Judecător de drepturi și libertăți. Abținere. Recuzare
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Participanții în procesul penal. Competenţa organelor judiciare
Index alfabetic: - drept procesual penal
- recuzare
- abținere
- judecător de drepturi şi libertăţi
C. proc. pen., art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67
Cererea de recuzare formulată în cadrul unei cauze reprezintă un incident procedural ce nu poate fi asimilat cu o cale de atac. Judecătorul de drepturi și libertăți nu este incompatibil să participe, în aceeași cauză, la soluționarea unei cereri de recuzare, nefiind incidente dispozițiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală.
I.C.C.J, Completul de 5 judecători - Penal, încheierea din 23 noiembrie 2022
La data de 23 noiembrie 2022, doamna judecător A, membru al Completului de 5 Judecători, a formulat declaraţie de abţinere în dosarul nr. x/1/2019, înregistrat pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 2 - 2019, având ca obiect apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii B, C, D, E, F, G şi partea civilă Statul roman prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei penale nr. x din data de 29 iunie 2018, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosarul nr. x/1/2014, privind şi pe intimaţii-inculpaţi H, I, J, K, L, M şi N.
În motivarea declaraţiei de abţinere formulate a învederat că a făcut parte din compunerea completului care a pronunţat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, încheiera nr. x din data de 05.12.2014, în dosarul nr. x/1/2014, prin care s-au respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatele B şi I împotriva încheierii nr. x din data de 25 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală prin care a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, privind numai pe inculpata B.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Examinând declaraţia de abţinere formulată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în majoritate, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta.
Prealabil, menţionăm faptul că, deşi obiectul dosarului nr. x/1/2019 al Completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, P 2- 2019 are ca obiect apelurile formulate de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii B, C, D, E, F, G şi partea civilă Statul roman prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei penale nr. x din data de 29 iunie 2018, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosarul nr. x/1/2014, privind şi pe intimaţii-inculpaţi H, I, J, K, L, M şi N, doamna judecător A este chemată să soluţioneze un incident procedural ivit în cadrul acestei cauze.
Potrivit art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală: „Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac.
Or, cererea de recuzare formulată în cadrul unei cauze reprezintă un incident procedural ce nu poate fi asimilat cu o cale de atac, astfel că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători P 2 2019, în majoritate, consideră că doamna judecător A nu este incompatibilă să participe la soluţionarea cererii de recuzare formulate în cauză.
Totodată, completul legal învestit cu soluţionarea declaraţiei de abţinere a doamnei judecător A, în majoritate, constată că nu există nicio suspiciune legitimă i-ar putea crea acesteia vreun dubiu justificat cu privire la vreo lipsă de imparţialitate a doamnei judecător în participarea la soluţionarea cererii de recuzare formulate în cauză, faţă de criteriul obiectiv şi subiectiv ce rezultă şi din blocul de convenţionalitate european.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în aprecierea asupra imparţialităţii judecătorului două criterii, respectiv unul subiectiv, şi anume încercarea de a stabili convingerea personală sau interesul unui anumit judecător într-o anumită cauză, precum şi unul obiectiv, şi anume dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru exclude orice îndoială legitimă în această privinţă, cauzele Piersack împotriva Belgiei,pct.30 şi Grieves împotriva Regatului Unit (MC) pct. 69.
În cadrul criteriului subiectiv, Curtea Europeană a considerat întotdeauna că imparţialitatea personală a unui magistrat este prezumată până la proba contrarie, cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, pct. 47. În ceea ce priveşte tipul de probă impus, Curtea a încercat, de exemplu să verifice temeinicia acuzaţiilor potrivit cărora un judecător a dat dovadă de ostilitate sau, condus de motive personale, a aranjat ca o cauză să îi fie atribuită, cauza De Cubber împotriva Belgiei, pct. 25.
Deşi este uneori dificil să se prezinte proba care ar răsturna prezumţia de imparţialitate subiectivă a unui magistrat, cerinţa de imparţialitate obiectivă oferă o garanţie suplimentară importantă, Curtea Europeană, recunoscând dificultatea de a stabili existenţa unei încălcări a art. 6 pentru părtinire subiectivă şi a recurs în marea majoritate a cazurilor la criteriul obiectiv.
Referitor la criteriul obiectiv, atunci când se aplică unei instanţe colegiale, înseamnă să se examineze dacă, independent de atitudinea personală a unuia dintre membrii acesteia, anumite fapte verificabile permit să i se pună la îndoială imparţialitatea, cauza Castillo Algar împotriva Spaniei, pct. 45.
Pentru a se pronunţa cu privire la existenţa, într-o anumită cauză, a unui motiv legitim vizând lipsa de imparţialitate a unui judecător, viziunea celui care contestă imparţialitatea intră în discuţie, dar nu joacă un rol decisiv. Elementul decisiv constă în a stabili dacă temerile părţii interesate pot fi considerate justificate în mod obiectiv, cauzele Ferrantelli şi Santangelo împotriva Italiei, pct. 59 şi Padovani împotriva Italiei, pct. 27.
În raport cu cele menţionate, cu majoritate, se apreciază că doamna judecător A este compatibilă să facă parte din completul care va soluţiona cererea de recuzare, în raport cu obiectul cauzei, respectiv cererea de recuzare formulată de inculpatul E, recuzarea fiind un incident procedural şi nicidecum nu vizează fondul cauzei, aşa încât motivul invocat referitor la judecătorul de drepturi şi libertăţi nu îşi găseşte aplicabilitatea.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în majoritate, a respins, ca nefondată, declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător A în dosarul nr. x/1/2019 înregistrat pe rolul Completului de 5 Judecători P 2 - 2019, având ca obiect apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii B, C, D, E, F, G şi partea civilă Statul roman prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei penale nr. x din data de 29 iunie 2018, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosarul nr. x/1/2014, privind şi pe intimaţii-inculpaţi H, I, J, K, L, M şi N.