Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 37 din 25 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în raport de dispoziţiile art. 599 C. proc. pen., s-a admis, în parte, contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva executării sentinţei penale 27/2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul penal nr. x/2020 sub aspectul deducerii perioadei în care condamnatul a fost reţinut în Marea Britanie şi a celei în care a fost sub măsura arestării preventive pe teritoriul României şi, în consecinţă:
S-a dedus din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală 27/2020, perioada reţinerii 18 - 19 iunie 2017 şi a arestării preventive 08 - 22 mai 2019.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta contestaţie, au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 313 RON, s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, curtea a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 27 din data de 14.04.2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2020, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi, în consecinţă:
În baza art. 171 şi art. 172 rap. la art. 166 alin. (6) - (9) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea în parte a sentinţei de condamnare emise de Curtea Coroanei din Kingston în dos. nr. x pronunţată în 29.11.2017, definitivă la 29.11.2017, privind persoana condamnată A., prin care a fost condamnat la pedepsele de 8 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de jaf prev. de secţiunea 8 (1) din Legea furturilor 1968, deţinere de arme fără drept prev. de secţiunea 18 (1) din Legea armelor de foc 1968, respectiv posesia unei arme de foc cu intenţia de a cauza teama de violenţă, prevăzută la secţiunea 16 A din Legea armelor de foc din 1968, pedeapsa totală stabilită fiind de 3652 de zile de închisoare.
S-a constatat că infracţiunea de jaf prev. de secţiunea 8 (1) din Legea furturile 1968 pentru care s-a aplicat pedeapsa de 8 ani închisoare are drept corespondent în infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., care este pedepsită cu închisoare de la 3 ani la 10 ani, iar infracţiunea de deţinere de arme fără drept prev. de secţiunea 18 (1) din Legea armelor de foc 1968, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare are drept corespondent infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. român şi este pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani.
În baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus recunoaşterea şi s-a pus în executare hotărârea judecătorească sus menţionată cu privire la pedepsele de 8 ani închisoare şi 3 ani închisoare aplicate pentru fapte concurente, faţă de care, în acord cu dispoziţiile art. 166 alin. (8) şi (9) din aceeaşi lege, stabileşte o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pe care o va executa persoana condamnată.
S-a constatat că infracţiunea de posesie a unei arme de foc cu intenţia de a cauza teama de violenţă, prevăzută la secţiunea 16 A din Legea armelor de foc din 1968 nu are corespondent în legislaţia română.
În baza art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a respins cererea de recunoaştere a hotărârii menţionate în privinţa infracţiunii de posesie a unei arme de foc cu intenţia de a cauza teama de violenţă, prevăzută la secţiunea 16 A din Legea armelor de foc din 1968, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a luat act că persoana transferabilă şi-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare britanice într-un penitenciar din România.
Examinând sesizarea formulată, Curtea a constatat că sunt întrunite cerinţele legale pentru recunoaşterea parţială a sentinţei de condamnare emisă de Curtea Coroanei din Kingston în dos. nr. x pronunţată în 29.11.2017, definitivă la 29.11.2017, privind persoana condamnată A.
În primul rând, Curtea a reţinut că certificatul prevăzut la art. 4 din Decizia-Cadru nr. 2008/909 JAI a Consiliului U.E. privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, emis de autorităţile britanice este completat în mod corespunzător, la toate rubricile.
De asemenea, s-a constatat că este depusă sentinţa penală emisă de Kingston Court în Dosar nr. x din 29.11.2017 (cu traducerea în limba română).
Din cuprinsul celor două acte menţionate mai sus, a rezultat că numitul A., a fost condamnat prin sentinţa penală pronunţată la 29.11.2017 de Curtea Coroanei din Kingston, în Dosar nr. x, sentinţă rămasă definitivă la aceeaşi dată, la pedeapsa de 3652 de zile de închisoare pentru comiterea a 3 infracţiuni, respectiv jaf (tâlhărie) prev. la secţiunea 8 (1) din Legea privind furturile 1968; deţinea unei arme de foc cu intenţie, contrar secţiunii 18 (1) din Legea armelor de foc 1968; şi posesia unei arme de foc cu intenţia de a cauza teama de violenţă, contrar secţiunii 16 A din Legea armelor de foc 1968. Din actele anexate cererii rezultă că s-a aplicat pedeapsa de 8 ani pentru primul capăt de acuzare, 3 ani pentru al 2-lea şi 2 ani pentru al 3-lea capăt de acuzare, pedeapsa totală stabilită fiind de 10 ani.
În fapt, s-a reţinut că, la 18.06.2017, persoana condamnată A., prin folosirea unei arme cu aer comprimat, a sustras persoanei vătămate B., suma de 140 de lire. La aceeaşi dată susnumitul a avut asupra sa o armă de foc, anume puşca cu aer comprimat calibru 22 şi nr. serie x cu intenţia de a comite o infracţiune, respectiv jaf în timp ce avea arma menţionată asupra sa. La data de 18.07.207 condamnatul a avut asupra sa o armă de foc, anume puşca cu aer comprimat calibru 22, cu intenţia de a face pe B. şi C. să creadă că violenţa ilegală va fi folosită împotriva lor.
Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, obiectul prezentei proceduri îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.
Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, în cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte. Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, anterior pronunţării sentinţei prevăzute la alin. (6), instanţa solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, să precizeze dacă şi în ce condiţii este de acord cu recunoaşterea parţială, precum şi dacă îşi retrage certificatul.
În speţă, în raport de răspunsul autorităţilor britanice, este admisibilă o soluţie de recunoaştere parţială a sentinţei de condamnare, cu referire la infracţiunile care îşi găsesc corespondent în legislaţia română internă.
Astfel, infracţiunea de jaf prev. de secţiunea 8 (1) din Legea furturile 1968, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 8 ani închisoare are drept corespondent în infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. care este pedepsită cu închisoare de la 3 ani la 10 ani, iar infracţiunea de deţinere de arme fără drept prev. de secţiunea 18 (1) din Legea armelor de foc 1968, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare este prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. român şi este pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Cu privire la cea de a doua infracţiune, Curtea a observat că obiecţiunile persoanei condamnate, formulate prin apărător, nu sunt întemeiate. Este evident că textul de incriminare din legislaţia internă corespondent celui din statul care s-a dispus condamnarea nu trebuie să fie identic cu acesta. În speţă, pedeapsa de 3 ani închisoare s-a dispus pentru o faptă de deţinere de arme fără drept prev. de secţiunea 18 (1) din Legea armelor de foc 1968. Mai concret, s-a reţinut că a comis un act de folosire ilegală a unei arme de foc, faptă care corespunde neîndoielnic textului de incriminare înscris la art. 342 C. pen. român. Orice alte analize, legate de corectitudinea calificării juridice a faptei persoanei condamnate sunt inadmisibile în prezenta procedură.
Curtea a împărtăşit argumentele procurorului, expuse mai sus, cu privire la faptul că nu este incident principiul non bis in idem, cu precizarea că nu va putea fi dedusă măsura arestării dispusă în dosarul penal nr. x/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia, fiind vorba despre o măsură dispusă într-o cauză distinctă, ce ar putea fi solicitată pe cale separată.
Potrivit art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată care reglementează condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine: (1) Instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) hotărârea este definitivă şi executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte; c) persoana condamnată are cetăţenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.
Curtea a constatat că toate aceste condiţii sunt îndeplinite şi nu este incident vreunul din motivele prevăzute la art. 163, iar cu privire la stabilirea pedepsei, a fost reţinut în primul rând că instanţa de judecată din Regatul Unit a aplicat 3 pedepse, de 8 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 2 ani închisoare, stabilind o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.
Potrivit art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, pedeapsa stabilită de instanţa română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi nu va agrava situaţia persoanei condamnate.
Ţinând cont de faptul că autorităţile britanice au adus la cunoştinţă faptul că persoana condamnată va rămâne răspunzătoare pentru cei 2 ani rămaşi din sentinţă, ce vor fi executaţi în Regatul Unit, în urma recunoaşterii pedepselor de 8 ani închisoare şi 3 ani închisoare nu s-a stabilit o pedeapsă rezultantă mai mare de 8 ani închisoare, astfel încât această pedeapsă rezultantă, însumată cu pedeapsa de 2 ani pe care o mai are de executat în Regatul Unit să nu depăşească limita pedepsei finale de 10 ani închisoare, stabilită prin sentinţa care face obiectul recunoaşterii. S-a stabilit aşadar o pedeapsă de 8 ani închisoare, ca efect al recunoaşterii sentinţei de condamnare pronunţată de către instanţa străină.
Pentru toate aceste motive, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi, în consecinţă a dispus recunoaşterea în parte a sentinţei de condamnare emisă de Curtea Coroanei din Kingston în dos. nr. x pronunţată în 29.11.2017, definitivă la 29.11.2017, privind persoana condamnată A., aşa cum este prevăzut în dispozitiv.
II. Persoana condamnată A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 27/2020 pronunţate în data de 14.04.2020, definitivă prin neapelare, în Dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Alba Iulia
Prin contestaţia formulată, persoana condamnată a solicitat să se dispună admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, să fie dedusă din pedeapsa de 8 ani închisoare dispusă perioada de arest preventiv executată în Dosarul nr. x al Curţii Coroanei Kingston (Regatul Unit) în perioada 18.06.2017 - noiembrie 2017, precum şi cea a arestului preventiv executat în dosarul asociat nr. x/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia, în perioada 08.05.2019 - 22.05.2019 şi 23.05.2019 -19.06.2019.
În motivarea contestaţiei, în esenţă, s-a susţinut faptul că, în actele anexate cererii de recunoaştere a hotărârii străine aflate la dosarul cauzei (hotărârea instanţei judiciare britanice, certificatul de condamnare, raportul poliţiei britanice/20.06.2017) se precizează că inculpatul a fost arestat preventiv în data de 18.06.2017, după care a fost eliberat pe cauţiune judiciară.
După eliberare, s-a mai precizat că inculpatul s-a prezentat doar patru zile la proces, însă nu şi la data încetării arestului preventiv şi nici la data dispunerii eliberării pe cauţiune judiciară.
Cu toate astea, persoana condamnată a declarat că a fost arestat preventiv o perioadă de 5 luni în Regatul Unit.
Cu privire la perioada de arest preventiv în baza mandatului european de arestare emis de către autorităţile britanice, a solicitat a se aprecia că este deductibilă, fiind o măsură preventivă dispusă cu privire la executarea aceleiaşi hotărâri străine de condamnare recunoscută prin Sentinţa penală nr. 27/2020 pronunţată în data de 14.04.2020, definitivă prin neapelare, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Alba Iulia.
În final, a solicitat să fie avute în vedere dispoziţiile art. 597, art. 598 C. proc. pen., art. 138 lit. c), art. 139 alin. (3) şi art. 141 alin. (9) (ii) din Legea nr. 302/2004.
Examinând contestaţia formulată prin prisma motivelor invocate prin apărător şi din oficiu, în limitele conferite de art. 599 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 27 din data de 14.04.2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2020, s-a dispus recunoaşterea în parte a sentinţei de condamnare emisă de Curtea Coroanei din Kingston în dos. nr. x pronunţată în 29.11.2017 privind persoana condamnată A. şi punerea în executare a hotărârii cu privire la pedepsele de 8 ani închisoare şi 3 ani închisoare aplicate pentru fapte concurente, faţă de care, în acord cu dispoziţiile 166 alin. (8) şi (9) din acelaşi act normativ, a fost stabilită o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, în executarea căreia se află persoana condamnată.
Conform documentelor înaintate de autorităţile britanice, s-a precizat că faptele penale ce au atras trimiterea în judecată şi condamnarea numitului A. au fost comise la data de 18 iunie 2017. În aceeaşi zi, făptuitorul a fost prins şi reţinut de organele de poliţie, până în următoarea zi, 19 iunie, aspect recunoscut de contestator. În data de 20 iunie 2017, acesta a fost trimis în judecată (fişa tradusă de înregistrare a procesului - dosar nr. x/2020) şi eliberat pe cauţiune, aşa cum a rezultat în mod clar din răspunsul înaintat de autorităţile britanice - fila x verso, dosar nr. x/2021 Curtea a apreciat că traducerea acestui răspuns nu este necesară, având în vedere simplitatea textului scris în limba engleză, traductibil de orice persoană care accesează mediul online.
Prima audiere a avut loc la data de 17 iulie, inculpatul şi-a respectat obligaţia de prezentare, la fel şi la următoarele două termene. La termenul din 21 noiembrie a lipsit nejustificat, astfel că instanţa l-a condamnat în lipsă la 29 noiembrie 2017.
Având în vedere situaţia de fapt rezultată din documentele prezentate şi necontestate, curtea şi-a format convingerea că perioada reţinerii din 18 şi 19 iunie 2017 trebuie dedusă din pedeapsa aplicată, dar nu şi cea cuprinsă între 20 iunie - 21 noiembrie, moment în care inculpatul s-a sustras audierilor. Această perioadă nu este corespondentă măsurii privative de libertate prevăzută în legislaţia română de art. 202 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. - arestul la domiciliu, prevederi coroborate cu cele ale art. 221 din acelaşi act normativ.
În primul rând, contestatorul a precizat că, în data de 20 iunie 2017 a fost plasat la domiciliu cu o brăţară la picior, montată de organele de poliţie. Această afirmaţie nu este susţinută de nicio probă din dosar, dimpotrivă este contrazisă în mod flagrant de situaţia faptică ulterioară. Este cert că inculpatul a fost eliberat pe cauţiune cu obligaţia prezentării la proces, ori dacă a lipsit la termenul din 21 noiembrie, ca apoi să se întoarcă în România, cum se explică acest aspect, raportat la existenţa brăţării de la picior? Singurul răspuns raţional s-a apreciat a fi acela că nu a existat o astfel de brăţară, fapt confirmat de întreaga documentaţie de la dosar, unde nu se face niciun fel de referire directă sau indirectă. De altfel, întrebat de instanţă, contestatorul a precizat că la momentul trimiterii sale la domiciliu, în 20 iunie 2017 nu a fost audiat de vreun judecător şi nici nu a semnat vreun document, ceea ce întăreşte convingerea curţii că nu a fost luată o măsură privativă de libertate faţă de acesta.
De altfel, prin intermediul Ministerului Justiţiei al României - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală a fost solicitată instanţei care a pronunţat sentinţa penală recunoscută, Curtea Coroanei Kingston din Regatul Unit, să comunice perioada în care persoana condamnată A. a fost în arest la domiciliu pe teritoriul Marii Britanii.
Răspunsurile primite, formulate de magistratul britanic de legătură şi de Poliţia Metropolitană, au adus clarificări sub două aspecte importante, şi anume, conţinutul instituţiei sub care a fost petrecută perioada ce face obiectul intervalului 20.06.2017 - 21.11.2017, cât şi dacă această măsură, sub aspectul elementelor ce le cuprinde, a fost avută în vedere de instanţa care a pronunţat hotărârea.
Astfel, în cuprinsul răspunsului formulat de magistratul britanic de legătură s-a regăsit faptul că pârâtul, la acel moment, a trebuit să se supună condiţiilor cauţiunii ce pot presupune, potrivit informaţiilor regăsite pe site-ul oficial al Guvernului Marii Britanii (https:/www.x) că trebuie să locuiască la o anumită adresă, să nu contacteze anumite persoane, să predea documentele ce pot permite părăsirea Marii Britanii ori să se prezinte la sediul poliţiei la anumite intervale de timp, această măsură fiind una care se ia în aşteptarea pronunţării unei sentinţe şi poate fi instituită atât de organele de poliţie, situaţie ce coincide cu cea existentă, cât şi de instanţă.
S-a precizat că, accesoriu acestei măsuri se poate institui obligaţia de a nu părăsi domiciliul declarat între anumite intervale, măsură luată faţă de condamnat, aşa cum a declarat acesta, doar în perioada nopţii, între orele 22 - 7. În restul timpului, contestatorul a avut libertatea de a părăsi domiciliul pentru a desfăşura activităţile zilnice, cu obligaţia de a se prezenta la termenele de judecată ale procesului său penal, început la data de 17 iulie 2017, când a avut loc prima audiere.
În continuare, în cuprinsul răspunsului formulat de Poliţia Metropolitană s-a regăsit informaţia potrivit căreia în dos. nr. x pronunţat în 29.11.2017 privind persoana condamnată A., Curtea Coroanei Kingston din Regatul Unit a avut în vedere restricţia privit îngrădirea libertăţii de mişcare a condamnatului, în intervalul 22:00 - 07:00.
Astfel, Curtea a reţinut că fiecare dintre condiţiile sub care a fost petrecut intervalul 20.06.2017 - 26.11.2017 corespund conţinutului măsurii controlului judiciar în legislaţia penală română, măsură neprivativă de libertate, care desigur, în alte sisteme de drept poate prezenta un conţinut diferit în ce priveşte natura restricţiilor impuse sau intensitatea lor. De altfel, cu caracter comparativ, art. 215 alin. (1) C. proc. pen. dispune că inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a)să se prezinte la organul de urmărire penală, (...) ori de câte ori este chemat; c)să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa (...) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
Totodată, la alin. (2) al aceluiaşi articol, se regăsesc obligaţii precum: a) să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia; c) să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere; d) să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale.
Aşadar, dincolo de orice îndoială rezonabilă, curtea şi-a format convingerea fermă că persoana condamnată nu a fost supusă unei măsuri privative de libertate, începând cu data de 20 iunie 2017, ci unei măsuri restrictive, necesară asigurării prezenţei la procedurile judiciare, similară instituţiei controlului judiciar din legislaţia penală română.
În ceea ce priveşte deducerea perioadei corespondentă intervalului 08.05.2019 - 22.05.2019, Curtea a observat faptul că prin încheierea din data de 07.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2019, s-a dispus admiterea propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie în vederea predării contestatorului condamnat, iar în cuprinsul Sentinţei penale nr. 27/2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul penal nr. x/2020, perioada antemenţionată nu face obiectul deducerii, motiv pentru care s-a reţinut că aceasta urmează să fie efectuată în cadrul procedurii prezente.
Prin urmare, în temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada corespondentă intervalelor 18-19.06.2017 şi 08-22.05.2019.
III. Împotriva Sentinţei penale nr. 37 din 25 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, contestatorul A. a formulat contestaţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2021.
Examinând contestaţia prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Pe calea contestaţiei la executare este permisă rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei.
În speţă, în temeiul prevederilor art. 598 C. proc. pen., contestatorul condamnat A. a învestit Curtea de Apel Alba Iulia cu o contestaţie la executare, cu privire la Sentinţa penală nr. 27/2020 pronunţată în data de 14.04.2020, definitivă prin neapelare, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Alba Iulia (prin care, s-a recunoscut, în parte, sentinţa de condamnare emisă de Curtea Coroanei Kingston, în Dosarul nr. x, pronunţată în 29.11.2017, definitivă la data 29.11.2017).
În cuprinsul contestaţiei la executare, contestatorul condamnat A. a solicitat deducerea din pedeapsa de 8 ani închisoare, a perioadei de arest preventiv executată în Dosarul nr. x al Curţii Coroanei Kingston (Regatul Unit) în perioada 18.06.2017 - noiembrie 2017, precum şi a arestului preventiv executat în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia, în perioada 08.05.2019 - 22.05.2019 şi 23.05.2019-19.06.2019.
Înalta Curte constată că, prin Sentinţa penală nr. 27 din data de 14.04.2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus recunoaşterea în parte a sentinţei de condamnare emisă de Curtea Coroanei din Kingston în Dosarul nr. x pronunţată în 29.11.2017 privind persoana condamnată A. şi punerea în executare a hotărârii cu privire la pedepsele de 8 ani închisoare. Din actele dosarului rezultă că acesta a fost reţinut în perioada 18 - 19 iunie 2017, dar nu şi în perioada cuprinsă între 20 iunie 2017 - 21 noiembrie 2017, petrecută sub o măsură neprivativă de libertate necesară asigurării prezenţei acestuia la procedurile judiciare care i-a permis să se sustragă şi de la audieri.
Din Certificatul Trimitere la articolul 4 din Decizia Cadru a Consiliului 2008/909/JHA din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a judecăţilor în cazuri penale impunând sentinţe de custodie sau măsuri implicând privarea de libertate în scopul aplicării lor în Uniunea Europeană rezultă că A. a fost prezent la proces în primele 4 zile (lit. i) pct. 2), i-a fost acordată cauţiune dar nu s-a întors la curte pentru restul procesului, nu a putut fi audiat deoarece se afla în statul executant (lit. k) pct. 1), fiind găsit vinovat în absenţă şi condamnat, la 29.11.2017.
În mod corect, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că, în cauză, se impunea deducerea din pedeapsa de executat doar a intervalului 18 - 19.06.2017.
Cu privire la celelalte perioade solicitate a fi deduse din pedeapsa cu închisoarea de 8 ani, respectiv 08 - 22.05.2019 şi 23.05.2019 - 19.06.2019, se constată că, prin încheierea din data de 07 mai 2019 pronunţată Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 08 mai 2019 şi până la data de 22 mai 2019, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 26 din 7 mai 2019.
Din actele dosarului, se observă că, în acelaşi dosar, x/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia, prin încheierea din data de 22 mai 2019, în baza art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., cetăţean român, în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 23 mai 2019 şi până la data de 21 iunie 2019, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 31 din 22 mai 2019.
Faţă de lipsa răspunsului autorităţilor judiciare din Marea Britanie la adresa instanţei din data de 22 mai 2019, în sensul de a comunica în copie certificată hotărârea de condamnare a persoanei solicitate în vederea recunoaşterii acesteia pe cale incidentală, precum şi informaţiile cu privire la perioada de arest executată în temeiul acestei hotărâri, prin Sentinţa penală nr. 57 din 19 iunie 2019, pronunţată Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a respins cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind executarea mandatului european de arestare, emis la data de 28.11.2018, de autorităţile britanice Tribunalul Regal din Kingston Upon Thames, în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A.. S-a revocat mandatul de arestare preventivă nr. x/22 05 2019 emis de Curtea de Apel Alba Iulia şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea acestui mandat.
Prin adresa C.R.A.P. Sibiu nr. x din 19 iunie 2019 înaintată către Curtea de Apel Alba Iulia, se confirmă punerea în libertate a persoanei condamnate şi se precizează că a fost încarcerat în perioada 07.05.2019 până la 19.06.2019, în Dosarul nr. x/2019.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, pe lângă deducerile menţionate în dispozitivul hotărârii atacate, se impune ca din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată condamnatului A., să fie dedusă şi perioada 23 mai 2019 - 19 iunie 2019.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37 din 25 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată, numai în ceea ce priveşte deducerea perioadei executate şi, rejudecând:
Va deduce din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 27 din 14 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 şi durata arestării preventive din perioada 23 mai 2019 - 19 iunie 2019.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37 din 25 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată, numai în ceea ce priveşte deducerea perioadei executate şi, rejudecând:
Deduce din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 27 din 14 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 şi durata arestării preventive din perioada 23 mai 2019 - 19 iunie 2019.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 octombrie 2022.
GGC - ED