Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2022
Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 la 15 mai 2015, pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună ieşirea din indiviziune şi partajarea masei succesorale rămase după defunctul C., decedat la 5 mai 2014, conform cotelor succesorale legale, iar ca efect al încetării ieşirii din indiviziune, să i se atribuie suprafaţa de 5666,5 mp., situată în jud. Iaşi, reprezentând 1/2 din suprafaţa de 11.333 mp., dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.04.2005 la Notariatul de Stat Judeţean Iaşi, precum şi 1/2 din casa de locuit în suprafaţă totală de 94,48 mp., anexa gospodărească în suprafaţă de 88,7 mp. şi anexa gospodărească în suprafaţă de 20,86 mp., dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.04.2005 la Notariatul de Stat Judeţean Iaşi, iar pârâtei, să-i fie atribuită suprafaţa de 8874,37 mp. teren situată în jud. Iaşi, dobândită de defunct prin decizia civilă nr. 610/03.07.2009 a Tribunalului Iaşi, îndreptată prin încheierea nr. 11/19.01.2010 şi obligarea acesteia la plata unei sulte compensatorii.
Prin sentinţa civilă nr. 5143 din 19 aprilie 2017, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. şi, în consecinţă: a constatat că, la 5 mai 2014, a decedat C., cu ultimul domiciliu în jud. Iaşi; a constatat că masa succesorală este formată din următoarele bunuri: - cota de 1/2 din suprafaţa de 11.333 mp. teren, situată în intravilanul jud. Iaşi, compusă din: suprafaţa de 5163 mp. teren cu nr. cadastral x, suprafaţa de 4267 mp. teren cu nr. cadastral x, suprafaţa de 1637 mp. teren cu nr. cadastral x şi suprafaţa de 266 mp. teren cu nr. cadastral x, identificată pe planşele 2, 3, 4 şi 5, care fac parte integrantă din raportul de expertiză D. (fl. 179-182 ds. vol II), cotă în valoare de 7.953,73 RON; cota de 1/2 din imobilul situat în jud. Iaşi, cu următoarea compunere: o casă edificată din cărămidă, acoperită cu şarpantă din lemn şi învelitoare din tablă, cu patru camere, în suprafaţă utilă de 82,10 mp., un grajd şi magazie edificate din bolţari, soclu din beton, şarpantă din lemn şi învelitoare din azbociment, cu suprafaţa de 20 mp., un grajd cu suprafaţa de 77,15 mp., o şură/şopron deschis cu suprafaţa de 360 mp. şi un chioşc cu suprafaţa de 38 mp., cotă în valoare de 79.358 RON; suprafaţa de 282 mp. teren, situată în intravilanul jud. Iaşi, identificată între punctele de contur 17, 38, A, 47, pe planşa 6, care face parte integrantă din raportul de expertiză D. (fl. 183 ds. vol II), suprafaţă în valoare de 3.136,12 RON; a constatat că masa de partaj are o valoare totală de 90.447,85 RON; a constatat că moştenitorii defunctului C. sunt: reclamanta A. (soţie supravieţuitoare), cu o cotă-parte de 1/2 din moştenire şi pârâta B., cu o cotă-parte de 1/2 din moştenire; a constatat că părţile au, fiecare, câte o cotă valorică de 45.223,92 RON din masa de partaj. Dispune ieşirea părţilor din starea de indiviziune; a atribuit reclamantei întreaga masă de partaj, în valoare totală de 90.447,85 RON compusă din: - cota de 1/2 din suprafaţa de 11.333 mp. teren, situată în intravilanul jud. Iaşi, compusă din: suprafaţa de 5163 mp. teren cu nr. cadastral x, suprafaţa de 4267 mp. teren cu nr. cadastral x, suprafaţa de 1637 mp. teren cu nr. cadastral x şi suprafaţa de 266 mp. teren cu nr. cadastral x, identificată pe planşele 2, 3, 4 şi 5, care fac parte integrantă din raportul de expertiză D. (fl. 179-182 ds. vol II), cotă în valoare de 7.953,73 RON; - cota de 1/2 din imobilul situat în jud. Iaşi, cu următoarea compunere: o casă edificată din cărămidă, acoperită cu şarpantă din lemn şi învelitoare din tablă, cu patru camere, în suprafaţă utilă de 82,10 mp., un grajd şi magazie edificate din bolţari, soclu din beton, şarpantă din lemn şi învelitoare din azbociment, cu suprafaţa de 20 mp., un grajd cu suprafaţa de 77,15 mp., o şură/şopron deschis cu suprafaţa de 360 mp. şi un chioşc cu suprafaţa de 38 mp., cotă în valoare de 79.358 RON; - suprafaţa de 282 mp. teren, situată în intravilanul jud. Iaşi, identificată între punctele de contur 17, 38, A, 47, pe planşa 6, care face parte integrantă din raportul de expertiză D. (fl. 183 ds. vol II), suprafaţă în valoare de 3.136,12 RON; a obligat reclamanta să achite pârâtei suma de 45.223,92 RON, cu titlu de sultă; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamanta să achite în contul BLET Iaşi, pentru d-nul expert D., suma de 2.523,51 RON, reprezentând diferenţă onorariu.
Prin decizia civilă nr. 326 din 17 februarie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins apelul formulat de pârâta B. împotriva sentinţei civile nr. 5143 din 19 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă.
Prin cererea de revizure înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la 21 mai 2020, sub nr. x/2020, revizuenta B. a solicitat revizuirea deciziei nr. 326/2020 din 17 februarie 2020 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în apel în cauza nr. x/2015.
Prin încheierea din 22 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia litispendenţei şi a fost trimis dosarul la cauza nr. x/2020 aflată pe rolul completului A2 din cadrul Tribunalului Iaşi.
Prin decizia civilă nr. 2316/2020 din 19 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de B. în favoarea Curţii de Apel Iaşi, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei ultime instanţe sub nr. x/2021.
2. Decizia Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 272 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a fost respinsă excepţia tardivităţii cererii de revizuire; a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 326/2020 din 17 februarie 2020 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosar nr. x/2015; a fost obligată revizuenta să plătească intimatei A. suma de 3000 RON, cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, revizuenta B. a declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.
În cuprinsul memoriului de recurs, revizuenta B. a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., sens în care a arătat că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 610/2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2005, care a stabilit atât în considerente, cât şi în dispozitiv, că lotul x atribuit defunctului C. din moştenirea tatălui său, E., este în suprafaţă de 8874,37 mp. A susţinut că, faţă de această dezlegare, instanţa învestită ulterior cu partajul judiciar al terenului care făcea parte din categoria bunurilor proprii ale defunctului nu putea stabili o suprafaţă mai mică a imobilului în cauză, de 282 mp, în condiţiile în care nu au existat acte de înstrăinare.
A învederat că instanţa Curţii de Apel Iaşi a reţinut greşit inadmisibilitatea cererii de revizuire, motivat de faptul că, în economia art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi luat în considerare efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. A invocat dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care vizează condiţiile în care poate fi reţinut lucrul anterior judecat (să existe un litigiu anterior; aspectele de fapt şi/sau de drept ce fac obiectul dezlegării hotărârii anterioare să aibă legătură cu soluţionarea litigiului ulterior; să lipsească unul din elementele ce compun tripla identitate a autorităţii de lucru judecat; situaţia faptică pe care se întemeiază cele două cauze să fie comună şi contemporană ambelor cauze), la care se adaugă cele ale art. 430 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la elementele componente ale hotărârii care se bucură de autoritate de lucru judecat, respectiv dispozitivul şi considerentele acesteia, şi a arătat că autoritatea de lucru judecat nu poate fi reţinută doar sub aspectul efectului negativ, respectiv prin raportate la dispozitiv, astfel cum a reţinut instanţa de revizuire, ci şi sub aspectul efectului pozitiv, prin raportare la considerente.
Recurenta a mai susţinut că prin decizia atacată se reţine, în mod greşit, că cele două hotărâri nu sunt potrivnice. În acest sens, a arătat că instanţa de revizuire consideră, contrar celor statuate prin decizia nr. 610/2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2005, că bunul imobil în suprafaţă de 8874,37 mp este bun comun dobândit în timpul căsătoriei de către defunctul C..
4. Apărările formulate
Prin întâmpinare, intimata A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recurenta a depus răspuns la întâmpinare.
5. Procedura de filtru.
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10 februarie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 272 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi a fost fixat termen de judecată la 7 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 488 din acelaşi act normativ, recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia poate fi exercitat un control judiciar, în limitele criticilor care vizează nelegalitatea hotărârii ce a fost pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire.
În lumina acestor exigenţe, rezultă că analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecăţii realizate de curtea de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia ce face obiectul prezentului recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la critica dedusă judecăţii prin cererea de recurs.
În cauză, recurenta a arătat că instanţa de revizuire a aplicat greşit dispoziţiile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., nefiind reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, având în vedere că, faţă de dezlegarea din decizia civilă nr. 610/2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2005, care a stabilit atât în considerente, cât şi în dispozitiv că lotul x atribuit defunctului C. din moştenirea tatălui său, E., este în suprafaţă de 8874,37 mp, instanţa învestită ulterior cu partajul judiciar al bunului nu putea stabili o suprafaţă mai mică a bunului, în condiţiile în care nu au existat acte de înstrăinare.
Se constată că această critică vizează greşita constatare a instanţei de revizuire a neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., articol indicat de revizuentă ca temei de drept al cererii sale.
Înalta Curte reţine că prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010, a fost modificat alin. (4) al art. 513 C. proc. civ., potrivit căruia "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat."
Însă, în raport de data la care a fost demarat procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, 15 mai 2015, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. fiind, în mod corect analizată, prin raportare la acest text de lege, care prevede că "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
În acest context, se constată că art. 430 C. proc. civ., care reglementează la nivel legislativ ambele forme de manifestare a autorităţii de lucru judecat, sub aspect negativ şi pozitiv, nu a produs şi consecinţa îmbogăţii în conţinut a dispoziţiilor ce reglementează cazul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri şi a modului în care acesta acţionează asupra unor hotărâri definitive.
În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 346/2020 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 şi ale art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. că revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.
Prin aceeaşi decizie se reţine că art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, însă se apreciază că într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea.
În ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea Constituţională a observat că acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioare deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.
Înalta Curte mai reţine că raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 C. proc. civ. rezidă din necesitatea asigurării respectării autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti anterioare, astfel încât să nu existe posibilitatea ca cea de-a doua instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.
În doctrină şi în jurisprudenţă s-a apreciat în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil şi în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză sau o chestiune litigioasă tranşată să aibă legătură cu obiectul dosarului pendinte; hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunţate în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Legiuitorul nu acordă prioritate niciuneia dintre condiţii, ceea ce face ca neîndeplinirea oricăreia dintre ele să înlăture de la aplicare dispoziţiile respective şi să impună respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
În speţă, Înalta Curte observă că decizia civilă nr. 326 din 17 februarie 2020 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015 a avut în vedere efectele deciziei civile nr. 610/2009 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2005, îndreptată prin încheierea nr. 11 din 19 ianuarie 2010, prin care s-a dispus partajarea masei succesorale rămase de pe urma defunctului E., decedat la 3 aprilie 1996 - reţinându-se că moştenitori sunt F., soţie supravieţuitoare, B. şi C., ambii în calitate de fraţi.
Prin această ultimă hotărâre, instanţa de judecată a constatat că masa succesorală se compune din teren în suprafaţă totală de 23665 mp., situat în jud. Iaşi, teren înscris în titlul de proprietate nr. x/18.04.1994 şi a reţinut că parte din terenul vândut de G. în temeiul unui alt titlu eliberat pe numele ei se suprapune cu o suprafaţă de teren înscrisă în titlul de proprietate eliberat defunctului E., fiind dispusă ieşirea din indiviziune şi atribuirea către C. a unui lot în suprafaţă de 8874,37 mp teren.
Se constată că, în hotărârea atacată cu revizuire, instanţa de apel reţine că, în mod corect, a fost inclusă suprafaţa de teren de 8874,37 mp în masa succesorală, ca bun dobândit în timpul căsătoriei de defunctul C. împreună cu soţia supravieţuitoare A., actul autentic fiind încheiat în anul 1995, iar în masa bunurilor proprii ale defunctului a fost cuprinsă doar suprafaţa 282 mp ca bun propriu, în raport de cele constatate prin decizia civilă nr. 610/2009 a Tribunalului Iaşi.
Prin urmare, ultima decizie, a cărei revizuire se cere, menţine cele statuate prin hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se invocă prin cererea de revizuire, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile cumulative pentru a fi incidente dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., respectiv ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 272 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 272 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2022.