Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 47/F din 21 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 459 alin. (3) şi (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat A., prin apărător ales, cu privire la sentinţa penală nr. 92/F din 10 iulie 2018 a aceleiaşi instanţe dată în dosarul nr. x/2018.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 92/F din 10 iulie 2018, Curtea de Apel Galaţi a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, având ca obiect transferul persoanei condamnate A. şi a recunoscut în parte, numai sub aspectul pedepselor cu închisoarea, hotărârile penale pronunţate de Tribunalul Cecina la data de 16.06.2006, definitivă la 20.10.2006 (nr. înregistrare 4623/2004 RGNR, NR. 7321/2005 R. DIB, 319/2016 Reg. Sent.), Tribunalul Orbetello - secţie detaşată la data de 14.11.2007, definitivă la 28.01.2008 (nr. înregistrare 1020/2006 RGNR, Nr. 3048/2007 Reg. Gen., Nr. 368/2007 Reg. Sentinţe), respectiv Curtea cu Juri de Apel Florenţa la data de 4.06.2014, definitivă la 3.06.2015 care confirmă sentinţa Curţii cu Juri din Grosseto emisă la 25.06.2013, cu respingerea recursului emis de Curtea de Casaţie din Roma la 3.06.2015, privind pe condamnatul A.
A constatat că numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală pronunţată de Tribunalul Cecina la data de 16.06.2006, definitivă la 20.10.2006 (nr. înregistrare 4623/2004 RGNR, Nr. 7321/2005 R.DIB, 319/2016 Reg. Sent.), la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 110, 482 în legătură cu art. 477 din C. pen. al Republicii Italia (fals material comis de un privat în autorizaţii administrative), având corespondent în art. 320 alin. (1) din C. pen. al României, suspendarea condiţionată acordată iniţial fiind revocată prin hotărârea pronunţată de Tribunalul Grosseto - Curtea cu Juri (nr. 224/2015 Reg. Exec. SIEP15/101) la data de 11.04.2016.
A constatat că numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală pronunţată de Tribunalul Orbetello - secţie detaşată la data de 14.11.2007, definitivă la 28.01.2008 (nr. înregistrare 1020/2006 RGNR, Nr. 3048/2007 Reg. Gen., Nr. 368/2007 Reg. Sentinţe), la pedeapsa principală de 15 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 393, alin. (1) şi (2) din C. pen. al Republicii Italia (exercitarea arbitrară a propriilor motivaţii cu violenţă asupra persoanelor), având corespondent în art. 253 alin. (1) din C. pen. al României, amnistia acordată iniţial fiind revocată prin hotărârea pronunţată de Tribunalul Grosseto - Curtea cu Juri (nr. 224/2015 Reg. Exec. SIEP15/101) la data de 11.04.2016.
A constatat că numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală pronunţată de Curtea cu Juri de Apel Florenţa la data de 4.06.2014, definitivă la 3.06.2015 care confirmă sentinţa Curţii cu Juri din Grosseto emisă la 25.06.2013, cu respingerea recursului emis de Curtea de Casaţie din Roma la 03.06.2015, la pedeapsa principală de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 110, 600, alin. (1), 601 alin. (3), 602 ter alin. (1) lit. b) C. pen. (reducere sau menţinere în stare de sclavie şi servitute, trafic de persoane), art. 81, alin. (1), art. 609 bis, 609 ter n. 4, art. 61 n. 1 C. pen. (viol), art. 56 C. pen., art. 3 n, 8 şi 4 n. 1, Legea n. 75/1959 din C. pen. al Republicii Italia (exercitarea arbitrară a propriilor motivaţii cu violenţă asupra persoanelor), având corespondent în art. 211 alin. (1) lit. a) şi b), art. 218 alin. (1) din C. pen. al României.
A constatat că, prin măsura de unificare a pedepselor concurente nr. 101/2010 S.I.E.P. din 22.04.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Grosseto, s-a stabilit ca numitul A. să execute o pedeapsă principală totală de 12 ani, 4 luni şi 15 zile închisoare.
În baza art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, ca efect al recunoaşterii sentinţelor penale menţionate anterior, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei rezultante de 12 ani, 4 luni şi 15 zile închisoare.
A dedus din pedeapsa aplicată persoanei condamnate A. durata arestării preventive (de la 05.06.2011 la 05.06.2012), precum şi a perioadei executate de la data de 26.06.2015 până la zi.
A constatat că prin ordonanţa emisă la 22.03.2017 de Magistratul de Supraveghere din Florenţa, s-au acordat condamnatului A. un număr de 225 zile de eliberare înainte de termen, stabilindu-se ca pedeapsa, conform dreptului intern al statului emitent, să fie executată complet până la 28.03.2026.
Conform art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea formelor de executare potrivit C. proc. pen. (Legea nr. 135/2012) după rămânerea definitivă a hotărârii.
În temeiul art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a hotărârii, un exemplar al acesteia şi al mandatului de executare a pedepsei închisorii să fie comunicat autorităţii competente a statului emitent, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi, în copie, Ministerului Justiţiei - Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară internaţională în materie penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 în raport cu fiecare din hotărârile pronunţate de autorităţile judiciare italiene a căror recunoaştere s-a solicitat şi că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004.
Sub aspectul condiţiei privind dubla incriminare, s-a arătat că aceasta este îndeplinită întrucât infracţiunile pentru care numitul A. a fost condamnat în Italia sunt prevăzute şi de legea penală română.
Astfel, s-a arătat că infracţiunea prevăzută de art. 110, 482 în legătură cu art. 477 din C. pen. al Republicii Italia (fals material comis de un privat în autorizaţii administrative), are corespondent în art. 320 alin. (1) C. pen. Infracţiunea prevăzută de art. 393, alin. (1) şi (2) din C. pen. al Republicii Italia (exercitarea arbitrară a propriilor motivaţii cu violenţă asupra persoanelor), are corespondent în art. 253 alin. (1) C. pen. Infracţiunile prevăzute de art. 110, 600, alin. (1), (60)1 alin. (3), (60)2 ter alin. (1) lit. b) C. pen. (reducere sau menţinere în stare de sclavie şi servitute, trafic de persoane), art. 81, alin. (1), art. 609 bis, 609 ter n. 4, art. 61 n. 1 C. pen. (viol), art. 56 C. pen., art. 3 n, 8 şi 4 n. 1, Legea n. 75/1959 din C. pen. al Republicii Italia (exercitarea arbitrară a propriilor motivaţii cu violenţă asupra persoanelor), au corespondent în art. 211 alin. (1) lit. a) şi b), art. 218 alin. (1) C. pen.
Totodată, Curtea a apreciat că, în speţă, în privinţa pedepsei principale nu sunt incidente dispoziţiile art. 154 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 302/2004, vizând adaptarea pedepsei, dat fiind faptul că sancţiunile aplicate de către autorităţile italiene corespund ca natură şi durată cu pedeapsa prevăzută de legea română, nefiind necesară adaptarea. S-a observat, de asemenea, că, prin hotărârea pronunţată de Tribunalul Grosseto - Curtea cu Juri (nr. 224/2015 Reg. Exec. SIEP15/101) la data de 11.04.2016, au fost revocate beneficiile suspendării condiţionate şi ale amnistiei acordate iniţial pentru pedepsele de 4 luni închisoare şi de 15 zile închisoare, legea română prevăzând executarea alăturată a acestora. În plus, s-a constatat că prin măsura de unificare a pedepselor concurente nr. 101/2010 S.I.E.P. din 22.04.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Grosseto s-a stabilit ca numitul A. să execute o pedeapsă principală totală de 12 ani, 4 luni şi 15 zile închisoare.
Raportat la considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, Curtea a dispus recunoaşterea sentinţelor penale mai sus menţionate.
Sentinţa penală nr. 92/F din 10 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a rămas definitivă prin decizia penală nr. 201/A din 30 august 2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A.
S-a mai arătat că, împotriva acestei sentinţe, la 02 martie 2022, a formulat cerere de revizuire condamnatul A., invocând dispoziţiile art. 453 lit. a) şi e) C. proc. pen. şi solicitând:
- în principal, prin raportare la primul caz de revizuire, anularea sentinţei penale nr. 92/F/10.07.2018 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 201/A/30.08.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca urmare a descoperirii unor fapte şi împrejurări noi legate de vârsta victimei la data săvârşirii faptei, în baza unui înscris nou, din luna martie 2021, constând în traducerea autorizată din limba italiană a denunţului înregistrat sub nr. x/26.08.2010 la Comandamentul de Carabinieri Toscana, secţia de Carabinieri Capalbio, care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, şi, în rejudecare, pronunţarea unei noi hotărâri prin care să dispună: adaptarea pedepsei închisorii aplicate la maximul special prevăzut de legea română pentru faptele care au atras condamnarea, de la 12 ani la 10 ani, în baza art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, cu aplicarea art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.; şi anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 93/2018 din data de 03.09.2018, emis în aceeaşi zi de către Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. x/2018, şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, care să aibă în vedere cuantumul adaptat al pedepsei;
- în subsidiar, prin raportare la cel de-al doilea caz de revizuire, anularea hotărârilor care nu se pot concilia, respectiv a sentinţei penale nr. 92/F/10.07.2018 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţate în dosarul x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 201/A/30.08.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în raport de sintagma "(...) având corespondent în art. 211 alin. (1) lit. a) şi b), art. 218 alin. (1) din C. pen. al României", a deciziei penale nr. 337/C 01.11.2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţate în dosarul nr. x/2021, în baza căreia a rămas definitivă sentinţa penală nr. 86/20.08.2021, pronunţată de Tribunalul Brăila, în raport de sintagma:
"(...) împrejurarea că, prin sentinţa penală nr. 92/F/10.07.2018 a Curţii de Apel Galaţi s-a constatat că infracţiunea pentru care A. a fost condamnat prin hotărârea penală pronunţată de Curtea cu Juri de Apel Florenţa la data de 04.06.2014 are corespondent în art. 211 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. al României reprezintă, în fapt, o simplă eroare materială, care poate fi remediată pe calea prevăzută de art. 278 C. proc. pen., nefiind de natură a împiedica punerea în executare a hotărârii de recunoaştere" şi a încheierii din data de 26.01.2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, în raport de sintagma:
"(...) motivul invocat de persoana condamnată, respectiv acela că trebuia reţinut art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., în loc de art. 211 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ca infracţiune ce are corespondent în legislaţia românească, deoarece la data când a fost săvârşită fapta, numita B. nu era minoră, ceea ce ar duce la adaptarea pedepsei închisorii aplicate şi la reducerea pedepsei, nu se circumscrie noţiunii de eroare materială aşa cum este prevăzută de art. 278 din C. proc. pen., ci ţine de fondul cauzei" pronunţarea unei noi hotărâri, în rejudecare, prin care să se dispună, îndreptarea erorii de judecată cuprinse în sentinţa penală nr. 92/F/10.07.2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin decizia penală nr. 201/A/30.08.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul că "pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 110, 600, alin. (1), (60)1 alin. (3), (60)2 ter alin. (1) lit. b) C. pen. (reducere sau menţinere în stare de sclavie şi servitute, trafic de persoane), art. 81, alin. (1), art. 609 bis, 609 ter n. 4, art. 61 n. 1 C. pen. (viol), art. 56 C. pen., art. 3 n, 8 şi 4 n. 1, Legea n. 75/1959 din C. pen. al Republicii Italia (exercitarea arbitrară a propriilor motivaţii cu violenţă asupra persoanelor)", s-a reţinut ca având corespondent "în art. 211 alin. (1) lit. a) şi b), art. 218 alin. (1) din C. pen. al României", în loc de a se reţine drept corespondent art. 210 alin. (1) lit. a) şi b), art. 218 alin. (1) C. pen.; adaptarea pedepsei închisorii aplicate la maximul special prevăzut de legea română pentru faptele care au atras condamnarea, de la 12 ani la 10 ani, în baza art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, cu aplicarea art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.; anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 93/2018 din data de 03.09.2018, emis în aceiaşi zi de către Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. x/2018, şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, care să aibă în vedere cuantumul adaptat al pedepsei.
S-a apreciat, de către revizuent, că cererea de revizuire formulată îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., întrucât a fost depusă în termen, de către o persoană din cele menţionate la art. 455 C. proc. pen., este motivată, fiind indicate atât cazurile de revizuire invocate (prevăzute de art. 453 lit. a) şi e) C. proc. pen.), cât şi mijloacele de probă pe care se sprijină, care constituie temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor, iar faptele şi mijloacele de probă indicate nu au fost prezentate într-o cerere similară anterioară.
În vederea judecării cererii cu care a fost sesizată, Curtea a dispus ataşarea dosarelor: nr. x/2021 al Tribunalului Brăila, nr. 609/44/2021, nr. 184/44/2021, nr. 644/44/2018 şi nr. 400/44/2018 ale Curţii de Apel Galaţi, nr. 400/44/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva verificării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire deduse judecăţii, Curtea a reţinut că aceasta are ca obiect revizuirea sentinţei penale nr. 92/F/10.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 201/A din 30 august 2018 a instanţei supreme, prin care s-a dispus recunoaşterea, numai sub aspectul pedepselor cu închisoarea, a hotărârilor penale pronunţate de Tribunalul Cecina la data de 16.06.2006, definitivă la 20.10.2006 (nr. înregistrare 4623/2004 RGNR, Nr. 7321/2005 R.DIB, 319/2016 Reg. Sent.), Tribunalul Orbetello - secţie detaşată la data de 14.11.2007, definitivă la 28.01.2008 (nr. înregistrare 1020/2006 RGNR, Nr. 3048/2007 Reg. Gen., Nr. 368/2007 Reg. Sentinţe), respectiv Curtea cu Juri de Apel Florenţa la data de 4.06.2014, definitivă la 3.06.2015 care confirmă sentinţa Curţii cu Juri din Grosseto emisă la 25.06.2013, cu respingerea recursului emis de Curtea de Casaţie din Roma la 3.06.2015, privind pe condamnatul A., şi s-a constatat că faptele comise de acesta au corespondent în legislaţia română (în art. 320 alin. (1) C. pen., art. 253 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, art. 211 alin. (1) lit. a) şi b), art. 218 alin. (1) C. pen.) şi că, prin măsura de unificare a pedepselor concurente nr. 101/2010 S.I.E.P. din 22.04.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Grosseto, s-a stabilit ca cetăţeanul român să execute o pedeapsă principală totală de 12 ani, 4 luni şi 15 zile închisoare. Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, ca efect al recunoaşterii sentinţelor penale menţionate anterior, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei rezultante de 12 ani, 4 luni şi 15 zile închisoare, fiind dedusă din pedeapsa aplicată durata arestării preventive (de la 05.06.2011 la 05.06.2012), precum şi a perioadei executate de la data de 26.06.2015 până la zi şi constatându-se că prin ordonanţa emisă la 22.03.2017 de Magistratul de Supraveghere din Florenţa, s-au acordat condamnatului A. 225 zile de eliberare înainte de termen, stabilindu-se ca pedeapsa, conform dreptului intern al statului emitent, să fie executată complet până la 28.03.2026.
Prin urmare, Curtea a constatat că sentinţa a cărei revizuire se solicită nu constituie o hotărâre prin care instanţa română a statuat cu privire la vinovăţie, ci o sentinţă prin care s-a recunoscut - în conformitate cu Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului - o hotărâre prin care o instanţă străină a statuat cu privire la vinovăţia revizuentului.
Făcând trimitere la dispoziţiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează hotărârile ce pot fi supuse revizuirii, şi la cele ale art. 453 alin. (1) C. pen., privind cazurile în care se poate promova această cale extraordinară de atac, dar şi la prevederile art. 19 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului, conform cărora "statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire a hotărârii judecătoreşti prin care se aplică pedeapsa care urmează a fi executată în temeiul prezentei decizii-cadru", Curtea a subliniat că instanţele române nu au posibilitatea de a soluţiona o cale extraordinară de atac de retractare (revizuire) împotriva unei hotărâri de condamnare pronunţate de un stat străin, statul român preluând doar executarea hotărârii de condamnare şi doar executarea fiind supusă dispoziţiilor procesual - penale române.
S-a arătat că în acest sens este şi practica instanţei supreme (decizia penală nr. 63/A/19.02.2016 identificată pe site-ul www.x.ro, prin care s-a statuat că cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a dispus recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti străine de condamnare şi transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei privative de libertate într-un penitenciar din România, în baza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, este inadmisibilă, întrucât calea extraordinară de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei).
Având în vedere că revizuentul a declarat calea extraordinară de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare, hotărâre ce nu intră sub incidenţa art. 452 C. proc. pen., Curtea a apreciat ca cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, întrucât nu sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea ei în principiu.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuentul A., învederând, în esenţă, că, în mod greşit, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, de vreme ce toate condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu sunt îndeplinite, iar decizia penală nr. 63/A din 19 februarie 2016 nu are incidenţă în cauză, întrucât se referă la o situaţie ce nu este similară cu cea din speţă. S-a susţinut, totodată, că motivul de revizuire invocat se regăseşte printre cele expres prevăzute de lege.
S-a mai arătat că în cadrul procedurii reglementată de legea specială aspectele ce ţin de fondul cauzei, referitoare la analizarea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sunt diferite faţă de cele din procedura de drept comun, statul de executare fiind competent să evalueze compatibilitatea hotărârii străine de condamnare cu normele interne şi să îi adapteze dispoziţiile, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne. Prin urmare, din momentul în care instanţa a fost sesizată în vederea transferării persoanei condamnate potrivit Legii nr. 302/2004, aceasta rămâne învestită şi cu privire la aspectele ulterioare ce decurg din modalitatea în care s-a realizat recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii străine.
În plus, s-a apreciat că se impune rejudecarea cauzei şi pentru că prin decizia nr. 201/A din 30 august 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost încălcate dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., deoarece instanţa de apel nu a analizat cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, respectiv şi în ceea ce priveşte inexistenţa dispoziţiilor art. 211 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Examinând apelul declarat de revizuentul A., atât prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, în mod corect Curtea de Apel Galaţi dispunând respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de acesta, prin raportare la hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, cazurile de revizuire fiind expres prevăzute în cuprinsul art. 453 C. proc. pen.
Din economia dispoziţiilor procedural penale rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac de retractare, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul. Revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile prevăzute în C. proc. pen., putând fi promovată numai în cazurile expres reglementate de acesta, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Având caracterul unei căi de atac de fapt, revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive prin care a fost soluţionat fondul cauzei, respectiv cele prin care s-a dezlegat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal. La acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în cazul acestora instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
În legătură cu acest aspect, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016 (paragraful 43), s-a arătat că "revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen. Prin urmare, Curtea reţine că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă."
Faţă de specificul acestei căi extraordinare de atac, legea (art. 455 - art. 459 C. proc. pen.) impune condiţii cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii de revizuire şi la titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării promovării, în mod abuziv, a unor solicitări de revizuire care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.
Verificând, în raport cu aceste consideraţii, actele dosarului, Înalta Curte constată că sentinţa penală nr. 92/F din 10 iulie 2018, a cărei revizuire se solicită în cauză, a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în procedura de recunoaştere şi executare în România a unei hotărâri judecătoreşti străine, procedură reglementată de Legea nr. 302/2004 în care instanţa română este chemată să examineze doar îndeplinirea anumitor condiţii expres enumerate, neputând să cenzureze aspectele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare şi, împlicit, nici temeinicia acuzaţiei formulate. Astfel, prin sentinţa penală menţionată, ca urmare a sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus recunoaşterea mai multor hotărâri pronunţate de autorităţile judiciare din Italia prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii şi, pe cale de consecinţă, transferarea acestuia în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei rezultante de 12 ani, 4 luni şi 15 zile închisoare, din care a fost dedusă durata arestării preventive şi perioada deja executată în străinătate.
Prin urmare, se constată că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită nu s-a rezolvat fondul conflictului de drept penal, motiv pentru care nu se încadrează în dispoziţiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva altor hotărâri judecătoreşti decât acelea care conţin o rezolvare a fondului cauzei, cum este cea din cauza pendinte, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În atare situaţie, având în vedere că sentinţa penală nr. 92/F din 10 iulie 2018 a Curţii de Apel Galaţi nu se numără printre hotărârile judecătoreşti definitive la care face referire art. 452 alin. (1) C. proc. pen., împrejurare care atrage ab initio inadmisibilitatea căii extraordinare de atac exercitată împotriva acesteia, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că nu este posibilă redeschiderea procedurilor penale pentru verificarea temeiniciei motivelor circumscrise cazurilor prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen., fiind incidente dispoziţiile art. 459 alin. (5) C. proc. pen.
Faţă de cele ce preced, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 47/F din 21 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va oblica pe apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 170 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 47/F din 21 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 170 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2022.
Procesat de GGC - LM