Drept administrativ. Amendă Conducător autoritate publică. Amendarea pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti. Analizarea condiţiilor prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004. Culpa conducătorului autorităţii publice în privinţa neexecutării unei asemenea hotărâri. Prezumţie relativă.
Legea nr. 554/2004, Art. 24 alin. (3)
Cu referire la problema culpei în neexecutarea obligației, examinată în cadrul litigiilor având ca obiect aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, Plenul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 27 mai 2016, a adoptat soluţia de unificare a practicii conform căreia: „Este prezumată culpa conducătorului autorității, prezumția neavând un caracter absolut, ci putând fi răsturnată prin administrarea de dovezi cu privire la existenta unor motive temeinice pentru care nu s-a executat obligaţia în termenul legal”.
Astfel fiind, mecanismul prezumției legale, nu presupune, date fiind prevederile art.328 alin. (1) Cod procedură civilă, verificarea existenței aspectelor vizate de prezumție. Caracterul relativ al unei astfel de prezumții vizează doar posibilitatea răsturnării sale prin invocarea, în esență, a unor cazuri exoneratoare de culpă
Din conținutul normativ al alin. (3) al art. 24 din Legea nr.554/2004, nu rezultă intenția legiuitorului de a delimita între diferitele tipuri sau grade ale culpei, ceea ce înseamnă că scopul coercitiv al amenzii şi penalităților de întârziere, a căror aplicare urmărește constrângerea autorității publice la executarea obligației stabilite prin titlu (hotărâre judecătorească), vizează orice formă a unei conduite culpabile.
ÎCCJ, SCAF - Decizia nr. 635 din 3 februarie 2022
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 septembrie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 4883/2020, reclamantul Consiliul Concurenţei, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 6, a solicitat instanţei să dispună aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în scopul aduceri la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, devenită definitivă prin decizia nr. 2578/14.06.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 245 din 24 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea privind pe reclamantul Consiliul Concurenţei, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 6, ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile 245 din 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Concurenţei, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei pe fond, cu consecinţa admiterii cererii de executare silită formulată de Consiliul Concurenţei, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
A apreciat recurentul că hotărârea primei instanțe este rezultatul unei greșite aplicări a normelor de drept material, câtă vreme cererea sa a fost respinsă prin reținerea inexistenţei „culpei conducătorului autorităţii în executarea obligaţiei”.
Astfel, a arătat recurentul că aplicarea corectă a art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ar fi presupus o corelare între constatarea existenţei faptei şi obligaţia de rezultat care nu a fost îndeplinită, astfel cum aceasta a fost trasată în mod definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2578/14.06.2018, care a menţinut obligaţiile stabilite de sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nr. 2774/28.10.2015.
A învederat recurentul că prin aceste hotărâri s-a stabilit irevocabil în sarcina Primarului Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi Consiliului Local al Sectorului 6 obligaţia de a întocmi documentaţia de achiziţie publică şi de a demara procedura de achiziţie, potrivit legii, în vederea atribuirii şi încheierii contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare, iar termenul pentru a întocmi documentaţia de achiziţie publică şi a demara procedura de achiziţie în vederea atribuirii şi încheierii contractelor de delegare a gestiunii s-a împlinit la data de 14 ianuarie 2019.
Mai arată recurentul că, la momentul fixării termenelor maximale, stabilite prin titlurile executorii sus indicate, printre care și cel de 3 luni de la adoptarea H.C.L. privind delegarea gestiunii, instanțele au avut în vedere posibilele inconveniente ce ar fi putut apărea în derularea normală a unei proceduri de achiziție publică, motiv pentru care orice depășire a acestei perioade, considerată de instanța de judecată ca fiind suficientă în vederea îndeplinirii obligației, este una cauzată de culpa Primăriei şi a Consiliului Local al Sectorului 6, cât timp nu există vreo stare de forță majoră sau de caz fortuit.
Astfel, subliniază recurentul că de la data de 21 octombrie 2004, reţinută în decizia Consiliului Concurenței nr. 58/2009 drept moment al debutului faptei anticoncurențiale săvârșite de Primarul Sectorului 6 și Consiliul Local al Sectorului 6, până la momentul introducerii recursului, nu a fost încheiat un nou contract de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare, ceea ce înseamnă că fapta sancționată de Consiliul Concurenței persistă și în prezent, depășind 16 ani.
Consideră recurentul că niciunul dintre impedimentele reținute în sentința recurată pentru neexecutarea obligației nu se poate constitui într-o cauză aptă să înlăture caracterul contravențional al faptei, acestea neputând fi încadrate nici ca forță majoră și nici în sfera cazului fortuit, iar în speță oricum nu s-a făcut dovada niciuneia dintre aceste ipoteze.
În măsura în care instanţa de recurs va considera însă relevantă existenţa unei culpe a intimaţilor în ceea ce priveşte neexecutarea obligaţiilor stabilite prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2578/14.06.2018, recurentul-reclamant a învederat că apărările formulate de pârâţi în acest sens conţin o serie de erori.
Astfel, contractul nr. 201/10.12.2018, încheiat cu societatea C. M. & C. S.R.L., având ca obiect servicii de actualizare studiu de oportunitate şi caiet de sarcini pentru delegarea serviciului de salubrizare a Sectorului 6, despre care se poate constata că nu are nicio legătură cu H.C.L. nr. 266/2018 invocat de pârâţi. H.C.L. nr. 266/2018 modifică doar Anexa nr. 2 a H.C.L. nr. 236/2017, respectiv „cantităţile minime de deşeuri generate de agenţi economici”.
Totodată, acordurile/contractele încheiate între Primăria Sectorului 6 şi societatea R.E. S.R.L. şi cele încheiate între Primăria Sectorului 6 şi societatea C. M. & C. S.R.L. nu au un obiect identic.
Nu în ultimul rând, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2578/14.06.2018 a rămas definitivă la data de 14 iunie 2018, iar dacă, aşa cum susţin pârâţii, societatea R. E. S.R.L. nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale stabilite prin contractul nr. 58/2017, atunci este inexplicabil de ce, în data de 30 august 2018, Primăria Sector 6 a încheiat cu această societate un nou contract cu nr. 135, aşa cum se menţionează chiar în cuprinsul sentinţei civile nr. 245/24.02.2021.
Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a arătat că prima instanţă a omis sa ia în considerare faptul că pârâţii nu au oferit nicio justificare referitoare la perioada excesiv de îndelungată de la momentul demarării acţiunilor şi până la momentul prezent, în care toate aceste demersuri nu au făcut altceva decât sa conducă la anularea unei proceduri de achiziţie publică de către Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor, din cauza faptului că 80% din documentaţia întocmită de autoritatea contractantă nu respectă prevederile legale.
Prin Decizia CNSC nr. 12118/83,90,95,105/C10/27.03.2020, publicată în SEAP, Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor a apreciat că modificările acceptate a fi efectuate de către Primar şi Consiliului Local sunt absolut insuficiente, documentaţia de atribuire conţinând abateri grave de la prevederile legislative. O parte din informaţiile lipsă au fost, în aprecierea CNSC, date fundamentale pentru ca participanţii la procedura să poată prezenta oferte valabile, iar entitatea contractantă nu a dat niciun răspuns coerent acestor critici.
Totodată, instanţa de fond nu a ţinut cont nici de faptul că decizia CNSC este una de anulare, astfel că procedura anulată nu mai poate fi finalizată, obligaţia Primarului Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi a Consiliului Local al Sectorului 6 fiind aceea de a demara o noua procedură, iar, din documentele depuse de aceştia la dosarul cauzei, reiese faptul că, după rămânerea definitivă a deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 843/30.06.2020, nu au mai fost întreprinse alte demersuri în vederea întocmirii unui nou caiet de sarcini care sa ţină seama de toate neconformităţile semnalate în contestaţiile depuse de operatorii economici şi apoi să fie parcurse etapele iniţierii unei proceduri de achiziţie prin redactarea şi publicarea unei noi documentaţii de atribuire în SEAP.
În legătură cu cele reţinute de instanţa de fond prin sentinţa atacată referitoare la „îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor, care nu poate fi imputată conducătorului autorităţii”, recurentul a precizat că entitatea căreia îi incumbă o obligaţie stabilită de instanţa de judecată, la momentul mandatarii unui terţ pentru acordarea sprijinului în realizarea respectivei obligaţii nu transmite acestuia şi răspunderea pentru îndeplinirea respectivei obligaţii. Aşadar, intră în sarcina pârâţilor să pună în aplicare orice măsură necesară astfel încât obligaţia sa să fie îndeplinită la timp, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 2 şi ale art. 71 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.
De asemenea, deşi Primăria Sectorului 6 a solicitat sprijin unui terţ specializat, încheind un contract în acest sens, exista posibilitatea ca toată documentaţia să fie elaborată intern, de departamentele specializate din cadrul instituţiei, în condiţiile în care la nivelul Direcţiei generale de investiţii din cadrul primăriei există Serviciul achiziţii publice, care are astfel de atribuţii specifice.
Referitor la durata exagerată de timp în care s-au derulat primele etape ale procedurii, se poate face cu uşurinţă o paralelă între procedura desfăşurată de Sectorul 6 al Municipiului Bucureşti cu procedura desfăşurată de Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti pentru acelaşi tip de serviciu. Astfel, nu numai că cele două proceduri sunt similare, dar şi autoritatea administrativ teritorială a Sectorului 4 a fost obligată prin aceeaşi Sentinţă la îndeplinirea aceloraşi măsuri în vederea restabilirii mediului concurenţial.
Totuşi, în timp ce Sectorul 4 a publicat anunţul de participare la licitaţie la data de 22 martie 2017, data la care au fost depuse ofertele a fost 28 august 2017, etapa „evaluare calificare şi tehnic” s-a finalizat în data de 06 septembrie 2018, etapa de „evaluare financiară” s-a finalizat în data de 24 septembrie 2018, iar licitaţia electronică a avut loc în data de 27 septembrie 2018, Sectorul 6 se află încă după mai mult doi ani de la expirarea termenului maxim dat de instanţă, în etapa de întocmire a unei documentaţii care să respecte toate prevederile legale în vederea delegării serviciului de salubrizare pe raza sectorului 6.
Arată recurentul că, din moment ce o procedură de achiziţie similară s-a putut desfăşura într-un an şi jumătate în Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, nu există nicio justificare obiectivă pentru care în Sectorul 6 al aceluiaşi municipiu să se procedeze altfel. Prin urmare, neîndeplinirea obligaţiilor legale de către o societate privată cu care Primăria Sectorului 6 a încheiat contracte, în opinia autorităţii de concurenţă, nu pot fi considerate motive justificate de depăşire a termenului stabilit de instanţa de judecată.
Mai mult, din informaţiile publice ce se regăsesc în SEAP şi pe site-ul autorităţii contractante, rezultă că după data de 24 aprilie 2020, când a fost anulată procedura de atribuire electronică demarată de unitatea administrativ teritorială a sectorului 6 şi până în prezent, adică după mai bine de un an de zile, Primăria Sectorului 6 nu a întreprins nicio măsură pentru a relua procedura de achiziţie publică şi a elabora o nouă documentaţie de atribuire.
Nu în ultimul rând, susține recurentul că prima instanţă nu a oferit o motivare concludentă, iar în contextul în care instanța de fond a menționat, la pagina 9 din sentință, că obligația impusă în sarcina pârâților este una de rezultat (anume încheierea contractului de delegare a gestiunii), în mod contradictoriu aceasta a concluzionat în sensul inexistenței unei culpe a conducătorului autorităţii în executarea obligaţiei, fiind astfel demonstrată existența unei contrarietăţi vădite în motivarea sentinței nr. 1299/09.12.2020, circumscrisă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimații-pârâți Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 2 au reiterat, în esenţă, apărările formulate şi în faţa instanţei de fond, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală.
Intimaţii-pârâţi au învederat, în esenţă, că în mod corect instanţa de fond a reţinut inexistenţa culpei conducătorului autorităţii în executarea obligaţiei, lucru care a făcut inutilă analizarea celorlalte condiţii prevăzute des art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004 şi pe cale de consecinţă a respins cererea de executare silită a reclamantului.
Totodată, au arătat că prin documentele deja depuse la probatoriul prezentului dosarul cauzei reiese buna credinţa a acestora, având în vedere faptul că încă din anul 2015 instituţiile intimate au întreprins demersurile în vederea elaborării documentaţiei necesare pentru Delegarea prin concesiune a serviciului public de salubrizare pe raza Sectorului 6, iar prin H.C.L. Sector 6 nr. 153/17.12.2015 a fost aprobat Studiul de Oportunitate pentru Delegare Gestiunii de Salubrizare pe raza Sectorului 6.
5. Soluţia instanței de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Consiliul Concurenţei este fondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art.488 alin. (1) pct.6 din Codul de procedură civilă, instanța de control judiciar apreciază că acesta nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurent, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art.425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, impunând cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.
Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real “ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).
Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art.6 par.1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).
Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici „motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei” pentru a se putea reţine incidența motivului de casare invocat.
Astfel, aspectele evocate de recurent, privind aserțiunea primei instanțe asupra naturii juridice de obligație de rezultat a obligației de a întocmi documentația de achiziție publică și de a demara procedura de achiziție publică, privită în mod comparativ cu justificarea dată de instanța de fond neexecutării unei atare obligații, reprezintă în realitate critici de nelegalitate aduse raționamentului juridic utilizat de judecătorul fondului, ce urmează a fi analizate din perspectiva motivului de casare reglementat de art.488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, fără a putea fi apreciate, însă, drept indicative de contrarietate, întrucât considerentele în discuție reprezintă doar maniera primei instanțe de interpretare a efectelor sau parametrilor de executare a unei obligații de rezultat, iar nu o motivare contradictorie.
În concluzie, Înalta Curte constată că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă este nefondat.
Pe de altă parte, însă, instanța de control judiciar va cenzura maniera în care instanța de fond a interpretat și aplicat prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, apreciind că este fondată invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă de către recurentul - reclamant Consiliul Concurenţei.
Astfel, art. 24 alin. (1) din Legea nr.554/2004 prevede că în situaţia în care, în urma admiterii unei acțiuni, autoritatea publică este obligată să emită un act administrativ, executarea hotărârii se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii, sau în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive în lipsa precizării unui termen.
În cadrul procedurii de executare, pe care o reglementează art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi pusă în discuție legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătorești a cărei executare se solicită, instanţa având de analizat numai dacă există acte emise de autoritatea pârâtă care să se conformeze obligațiilor impuse prin titlul executoriu, urmând ca, în caz contrar, în măsura neexecutării culpabile a hotărârii, să dispună în sensul aspectelor reglementate de prevederile alin. (3) și (4) ale unui astfel de text normativ.
Referitor la problema culpei în neexecutarea obligației, examinată în cadrul litigiilor având ca obiect aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, Plenul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 27 mai 2016, a adoptat soluţia de unificare a practicii conform căreia: „Este prezumată culpa conducătorului autorității, prezumția neavând un caracter absolut, ci putând fi răsturnată prin administrarea de dovezi cu privire la existenta unor motive temeinice pentru care nu s-a executat obligaţia în termenul legal”.
Totodată, nu poate fi ignorat nici faptul că, din conținutul normativ al alin. (3) al art. 24 din Legea nr.554/2004, nu rezultă intenția legiuitorului de a delimita între diferitele tipuri sau grade ale culpei, ceea ce înseamnă că scopul coercitiv al amenzii şi penalităților de întârziere, a căror aplicare urmărește constrângerea autorității publice la executarea obligației stabilite prin titlu (hotărâre judecătorească), vizează orice formă a unei conduite culpabile, de altfel prezumate.
În aceste repere, o primă observație care se impune vizează maniera eronată în care prima instanță a identificat mecanismul aplicabil examinării problemei culpei intimaților în neexecutarea obligației de întocmire a documentației de achiziție publică și de demarare a procedurii de achiziție publică în vederea atribuirii și încheierii contractelor de delegare a gestiunii în privința serviciului public de salubrizare.
Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte observă că silogismul logico-juridic, utilizat de instanța de fond în dezlegarea chestiunii incidenței prevederilor alin. (3) al art.24 din Legea nr.554/2004, pleacă de la aprecierea necesității verificării existenței culpei autorității pentru neexecutarea obligației, ignorând, astfel, caracterul de prezumție legală relativă al acesteia.
Or, mecanismul prezumției legale, nu presupune, date fiind prevederile art.328 alin. (1) Cod procedură civilă, verificarea existenței aspectelor vizate de prezumție, sus indicatul text normativ statuând expres că: prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Caracterul relativ al unei astfel de prezumții vizează doar posibilitatea răsturnării sale prin invocarea, în esență, a unor cazuri exoneratoare de culpă, însă, într-un atare plan al analizei, verificarea implică, în fapt, capacitatea ipostazelor invocate de autoritate de a înlătura prezumția culpei.
În consecinţă, interpretarea dată de instanța de fond prevederilor art.24 alin. (3) din Legea nr.554/2004 este una neconformă literei și spiritului unui astfel de text normativ, ceea ce prima instanță trebuia să verifice fiind doar dacă acele incidente și impedimente evocate de autoritățile intimate au sau nu vocația de a fi exoneratoare de culpă.
Observă Înalta Curte că prin sentința civilă nr. 2774 din 28 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. xxxx/2/2010* a fost, în ipoteza opțiunii pentru delegarea de gestiune, stabilit un termen de 3 luni de la adoptarea H.C.L. pentru delegarea gestiunii, pentru întocmirea documentației de achiziție publică și demararea unei atare proceduri, potrivit legii, în vederea atribuirii și încheierii contractelor de delegare a gestiunii. Or, Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 115 privind aprobarea modalităţii de organizare, funcţionare şi realizare a serviciului de salubrizare la nivelul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti sub forma delegării de gestiune şi aprobarea studiului de oportunitate pentru delegarea gestiunii Serviciului de salubrizare pe raza Sectorului 6 a fost adoptată la data de 18 aprilie 2019, motiv pentru care obligația sus indicată trebuia executată, potrivit dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. 2774 din 28 octombrie 2015, până la data de 18 iulie 2019.
În contextul în care un atare termen maximal expres determinat de instanță, ce viza obligații expres și punctul identificate, a fost stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă, complexitatea demersurilor de executare a unor astfel de obligații nu poate fi nici invocată și nici reținută drept cauză exoneratoare de culpă, întrucât o atare abordare ar fi contrară limitelor procedurii reglementate de alin. (3) al art.24 din Legea nr. 554/2004. Or, după cum s-a arătat deja, în cadrul procedurii reglementate de sus indicatul text normativ, judecătorul nu este chemat să analizeze oportunitatea stabilirii unui astfel de termen, raportat la complexitatea executării obligațiilor, ci doar dacă obligațiile impuse prin titlul executoriu au fost executate conform celor statuate printr-un atare titlu, în caz contrar, fiind prezumată culpa debitorului, prezumție ce poate fi, însă, răsturnată, în măsura în care acesta dovedește existența unor aspecte obiective de natură a-l exonera de culpa neexecutării obligației.
De asemenea, Înalta Curte observă că aspectul neexecutării de către intimați, în termenul de 3 luni statuat prin sentința civilă nr. 2774 din 28 octombrie 2015, a obligației de întocmire a documentației de achiziție publică și de demarare a procedurii de achiziție publică, nu a fost contestat nici măcar de intimaţii-pârâţi, aceştia doar susţinând, inclusiv prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de recurs, că au dat dovadă de bună-credinţă în condiţiile în care au întreprins demersuri în vederea îndeplinirii acestor obligaţii.
Astfel, între momentul începerii curgerii termenului de executare a obligației realizării procedurii de achiziție publică în vederea atribuirii și încheierii contractului de delegare a gestiunii (care este data de 18 aprilie 2019, drept dată a adoptării H.C.L. Sector 6 nr. 115) și cel puțin data pronunțării hotărârii recurate, perioada scursă a fost de aproximativ 22 de luni, iar, potrivit poziţiei procesuale a părţilor, nici până la data prezentei hotărâri, obligațiile în discuție nu au fost executate.
În atare condiții, singura chestiune a cărei analiză se impune este cea a verificării capacității impedimentelor și incidentelor invocate de intimați de a înlătura prezumția legală de culpă a acestora pentru neexecutarea antereferitelor obligații. Or, instanța de control judiciar, analizând aceste aspecte, apreciază că niciunul dintre acestea nu este în măsură să înlăture prezumția de culpă a intimaților pentru neexecutarea obligaţiilor (nici privite în mod individual şi nici analizate în mod reunit).
Astfel, Înalta Curte reține că incidentele ce vizează maniera de întocmire, respectiv de remediere a documentației și procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, de îndeplinire cu întârziere a obligaţiilor de către terţii cu care intimaţii au contractat, precum cele cuprinse în Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 12118/83,90,95,105/C10/27.03.2020, au drept origine maniera în care autoritățile intimate au depus diligențele în întocmirea documentației de atribuire, motiv pentru care efectele dilatorii generate de o atare conduită, a chiar debitorului obligației, nu pot fi apreciate drept apte a înlătura prezumția de culpă a autorului pentru neexecutarea în termenul legal a obligațiilor statuate prin titlu executoriu.
Deşi Primăria Sectorului 6 a învederat că a solicitat sprijin unui terţ specializat, încheind un contract în acest sens, se observă că exista posibilitatea ca toată documentaţia să fie elaborată intern, de departamentele specializate din cadrul instituţiei, în condiţiile în care la nivelul Direcţiei generale de investiţii din cadrul primăriei există Serviciul achiziţii publice, care are astfel de atribuţii specifice.
Totodată, chiar dacă, aşa cum susţin intimaţii-pârâţi, societatea R. E. Consulting S.R.L. nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale stabilite prin contractul nr. 58/2017, atunci este inexplicabil de ce, în data de 30 august 2018, Primăria Sector 6 a încheiat cu această societate un nou contract cu nr. 135, aşa cum se menţionează chiar în cuprinsul sentinţei recurate.
De altfel, în raport de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii care consacră principiul asumării răspunderii în ceea ce priveşte atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi de servicii, precum şi de cele ale art. 71 alin. (1) din aceeaşi lege, potrivită cărora „(1) Autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura ofertanţilor/candidaţilor o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele concesiunii de lucrări sau ale concesiunii de servicii, obiectul contractului, repartizarea riscurilor şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire”, intimaţii-pârâţi nu se pot deroba de sarcina de a pune în aplicare orice măsura necesară astfel încât obligaţia lor să fie îndeplinită la timp.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, deşi Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 12118/83,90,95,105/C10/27.03.2020 a anulat procedura de achiziţie publică din cauza faptului că 80% din documentaţia întocmită de autoritatea contractantă nu respectă prevederile legale, aspect confirmat definitiv prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 843/30.06.2020, consecinţa fiind obligaţia Primarului Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi a Consiliului Local al Sectorului 6 de a demara o noua procedură, din documentele depuse de aceştia la dosarul cauzei, reiese faptul că, după rămânerea definitivă a deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 843/30.06.2020, nu au mai fost întreprinse alte demersuri în vederea întocmirii unui nou caiet de sarcini care sa ţină seama de toate neconformităţile semnalate în contestaţiile depuse de operatorii economici şi apoi să fie parcurse etapele iniţierii unei proceduri de achiziţie prin redactarea şi publicarea unei noi documentaţii de atribuire în SEAP.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu a fost răsturnată prezumția de culpă a intimaților pentru neexecutarea obligației de a întocmi documentația de achiziție publică şi de a demara procedura de achiziție publică, potrivit legii, în vederea atribuirii şi încheierii contractelor de delegare a gestiunii, în termen de maximum 3 luni de la adoptarea H.C.L. privind delegarea gestiunii, motiv pentru care, contrar opiniei judecătorului fondului, apreciază că sunt întrunite condițiile impuse de art. 24 alin. (3) din Legea nr.554/2004 pentru ca cererea reclamantului creditor Consiliul Concurenței să fie admisă, iar pârâtului Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti să îi fie aplicată o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin sentința civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) Cod procedură civilă, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Concurenţei, va casa sentința recurată şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Concurenţei, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 6 şi va aplica pârâtului Primarul Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2774/28.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.