Şedinţa publică din data de 11 februarie 2022
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 23.04.2015, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul de Avocaţi al Judeţului Dâmboviţa, a solicitat anularea Deciziei nr. 42 din 07.12.2017 de reînscriere pe Tabloul Avocaţilor Stagiari emisă de Consiliului Baroului Dâmboviţa şi a Deciziei nr. 359 din 19.04.2018 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România de respingere a contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 42 din 07.12.2017.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 16 din 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul de Avocaţi al Judeţului Dâmboviţa.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 16 din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..
4. Hotărârea instanţei de recurs
Prin decizia nr. 464 din data de 28 ianaurie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1 6/28.01.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefondat.
5. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei nr. 464 din data de 28.01.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire arată că se află în situaţia în care a susţinut şi promovat examenul pentru dobândirea calităţii de avocat definitiv în anul 2006 conform legislaţiei în vigoare la acea dată, iar în anul 2017 când starea de incompatibilitate a încetat şi a solicitat reînscrierea în tabloul avocaţilor definitivi, cererea acestuia a fost respinsă cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţii ce nu erau cerute în anul 2006.
Susţine revizuentul că în anul 2006 a participat la examenul de primire în profesia de avocat, examen promovat, astfel că orice trimitere la situaţia candidaţilor care au fost scutiţi de susţinerea examenului nu are nicio legătură cu situaţia juridică a revizuentului. Nici instanţa de fond şi nici cea de recurs nu au ţinut cont de acest fapt şi au făcut permanent trimitere la neîndeplinirea unor criterii şi condiţii de către un candidat scutit de susţinerea examenului.
Prin înscrisurile depuse şi aflate la dosarul cauzei susţine revizuentul că erau îndeplinite condiţiile şi criteriile cerute pentru a fi aprobată cererea revizuentului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, însă această cerere nu a fost aprobată, fiind nevoit revizuentul a participa la examenul de primire în profesie.
Afirmă revizuentul că a fost pus în impozibilitatea de a-şi exercita pe deplin dreptul de a profesa în calitate de avocat definitiv, titlu dobândit prin susţinerea unui examen şi nu prin scutire de examen, motiv pentru care instanţa de fond şi cea de recurs trebuiau să procedeze la anularea sau să asigure anularea deciziilor adoptate în mod nelegal precum şi să-i acorde daune în calitatea sa de persoană lezată încălcarea legislaţiei.
6. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Uniunea naţională a Barourilor din România a depus întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.
7. Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, prin raportare la prevederile art. 513 şi art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibilă calea de atac formulată de revizuent, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Raportat la calea de atac formulată de revizuent, Înalta Curte aminteşte că aceasta este una extraordinară, de retractare, astfel că poate fi exercitată, doar în cazurile limitativ prevăzute de lege, aspect care presupune obligaţia părţii de a indica în cuprinsul cererii formulate a temeiurilor legale pe care înţelege să-şi fundamenteze cererea sa. Dispoziţiile care reglementează condiţiile de formulare a căii de atac sunt de strictă interpretare şi aplicare atât în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate, cât şi motivele de exercitare.
Prin cererea de revizuire se susţine că nici instanţa de fond şi nici instanţa de recurs nu au ţinut cont de conflictul de legi în timp, de principiul neretroactivităţii civile şi de principiul respectării securităţii juridice, respectiv nu s-au pronunţat privitor la legislaţia în vigoare la data susţinerii examenului.
Examinând criticile formulate prin cererea de revizuire, Inalta Curte reţine că acestea nu pot fi circumscrise niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 509 care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiectul cererii de revizuire, de altfel, revizuentul neindicând în drept niciun motiv din cele prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
Ori revizuirea este reglementată nu ca o cale de reformare a deciziei atacate, ci ca o cale de retractare, ce nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Înalta Curte reţine că a da revizuentului posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a pronunţat decizia contestată de modul în care s-au apreciat probele şi s-au stabilit raporturile dintre părţi, sau de modul în care au fost interpretate şi aplicate dispoziţiile legale incidente cauzei ar însemna a se deschide părţilor dreptul de a promova rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu o rejudecare a recursului şi o transformare a revizuirii într-o cale ordinară de atac.
Dispoziţiile art. 509 C. proc. civ. au fost, sunt şi trebuie interpretate în sens restrictiv, în caz contrar s-ar ajunge ca prin această cale extraordinară de atac să se exercite de fapt un recurs la recurs.
Pronunţându-se în Cauza Mitrea vs. România la 29 iulie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat:
"24. Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata (ibid., § 62), care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (a se vedea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX)."
Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat ca o cale extraordinară de atac, fie ea şi introdusă de una din părţile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defunct fundamental" care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanţa care soluţionează contestaţia şi instanţa a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire şi la relevanţa probatoriului şi aplicarea dispoziţiilor legale este un caz tipic în care nu se justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Nici susţinerea din cererea de revizuire referitoare la faptul că instanţele de judecată au omis şi nu s-au pronunţat privitor la legislaţia în vigoare la data susţinerii examenului, legislaţie care a stat la baza condiţiilor şi criteriilor cerute pentru participarea la examen, pentru a constata că revizuentul a îndeplinit toate condiţiile şi criteriile cerute de lege nu pot încadrate în cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Motivul cererii de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este incident atunci când printr-o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul instanţa:
"1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", motiv de revizuire ce are în vedere nesocotirea de către instanţă a principiului disponibilităţii, nesocotire concretizată într-una dintre cele trei ipoteze în care instanţa s-a pronunţat în afara limitelor învestirii sale: dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, soluţionând extra petita, pronunţarea minus petita, fiind omisă pronunţarea asupra unui capăt de cerere sau ultima situaţie, plus petita dacă instanţa a oferit autorului cererii mai mult decât a cerut.
Textul de lege se referă la obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanţa, deci la pretenţiile concrete formulate de părţi prin cerere şi nu vizează argumentele, apărările invocate de părţi pentru admiterea sau respingerea unei cereri.
Ca atare, incidenţa motivului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este condiţionată de existenţa unor inadvertenţe între obiectul pricinii supuse judecăţii şi ceea ce instanţa a hotărât, fiind vizat obiectul cererii, iar nu mijloacele de apărare sau argumentele care au condus la soluţia pronunţată ori modul în care instanţa de control judiciar a procedat la analiza legalităţii hotărârii prin intermediul motivelor de recurs.
Înalta Curte reţine că ceea ce invocă revizuentul în susţinerea cererii de revizuire nu este o pronunţare extra, minus sau plus petita prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată formulată de revizuentul reclamant ci o greşită aplicare a legii şi deci se impută instanţei de recurs o greşeală de judecată respectiv, nu au ţinut cont de conflictul de legi în timp", " nu s-au pronunţat privitor la legislaţia în vigoare la data susţinerii examenului".
Argumentele revizuentului constituie, în realitate, critici referitoare la modalitatea în care instanţa de recurs a aplicat normele de drept material incidente în cauză nefiind vorba deci despre existenţa unei depăşiri ale limitelor învestirii instanţei sau omisiunea de a se pronunţa asupra unui lucru cerut, în sensul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
În acest sens revizuentul a criticat modalitatea de aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei - Legea nr. 51/1995, Regulamentul cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat.
În consecinţă, având în vedere că motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire nu se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Faţă de cererea intimatului Uniunea Naţională a Barourilor din România de acordare a cheltuielilor de judecată pentru cererea de revizuire, Înalta Curte, reţinând culpa procesuală a revizuentului, în raport cu dispoziţiile art. 451-453 din C. proc. civ., îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimat în revizuire, în cuantum de 1.600 RON reprezentând onorariu avocaţial, dovedite cu factură fiscală şi chitanţă depuse la dosar - fila x.
8. Temeiul de drept al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 513 alin. (3) coroborat cu art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare.
Respine ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 464 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018,
Obligă revizuentul la plata sumei de 1600 RON cheltueli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2022.