Cariera Magistraților. Efectele desfiinţării parţiale a Hotărârii CSM se produc ex tunc încă de la data emiterii actului. Motiv de nelegalitate a actului administrativ, intervenit în cursul procesului
Legea nr. 304/2004, art. 62 alin. (1) lit. e)
Legea nr. 554/2004, art. 18 alin. (1)
C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8
Efectele desfiinţării parţiale a Hotărârii CSM – Secţia pentru judecători în materie disciplinară , în sensul înlăturării sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, se produc ex tunc încă de la data emiterii actului, acesta fiind considerat a nu fi existat niciodată în ordinea juridică.
În urma înlăturării retroactive din ordinea juridică a actului administrativ individual de aplicare a sancţiunii disciplinare privind „excluderea din magistratură”, a dispărut din ordinea juridică, cu caracter retroactiv, inclusiv situaţia premisă avută în vedere pentru a se dispune suspendarea din funcţie, situaţie care potrivit legii ar fi trebuit să subziste până la data eliberării din funcţie prin decret al Preşedintelui României.
ICCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 394 din 26 ianuarie 2023
- Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, completată şi precizată ulterior, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii anularea Hotărârii Secției pentru judecători nr. 1537 din 14 decembrie 2021, repunerea în situaţia anterioară, plata drepturilor salariale de care a fost lipsit pe perioada suspendării şi recunoaşterea vechimii în muncă şi în magistratură pe această perioadă, precum și obligarea intimatului la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată.
În urma declinării competenţei de soluţionare a cauzei dispuse prin decizia civilă nr. 29 din data de 31 ianuarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/1/2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 9.02.2022.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 111 din 13 aprilie 2022 Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele :
„Respinge excepţia de tardivitate.
Respinge cererea de chemare în judecată precizată şi completată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantul A..
Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 62 alin. (2) şi art. 62 alin. (1) lit. e), ambele din Legea nr. 303/2004 şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.”
În esenţă, instanţa de fond a constatat prin sentinţa pronunţată că în privinţa reclamantului s-a dispus măsura excluderii din magistratură, în baza Hotărârii nr. 25/J/2021 a CSM, pronunţată în considerarea dispoziţiilor art. 100 lit. e) rap. la art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, astfel că la data de 14.12.2021 pârâtul a dispus prin Secţia pentru judecători, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din acelaşi act normativ, suspendarea din funcție.
Analizând legalitatea actului de suspendare din funcţie, prin raportare la criticile de nelegalitate formulate, instanţa de fond a observat că acesta a fost emis de un organ competent, prin raportare la dispoziţiile art. 62 şi art. 100 şi 101 din Legea nr. 303/2004.
Au fost înlăturate criticile privind încălcarea dreptului la apărare al reclamantului în procedura de emitere a actului de suspendare din funcţie, cu motivarea potrivit căreia prin raportare la dispoziţiile art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 9 din același act normativ, acest drept nu a fost încălcat câtă vreme reclamantului i-a fost recunoscut dreptul de acces la instanţă, în cursul prezentei proceduri putând formula orice apărări crede de cuviinţă.
Au fost înlăturate şi susţinerile referitoare la compunerea greşită a autorităţii emitente a actului contestat, reţinându-se că potrivit legii competenţa de a constata intervenită suspendarea de drept revine Secției de judecători, iar nu Secției de judecători în materie disciplinară. Întrucât nu are caracterul unei sancțiuni disciplinare complementare și nu este emisă în procedura de cercetare și sancționare disciplinară a judecătorului, nu era necesar ca hotărârea de suspendare să fie dispusă prin aceeași hotărâre de soluționare a acțiunii disciplinare, de către Secția de judecători în materie disciplinară.
Modalitatea în care a procedat Secția pentru judecători a CSM este în acord cu dispozițiile legale iar garanțiile procesuale ale unui proces echitabil au fost respectate.
Au fost înlăturate inclusiv criticile privind modul de organizare a ședinței secției de judecători, instanţa de fond observând că este posibilă suplimentarea ordinii de zi a ședințelor secției pentru judecători, în condițiile art. 29 alin. (10), ultima teză din Legea nr. 317/2004. A fost avut în vedere caracterul urgent al măsurii adoptate.
Referitor la eventuala incompatibilitate a membrului CSM B., s-a arătat că în acord cu dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, sesizarea inspecției judiciare poate fi realizată și de către Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, context în care sesizarea disciplinară realizată de către CSM a fost semnată de către președintele acestuia, în exercitarea atribuțiilor menționate la art. 10 alin. (8) lit. i) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Critica privind aplicarea retroactivă a măsurii suspendării a fost înlăturată, instanţa reţinând că măsura operează de drept, în temeiul legii, de la momentul adoptării sancţiunii excluderii din magistratură.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii, exclusiv cu privire la modalitatea de judecare a cererii de anulare şi de suspendare a executării hotărârii nr. 1537/14.12.2021 adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru judecători, în sensul rejudecării şi admiterii acesteia, precum şi repunerea reclamantului în situaţia anterioară, plata drepturilor salariale de care a fost lipsit pe perioada suspendării şi recunoaşterea vechimii în muncă şi în magistratură pe această perioadă.
Prin cererea de recurs recurentul reclamant a arătat, în susţinerea criticilor de nelegalitate subsumate cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că instanţa de fond a ignorat principiul aplicării cu prioritate a dreptului european, în materia suspendării disciplinare, în special în ceea ce priveşte: (i) încălcarea regulii non-regresului în materia statului de drept, şi (ii) încălcarea regulii privind tragerea la răspundere disciplinară a judecătorilor, parte componentă a obligaţiei de a respecta independenţa acestora.
În acest sens, a invocat recurentul faptul că HCSM nr. 1537/14.12.2021 nu a fost publicată pe pagina de internet a CSM, faptul că nu s-au respectat regulile de transparenţă stipulate la art. 29 alin. (11) din Legea nr. 317/2004 şi faptul că o parte din membrii CSM au votat pentru admiterea plângerii prealabile, aspect atestat de documentaţia care a stat la baza emiterii actului.
Deşi aceste chestiuni au fost invocate în faţa instanţei de fond, ele nu au fost analizate, ceea ce este de natură a atrage inclusiv incidenţa cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..
A mai arătat recurentul că sentinţa pronunţată a fost dată cu încălcarea normelor care reglementează întrunirea secţiei în materie disciplinară. Măsura suspendării trebuia dispusă prin hotărârea de admitere a acţiunii disciplinare, pentru a i se asigura dreptul la un proces echitabil, cu toate garanţiile sale.
Tot astfel, au fost greşit aplicate prevederile legale privind alcătuirea Secţiei care a pronunţat hotărârea, în condiţiile în care Secţia pentru Judecători din cadrul CSM poate adopta hotărâri în componenţa normală, dar şi în componenţă specifică domeniului răspunderii disciplinare a judecătorilor, când îndeplineşte rolul de ”instanţă de judecată" (art. 44 din Legea nr. 317/2004).
Această diferenţă face ca în materia răspunderii disciplinare să difere însăşi componenţa Secţiei pentru judecători, prin raportare la prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, dar şi procedura de lucru a acestei Secţii.
Făcând referire la dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 303/2004 şi art. 40 din Legea nr. 317/2004, precum şi la art. 62 alin. (8) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM, adoptat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1073/2018, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1044/10.12.2018, a arătat recurentul că integrarea alin. (8) din Regulament, ce prevede suspendarea din funcţie a judecătorului între data pronunţării hotărârii de excludere din magistratură şi data eliberării din funcţie, în chiar articolul privind soluţionarea acţiunii disciplinare şi calea de atac existentă, dovedeşte că măsura suspendării din funcţie trebuia luată doar prin hotărârea de soluţionare a acţiunii disciplinare, de către Secţia pentru judecători în materie disciplinară.
Prin aceea că instanţa de fond a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a arătat că la rândul său are dubii cu privire la legalitatea măsurii.
În continuare, s-a arătat că au fost greşit aplicate normele privind procedura de lucru a CSM, în Secţia pentru judecători, respectiv Secţia pentru judecători în materie disciplinară.
De vreme ce acţionează ca o instanţă de judecată, Legea nr. 317/2004 (art. 44 – art. 53) instituie veritabile reguli procedurale, menite să asigure garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil.
Or, deşi este vorba de o suspendare de drept, aceasta rămâne în continuare o sancţiune disciplinară, cu caracter complementar, astfel încât aplicarea ei nu se poate face decât prin hotărârea de soluţionare a acţiunii disciplinare, asigurându-i judecătorului vizat toate garanţiile procesuale.
A arătat recurentul că nu a fost observat faptul că pe ordinea de zi iniţială nu a fost inclus pct. 11, privind suspendarea sa din funcţie, ceea ce contravine rigorilor de transparenţă impuse de Legea nr. 317/2004, precum şi de Regulamentul CSM. Potrivit art. 29 alin. (10) din Legea nr. 317/2004.
HCSM nr. 1537/14.12.2021 nu conţine elementele obligatorii prevăzute de art. 50 din Legea nr. 317/2004 – motivele pentru care au fost înlăturate apărările judecătorului sancţionat, calea de atac şi termenul de exercitare. Chiar dacă este vorba despre o suspendare de drept din funcţie, toate aceste garanţii procesuale trebuie respectate.
În continuare, recurentul a făcut referire la considerentele în Decizia nr. 774/2015 a C.C.R., referitoare la suspendarea din funcţie a judecătorilor pe parcursul soluţionării acţiunii disciplinare, la Hotărârea CtEDO din 20.10.2020 dată în cauza 36889/18, menţionând că intimatul-pârât CSM a încălcat garanţiile procesuale când adoptat măsura suspendării din funcţie, în afara procedurii de soluţionare a acţiunii disciplinare, încercând să îl lipsească de dreptul la cale de atac prevăzută de Legea nr. 317/2004 prin art. 51 din Legea nr. 317/2004, dar şi art. 62 din Regulamentul CSM.
În ceea ce priveşte caracterul retroactiv al măsurii suspendării, a arătat că este de natură a încălca principiul neretroactivităţii consacrat prin Constituţie, art. 6 C. civ..
În justificarea incidenţei art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat recurentul că prin cererea precizatoare formulată la data 09.03.2022 a solicitat suspendarea HCSM nr. 1537/14.12.2021 în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar instanţa de recurs în soluţionarea cererii de suspendare a ignorat complet motivele învederate prin argumentarea cererii de completare a petitului. Totodată, Curtea de Apel Cluj a răspuns pur formal argumentelor privind paguba iminentă, nemenţionând nici măcar raţionamentul, relaţia logică dintre argumentele reclamantului şi faptul că judecătorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 referitoare la interdicţii şi incompatibilităţi.
4. Apărările formulate de intimat
Prin întâmpinarea depusă, intimatul pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Referitor la faptul că instanţa de fond ar fi omis să analizeze motivele de nelegalitate a Hotărârii nr. 1537/2021 invocate prin cererea precizatoare formulată la data de 06.04.2022, a arătat că aceste argumente nu au fost analizate de prima instanţă în mod corect, deoarece actul de sesizare a instanţei este cererea de chemare în judecată, iar adăugarea unor motive suplimentare de nelegalitate poate fi realizată doar în procedura reglementată de art. 204 C. proc. civ., iar nu prin note scrise depuse la dosar la termenul la care a avut loc dezbaterea cauzei în fond.
Referitor la pretinsa nerespectare a principiilor dreptului Uniunii Europene în materia statului de drept, s-a arătat că dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 au fost introduse prin Legea nr. 242/2018, venind să reglementeze suspendarea magistratului în situaţia aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură, iar voinţa legiuitorului a fost aceea de a scoate de sub sfera de reglementare a art. 65/1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 ipoteza aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură.
Nu se poate vorbi de un regres legislativ în materia suspendării din funcţie a judecătorilor, de natură să încalce regula non-regresului, dată fiind realitatea obiectivă a modificărilor legislative intervenite în anul 2018 prin Legea nr. 242/2018 şi faptului că prin instituirea cazului de suspendare din funcţie s-a urmărit înlăturarea de la activitatea de judecată a unui judecător căruia i s-a aplicat cea mai gravă sancţiune disciplinară din ierarhia sancţiunilor care pot fi aplicate unui judecător în urma cercetării sale disciplinare.
Referitor la principiul independenţei judecătorilor, a arătat intimatul că art. 19 TUE, încredinţează instanţelor naţionale şi Curţii obligaţia de a garanta deplina aplicare a dreptului Uniunii în toate statele membre, precum şi protecţia jurisdicţională a drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul menţionat, iar principiul protecţiei jurisdicţionale efective a drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul Uniunii impune elaborarea unor norme care să permită înlăturarea, în percepţia justiţiabililor, a oricărei îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea judecătorilor în privinţa unor elemente exterioare, în special a unor influenţe directe sau indirecte ale puterilor legislativă şi executivă susceptibile să orienteze deciziile acestora, şi excluderea astfel a unei lipse a aparenţei de independenţă sau de imparţialitate a acestor judecători care să fie de natură să aducă atingere încrederii pe care justiţia trebuie să o inspire justiţiabililor într-o societate democratică şi într-un stat de drept.
Legislaţia naţională în materia suspendării din funcţie a judecătorilor ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură este conformă normelor de drept al Uniunii Europene şi respectă principiul independenţei judecătorilor, cazul de suspendare din funcţie fiind instituit în scopul protejării prestigiului justiţiei.
Referitor la criticile privind nerespectarea normelor privind legala întrunire a secţiei în materie disciplinară, s-a arătat că dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, preluate în cuprinsul art. 62 alin. (8) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018, dispun în sensul că măsura suspendării intervine odată cu pronunţarea hotărârii de aplicare a sancţiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură, momentul de debut al suspendării fiind cel al excluderii, măsura durând până la data eliberării din funcţie a magistratului.
Legea nu prevede vreo sancţiune complementară în regimul sancţionator al magistraţilor, astfel încât măsura suspendării din funcţie reprezintă o măsură privind cariera judecătorului, iar nu o sancţiune complementară.
Împrejurarea că art. 62 alin. (8) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consilului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Plenului Consilului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018 reia conţinutul normativ al art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, făcând referire la cazul de suspendare din funcţie a judecătorului între data pronunţării hotărârii secţiei corespunzătoare de excludere din magistratură şi data eliberării din funcţie, nu conduce la o altă concluzie.
Hotărârea nr. 28J/13.12.2021 a Secţiei pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este hotărârea prin care a fost soluţionată acţiunea disciplinară exercitată împotriva domnului judecător A. şi aceasta trebuie să îndeplinească toate exigenţele de motivare impuse de art. 50 din Legea nr. 317/2004, iar Hotărârea nr. 1537/14.12.2021 a Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este cea prin care s-a dispus măsura suspendării din funcţie a recurentului-reclamant, căreia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 317/2004.
În privinţa acestei a doua hotărâri a Secţiei, în lipsa unor dispoziţii exprese, sunt aplicabile dispoziţiile generale în materie de motivare a actelor administrative, acestea trebuind să fie argumentate într-o manieră clară, coerentă şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii, în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus autoritatea publică la adoptarea unei anumite soluţii, cerinţe care sunt pe deplin îndeplinite.
Referitor la lipsa menţiunilor privind calea de atac şi termenul în care aceasta poate fi exercitată, s-a arătat că vătămarea reclamantului este inexistentă.
În ceea ce priveşte modalitatea de desfăşurare a şedinţei Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din data de 14.12.2021, precum şi la modalitatea în care a fost adoptată măsura suspendării sale din funcţia de judecător, criticile formulate au drept premisă eronată faptul că măsura suspendării din funcţie ar fi trebuit dispusă de Secţia pentru judecători în materie disciplinară.
S-a solicitat respingerea criticilor privind încălcarea regulilor de transparenţă, ordinea de zi a Secţiei pentru judecători din data de 14.12.2021 fiind suplimentată, în condiţiile art. 29 alin. (10) ultima teză din Legea nr. 317/2004 şi art. 47 alin. (3) raportat la art. 22 alin. (3) ultima teză din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Şedinţa din 14.12.2021 a Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu a avut caracter nepublic, acest fapt rezultând cu evidenţă din împrejurarea că şedinţa a fost transmisă pe pagina de internet a Consiliului, fiind înregistrată şi putând fi vizualizată de orice persoană interesată.
Referitor la incompatibiltatea unui membru al Consiliului, s-a arătat că sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a realizat de către Consiliului Superior al Magistraturii, în considerarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, iar nu de domnul judecător B., în nume propriu, acesta semnând sesizarea în exercitarea atribuţiilor stipulate la art. 10 alin. (8) lit. e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a caracterului obligatoriu al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 774/2015 a arătat intimatul că CCR a reţinut neconstituţionalitatea numai în măsura în care nu s-ar permite atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare". Situaţia din speţa de faţă este diferită.
Referitor la trimiterile la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Camelia Bogdan împotriva României, instanţa de fond a reţinut în mod corect că instanţa europeană a sancţionat lipsa din dreptul intern a dreptului de acces la instanţă, în condiţiile în care în speţă reclamantul a beneficiat de acest drept.
Referitor la aplicarea retrocativă a măsurii suspendării din funcţie, a arătat intimatul că cazul de suspendare din funcţie devine incident din momentul pronunţării hotărârii secţiei corespunzătoare a Consiliului în materie disciplinară prin care se aplică sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004. Or, în speţă sancţiunea disciplinară a fost aplicată la data de 13.12.2021, acesta fiind momentul de când operează şi suspendarea din funcţie în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004.
Referitor la suspendarea executării Hotărârii Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1537/14.12.2021, a menţionat intimatul că în mod corect s-a reţinut neîndeplinirea condiţiilor reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004, privind „cazul bine justificat” şi „pagube iminentă”.
La data de 20.01.2023 intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus note scrise prin care a invocat, în subsidiar apărărilor formulate prin întâmpinare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale aferente perioadei suspendării din funcţie.
Totodată, intimatul a menţionat că în cursul judecăţii, prin Decizia civilă nr. 278/12.12.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a fost casată în parte Hotărârea nr. 28J din 13 decembrie 2021, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. 25/J/2021, iar în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a aplicat domnului A. – judecător la Tribunalul Cluj sancţiunea disciplinară constând în „avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din aceeaşi lege.
S-a mai precizat că la data de 02.06.2022 prin Hotărârea nr. 1533 a Secţiei pentru judecători din cadrul CSM s-a dispus din nou suspendarea din funcţie a reclamantului, începând cu data de 25.05.2022, ca urmare a aplicării unei noi sancţiuni de excludere din magistratură, iar prin Hotărârea nr. 2001 din 21.07.2022 emisă de Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea din funcţie a domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Cluj, începând cu data de 20.07.2022, ca efect al aplicării unei a treia sancţiuni de aceeaşi natură, în baza dispoziţiilor art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Referitor la cererea de plată a drepturilor salariale, a arătat intimatul că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 52 alin. (14) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât suspendarea din funcţia de judecător a domnului A. nu a survenit pe durata procedurii disciplinare, în condiţiile art. 52 alin. (1) din acest act normativ, ci în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004. Atunci când legiuitorul primar a intenţionat să prevadă repunerea în situaţia anterioară prin plata drepturilor băneşti aferente perioadei suspendării, a legiferat aceasta în mod expres, însă în cazul de faţă o astfel de prevedere legală nu există.
De asemenea, dacă s-ar aprecia că cererea în plata drepturilor salariale ar putea fi primită, CSM nu deţine calitatea de ordonator de credite faţă de domnul judecător A., drepturile sale salariale fiind stabilite prin decizii emise de ministrul justiţiei, care avea calitatea de ordonator principal de credite. Au fost invocate dispoziţiile art. 35 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 44 şi art. 131 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, dar şi prevederile art. 8 alin. (2) din capitolul VIII al anexei nr. V din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
La termenul de judecată din 26.01.2023 Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie ca motiv de nelegalitate de ordine publică a actului administrativ contestat, eliminarea din ordinea juridică a dispoziţiilor Hotărârii Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 28J/13.12.2021, privitoare la sancţiunea eliberării din funcţie, ca urmare a pronunţării Deciziei ÎCCJ, Completul de 5 judecători nr. 278/12.12.2022, prin care a fost casată în parte această Hotărâre şi s-a dispus aplicarea sancţiunii „avertismentului”.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
5.1 Critica de nelegalitate invocată din oficiu, privind anularea sancţiunii excluderii din magistratură a recurentului, cu consecinţe asupra modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004.
Înalta Curte va proceda, cu prioritate, la analiza motivului de nelegalitate invocat din oficiu în şedinţa publică din data de 26.01.2023, care intră sub incidenţa cazului de casare prev de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că în ipoteza admiterii acestuia devine inutilă analiza celorlalte critici de nelegalitate invocate în recurs, în legătură cu soluţia instanţei de fond dată asupra cererii în anulare.
Astfel, instanţa de recurs va avea în vedere că Hotărârea nr. 1537/14.12.2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, a cărei anulare a fost solicitată în prezentul litigiu, a fost emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 3030/2004:
„(1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri (…)
e) în perioada cuprinsă între data pronunţării hotărârii secţiei corespunzătoare de aplicare a sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) şi data eliberării din funcţie.” [subl.ns.]
Textul normei condiţionează aşadar suspendarea din funcţie a magistratului judecător de necesitatea îndeplinirii condiţiei referitoare la aplicarea, de către Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, a sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind „excluderea din magistratură”, precum şi de subzistenţa acestei condiţii până la momentul eliberării din funcţie prin decret al Preşedintelui României, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
În speţă, în privinţa recurentului-reclamant, sancţiunea excluderii din magistratură în temeiul art. 100 alin. (1) lit. e) a fost dispusă prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, Secţia pentru judecători în materie disciplinară nr. 28J/13.12.2021.
Cu toate acestea, va observa Înalta Curte că în cursul judecăţii, la data de 12.12.2022, prin Decizia civilă nr. 278 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători a fost admis recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 28J/13.12.2021, a fost casată în parte această hotărâre, fiind înlocuită sancţiunea excluderii din magistratură cu sancţiunea „avertismentului”, reglementată de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004.
Va observa instanţa de recurs că efectele desfiinţării parţiale Hotărârii CSM nr. 28J/13.12.2021 a Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM, în sensul înlăturării sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, se produc ex tunc încă de la data emiterii actului, acesta fiind considerat a nu fi existat niciodată în ordinea juridică.
Aşadar, Înalta Curte va reţine că în urma înlăturării retroactive din ordinea juridică a actului administrativ individual de aplicare a sancţiunii disciplinare privind „excluderea din magistratură”, a dispărut din ordinea juridică, cu caracter retroactiv, inclusiv situaţia premisă avută în vedere de Hotărârea CSM nr. 1537/2021 pentru a se dispune suspendarea din funcţie, situaţie care potrivit legii ar fi trebuit să subziste până la data eliberării din funcţie prin decret al Preşedintelui României.
Se identifică aşadar, ca motiv nou de nelegalitate a actului administrativ, intervenit în cursul procesului, eliminarea retroactivă a condiţiei legale la care se referă dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 304/2004 (aplicarea sancţiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură) ca efect al anulării definitive a actului administrativ de sancţionare, ceea ce conduce la incidenţa în cauză a motivului de recurs invocat din oficiu întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în legătură cu aplicarea prevederilor legale menţionate.
Va mai observa Înalta Curte că instanţa de fond, prin hotărârea recurată, în urma respingerii acţiunii în anularea Hotărârii CSM nr. 1537/14.12.2021, nu a mai procedat la analiza fondului cererilor privind recunoaşterea vechimii în magistratură şi la plata drepturilor salariale, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..
Pe cale de consecinţă, pentru motivele arătate, se va dispune casarea parţială a hotărârii şi, prin raportare la dispoziţiile art. 498 C. proc. civ., se va reţine cauza spre rejudecare.
În rejudecare, în considerarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 62 alin. (1) lit. e) şi art. 100 din Legea nr. 303/2004, observând argumentele anterior expuse referitoare la anularea sancţiunii excluderii din magistratură prin hotărâre judecătorească definitivă, Înalta Curte va dispune anularea actului subsecvent, reprezentat de Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1537/2021, nemaifiind îndeplinite condiţiile legale reglementate de art. 62 lit. e) din Legea nr. 304/2004, pentru a interveni suspendarea de drept din funcţia de judecător.
În ceea ce priveşte cererile reclamantului formulate în contradictoriu cu pârâtul CSM, având ca obiect recunoaşterea vechimii în magistratură şi plata drepturilor salariale, Înalta Curte va observa că acestea au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 52 alin. (11) din Legea nr. 317/2004, însă aceste prevederi legale nu sunt aplicabile speţei.
Astfel, potrivit normei:
„11 Dacă hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a judecătorului sau procurorului este desfiinţată, suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada suspendării, în condiţiile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi i se recunoaşte vechimea în muncă şi în magistratură pe această perioadă.(...)”
Textul trebuie însă interpretat în lumina prevederilor din alineatele anterioare ale art. 52, respectiv ale alin. (1) şi (11) ale acestui articol, potrivit cărora:
“(1) Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acţiunii disciplinare, până la pronunţarea hotărârii de către secţia corespunzătoare. 06/01/2016 – alineatul a fost declarat parţial neconstituţional prin Decizia 774/2015.11/10/2018 – alineatul a fost modificat prin Legea 234/2018.
(11) Hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcţie în condiţiile alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul suspendat din funcţie. Competenţa soluţionării contestaţiei aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii.(...) [subl.ns.]
Va observa aşadar Înalta Curte că textul invocat de reclamant ca temei juridic al cererilor accesorii nu este aplicabil speţei de faţă, aspect corect constatat de pârâtul CSM prin apărările formulate, deoarece norma indicată priveşte exclusiv situaţia măsurii suspendării dispuse de Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, pe durata procedurii disciplinare, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.
În speţă, suspendarea din funcţie a intervenit de drept ca urmare a finalizării procedurii disciplinare în faţa Consiliului, prin pronunţarea unei hotărâri de aplicare a sancţiunii excluderii din magistratură.
Or, pentru situaţia desfiinţării măsurii excluderii din magistratură reglementate de art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 prin hotărâre definitivă, urmată de desfiinţarea hotărârii de suspendare din funcţie, legiuitorul nu a prevăzut prin norme speciale măsuri reparatorii, de natura celor reglementate de dispoziţiile art. 52 alin. (1) ind. 4 din Legea nr. 317/2004.
În aceste condiţii, având în vedere că atât sancţiunea excluderii din magistratură cât şi cea a suspendării au fost dispuse prin acte administrative individuale emanând de la pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ce au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive, Înalta Curte va reţine că normele speciale se vor completa cu norma generală, care în materia contenciosului administrativ este reprezentată de Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004:
„(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. (...) (3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.”
Textele Legii contenciosului administrativ reglementează aşadar posibilitatea repararării prejudiciilor materiale şi morale cauzate persoanei vătămate de emiterea unui act administrativ nelegal, astfel că în lipsa unor norme speciale derogatorii (Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 317/2004), în cauza de faţă repararea prejudiciilor se va putea realiza potrivit dispoziţiilor legale menţionate.
În ceea ce priveşte recunoaşterea vechimii în magistratură în contradictoriu cu emitentul actului administrativ desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă, Înalta Curte va observa că această solicitare intră în categoria măsurilor reglementate de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în considerarea faptului că potrivit art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, perioada în care reclamantul a fost suspendat din funcţie nu a constituit vechime în magistratură, astfel că anularea actului de suspendare va conduce la restabilirea situaţiei anterioare în sensul menţionat.
Totodată, se va avea în vedere că în exercitarea atribuţiilor legale privind cariera magistraţilor, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii deţine competenţe speciale, tot astfel cum potrivit art. 33 din Legea nr. 317/2004 „Consiliul Superior al Magistraturii întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor”.
Pe cale de consecinţă, o solicitare precum cea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este admisibilă atât din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cât şi în considerarea atribuţiilor legale specifice ale pârâtului în legătură cu cariera şi traseul profesional al judecătorilor.
Pentru aceste considerente, în rejudecare, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite primul capăt al cererii accesorii, recunoscând reclamantului vechimea în muncă şi în magistratură, pentru perioada în care a produs efecte hotărârea anulată.
În ceea ce priveşte apărarea Consiliului referitoare la faptul că, ulterior suspendării din funcţie în baza Hotărârii CSM nr. 1537/14.12.2021, s-au emis şi alte hotărâri de suspendare pe numele reclamantului, astfel că nu ar putea fi recunoscută vechimea acestuia în magistratură, Înalta Curte va reţine că prezenta decizie nu priveşte efectele produse de alte acte administrative, ce nu fac obiectul cauzei, ci exclusiv efectele produse de anularea actului administrativ contestat şi, implicit, repararea prejudiciului ca urmare a desfiinţării acestuia.
În consecinţă, în măsura în care în baza altor acte administrative individuale s-au dispus noi măsuri de suspendare din funcţie a reclamantului, executarea în concret a acestora nu va fi influenţată de măsurile dispuse prin prezenta decizie, care privesc strict legalitatea Hotărârii CSM nr. 1537/14.12.2021 a Secţiei pentru judecători în materie disciplinară şi efectele produse de acest act, iar nu efectele juridice produse de emiterea în privinţa aceluiaşi reclamant, a altor acte administrative.
Referitor la cererea accesorie având ca obiect plata de drepturi salariale, Înalta Curte va observa că această solicitare, astfel cum a fost formulată, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, se impune a se realiza distincţie între plata drepturilor salariale pretinse ca atare de reclamant şi plata de despăgubiri, în sensul reglementat de Legea contenciosului administrativ (în acordarea cărora drepturile salariale neîncasate ar putea reprezenta cel mult un element de referinţă utilizat în cuantificarea daunelor produse de emiterea actului administrativ).
Va observa Înalta Curte că potrivit art. 159 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii „(1) Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. (2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. (...)” [subl.ns.]. Aşadar, plata drepturilor salariale este în strânsă legătură cu prestarea muncii, iar în perioada de suspendare din funcţie, reclamantul nu a prestat activitatea specifică, aspect reglementat prin art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.
Totodată, constatarea nelegalităţii actelor administrative ce emană de la pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu poate conduce la obligarea acestuia la plata drepturilor salariale în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, nici din perspectiva identificării titularului obligaţiei de plată, dat fiind că emitentul actului administrativ de suspendare nu se află în raporturi juridice de dreptul muncii cu reclamantul, potrivit Legii nr. 304/2004 titularii obligaţiei de plată a acestor drepturi fiind ordonatorii de credite ( art. 35 alin. (1), art. 44 şi art. 131 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară).
Aşadar în rejudecare, în considerarea obiectului cererii în pretenţii, astfel cum a fost conturat prin cererea de chemare în judecată, prin raportare având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge această cerere în contradictoriu cu pârâtul CSM, ca neîntemeiată.
5.2. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii pe cererea având ca obiect plata drepturilor salariale
Referitor la excepţia invocată de Consiliul Superior al Magistraturii la termenul de judecată din data de 26.01.2023, se constată că aceste apărări au fost formulate de pârât în subsidiar, exclusiv în privinţa capătului de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale.
Având în vedere că excepţia a fost invocată prin raportare la aceleaşi argumente analizate cu ocazia soluţionării fondului acţiunii în pretentii, Înalta Curte urmează a o respinge, toate argumentele expuse de pârât în legătură cu lipsa unor raporturi juridice de muncă între reclamant şi pârât de natură a da naştere în patrimoniul primului a dreptului la plata drepturilor salariale, fiind deja validate de instanţă ca apărări de fond, potrivit considerentelor anterior expuse.
5.3. Criticile de nelegalitate privind soluţia instanţei de fond asupra cererii de suspendare, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ..
Curtea va observa că, prioritar analizei criticilor de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant, se impune a se analiza dacă obiectul cererii de suspendare mai este în fiinţă în urma anulării definitive a actului administrativ prin intermediul prezentei decizii.
În acest sens, Înalta Curte va reţine că cererea de suspendare a executării Hotărârii CSM nr. 1537/14.12.2021 a fost întemeiată de reclamant pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care se referă la posibilitatea suspendării executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Or, potrivit celor anterior arătate, acţiunea în anularea Hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1537/14.12.2021 a fost soluţionată definitiv prin intermediul prezentei decizii, în sensul anulării actului administrativ contestat.
Având în vedere dispoziţiile art. 32 şi art. 194 C. proc. civ., se va reţine că obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să existe şi să subziste pe tot parcursul judecăţii, aceasta fiind o condiţie pentru exercitarea acţiunii în procesul civil.
În speţă, în urma desfiinţării cu caracter definitiv a actului administrativ, Înalta Curte va constata că această condiţie nu mai este îndeplinită, consecinţa fiind cea a respingerii cererii de suspendare, ca rămasă fără obiect.
6. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 498 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de recurentul reclamant, a casat în parte sentința recurată și, rejudecând, a admis în parte acţiunea şi a anulat Hotărârea nr. 1537 din 14 decembrie 2021 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru judecători, a recunoscut reclamantului vechimea în muncă şi în magistratură pentru perioada în care a produs efecte hotărârea anulată. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul Superior al Magistraturii.
Totodată, a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, ca fiind rămasă fără obiect.