Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 357/P din 07.04.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, s-a constatat că, împotriva încheierii din data de 21.03.2022 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, calea de atac este apelul.
A fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu.
În baza art. 38 alin. (2) C. proc. pen., a fost declinată competenţa de soluţionare a apelului împotriva încheierii din data de 21.03.2022 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, a reţinut că, prin încheierea de şedinţă pronunţată în camera de consiliu, la data de 21.03.2022 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2022.2, în temeiul art. 162 alin. (5) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a admis cererea formulată de A. privind restituirea unităţii centrale marca x, fără serie.
În temeiul art. 162 alin. (4) C. proc. pen., a respins cererea inculpaţilor A. şi B., de restituire a telefonului mobil marca x Dualsim serie x şi a telefonului mobil marca x Dualsim serie x, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 162 alin. (4) şi (5) C. proc. pen., a respins cererea inculpatului A. de restituire a unităţii centrale marca x seria x, ca inadmisibilă.
S-a notat că, împotriva acestei încheieri au formulat contestaţii inculpaţii A. şi B., pentru motivele arătate la dosar.
S-a arătat că, la termenul din data de 31.03.2022, completul de cameră preliminară a pus în discuţie calificarea căii de atac formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din data de 21.03.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2021, ca fiind apelul şi, pe cale de consecinţă, a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti şi declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Analizând actele dosarului, completul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, emis în dosarul nr. x/2021 s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpaţilor A. şi B., cauza aflându-se în prezent în procedura de cameră preliminară (dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti).
Tribunalul a reţinut, de asemenea, că, unitatea centrală marca x, fără serie şi unitatea centrală marca x seria x şi telefonul mobil marca x Dualsim serie x şi serie x, a căror restituire s-a solicitat de către contestatorul inculpat A. au fost ridicate, în cursul urmăririi penale, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 23.11.2021 de la adresa din str. x, mun. Piteşti, conform procesului-verbal din data de 23.11.2021. De asemenea, telefonul mobil marca x serie x şi serie x a cărui restituire se solicită de către contestatoarea inculpată B. a fost ridicat în cursul urmăririi penale, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 23.11.2021 de la adresa din str. x, mun. Piteşti, conform procesului-verbal din data de 23.11.2021.
S-a arătat că, potrivit art. 162 C. proc. pen. alin. (4) C. proc. pen., obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparţin, cu excepţia celor care sunt supuse confiscării, în condiţiile legii, iar potrivit alin. (5) obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării, în condiţiile legii, pot fi restituite, chiar înainte de soluţionarea definitivă a procesului, persoanei căreia îi aparţin, în afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere persoanei căreia i-au fost restituite obiectele că este obligată să le păstreze până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Pe de altă parte, potrivit art. 255 alin. (1) C. proc. pen., dacă judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, constată, la cerere sau din oficiu, că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispoziţiile art. 250 se aplică în mod corespunzător. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu sunt îngreunate stabilirea situaţiei de fapt şi justa soluţionare a cauzei şi cu obligaţia, pentru cel căruia îi sunt restituite, să le păstreze până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal.
S-a mai notat că, dispoziţiile art. 255 C. proc. pen. reglementează o procedură prin care se poate dispune restituirea lucrurilor ridicate de la inculpat sau de la o persoană care le-a primit spre păstrare către persoana vătămată ori către altă persoană, mai înainte de soluţionarea procesului penal, această măsură procesuală fiind calificată în doctrină ca o măsură procesuală de reparaţie vremelnică a prejudiciului cauzat prin infracţiune.
S-a considerat, însă, că, dispoziţiile art. 255 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, având în vedere că bunurile nu sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane şi nici au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea acestora, bunurile aparţinând inculpaţilor A. şi B. şi fiind ridicate de la aceştia cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză. De altfel, în ipoteza reglementată de art. 255 C. proc. pen. cererea de restituire ar fi trebuit formulată de persoana care pretinde că are calitatea de proprietar/posesor/detentor al bunurilor, alta decât inculpaţii de la care au fost ridicate lucrurile.
Astfel, s-a constatat că, în mod corect judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a analizat cererile inculpaţilor A. şi B. prin raportare la dispoziţiile art. 162 alin. (4) şi (5) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte calea de atac care poate fi formulată împotriva încheierilor pronunţate în temeiul art. 162 alin. (4) şi (5) C. proc. pen., completul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti a apreciat că aceasta este apelul, în lipsa unor reglementări exprese care să prevadă calea de atac a contestaţiei. În acest sens, completul de cameră preliminară a reţinut că se poate exercita calea de atac a contestaţiei numai atunci când legea o prevede expres, conform art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. Or, procedura reglementată de art. 162 C. proc. pen. nu prevede această cale de atac.
De asemenea, s-a arătat că, nu poate fi preluată calea de atac a contestaţiei prevăzută la art. 255 C. proc. pen., respectiv contestaţia, fără o trimitere expresă în conţinutul art. 162 C. proc. pen. la dispoziţiile art. 255 C. proc. pen., cele două proceduri fiind distincte, cu titulari diferiţi. Astfel, s-a susţinut că, în timp ce procedura reglementată de art. 162 C. proc. pen. vizează restituirea obiectelor ridicate cu ocazia percheziţiei şi care nu au legătură cu cauza, persoanelor cărora le aparţin (inclusiv inculpatului), în procedura reglementată de art. 255 C. proc. pen. cererea de restituire se formulează exclusiv de persoana care pretinde că are calitatea de proprietar/posesor/detentor al bunurilor, alta decât inculpaţii sau persoanele care le-au primit a le păstra de la inculpaţi şi de la care au fost ridicate lucrurile.
S-a mai subliniat că, calea de atac nu poate fi contestaţia nici în temeiul art. 347 C. proc. pen., având în vedere că, în baza acestui temei legal se formulează această cale de atac doar împotriva încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1)-(4) C. proc. pen., ceea ce nu este cazul în cadrul procedurii reglementate de art. 162 C. proc. pen.
În contextul reglementărilor legale menţionate, completul de cameră preliminară a reţinut că, dispoziţiile art. 408 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
S-a mai arătat că, deşi încheierea este hotărârea pronunţată de instanţă în cursul judecăţii, conform art. 370 alin. (3) C. proc. pen. şi sunt supuse apelului încheierile pronunţate de instanţă în cursul judecăţii, nu de judecătorul de cameră preliminară, în domeniul procedurii penale este acceptată folosirea suplimentului analogic, constând în umplerea lacunelor legislative prin recurgerea la norme care reglementează cazuri similare, tăcerea legii neputând constitui un obstacol în realizarea scopului procesului penal (în acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia nr. 18/2013 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii).
Având în vedere că, dacă încheierea ar fi fost pronunţată în baza art. 162 C. proc. pen. de către instanţa de judecată, calea de atac ar fi fost apelul odată cu fondul cauzei, s-a considerat că şi calea de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară s-a pronunţat asupra cererii de restituire în temeiul art. 162 C. proc. pen., ar trebui să fie, potrivit principiului simetriei, tot apelul odată cu fondul cauzei.
Prin încheierea nr. 489/CP din 28 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost calificate apelurile ca fiind contestaţii, întemeiate pe dispoziţiile art. 255 alin. (1) raportat la art. 250 alin. (1) cu aplicarea art. 2501 alin. (1) C. proc. pen.
În temeiul art. 50 alin. (1) cu aplicarea art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenţei materiale de judecare a contestaţiilor împotriva încheierii de şedinţă din camera de consiliu, din data de 21.03.2022, a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022.2, formulate de contestatorii-inculpaţi A. şi B., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală.
În temeiul art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constat ivit conflictul negativ de competenţa şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pentru regulator de competenţa.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, după calificarea apelurilor ca fiind contestaţii, întemeiate pe dispoziţiile art. 255 alin. (1) raportat la art. 250 alin. (1) cu aplicarea art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că nu este competentă material.
Astfel, s-a arătat că, dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la restituirea bunurilor, fac trimitere, în mod expres şi neechivoc, la dispoziţiile art. 250 C. proc. pen., care reglementează procedura contestaţiei împotriva măsurilor asigurătorii, în timp ce dispoziţiile art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., se referă la contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecăţii, prin urmare inclusiv de judecătorul de cameră preliminară.
De aceea, prin trimiterea la procedura contestaţiei împotriva măsurilor asigurătorii, legiuitorul nu a mai reluat şi desfăşurat, încă o dată, reglementarea privind contestaţia, ci a folosit tehnica legislativă de trimitere la dispoziţiile unei alte instituţii procedural penale care se aplică în mod corespunzător. Ca atare, s-a considerat că, nu există niciun dubiu cu privire la calea de atac în cazul restituirii de bunuri.
De altfel, folosind doar raţiunea juridică, s-a constatat că procedura penală prevede, pentru faza procesuală a camerei preliminare, doar calea de atac a contestaţiei, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut, în mod expres, calea de atac a contestaţiei prin dispoziţiile procedural penale de trimitere, care nu justifică interpretări.
Cauza a fost înregistrată, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 12 octombrie 2022, fiind fixat termen pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţa la data de 19 octombrie 2022.
Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte constată următoarele:
În cauza dedusă judecăţii, petenţii A. şi B. au formulat cale de atac împotriva soluţiei privind cererile de restituire a unor bunuri, ridicate cu ocazia percheziţiei, în cursul urmăririi penale, pronunţate prin încheierea de şedinţă din 21.03.2022, în dosarul nr. x/2022.2, de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Potrivit, art. 255. (1) C. proc. pen., dacă procurorul sau judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, constată, la cerere sau din oficiu, că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispoziţiile art. 250 se aplică în mod corespunzător.
Dispoziţiile art. 162 C. proc. pen. reglementează măsurile privind obiectele ori înscrisurile ridicate, şi prevăd, printre altele, că obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparţin, cu excepţia celor care sunt supuse confiscării, în condiţiile legii, iar cele care servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării pot fi restituite, chiar înainte de soluţionarea definitivă a procesului, persoanei căreia îi aparţin, în afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului.
Aceste dispoziţii se corelează cu cele prev. de art. 255 C. proc. pen., menţionate anterior, care reglementează procedura prin care se poate dispune restituirea lucrurilor. Competenţa privind măsura restituirii lucrurilor aparţine procurorului sau judecătorului de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară în procedura de cameră preliminară, respectiv instanţei de judecată, în cursul judecăţii.
Actul procesual prin care se dispune ori se refuză restituirea lucrurilor poate fi atacat cu contestaţie, în condiţiile art. 250 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător, astfel că, împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care se dispune asupra restituirii, poate fi formulată contestaţie, în aceleaşi condiţii ca în cazul contestaţiei împotriva măsurilor asiguratorii (având în vedere decizia CCR nr. 24 din 20 ianuarie 2016, dar şi introducerea dispoziţiilor art. 2501 C. proc. pen.), care se soluţionează de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară.
Ca atare, calea de atac promovată în cauză de către petenţii A. şi B. împotriva încheierii din 21.03.2022, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2022.2, este contestaţia.
Potrivit, art. 36 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul soluţionează conflictele de competenţa ivite între judecătoriile din circumscripţia sa, precum şi contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie în cazurile prevăzute de lege.
Se constată, prin urmare că, în cauză, instanţă ierarhic superioară, competentă să soluţioneze contestaţia formulată împotrivă încheierii pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, este Tribunalul Bucureşti.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de petenţii A. şi B. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare contestaţiei formulate de petenţii A. şi B. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.