Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se constate că reclamanta are calitatea de persoana îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului din Bucureşti, respectiv pentru acordarea de măsuri compensatorii constând în puncte pentru imobilul din Bucureşti, in cota de 1/1;
- să se anuleze parţial, respectiv să se modifice decizia pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor din 31.08.2016 prin care s-au acordat măsuri compensatorii în valoare de 417.609 de puncte pentru dosarul înregistrat la Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP);
- să fie obligată pârâta Primăria Municipiului Bucureşti să emită in favoarea reclamantei o dispoziţie cu propunere de restituire în natură a imobilului din Bucureşti, acolo unde este posibil, chiar si pentru o suprafaţa de teren parţială din imobil;
- să emită în favoarea reclamantei o dispoziţie cu propunere de acordare de masuri compensatori prin puncte pentru suprafaţa de teren că nu a putut fi restituită în natură;
- obligarea CNCI să emită în favoarea reclamantei, în cadrul dosarului nr. x C. civ. al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietarilor (ANRP), o decizie de restituire în natură pentru imobilul din Bucureşti sau o decizie de acordare măsuri compensatorii.
Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:
Prin încheierea din 2 septembrie 2019, instanţa a amânat pronunţarea, iar prin sentinţa civilă nr. 1921 din 16 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia decăderii introducerii capetelor de cerere în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.
A respins capetele de cerere în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, ca fiind formulate cu depăşirea termenului legal.
A admis excepţia prematuritătii capetelor de cerere in contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
A respins capetele de cerere în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca prematur introduse.
Apelul
Împotriva încheierii din 2 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti (prin care s-a amânat pronunţarea), reclamanta A. a declarat apel - cale de atac înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub dosar nr. x/2018.
Prin încheierea din 18 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost suspendată judecata apelului formulat de apelanta reclamantă A., în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 251A din 22 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a constatat perimat apelul declarat de apelanta reclamantă A. împotriva încheierii din 2 septembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti.
Decizia recurată
Prin decizia nr. 1662 A din 22 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii de şedinţă din 18.05.2020 şi a deciziei civile nr. 251/22.02.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă din dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.
Recursul
Împotriva deciziei nr. 1662 A din 22 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuenta A. a declarat recurs.
În cuprinsul cererii de recurs, recurenta revizuentă a arătat, în esenţă, că nu a fost legal citată pentru termenele din 18 mai 2020 şi 22 februarie 2021, iar procedura de citare a fost nelegală şi la termenul din 12 noiembrie 2021 când s-a pronunţat hotărârea recurată.
Instanţa nu a comunicat hotărârea în termenul de 5 zile de la pronunţare, în conformitate cu art. 427 alin. (1) C. proc. civ., astfel că a luat cunoştinţă de calea de atac şi termenul de formulare a acesteia abia la data de 27 ianuarie 2022, motiv pentru care solicită repunerea în termenul de declarare a recursului.
În drept, a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
Procedura de filtru
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1662 A din 22 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost însuşit de instanţă la 7 iunie 2022 şi comunicat părţilor la 20 iunie 2022.
II. Considerentele Înaltei Curţi:
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, art. 421 alin. (2) raportat la art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs, recurenta revizuentă a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului.
În motivarea acestei cereri, a arătat că a fost împiedicată să ia cunoştinţă de căile de atac şi de soluţiile pronunţate, cu atât mai mult cu cât prezenţa părţilor nu este obligatorie la instanţă, iar lipsa părţii la proces nu poate fi înţeleasă ca o renunţare la drepturile sale procesuale.
Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate, iar cererea de repunere în termenul de declarare a recursului urmează să fie respinsă.
Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.".
Prin urmare, decăderea este o sancţiune legală, în scopul respectării termenelor de procedură, raţiunea şi importanţa decăderii fiind determinate tocmai de necesitatea stabilirii unor termene imperative de natură a disciplina activitatea procesuală.
Potrivit art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate", iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen".
Din analiza prevederilor legale enunţate, reiese că, pentru a beneficia de repunerea în termen, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii: partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să fie cauzată de motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Analizând cererea de repunere în termen, Înalta Curte constată că recurenta nu prezintă şi nu dovedeşte instanţei care au fost motivele întemeiate, în sensul legii, ce au împiedicat-o să declare calea de atac în termen.
Se reţine că, în susţinerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, recurenta critică şi măsurile dispuse de instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare; acest susţineri nu pot fi avut în vedere decât în cadrul unui recurs declarat în termen, ceea ce nu este cazul în speţă, şi nu pot servi la fundamentarea cererii de repunere în termen.
În concluzie, văzând şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că lipsa de diligenţă a recurentei în conducerea procesului declanşat la iniţiativa sa nu poate fi asimilată unei împrejurari mai presus de voinţa părţii, în sensul textului de lege citat anterior, care să o fi împiedicat pe aceasta să exercite calea de atac înăuntrul termenului definit de lege, partea având la dispoziţie multiple mijloace de a înregistra, pe rolul instanţei, cererea de recurs.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte reţine că aspectele invocate nu pot fi apreciate ca motive temeinice, de natură să o fi împiedicat pe contestatoare să exercite recurs în termenul prevăzut de lege, sens în care se va respinge cererea de repunere în termenul căii de atac, formulată de recurenta A..
Cu privire la excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Din cuprinsul dosarului, rezultă că hotărârea atacată a fost pronunţată la 22 noiembrie 2021, iar recursul a fost declarat la 12 februarie 2022 de recurenta contestatoare A., după cum rezultă din ştampila oficiului poştal aplicată pe plicul cu care a fost expediat memoriul de recurs, aflat la dosarul pendinte.
Prin raportare la dispoziţiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că recursul declarat la 12 februarie 2022 a fost formulat cu depăşirea termenului "de 5 zile de la pronunţare", prevăzut de dispoziţiile legale citate.
Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 cu referire la art. 182 din C. proc. civ., termenul de recurs s-a împlinit la 28 noiembrie 2021, care a fost o zi lucrătoare.
Faţă de aspectele prezentate şi având în vedere respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, în raport de art. 496 cu referire la art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de revizuenta A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare al recursului formulată de revizuenta A..
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1662 A din 22 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2022.