea. În aceste situaţii, dacă printr-o executare ex officio necorespunzătoare a hotărârii de anulare nu se ajunge la înlăturarea tuturor efectelor dăunătoare ale actului anulat, principiile care guvernează o bună administraţie nu sunt compatibile cu opunerea, de către administraţie, a exceptio mali processus faţă de un nou demers jurisdicțional, declanșat de persoana vătămată.
De asemenea, trebuie precizat că nu ne aflăm ipotezele reglementate de dispoziţiile art. 24 – obligaţia executării - din Legea nr. 554/2004, acestea vizând executarea unor obligaţii concrete stabilite în sarcina autorităţii prin titlul executoriu, fără a se referi la efectele anulării unui act administrativ.
4. Cu privire la excepţia lipsei de interes, care viza lipsa condiţiei unui interes determinat, dat fiind faptul că reclamantul a fost numit şef de OS ”E”, prima instanţă a apreciat că este neîntemeiată întrucât întrunirea condiţiilor unui interes procesual valabil trebuie analizată cu observarea faptului că, deşi aflat în posesia unui titlu executoriu valabil, reclamantul este în continuare vătămat prin executarea necorespunzătoare a acestui titlu.
Reclamantul şi-a justificat interesul de a acţiona prin aceea că a fost numit şef de Ocol Silvic, însă în cadrul unui alt Ocol Silvic decât cel unde activase iniţial, respectiv la ”E”, localitate situată la o distanţă de 95 de km de locul de domiciliu şi de locul anterior de muncă. Raportat la aceste susţineri, prima instanţă în mod corect a apreciat că prin acţiunea de faţă, reclamantul justifică un interes determinat.
Susţinerea recurentei pârâte în sensul că reclamantul a fost numit în aceeaşi funcţie însă la un alt ocol silvic întrucât ocolul silvic în cadrul căruia a funcţionat înainte de a fi disponibilizat, priveşte raporturile de muncă ale acestuia, fără a avea relevanţă în examinarea unui interes ce derivă dintr-un raport de drept administrativ.
5. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prima instanţă a constatat că este neîntemeiată, reţinând că în ipoteza dedusă judecăţii, nu este aplicabil textul legal prev. de art. 11 alin. (1) lit. a din lege, câtă vreme s-a constatat că în situaţia refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, nu este obligatorie plângerea prealabilă.
De asemenea, prima instanță a constatat că, în fapt, actul de refuz al soluționării cererii, de la comunicarea căruia, potrivit art. 11 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004 se calculează termenul de 6 luni de introducere a acţiunii, este adresa nr. 20962/DCP/14.02.2018 (comunicată prin poştă în 23.02.2018) prin care pârâta a susținut că nu are obligația reînființării Ocolului Silvic “B” întrucât instanța de judecată nu s-a pronunțat explicit în acest sens, adresă transmisă recurentului ca urmare a cererii prin care acesta a solicitat pârâtei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva în 11.01.2018 punerea în executare a sentinţei civile nr. 614/14.03.2016 a Tribunalului Maramureş, respectiv în concret, reînfiinţarea Ocolului Silvic “B” şi reintegrarea sa pe postul de şef de ocol silvic.
Înalta Curte apreciază că, în raport de starea de fapt stabilită, prima instanță a conchis în mod corect că termenul legal de introducere a acţiunii a fost respectat. Susținerile recurentei pârâte, în sensul că termenul de prescripție trebuia calculat din data de 22.04.2013, data emiterii Hotărârii nr.4 a Consiliului de administraţie, prin urmare dispoziţiile art. 11 alin.(1) lit. a) şi alin (5) din Legea nr. 554/2004 au fost încălcate, se bazează pe o greşită abordare a obiectului acţiunii în contencios administrativ, aşa cum rezultă din analiza efectuată prin alineatele precedente.
6. Înalta Curte achiesează la argumentația primei instanțe şi în ceea ce privește excepţia tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă, de vreme ce s-a stabilit că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 şi că reclamantul a introdus acțiunea în termenul legal de 6 luni, calculat de la data comunicării refuzului de soluționare a cererii sale.
7. În ce privește fondul cauzei, prima instanță a reamintit că prin sentința civilă nr. 614/14.03.2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 5540/100/2013, definitivă prin decizia civilă nr. 608/23.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a admis cererea reclamantului A şi a anulat în parte Hotărârea nr. 4/22.02.2013 adoptată de Consiliul de administraţie al pârâtei Romsilva cu privire la dispoziţiile de la punctul 7.2 prin care s-a aprobat nota nr. 4038/17.04.2013 a Serviciului Organizare, Resurse Umane, Programare şi Cercetare Ştiinţifică din cadrul Romsilva, cuprinzând propunerea de desfiinţare a Ocolului Silvic “B” jud. Maramureş.
Prin sentinţa civilă nr. 429/11.03.2014 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 5531/100/2013, s-a admis contestaţia numitului A şi s-a anulat decizia nr. 73N/10.05.2013 emisă de pârâta Romsilva – Direcţia Silvică Maramureş şi s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior, fiind obligat angajatorul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 10.06.2013 şi până la reintegrarea efectivă.
Prin decizia civilă nr. 546/A/26.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. 325/33/2017, s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva deciziei civile nr. 1100/12.11.2014 a Curţii de Apel Cluj pronunţate în dosarul nr. 5531/100/2013, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins ca nefondat apelul Direcţiei Silvice Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 429/11.03.2014 pronunţate de Tribunalul Maramureş.
Ca atare, prima instanţă a constatat că există două hotărâri judecătorești definitive, opozabile părţilor, care nu mai pot face obiect de analiză şi cenzură în prezenta procedură. Astfel, prima hotărâre prin care s-a dispus anularea Hotărârii Consiliului de Administraţie al Romsilva de desfiinţare a OS “B” şi cea de-a doua, prin care reclamantul a fost reintegrat pe postul deţinut anterior, de şef OS “B” au permis instanţei de fond să considere, chiar şi în lipsa unei dispoziţii exprese de obligare a pârâtei la revenirea la situaţia de dinaintea adoptării hotărârii defiinţate, deci la reînfiinţarea Ocolului Silvic “B” că această obligaţie exista în sarcina pârâtei datorită efectelor pe care cele două hotărâri judecătoreşti le produc. O altă interpretare ar fi contrară principiului general „quod nullum est, nullum producit efectum” şi ar lipsi de conţinut hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în dosarul civil nr. 5540/100/2013.
Faţă de considerentele primei instanţe, prin care s-a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârilor anterior pronunțate, este evidentă lipsa de concludenţă a susținerilor prin care recurenta pârâtă contestă existența obligației stabilite în sarcina sa pe motiv că, prin încheierea din data de 23.02.2016, pronunţată în dosarul nr 5540/100/2013 a Tribunalului Maramureş, s-a constatat decăderea reclamantului din dreptul de a-şi completa acțiunea prin cererea adițională depusă la 23.02.2016 şi prin care a solicitat obligarea pârâtei la reînființarea OS “B”.
În acest context, Înalta Curte reamintește încă odată că încheierea la care face referire pârâta, fiind dată în soluţionarea unei excepţii de procedură, producea efecte numai în fixarea cadrului procesual referitor la obiectul acţiunii deduse judecăţii în dosarul nr 5540/100/2013 a Tribunalului Maramureş, circumscriind capetele de cererea supuse cercetării judecătorești, fără a beneficia de vreun efect într-un litigiu ulterior.
În aceeași ordine de idei se observă că faţă de considerentele cu caracter decisiv prin care prima instanţă dă eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat cu privire la chestiunea litigioasă anterior dezlegată, şi care nu mai poate fi contrazisă, Înalta Curte apreciază că argumentele referitoare la condiţiile de înfiinţare şi sau de desfiinţare a unui ocol silvic nu sunt pertinente prin prisma controlului de legalitate exercitat.
Cu alte cuvinte, soluţia primei instanţe a fost determinată de hotărârile judecătoreşti definitive care au dispus anularea hotărârii de desfiinţare a Ocolului Silvic “B” şi de reîncadrare a reclamantului pe postul deţinut anterior, prin urmare, justificările privind imposibilitatea executării dispoziţiei de înfiinţare, pentru împrejurări de fapt ulterioare momentului emiterii hotărârii sau momentului naşterii obligaţiilor ce derivă din desfiinţarea a hotărârii, excedează cadrului procesual.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, nu poate fi opusă acestui raţionament nici susţinerea pârâtei potrivit căreia instanţa de judecată nu s-ar putea substitui Consiliului de Administraţie al Romsilva, în condiţiile în care Romsilva este autonomă din punct de vedere financiar şi funcţionează pe principiul autofinanţării. În sentinţa civilă nr. 614/2016 a Tribunalului Maramureş, s-au argumentat motivele de ordin formal şi de fond care au îndreptăţit instanţa să cenzureze decizia de desfiinţare a Ocolului Silvic “B” iar analiza acestora deschide calea procedurii de urmat de către Consiliul de Administraţie Romsilva, cu menţiunea că intrarea în legalitate presupune, ca prim pas, revenirea la situaţia anterioară dispunerii deciziei de desfiinţare a Ocolului Silvic “B”.
8. În ce priveşte capătul de cerere vizând acordarea de daune morale, în examinarea justificărilor invocate de reclamant în susţinerea acestor pretenţii, prima instanţă a reţinut că de la momentul adoptării Hotărârii nr. 4/22.04.2013 punct 7.2 a Consiliului de Administraţie al Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi până în 1.02.2018, reclamantul nu a avut loc de muncă. De asemenea, s-a avut în vedere că prin Decizia nr. 130N/25.10.2018 emisă de Direcţia Silvică Maramureş, reclamantul a fost eliberat din funcţia de şef ocol la Ocolul Silvic ”E”, începând cu data de 29.10.2018 şi cu aceeaşi dată s-a dispus să ocupe funcţia de şef district în cadrul aceluiaşi ocol. Decizia a fost justificată de pronunţarea sentinţei civile nr. 816/20.06.2018 a Tribunalului Maramureş în dosarul nr. 401/100/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 1405/A/2018 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a anulat decizia anterioară din 29.01.2018 de numire a reclamantului în funcţia de şef al Ocolului Silvic ”E”. Ca atare, reclamantul a fost angajat pe un post similar celui pe care l-a ocupat la “B” însă la o distanţă de 100 km faţă de domiciliu.
Faţă de împrejurările de fapt relevate, au fost apreciate ca pertinente susţinerile reclamantului cu privire la afectarea vieţii de familie şi justificată solicitarea sa de acordare a daunelor morale, iar la evaluarea acestor daune prima instanţă a aplicat criterii jurisprudențiale pertinente, referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic şi psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, aceste criterii fiind subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
În concret, prima instanţă a apreciat că este echitabilă acordarea în favoarea reclamantului a sumei de 5000 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale, raportându-se la atitudinea autorităţii publice care, de la momentul rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 614/14.03.2016 pronunţate de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 5540/100/2013, definitivă prin decizia civilă nr. 608/23.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi până la momentul formulării acţiunii în instanţă, a refuzat punerea în executare a hotărţârilor judecătoreşti, fapt ce presupunea tocmai reînființarea Ocolului Silvic “B” fiind de natură să afecteze de o manieră consistentă viaţa de familie şi situaţia materială a reclamantului. S-a considerat că această situaţie poate fi calificată ca intrând sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi prin urmare, poate constitui temei al atragerii răspunderii autorităţii publice sub forma obligării acesteia la plata de daune morale către persoana astfel vătămată.
Înalta Curte apreciază că soluţia dată de prima instanță acestui capăt de cerere nu a fost criticată de recurenta pârâtă într-un mod convingător. Acesta nu a invocat încălcarea unor dispoziţii de drept material referitoare la condiţiile răspunderii civile sau principiul reparării integrale a prejudiciului. Nu poate fi primită susţinerea acestuia în sensul că reintegrarea intimatului reclamant în funcţia reţinută şi plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit constituie reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit, întrucât nu are nicio componentă care să despăgubească reclamantul pentru trauma psihică cauzată acestuia de atitudinea autorității, concretizată atât în actele nelegale a căror anulare a fost dispusă de instanță, cât şi în sfidarea efectelor hotărârilor judecătorești, care au pus viața personală şi profesională într-o îndelungată stare de incertitudine.
Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate şi criticile recurentei pârât care se subscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin.(1) pct.6 Cod de procedură civilă.
Argumentul concret invocat în dezvoltarea acestui motiv de recurs vizează lipsa unui răspuns la motivele de fapt şi de drept invocate de recurenta pârâtă prin întâmpinarea formulată în prima instanţă, lipsa unei analize a concluziilor orale şi scrise depuse, în contextul în care întreaga motivare constituie o preluare a susținerilor reclamantului, ceea ce a condus, în opinia recurentei pârâte, la necercetarea cauzei şi încălcarea dreptului la apărare.
Contrar acestor susţineri, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin.(1) pct. b) Cod de procedură civilă, arătând motivele de fapt şi de drept care întemeiază soluţia şi cuprinzând argumente concludente care au stat la baza respingerii apărărilor şi excepţiilor formulate de recurentul pârât.
Cu referire la susținerea recurentului pârât, în sensul că reclamantul a solicitat acordarea daunelor morale în cuantum de 5000 lei, pagina 3 din hotărâre şi pag 4 din încheiere unde se arată că "Reprezentanta reclamantei solicită şi admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de 5000 lei cu titlu de daune morale”, însă prima instanţă a acordat daune morale într-un cuantum mult mai mare, şi anume 5000 euro, Înalta Curte apreciază că fiind în prezența unei erori materiale, aceste critici nu pot fi analizate în cadrul prezentului recurs.
7. Temeiul de drept al soluţiei pronunțate în recurs.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art.496 alin.1 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de recurenta-pârâtă Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva împotriva sentinţei nr.16 din 21 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.