Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022
Asupra apelului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 27.12.2017, reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti " Biserica Domniţa Bălaşa" a chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 7362/29.09.2017 emisă de pârâtă, efectuarea unui raport de expertiză prin care să se identifice suprafaţa de 28830 mp teren situată în Bucureşti, Splaiul Unirii fără număr, amplasată între Centrala electrică de termoficare Bucureşti sud, Bd. x, fostul Splai Dudescu şi Str. x şi să se determine valoarea unui metru pătrat de teren conform grilei notariale din 2013 şi obligarea pârâtei să emită decizie de restituire în natură, dacă terenul sau o parte din acesta este liber şi/sau decizie de compensare prin puncte, în care valoarea terenului să fie stabilită într-un număr de puncte corespunzător valorii ce va fi calculată prin expertiză pe metru pătrat, dacă terenul nu este liber, sau pentru o parte din acesta, în măsura în care este ocupat. Cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2336 din 01 octombrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a anulat cererea formulată de reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Dominiţa Bălaşa" în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, ca fiind introdusă de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Dominiţa Bălaşa", aceasta solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 466 şi următoarele C. proc. civ., admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii primei instanţe, respingerea excepţiei "lipsei capacităţii de exerciţiu a reclamantei" şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea pe fond a cauzei.
4. Apărările formulate de intimat
Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a depus întâmpinare, invocând excepţia nulităţii căii de atac, solicitând, în principal, constatarea nulităţii acesteia, iar în subsidiar respingerea ca nefondată şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.
5. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., regularitatea învestirii instanţei cu calea de atac declarată în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti " Biserica Domniţa Bălaşa" a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea principală de verificare a legalităţii deciziei nr. 7362/29.09.2017 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege specială în materie, stabilesc, derogând de la norma generală de procedură civilă, pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă calea de atac a recursului, declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.
În cauză, reclamanta a înţeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanţe şi nu recurs.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că se impune, cu prioritate, analizarea admisibilităţii căii de atac declarate, în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. privind principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) şi art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă" şi, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită."
În considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2016, care a analizat sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ., ce fac referire expresă şi la recalificarea căii de atac, s-au reţinut următoarele:
"Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, posibilitatea ca părţile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] şi fiind, astfel, de strictă aplicare. Ca atare, recalificarea căii de atac este operaţiunea pe care o face instanţa sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanţă de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ.
În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalităţii căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziţie cu eventualele menţiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Aşa cum se reţine în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenţei unei menţiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 şi 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.".
Prin dispozitivul deciziei menţionate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis următoarele:
"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:
Dispoziţiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.
În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."
Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanţei supreme.
Raportat la considerentele şi la dispozitivul deciziei menţionate, Înalta Curte reţine că recalificarea s-ar impune numai în măsura în care s-ar fi menţionat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul, în condiţiile în care în hotărârea Curţii de Apel Bucureşti s-a menţionat, în mod legal, că aceasta poate fi atacată cu recurs.
De asemenea, în măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, urmează a se da eficienţă dispoziţiilor legale relevante în rezolvarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a apelului declarat şi a se respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în speţă.
Examinând conţinutul cererii de apel formulate de reclamantă se constată că aceasta a solicitat admiterea apelului şi a invocat dispoziţiile art. 466 C. proc. civ.. Totodată, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de legalitate, ci de temeinicie, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinţei atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres şi limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, cererea nu cuprinde suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac declarată ca fiind cea prevăzută de lege, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 19/2016 incidentă în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. raportat la cele ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu şi va respinge calea de atac formulată de reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii apelului, invocată din oficiu.
Respinge apelul declarat de reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" împotriva sentinţei nr. 2336 din 01 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2022.