Ședințe de judecată: Iulie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1930/2022

Decizia nr. 1930

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 aprilie 2018 pe rolul Judecătoriei Galaţi, secţia civilă, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., prin reprezentanţii legali, în contradictoriu cu pârâta I., au solicitat revocarea testamentului autentificat sub nr. x din data de 9 martie 1999 de B.N.P. J..

Prin sentinţa civilă nr. 6367 din data de 16 noiembrie 2018, Judecătoria Galaţi, secţia civilă admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea din data de 14 decembrie 2018, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a dispus trimiterea dosarului privind cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., prin reprezentanţii legali, la secţia I civilă a Tribunalului Galaţi, spre competentă soluţionare.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 199 din data de 5 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei extinctive, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., prin reprezentant K., B., prin reprezentant K., C., prin reprezentant K., D., prin reprezentant L., F., prin reprezentant M., G., prin reprezentant M., H., prin reprezentant M., ca nefondată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă

Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamanţii, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă la data de 18 iunie 2021, sub nr. x/2018*.

Prin încheierea de şedinţă nr. 2305 din data de 28 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis cererea formulată de petenta I. privind strămutarea dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă şi a dispus strămutarea judecăţii cauzei de la Curtea de Apel Galaţi la Curtea de Apel Braşov, cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite.

Prin încheierea din data de 24 noiembrie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind apelul declarat reclamanţii A., prin reprezentant K., B., prin reprezentant K., C., prin reprezentant K., D., prin reprezentant L., F., prin reprezentant M., G., prin reprezentant M., H., prin reprezentant M. de pe rolul Curţii de Apel Galaţi şi trimiterea dosarului la Curtea de Apel Braşov spre competentă soluţionare.

Prin decizia nr. 190 Ap din data de 9 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., prin reprezentant K., B., prin reprezentant K., C., prin reprezentant K., D., prin reprezentant L., F., prin reprezentant M., G., prin reprezentant M., H., prin reprezentant M., împotriva sentinţei civile nr. 199 din data de 5 februarie 2021 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cerea de recurs

Împotriva deciziei nr. 190 Ap din data de 9 februarie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, au declarat recurs reclamanţii F., G. şi H., prin reprezentant M..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 4 aprilie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la fila. 1 din dosarul de recurs).

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Prin prima critică formulată, recurenţii-reclamanţi au susţinut că în mod nelegal a apreciat instanţa de apel faptul că recunoaşterea de către intimata-pârâtă a propriilor activităţi, conform hotărârii penale, nu constitute o faptă de ingratitudine.

Au arătat că instanţa de apel a reţinut în mod corect normele de drept aplicabile în cauză, respectiv art. 831 alin. (2) şi art. 930 C. civ. de la 1864, însă, prin hotărârea pronunţată, a încălcat aceste prevederi legale.

În dezvoltarea acestei critici au precizat că, în speţă, au susţinut că intimata-pârâtă I. a adus grave injurii memoriei testatorului, manifestate explicit în cadrul unui proces penal şi, după deschiderea succesiunii acestuia şi acceptarea moştenirii testamentare, a declarat, nereal, că la solicitarea testatorului ar fi constituit un grup infracţional în vederea săvârşirii infracţiunilor de delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani şi că l-ar fi ajutat pe acesta să se sustragă de la plata taxelor şi contribuţiilor la bugetul de stat, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, infracţiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, solicitând organelor de urmărire penală şi obţinând încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei sale.

Recurenţii-reclamanţi au subliniat că defunctul-testator, N., a contestat, pe timpul cercetărilor penale, atât învinuirea adusă de organele de urmărire penală, cât şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor sale mobile şi imobile, negând existenţa şi săvârşirea infracţiunilor imputate; nici până la acest moment, cu excepţia intimatei-pârâte şi a soţului său, terţul O., care au solicitat încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, organele de urmărire penale nu au dispus trimiterea în judecată a altor persoane din cadrul prezumtivului grup infracţional, ci, dimpotrivă, au dispus clasarea cauzei; cu toate acestea, mama sa, şi principalul moştenitor al bunurilor sale, a acceptat să-l învinuiască şi să fie principalul martor al acuzării, conform acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel a considerat în mod nelegal, raportat la situaţia de fapt prezentată, că nu sunt aplicabile în speţă dispoziţiile legale referitoare la revocarea testamentului pentru ingratitudine, apreciind, pe de o parte, că nu poate fi reţinut caracterul injurios, deoarece activităţile specifice care se desfăşoară în cursul urmăririi penale au caracter secret, confidenţial, iar, pe de altă parte, că, doar pronunţarea instanţei asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei a avut loc în şedinţă publică şi nu şi audierea martorei.

Au apreciat că este eronat şi reprezintă o încălcare a prevederilor art. 831 C. civ. raţionamentul instanţei care a determinat concluzia că nu ne aflăm în ipoteza unui caz de injurii, subliniind că în textul de lege arătat nu se menţionează faptul că injuriile trebuie să fie publice sau că trebuie să fie cunoscute de un număr mai mare sau mai mic de persoane; din contră, textul de lege se referă în mod explicit la injurii grave la adresa testatorului.

Prin urmare, au considerat că instanţa a confundat injuriile cu insulta sau calomnia şi au susţinut că injuriile pot avea loc şi într-un cadru privat, spre exemplu, în cadrul familiei, într-un cerc restrâns de prieteni şi, cu atât mai mult, în cadrul unui dosar penal.

Recurenţii-reclamanţi au mai invocat şi faptul că declaraţiile intimatei-pârâtei din dosarul de urmărire penală, acuzaţiile aduse la adresa fiului ei precum şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au devenit publice ulterior, fiind aduse la cunoştinţa familiei, a prietenilor, precum şi a angajaţilor din societăţile comerciale aflate sub controlul acesteia.

În opinia recurenţilor-reclamanţi faptul că declaraţiile au fost făcute în dosarul de urmărire penală nu înseamnă că nu au devenit cunoscute familiei şi apropiaţilor.

De asemenea, au apreciat că încalcă prevederile art. 831 C. civ. de la 1864 şi raţionamentul instanţei de apel prin care s-a reţinut că declaraţiile date de intimata-pârâtă în cadrul urmăririi penale nu au avut drept scop defăimarea testatorului, ci exercitarea dreptului la apărare şi a dreptului de a fi audiat în calitate de inculpat, conform art. 10 C. proc. pen., precum şi că, indiferent care a fost atitudinea procesuală a testatorului pe durata cercetării penale, de recunoaştere sau de negare a faptelor pentru care era cercetat, o astfel de atitudine nu o putea împiedica pe mama sa să opteze pentru acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

Au subliniat că, prin acuzaţiile formulate de intimata-pârâtă, a fost grav afectată memoria testatorului, câtă vreme aceasta a susţinut că a comis împreună cu testatorul infracţiunea pentru care a fost şi condamnată penal.

Prin cea de a doua critică, recurenţii-reclamanţi au susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că afirmaţiile făcute de intimata-pârâtă în cadrul acţiunilor civile ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2017 şi nr. y/2017 ale Judecătoriei Galaţi, deşi constituie injurii, nu sunt suficient de grave pentru a fi calificate ca ingratitudine.

Apreciind că raţionamentul care a determinat această concluzie a instanţei de apel încalcă prevederile art. 831 C. civ. de la 1864, făcând trimitere la cele arătate de către intimata-pârâtă în dosarele menţionate, au susţinut că, atâta vreme cât intimata-pârâtă a formulat mai multe acţiuni în instanţă, acţiuni în cadrul cărora a adus mai multe acuzaţii defunctului-testator, conform cărora acesta ar fi transferat acţiuni în scopul sustragerii de la urmărirea penală, cu alte cuvinte că acesta ar fi săvârşit una sau mai multe infracţiuni, este incidentă ipoteza unor injurii grave şi culpabile la adresa testatorului.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 13 mai 2022, în termen legal, intimata-pârâtă I. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, ca nemotivat, în baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondate.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuia să cuprindă motivele de nelegalitate ale deciziei atacate, precum şi dezvoltarea lor, iar nu o înşiruire de fapte şi opinii personale.

A apreciat că indicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. drept temei al recursului este una generică, întrucât nu a fost indicat textul legal a cărei neaplicare sau aplicare greşită se invocă.

Recurenţii-reclamanţi nu au formulat răspuns la întâmpinare.

I.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în concluziile acestuia reţinându-se că, în speţă, completul de filtru urmează a aprecia dacă recurenţii-reclamanţi au formulat critici apte de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă este incidentă sancţiunea nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând în analiză şi excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză a fost comunicat părţilor, iar acestea nu au depus puncte de vedere.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluţia din data de 6 septembrie 2022, s-a fixat termen la data de 18 octombrie 2022, fără citarea părţilor, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 18 octombrie 2022, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare prin prisma excepţiei nulităţii recursului, invocate, prin întâmpinare, de către intimata-pârâtă.

II.4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, recurenţii-reclamanţi au susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă această invocare este una formală, întrucât, prin dezvoltarea motivelor de recurs, aceştia nu au adus critici concrete de nelegalitate deciziei recurate, ci au repus în discuţie aspecte ce ţin de situaţia de fapt a speţei, astfel cum a fost stabilită pe baza probelor administrate de către instanţa de apel.

Pentru a atrage o analiză a recursului din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca partea nu doar să indice care sunt normele de drept pretins a fi încălcate sau greşit aplicate de instanţa de apel, ci se impune ca aceasta să arate în concret de ce raţionamentul instanţei le-a nesocotit, prin aducerea unor critici care să tindă a demonstra neconformitatea celor reţinute de către instanţă cu normele de drept material indicate.

Or, recurenţii-reclamanţi au invocat că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 930 şi art. 831 alin. (2) C. civ. de la 1864, însă, prin argumentele aduse în susţinerea acestei poziţii, au prezentat elemente ale situaţie de fapt a speţei şi şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la valoarea dată de către instanţa de apel declaraţiilor intimatei-pârâte din dosarul de urmărire penală şi din cadrul acţiunilor civile, având ca obiect constatarea şi declararea nulităţii unor acte juridice civile, încheiate de testator.

O atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, cele susţinute prin cererea de recurs neputând fi circumscrise motivului de casare reglementat de pct. 8 al acestui text, după cum nu pot fi convertite nici în vreun alt motiv de casare prevăzut de lege, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii recurate.

Totodată, Înalta Curte reţine că pot forma obiect al cercetării judecătoreşti în recurs doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecăţii în recurs rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, care potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării unor motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Astfel, instanţa de recurs nu are competenţa de a proceda la verificarea situaţiei de fapt stabilite prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta a constatat-o.

Aşa fiind, criticile recurenţilor-reclamanţi, care fie vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt şi de aprecierea probelor cauzei, fie reprezintă aprecieri personale cu privire la aspectele supuse judecăţii, nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului pendinte, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Nici simpla trimitere la o pretinsă încălcare/aplicare a legii sau enunţarea unor dispoziţii legale nu pot determina o analiză a legalităţii hotărârii recurate în lipsa indicării unor chestiuni concrete care ar fi de natură a duce la concluzia interpretării sau aplicării greşite a normelor de drept material în raţionamentul curţii de apel.

Ca atare, cum recurenţii-reclamanţi nu au adus critici apte de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanţii F., G. şi H. împotriva deciziei nr. 190/Ap din data de 9 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2022.