Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 mai 2020 pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata unei penalităţi de 1000 RON pe zi de întârziere pentru refuzul de punere în executare a sentinţei civile nr. 5393/2013 pronunţată în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Târgu-Mureş.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 906 alin. (2) C. proc. civ.
II. Hotărârea Judecătoriei Târgu-Mureş:
Prin sentinţa nr. 2332 din 4 iunie 2021 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că prin încheierea nr. 513/CC din 8 aprilie 2014 pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/2014, a fost încuviinţată executarea silită a dispoziţiilor din titlul executoriu constând în sentinţa nr. 5393 din 18 iunie 2013 a Judecătoriei Târgu Mureş, hotărâre în raport de care se solicită acordarea de penalităţi pentru refuzul de punere în executare.
În aplicarea dispoziţiilor art. 650 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanţei de executare îi revine competenţa să soluţioneze orice alte incidente apărute în cursul executării silite, competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Reghin -instanţă care a încuviinţat executarea silită.
III. Hotărârea Judecătoriei Reghin:
Prin sentinţa nr. 767 din 6 octombrie 2021, Judecătoria Reghin a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că executarea silită a fost declanşată la 1 aprilie 2014, iar potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data declanşării executării silite, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, s-a constatat că dispoziţiile art. 650 alin. (1) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, instanţa concluzionând că nu poate fi competentă să judece cererea formulată de creditor în baza unui text de lege declarat neconstituţional şi care şi-a încetat efectele.
Cum din cererea formulată de creditor rezultă că debitorul are sediul în municipiul Bucureşti, Calea x sector 3, Judecătoria Reghin a reţinut că revine Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.
IV. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti:
Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 905 din 8 februarie 2022, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de ambele părţi, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Reghin, a constatat ivit conflictul negativ şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 905 alin. (1) C. proc. civ. (în forma în vigoare la 2 aprilie 2014 - data sesizării organului de executare), competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
Cum sediul Biroului executorului judecătoresc C. se află în Reghin, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin, instanţă care a şi încuviinţat executarea silită.
V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei în care s-a ivit conflictul negativ de competenţă îl constituie cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 mai 2020, prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata unei penalităţi de 1000 RON pe zi de întârziere pentru refuzul de punere în executare a sentinţei civile nr. 5393/2013 pronunţată în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Târgu-Mureş.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 906 C. proc. civ. (care la data sesizării organului de executare - aprilie 2014 - era numerotat art. 905 şi avea conţinut identic cu actualul art. 906 C. proc. civ.), text legal ce prevede că:
"(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.
(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 RON la 1.000 RON, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
(3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei.
(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă."
Conform dispoziţiilor legale anterior redate, rezultă că instanţa competentă să stabilească atât cuantumul penalităţilor, cât să şi dispună înlăturarea sau reducerea acestora este instanţa de executare.
În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin, Biroul executorului judecătoresc C. a solicitat încuviinţarea executării silite a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa nr. 5393 din 18 iunie 2013 a Judecătoriei Târgu Mureş pronunţată în dosarul nr. x/2009.
Prin încheierea nr. 513/CC din 8 aprilie 2014 pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/2014, a fost încuviinţată executarea silită a dispoziţiilor din titlul executoriu constând în sentinţa nr. 5393 din 18 iunie 2013 a Judecătoriei Târgu Mureş, hotărâre în raport de care se solicită acordarea de penalităţi pentru refuzul de punere în executare.
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11/11/2021, s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."
În conformitate cu dispoziţiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Cum, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 513/CC din 8 aprilie 2014 pronunţată de Judecătoria Reghin, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect executarea silită a obligaţiei de a face - aplicare penalităţi urmează a se stabili în favoarea instanţei de executare, respectiv judecătoria care a încuviinţat executarea silită.
Pentru considerentele expuse, reţinând decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ.