Şedinţa publică din data de 28 iunie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), a solicitat:
(i) anularea notificării nr. x/29.10.2015, transmisă de pârâtă, prin care au fost comunicate reclamantei datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferentă trimestrului III al anului 2015;
(ii) anularea adresei nr. x/10.12.2015, completată prin adresa nr. x/26.02.2016, prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative formulate de reclamantă, mai puţin menţiunile referitoare la codurile CIM;
(iii) obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente si a consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor reclamantei.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 100 din 27 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.
1.3. Prin decizia nr. 2182 din 2 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
1.4. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 octombrie 2020.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 469 din 4 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 469 din 4 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum a precizat la termenul din 05.10.2022), solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, reclamanta susţine că instanţa de fond a respins în mod greşit motivul de nelegalitate privind nemotivarea notificării contestate. Arată, contrar argumentelor instanţei de fond, că în cauză nu se contestă sistemul de raportare stabilit prin lege, ci faptul că intimata-pârâtă nu permite accesul plătitorului contribuţiei la informaţii privind modalitatea în care se construieşte valoarea consumului de medicamente într-un trimestru. Conform jurisprudenţei naţionale şi europene invocate, consideră reclamanta că, în prezenţa unei notificări nemotivate, care nu permite reclamantei să verifice informaţiile pe baza cărora se calculează taxa, lipsa de transparenţă în fiscalitate nu poate fi remediată decât prin aplicarea principiului in dubio contra fiscum.
Susţine recurenta-reclamantă că nu are motiv să conteste sistemul de raportare instituit de lege întrucât nu este destinatara normelor legale reprezentate de art. 5 alin. (4), (6), şi (7) din O.U.G. nr. 77/2011. În baza acestei legislaţii primare, CNAS a adoptat o legislaţie secundară cu privire la modul de raportare a consumului şi a datelor legate de acesta, dând exemplul Ordinului comun al ministerului sănătăţii şi Preşedintelui CNAS nr. 1518/2011, care nu privesc deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă ("DAPP").
Recurenta-reclamantă arată că a primit de la CNAS un set minimal de informaţii, care nu îi oferă niciun mijloc de control asupra corectitudinii calculării taxei. Deşi notificarea este motivată în drept, ea nu este motivată şi în fapt, din datele cuprinse în notificare şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de intimată, rezultând lipsa documentelor primare care au condus la rezultatul valorii consumului indicat în notificare, respectiv la valoarea procentului "p".
În opinia recurentei-reclamante, intimata-pârâtă CNAS deţine toate informaţiile necesare pentru a oferi plătitorilor contribuţiei informaţii complete şi transparente asupra bazei de calcul a contribuţiei, având în vedere raportările pe care farmaciile, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă le realizează lunar. Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut că nu solicită comunicarea datelor de consum aferente tuturor deţinătorilor de APP, ci doar cele care o privesc, întrucât, în lipsa acestor date, nu poate verifica raţionamentul intimatei-pârâte la emiterea notificării, ceea ce reprezintă un motiv de anulare a actului administrativ.
Mai arată recurenta-reclamantă că intimata-pârâtă CNAS are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale pentru plata contribuţiei şi că obiectivul stabilit de instanţă, la care a răspuns expertul, a vizat verificarea datelor înregistrate în sistemul informatic al asigurărilor de sănătate. Această verificare nu este utilă în raport de criticile formulate prin acţiune, reclamanta susţinând că există neconcordanţă între datele înregistrate în evidenţele furnizorilor de medicamente şi datele din platforma informatică.
Printr-un alt rând de critici, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a respins în mod greşit argumentele referitoare la includerea în baza de calcul a taxei a valorii de compensare a numeroase medicamente care nu puteau fi puse pe piaţă în perioada de referinţă.
În prim rând, arată recurenta, în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţie trimestrială se găsesc medicamente care nu au fost niciodată produse şi comercializate de reclamantă. Deşi medicamentele au fost autorizate pentru punere pe piaţă, ele nu au fost niciodată produse de societate, astfel că nu au putut fi vândute şi compensate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii.
Această situaţie este una constantă, care a dat naştere şi altor litigii. În acest sens, arătă că printr-un raport de expertiză extrajudiciară contabilă întocmit într-o cauză ce are ca obiect anularea notificării emise de CNAS pentru trimestrul III 2014, s-a stabilit că o serie de medicamente, printre care şi cele având codurile CIM W53353001, W42187009, W42186009, W42186012, W42181007, W52896001, W52896002, W54809001, W54813001, W54813002, W54813004, W54813006, W54813003 nu au fost puse niciodată de piaţă de reclamanta. Un alt raport de expertiză, de data aceasta judiciară, confirmă aceeaşi situaţie, cu referire la trimestrul III 2013. Prin aceste rapoarte de expertiză, anexate acţiunii de faţă, s-a stabilit că inclusiv din evidentele contabile ale reclamantei, rezultă că toate aceste medicamente nu au fost niciodată puse pe piaţă de reclamantă. Or, instanţa de fond nu a examinat aceste aspecte, iar CNAS nu a oferit o explicaţie pertinentă pentru care aceste medicamente se regăsesc în valorile comunicate de către casele judeţene.
Consideră recurenta-reclamantă a fi eronate susţinerile intimatei-pârâte în sensul că declaraţia depusă de DAPP creează obligaţie de plată, simpla declarare a medicamentelor care au autorizaţie de punere pe piaţă nefiind suficientă pentru naşterea obligaţiei de plată a contribuţiei trimestriale. Nici împrejurarea că o parte din medicamente aveau preţ în CANAMED nu constituie un argument suficient pentru stabilirea şi plata taxei.
În al doilea rând, recurenta-reclamantă învederează că lista cuprinde medicamente care aveau data de valabilitate expirată în trimestrul III 2015, având codurile CIM W42184008, W42185008, W42186007, W42187007, W42139001; aceste medicamente au expirat în perioada 2009 - trimestrul I 2015, neputând fi vândute în perioada de referinţă. În acest sens s-au depus la dosar documente reprezentate de registrul centralizator al facturilor emise pentru aceste medicamente, facturi din care rezultă datele de expirare a loturilor vândute.
Intimata-pârâtă CNAS s-a apărat susţinând că medicamentele contestate se regăsesc în declaraţia depusă de reclamantă în aprilie 2013, argument ce ignoră perioada de referinţă vizată în speţă, anume trimestrul III 2015. Totodată, CNAS a prezentat facturi de achiziţie a unor medicamente având un cod CIM similar cu cele contestate de reclamantă, argumentând că s-a introdus, din eroare, un cod CIM greşit în SIUI, motiv pentru care acelaşi cod se regăseşte în notificare. Faţă de aceste apărări, instanţa de fond a reţinut eronat că CNAS a remediat erorile din notificare, aspect care a determinat o modificare nesemnificativă a sumelor stabilite; acest considerent nu este întemeiat, câtă vreme pârâta nu a făcut dovada că ar fi fost consumate alte medicamente din portofoliul societăţii. Mai arată reclamanta că, în pofida constatării unor erori, continuă să achite contribuţia clawback raportată inclusiv la consumul eronat înregistrat.
În al treilea rând, recurenta-reclamantă susţine că lista cuprinde medicamente pentru care valoarea consumului raportată pentru trimestrul III 2015 depăşeşte totalul vânzărilor reclamantei, respectiv vânzările înregistrate de societate pentru perioada de referinţă. Societatea reclamantă nu este beneficiara sumelor decontate de CNAS din resursele FNUASS sau ale bugetului Ministerului Sănătăţii şi a făcut dovada că valoarea totală a vânzărilor pentru medicamentele cu codurile CIM W42138001, W42139001, W42186007, W42187007 este inferioară valorilor comunicate de CNAS şi la care se calculează contribuţia.
Ca o ultimă critică de nelegalitate, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a respins în mod greşit motivul de nelegalitate referitor la modul de stabilire de către intimata-pârâtă a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.
Acest mod de calcul încalcă atât dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, cât şi principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale, contribuţia nefiind aşezată asupra unei baze de impunere care să fie raportată numai la veniturile contribuabilului, ci şi la veniturile altor entităţi aflate în lanţul de comercializare a medicamentelor (farmacii şi distribuitori). În consecinţă, cumulând adaosurile de pe lanţul de distribuţie, se ajunge la o marjă totală de aproape 41%, care se aplică la preţul de producător, respectiv la preţul maxim încasat de APP.
Susţine recurenta-reclamantă că este greşit modul de calcul al contribuţiei prin raportare la valoarea de compensare, care include atât preţul medicamentului, cât şi toate adaosurile distribuitorilor, întrucât din cuprinsul dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 rezultă că valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie este diferită de valoarea de compensare a medicamentelor (valoarea suportată din FNUASS). Interpretarea corectă, literală, sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 conduce la concluzia că taxa se calculează în raport de valoarea vânzărilor pe care fiecare plătitor le realizează, iar nu de valoarea suportată din FNUASS.
Interpretarea eronată a textului de lege de către intimata-pârâtă contravine principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, dar şi principiului certitudinii impunerii, prevăzut de art. 3 din Codul fiscal, sens în care recurenta-reclamantă indică decizii de practică judiciară ale Înaltei Curţi şi Curţii Constituţionale.
Mai arată că O.U.G. nr. 77/2011 instituie o contribuţie specială, impusă doar anumitor persoane, respectiv deţinătorilor de APP, stabilită de CNAS nu doar în funcţie de veniturile obţinute de acestea, ci şi în funcţie de veniturile altor persoane (distribuitori şi farmacii), astfel încât, deşi distribuitorii şi farmaciile au certitudinea decontării serviciilor lor în legătură cu aceste medicamente, ei nu plătesc nicio contribuţie, sarcina fiscală fiind preluată de deţinătorii de APP.
Prin modalitatea de calcul a contribuţiei trimestriale, respectiv prin suportarea de către deţinătorii de APP a unei sarcini fiscale determinate de venitul altor entităţi fiscale, intimata-pârâtă CNAS, în aplicarea O.U.G. nr. 77/2011, nesocoteşte principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării, incidente în materie fiscală. Deţinătorii de APP ajung să suporte, astfel, o sarcină fiscală care nu este determinată de propriul lor venit, ci de cel al altor entităţi, în condiţiile în care, datorită adaosurile comerciale practicate de distribuitori şi farmacii, se poate ajung la o marjă de până la 41% aplicată la preţul maxim al procătorului, încasat de DAPP.
Specificul relaţiilor comerciale de pe lanţul de distribuţie arată că farmaciile şi distribuitorii primesc direct compensările de la stat, iar deţinătorii de APP nu au relaţii juridice directe cu casele de asigurări. Ca o consecinţă a acestui specific, deţinătorul de APP plăteşte contribuţia, indiferent dacă doreşte ca medicamentele sale să fie compensate sau nu, întrucât reclamanta vinde atât medicamente care figurează pe lista de compensare, cât şi medicamente care nu figurează pe această listă, dar care îi sunt comunicate spre plata contribuţiei clawback, pentru că au fost decontate în spitale. Întrucât deţinătorii de APP nu încheie niciun contract cu CNAS, această autoritate nu decontează valoarea compensată din preţul medicamentelor către deţinătorii de APP, ci către farmacii şi spitale, deţinătorul de APP neavând vreun control asupra mecanismului de decontare.
Totodată, arată recurenta-reclamantă, distribuitorii şi farmaciile sunt cei care intră în relaţie contractuală directă cu casele judeţene de asigurări de sănătate, nefiind simpli interpuşi în lanţul de distribuţie, ci urmăresc propriile avantaje comerciale, astfel încât medicamentele achiziţionate de la deţinătorul de APP intră în proprietatea lor, având dreptul absolut de a le revinde fără vreo implicare din partea producătorului. Deţinătorii de APP vând medicamentele en gros către distribuitori, fără a avea certitudinea încasării preţului medicamentelor, depinzând de plăţile făcute de distribuitori, independent de măsura în care casele de asigurări de sănătate achită sumele facturate către farmacii/spitale. În concluzie, farmaciile şi distribuitorii se bucură de avantajul încasării de la casele de asigurări de sănătate a contravalorii medicamentelor, avantaj care nu este acordat şi deţinătorilor de APP.
Învederează recurenta-reclamantă că deţinătorii de APP nu au posibilitatea de a influenţa adaosurile comerciale aplicate ulterior de distribuitori şi farmacii, astfel încât să stabilească preţul final al medicamentului, pentru a acoperi povara fiscală a contribuţiei clawback.
Chiar în ipoteza în care s-ar accepta posibilitatea stabilirii unui impozit sau a unei contribuţii care să privească activitatea sau veniturile unor terţi, recurenta-reclamantă apreciază că această obligaţie are un caracter neproporţional, prin modul de calcul al taxei, în raport de adaosurile comerciale, putându-se ajunge până la o marjă de 41% din preţul de producător al medicamentelor compensate.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă CNAS a depus întâmpinare în dosarul instanţei de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate după cum urmează:
(i) greşita soluţionare a motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea actului administrativ - notificarea prin care intimata-pârâtă a comunicat datele necesare calculării contribuţiei clawback aferentă trimestrului III 2015;
(ii) greşita soluţionare a motivului de nelegalitate privitor la includerea în baza de calcul a contribuţiei a unor medicamente pe care reclamanta nu le-a comercializat niciodată, sau care aveau termen de valabilitate expirat în perioada de referinţă ori pentru care valoarea consumului raportată pentru trimestrul III 2015 depăşeşte totalul vânzărilor reclamantei;
(iii) greşita confirmare, de către prima instanţă, a legalităţii modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.
II.1. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile prin care se reiterează nemotivarea actului administrativ, respectiv nerespectarea cerinţei transparenţei.
Din cuprinsul Notificării nr. x/29.10.2015 rezultă că autoritatea intimată-pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât şi elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" şi valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexei la notificare.
Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă lipsa unei motivări a actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susţinând că, astfel, nu există nicio pârghie de control a informaţiilor primite în vederea calculării contribuţiei clawback.
Criticile reclamantei cu privire la lipsa motivării actului administrativ se circumscriu unor argumente de neconstituţionalitate a normei, vizând lipsa de transparenţă fiscală şi nu unor aspecte de nelegalitate a actului, sancţionabile de către instanţa de contencios administrativ, în condiţiile în care notificarea respectă întru totul conţinutul stabilit prin dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.
Aşadar, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă urmăreşte, în realitate, obţinerea unor date suplimentare, a căror comunicare nu incumbă CNAS în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011.
Înalta Curte mai constată că, deşi recurenta-reclamantă a susţinut şi o critică referitoare la stabilirea unui obiectiv nerelevant al expertizei administrate în cauză - verificarea datelor înregistrate în sistemul informatic al asigurărilor de sănătate, în speţă o astfel de probă nu a fost încuviinţată şi administrată. Astfel, prin încheierea din 08.11.2016, instanţa de fond a prorogat pronunţarea asupra necesităţii administrării probei cu expertiză, iar la termenul din 7 februarie 2017, reclamanta nu a mai solicitat administrarea acestei probe, astfel că în cauză nu s-a întocmit un raport de expertiză, iar critica reclamantei este străină cauzei.
II.2. În ceea ce priveşte criticile referitoare la includerea în baza de calcul a contribuţiei a unor medicamente pentru care reclamanta susţine că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru a fi luate în considerare la stabilirea taxei.
În susţinerea acestui motiv de nelegalitate a notificării şi, prin extensie, a sentinţei recurate (care a confirmat legalitatea modului de stabilire a bazei de calcul şi în raport de aceste medicamente), recurenta-reclamantă a arătat că trei categorii de medicamente nu pot fi avute în vedere la calculul taxei, şi anume:
- medicamente pe care reclamanta nu le-a comercializat niciodată;
- medicamente sau care aveau termen de valabilitate expirat în perioada de referinţă;
- medicamente pentru care valoarea consumului raportată pentru trimestrul III 2015 depăşeşte totalul vânzărilor reclamantei în perioada de referinţă.
În ceea ce priveşte prima categorie de medicamente, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, care stabilesc că "Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanţii legali ai acestora, au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, contribuţiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanţe de urgenţă."
Potrivit acestui text de lege, persoana juridică obligată la plata taxei clawback este deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor eliberate pe canalele de eliberare indicate şi decontate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, condiţie pe care recurenta-reclamantă o îndeplineşte în cauză. De altfel, recurenta arată în mod expres că nu contestă existenţa autorizaţiei de punere pe piaţă, ci doar susţine că nu a pus niciodată pe piaţă aceste medicamente. Or, textul de lege nu prevede vreo condiţie referitoare la vânzarea efectivă de către recurenta-reclamantă, în perioada de referinţă, a medicamentelor pentru care s-a obţinut autorizaţie, existenţa autorizaţiei şi a consumului înregistrat pe canelele de eliberare fiind suficiente pentru încadrarea reclamantei în categoria plătitorilor de taxă.
Cât priveşte rapoartele de expertiză contabilă depuse de recurenta-reclamantă la dosar, se constată că acestea privesc alte perioade (trimestrul III 2013 şi trimestrul III 2014), anterioare celei care face obiectul litigiului, iar lipsa vânzărilor într-o anumită perioadă nu naşte prezumţia lipsei vânzărilor într-o perioadă ulterioară, astfel cum în mod corect a sesizat instanţa de fond.
Criticile recurentei-reclamante sunt nefondate, câtă vreme orice medicament pus pe piaţă în baza unei autorizaţii de punere pe piaţă şi care se află în circuitul terapeutic se poate regăsi printre medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 şi în consumul trimestrial de medicamente suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor plătitorului de contribuţie pentru medicamentele din Lista depusă pentru care se datorează contribuţie trimestrială.
Poziţia CNAS faţă de aceste susţineri ale reclamantei a fost în sensul că în trimestrul de referinţă s-a înregistrat consum pe codurile CIM aferente medicamentelor pretins necomercializate. În acest sens, CNAS a prezentat o evidenţă a consumului de medicamente care include codurile CIM invocate de reclamantă, iar reclamanta nu a solicitat administrarea de probe care să lămurească informaţiile cuprinse în aceste evidenţe, în raport de susţinerile reclamantei referitoare la lipsa totală a activităţii de comercializare a acestor medicamente (după cum s-a arătat anterior, prin încheierea din 08.11.2016, instanţa de fond a prorogat pronunţarea asupra necesităţii administrării probei cu expertiză, iar la termenul din 7 februarie 2017, reclamanta nu a mai solicitat administrarea acestei probe).
Referitor la cea de-a doua categorie de medicamente, respectiv cele având codurile CIM W42184008, W42185008, W42186007, W42187007, W42139001, recurenta-reclamantă a susţinut că acestea aveau perioada de valabilitate expirată la data înregistrării consumului. Este de observat că, deşi recurenta susţine că perioada de valabilitate a medicamentelor a expirat între anii 2009 - trimestrul I 2015, din tabelul inserat în cuprinsul acţiunii şi al motivelor de recurs, rezultă că data expirării se situează în perioada 17.02.2014 - 28.05.2015, perioadă care a fost avută în vedere de instanţa de fond.
Această situaţie a fost sesizată şi prin contestaţia administrativă, iar în urma verificărilor intimata-pârâtă CNAS a arătat, prin completarea răspunsului la contestaţia administrativă, că în privinţa codurilor CIM W42139001, W42184008, W42185008, W42186007, W42187007, acestea au apărut în mod eronat ca fiind puse pe piaţă în perioada de referinţă, această eroare datorându-se unei greşite selectări a codurilor CIM din platforma informatică de către furnizorul de servicii medicale. A mai arătat intimata-pârâtă că, pentru toate medicamentele în cauză, comercializate efectiv, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă era tot reclamanta, fiind identificate şi facturile de achiziţie ale medicamentelor respective.
Instanţa de fond a valorificat aceste apărări ale intimatei-pârâte, constatând că erorile sesizate au fost îndreptate şi există consum pe valorile menţionate pentru care tot reclamanta este ţinută de plata contribuţiei, iar în recurs reclamanta nu a prezentat argumente solide în sprijinul unei concluzii diferite. A susţinut recurenta că este obligată în continuare la achitarea contribuţiei în raport de consumul eronat înregistrat, fără a aduce o dovadă în acest sens. În speţă, instanţa este învestită cu analiza de legalitate a notificării prin care se comunică datele necesare calculării contribuţiei trimestriale, iar erorile sesizate de reclamantă au fost îndreptate în procedura contestaţiei administrative.
A mai susţinut recurenta-reclamantă, succint, că CNAS nu a făcut dovada că au fost consumate alte medicamente din portofoliul său, argument ce nu poate fi reţinut, câtă vreme CNAS, prin completarea răspunsului la contestaţia administrativă a arătat că medicamentele care au fost greşit introduse în platformă au fost comercializate efectiv de reclamantă, existând facturi în acest sens.
În fine, în ceea ce priveşte cea de-a treia categorie de medicamente, a susţinut recurenta-reclmantă că valoarea consumului raportată pentru trimestrul III 2015 depăşeşte totalul vânzărilor reclamantei.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a soluţionat în mod corect motivul de nelegalitate invocat de reclamantă, având în vedere că, între momentul vânzării de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi momentul eliberării medicamentelor, prin canalele de distribuţie, către consumatorul final, intervine un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include şi valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului III 2015, dar care au fost consumate în acest trimestru.
În lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţie trimestrială, depusă de recurenta-reclamantă, se regăsesc şi medicamentele cu coduri CIM indicate, aspect necontestat de aceasta, iar aceste medicamente au ajuns la consumatorul final prin intermediul farmaciilor şi unităţilor spitaliceşti în perioada de referinţă (trimestru III 2015). Prin urmare, având în vedere decalajul de timp existent între data achiziţionării şi data eliberării către pacienţi a medicamentelor de către furnizorii de produse sau servicii medicale, acestea nefiind retrase din circuitul terapeutic, obligaţia de plată a contribuţiei de către reclamantă nu este înlăturată.
Recurenta-reclamantă a susţinut că valoarea totală a vânzărilor unor medicamente, realizată pe parcursul anilor anteriori, este inferioară valorii consumului raportat pe trimestrul III 2015, însă acest aspect nu a fost dovedit în cauză. Reclamanta, care iniţial a propus administrarea probei cu expertiză contabilă, a renunţat la solicitare, după ce a luat cunoştinţă de apărările CNAS şi de documentele aferente notificării depuse la dosarul de fond .
Pentru toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentei-reclamante.
II.3. Referitor la criticile reiterate ale reclamantei vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.
În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că taxa trimestrială este calculată în mod greşit asupra valorii de compensare a medicamentelor, care include atât preţul medicamentului, cât şi adaosurile distribuitorilor, aspect de natură a conduce la încălcarea principiilor fiscale fundamentale (principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării).
Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susţinerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalităţii, instanţa de fond reţinând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuţiei se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.
Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii şi distribuitori către CNAS sunt incluse şi adaosurile comerciale practicate de agenţii economici de pe lanţul de distribuţie (adaosul comercial de distribuţie şi adaosul de farmacie), iar criticile reclamantei vizează însuşi modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curţii Constituţionale, iar nu al controlului instanţei de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justeţea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.
Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unei taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deţinătorii DAPP, ci de distribuitori şi farmacii, nu poate fi reţinută, întrucât, la introducerea pe piaţă a unui medicament, titularii contribuţiei cunoşteau condiţiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuţie raportată doar la preţul de producător. În acest sens sunt considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora:
"În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus.".
Totodată, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.
Înalta Curte va avea în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 249 din 21.05.2013:
"taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011".
Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situaţie de încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum şi a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalităţii.
De altfel, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la valoarea propriu-zisă a consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susţinut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorul contribuţiei să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entităţi, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăşi modalitatea de legiferare a contribuţiei trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.
În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă preţul final include şi eventuale adaosuri practicate de agenţii economici interpuşi în lanţul de distribuţie, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 469 din 4 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2022.