Asupra recursului în casaţie de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 504 din data de 20 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1968.
În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale).
În baza art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1968.
În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale).
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei principale, potrivit art. 66 C. pen. din 1968.
În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale).
În baza art. 861 C. pen. din 1968, s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1968.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a stabilit că, pe durata termenului de încercare, inculpatul A. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele ce vor fi fixate, la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra condiţiilor prevăzute de art. 864 C. pen. din 1968, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore în prezenta cauză, de la data de 8.06.2017 până la data de 9.06.2017.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1968.
În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale).
În baza art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1968.
În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale).
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei principale, potrivit art. 66 C. pen. din 1968.
În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale).
În baza art. 861 C. pen. din 1968, s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1968.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a stabilit că, pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele ce vor fi fixate, la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra condiţiilor prevăzute de art. 864 C. pen. din 1968, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.
S-a constatat că inculpata a fost reţinută pe o perioadă de 24 de ore în prezenta cauză, de la data de 8.06.2017 până la data de 9.06.2017.
În baza art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale), pe o perioadă de 2 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1968.
În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale).
În baza art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale), pe o perioadă de 2 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1968.
În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale).
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale), pe o perioadă de 2 ani, care se execută după executarea pedepsei principale, potrivit art. 66 C. pen. din 1968.
În baza art. 71 C. pen. din 1968, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale).
În baza art. 81 C. pen. din 1968, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale.
În baza art. 82 C. pen. din 1968, s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani, compus din 2 ani cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1968.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art. 19, art. 397 C. proc. pen., s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, fiind obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 50.451 RON, reprezentând TVA şi 233.789 RON, impozit pe profit, la care s-au adăugat obligaţiile fiscale accesorii datorate în condiţiile C. proc. fisc.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor, dispoziţii executorii potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea procesului-verbal de predare a documentelor societăţii D. SRL din data de 14.12.2012 către martorul E.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a stabilit că, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului copie de pe dispozitivul său.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 10.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de câte 8.483 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale.
Prin încheierea din data de 3 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea formulată de avocat F., din cadrul Baroului Dâmboviţa şi, în consecinţă, a fost înlăturată omisiunea vădită strecurată în minuta şi dispozitivul Sentinţei penale nr. 504 din data de 20 octombrie 2020 a Tribunalului Dâmboviţa, în sensul acordării onorariului în cuantum de 360 RON, cuvenit pentru asigurarea asistenţei judiciare inculpatei C., avocat desemnat din oficiu conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria x nr. x/05.04.2018.
Împotriva sentinţei penale anterior menţionate au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, inculpaţii A., B. şi C. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 464 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. coroborat cu art. 423 alin. (2) C. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, împotriva Sentinţei penale nr. 504 din data de 20 octombrie 2020 a Tribunalului Dâmboviţa, care a fost desfiinţată, în parte, numai cu privire la infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu desemnat inculpatei C., în sumă de 868 RON, precum şi onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu inculpaţilor B. şi A., în sumă de 700 RON (350 x 2), să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta C. la plata sumei de 400 RON, iar ceilalţi apelanţi au fost obligaţi la plata sumei de 700 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.
Prin prisma cazului de casare menţionat, în esenţă, recurenţii inculpaţi au susţinut că instanţa de control judiciar, în mod greşit, în raport de dovedirea achitării prejudiciului şi a procentului de 20% din cuantumul acestuia, nu a analizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 69/2020 privind stingerea obligaţiilor fiscale, nefiind astfel aplicate dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 privind înlăturarea răspunderii penale.
Prin urmare, au solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi, pe fond, să se dispună, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de aceştia, urmare a existenţei unei cauze de nepedepsire privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Prin încheierea din 8 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatându-se că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 464 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul cu acelaşi număr, îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu şi s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casaţie declarat.
Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.
Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
În conformitate cu art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casaţie.
Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) din C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.
Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 din C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurenţii inculpaţi în susţinerea căii de atac - acesta se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
În speţă, recurenţii inculpaţi au criticat greşita nereţinere, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (potrivit cu care infracţiunea de evaziune fiscală nu se pedepseşte dacă, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral), în condiţiile în care obligaţia principală, constând în valoarea prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, a fost achitată la data de 19 aprilie 2021 (după pronunţarea sentinţei instanţei de fond), astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, iar obligaţiile accesorii, constând în dobânzi şi penalităţi, au fost stinse, urmare a achitării debitului principal. Cu privire la aceste din urmă obligaţii, au susţinut că instanţa de apel nu era ţinută de emiterea, de către organul fiscal, a unei decizii de amnistie fiscală, fiind doar un act administrativ, de a cărui existenţă nu poate fi condiţionată stingerea unor obligaţii fiscale, cu atât mai mult cu cât, potrivit certificatului de atestare fiscală, aflat la fila x din volumul II al dosarului instanţei de apel, la data pronunţării deciziei recurate, pe numele inculpatei B. nu era înregistrat niciun debit către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
De asemenea, a fost criticată şi împrejurarea că instanţa de control judiciar, în mod eronat, în raport de dovedirea achitării prejudiciului şi a procentului de 20% din cuantumul acestuia, nu a analizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 69/2020 privind stingerea obligaţiilor fiscale.
Din examinarea criticilor formulate în cuprinsul motivelor scrise de recurs, susţinute oral în faţa instanţei, se constată însă că acestea nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie menţionat, aspectele invocate vizând modalitatea de sancţionare a infracţiunii de evaziune fiscală pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor, ce nu pot fi fi valorificate prin prisma dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în realitate nefiind criticată tipicitatea infracţiunii.
Pe de altă parte, nici chestiunile legate de achitarea prejudiciului, respectiv de anularea obligaţiilor de plată accesorii stabilite în sarcina inculpaţilor nu sunt de natură a conduce la constatarea împrejurării că fapta reţinută în sarcina acestora nu ar fi prevăzută de legea penală şi, corelativ, la pronunţarea unei soluţii de achitare.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 464 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2017.
În acest context, nici extinderea efectelor căii de atac promovate de inculpaţii B. şi A. nu poate profita intimatei inculpate C., nefiind incidente dispoziţiile art. 443 alin. (1) C. proc. pen.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată C., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 464 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2017.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată C., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.
GGC - ED