Contestaţie în faţa Consiliului U.N.B.R formulată de președintele UNBR împotriva unei hotărâri emise de consiliul unui barou județean având ca obiect analiza stării de incompatbilitate reglementată de art. 51/1995. Admisibilitate.
Inexistanța unei stări de incompatibilitate, în sensul art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995, între calitatea de magistrat suspendat, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004 și cea de avocat.
Legea nr. 51/1995, art. 15, art. 16, art. 65 lit. p), art. 66 lit. p) şi s)
Legea nr. 303/2004 art. 62 alin. (3) şi (4)
Hotărârea Consiliului unui barou județean, prin care s-a analizat situația de incompatibilitate reglementată de art.15 din Legea nr. 51/1995, nu poate fi exclusă de sub controlul de legalitate exercitat de Consiliul U.N.B.R. în temeiul dispoziţiilor art. 66 lit. p) şi s) din Legea nr. 51/1995.
Textul art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 nu lasă loc de interpretare atunci când face referire la interdicția de a desfășura o „activitate salarizată”, iar nu la cea de a deţine simultan mai multe funcții ale căror exercitare este suspendată, astfel încât nu poate fi reținută existența unei incompatibilități între calitatea de magistrat suspendat, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004, și cea de avocat.
Diferențierea existentă între incompatibilitatea cu o altă „funcţie” și incompatibilitatea cu o „activitate salarizată” stabilită de legiuitor în cuprinsul art. 15 din Legea nr. 51/1995, trebuie înțeleasă în raport cu scopul urmărit prin instituirea interdicţiei din legislaţia care reglementează exercitarea profesiei de avocat prin prohibirea unei activităţi salarizate în cadrul altor profesii care nu se încadrează în categoriile exceptate de art. 16 din acelaşi act normativ.
Decizia nr. 968 din 17 februarie 2021
Notă: În considerentele hotărârii pronunțate în cauză, Înalta Curte a făcut referire la Decizia CCR nr. 297 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 521 din 14.07.2014, în care este explicitat scopul urmărit de legiuitor prin instituirea interdicției instituite prin art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.10.2017, sub numărul 7510/2/2017, reclamanta A în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (Consiliul U.N.B.R.) şi Consiliul Baroului B, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr.248/17.06.2017 adoptată de Consiliul U.N.B.R. şi a Deciziei nr.84/22.06.2017 adoptată de Consiliul Baroului B, solicitând anularea acestor decizii pentru motive de nelegalitate, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de despăgubiri şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr.2158 din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, şi Consiliul Baroului B, a fost anulată Decizia nr. 248/17.06.2017 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Decizia nr. 84/22.06.2017 a Consiliului Baroului B şi s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri, ca neîntemeiat.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr.2158 din 8 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurentii-pârâti Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Consiliul Baroului B au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.
3.1 Recurentul-pârât Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi constatarea legalităţii actelor administrative contestate de reclamantă.
În dezvoltarea motivului de casare invocat s-au formulat următoarele critici:
Într-o primă critică se susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşita a normei de drept material - respectiv a Legii 51/1995 si a Statutului profesiei de avocat- tinde ca, pe cale jurisprudentiala, sa modifice legea de organizare si exercitare a profesie de avocat, lucru pe care ii apreciem drept grav.Judecătorul fondului face o aplicare greşita a dispoziţiilor art. 66 lit p (actualul art. 65 lit. p) din Legea 51/1995.
Astfel, acesta retine că "susţinerile paraţilor in sensul ca potrivit art. 66 lit. p din Legea 51/1995 hotărârile barourilor din România sunt supuse verificării nu poate fi reţinuta, întrucât Consiliul UNBR nu are dreptul de a cenzura decisive consiliilor barourilor pentru care nu se prevede în mod expres o cale de atac, nicio prevedere legala neconferindu-i aceasta competenta, având in vedere ca nici Legea 51/1995 si nici Statutul profesiei de avocat nu reglementează principiul dublului grad de jurisdicție, ci dimpotrivă reglementează principiul autonomiei si decentralizarii barourilor".
Este de la sine înţeles ca legislaţia profesiei de avocat reglementează principiul autonomiei si decentralizarii barourilor, dar această legislaţie, chiar daca nu prevede principiul dublului grad de jurisdicție, include principiul controlului legalităţii actelor emise de consiliile barourilor in interiorul profesiei, acest control fiind un atribut exclusiv si imperativ al Consiliului UNBR.
Potrivit dispoziţiilor art. 66 lit. p din Legea 51/1995, Consiliul UNBR are următoarele atribuţii:
(...) „p) verifică legalitatea si temeinicia deciziilor de primire in profesie si de înscriere in tabloul avocaţilor, date de către consiliile barourilor, la cererea persoanelor interesate".
Deci, Consiliul UNBR este obligat, printr-un text imperativ prevăzut de o lege organica, să verifice legalitatea si temeinicia decizii lor de primire in profesie si de inscriere in tabloul avocaţilor, decizii date de către consiliile barourilor.
Acest text de lege imperativ vine in totală contradicție cu aplicarea greșită a legii pe care o face Judecătorul fondului din prezentul dosar, care susţine ca, fără nicio motivare in drept: "Consiliul UNBR nu are dreptul de a cenzura deciziile consiliilor barourilor pentru care nu se prevede in mod expres o cale de atac, nicio prevedere legală neconferindu-i această competenta".
Prin cea de-a doua critică se susţine că în mod greșit prima instanță a reţinut ca Preşedintele UNBR "nu avea calea contestației împotriva Hotărârii Consiliului Baroului B, având in vedere prevederile art. 25 lit. m si art. 36 alin. 2 lit. i din Hotărârea Consiliului UNBR nr. 5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare si funcţionare a UNBR si de desfășurare a ședințelor UNBR care enumeră expres si limitativ care sunt hotărârile consiliilor barourilor împotriva cărora Președintele UNBR poate declara contestație in fata Consiliului UNBR, doar Decizia Consiliului Baroului B nr. 58/24.04.2017 nu se încadrează in cele pe care Președintele UNBR le poate contesta". În motivarea acestei afirmații, judecătorul fondului afirmă ca prin hotărâre a Consiliului UNBR au fost limitate puterile stabilite de Lege si Statut in sarcina Președintelui UNBR, interpretare care este evident greșită, ea contravenind principiului ierarhiei actelor juridice. Este fără doar si poate ca un regulament adoptat de Consiliul UNBR nu poate limita puterile stabilite prin lege si statut in sarcina Președintelui UNBR, ci doar le poate explicita.
Prin cea de-a treia critică se susţine că instanţa de fond face o aplicare greşita a art. 15 si 16 din Legea 51/1995, ca si a articolelor 5 si 8 din Legea 303/2004, ajungând la concluzia ca reclamanta nu este in niciuna dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege. Dispoziţiile art. 16 din Legea 51/1995 sunt clare si de stricta interpretare, ele reprezentând un text de excepţie care nu se referă la noţiunea de "judecător (fie si) suspendat". Cu alte cuvinte, excepţia fiind de stricta interpretare, ea nu poate fi analizata decât in cadrul legal, care este unul restrictiv si care nu prevede printre persoanele compatibile cu exercitarea profesiei de avocat judecătorii, fie ei si suspendaţi din funcţie.
In cauză nu este vorba neapărat de persoane care ar deveni incompatibile făcând acte de comerţ sau având activităţi salarizate in baza unui contract de muncă- asa cum, limitat si fara nicio proba, retine prima instanţă- ci de personae care sunt incompatibile cu calitatea de avocat activ, atâta vreme cat deţin funcţii - fie si suspendate- incompatibile cu profesia de avocat, funcţii pe care le pot redobândi in orice moment, fara exercitarea autorității de către organele profesiei de avocat. In acest sens, deţinerea funcţiei de judecător - fie si suspendat- nu permite, in opinia noastră, exercitarea concomitenta a profesiei de avocat, pentru ca este de natura sa aducă atingere independentei acesteia.
3.2 3.2 Recurentul-pârât Consiliul Baroului B, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, de asemenea, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi constatarea legalităţii actelor administrative contestate de reclamantă .
În dezvoltarea motivului de casare invocat a criticat hotărârea prinunţată de prima instanţă pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 66 lit p (actualul art. 65 lit. p) din Legea 51/1995, formulând, în esenţă, critici similare celor expuse în recursul Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
În plus, în ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor Legii 51/1995, mai invocă încălcarea principiului de drept tempus regit actum în considerarea faptului că prima instanţă nu face distincția intre dobândirea calității de avocat, la data promovării examenului de intrare in profesie si momentul începerii efective a exercitării profesiei de avocat, care coincide cu data înscrierii in tablou. Intimata-reclamantă a promovat examenul de primire in profesie anterior intrării in vigoare a Legii nr. 25/2017, 31 martie, dar exercițiul profesional efectiv 1-a început după aceasta data.
Legea 51/1995 face o distincție netă intre data promovării examenului in profesie si data începerii efective a activaţii profesionale, prin înscrierea pe tablou, reglementându-le in mod separat. Daca dobândirea calităţii de avocat, prin examen- este reglementată de Capitolul II din Legea 51/1995, Secţiunea I, "Condiții de înscriere in avocatura", art. 12- 25, exercitarea profesiei de avocat este reglementată in Capitolul III, Secţiunea I, Drepturile Avocaților, articolul 28. Acest din urma text arată că exercitarea profesiei de avocat este posibilă numai de la data înscrierii in tablou, ceea ce înseamnă, printr-o interpretare per a contrario, că avocatul care a promovat examenul de intrare in profesie, dar încă nu a fost înscris in tabloul avocaților, nu poate exercita profesia. În concluzie, există distincție intre momentul dobândirii calității de avocat si momentul începerii exercițiului profesiei, distincție pe care prima instanță nu o face, cu toate ca ea era necesară, mai ales ținând cont de faptul ca intimata-reclamanta a dobândit calitatea de avocat anterior intrării in vigoare a Legii 25/2017 si a fost înscrisa in tablou după data de 31 martie 2017.'
4. Apărările formulate în recurs
4.1 Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare la recursuri, prin care a solicitat respingerea recursurilor, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind data cu corecta aplicare şi interpretare a normelor de drept material, motivele de recurs fiind neîntemeiate.
Aspecte prealabile. Considerentele primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr.2158/08 05 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VlII-a Contencios Administrativ şi Fiscal s-a dispus anularea Deciziei nr.248/17 06 2017 a Consiliului U.N.B.R. şi a Deciziei nr.84/22 06 2017 a Consiliului Baroului B.
Actele administrative relevante speţei emise de către recurenţi.
Prin Hotărârea nr.135 din 19 august 2016 Consiliul Baroului B a dispus validarea verificării îndeplinirii condiţiilor de primire în profesia de avocat a candidaţilor înscrişi la examen, printre care se numără şi subsemnata intimată (poziţia nr.l din anexa hotărârii).
Prin Decizia nr.165/04 noiembrie 2016 Comisia Permanentă a U.N.B.R. a aprobat validarea examenului de primire în profesia de avocat, dispunând primirea în profesia de avocat a candidaţilor declaraţi admişi la examen si emiterea deciziilor de primire în profesie. Prin Decizia nr.165/08/4 noiembrie 2016 Comisia Permanentă a U.N.B.R. a aprobat primirea în profesia de avocat a candidaţilor declaraţi admişi la examen şi care au depus cererea de înscriere la Baroul B; comunicarea deciziei persoanelor prevăzute în anexă de către Baroul B şi înscrierea în tabloul avocaţilor Baroului B, cu respectarea condiţiilor şi după îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege.
Prin Hotărârea nr.58/24 aprilie 2017 Consiliul Baroului a constatat că reclamanta nu se află în situația de incompatibilitate reglementată de art. 15 din Legea nr. 51/1995.
Prin Hotărârea nr.69/31 mai 2017 Consiliul Baroului B a dispus înscrierea reclamantei în tabloul avocaţilor definitivi din cadrul Baroului B, începând cu data de 31 05 2017, şi avizarea funcţionării Cabinetului de Avocat ”A”.
Prin Decizia nr.248/17 iunie 2017 emisă de Consiliul U.N.B.R., s-a admis contestaţia Preşedintelui U.N.B.R. împotriva deciziei Consiliului Baroului B nr.58/24 04 2017, trimitându-se cauza Baroului B pentru reanalizarea cererii subsemnatei de înscriere pe Tabloul Avocaţilor Baroului B.
Prin Hotărârea nr.84/22 06 2017 Consiliul Baroului B a constatat că reclamanta se află în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 16 din Legea nr.51/1995 modificată, s-a modificat art.l din Decizia Baroului B nr.69/31 05 2017, în sensul că s-a dispus înscrierea subsemnatei în Tabloul avocaţilor incompatibili începând cu data de 22 06 2017 şi s-a suspendat autorizaţia de funcţionare a Cabinetului de Avocat „A”.
Argumente privind netemeinicia motivelor de recurs:
Recurenţii susţin că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a legii, însă în esenţă reiterează (mai succint) apărările formulate la judecata în primă instanţă, pe cale de întâmpinare.
In speţă, instanţa de fond nu a aplicat prevederi legale străine de starea de fapt, a constatat că în speţă sunt incidente dispoziții speciale (Legea nr.51/1995, Statutul profesiei de avocat. Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcționare a U.N.B.R. şi de desfășurare a ședințelor U.N.B.R., adoptate pentru completarea şi punerea în aplicare a Legii nr.51/1995, Decizia Curţii Constituţionale nr.297/2014, Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Mateescu vs România), a dat eficienţă unor principii generale de drept (principiul autonomiei şi descentralizării barourilor şi principiul neretroactivității legii), nu a procedat la extinderea ori restrângerea aplicării normelor juridice speciale de drept material şi nu a procedat la interpretarea greşită a prevederilor legale speciale, ci a constatat însăși aplicarea acestora.
Potrivit art.l din Legea nr.51/1995, profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, aspect reiterat de prevederile art.49 alin.l din Legea nr.51/1995. În acelaşi sens sunt şi prevederile art.l alin.2 şi art.4 alin.l din Statutul profesiei de avocat, precum şi ale art.6 şi 8 din Hotărârea nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a U.N.B.R, şi de desfăşurare a şedinţelor Consiliului U.N.B.R.
În consecință, barourile, ca autorități administrative referitoare la organizarea şi funcționarea profesiei de avocat, la nivel județean şi al mun. București, se bucură de autonomie faţă de U.N.B.R., care reprezintă autoritatea administrativă referitoare la organizarea şi funcționarea profesiei la nivel național şi care este formată din toate barourile din România.
Principiul autonomiei şi descentralizării barourilor se întemeiază pe prevederile legale care reglementează atribuțiile U.N.B.R. în privința politicilor profesionale naționale, în ceea ce priveşte reglementarea profesiei (autoreglementare), controlul profesional, admiterea în profesie, pregătirea profesională continuă şi iniţială.
Analizând atribuțiile prevăzute de art.66 din Legea nr.51/1995 pentru Consiliul U.N.B.R., se constată că acesta nu are atribuția de a da dispoziții consiliilor barourilor asupra modului de îndeplinire a propriilor atribuții, prevăzute de art.56 din Legea nr.51/1995. Atribuțiile acestor autorități administrative, la nivelul organizării şi funcționării profesiei de avocat, sunt distincte şi strict prevăzute de lege. Mai mult decât atât, art.62 alin.l din Statutul profesiei de avocat prevede că independenţa profesiei, autonomia baroului şi exercitarea profesiei de avocat nu pot fi îngrădite sau limitate prin actele autorităţilor administraţiei publice, ale instanţelor judecătoreşti, ale Ministerului Public sau ale altor autorităţi, decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. De asemenea, art.76 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat prevede că hotărârile adoptate de consiliul baroului pot fi anulate de Consiliul U.N.B.R. numai pentru motive de nelegalitate ori de încălcare a prevederilor statutului, cu respectarea autonomiei baroului .Analizând prevederile legale care stabilesc atribuţiile barourilor şi ale organelor U.N.B.R., precum şi prevederile evocate mai sus, se desprinde concluzia că barourile nu se află într-o relaţie de subordonare, ci de coordonare cu Consiliul U.N.B.R., acestea fiind autonome şi independente. Potrivit art.56 alin. (2) lit.f) din Legea nr.51/1995, consiliul baroului este singurul organ al profesiei care hotărăște asupra stării de incompatibilitate şi asupra încetării acesteia.Art.30 din Statutul profesiei de avocat prevede că incompatibilitățile prevăzute de lege se verifică şi se constată de consiliul baroului chiar şi din oficiu.
De altfel, Consiliul U.N.B.R. prin Decizia nr.248/17 06 2017 nu a modificat Decizia Consiliului Baroului B nr.58/24 04 2017 (şi nici nu putea proceda astfel), ci a trimis cererea reclamantei spre reanaliză, dând indicații Consiliului Baroului B cum să procedeze. In materia hotărârilor consiliilor barourilor nu există un dublu grad de jurisdicţie, în sensul că toate aceste hotărâri ar putea fi atacate la Consiliul U.N.B.R, ci Consiliul U.N.B.R. îndeplinește atribuția de for jurisdicțional numai în situaţiile expres si limitativ prevăzute de lege.
Competenţa Consiliului U.N.B.R. în materia analizării si soluţionării contestaţiilor este prevăzută expres si limitativ de art.25 lit.m din Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a U.N.B.R. şi de desfăşurare a şedinţelor U.N.B.R., iar competența Preşedintelui U.N.B.R. în materia exercitării căii de atac a contestaţiei împotriva deciziilor barourilor este expres şi limitativ prevăzută de art.36 alin.2 lit.i din Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a U.N.B.R. şi de desfăşurare a şedinţelor U.N.B.R.
Art.66 lit.p din Legea nr.51/1995 stabileşte competenţa generală pentru Consiliul U.N.B.R. de for iurisdicţional, însă această prevedere se completează cu dispoziţiile speciale ale art.25 lit.m şi art.36 alin.2 lit.i din Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcționare a U.N.B.R. şi de desfășurare a şedinţelor U.N.B.R. Hotărârile/deciziile barourilor pentru care Statutul profesiei de avocat şi Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a U.N.B.R. şi de desfăşurare a şedinţelor U.N.B.R. nu prevede jurisdicţia Consiliului U.N.B.R. pot fi contestate numai în procedura contenciosului administrativ, acestea fiind acte administrative.
Recurenţii nu au invocat nici la judecata în fond şi nici prin cererile de recurs temeiul legal în baza căruia Preşedintele U.N.B.R. a exercitat contestaţia împotriva Hotărârii Consiliului Baroului B nr.58/24 04 2017 şi nici temeiul legal în baza căruia Consiliul U.N.B.R. a soluţionat această contestaţie.
Esenţa motivării Deciziei nr.248/17 06 2017 a Consiliului U.N.B.R. şi evocată mai apoi în Decizia nr.84/22 06 2017 a Consiliului Baroului B este forma dobândită de art.l6 din Legea nr.51/1995, după modificarea acestuia prin Legea nr.25/2017, mult ulterioară nașterii raporturilor juridice din speţă, însă, la data adoptării Hotărârii nr.58/24 04 2017 de către Consiliul Baroului B Legea nr.25/2017 era în vigoare (31 03 20171).
În motivarea deciziei nr.248/17 06 2017 a Consiliului U.N.B.R. se menționează că prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor au un caracter „nedeterminant". Prevederile art.5 şi 62 ale acestei legi stabilesc că pe perioada suspendării din funcție judecătorului/procurorului nu i se aplică incompatibilitățile şi interdicțiile prevăzute de această lege specială.
Argumentul lipsei unei prevederi legale în legea care reglementează profesia de avocat privind compatibilitatea calităţii de avocat cu cea de judecător este lipsită de temei legal. Legiuitorul nu reglementează compatibilităţi, acestea constituind regula, ci incompatibilităţi, care constituie excepţia.
Incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute în diferite acte normative reprezintă limitări legale ale dreptului de a exercita o profesie, iar prevederile legale care instituie astfel de îngrădiri, trebuie interpretate restrictiv, deoarece prin acestea se restrâng drepturi fundamentale, cum este dreptul la muncă şi dreptul la exerciţiul unei profesii care se subsumează dreptului la viaţă privată din perspectiva dezvoltării personale.
Potrivit art.10 din Codul civil, legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni se aplică numai în cazurile expres si limitativ prevăzute de lese.
Art.2 alin. (3) din Codul civil stabilește că acest cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale. De asemenea, potrivit art.l alin. (1) din Codul civil, sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele şi principiile generale ale dreptului.
Potrivit art.15 lit. a) din Legea nr. 51/1995, exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat. Potrivit art.62 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2004, pe perioada suspendării din funcţia de judecător, acestuia nu i se plătesc depturile salariale, această perioadă nu constituie vechime în profesie, iar judecătorul suspendat nu se supune incompatibilități lor şi interdicțiilor specifice profesiei, prevăzute de art.5 şi 8 din lege, putând desfășura activități producătoare de venituri, deci inclusiv din profesia de avocat.
Art.15 lit.a) din Legea nr. 51/1995, referitor la primul caz de incompatibilitate al avocatului, face referire la activitatea salarizată, ori, în speţă, reclamanta nu desfăşoară la acest moment nici o activitate salarizată care să-i atragă incompatibilitatea cu exercițiul profesiei de avocat. Activitatea salarizată nu exclude existenţa unui raport de serviciu care se află întrerupt sau suspendat în drept si în fapt pentru oricare dintre motivele prevăzute în legile speciale. Prevederea legală evocată instituie un caz de incompatibilitate a avocatului atunci când acesta desfăşoară efectiv şi simultan o activitate care să fie salarizată. În acest sens s-a pronunţat expres Curtea Constituţională prin Decizia nr.297/2014, aceasta fiind obligatorie.
În speţă, reclamanta nu desfășoară nicio activitate specifică profesiei de judecător, aspect certificat de Tribunalul B prin adresa nr. 11167/19M/1 noiembrie 2016, iar raportul de serviciu, care se află în continuare suspendat în baza hotărârii C.S.M. nr.71/2015, nu face obiectul unui contract individual de muncă. Interdicţia de a desfăşura activităţi salarizate în cadrul altor profesii, pentru magistrat, asigură independenţa şi imparţialitatea acestuia, iar, pentru avocaţi, asigură libertatea şi independenţa acestora, acestea constituind totodată principii pe care se bazează exercitarea ambelor profesii.
Normele juridice care reglementează acest caz de incompatibilitate sunt similare, scopul legii fiind acela de a asigura aplicarea principiilor pe care se bazează cele două profesii. Legea nr.51/1995, chiar şi modificată prin Legea nr.25/2017, nu impune cerinţa ca primirea/exercitarea profesiei de avocat, ca urmare a promovării examenului de intrare în profesie, să fie condiţionată de eliberarea din funcţia anterioară, prin modurile prevăzute de legile speciale, ci interzice doar exerciţiul efectiv al unei activităţi salarizate. În esenţă, incompatibilitatea magistraţilor constă în aceea că nu pot desfăşura nici o altă activitate publică sau privată, cu excepţia activităţilor didactice din învăţământul superior. Pe perioada suspendării din funcţie se suspendă practic şi incompatibilitătile acestora. Având în vedere identitatea de raţiune, atât timp cât avocatul suspendat din exerciţiul profesiei poate exercita profesia de judecător sau procuror, pe perioada suspendării din profesie, şi magistratul suspendat din profesie poate exercita profesia de avocat, pe perioada suspendării sale din funcţie - ubi eadem est ratio, ibi idem jus. O interpretare contrară ar constitui o discriminare, o încălcare a principiului proporţionalităţii şi totodată o îngrădire a dreptului la muncă şi la exercitarea unei profesii, pentru care reclamanta a parcurs toate etapele prevăzute de lege şi care au fost constatate prin deciziile emise de organele U.N.B.R. şi identificate mai sus. În interpretarea prevederilor art.16 din Legea nr. 51/1995 - forma rezultată după modificarea acesteia prin Legea nr. 25/2017 - prin Decizia nr.248/17 06 2017 Consiliul U.N.B.R. înlocuiește criteriul stabilit de Curtea Constituţională prin Decizia nr.297/2014 pentru aprecierea asupra incompatibilităților.
In logica motivării acestei decizii incompatibilitatea nu se mai determină prin raportare la exercitarea efectivă şi simultană a unei alte activităţi, ci prin raportare la vocația exercitării unei alte activități, transformându-se excepţia ("incompatibilitatea") în regulă. În realitate însă, art.16 din Legea nr. 51/1995, atât în forma sa actuală, cât şi în cea anterioară, reglementează cazurile excepționale în care avocatul poate desfășura efectiv activitate paralelă (simultană) salarizata, prin derogare de la prevederile art. 15 lit. a) din aceeași lege.
Art.16 lit.a-d din Legea nr.51/1995, modificat prin Legea nr.25/2017, reglementează acele situații în care avocatul, chiar şi desfășurând o activitate salarizată, respectiv aceea de deputat/senator, activități didactice în unitățile de învăţământ juridic superior, activitate literară şi publicistică, arbitru, mediator, conciliator, negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator, nu se află într-un caz de incompatibilitate, legiuitorul menționând expres că exercitarea profesiei de avocat este compatibilă, numai cu desfășurarea acestor activități salarizate.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursurilor formulate.
4.2 Recurentul-pârât Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România Consiliul Baroului B a formulat întâmpinare la recursul Consiliului Baroului B, prin care a arătat că susţine recursul formulat de acest pârât.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul comun formulat la întâmpinare de către recurenţii-pârâti s-a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimată, reiterându-se, în esenţă, aspecte prezentate prin memoriile de recurs.
6. Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) Cod procedură civilă, cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin.(2), coroborat cu art.4711 şi art.201 alin.(5) şi (6) Cod procedură civilă, prin rezoluţia din data de 23 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 3 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul acţiunii în contencios administrative îl constituie anularea Deciziei nr.248/17.06.2017, adoptată de Consiliul U.N.B.R. şi a Deciziei nr.84/22.06.2017, adoptată de Consiliul Baroului B.
Prin Decizia nr. 248/17 iunie 2017, emisă de Consiliul U.N.B.R., s-a admis contestaţia Preşedintelui U.N.B.R. împotriva deciziei Consiliului Baroului B nr.58/24.04.2017, trimițându-se cauza Baroului B pentru reanalizarea cererii reclamantei de înscriere pe Tabloul Avocaţilor Baroului B. În motivarea acestei decizii se retine, în esenţă, că Consiliul Baroului B a omis să se pronunţe cu privire la cererea de înscriere în Tabloul avocaţilor care ar fi trebuit să fie soluţionată după regulile avocaţilor aflaţi în stare de incompatibilitate, pentru că rezolvarea incidentului creat în legătură cu examinarea „incompatibilităţii” nu exclude dreptul celui care a dobândit dreptul de a fi înscris în Tabloul de avocaţi al Baroului de a fi înscris în raport de situaţia sa juridică relativă la incompatibilitate/compatibilitate. S-a mai reţinut că dispoziţiile din Legea nr. 303/2004 nu sunt determinante, acestea tratează incompatibilităţile cu calitatea de judecător sau procuror, însă interesează exclusiv compatibilitatea cu „exerciţiul profesiei de avocat”, problemă care este legal rezervată Legii privind profesia de avocat, care impune identificarea unei reglementări legale exprese care să consacre compatibilitatea calităţii de avocat cu cea de judecător, iar o asemenea reglementare nu există şi nici nu poate fi dedusă printr-o interpretare extensivă a Legii nr. 303/2004. De asemenea, s-a reţinut, în esenţă că Legea nr.25/2017, în vigoare la data emiterii hotărârii nr.58/24.04.2017 a introdus, la art.16 din Legea nr. 51/1995, cuvântul „numai”, transformând enumerarea conţinută de acest articol într-una limitativă, ce nu conţine vreo referire la magistraţi, atrăgând incompatibilitatea lor de plano cu profesia de avocat; deşi ulterioară, în speţă, raporturilor juridice pe care reglementează, Legea nr.25/2017 ar fi aplicabilă totuşi cauzei pentru a evita ultraactivarea legii vechi, care nu mai era în vigoare la data emiterii deciziei nr.58 din 24 aprilie 2017, de către Consiliul Baroului B.
În urma deciziei menţionate, prin Decizia nr. 84/22.06.2017, Consiliul Baroului B a decis, ţinând cont de faptul că reclamanta este doar suspendată din funcţie, având păstrată calitatea de magistrat, că aceasta se află în situaţia de incompatibilitate reglementată de art. 16 din Legea nr. 51/1995 modificată. Totodată, a modificat art. 1 din Decizia Baroului B nr. 69/31 mai 2017, în sensul că a dispus înscrierea doamnei avocat A pe Tabloul avocaţilor incompatibili începând cu data de 22 iunie 2017 şi a suspendat autorizația de funcționare a Cabinetului de avocat ,,A”.
Cu referire la prima critică a recurenților pârâţi, care vizează considerentele primei instanţe prin care s-a reţinut încălcarea principiilor autonomiei şi descentralizării barourilor, pe motiv că potrivit art. 56 alin. (2) lit. f) din Legea nr.51/1995, coroborat cu art. 30 din Statutul profesiei de avocat, consiliul baroului este singura autoritate competentă să decidă asupra stării de incompatibilitate și asupra încetării acesteia, Înalta Curte apreciază că este întemeiată. Astfel, hotărârea Consiliul Baroului B, prin care s-a analizat şi s-a constatat faptul că reclamanta nu se află în situația de incompatibilitate reglementată de art.15 din Legea nr. 51/1995, nu poate fi exclusă de sub controlul de legalitate exercitat de Consiliul U.N.B.R. în temeiul dispoziţiilor art. 66 lit. p) şi s) din Legea nr. 51/1995. Pentru exercitarea unui control de legalitate asupra hotărârilor care privesc deciziile de primire în profesie şi de înscriere pe tabloul avocaţilor în general, nu este necesară enumerarea tuturor actelor supuse unui astfel de control, el fiind justificat pentru toate tipurile de hotărâri care întră în aceste categorii, în scopul de a asigura aplicarea unitară a legii de către consiliile barourilor din România.
Prin urmare, Înalta Curte nu poate împărtăși considerentul primei instanțe în sensul că este inadmisibilă contestația Preşedintelui U.N.B.R. împotriva Hotărârii nr.58/24.04.2017 a Consiliului Baroului B, astfel că Decizia nr.248/17.06.2017 a Consiliului U.N.B.R. este rezultatul unei sesizări nelegale a Consiliului U.N.B.R.
Este adevărat că prevederile art. 25 lit. m și art. 36 alin.2 lit.i din Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.5/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcționare a U.N.B.R. şi de desfășurare a ședințelor U.N.B.R., care enumeră categoriile de hotărâri ale consiliilor barourilor împotriva cărora Preşedintele U.N.B.R. poate declara contestaţie în faţa Consiliului U.N.B.R., nu menționează în mod explicit hotărârile de înscriere pe tablou, însă este lipsită de orice raţionament susţinerea potrivit căreia poate fi contestat doar refuzul înscrierii, reînscrierii sau menţinerii pe Tabloul avocaţilor (pct.4 de la lit. m), pentru că acestea sunt menţionate în mod explicit, însă hotărârile de admitere a unei înscrierii, care, în principiu, sunt date în aplicarea acelorași norme şi fac parte din aceeași categorie de hotărâri, sunt excluse controlului.
Este de asemenea adevărat că normele care reglementează organizarea şi funcționarea U.N.B.R., organele profesiei de avocat şi competenţele acestora sunt în vigoare, fiind adoptate de pârât în virtutea dreptului la autoreglementare conferit de Legea nr. 51/1995 şi pentru punerea în aplicare a acesteia, însă interpretarea acestor norme în spiritul şi lumina legii, şi nu împotriva dispoziţiilor exprese ale acesteia, nu echivalează nicidecum cu depășirea cadrului procesual dedus judecății.
Cu privire la criticile recurenţilor pârâţi prin care se susţine legalitatea înscrierii pe tabloul avocaţilor incompatibili conform art. 24 alin. 3 teza a II şi art. 25 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate, iar prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 15 şi 16 din Legea nr. 51/1995 constatând că reclamanta nu s-a aflat în niciunul din cazurile legale de incompatibilitate.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 51/1995, modificată, „Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu: a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat; b) ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri; c) exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ.”
Potrivit art. 16 din Legea nr. 51/1995, modificată, Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă numai cu: a) calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau județene; b) activități și funcții didactice în învățământul juridic superior; c) activitatea literară și publicistică; d) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare și lichidare judiciară, în condițiile legii; e) alte activități prevăzute de lege.
Astfel, art. 62 alin. (3) şi (4) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prevede:
(3) În perioada suspendării din funcție, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură.
(4) În perioada suspendării din funcție, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile şi incompatibilitățile prevăzute la art. 5 şi 8.
Prin urmare, în condiţiile suspendării din funcţie, reclamantei, în calitate de magistrat (judecător), nu doar că îi sunt inaplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile specifice funcției de magistrat, dar este incontestabil că aceasta nu a exercitat activități specifice funcției de judecător.
Înalta Curte împărtășește întru-totul concluzia primei instanțe în sensul că textul art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 nu lasă loc de interpretare atunci când face referire la interdicția de a desfășura o „activitate salarizată”, iar nu la cea de a deţine simultan mai multe funcții ale căror exercitare este suspendată. Textul din Legea nr. 51/1995 nu prevede incompatibilitatea cu o altă „funcţie”, ci cu o „activitate salarizată”. De altfel, diferențierea este justificată de scopul urmărit de legiuitor prin instituirea interdicţiei din legislaţia care reglementează exercitarea profesiei de avocat prin prohibirea unei activităţi salarizate în cadrul altor profesii care nu se încadrează la categoriile exceptate de art. 16 din acelaşi act normativ.
Acest scop a fost explicat de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 521 din 14.07.2014, prin care, admiţându-se excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 din Legii nr.51/1995, în privinţa unei sintagme a explicat că „din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 15 şi a celor ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, Curtea reţine că, în cazul avocaturii, starea de incompatibilitate nu intervine prin simplul fapt al ocupării simultane a două funcţii, ci, în cazul acestei profesii, relevantă în stabilirea stării de incompatibilitate este exercitarea simultană şi efectivă a acelor funcţii/atribuţii” (...). Curtea reţine că scopul urmărit de legiuitor este acela de a crea o independenţă efectivă a avocaţilor în exercitarea profesiei lor, prin evitarea existenţei unor influenţe de natură să creeze suspiciuni referitoare la desfăşurarea corectă a actului de justiţie, ceea ce reprezintă un scop legitim. Referitor la existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Curtea reţine că, în esenţă, principiul proporţionalităţii impune ca mijloacele utilizate să rămână în limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului avut în vedere”.
Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată şi critica prin care recurenţii pârâţi au invocat încălcarea principiului de drept tempus regit actum în considerarea faptului că prima instanţă nu face distincția intre dobândirea calității de avocat, la data promovării examenului de intrare in profesie si momentul începerii efective a exercitării profesiei de avocat. Prin critica formulată, fără a argumenta în concret în ce constă încălcarea principiului enunţat de către prima instanţă, recurentul pârât Consiliul Baroului B reiterează apărarea de fond potrivit căreia exercitarea profesiei de avocat este reglementată in Capitolul III, Secţiunea I, Drepturile Avocaților, articolul 28, potrivit căruia exercitarea profesiei de avocat este posibilă numai de la data înscrierii in tablou, ceea ce înseamnă, printr-o interpretare per a contrario, că avocatul care a promovat examenul de intrare in profesie, dar încă nu a fost înscris in tabloul avocaților, nu poate exercita profesia.
În acest context, prima instanţă a reţinut că la data verificării stării de incompatibilitate, prin emiterea Hotărârii nr. 58/24.04.2017 prin care Consiliul Baroului M a constatat că reclamanta nu se află în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 15 din Legea nr. 51/1995 era în vigoare art. 16 din Legea nr 51/1995, modificată prin Legea nr. 25/2017, în vigoare de la data de 31.03.2017, astfel încât nu rezultă că analiza stării de compatibilitate s-ar fi efectuat fără a fi avute în vedere modificărle legislative intervenite.
În consecinţă, Înalta Curte, validând concluzia primei instanţe în sensul că Decizia nr. 248/17.06.2017 a Consiliului UNBR a fost emisă cu aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în materia incompatibilităţilor privind profesia de avocat, apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin.(1) pct.8 Cod de procedură civilă nu este incident în cauză.