Cariera magistraților. Concurs de promovare într-o funcție de conducere. Procuror. Condiția efectivei funcționări la unitatea de parchet la care este vacantă funcţia de conducere pentru care se depune candidatura. Situația în care procurorul este delegat la o altă unitate de parchet
Legea nr. 303/2004, art. 50 alin. (3) şi (4)
Interpretarea potrivit căreia, în raport cu regimul juridic al instituției delegării, care în reglementarea oferită de art. 43 din Codul muncii nu presupune o schimbare a locului de muncă, pentru a aprecia asupra îndeplinirii condiției funcţionării efective la parchetul pentru care se candidează, trebuie avută în vedere funcţia de bază, iar nu atribuţiile de serviciu exercitate temporar în afara locului de muncă, golește de conținut condiția impusă de Legea nr. 303/2004, a cărei raţiune a fost aceea de a se asigura o bază de selecţie pentru funcţia de conducere din rândul procurorilor care desfășoară efectiv activitatea în cadrul parchetului şi care, se presupune, cunosc activitatea unităţii de parchet, eventualele dificultăţi ale acesteia, dar şi personalul.
Cu alte cuvinte, pentru lămurirea sensului cerinţei legale impuse de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, nu trebuie căutat spre definiţia delegării, ci trebuie văzut scopul impunerii cerinţei. Altfel, exercitarea fie şi temporară, însă continuă, a activităţilor specifice funcţiei în cadrul unei alte unităţi de parchet face să nu fie îndeplinită cerinţa funcționării efective la parchetul pentru care se candidează.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 888 din 16 februarie 2022
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 septembrie 2020, astfel cum a fost completată la data de 24 noiembrie 2020, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii:
- anularea Hotărârii nr. 6 din 26 august 2020 a Comisiei de organizare a concursului pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor organizat în perioada 20 iulie-14 octombrie 2020 şi a Hotărârii nr. 831 din 3 septembrie 2020 adoptată de Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 6/26.08.2020, cu consecinţa constatării că reclamantul îndeplineşte condiţiile de participare la concursul pentru postul de prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea;
- constatarea nulităţii Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, în ansamblul său, şi în special a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Regulament;
- suspendarea executării Hotărârii nr. 6 din 26 august 2020 şi a Hotărârii nr. 831 din 3 septembrie 2020, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 20 din 27 ianuarie 2021, Curtea de Apel Galaţi:
- a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi a respins capătul de cerere privind anularea Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea nr. 219/10.03.2020 a Secţiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile;
- a respins cererea de anulare a Hotărârii nr. 6 din 26 august 2020 a Comisiei de organizare a concursului pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor organizat în perioada 20 iulie-14 octombrie 2020 şi a Hotărârii nr. 831 din 3 septembrie 2020 adoptată de Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, formulată de reclamant în contradictoriu cu ambii pârâţi, ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 66 din 15 aprilie 2021, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, cererea formulată de pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii privind completarea sentinţei civile nr. 20/27.01.2021, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 544/44/2020.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 20 din 27 ianuarie 2021 pronunţată de instanţa de fond, reclamantul A a formulat recurs.
3.1. Prin recursul său, recurentul-reclamant A a solicitat, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu răspunde argumentelor invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi în răspunsul la întâmpinare, instanţa preluând practic argumentele prezentate de părțile adverse privind necesitatea ca un candidat să cunoască problemele parchetului unde s-a vacantat funcţia, fără a justifica de ce a înlăturat argumentele sale. A mai arătat că instanţa nu a examinat conţinutul actelor normative pe care reclamantul le-a invocat şi nu a explicat motivele pentru care a ajuns la concluzia că Regulamentul nu adaugă la lege.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, recurentul-reclamant a susţinut că soluţia de respingere a cererii privind anularea Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea nr. 219 din 10.03.2020 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru lipsa procedurii prealabile este nelegală, arătând că este excesiv să se pretindă unei persoane care a criticat Regulamentul în procedura administrativă să parcurgă o nouă procedură administrativă prin care să solicite revocarea acestuia.
A mai arătat şi că instanţa de fond nu a avut în vedere că Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii din 10.03.2020 publicat în M. Of. nr. 226/20.03.2020 are natura juridică de act administrativ normativ, astfel că, din acest punct de vedere instanţa de fond a încălcat prevederile imperative ale art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, recurentul-reclamant a invocat prevederile Deciziei Curţii Constituționale nr. 121 din 10.03.2020.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că:
- instanţa de fond a aplicat greşit art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 219/2020, întrucât prin acesta se adaugă la lege având în vedere că art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, interpretat greşit de către instanţă, nu prevede condiţia funcţionării efective la parchetul la care este vacantă funcţia de conducere pentru care se depune candidatura;
- instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile din Codul muncii având în vedere faptul că prin delegare nu operează o schimbare a locului de muncă precum în cazul detaşării, iar funcţia de bază este exercitată de către reclamant la Tribunalul Vrancea;
- prin art. 6 din Regulament se încalcă dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 24/2000 întrucât se adaugă la Legea nr. 303/2004, care nu prevede condiţia funcţionării efective la parchetul la care este vacantă funcţia de conducere pentru care se depune candidatura;
- aspectele esenţiale ale concursului privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii trebuie să fie prevăzute în Legea nr. 303/2004;
- sintagma „să funcţioneze efectiv” nu îndeplineşte condiţiile de claritate şi predictibilitate necesare unui act normativ, putând da naştere unor interpretări discriminatorii, în condiţiile în care orice candidat are posibilitatea de a demonstra în cadrul interviului cunoştinţele sale privind cerinţele şi nevoile administrative organizatorice concrete ale parchetului în raport de care se desfăşoară examenul pentru postul de conducere.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, hotărârea instanţei de fond este legală şi motivată corespunzător. Instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 din Codul de procedură civilă, având în vedere că au fost expuse argumentele de fapt şi de drept pe care aceasta se întemeiază. Instanţa de fond a răspuns criticilor de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant, grupate pe două idei principale. Astfel, reclamantul a invocat că funcţia sa de bază este în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar nu la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu, unde este delegat şi, de asemenea, a arătat că art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii adaugă la dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, prin sintagma „să funcţioneze efectiv” la parchetul la care este vacantă funcţia de conducere pentru care îşi depune candidatura. Instanţa a răspuns ambelor susţineri.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, arată că instanţa de fond nu a încălcat nicio regulă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, având în vedere că pentru anularea oricărui act administrativ este obligatorie urmarea procedurii plângerii prealabile.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, acesta nu a solicitat în cadrul vreunei plângeri prealabile revocarea Regulamantului privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, ci a formulat plângere prealabilă doar împotriva Hotărârii nr. 831 din 3 septembrie 2020 emisă de Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Totodată, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de fond nu a aplicat în cauză art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, ci art. 7 alin. (1) din acest act normativ, respingând cererea pentru lipsa plângerii prealabile. Arată şi că legea contenciosului administrativ nu prevede că în cazul actelor administrative normative nu este obligatorie plângerea prealabilă, ci dimpotrivă.
În acest context, în mod corect instanţa de fond a respins capătul de cerere privind anularea Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea nr. 219 din 10.03.2020 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, arată că hotărârea instanţei de fond este legală, fiind interpretate şi aplicate în mod corect toate dispoziţiile de drept material incidente.
Cerinţa ca procurorul să funcţioneze efectiv, la data depunerii cererii, la parchetul pentru care şi-a depus candidatura este prevăzută expres de art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 219/2020, coroborat cu art. 50 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora: „Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), în situaţia în care la două concursuri consecutive pentru numirea într-o funcţie de conducere nu se prezintă niciun candidat, la următorul concurs/examen organizat pentru numirea în aceeaşi funcţie de conducere pot participa şi judecători sau, după caz, procurori de la altă instanţă sau parchet din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau parchet de pe lângă curtea de apel, care au dreptul să funcţioneze la instanţa sau parchetul pentru care îşi depun candidatura”.
În raport de dispozițiile imperative anterior menționate, în mod corect instanţa de fond a constatat că recurentul-reclamant A nu funcționa efectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, ci la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu, unitate de parchet la care era delegat în funcția de prim procuror.
Totodată, contrar susținerilor recurentului-reclamant şi cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, în cauză nu există nicio neconcordanță între actul administrativ cu caracter normativ atacat şi reglementările din legislaţia primară, Regulamentul fiind emis în limitele şi potrivit normelor care îl ordonă, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Apreciază că art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 219/2020, nu încalcă în literă şi spirit legea organică în aplicarea căreia a fost emis, respectiv prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ambele stipulând acelaşi lucru: funcţionarea procurorului cel puţin doi ani la parchetul la care este vacantă funcţia de conducere pentru care îşi depune candidatura.
De asemenea, contrar susținerilor recurentului-reclamant, în cauză nu se aplică mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 121/2020 pronunţate de Curtea Constituţională. Aceste considerente nu pot afecta organizarea şi desfășurarea concursului pentru numirea procurorilor în funcţii de conducere organizat în perioada 20.07 – 14.10.2020, întrucât nu vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 106 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
4.2. Prin întâmpinare, recurentul-pârât Institutul Naţional al Magistraturii a solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursurilor
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) Cod procedură civilă, cu aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) Cod procedură civilă, prin rezoluţia din data de 25.08.2021, s-a fixat termen de judecată la data de 16.02.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul declarat de reclamant cuprinde critici de nelegalitate încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pc. 6, 5 şi 8 Cod de procedură civilă.
Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 6 Cod de procedură civilă, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond nu a motivat hotărârea pronunţată, în sensul de a nu fi răspuns tuturor argumentelor expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, argumente referitoare la nelegalitatea Hotărârii nr. 6 din 26 august 2020 a Comisiei de organizare a concursului pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor organizat în perioada 20 iulie-14 octombrie 2020 şi a Hotărârii nr. 831 din 3 septembrie 2020 adoptată de Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Înalta Curte constată că cererea de anulare a hotărârilor anterior menţionate cuprinde două motive principale. Primul este acela că numai Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea nr. 219 din 10.03.2020 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, stabileşte condiţia efectivei funcţionări a candidatului, la data depunerii candidaturii, la unitatea de parchet la care este vacantă funcţia de conducere pentru care îşi depune candidatura, iar dispoziţiile care prevăd această condiţie (art. 6 alin. 1 din Regulament) trebuie înlăturate de la aplicare pentru că exced dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, pentru a căror punere în executare au fost emise. Temeiul susţinerilor reclamantului îl constituie art. 4 din Legea nr. 24/2000.
Al doilea motiv se referă la interpretarea cerinţei efectivei funcţionări în situaţia delegării. Reclamantul a susţinut că funcţia sa de bază este în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru care a candidat, iar nu la Parchetul de pe lângă Judecatoria Panciu, în cadrul căruia exercită funcţia de conducere prin delegare. Delegarea fiind o exercitare temporară a atribuțiilor de serviciu în afara locului de muncă (potrivit Codului muncii), funcționarea efectivă trebuie înțeleasă în acest caz ca fiind în cadrul unităţii de parchet unde reclamantul are funcţia de bază.
Ambele motive au fost tratate de instanţa de fond, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei recurate. Astfel, judecătorul fondului a arătat, în esenţă, că art. 6 alin. (1) din Regulament concordă cu prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, legea stabilind condiţia efectivei funcţionări la data depunerii candidaturii la unitatea de parchet la care este vacantă funcţia de conducere.
De asemenea, instanţa de fond reţine că deţinerea de către reclamant a funcţiei de conducere la Parchetul de pe lângă Judecatoria Panciu, prin delegare de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, atestă că acesta îşi exercită temporar atribuţiile de serviciu în afara locului său de muncă, astfel nefiind îndeplinită condiţia efectivei funcţionări la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, după cum impune art. 50 din Legea nr. 303/2004, reluat în art. 6 alin. (1) din Regulament.
Împrejurarea că nu au fost tratate argumentele referitoare la lipsa de claritate şi de predictibilitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulament, caracterul excesiv şi nejustificat al cerinţei, limitarea discreţionară a participării la concurs nu poate fi considerată încălcare a obligaţiei de motivare a hotărârii prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, câtă vreme aceste critici fie privesc capătul de cerere în anularea prevederilor Regulamentului, declarat inadmisibil, pentru neurmarea procedurii prealabile, fie, în măsura în care ar fi apreciate a se referi la soluţia legislativă din cuprinsul art. 50 alin. (3) şi (4), nu ar putea fi invocate altfel decât pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.
Înalta Curte constată că, în primul caz, instanţa de fond nu era ţinută de obligaţia de a motiva asupra acestor argumente ale reclamantului, dat fiind finele de neprimire a cerererii de anulare a Regulamentului, pe care l-a considerat incident. În al doilea caz, nu intră în atribuţiile instanţei de judecată să analizeze argumente care se subscriu neconstituţionalităţii unei norme dintr-o lege.
Următoarele critici, prin care se invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 5 Cod de procedură civilă sunt, de asemenea, nefondate.
În cadrul acestui motiv este criticată soluţia de respingere, ca inadmisbil, a capătului de cerere în anularea a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea nr. 219 din 10.03.2020 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru neurmarea procedurii prealabile cerute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Recurentul-reclamant susţine că, exercitând contestaţia administrativă împotriva respingerii candidaturii sale de către Comisia de concurs, în cadrul căreia s-a referit şi la nelegalitatea Regulamentului, a îndeplinit condiţia urmării procedurii prealabile a plângerii şi împotriva actului administrativ normativ.
O astfel de susţinere nu poate fi primită întrucât nu se raportează corect la obiectul învestirii prin contestaţia administrativă. Astfel, prin această contestaţie, reclamantul a cerut revocarea Hotărârii Comisiei de concurs şi admiterea candidaturii sale.
Potrivit art. 7 alin. (1) şi (1 ind. 1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea în anularea actului administrativ normativ trebuie precedată de formularea plângerii prealabile. În sensul acestor prevederi, obiectul plângerii trebuie să fie actul anterior menţionat, or, contestaţia adresată de reclamant nu îndeplineşte această cerinţă. Drept urmare, instanţa de fond, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 193 alin. (1) şi (2) Cod de procedură civilă coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de către pârâtul CSM, prin întâmpinare.
Cât priveşte afirmaţia recurentului-reclamant potrivit căreia instanţa de fond ar fi încălcat prevederile imperative ale art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că art.11 din lege reglementează termenul de introducere a acţiunii de anulare a actului şi nu au legătură cu situaţia de fapt a neadresării plângerii prealabile, valorificată de instanţa de fond. Prin recursul său, reclamantul nu explică aserţiunea potrivit căreia soluţia instanţei de fond ar încălca prevederile imperative ale art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii care, de altfel, nu fac decât să stabilească natura termenelor de introducere a cererii, prevăzute la alineatele 1 şi 2 ale aceluiaşi articol de lege.
În fine, şi cele din urmă critici ale recurentului-reclamant, încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 Cod de procedură civilă, sunt nefondate.
Instanţa de fond a stabilit cu aplicarea corectă a legii că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea nr. 219 din 10.03.2020 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu impun o condiţie nouă pentru depunerea candidaturii şi, drept urmare, nu exced şi nu încalcă litera şi spiritul legii organice în aplicarea căreia a fost emis. Astfel, condiţia exercitării efective a funcţiei de execuţie în cadrul instanţei/unităţii de parchet pentru care se depune candidatura la funcţia de conducere rezultă din coroborarea prevederilor art. 50 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2004.
Potrivit acestora, (3) În vederea participării la concursul sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere, judecătorul sau procurorul trebuie să funcţioneze cel puţin 2 ani la instanţa sau, după caz, parchetul la care este vacantă funcţia de conducere pentru care îşi depune candidatura. (…)
(4) Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), în situaţia în care la două concursuri consecutive pentru numirea într-o funcţie de conducere nu se prezintă niciun candidat, la următorul concurs sau examen organizat pentru numirea în aceeaşi funcţie de conducere pot participa şi judecători sau, după caz, procurori de la altă instanţă sau parchet din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau parchet de pe lângă curtea de apel, care au dreptul să funcţioneze la instanţa ori parchetul pentru care îşi depun candidatura.
Având în vedere că prevederile art. 50 alin. (4) din lege stipulează expres că numai prin derogare de la alin. (3) şi numai în situaţia în care la două concursuri succesive nu se depune nicio candidatură din cadrul instanţei/parchetului respectiv, sunt acceptate candidaturile unor judecători/procurori de la alte instanţe/parchete, rezultă că cerinţa din lege este dublă, respectiv funcţionarea timp de 2 ani la instanţa/parchetul în cauză şi exercitarea funcţiei efectiv în cadrul instanţei/parchetului la data organizării concursului pentru funcţia de conducere. Ca atare, prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Regulament sunt doar reluate aceste condiţii, într-o exprimare diferită, stipulându-se că: Pot participa la concursul sau examenul prevăzut la art. 3 procurorii care (…) au funcţionat cel puţin 2 ani la parchetul la care este vacantă funcţia de conducere pentru care îşi depun candidatura. (…) La data depunerii candidaturii, candidaţii trebuie să funcţioneze efectiv la parchetul la care este vacantă funcţia de conducere pentru care îşi depun candidatura.
Susţinerile recurentului-reclamant, potrivit cărora Legea nr. 303/2004 nu ar impune decât condiţia de a fi funcţionat la parchetul respectiv timp de 2 ani, se bazează pe o interpretare greşită a alineatului 3 al art. 50, fără cuvenita coroborare a acestuia cu prevederile alineatului 4, anterior enunţate.
În concluzie, instanţa de fond a stabilit cu aplicarea corectă a normelor de drept material că Regulamentul, ale cărui dispoziţii au constituit temeiul respingerii candidaturii, concordă cu prevederile Legii nr. 303/2004, iar motivul de nelegalitate bazat pe art. 4 din Legea nr. 24/2000 este nefondat.
Corectă este şi aprecierea instanţei asupra neîndeplinirii condiţiei în cauză de către reclamant, care, încadrat fiind cu funcţia de bază la parchetul pentru care a candidat, exercita totuşi, la data depunerii candidaturii, prin delegare, funcţia de prim-procuror al altei unităţi de parchet.
Recurentul-reclamant susţine că delegarea, definită numai de art. 43 din Codul muncii, nu şi de legea specială (Legea nr. 303/2004) nu presupune o schimbare a locului de muncă, şi drept urmare, reia susţinerile potrivit cărora, pentru a aprecia asupra îndeplinirii condiţiei funcţionării efective la parchetul pentru care se candidează, trebuie avută în vedere funcţia de bază, iar nu atribuţiile de serviciu exercitate temporar în afara locului de muncă.
Înalta Curte nu împărtăşeşte poziţia recurentului-reclamant asupra a ceea trebuie să se înţeleagă prin funcţionarea efectivă la parchetul la care este vacantă funcţia de conducere pentru care se depune candidatura. Poziţia recurentului goleşte de conţinut condiţia impusă de lege, a cărei raţiune a fost, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, aceea de a se asigura o bază de selecţie pentru funcţia de conducere din rândul procurorilor care desfăşoară efectiv activitatea în cadrul parchetului şi care, se presupune, cunosc activitatea unităţii de parchet, eventualele dificultăţi ale acesteia, dar şi personalul.
Cu alte cuvinte, pentru lămurirea sensului cerinţei legale nu trebuie căutat spre definiţia delegării, ci trebuie văzut scopul impunerii cerinţei. Altfel, exercitarea fie şi temporară, însă continuă, a activităţilor specifice funcţiei în cadrul unei alte unităţi de parchet face să nu fie îndeplinită cerinţa funcţionării efective la parchetul pentru care se candidează.
Celelalte critici ale recurentului-reclamant sunt subsumate invocatei neconstituţionalităţi a dispoziţiilor art. 106 lit. g) din Legea nr. 303/2004, care constituie suportul adoptării de către CSM a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii, neputând fi valorificate altfel decât în cadrul excepţiei de neconstituţionalitate cu care instanţa de fond a sesizat forul constituţional.
Aceeaşi este situaţia argumentelor bazate pe similaritatea de situaţie cu cea în care s-a pronunţat decizia Curţii Constituţionale nr. 121/2020.
Cât priveşte îndoiala exprimată de recurent asupra raţiunii impunerii acestei cerinţe, nici aceste susţineri nu pot fi tratate, instanţei de judecată revenindu-i obligaţia de a aplica legea.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 Cod de procedură civilă şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte a respins recursul reclamantului, ca nefondat.