Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

JUDECATA ÎN FOND

Prin Sentinţa penală nr. 137 din 31 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţie penală în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., prin înlăturarea dispoziţiilor art. 309 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 67 din C. pen. raportat la art. 297 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 3 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (1) din C. pen., a suspendat executarea pedepsei de 3 ani închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul i-a fost pus în vedere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Administraţia Domeniului Public Bucureşti - Sector 1 sau Arhiepiscopia Bucureştilor, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Conform art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni, ale nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse pe durata termenului de supraveghere.

A fost puse în vedere inculpatului prevederile art. 96 din C. pen. referitoare la revocarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 112 lit. e) din C. pen., a fost confiscată de la inculpat suma de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON), bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. x/2017 din data de 20. martie 2018, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 309 din 17 mai 2018 a Judecătorului de Cameră preliminară de la Înalta Curte (Dosar nr. x/2018), până la concurenţa sumei de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON), asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului A.:

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.900 mp din acte şi de 1.732 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 5.100 mp din acte şi de 5.307 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. Jiu.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 145.000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2017 din 22 martie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că, în perioada martie - septembrie 2009, inculpatul A., în calitate de secretar de stat la Ministerul Educaţiei, a încheiat cu Fundaţia B. actul adiţional nr. x iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004, privind C.

Actul adiţional nr. x iunie 2009 a fost încheiat de inculpat cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în lipsa unei aprobări date printr-o hotărâre de guvern şi fără organizarea unei licitaţii publice, în condiţiile legii, precum şi, în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului.

La momentul încheierii actului adiţional, Ministerul Educaţiei se afla în proces cu Fundaţia B. tocmai pentru rezilierea contractului de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004 încheiat între RA-APPS şi Fundaţia B. deoarece terenurile şi construcţiile aferente Bazei C. fuseseră trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea de Guvern nr. 160/2005.

Inculpatul a încheiat actul adiţional cu Fundaţia B. în condiţii total dezavantajoase pentru Ministerul Educaţiei, fiind stabilită o chirie lunară de 9000 euro/lună, în condiţiile în care valoarea reală de piaţă a acesteia era de 111.825,36 euro/lună.

Conform acuzaţiei, pentru a crea aparenţa de legalitate a actului, în cuprinsul acestuia s-a prevăzut acordarea, de către Fundaţia B., a unor facilităţi pentru elevi estimate în mod nejustificat la o valoare de 400.000 euro/an, deşi acestea nu puteau fi cuantificate în nici un mod. Astfel, scopul pentru care C. fusese trecută în proprietatea publică a statului şi administrarea Ministerului Educaţiei prin H.G. nr. 160/2005 îl constituia desfăşurarea unor activităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi artistice de performanţă, în timp ce Fundaţia a folosit baza în scopuri comerciale, inclusiv prin subînchirierea parţială către firme al căror obiect de activitate este alimentaţia publică, acţiuni de divertisment ori tratamente de întreţinere şi relaxare (restaurante, cluburi, baruri, fitness, SPA), pe terenul proprietate publică a statului funcţionând terase, pizzerii, cluburi, baruri ş.a.

Conform acuzaţiei, după semnarea actului adiţional, inculpatul A. nu l-a transmis celorlalte direcţii din cadrul ministerului, iar facilităţile prevăzute în act nu au fost acordate în perioada 2009 - 2013.

Din examinarea actelor legislative raportat la starea de fapt reţinută prin rechizitoriu, instanţa de fond a constatat că, la momentul semnării actului adiţional nr. x iunie 2009, imobilul C. se afla în proprietatea publică a statului şi, prin urmare, orice activitate de închiriere - iniţiată la acest moment - trebuia să fie în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, în vigoare, respectiv art. 14 şi 15 din Legea nr. 213/1998, dispoziţii care reglementau cadrul legal prin îndeplinirea a trei condiţii exprese:

(1) închirierea bunului proprietate publică a statului să fie aprobată printr-o hotărâre a Guvernului,

(2) contractul de închiriere să se încheie de către titularul dreptului de administrare şi

(3) închirierea acestor bunuri să se facă prin organizarea unei licitaţii publice, în condiţiile legii.

Se reţine că primul contract de locaţiune nr. 269/30 aprilie 2004 avea în vedere acest imobil ca aparţinând proprietăţii private, nu publice, însă actul adiţional a fost încheiat în anul 2009 când erau în vigoare şi erau incidente situaţie din cauză dispoziţiile Legii nr. 213/1998, la care s-a făcut referire anterior.

Teza apărării, potrivit căreia, regimul actului adiţional urmează regulile aplicabile contractului la data încheierii acestuia, nu a putut fi acceptată, tocmai datorită schimbărilor intervenite în privinţa naturii juridice a obiectului contractului.

Astfel, dacă iniţial, la data încheierii contractului de închiriere, bunul se afla în circuitul civil, fiind bun proprietate privată, existând posibilitatea închirierii acestuia, după transferul în domeniul public al statului, bunul nu mai putea forma obiectul unei închirieri, fiind supus regimului specific de administrare a bunurilor din patrimoniul public.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, putând fi date în administrare, concesionate şi închiriate în condiţiile legii, în cazul închirierii operând, desigur, alte cerinţe, deosebite de închirierea recunoscută în dreptul comun, pentru bunurile proprietate privată.

Pe cale de consecinţă, s-a constata că din moment ce bunul în cauză a suferit o schimbare a naturii juridice, fiind trecut din domeniul privat în domeniul public al statului, nu mai pot fi recunoscute efectele contractului de închiriere încheiat iniţial, devenind caduce implicit efectele actului adiţional la acest contract.

Astfel, prin actul adiţional nr. x iunie 2009 au fost prevăzute modificări substanţiale, cu privire la termenul contractului, la contractele de concesiune:

- potrivit art. 11 din actul adiţional, locatorul convenea cu locatarul prelungirea contractului cu 25 de ani, respectiv până la data de 05 martie 2034: "Prezentul contract se încheie pe o perioadă de 25 de ani, începând cu data de 05 martie 2009, până la data de 05 martie 2034. Contractul va putea fi prelungit cu acordul ambelor părţi contractante pe bază de act adiţional" (deşi contractul de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004 încheiat pentru o perioadă de 10 ani între RAAPPS şi Fundaţia "B." urma să expire la data de 05 martie 2014);

- prin clauzele prevăzute în actul adiţional, la pct. III, locatarului i s-a dat libertatea cesionării drepturilor din contract şi a asocierii în participaţiune cu bunurile proprietate publică a statului, având obligaţia de a informa locatorul cu privire la asocieri sau cesiuni de drepturi, în condiţiile în care încheierea unui contract de închiriere/concesiune pentru bunuri proprietate publică a statului se efectuează, conform legii, doar prin licitaţie publică;

- locatorul a acceptat să fie informat ulterior despre orice îmbunătăţiri, amenajări şi instalaţii la bunurile închiriate, deşi locatarul Fundaţia "B.", în perioada 2004 - 2009, a încălcat în mod frecvent prevederile art. 8 din contractul de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004 (după cum a constatat Curtea de Conturi a României cu ocazia controlului din 2013 - dosar urmărire penală). Astfel, s-a constatat faptul că: a) a efectuat îmbunătăţiri, amenajări şi instalaţii la bunurile închiriate fără acordul scris al locatorului (perioada 2007 - 2009); b) a edificat o serie de construcţii şi s-a asociat în participaţiune cu bunuri care făceau obiectul contractului, fără acordul prealabil în scris al locatorului. Astfel, a obţinut autorizaţii de construire şi a edificat construcţii, precum: spaţii alimentaţie publică - D. (conform autorizaţiei de construire nr. x/27 februarie 2007), centru de întreţinere (conform autorizaţiei de construire nr. x/17 iulie 2008), centru de întreţinere, sală evenimente şi restaurant (autorizaţie de construire nr. x/08 aprilie 2009). După încheierea actului adiţional nr. x iunie 2009, a continuat să efectueze îmbunătăţiri, amenajări şi instalaţii, fără a-l informa pe locator în legătură cu acestea, deşi şi-a asumat această obligaţie.

De altfel, Fundaţia B. a efectuat lucrări de construcţii, modificări, extinderi etc, şi în perioada când se afla în proces cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru încetarea contractului de locaţiune (2005 - 2009).

Totodată, prevederile actului adiţional nr. x iunie 2009 în legătură cu acordarea şi derularea facilităţilor nu s-au aplicat. Programul la care s-au angajat părţile contractante pentru derularea facilităţilor nu a fost întocmit/stabilit până la acea dată, astfel că, Fundaţia B. nu a pus la dispoziţia ministerului facilităţi sub formă de abonamente pentru perioada 05 martie 2009 - 30 iunie 2013.

- modificări la capitolul II - plata chiriei din contractul de locaţiune nr. x/2004 în sensul că, pe lângă chiria de 9000 euro/lună (la care se adaugă TVA), s-a stabilit acordarea de facilităţi în sumă de 400.000 euro/an, gratuit de către Fundaţia B., care urmau să se deruleze conform unui program stabilit ulterior încheierii actului adiţional, agreat de ambele părţi (programul la care s-au angajat părţile contractante pentru derularea facilităţilor nu a fost întocmit/stabilit, iar la data efectuării acţiunii de verificare de către Curtea de Conturi a României la Ministerul Educaţiei - iunie 2013 - s-a constatat faptul că prevederile actului adiţional în legătură cu acordarea şi derularea facilităţilor nu s-au aplicat).

Având în vedere principiul potrivit căruia accesoriul urmează soarta lucrului principal, s-a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995 (modificată şi completată prin Legea nr. 354 din 15 iulie 2004, publicată în M. Of. nr. 687 din 30 iulie 2004), ci dispoziţiile Legii nr. 213/1998. Astfel, dispoziţiile legale menţionate reglementează activitatea de închiriere a bunurilor, inclusiv a terenurilor, disponibile temporar, însă doar cu privire la cele aflate în patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior de stat sau în administrarea acestora. Or, în cauză, ulterior intrării în vigoare a acestei legi, prin Hotărârea de Guvern nr. 160 din 03 martie 2005, publicată în M. Of. nr. 215 din 14 martie 2005 a fost modificată situaţia juridică a Bazei C., prin trecerea acesteia în proprietatea publică a statului, chiar dacă rămânea în administrarea Ministerului Educaţiei. Prin urmare, inculpatul a încălcat dispoziţii prevăzute de legislaţia primară - prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică - fapta reţinută în sarcina sa corespunzând elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu.

Distinct de încălcarea acestui cadru legal, din examinarea actelor dosarului, a rezultat că inculpatul A. a încheiat actul adiţional şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului, astfel cum impunea procedura pentru acest tip de acte.

Existenţa faptei de abuz în serviciu, sub aspectul conţinutului juridic obiectiv şi subiectiv prevăzut în norma de incriminare, rezultă din coroborarea probelor testimoniale cu înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, precum şi cu proba cu caracter ştiinţific efectuată în cursul judecăţii.

Astfel, din coroborarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale şi menţinute în cadrul cercetării judecătoreşti, de către martorii E. (director general adjunct la Direcţia Generală Juridică şi Control din cadrul Ministerului Educaţiei), F. (director general la Direcţia Generală Buget Finanţe Patrimoniu şi Investiţii) şi G. (director general la Direcţia Generală Logistică), a rezultat că aceştia nu au avut cunoştinţă de existenţa actului adiţional, fiindu-le prezentat doar la epuizarea mandatului inculpatului A., când cutuma impunea semnarea tuturor documentelor din minister.

În acest context au fost apreciate ca fiind relevante: declaraţia martorului E. (declaraţia dată în faţa instanţei la data de 26 septembrie 2019), declaraţia martorului G. (declaraţia în faţa instanţei la termenul din 26. septembrie 2019), care se coroborează cu declaraţia martorului E., prezent în aceleaşi împrejurări în cabinetul inculpatului A. - ministru secretar de stat din cadrul Ministerului Educaţiei şi cu declaraţia dată de martorul F.

În cursul urmăririi penale, martorilor le-a fost prezentat actul adiţional purtând semnăturile din partea Direcţiei Generale Juridice, E. cu numele în clar şi cu semnătură, Direcţia logistică cu numele G. cu o semnătură, Direcţia Generală Buget Finanţe cu numele F. şi semnătură.

Toţi martorii au susţinut că semnătura de pe acest act adiţional nu le aparţine, aspect pe care l-au adus la cunoştinţă în momentul audierii de către procuror.

Aceleaşi împrejurări au fost relatate de către martori şi în cursul cercetării din faza de urmărire penală .

Chiar dacă inculpatul A. nu a recunoscut aceste aspecte, instanţa de fond a reţinut, contrar susţinerilor apărării, că deşi aceşti martori au avut calitatea de persoane acuzate - şi prin urmare nu s-ar putea da o relevanţă mai mare informaţiilor ce reies din declaraţiile martorilor date în cursul urmăririi penale - valoarea probatorie a declaraţiilor acestora nu este afectată, fiind validată în cursul cercetării judecătoreşti, prin audierea în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, în faţa instanţei. Prin urmare, în lipsa altor elemente de natură să le invalideze, aceste probe testimoniale fac parte din materialul probator avut în vedere la analiza acuzaţiei aduse inculpatului A.

Chiar dacă, din declaraţiile martorilor sus-menţionaţi a rezultat că inculpatul nu a insistat în solicitarea adresată martorilor de a semna pe verso-ul actului adiţional nr. x din 23 iunie 2009, ulterior acest act conţinea semnăturile necesare pentru legalitatea lui. Martorii F., G., H. şi E. nu şi-au recunoscut semnăturile, iar conform raportului de expertiză criminalistică nr. x din data de 14 decembrie 2017, a rezultat că semnăturile executate pe verso-ul contractului nu aparţin martorilor.

Prin urmare, în condiţiile în care, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. x din data de 14 decembrie 2017 s-a concluzionat că semnăturile directorilor din cadrul direcţiilor de specialitate sunt falsificate, aspect confirmat şi de declaraţiile martorilor F., E., G., H., concluzia care se impune este că nu a existat avizul direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului.

Edificatoare, în acest sens, au fost apreciate relatările cuprinse în declaraţiile date în calitate de martori în faţa instanţei - menţionate mai sus în expunere - de către E., F. şi G., din care a reieşit demersul inculpatului A. de a acoperi această lipsă de conformitate a actului şi de a-i conferi o aparenţă de legalitate, prin semnarea acestuia şi de către reprezentanţii direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului, astfel cum le-a solicitat la sfârşitul lunii septembrie-începutul lunii octombrie 2009, la finalul mandatului.

Din verificarea actelor dosarului, instanţa de fond a identificat 32 de contracte semnate de inculpatul A. pentru ministrul I., toate îndeplinind condiţia datării, a semnăturii Secretarului General, precum şi ştampila direcţiei iniţiatoare .

Toate aceste contracte, precum şi actele adiţionale încheiate de minister şi care au un obiect similar prezintă semnătura reprezentanţilor direcţiilor de specialitate şi ştampila direcţiei iniţiatoare, lucru pe care actul adiţional nu îl prezintă. De asemenea, actul cu semnăturile reprezentanţilor direcţiilor de specialitate rămânea la minister.

Instanţa de fond a reţinut că toate aceste elemente conturează, fără dubiu, concluzia că inculpatul A. avea cunoştinţă de procedura care prevedea obligativitatea semnării contractelor de către direcţiile de specialitate din minister, precum şi înaintarea spre comunicare, către acestea, a actului adiţional la un contract.

În ce priveşte nota de fundamentare care ar fi stat la baza actului adiţional, s-a constatat că aceasta nu este înregistrată, datată şi nu a fost găsită în original în cadrul Ministerului Educaţiei. Sub acest aspect, este reală împrejurarea că martora I. a relatat că, pe această notă, există semnătura sa, însă reprezenta doar faptul că a luat la cunoştinţă de existenţa notei de fundamentare, nefiind un acord în sensul încheierii unui astfel de contract.

În faţa instanţei, au fost audiaţi martorii încuviinţaţi în apărarea inculpatului la termenul din 23 ianuarie 2020, printre care J. - la termenul din 27 mai 2021, K. - la termenul din 30 septembrie 2020, L. - la termenul 15 octombrie 2020, declaraţii care nu modifică starea de fapt expusă anterior.

Astfel, martora J., care a exercitat, în perioada iunie - iulie 2009, funcţia de secretar la cabinetul inculpatului A., a arătat că: "(...) s-a prezentat la cabinet d-na director K. care a prezentat un act adiţional încheiat între Ministerul Educaţiei şi Fundaţia M. (...). Doamna director a venit să-l informeze pe inculpatul A. cu privire la această eroare materială, după care inculpatul a luat legătura cu doamna I., telefonic, conversaţia purtându-se pe difuzor care i-a prezentat situaţia doamnei ministru, i-a solicitat să îndrepte această eroare materială, fiind de acord să fie trecut în locul domnului M., domnul B.".

Martora K., care a exercitat funcţia de şef de cabinet în cadrul ministrului educaţiei, în perioada ianuarie 2009 - septembrie 2009, a relatat că: "s-a prezentat la minister B. sau o altă persoană în calitate de reprezentant al fundaţiei. Mi-a adus la cunoştinţă faptul că actul adiţional nr. x din 23 iunie 2009 conţinea o eroare în sensul că la locatar era trecut numele M., în loc de B.. Întrucât doamna ministru I. nu era în acel moment în minister am luat legătura telefonic cu dumneaei, i-am spus despre ce este vorba şi am intrat în cabinetul domnului A., dumnealui fiind singurul secretar de stat care avea delegare de semnătură. Îmi amintesc că în prezenţa mea, inculpatul A. a luat legătura cu I. şi a primit consimţământul de a înlătura eroarea din actul adiţional. Îmi amintesc că în cabinetul inculpatului A. se aflau două persoane, respectiv J. şi domnul L.".

Martorul L., audiat în faţa instanţei, la data de 15 octombrie 2020, a arătat că: "Ştiu că actul adiţional a fost încheiat până la urmă, pe care l-am văzut ulterior, respectiv în cursul lunii iunie, iulie 2009. Ştiu că la un moment dat, i-a fost prezentat inculpatului A. de către K. actul adiţional în care era strecurată o eroare materială, în sensul că era trecută nu Fundaţia B., ci Fundaţia M.. Inculpatul A. a întrebat-o pe K. dacă doamna ministru cunoaşte despre această eroare. Doamna ministru cunoştea despre această eroare şi a dispus modificarea actului adiţional".

Deşi declaraţiile celor trei martori se coroborează sub mai multe aspecte, printre care conţinutul discuţiilor purtate şi cel al persoanelor implicate sau prezente la acel moment, instanţa de fond a reţinut că relatările acestora sunt infirmate de declaraţiile date de martora I., care a relatat următoarele: "În perioada 2001 - 2003 exercitam funcţia de ministru în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Urmare a discuţiilor pe care le-am avut în acea perioadă cu reprezentanţii direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului, s-a ajuns la concluzia înfiinţării unui Centru Naţional de Excelenţă în cadrul căruia să fie pregătiţi copiii la un nivel performant pentru a putea participa la olimpiadele de profil. Acest Centru de Excelenţă urma să funcţioneze la C. şi, de asemenea, la nivel teritorial să fie înfiinţate subunităţi ale aceluiaşi centru şi cu aceleaşi obiective. Cunosc faptul că la nivelul anului 2001 C. nu avea infrastructura necesară susţinerii unui asemenea proiect de anvergură, astfel încât a fost necesară încheierea unui contract de cooperare între Ministerul Educaţiei şi Fundaţia B. În cadrul acestui contract de cooperare reprezentanţii Bazei C., mai exact B. se angaja să facă investiţii pe care să le pună la dispoziţia ministerului, ministerul educaţiei neavând niciun fel de obligaţie.

Ca şi procedură de încheiere a acestui contract de cooperare, ca de altfel şi a altor contracte, cunosc faptul că în prealabil documentaţia era verificată de către departamente de specialitate din cadrul ministerului, care îşi dădeau un aviz negativ sau favorabil, după caz.

Cu privire la acest contract de cooperare, cred că au fost date toate avizele, inclusiv avizul de legalitate. Personal nu îmi amintesc să fi avut întâlniri instituţionale cu reprezentanţii Bazei C., mai precis cu B. şi cu siguranţă, direcţiile de specialitate din minister au purtat astfel de întâlniri.

(...) În perioada decembrie 2008 - septembrie 2009 am exercitat aceeaşi funcţie de ministru în cadrul Ministerului Educaţiei. În această perioadă am luat cunoştinţă de existenţa acestui contract de locaţiune şi am observat că a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani, până la data de 3.05.2014. Această perioadă a fost extrem de aglomerată, pe de o parte, în raport de problemele care trebuiau rezolvate la N., iar, pe de altă parte, de necesitatea finalizării Codului educaţiei. Îmi amintesc faptul că în această perioadă am avut întâlniri oficiale cu reprezentantul Bazei C., care şi-a manifestat intenţia de a încheia un act adiţional la contractul de locaţiune amintit anterior, cu propuneri de a aduce îmbunătăţiri contractului iniţial, în favoarea Ministerului Educaţiei.

În calitate de ministru, am refuzat această propunere, în condiţiile în care contractul de locaţiune încheiat în 2004 avea valabilitate 10 ani, respectiv până în 5 martie 2014.

Cunosc însă faptul că documentaţia întocmită de către reprezentantul Bazei C. a fost prezentată direcţiei de specialitate din cadrul ministerului, care a elaborat un răspuns de care eu am luat act (...).

Cât priveşte actul adiţional nr. x din 23 iunie 2009 precizez faptul că am luat cunoştinţă de existenţa acestuia mult mai târziu, cred că în cursul anului am 2014, în cadrul unei emisiuni televizate. Nu am semnat acel act adiţional, nu am avut cunoştinţă de împrejurările în care a fost întocmit, observând însă că poartă un număr de înregistrare dat de la registratura ministerului.

În perioada decembrie 2008- septembrie 2009, i-au fost delegate inculpatului A. atribuţiile care priveau competenţele de a încheia contracte. A fost emis ordin în condiţiile legii.

Pe actul adiţional în discuţie nu era semnătura mea, ci cred că a domnului A.. Eu am văzut doar actul adiţional în copie, şi nu în original. Din conţinutul actului adiţional am văzut doar prima pagină şi ca atare nu ştiu dacă mai exista o altă pagină cu semnăturile persoanelor care reprezentau direcţiile de specialitate.

(...) Despre actul adiţional încheiat în 2009, nu am purtat discuţii cu domnul A., pe de o parte întrucât avea competenţa deplină să se ocupe de acest aspect, iar pe de altă parte, de perioada încărcată din acea vreme.

(...) Nu îmi amintesc să fi semnat un act adiţional la contractul de locaţiune, în care să fi fost trecut la locator M. Actul adiţional cu semnătura la locatar a lui M. mi-a fost prezentat la parchet. Mi s-a arătat o copie, şi pe acea copie era semnătura mea".

Audiat în faţa instanţei, la termenul din 21.10.2021, martorul B. a arătat că "doamna Ministru a fost de acord cu încheierea actului adiţional, de altfel pe toată durata negocierilor şi a colaborării cu Ministerul Educaţiei doamna ministru a adoptat o atitudine pozitivă".

Instanţa de fond a reţinut că, şi în contextul existenţei acestor discuţii dintre inculpat cu martora I., precum şi ale martorei cu martorul B. (întâlniri oficiale confirmate de martoră în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti), această împrejurare de fapt nu îl absolvă de răspundere penală pe inculpat, în condiţiile în care avea obligaţia, în virtutea legii şi a ordinului de delegare emis în condiţiile legii, să verifice dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile actului adiţional pentru încheierea sa legală.

Astfel, prin Ordinul nr. 3307 din data de 02 martie 2009, au fost stabilite atribuţiile şi delegarea competenţei de ordonator principal de credite a inculpatului A., Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educaţiei, fiind delegată acestuia competenţa de a exercita atribuţiile de ordonator principal de credite pentru repartizarea creditelor bugetare aprobate, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor finanţate din bugetul Ministerului Educaţiei, precum şi semnarea actelor normative şi a contractelor, inclusiv cele ale proiectelor finanţate din fonduri europene sau împrumuturi interne ori internaţionale .

Înalta Curte a evidenţiat faptul că inculpatul A. avea ordin dat de Ministrul Educaţiei I. şi, în baza acestuia, era îndrituit să semneze orice contract/act adiţional, astfel că trebuia să cunoască condiţiile de semnare, prevăzute de lege, a acestor acte.

Edificatoare, sub acest aspect, au fost apreciate numeroasele contracte semnate de inculpat, ataşate la dosar, din care rezultă că ştia procedura, exigenţele de formă şi circuitul legal al acestor acte în cadrul ministerului.

Astfel, în cursul urmăririi penale, prin adresa nr. x/15.11.2017, Ministerul Educaţiei a transmis un număr de 107 contracte încheiate în anul 2008 şi 65 de contracte încheiate în anul 2009.

Din analiza contractelor de mai sus a rezultat că toate au menţionată data încheierii, care corespunde cu data intrării în vigoare, procedură încălcată în cazul actului adiţional nr. x iunie 2009, pentru care data intrării în vigoare este anterioară datei la care a fost înregistrat la Departamentul Relaţii cu Publicul. Toate contractele poartă semnătura Secretarului General, care nu există în cazul actului adiţional nr. x iunie 2009.

Totodată, au fost identificate 32 de contracte semnate de inculpatul A. pentru ministrul I., toate îndeplinind condiţia datării, a semnăturii Secretarului General, precum şi ştampila direcţiei iniţiatoare .

După semnarea actului adiţional, inculpatul A. nu l-a transmis celorlalte direcţii din cadrul ministerului, iar facilităţile prevăzute în act nu au fost acordate în perioada 2009 - 2013.

Referitor la facilităţile de care ar fi trebuit să beneficieze elevii (facilităţi evaluate în actul adiţional la suma de 400.000 euro/an), au fost audiate, la urmărirea penală, în calitate de martori, persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Palatului Naţional al Copiilor, în calitate de antrenori şi profesori (martorul O.; martorul P.; martorul Q.; martora R.; martora S. .

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi, la termenul din 12 septembrie 2019 martora R., la 26 septembrie 2019 martorii S. şi Q., O., iar la 05 decembrie 2019 martorul P., declaraţiile acestora confirmând imposibilitatea utilizării Bazei C. pentru antrenamente cu copiii începând cu anul 2008, dat fiind că au fost impuse condiţii care nu puteau fi respectate de cadrele didactice, părinţi şi copii.

Dat fiind că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, urmarea imediată a acţiunii inculpatului constă în paguba produsă în patrimoniul Ministerului Educaţiei în sumă de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 în RON) şi, respectiv, un folos patrimonial în acelaşi cuantum, în favoarea Fundaţiei B.

Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată de intenţia directă sau indirectă, cu care trebuie să acţioneze subiectul activ atunci când săvârşeşte fapta ce defineşte elementul material al laturii obiective.

Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că inculpatul A. a acţionat cu intenţie raportat la întreaga activitate de semnare a actului adiţional, dovadă în acest sens fiind şi implicarea sa efectivă, astfel cum reiese din împrejurările de fapt.

Din materialul probator analizat în cauză, a rezultat că inculpatul A. a semnat actul adiţional nr. x iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. 269/30 aprilie 2004, privind C., fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului, în condiţiile în care terenurile şi construcţiile aferente Bazei C. se aflau în proprietatea publică a statului.

La momentul semnării actului adiţional, se afla în curs de judecată cererea formulată de Ministerul Educaţiei tocmai pentru încetarea contractului de locaţiune nr. 269/30 aprilie 2004, dat fiind că terenurile şi construcţiile aferente Bazei C. fuseseră trecută în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei.

În lipsa avizelor direcţiilor de specialitate, inculpatul A. a fost singura persoană din cadrul ministerului care s-a implicat în semnarea actului adiţional nr. x iunie 2009, dat fiind că numărul de înregistrare al acestuia a fost solicitat chiar de la "Cabinetul Secretarului de Stat A." după cum rezultă din declaraţia dată în calitate de martor de numitul E., care a arătat că: "(...) am solicitat Compartimentului de Registratură să precizeze dacă numărul de înregistrare a fost emis şi dacă este în posesia exemplarului original. Mi s-a spus verbal că acel număr este real, că există numărul, că a fost solicitat de Cabinetul Secretarului de Stat A., dar că nu este în posesia documentului (...)".

Depoziţia martorului a fost confirmată şi de conţinutul declaraţiei martorei T., referent la Registratura Cabinetului Ministrului în perioada 2003-2013, audiată atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, la data de 07 noiembrie 2019, aceasta relatând că: "în ceea ce priveşte actul adiţional, ştiu că l-am înregistrat, dar nu ştiu cine mi l-a adus. De cele mai multe ori eram chemată de la cabinetul ministrului fiindu-mi date mai multe înscrisuri pe care ulterior le înregistram şi le duceam înapoi pentru a fi pusă rezoluţia de persoanele care aveau atribuţii în acest sens".

După refuzul reprezentanţilor direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului, respectiv martorii E., G. şi F., de a semna actul adiţional nr. x iunie 2009, inculpatul A. a ascuns existenţa actului adiţional pe care nu l-a comunicat către direcţiile de specialitate, cel puţin către Direcţia economică, care avea atribuţii în supravegherea încasării chiriei lunare de 9000 euro, singurul exemplar original al înscrisului aflându-se doar la Fundaţia B., înscris prezentat în original în cursul urmăririi penale.

Pentru a justifica chiria de doar 9000 euro/lună, au fost prevăzute anumite facilităţi de care să beneficieze elevii (facilităţi evaluate în mod nejustificat la suma de 400.000 euro/an), deşi la momentul încheierii actului, Fundaţia B. schimbase scopul utilizării Bazei C. (care era desfăşurarea unor activităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi artistice de performanţă), folosind-o în scopuri comerciale, inclusiv prin subînchirierea parţială către firme al căror obiect de activitate este alimentaţia publică, acţiuni de divertisment ori tratamente de întreţinere şi relaxare (restaurante, cluburi, baruri, fitness, SPA), pe terenul proprietate publică a statului funcţionând restaurante, cluburi, baruri ş.a.

Prin adresa nr. x/10 octombrie 2017, Ministerul Educaţiei a transmis în fotocopie (neexistând forma originală) o Notă, neînregistrată şi nedatată, privind propunerea încheierii unui act adiţional la contractul de locaţiune nr. x/2004 încheiat între Ministerul Educaţiei şi Fundaţia B., iar prin adresa nr. x/17.10.2017, Ministerul Educaţiei a comunicat că nu se cunoaşte cine a întocmit această Notă şi nici circuitul acesteia .

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a cunoscut caracterul nelegal al actului adiţional nr. x iunie 2009, fapt care rezultă şi din împrejurarea că, după semnarea actului, a încercat să ascundă existenţa acestuia prin faptul că nu l-a comunicat direcţiilor de specialitate din minister, iar facilităţile prevăzute în act nu au fost acordate în perioada 2009 - 2013.

În cursul urmăririi penale, Ministerul Educaţiei a înaintat, în fotocopie, un înscris având un conţinut identic cu actul adiţional nr. x iunie 2009, purtând acelaşi număr de înregistrare scris olograf, dar fără a avea ştampila de la compartimentul Relaţii cu publicul, cu menţiunea că, în dreptul rubricii "locatar", este trecută Fundaţia M. Înscrisul este semnat, din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, de ministrul I., fără a exista nicio altă semnătură a direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului .

Din punct de vedere juridic acest înscris nu a produs nicio consecinţă juridică, singurul act care a produs consecinţe juridice este actul adiţional nr. x iunie 2009, semnat, din partea Ministerului Educaţiei, de inculpatul A. şi, din partea Fundaţiei B., de martorul B., fiind singurul act prezentat în original şi în copie autentificată, prin care s-a şi renunţat la procesul care avea ca obiect încetarea contractului de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004.

Actul adiţional nr. x iunie 2009 semnat de inculpatul A. nu poate fi considerat ca fiind o rectificare a înscrisului prezentat în copie de către Ministerul Educaţiei purtând menţiunea greşită a locatarului de "Fundaţia M.", în condiţiile în care acesta din urmă nu există în original, nu are avizele direcţiilor de specialitate şi nu a fost cunoscut de reprezentanţii Ministerului Educaţiei până la data de 05 decembrie 2017 când fostul Ministru al Educaţiei U. l-a găsit într-un seif din birou .

Prin adresa nr. x/19 decembrie 2017, Ministerul Educaţiei a comunicat că în arhiva ministerului nu se află predat, în formă originală sau copie, Actul adiţional la contractul de locaţiune nr. x/20 aprilie 2004, având nr. x/23 iunie 2009, în care figurează ca locator Ministerul Educaţiei, iar ca locatar, Fundaţia M.

În raport de cele dezvoltate anterior, s-a reţinut că inculpatul a conceput fapta şi urmările acesteia, conştientizând şi urmărind producerea acestora.

Latura civilă

Analizând raportul de expertiză tehnică judiciară de construcţii şi evaluări imobiliare dispus de instanţă şi având ca obiectiv "Stabilirea valorii de piaţă (de circulaţie) a chiriei aferente imobilului din Municipiul Bucureşti, str. x, denumit "C." (teren + construcţii, aşa cum au fost preluate la nivelul anului 2001 prin Contractul de Cooperare nr. x/28.09.2001- încheiat între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Fundaţia "B."), pentru perioada 23 iunie 2009, dată la care se pretinde că a fost încheiat actul adiţional nr. x/23.06.2009, semnat de inculpatul A., până la data de 22 martie 2018, data întocmirii rechizitoriului", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că au fost avute în vedere toate elementele necesare pentru stabilirea unui prejudiciu exact, cert, exigibil.

Expertul a avizat istoricul construcţiilor şi a terenului prin compararea planurilor topografice din 1957, actualizate în 1966, 1989, planul topografic din 2004 întocmit de expert V., unde au fost identificate atât construcţiile, cât şi terenurile de sport indicate în inventarul din 2001, dar şi construcţiile noi: bazin înot, sală de gimnastică, restaurant, terenuri de tenis acoperite, precum şi o clădire în construcţii.

De asemenea, s-a avut în vedere planul topografic din 2017 întocmit de expert W., dar şi istoricul administrării şi închirierii bazei după anul 1989.

În ceea ce priveşte situaţia terenului, aceasta este descrisă la pct. VII din Raportul de expertiză, reţinându-se că baza sportivă C. are ca vecinătăţi: la nord, lacul Tei, total litoral 516 m; la sud-vest, Bd. x; la sud- est, str. x şi în continuare baza sportivă RR.

Suprafaţa terenurilor a fost indicată diferit în planurile topografice, astfel:

- planurile actualizate în 1966 şi în 1989 nu indică suprafaţa terenului

- planul V. din 2004 indică în total 57.094 mp, suprafaţă care a fost preluată în Contractul nr. x/2004 încheiat între Ministerul Educaţiei şi Fundaţia B.

- planul X. din 2007 şi planul W. din 2017 cu suprafaţa de 57.756 mp.

Expertul a avut în vedere planul întocmit de V. în condiţiile în care s-a apreciat ca fiind cel mai apropiat de anul 2001, explicându-se motivele pentru care nu au fost avute în vedere celelalte planuri.

Descrierea construcţiilor (1 - 32) este prezentată în capitolul VIII al raportului, reţinându-se că valoarea costurilor în 2009 a avut în vedere preţurile unitare din Cataloagele de reevaluare din 1964, actualizate.

Alegerea metodei de evaluare a imobilului a fost descrisă în capitolul IX.3 al Raportului de expertiză tehnică, reţinându-se că: "întrucât există suficiente informaţii de piaţă - tranzacţii efective - şi având în vedere CMBU, cea mai potrivită metodă de evaluare a chiriei de piaţă este comparaţia cu contractele de închiriere (...). Terenul bazei C. nu poate fi comparat cu terenuri intravilane construibile, incluse în categoria Curţi Construcţii şi pe care se pot edifica clădiri până la P+14".

În ceea ce priveşte evaluarea au fost avute în vedere (capitolul X) contractele de închiriere a unor baze sportive similare (Y.; Stadionul Naţional KK.; LL.; Baza MM.; Baza NN.; Clubul OO. Bucureşti; Stadionul Z.), chiriile de piaţă pentru imobile (închirieri construcţii pentru cazare, vestiare, grupuri sanitare, birouri, ateliere; închirieri construcţii pentru spaţii comerciale, chioşcuri, terase; închirieri terenuri de tenis, de fotbal şi volei; închirieri terenuri şi dotări plaje, parcări; închirieri hale metalice; suprafeţe închiriabile, tipuri de chirii pe intervale lunare şi totale în perioada 23. iunie 2009 - 23 iunie 2013 şi în perioada 24 iunie 2013 - 22 martie 2013, defalcate pe construcţii, teren liber şi total.

Răspunzând astfel la obiectivele expertizei în capitolul XI, se arată: chiriile lunare şi totale în perioada 23 iunie 2009 - 23 iunie 2013, total 48 luni şi în perioada 24 iunie 2013 - 22 martie 2013, total 57 luni, defalcate pe construcţii, teren liber şi total, în euro sunt total general 23 iunie 2009 - 22 martie 2018 - 105 luni - 1,212,577 euro, iar în echivalent RON la cursul BNR din 22 martie 2018: 5,657,763 RON.

Prin urmare, raportat la suma efectiv plătită de Fundaţia B. de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009 - martie 2018), diferenţa dintre valoarea reală de piaţă a chiriei fiind în sumă totală de 1,212,577 euro, a rezultat un prejudiciu efectiv de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON).

Transformând în RON, conform raportului de schimb de la data de 22 martie 2018 (4,6659 RON/un euro la data emiterii rechizitoriului), rezultă o diferenţă de chirie de 1.248.487,52 RON (valoare sub pragul de 2.000.000 RON prevăzut de art. 183 C. pen. pentru a se putea reţine consecinţe deosebit de grave).

Faţă de cele expuse, instanţa de fond a reţinut că prejudiciul cauzat bugetului Ministerului Educaţiei prin încheierea actului adiţional nr. x iunie 2009 de către inculpat, pentru perioada 23 iunie 2009 - 22 martie 2018, este în sumă de 267.577 euro (reprezentând diferenţa dintre valoarea reală de piaţă a chiriei în sumă totală de 1,212,577 euro (pentru 105 luni în perioada de referinţă) şi suma efectiv plătită de Fundaţia B. de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în aceeaşi perioadă).

Prin răspunsul la obiectivele expertului AA., se arată, în esenţă, următoarele:

- pct. 2 - întrucât obiectivele expertizei se referă la C. teren +construcţii, aşa cum au fost preluate la nivelul anului 2001, suprafeţele se extrag din planul V. din 2004, cel mai apropiat în timp de anul 2001, prezent în Anexa 6 la expertiză;

- pct. 3 - planul W. din 2017 conţine construcţii executate după anul 2001, care nu fac obiectul expertizei; suprafeţele de teren şi de construcţii trebuie extrase din acelaşi plan, anume cel mai apropiat în timp de anul 2001; planul W. nu desfiinţează planul V., ci consemnează situaţia imobilului din 2017, diferită de situaţia din 2004; nu există niciun motiv pentru a considera nereală suprafaţa de teren din planul V., preluată atât în contractul x/2004, cât şi în evidenţele contabile din epocă;

- pct. 4 - diferenţa dintre suprafaţa totală de teren din planul V. şi suprafaţa totală din planul W. este de 57.756 - 57.094 = 662 mp, adică 1,15% din suprafaţa totală, procent nesemnificativ, având în vedere gradul de aproximare admis în orice evaluare imobiliară; pentru comparaţie, variantele de evaluare din coraportul AA. prezintă rezultate care diferă între ele, cu 55%, 75% şi 163%;

- pct. 7 - chiria pentru terenul construit este inclusă în chiria pentru construcţie, deoarece o construcţie nu poate fi închiriată fără terenul de sub ea, iar terenul de sub construcţie nu poate fi închiriat separat de construcţie; în toate cele 82 de contracte de închiriere prezentate în Anexa 11 la expertiză, nu se găseşte nicio suprafaţă de teren construit închiriată separat de construcţie;

- pct. 8 - spre deosebire de planul V., planul W. nu departajează categoriile de teren cu destinaţii şi, implicit, chirii diferite; planul W. poate fi suficient în coraport unde chiriile sunt evaluate global, dar nu şi în expertiză, unde sunt avute în vedere categoriile şi destinaţiile diferite ale suprafeţelor de teren; pct. 9 - expertiza BB. nu preia suprafeţe din punct de vedere şi obiecţiuni întocmit de expert consilier CC., după cum nu preia suprafeţe nici din coraportul şi obiecţiunile întocmite de expert consilier AA.

În ceea ce priveşte obiecţiunile privind stabilirea comparabilelor pentru chirii, expertul a reţinut în esenţă următoarele:

- conform explicaţiilor din cap. VI.1, imobilul este inclus în zona de spaţii verzi, cu restricţii de construire privind POT, CUT, regim de înălţime şi utilizare. Utilizarea imobilului ca bază sportivă şi de agrement datează din 1972, nu s-a modificat până în prezent şi nu sunt perspective de schimbare. Având în vedere şi prevederile din SEV 104 art. 140, CMBU pentru C. este utilizarea existentă, respectiv baza sportivă şi de agrement.

Terenul bazei C. nu poate fi comparat cu terenuri intravilane construibile, incluse în categoria Curţi, Construcţii şi pe care se pot edifica clădiri până la P+14, aşa cum se constată pe terenurile învecinate care nu sunt incluse în categoria spaţii verzi.

Pe piaţa imobiliară există contracte de închiriere pentru imobile din incinta unor baze sportive din Bucureşti, inclusiv în baza Y., aflată în imediata vecinătate a bazei C. Documentele furnizate de MTS, acte 63, includ 82 de contracte de închiriere (nu oferte) şi acte adiţionale aferente. Prin urmare, existau comparabile de piaţă pentru chiria bazelor sportive.

Întrucât există suficiente informaţii de piaţă - tranzacţii efective - şi având în vedere CMBU, cea mai potrivită metodă de evaluare a chiriei de piaţă este comparaţia cu contractele de închiriere. Comparaţia cu tranzacţii prezintă un grad sporit de încredere faţă de comparaţia cu oferte de închiriere, deoarece lansarea unei oferte nu implică nicio responsabilitate a emitentului, iar ofertele vechi, posibil incomplete, nu mai pot fi verificate şi completate prin contactul telefonic cu foştii emitenţi. Tocmai din acest motiv, în Standardele de evaluare citate în cap IX.1 din Expertiză, prima opţiune este comparaţia cu tranzacţiile efective, nu cu ofertele.

Contractul pentru baza Z., poz. 80 în Anexa 11, include teren (liber şi construit) total 54.581 mp, similar cu C. - cu chirie 3.250 euro/lună pentru construcţii şi teren, adică o chirie medie de 3.250/54.581 = 0.0595 euro/mp/lună, de peste 6 ori mai puţin decât media de 0.36 euro/mp/luna calculată în obiecţiuni. Prin urmare, s-a apreciat întrebarea din obiecţiuni devine pur retorică. În plus, se observă că o comparaţie cu baze sportive închiriate în întregime conduce la chirii mai mici decât cele calculate în expertiză.

Evaluările chiriilor de piaţă pentru construcţii sunt expuse detaliat în Anexa 12 la expertiză. În categoria construcţii intră şi terenurile de sport indicate în inventarul din 2001 şi descrise în cap. VIII. S-au utilizat în evaluări numai contractele de închiriere din anii 2008 - 2018 şi care indică distinct chiriile unitare pentru construcţii şi pentru terenuri libere.

Din analiza contractelor de închiriere din Anexa 11, se observă că unele imobile sunt închiriate şi utilizate sezonier, numai vara, sau se prevăd chirii mai mici în sezonul rece. Unele contracte prevăd investiţii (I) care vor fi efectuate de chiriaşi şi recuperate din chirie. Contractul poz. 9 în baza Y. prevede facilităţi (F) acordate de chiriaşi locatorului: accese gratuite, reduceri de tarif. Toate aceste aspecte au fost introduse în evaluările din Anexa 12 la expertiză, prin corecţii individuale aplicate fiecărei comparabile.

Evaluările din Anexa 12 departajează 4 categorii de chirii, explicate în cap. X.2: 1 - construcţii pentru cazare, vestiare, grupuri sanitare, birouri, ateliere; 2 - construcţii pentru spaţii comerciale, chioşcuri, terase; 3 - terenuri de tenis, fotbal, volei; 4 - terenuri şi dotări plaje, parcări şi închiriere hale metalice. Toate aceste imobile se închiriază la preţuri unitare diferite, care nu pot fi amestecate într-o evaluare globală, aşa cum se procedează în Coraport şi în Punctul de vedere.

De asemenea, în ceea ce priveşte evaluarea chiriilor pentru construcţii, se reţine, în esenţă, următoarele:

Suma totală de 576.169,69 euro este valoarea tehnică, cu uzură a construcţiilor din C., indicate în lista de inventar din noiembrie 2001. Această sumă nu este valoarea de piaţă, ci reprezintă, conform explicaţiilor din cap. VIII, costurile de reconstruire, stabilite în baza preţurilor unitare din Cataloagele de reevaluare serie x, actualizate în 2009, la care se aplică uzura fizica indicată în Normativul P135/1999 cumulată cu deprecierea funcţională.

Spre deosebire de valoarea de piaţă, costurile de reconstruire nu depind de poziţia imobilului. Costurile au fost calculate pentru a cuantifica valoric toate caracteristicile tehnice şi funcţionale ale imobilelor, utile în departajarea construcţiilor pentru evaluarea chiriilor. GEV 630 - art. 69 defineşte abordarea prin cost ca fiind procesul de obţinere a unei indicaţii asupra valorii proprietăţii imobiliare subiect prin deducerea din costul de nou al construcţiei a deprecierii cumulate şi adăugarea la rezultat a valorii terenului estimată la data evaluării. Prin urmare, costul construcţiei este numai o etapă intermediară în stabilirea valorii de piaţă.

SEV 104 - art. 40.1: defineşte Chiria de piaţă ca fiind suma estimată pentru care un drept al proprietăţii imobiliare ar putea fi închiriat, la data evaluării, între un locator hotărât şi un locatar hotărât, cu clauze de închiriere adecvate, într-o tranzacţie nepărtinitoare, după un marketing adecvat şi în care părţile au acţionat fiecare în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere.

Pentru estimarea chiriilor, Standardele de Evaluare nu prevăd aplicarea unei rate de capitalizare la costurile de reconstruire şi nici vreo abordare prin cost.

Chiriile de piaţă nu se pot calcula pornind de la o valoare care nu este de piaţă şi nici aplicând o rată de capitalizare unică şi estimată la toate tipurile de construcţii pentru care, conform Contractelor efective prezentate, se percep chirii diferite.

Întrucât există contracte efective de închiriere pentru mai multe baze sportive, unele în imediata vecinătate a bazei C., nu se justifică evaluarea chiriilor prin alte metode decât comparaţia directă cu chiriile de piaţă din aceste contracte.

În fine, pentru evaluarea chiriilor pentru terenuri, se fac următoarele precizări, în raport de obiectivele formulate:

Pentru terenurile de sport chiriile sunt calculate separat. De exemplu, pentru terenurile de tenis, chiriile lunare, în funcţie de starea tehnică, sunt 0.384 - 0.346 E/mp în anii 2009 - 2013 şi 0.500 - 0.450 E/mp în anii 2013 - 2018. Obiecţiunile nu indică alte chirii pentru terenuri de sport.

Bazinele de înot, aflate pe luciu de apă, erau nefuncţionale în 2001, deci nu erau închiriabile. S-a precizat că obiecţiunile nu au contestat evaluarea costurilor din Anexa 8, fişe 2 şi 3, care indică stare nefuncţională la bazine.

La fel ca şi în cazul construcţiilor, întrucât există Contracte efective de închiriere pentru mai multe baze sportive, inclusiv în imediata vecinătate a bazei C. nu se justifică evaluarea chiriilor prin alte metode decât comparaţia directă cu chiriile de piaţă din aceste Contracte.

C. este încadrată în PUG ca spaţiu verde în categoria "baze de agrement, complexuri şi baze sportive", zona V3b, iar fâşia de protecţie pe malul lacului, cu lăţime de 50 m (30 m în unele PUZ aprobate anterior PUG), este în zona V4. Zonele V3 (şi V4) prezintă limitări de înălţime şi coeficienţi urbanistici: POT max. 30% (15%) şi CUT max. 0.35 (0.2) mp ADC/mp teren. Pe aceste terenuri se pot construi (şi s-au construit) numai clădiri parter, cu unele accente P+1 sau P+2. Aceste aspecte sunt explicate în cap Vl. 1 din Expertiză, dar omise din Obiecţiuni.

Aşa cum s-a explicat în cap IX.3 din Expertiză, terenul bazei C. nu poate fi comparat cu terenuri intravilane construibile, incluse în categoria Curţi Construcţii şi pe care se pot edifica clădiri până la P+14.

Pe terenurile învecinate, incluse în zona de spaţii verzi, respectiv Parcul PP. şi bazele sportive RR şi Y., nu există decât construcţii specifice V3 şi V4, cu unele accente maxim P+2, la fel ca în C.

Prin urmare, chiriile de piaţă pentru C. pot fi evaluate numai prin comparaţie cu chiriile contractate pentru alte baze sportive.

Toate aceste elemente au condus la concluzia că raportul de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătoreşti este unul complet, cuprinzător, care permite instanţei să stabilească un prejudiciu exact, cert, pe care inculpatul A. a fost obligat să-l acopere.

Încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului:

Prin actul de sesizare, fapta săvârşită de inculpat a fost încadrată în prevederile infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Infracţiunea de abuz în serviciu, atât în forma sa de bază, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cât şi în varianta agravată prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, este o infracţiune de rezultat, aceasta consumându-se în momentul producerii urmării imediate descrise în norma de incriminare.

Reglementarea cuprinsă în art. 297 din C. pen. întregeşte conţinutul normei de trimitere, reprezentată de art. 132 din Legea nr. 78/2000, prima dispoziţie legală devenind suportul juridic al celei de-a doua.

Infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 prezintă trăsăturile constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu la care se adaugă condiţia referitoare la obţinerea de către funcţionarul public, pentru sine ori pentru altul, a unui folos necuvenit.

Din economia modului de reglementare a art. 132 din Legea nr. 78/2000, s-a constatat că, pentru a deveni aplicabile aceste dispoziţii, este necesar să se constate mai întâi că faptele săvârşite întrunesc toate elementele de structură ale conţinutului variantei-tip descrise de art. 297 din C. pen.

Spre deosebire de art. 297 alin. (1) din C. pen., prevederile art. 309 C. pen. conţin o trimitere la infracţiunea de abuz în serviciu, adăugându-se, de către legiuitor, o circumstanţiere specială, aceea a producerii unor consecinţe deosebit de grave, situaţie în care limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate. Se observă că prevederile art. 309 din C. pen. nu conţin în cuprinsul lor dispoziţia necesară existenţei unei norme penale complete, în cuprinsul textului de lege legiuitorul nedescriind o faptă distinctă, cu o configuraţie proprie, ci a făcut trimitere la dispoziţia şi pedeapsa cuprinsă în art. 297 din C. pen.

Potrivit art. 183 C. pen., prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 RON.

Pe de altă parte, s-a reţinut că dispoziţiile legale menţionate reglementează doar efectele în ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei săvârşite, care au eventual incidenţă în cadrul operaţiunii de individualizare a pedepsei.

Având în vedere prejudiciul reţinut prin raportul de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătoreşti - 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON), s-a constatat că, prin fapta inculpatului, nu s-au produs consecinţe deosebit de grave în sensul art. 183 C. pen., astfel încât au fost înlăturate prevederile art. 309 din C. pen.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte a constatat că, în drept, fapta inculpatului A. care, în perioada martie - septembrie 2009, în calitate de secretar de stat la Ministerul Educaţiei, a încheiat cu Fundaţia B. actul adiţional nr. x iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004, privind C. cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului, modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON) cauzat în patrimoniul Ministerului Educaţiei, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fundaţiei B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Cu privire la prescripţia generală a răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., Înalta Curte a reţinut următoarele:

Potrivit art. 154 alin. (1) C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:

- lit. b): 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;

- lit. c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Art. 297 alin. (1) din C. pen.: Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Prin raportare la prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000, limitele speciale de pedeapsă majorate cu o treime sunt de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni închisoare.

Prin ordonanţa nr. x/2014 din data de 19.11.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen., fapte în legătură cu încheierea actului adiţional la contractul de locaţiune nr. x/30.04.2004 privind C.

Prin ordonanţa nr. x/2017 din 09.10.2017 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., dată de la care a dobândit calitatea de suspect, în conformitate cu dispoziţiile art. 305 alin. (3) teza I din C. proc. pen.

Având în vedere că data săvârşirii infracţiunii este data încheierii actului adiţional (septembrie 2009), termenul de prescripţie specială a răspunderii penale a fost calculat prin raportare la dispoziţiile art. 155 alin. (4) din C. pen. actual, potrivit cu care, termenele prevăzute în art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

Cu privire la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, s-a reţinut că nu s-a constatat numai neconstituţionalitatea soluţiei legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., ci instanţa de contencios constituţional a oferit o interpretare sintagmei respective prin trimiterea făcută la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior care prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului, statuând, astfel, că în această interpretare legea este previzibilă.

Aşadar, Curtea Constituţională nu a apreciat în sensul că nu mai există instituţia prescripţiei speciale a răspunderii penale şi actele de procedură întrerupătoare de prescripţie, ci a statuat că norma trebuie aplicată în raport cu prevederile art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior.

Astfel, în parag. 24 din Decizia precitată s-a statuat că "întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale".

Dacă s-ar fi urmărit declararea în integralitate a neconstituţionalităţii textului legal, Curtea s-ar fi exprimat în acest sens, având la îndemână o serie de alte moduri de formulare a dispozitivului; de aceea, se apreciază că intenţia Curţii nu a fost de a declara neconstituţională întreaga normă de la art. 155 alin. (1) din C. pen., ci de a "extrage" sintagma neconstituţională, menţinând în rest textul legal, cu menţiunea că a trasat legiuitorului pozitiv obligaţia reglementării acestei chestiuni.

Efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României au influenţă asupra dispoziţiilor art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, organul judiciar având atributul să identifice dacă, până la împlinirea termenului general al prescripţiei răspunderii penale, a fost îndeplinit un act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului, cu posibilitatea aplicării dispoziţiilor privind întreruperea cursului prescripţiei şi a celor ce reglementează prescripţia specială a răspunderii penale, situaţie în funcţie de care se stabileşte legea penală mai favorabilă.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de fond a constatat că termenul general al prescripţiei răspunderii penale este de 8 ani şi nu s-a împlinit mai înainte de a fi întrerupt prin acte care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Tratament sancţionator.

a). Identificarea legii penale mai favorabile, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.

Înalta Curte a reţinut că, potrivit art. 13 alin. (1) din C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) din C. pen., în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziţia art. 13 alin. (1) din C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.

Determinarea caracterului "mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură răspunderea penală, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, aşadar, atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.

Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.

În ceea ce priveşte limitele de pedeapsă principală şi pedeapsa complementară, s-a constatat că legea nouă este mai favorabilă, aceasta fiind închisoarea de la 2 la 7 ani închisoare şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, în timp ce în reglementarea anterioară infracţiunea prevăzută de art. 2481 raportat la art. 246 C. pen. 1969 era sancţionată cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Pe de altă parte, şi din perspectiva instituţiilor penale care se raportează la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este cea în vigoare.

Din perspectiva incidenţei circumstanţelor atenuante judiciare, Înalta Curte a reţinut că noul C. pen. restrânge sfera şi efectele circumstanţelor atenuante judiciare, în sensul că prevede, limitativ, două circumstanţe, spre deosebire de C. pen. vechi care doar exemplifica anumite împrejurări ce puteau constitui circumstanţe atenuante.

Cu referire la efectele circumstanţelor atenuante, Înalta Curte a reţinut că nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, astfel cum prevedea vechiul C. pen., efectul lor fiind limitat în noua codificare, la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu o treime.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. actual.

b). Individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului şi individualizarea judiciară a executării pedepsei principale.

La individualizarea judiciară a pedepsei inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., reţinând limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, gradul de pericol social ce caracterizează infracţiunea ce formează obiectul acuzaţiei, modalitatea concretă de săvârşire a faptei, urmarea socialmente periculoasă produsă, dar şi persoana şi conduita inculpatului.

Nu în ultimul rând, instanţa de fond a avut în vedere timpul îndelungat scurs de la comiterea infracţiunii, împrejurarea că prejudiciul va fi recuperat prin valorificarea bunurilor asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii, faptul că inculpatul nu are antecedente penale şi, deşi nu a recunoscut săvârşirea faptei, s-a prezentat, în mod constant, în faţa autorităţilor.

Totodată, instanţa de fond a avut în vedere şi calitatea inculpatului de secretar de stat şi senator în Parlamentul României, la data faptei, calităţi care îi impuneau o atitudine corespunzătoare raportat la valorile sociale ocrotite de lege şi la Constituţia României, valori cărora le-a adus atingere prin fapta sa.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei şi circumstanţele în care a fost comisă fapta, astfel cum au fost descrise mai sus, dar şi persoana şi conduita inculpatului A., care are un grad superior de instruire, deţinând funcţii de conducere în învăţământul superior de stat, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins, în condiţii optime, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei principale, ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de stările şi circumstanţele în care a fost comisă fapta, dar şi de persoana inculpatului, Înalta Curte apreciat că realizarea în mod eficient a scopului preventiv şi educativ al pedepsei şi obţinerea în mod real a reeducării şi reintegrării sociale pot fi garantate şi fără executarea propriu-zisă a pedepsei, respectiv prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere, în conformitate cu prevederile art. 91 din C. pen. pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen., în cauză fiind deopotrivă îndeplinite şi celelalte condiţii instituite de lege cu privire la posibilitatea acordării beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 91 alin. (1) din C. pen., în sensul că pedeapsa aplicată este de cel mult 3 ani închisoare, iar anterior nu a mai suferit vreo altă condamnare.

Având în vedere cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului pentru infracţiunea săvârşită, precum şi împrejurarea că norma de incriminare - art. 297 alin. (1) din C. pen. instituie şi obligativitatea interzicerii dreptului de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie, în temeiul art. 67 C. pen. a fost aplicată inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile art. 68 C. pen., iar în baza art. 65 C. pen. a fost aplicată şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Înalta Curte a luat act că, potrivit poziţiei procesuale exprimate oral şi depusă în scris de către consilierul juridic prezent la termenul din 20 iunie 2019, Ministerul Educaţiei a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză, participând în cursul procesului penal în calitate de persoană vătămată.

Cu referire la măsura asiguratorie, instanţa de fond a reţinut că, prin încheierea nr. 309 din 17 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 în camera preliminară, în conformitate cu dispoziţiile art. 330 din C. proc. pen. şi 249 din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa nr. x/2017 din data de 20 martie 2018 asupra bunurilor indisponibilizate aparţinând inculpatului A., în vederea acoperirii pagubei cauzată Ministerului Educaţiei prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A fost admisă contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva ordonanţei nr. x/2017 din data de 20 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a fost desfiinţată, în parte, ordonanţa contestată şi s-a dispus înlăturarea dispoziţiilor privind luarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit asupra:

- cotei părţi de 1/2 din imobilul situat în mun. Tg. Jiu, str. x, jud. Gorj, în suprafaţă construită de 225,59 mp împreună cu suprafaţa de 25,6 mp cotă de teren aferent, activ cunoscut sub denumirea Cofetărie - Laborator Parc, înscris în Cartea Funciară nr. x a O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. Jiu;

- cotei părţi de 1/2 din imobilul situat în mun. Tg. Jiu, str. x, jud. Gorj, constând în apartament cu 4 camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 78,48 mp, împreună cu suprafaţa de 13,25 mp, constând în suprafaţă balcon şi 21 mp cotă teren aferent locuinţei, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. Jiu.

A fost modificată măsura asiguratorie a sechestrului până la concurenţa sumei de 10.796.662,8 euro echivalent în RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale ordonanţei contestate.

Având în vedere că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului este o infracţiune de prejudiciu, a fost menţinută măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa nr. x/2017 din data de 20 martie 2018 şi menţinută prin încheierea din 16 aprilie 2018, pronunţată în camera preliminară asupra bunurilor indisponibilizate aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON).

JUDECATA ÎN APEL

I. Împotriva Sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, au declarat apel, în termen legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A.

II. Procedura în faţa Completului de 5 Judecători

Cauza a fost înregistrată la data de 19 aprilie 2022 pe rolul Completului de 5 Judecători, penal 2-2022 sub nr. x/2022, primind, urmare repartizării aleatorii, prim termen de judecată la 20 iunie 2022.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2022, în temeiul art. 356 alin. (3) din C. proc. pen., a fost admisă cererea de amânare formulată de apelantul intimat inculpat A.

La termenul din data de 26 septembrie 2022 constatând că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se află Dosarul nr. x/2022, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la următoarea problemă de drept: "1. Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept substanţial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului "tempus regit actum" 2. Dacă art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare în perioada 26.06.2018 - 30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă?", cu termen de judecată la data de 25 octombrie 2022, în raport cu particularităţile problematicii ce face obiectul dosarului anterior menţionat şi posibila sa influenţă asupra cauzelor care ar ridica aceeaşi problematică, inclusiv asupra prezentei cauze, în temeiul dispoziţiilor art. 476 alin. (4) din C. proc. pen., s-a dispus suspendarea cauzei.

Prin rezoluţia din data de 5 decembrie 2022 din Camera de consiliu, având în vedere că la data 28 noiembrie 2022, în Monitorul Oficial nr. 1141 a fost publicată Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători - Penal 2 2022 a constatat că se impune repunerea pe rol a cauzei cu nr. x/2022 şi reluarea judecării apelurilor formulate împotriva Sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 şi a fixat termen la data de 30 ianuarie 2023.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30 ianuarie 2023, deliberând asupra cererii de probatorii formulată de către apelantul intimat inculpat A., în temeiul art. 100 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen., apreciind ca fiind nerelevante şi neutile soluţionării cauzei probele solicitate au fost respinse. Cauza a fost amânată în vederea audierii inculpatului A.

La termenul din data de 20 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a admis, în parte, proba cu înscrisuri solicitate de apărătorul intimatului inculpatul A., respectiv înscrisul provenind de la cabinetul notarial.

Totodată, a fost respinsă ca nefiind utilă soluţionării prezentei cauze proba cu expertiza extrajudiciară şi punctul de vedere al expertului întrucât raportul de expertiză extrajudiciară depăşeşte cele stabilite de instanţa de fond la momentul încuviinţării probei cu expertiză.

Având în vedere poziţia exprimată în cauză, în sensul că doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (4), raportare la dispoziţiile art. 378 alin. (1) şi art. 382 C. proc. pen., cu referire la art. 110 alin. (1) - (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a procedat la audierea apelantului intimat inculpat A., acestuia fiindu-i adresate întrebări de către instanţă şi de reprezentantul Ministerului Public.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepţii de invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a acordat cuvântul reprezentantul Ministerului Public pentru susţinerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Având în vedere că regulile de drept sunt clare pentru instanţa de judecată, inclusiv din perspectiva interpretării în conformitate cu dreptul european şi având în vedere că specificul acestei cauze este, aşa cum a precizat şi reprezentantul Ministerului Public, oarecum diferit de cel al cauzelor în care a fost deja sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a respins cererea de sesizare şi, totodată, cererea de suspendare a cauzei în raport de sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a declarat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul în dezbateri, în ordinea prevăzută de lege.

Susţinerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului ales al inculpatului A., făcute cu ocazia dezbaterilor în apel, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în detaliu în încheierea din data de 20 februarie 2023, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunţarea la data de 20 martie 2023.

III. Motivele de apel

III.1. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin motivele de apel formulate şi susţinute oral în faţa instanţei de control judiciar a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Motivele de apel se referă la critici de netemeinicie a sentinţei apelate

A. Greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 309 din C. pen.

Pentru a dispune înlăturarea art. 309 din C. pen. din încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului A., instanţa de fond a reţinut că raportul de expertiză efectuat în faza cercetării judecătoreşti este cel care prezintă "toate elementele necesare pentru stabilirea unui prejudiciu exact, cert, exigibil."

Instanţa de fond a reţinut că prejudiciul cauzat bugetului Ministerului Educaţiei prin încheierea actului adiţional nr. x/23.06.2009 de către inculpat, pentru perioada 23 iunie 2009 - 22 martie 2018, este în sumă de 267.577 euro [reprezentând diferenţa dintre valoarea reală de piaţă a chiriei în sumă totală de 1,212,577 euro (pentru 105 luni în perioada de referinţă) şi suma efectiv plătită de Fundaţia B. de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în aceeaşi perioadă)].

Contrar celor reţinute de instanţă, parchetul consideră că expertiza efectuată de experţii desemnaţi în faza de urmărire penală este cea care trebuia avută în vedere de instanţă, deoarece aceasta răspunde tuturor exigenţelor unei evaluări obiective, care conduce la stabilirea prejudiciului.

Astfel, parchetul a susţinut că prejudiciul cauzat în urma semnării actului adiţionat nr. x/2009 este de 10.796.662,8 RON, reprezentând diferenţa de chirie dintre valoarea reală a chiriei pe care trebuia să încaseze Ministerul Educaţiei 111.825,36 euro/lună şi valoarea de 9.000 euro/lună (cât a încasat efectiv de la Fundaţia "B."). Pentru calculul acestei sume s-a folosit valoarea de 1,89 euro pentru 1 m2 de teren închiriat şi 0,53 euro pentru 1 m2 de teren construit, aceste valori fiind cele rezonabile şi în acord cu piaţa imobiliară din anul 2009, dată la care s-a stabilit valoarea de închiriere a terenului şi ulterior prejudiciul şi nu valoarea de sub 0,133 euro/mp (în perioada 2009 - 2013) şi 0,09 euro/mp (în perioada 2013 - 2018) cât a stabilit în raportul de expertiză efectuat în faza cercetării judecătoreşti.

Prin urmare, infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului a produs consecinţe deosebit de grave şi în mod greşit a fost înlăturat art. 309 din C. pen. din încadrarea juridică.

B. Greşita pronunţare a unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere.

Criticând soluţia dispusă de instanţa de fond, parchetul a apreciat că încadrarea corectă a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. este cea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., limitele de pedeapsă fiind situate între 4 şi 14 ani închisoare, legea penală mai favorabilă, deoarece limitele de pedeapsă prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi 248 1 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. sunt cuprinse între 5 şi 15 ani.

Astfel, conform criticilor formulate în motivele de apel, pedeapsa ce se impune a fi aplicată inculpatului A. trebuie orientată spre cuantumul mediu al pedepsei prevăzute de lege, reţinând aici într-adevăr şi faptul că acesta este la prima confruntare cu legea penală, are un grad superior de instruire şi a deţinut şi deţine funcţii de conducere în învăţământul superior de stat.

Prin aplicarea unei pedepse orientate spre cuantumul mediu se dă eficienţă şi standardelor statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv faptul că timpul scurs de la momentul săvârşirii faptei până la momentul tragerii la răspundere penală a inculpatului trebuie să se reflecte în pedeapsa aplicată, reprezentând practic o compensaţie pentru perioada atât de mare, care a trecut de la data săvârşirii faptei, până în prezent.

C. Omisiunea instanţei de a interzice ca pedeapsă complementară şi implicit accesorie dreptul prevăzut de art. 66 lit. k) C. pen. respectiv dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public

Parchetul a susţinut că interzicea acestui drept se impune tocmai dat fiind faptul că inculpatul a comis fapta în calitate de Secretar de Stat în Ministerul Educaţiei, căruia i-a fost delegat dreptul de semnătură de către ministrul I. şi acesta a profitat de acest aspect, pentru a săvârşi prezenta infracţiune.

Mai mult, aşa cum reţine şi instanţa de font inculpatul a deţinut funcţii de conducere în învăţământul superior de stat şi deţine şi la acest moment (rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti), ori fapta comisă îl face în mod clar nedemn să deţină o astfel de funcţie.

D. Greşita dispoziţie de restrângere a cuantumul sechestrului instituit în faza de urmărire penală, doar până la concurenţa sumei de 267.577 euro.

Având în vedere faptul că sentinţa pronunţată nu este una definitivă, apelul parchetului vizând soluţia primei instanţe, care a dat eficientă raportului de expertiză efectuat în faza de judecată şi care a stabilit un prejudiciu mult mai mic, Parchetul a susţinut că instanţa de fond avea obligaţia de a menţine sechestrul asigurator până la concurenţa prejudiciului stabilit în faza de urmărire penală, respectiv 10.796.662,8 euro, astfel cu a fost instituit în faza de urmărire penală prin Ordonanţa nr. x/2017 din data de 20 martie 2018 şi modificat prin încheierea nr. 309 din 17 mai 2018 a Judecătorului de Cameră preliminară de la Înalta Curte (Dosar nr. x/2018).

E. Omisiunea instanţei de judecată de a desfiinţa actul adiţional nr. x din 23 iunie 2009 încheiat între Ministerul Educaţiei prin inculpatul A. şi Fundaţia B. cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv a art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 213/1998.

Critica adusă sentinţa primei instanţe vizează împrejurarea că deşi instanţa a ajuns la concluzia corectă că acest act adiţional nr. x iunie 2009 este unul încheiat în mod abuziv de inculpatul A. (fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului) şi poartă semnăturile directorilor direcţiilor de specialitate în fals, pe ultima pagină, totuşi instanţa a omis să îl desfiinţeze ca urmare a condamnării inculpatului.

În motivele de apel au fost formulate şi critici de nelegalitate

A. Omisiunea instanţei de fond care a pronunţat o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere, de a impune inculpatului una din obligaţiile prevăzute de art. 93 alin. (2) din C. pen.

Instanţa de fond a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii de 3 ani, pedeapsă pe care a suspendat-o pe un termen de supraveghere de 4 ani, l-a obligat pe inculpat să respecte măsurile de supraveghere dar a omis să-i impună una din obligaţiile enumerate de alin. (2) art. 93 din C. pen.

Astfel, potrivit art. 93 alin. (2) din C. pen. instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

III.2. Inculpatul A., prin motivele de apel formulate şi susţinute oral în faţa instanţei de control judiciar a solicitat admiterea apelul, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., în urma rejudecării cauzei constatarea incidenţei prescripţiei răspunderii penale cu privire la fapta imputată inculpatului şi, continuând procesul penal pentru soluţionarea fondului acuzaţiei ce formează obiectul judecăţii, pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. coroborat cu art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 16 lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există).

A. Referitor la incidenţa prescripţiei răspunderii penale cu privire la fapta imputată.

Criticând sentinţa apelată intimatul inculpat A. a susţinut că intervenirea prescripţiei răspunderii penale a avut loc chiar înainte de a se dispune continuarea urmăririi penale împotriva subsemnatului, motiv pentru care este necesar să se dea acestei împrejurări consecinţele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., acţiunea penală fiind lipsită de obiect.

Astfel, s-a susţinut că actul adiţional care face obiectul prezentei cauze a fost semnat la data de 23 iunie 2009, iar continuarea urmăririi penale a fost dispusă prin ordonanţa din data de 09 octombrie 2017, act comunicat inculpatului la data de 10 octombrie 2017, conform proceselor-verbale din data respectivă . Limita maximă a pedepsei pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (l) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., este de 9 ani şi 4 luni închisoare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale fiind de 8 ani [conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen..] termen care s-a împlinit anterior actului prin care s-a formulat acuzaţia penală împotriva mea.

În raport cu modalitatea de interpretare a primei instanţe (cursul termenului de prescripţie se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului), inculpatul a susţinut că primul act de procedură care ar fi putut genera efectul întreruptiv de prescripţie este reprezentat de Ordonanţa din 09 octombrie 2017 prin care inculpatului i s-a atribuit calitatea de suspect. aceasta fiind comunicată la data de 10 octombrie 2017.

Or, de la momentul consumării pretinsei infracţiuni (septembrie 2009) şi până la 10 octombrie 2017 au trecut mai mult de 8 ani, aşadar, la momentul continuării in personam a urmăririi penale operase deja prescripţia generală (termenul general de 8 ani se împlinise încă din luna septembrie 2017).

În susţinerea acestui motiv de apel, inculpatul a susţinut că prin Sentinţa penală nr. 137/31 martie 2022 prima instanţă a dispus, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., prin înlăturarea dispoziţiilor art. 309 din C. pen., condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Conform sentinţei criticate, pretinsa activitate infracţională imputată ar fi fost realizată în perioada martie - septembrie 2009.

Având în vedere tratamentul sancţionatoriu stabilit în norma de incriminare (limitele pedepsei cu închisoarea majorate conform art. 132 din Legea nr. 78/2000 fiind cuprinse între 2 ani şi 8 luni - 9 ani şi 4 luni), în raport de dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale aplicabil în cauză este de 8 ani, întrucât legea prevede pentru infracţiunea mai sus menţionată pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Prin urmare, raportat la pretinsul moment al consumării infracţiunii ce formează obiectul judecăţii, s-a susţinut că în cauză s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale.

B. Subsecvent constatării prescripţiei răspunderii penale inculpatul a solicitat, în raport cu dispoziţiile art. 18 din C. proc. pen., admiterea cererii de continuare a procesului penal pentru soluţionarea fondului acuzaţiei ce formează obiectul judecăţii, şi pronunţarea unei soluţii de achitare, având în vedere că fapta pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată nu există, impunându-se stingerea acţiunii penale în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În acest context inculpatul A. a susţinut că fapta ce i se impută lipseşte în materialitatea sa, acesta procedând exclusiv la semnarea unui act adiţional prin care s-a rectificat o eroare materială intervenită în redactarea oficială a unui act, a cărui existenţă a fost confirmată prin probele administrate în cauză şi la încheierea căruia nu a luat parte. În speţă, pe lângă inexistenţa elementului material, se impune a se constata şi că nu sunt întrunite elementele de tipicitate necesare.

Sub un prim aspect, inculpatul, prin motivele de apel a susţinut că nu i se poate imputa încălcarea vreunor norme primare care să reglementeze vreo atribuţie de serviciu sau modalitatea de exercitare a unei atribuţii de serviciu.

Totodată, inculpatul a susţinut că prevederile Legii nr. 213/1998 nu sunt aplicabile speţei de faţă, aceste prevederi legale nereglementând atribuţii de serviciu în sarcina sa şi cu atât mai puţin, modalitatea în care trebuia îndeplinită vreo atribuţie de serviciu.

S-a mai precizat că atribuţiile de serviciu ale inculpatului sunt reglementate printr-un ordin al ministrului (respectiv prin Ordinul 3307 din data de 02 martie 2009, aflat la fila x), nicidecum prin legislaţia primară - legi sau ordonanţe ale Guvernului.

Criticând pentru netemeinicie soluţia dispusă de instanţa de fond, inculpatul a arătat că nu îi poate fi imputată încheierea actului adiţional nr. x iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004, având în vedere faptul că actul semnat de acesta în numele ministrului, a reprezentat doar o îndreptare a unei erori materiale (scrierea greşită a denumirii locatarului "Fundaţia M." în loc de "Fundaţia B.") produsă în actul adiţional cu acelaşi conţinut, care fusese încheiat şi semnat anterior de ministrul I. .

Astfel, prin raportare la mijloacele de probă existente la dosarul cauzei, inculpatul a apreciat că nu îi poate fi imputat încheierea actului adiţional nr. x iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004, având în vedere faptul că nu a participat la negocierile privind conţinutul actului adiţional.

Sub un alt aspect sentinţa penală apelată a fost criticată pentru netemeinicie, inculpatul susţinând că, în mod greşit s-a reţinut prin sentinţa penală apelată că Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia se aplică în prezenta cauză.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, inculpatul a susţinut că în prezenta cauză erau incidente prevederile Legii nr. 84/1995, lege specială prin care s-a instituit, în regim derogatoriu de la dreptul comun, şi s-a stabilit că închirierile terenurilor aparţinând Ministerului Educaţiei se fac în conformitate cu metodologia stabilită de acest minister, fiind, prin urmare, exclusă aplicarea dispoziţiilor din dreptul comun pretins încălcate prin sentinţa penală pronunţată de prima instanţă.

Aşadar, în ipoteza în care obiectul unui contract de închiriere este reprezentat de un bun dintre cele reglementate în cuprinsul art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995, acest contract va fi guvernat de Legea învăţământului nr. 84/1995, deoarece fac parte din baza materială proprie a învăţământului şi nu de Legea nr. 213/1998, aşa cum, în mod greşit, a reţinut prima instanţă.

Referitor la necesitatea adoptării unei hotărâri a guvernului şi a organizării unei licitaţii publice - Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia prin motivele de apel formulate, inculpatul a susţinut că aceste dispoziţii nu au aplicabilitate în cauză întrucât regimul actului adiţional la un contract urmează regulile aplicabile la data încheierii contractului

Din această perspectivă, apărarea a precizat că actul adiţional a operat în mod semnificativ numai o majorare a componentei financiare în favoarea statului şi o prelungire a duratei contractului, în rest clauzele păstrând aceleaşi caracteristici pe care le-a avut contractul de locaţiune.

În argumentare s-a susţinut că în lipsă de stipulaţie contrară, regimul actului adiţional la un contract urmează regulile aplicabile la data încheierii contractului. Sub acest aspect, argumentarea primei instanţe în sensul că "teza apărării, potrivit căreia, regimul actului adiţional urmează regulile aplicabile contractului la data încheierii acestuia, nu poate fi acceptată, tocmai datorită schimbărilor intervenite în privinţa naturii juridice a obiectului contractului" a fost apreciată ca fiind lipsită de fundament legal, întrucât trecerea ulterioară a bunului ce a format obiectul contractului de închiriere din domeniul privat în cel public al statului prin H.G. nr. 160/03 martie 2005 nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte valabilitatea contractului şi natura juridică a acestuia, care îşi produce efectele în aceleaşi condiţii în care a fost încheiat.

Sub acest aspect inculpatul a arătat că actul adiţional privea un contract civil, căruia nu i se putea aplica dispoziţiile legale de închiriere a bunurilor proprietate publică a statului, nici în ceea ce priveşte necesitatea vreunei licitaţii şi nici în privinţa altor reguli de drept public.

Astfel, inculpatul a susţinut că, în speţă, nu era necesar să se emită un act administrativ cu caracter individual, hotărâre de guvern, prin care să se dispună cu privire la închirierea bunului individual determinant respectiv C., aflat în administrarea Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP), deoarece regimul actului adiţional urmează regulile aplicabile încheierii contractului, în virtutea regulii acesorium sequitur principale, iar la data încheierii actului adiţional nu era în vigoare Legea nr. 71/2011 care a operat o ajustare a principiului în cazul actului modificator. De asemenea, în ceea ce priveşte bunurile aflate în administrarea Ministerului Învăţământului exista un act normativ, respectiv H.G. nr. 160/2005 care prevedea preluarea bunului în proprietate publică a statului fără nicio menţiune privind contractele în curs, ceea ce presupune, păstrarea acestora, iar actele adiţionale urmau regimul juridic al actului principal.

Sub un alt aspect, prin motivele de apel formulate inculpatul a susţinut că, şi în ipoteza în care contractul nr. x/30.04.2004 ar fi calificat drept unul de concesiune, fapta imputată nu există, neputându-se constata vreo încălcare a dispoziţiilor legale.

C. Referitor la forma de vinovăţie cu care se poate săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu inculpatul a susţinut că poziţia sa subiectivă a vizat simpla înlăturare a unei erori materiale strecurate într-un document încheiat de către ministrul educaţiei şi nu îndeplinirea în mod defectuos a unei atribuţii de serviciu. Totodată, inculpatul a susţinut că acţiunea sa a avut la bază dispoziţia ministrului I. de semnare a actului adiţional la contractul de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004, în forma sa corectată.

Suplimentar, inculpatul a arătat că nici nu ar fi avut cum să încalce cu intenţie dispoziţiile Legii nr. 213/1998, de vreme ce acestea nu s-au aplicat niciodată în cadrul Ministerului Educaţiei, existând o practică administrativă constantă confirmată de martorii audiaţi în cauză în sensul că actele de închiriere se încheiau şi se prelungeau fără să fie necesară o hotărâre de guvern, inculpatul semnând, în mod curent, conform atribuţiilor delegate, documente prin care se aproba închirierea imobilelor din baza materială a învăţământului.

D. O altă critică adusă Sentinţei penale nr. 137 din 31 martie 2022, a vizat greşita dispoziţie de confiscare a sumei de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON) şi de menţinere a măsurii asigurătorii, în condiţiile în care instituţia confiscării speciale nu îşi găseşte vreun fundament juridic în prezenta cauză, în care din modul în care este formulată acuzaţia, precum şi din situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, nu a rezultat dobândirea de către inculpat a vreunui bun din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Cercetarea judecătorească în apel a constat în audierea apelantului şi administrarea probei cu acte. Astfel, în apel a fost audiat inculpatul şi a fost admisă proba cu înscrisuri fiind depus al dosarul cauzei copia actului adiţional la Contractul de locaţiune nr. x din data de 30 aprilie 2004 legalizată la Biroul Notarului Public DD. şi EE. sub numărul x din data de 10 iulie 2009, pe care apelantul a afirmat că l-a găsit între alte documente persoanele abia la acest moment procesual în apel, deci după finalizarea urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti la instanţa de fond.

La termenul de la 20 februarie 2023, inculpatul a declarat următoarele:

În faza de urmărire penală nu am dat declaraţii, iar în faza de judecată îmi menţin declaraţia dată. La întrebările instanţei, arăt următoarele: Aş vrea să răspund pe scurt şi să descriu situaţia de fapt. Numirea mea ca secretar de stat în anul 2009 a fost făcută la propunerea doamnei Ministru I., fiind o persoană apropiată de peste 20 de ani. La momentul numiri mele doamna I. a considerat necesar să dea atribuţiile de ordonator de credite, fiind singurul dintre secretarii de stat care avea aceste atribuţii delegate. Oricare dintre secretarii de stat nu au atribuţii stabilite prin lege, ministrul fiind cel care le stabileşte atribuţiile. Procedura de lucru impusă de doamna ministrul I., firească din punctul nostru de vedere a fost aceea ca tot ce se semnează în numele domniei sale să fie cunoscut de domnia sa.

Cu privire la încheierea actului adiţional vreau să fac precizarea foarte clară că nu am încheiat actul adiţional, în sensul în care nu am purtat nicio negociere, nu am luat decizia încheierii actului adiţional, singurul lucru făcut a fost o îndreptare a erorii materiale. Ca să relatez exact situaţia, în luna iunie 2009, în momentul în care eram în cabinetul meu împreună cu consilierii doamna J. şi domnul L. a venit direct şeful de cabinet al doamnei I., doamna K., relatând o situaţie apărută la momentul respectiv. Şi anume, faptul că doamna I. era în acel moment plecată, nu era în minister şi se prezentase un act adiţional cu Fundaţia B., care avea în scris o eroare materială, şi anume, în locul numelui Fundaţiei B. era trecut M. Doamna K. avea cu domnia sa o mapă în care se regăsea, precum şi alte variante ale aceluiaşi act adiţional modificate de mână, cu pixul, de doamna ministru. Era scrisul dumneaei. De asemenea, exista şi o notă depusă şi la dosar, aprobată de doamna ministru. Era o notă de înaintare a propunerii fundaţiei premergătoare actului adiţional.

Am intenţionat să rectific pe ultima pagină numele B. în loc de M. şi să îmi asum modificarea, moment în care mi s-a arătat că pe toate paginile actului adiţional există această eroare. În aceste condiţii am decis să o apelăm pe doamna ministru ca să ne precizeze cum doreşte să procedăm, având în vedere că acesta era un act pe care dumneaei îl semnase pe fiecare pagină şi avea avizele direcţiilor de specialitate.

Am apelat-o pe doamna I. şi am vorbit pe difuzor, de faţă fiind cei trei colegi, după analiza situaţiei domnia sa a decis să refacem actul cu îndreptarea erorii materiale şi mi-a cerut explicit să semnez acest act. Doamna K. a preluat toate documentele şi în cursul aceleiaşi zile, după o perioadă de timp, nu ştiu exact perioada a revenit cu un act adiţional refăcut. Le-am cerut celor doi consilier, pe care i-am amintit mai devreme să verifice în oglindă actul semnat de doamna I. şi actul refăcut. Cerusem înainte să nu existe niciun fel de modificare în afara numelui. Cei doi colegi au verificat, au constatat că nu există nici un fel de altă modificare, am verificat la rândul meu, sumar, unde era numele să nu fie greşeli şi am semnat, semnătură pe care mi-o asum şi astăzi.

Ulterior, conform procedurii din minister, nu era nimic nou nici de data aceasta, toate documentele, actele semnate de mine, actele semnate de doamna I., înscrisurile cu modificările anterioare procesate, în sensul că erau o valoare de lucru între negocieri, cu menţiunile doamnei I., toată această mapă, toate documentele au fost luate de doamna K. la cabinetul doamnei ministru. La noi şi nici la cabinet nu a rămas nici un act, actele semnate în numele ministrului se duceau la cabinet. Aceasta este derularea din ziua respectivă.

În ceea ce priveşte acuzaţia cu privire la faptele din luna septembrie, şi anume că i-aş fi chemat pe cei trei directori E., F. şi G., declar foarte răspicat că nu am chemat nici în septembrie, nici în iunie, pe nimeni legat de acest act. Eu am semnat actul în luna iunie, în luna iunie actul cel mai probabil a părăsit ministerul către Fundaţia B., aşa era logic să fi plecat. Pe cale de consecinţă, ce sens mai avea ca în septembrie să mai chem pe cineva pentru un act care fusese deja încheiat şi care era în circuitul civil. Mi-am pus foarte serios întrebarea de ce cei trei nu au spus adevărul. Şi, personal, trag concluzia că cei trei s-au apărat, pentru că cel puţin doi dintre ei semnaseră actul sau contrasemnaseră actul adiţional semnat de doamna I.. Mai mult decât atât, dl E. a fost cel care a renunţat la judecată în 2010 în relaţia dintre minister şi fundaţie, recunoscând actul adiţional ca fiind legal.

Mi se reproşează că am ascuns actul. Actul l-am semnat ca la notar, actul original cu actul refăcut, iar actele nu au rămas la mine. Nu aveam ce ascunde. Al doilea lucru, mi se reproşează că nu am avut avize pentru acest act refăcut. Îmi trebuiau avize să îndrept o eroare materială?

Mi se reproşează că nu s-a solicitat o hotărâre de guvern şi o licitaţie. Pentru îndreptarea unei erori materiale, nu îmi trebuia nici hotărâre de guvern, nici licitaţie.

Actul adiţional iniţial, cel car cuprindea numele greşit al fundaţie M. a fost înregistrat la minister şi este şi o copie în dosar. actul adiţional poartă acelaşi număr, sunt consemnate în registrele la minister.

Am fost întrebat de instanţă care este explicaţia faptului că pe prima pagină a actului adiţional admis ca probă, în apel, în colţul din stânga sus apare o urmă care seamănă cu aceea a unei capse de hârtie, iar această urmă se regăseşte pe ultima pagină în colţul din dreapta sus, fără ca pe celelalte pagini să mai existe această urmă în colţul din dreapta. Este vorba de urma capsei care a prins toate paginile asupra cărora mi s-au cerut explicaţii. Răspunsul meu este că am scanat documentul, pe ultima pagină există ştampila notarului pe ambele pagini, aşa încât nu îmi explic urma respectivă. O să vă rog să remarcaţi faptul că ultima pagină e pagina din spate. Pe spatele paginii cu semnătura mea erau semnăturile, este exact capsa care a prins toate paginile. Erau două pagini faţă verso, iar ultima pagină avea urma capsei care prindea cele două pagini faţă verso.

O altă întrebare are în vedere modalitatea aleasă pentru a îndrepta eroare materială, de ce nu s-a făcut un act subsecvent de îndreptare a erorii, un alt act adiţional de îndreptare a erorii. La vremea respectivă nu m-am gândit la altă modalitate sub nicio formă şi pentru că era un act gestionat sau negociat de Ministrul Educaţiei, am solicitat explicit să mi se spună modalitatea de corectare a erorii materiale. Această modalitate a fost solicitată de doamna ministru, la telefon, de faţă fiind cei trei colegi. La vremea respectivă, procedura de lucru era următoarea, conform legii în vigoare a învăţământului, aprobările de închiriere pentru toată baza materială a învăţământului se dădeau de Ministrul Educaţiei sau de împuternicitul său. Au fost sute de mii de închirieri din baza materială a Ministerului Învăţământului, toate având aprobarea Ministrului Educaţiei. Nu aveam nici un motiv să cred că pentru acest act trebuia făcut altfel decât pentru toate celelalte. Orice raţionament cu privire la motivaţia mea lipseşte din acuzaţie.

Întrebări formulate de către reprezentantul Ministerului Public:

Întrebare: în care arhivă a găsit actul depus astăzi în şedinţă? Răspuns: am foarte multe documente strânse. În arhiva personală am găsit actul, cred ca anterior nu am fost atent la data acestuia.

Întrebare: de ce a păstrat o copie legalizată a unui act adiţional în arhiva personală în condiţiile în care acest act nu a fost găsit în arhiva ministerului, nici la momentul solicitării sale de instanţa civilă, nici la momentul solicitării de către DNA, nici ulterior. Răspuns: eu am căutat acte pentru că nu am avut aproape nimic legat de acest dosar. nu ştiu când am luat acest act.

Î: când a obţinut semnăturile directorilor direcţiilor de specialitate aflate pe pagina a patra a actului prezentat în instanţă? R: nu am obţinut aceste semnături. Aşa cum am spus mai devreme, la îndreptarea erorii materiale, după decizia doamnei ministru am semnat actul care îndrepta eroarea materială şi nu am considerat că sunt necesare avize pentru această îndreptare.

Î: Aţi ataşat fila a patra actului cu semnăturile directorilor direcţiilor de specialitate din minister actului îndreptat? Aţi avut o foaie separată în alb anexată doar cu semnăturile directorilor de specialitate şi aţi ataşat-o la actul iniţial? R: repet, eu am semnat actul de îndreptare a erorii materiale şi îmi asum această semnătură, fără a solicita avize de la nici un fel de direcţie. Actul semnat de doamna I. avea avizele de specialitate în spatele acelui act. Actul semnat de mine la momentul la care am semnat nu avea aceste avize. R: nu ştiu unde şi acum au apărut semnăturile care acum sunt prezente pe ultima pagină a actului prezentat în instanţă. Atât declar, susţin şi semnez.

Instanţa de apel a respins alte probe, în considerarea faptului că evaluarea legalităţii actului depinde de analiza textelor de lege incidente şi nu de administrarea probei cu martori, iar apărările privind incidenţa unei cauze justificative ori a unei cauze de neimputabilitate sunt evaluate fie în raport de dispoziţiile legale incidente în încheierea actului adiţional, fie de relaţiile de serviciu din Ministerul Educaţiei astfel cum au fost descrise de inculpat în declaraţia dată în apel. În ceea ce priveşte absenţa avizelor direcţiilor de specialitate din Ministerul Educaţiei, declaraţia inculpatului (care afirmă că la momentul semnării actului adiţional de către el însuţi, pe ultima fila a actului semnat de el nu existau semnăturile care să susţină avizele direcţiilor de specialitate) nu contravine concluziilor raportului de expertizare a scrisului (care atestă că semnăturile nu aparţin persoanelor al căror nume se regăseşte pe document) şi nici declaraţiilor martorilor care au afirmat că nu au semnat documentul.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, referitoare la motivele de apel formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, intimatul inculpat A. a învederat, în esenţă următoarele:

1. Cu privire la solicitarea procurorului privind greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 309 din C. pen. s-a susţinut că încheierea actului adiţional nu a avut ca urmare producerea unei pagube ci, dimpotrivă prin facilităţile şi investiţiile prevăzute cu titlu de componentă a chiriei în actul adiţional, a condus la depăşirea valorii de piaţă a chiriei aferente Bazei C.

În concret, expertiza realizată în cadrul cercetării judecătoreşti a stabilit pentru aceeaşi perioadă o valoare a chiriei de 1,212,577 euro, rezultând că Fundaţia B. a achitat, respectiv avea de prestat servicii cu o valoare care depăşeşte cu 3.232.423 euro valoarea chiriei determinată prin expertiză.

De altfel, în contabilitatea ministerului nici nu s-a înregistrat vreo valoare negativă.

Astfel, Ministerul Educaţiei, ca parte a acestui act, nu a reclamat niciun astfel de prejudiciu şi nici nu a efectuat vreun demers legal pentru încetarea efectelor actului adiţional pretins vătămător (conform Ministerului Public), acest act fiind şi la acest moment valabil şi producându-şi efectele.

Confirmând o atare stare de fapt şi de drept, atât Ministerul Educaţiei, prin adresele nr. x din 25 septembrie 2018 şi x din 20 iunie 2019, cât şi R.A.A.P.P.S, prin adresa x din 18 iunie 2019 au comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Conchizând sub acest motiv de apel formulat de procuror, inculpatul a învederat că valoarea prejudiciului a variat de la 93.481.200 euro la începerea urmăririi penale, la 10.796.662,8 euro la trimiterea în judecată. Acelaşi expert care calculase o diferenţă de chirie de 10.796.662,8 euro în etapa de urmărire penală - corespunzătoare unei valori a chiriei de 111.825 euro/lună, în faza de judecată propune trei valori diferite, cuprinse între 76.157.14 şi 198.528,2 euro/lună, ceea ce conduce la o valoare a prejudiciului cuprinsă între 7.996.562,7 şi 13.404.870,02 euro.

2. Cu privire la individualizarea pedepsei inculpatul a solicitat instanţei de apel să constate netemeinicia argumentelor procurorului referitoare la o eventuală orientare spre cuantumul maxim al pedepsei prevăzute de lege, situaţie în care s-ar încălca în mod flagrant principiul individualizării, care impune ca sancţiunile penale să fie astfel stabilite încât să reflecte periculozitatea faptei şi făptuitorului şi să asigure realizarea scopurilor acestor sancţiuni.

3. Cu privire la solicitarea procurorului privind omisiunea instanţei de a interzice ca "pedeapsă complementară şi implicit accesorie" dreptul prevăzut în art. 66 alin. (1) lit. k) din C. pen., respectiv de a impune una dintre obligaţiile prevăzute la art. 93 alin. (2) din C. pen., inculpatul în esenţă a făcut trimitere la caracterul facultativ al pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi constituie regula, excepţia fiind reprezentată de cazurile în care legiuitorul o impune în mod expres, şi anume cele în care se comit infracţiuni de gravitate mare (aspect exclus în prezenta cauză).

4. Cu privire la restrângerea cuantumului sechestrului instituit în faza de urmărire penală, până la concurenţa sumei de 267.577 euro inculpatul a solicitat instanţei de apel să constate nelegalitatea măsurii asigurătorii în contextul în care aceasta a fost dispusă în vederea confiscării speciale. Practic, a susţinut inculpatul, instanţa de judecată nu avea posibilitatea legală de a dispune, în temeiul art. 112 lit. e) din C. pen., confiscarea sumei de 267.577 euro, câtă vreme această sumă de bani nu a fost dobândită de inculpat ca urmare a pretinsei comiteri a faptei prevăzute de legea penală.

5. Critica procurorului privind omisiunea primei instanţe de a desfiinţa actul adiţional nr. x din 23 iunie 2009 a fost apreciată ca neîntemeiată, fiind exclusă intervenirea acestui mijloc de reparare a pagubei în natură.

Astfel, actul adiţional nr. x din 23 iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. x din 30 aprilie 2004 a fost încheiat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale şi a produs efecte juridice, desfiinţarea acestuia fiind exclusă inclusiv în raport de faptul că sesizarea instanţei de judecată prin Rechizitoriul nr. x din 22 martie 2018 s-a făcut exclusiv sub aspectul pretinsei săvârşiri a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., nicidecum şi pentru vreo pretinsă infracţiune de fals în înscrisuri.

Obiectul prezentei cauze este cantonat într-o analiză a legalităţii actului adiţional nr. x iunie 2009 din perspectiva caracterului său prejudiciabil pentru Ministerul Educaţiei Naţionale. Aceasta înseamnă o evaluare a conţinutului intrinsec a operaţiunii juridice, privită ca negotium, ca act juridic civil generator de drepturi şi obligaţii pentru părţile contractante. Din natura păgubitoare, sau nu, a clauzelor contractuale asumate, derivă fapta de abuz în serviciu, şi aceasta a şi fost construcţia acuzatorială adusă inculpatului. Desfiinţarea înscrisurilor false are, în procesul penal, natura unui remediu care să asigure excluderea din circuitul civil a documentelor ineficace sub aspectul condiţiilor extrinseci, formale, întrucât aceste înscrisuri fie nu emană în realitate de la autorităţile sau persoanele care par că le-au emis (cazul alterării semnăturii), fie nu cuprind în realitate aspectele consemnate (cazul înscrierii unor împrejurări necorespunzătoare adevărului).

În procesul penal, desfiinţarea unui înscris nu are natura unei acţiuni în anulare în sensul art. 1254 din C. civ., aceasta din urmă fiind cea care are ca efect desfiinţarea actului juridic şi restituirea prestaţiilor de către cocontractanţi. Or, ceea ce se impută inculpatului, în prezenta cauză, este însăşi operaţiunea juridică generatoare de drepturi şi obligaţii, iar nu faptul că nu ar fi putut angaja în mod valabil Ministerul Educaţiei Naţionale într-un raport juridic obligaţional.

Prin urmare, solicitarea Ministerului Public de a se desfiinţa actul adiţional nr. x iunie 2009 nu doar că excedează obiectului judecăţii din perspectiva modului în care acesta indicat prin rechizitoriu, dar depăşeşte chiar şi cadrul unei desfiinţări de înscrisuri false, căpătând valenţele unei veritabile acţiuni în anulare a unei convenţii.

Aşadar, întrucât în reglementarea procesual penală actualmente în vigoare limitele sesizării instanţei de judecată nu pot fi extinse, în contextul în care faza judecăţii are loc într-un cadru trasat prin acţiunea conjugată a două acte diferite (rechizitoriul, ca act de sesizare a instanţei de judecată şi hotărârea judecătorului de cameră preliminară, ca act de învestire a instanţei).

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, referitoare la motivele de apel formulate, intimatul inculpat A. a menţinut susţinerile formulate în cadrul motivelor de apel şi a învederat, în esenţă, următoarele:

1. Greşita interpretare şi aplicare a Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale. Subsumat acestei critici inculpatul a susţinut că deşi în considerentele sentinţei penale, se reţine în mod corect la fila x că " (...) atribuţiile de serviciu încălcate trebuie examinate, în mod obligatoriu, prin prisma legislaţiei primare (lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgentă) astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 405 din 15 iunie a Curţii Constituţionale", totuşi prima instanţă face o greşită aplicare a acesteia, întrucât art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică nu reglementează sub nicio formă atribuţii de serviciu.

2. În mod greşit prima instanţă a reţinut că era necesară existenţa unei Hotărâri de Guvern prin care să se aprobe închirierea terenurilor şi a construcţiilor existente în C., ignorând faptul că Legea învăţământului nr. 84/1995 nu a fost modificată prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Astfel, inculpatul a susţinut că prima instanţă ar fi trebuit să sesizeze că bunurile care au făcut obiectul contractului de locaţiune nr. 269/30 aprilie 2004 şi a actului adiţional cădeau sub incidenta dispoziţiilor cuprinse în art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995, făcând parte din baza materială proprie a învăţământului. Or, bunurile ce au constituit obiectul contractului de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004, şi, implicit, al actului adiţional nr. x iunie 2009 se circumscriu în mod clar dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, în cadrul Bazei C. desfăşurându-se activităţi extraşcolare în sensul art. 131 din Legea nr. 84/1995.

3. Lipsa avizelor direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului nu prezintă nicio relevanţă în privinţa laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu.

Deşi actul adiţional, fiind un act de îndreptare a unei erori materiale, nu necesita avize suplimentare faţă de actul adiţional semnat de doamna ministru I., totuşi fapta concretă nu intră în sfera ilicitului penal, întrucât această omisiune a obţinerii avizelor (inacţiune) nu reprezintă o nerespectare a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă.

Mai mult, pentru ca această lipsă a avizelor să constituie un element al laturii obiective, ar trebui indicată în mod expres o atribuţie de serviciu în sarcina subiectului activ, care să se regăsească, într-o lege sau ordonanţă.

Prin urmare nu se poate reţine ca fiind îndeplinită latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen., întrucât obţinerea avizelor direcţiilor de specialitate nu este o atribuţie specifică funcţiei de secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale. Mai mult, nu se poate reţine fapta de abuz în serviciu în interpretarea dată normei de incriminare de la art. 297 alin. (1) din C. pen. prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, în lipsa indicării unei norme primare încălcate.

4. Inexistenţa unei legături de cauzalitate între încheierea actului adiţional din 23 iunie 2009 şi cererea de renunţare la judecată în Dosar nr. x/2005 al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti

Argumentele reţinute în sentinţa apelată şi anume acelea că s-a renunţat la judecată, motivat de semnarea actului adiţional nu au niciun fundament legal.

Cererea propriu-zisă de renunţare la judecată este cea care a produs efecte juridice în cauza având ca obiect rezilierea contractului de locaţiune. Altfel spus, încheierea actului adiţional în sine nu putea să conducă de plano la formularea unei cereri de renunţare la judecată.

Dacă renunţarea la judecată, ca act de dispoziţie procesuală, s-a făcut în mod nelegal, această consecinţă nu poate fi imputată semnatarului actului adiţional de prelungire a unui contract de locaţiune, întrucât temeiurile unei acţiuni în reziliere/încetare a unui contract de locaţiune trebuie să existe încă de la data promovării acţiunii, iar semnarea unui act adiţional de prelungire a duratei contractului nu anulează cauza formulării cererii de chemare în judecată.

5) Existenţa actului adiţional semnat de ministrul I. a fost dovedită în cauză.

În cauză inculpatul i s-ar fi putut aduce o acuzaţie, doar în condiţiile în care s-ar considera ca inexistent actul juridic iniţial semnat se doamna ministru I.. Or, existenţa actului a fost dovedită, semnarea acestuia de către ministrul I. a fost recunoscută, iar aceste circumstanţe factuale au fost consemnate ca atare în cuprinsul sentinţei penale pronunţate de prima instanţă.

Pe de altă parte, s-a dovedit şi faptul că semnarea acestui act a fost precedată de o etapă administrativă, finalizată prin întocmirea notei de aprobare semnată de doamna ministru I., fiind dovedită şi etapa de negociere efectivă a conţinutului acestui act, negociere purtată de ministrul I. şi de reprezentanţii Fundaţiei B.

Totodată a fost dovedit inclusiv faptul că doamna ministru I. cunoştea existenţa erorii materiale privind numele fundaţiei, eroare materială strecurată în actul semnat de aceasta, dar şi faptul că a dispus îndreptarea acestei erori materiale.

6) Inexistenţa unui prejudiciu cauzat Ministerului Educaţiei Naţionale prin semnarea de către subsemnatul a actului adiţional nr. x din 23 iunie 2009

Inculpatul a susţinut că încheierea actului adiţional nu a avut ca urmare producerea unei pagube ci, dimpotrivă, prin facilităţile şi investiţiile prevăzute cu titlu de componentă a chiriei în actul adiţional, a condus la depăşirea valorii de piaţă a chiriei aferente Bazei C.

7) Aplicarea prescripţiei generale a răspunderii penale

În contextul evaluării incidenţei impedimentului constând în împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, inculpatul a apreciat ca fiind lipsită de fundament factual şi juridic susţinerea reprezentantului Ministerului Public, formulată în cadrul dezbaterilor, referitoare la deplasarea momentului de la care ar începe să curgă termenul de prescripţie, din luna septembrie 2009 în anul 2014.

În acest mod se contestă nu doar reperul temporal punctual reţinut în mod lipsit de echivoc de instanţa de fond (septembrie 2009 - fila x din sentinţă) - fără să existe o critică formulată în acest sens în cadrul motivelor de apel şi fără să fie propusă măcar vreo probă care să susţină factual această împrejurare - ci chiar intervalul mai amplu (martie - septembrie 2009) în care a fost fixată acuzaţia şi care a determinat limita temporală, fixă, a judecăţii, după epuizarea camerei preliminare.

Mai mult decât atât, afirmaţia reprezintă şi o încercare de a deforma o apărare care privea nu momentul consumptiv al faptei, ci existenţa legăturii de cauzalitate între elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată reţinută prin rechizitoriu, anume producerea unei pagube în bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale.

V. Analiza motivelor de apel

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Motivele de apel vizează atât existenţa infracţiunii, respectiv elementele de tipicitate ale infracţiuni care formează obiectul acuzaţiei cât şi înlăturarea răspunderii penale prin prescripţie (doar pentru ipoteza în care probele conduc la concluzia că fapta a fost comisă de acuzat, este prevăzută de legea penală deci întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de lege şi a fost comisă cu forma de vinovăţie a intenţiei) individualizarea pedepsei, măsurile asigurătorii şi măsura de siguranţă, desfiinţarea unui înscris. În consecinţă urmează să fie examinate:

a) criticile care vizează existenţa şi conţinutul infracţiunii;

b) motivul de apel formulat de Ministerul Public care tinde la reţinerea unei urmări imediate specifice unei forme agravante a infracţiunii va fi examinat doar în ipoteza în care criticile care vizează înlăturarea caracterului penal al faptei sunt nefondate;

c) motivul de apel referitor la măsurile asigurătorii şi măsura de siguranţă, motiv de apel care este, la rândul său influenţat, de soluţia asupra urmării imediate ca element al laturii obiective a conţinutului infracţiunii;

d) motivul de apel referitor la desfiinţarea actului adiţional semnat de apelant,

e) motivul de apel formulat de inculpat care tinde la înlăturarea răspunderii penale prin prescripţie, influenţat de asemenea de soluţia asupra urmării imediate ca element al laturii obiective a conţinutului infracţiunii ce determină la rândul său anumite limite ale pedepsei prevăzute de lege în raport de care se determină durata termenului de prescripţie a răspunderii;

f) criticile privind individualizarea pedepsei, doar dacă se ajunge la concluzia că nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Ordinea de examinare a motivelor de apel este influenţată de art. 18 din C. proc. pen., care prevede că "În caz de (...) de prescripţie (...) inculpatul poate cere continuarea procesului penal," pentru a-şi dovedi nevinovăţia, precum şi de faptul că prescripţia răspunderii penale intervine doar atunci când fapta este infracţiune, deci doar dacă fapta este tipică, iar vinovăţia inculpatului este dovedită. Altfel spus existenţa infracţiunii este situaţia premisă pentru stabilirea măsurilor asigurătorii, măsurii de siguranţă, desfiinţării unui înscris, dar şi pentru examinarea calculului termenului de prescripţie a răspunderii penale a cărui durată depinde de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiune şi de parcursul procesual al cauzei (de exemplu, dacă au existat sau nu cauze de suspendare a termenului de prescripţie).

Examinarea calculului termenului de prescripţie a răspunderii penale este lipsită de relevanţă juridică dacă fapta nu există; ori dacă fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; sau când nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea; sau dacă există o cauză justificativă sau de neimputabilitate, situaţie în care C. proc. pen. prevede soluţia achitării inculpatului, iar nu soluţia de încetare a procesului penal ca în cazul împlinirii termenului de prescripţia a răspunderii penale. Diferenţa dintre cele două soluţii în procesul penal justifică, de exemplu, luarea măsurii de siguranţă în cazul încetării procesului penal. Astfel, prescripţia răspunderii penale nu influenţează măsura de siguranţă, măsura asigurători, ori desfiinţarea unui înscris, deoarece toate acestea sunt dispuse în cazul existenţei faptei prevăzute de legea penală ori a existenţei infracţiunii, iar nu doar ca o consecinţă a răspunderii penale.

Toate criticile care ţin de existenţa infracţiunii (conţinut, măsuri de siguranţă şi măsuri asigurătorii, desfiinţarea unui înscris) vor fi examinate prioritar răspunderii penale.

Probele privind existenţa şi conţinutul infracţiunii.

Acuzaţia formulată împotriva inculpatului prin Rechizitoriu a fost aceea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit [art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen..], iar condamnarea instanţei de fond a vizat aceeaşi infracţiune fără reţinerea consecinţelor deosebit de grave, respectiv fără reţinerea unei pagube materiale mai mare de 2.000.000 RON [art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen..].

Astfel, instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului A. care, în perioada martie - septembrie 2009, în calitate de secretar de stat la Ministerul Educaţiei, a încheiat cu Fundaţia B. actul adiţional nr. x iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. 269/30 aprilie 2004, privind C. cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului, modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON) cauzat în patrimoniul Ministerului Educaţiei, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fundaţiei B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

Instanţa de apel constată că în raport de acuzaţia formulată în cauză şi de soluţia de condamnare pronunţată de instanţa de fond, din textul de lege care incriminează abuzul în serviciu art. 297 din C. pen., rezultă că probele trebuie să dovedească: a) calitatea subiectului activ; b) îndeplinirea unui act în exercitarea atribuţiilor de serviciu; c) încălcarea legii prin actul îndeplinit; d) cauzarea unei pagube (în raport de cuantumul pagubei, această din urmă condiţie determină reţinerea sau înlăturarea art. 309 din C. pen.), respectiv conţinutul măsurilor de siguranţă ori al măsurilor asigurătorii ori durata termenului de prescripţie a răspunderii penale care depinde de durata pedepsei prevăzute de lege.

Instanţa de apel constată că apărarea inculpatului neagă încălcarea legii prin semnarea actului adiţional la contractul de închiriere în absenţa unei licitaţii publice anterioare, a unei hotărâri de guvern şi în absenţa avizului direcţiilor de specialitate, susţinând că actul de conduită a fost consecinţa dispoziţiilor primite de la Ministrul în funcţie şi că procedura de încheiere a unui act adiţional depinde de procedura prin care a fost încheiat actul principal, respectiv că bunul putea fi închiriat în absenţa procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998.

Apărarea nu neagă semnarea actului adiţional şi nici faptul că semnarea actului era în atribuţia secretarului de stat, ori că din actul efectiv semnat de inculpat lipseau la momentul semnării sale avizele direcţiilor de specialitate din Ministerul Educaţiei.

Pe cale de consecinţă, probatoriul relevant pentru reţinerea vinovăţiei constă în evaluarea consecinţelor actelor normative incidente (legilor) asupra legalităţii actului adiţional semnat de către acuzat, a efectelor juridice ale avizului direcţiilor de specialitate din Ministerul Educaţiei asupra legalităţii semnării actului adiţional de către acuzat şi implicit asupra condiţiilor de tipicitate a infracţiunii, respectiv efectul unei solicitări adresate acuzatului de către o persoană cu o funcţie superioară de a semna actul adiţional.

Analizând aceste critici instanţa de apel constată că atât timp cât acuzatul a recunoscut că a semnat actul adiţional nr. x iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004 privind C., în absenţa unei aprobări dată printr-o hotărâre de guvern [încălcând art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 care la data semnării actului adiţional prevedea: 1) Închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale se aprobă, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, iar contractul de închiriere va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat, potrivit specificului acestuia] şi în absenţa organizării unei licitaţii publice în condiţiile legii [încălcând art. 15 din Legea nr. 213/1998 care la data semnării actului adiţional prevedea: Concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitaţie publică, în condiţiile legii], este lipsită de relevanţă juridică pentru forma tipică a infracţiunii existenţa sau absenţa unui element de nelegalitate suplimentar (avizul direcţiilor de specialitate din Ministerul Educaţiei).

Cu toate acestea, instanţa de apel constată că în declaraţia dată în apel, inculpatul a arătat că: Actul semnat de doamna I. avea avizele de specialitate în spatele acelui act. Actul semnat de mine la momentul la care am semnat nu avea aceste avize. (...) nu ştiu unde şi acum au apărut semnăturile care acum sunt prezente pe ultima pagină a actului prezentat în instanţă. Atât declar, susţin şi semnez, iar declaraţia sa nu infirmă şi nici nu ridică îndoieli asupra corectitudinii concluziei Raportului de expertiza criminalistică nr. x/2017, întocmit în faza de urmărire penală, care a arătat că nu aparţin persoanelor care se pretinde că ar fi semnat actul: semnătura olografă indescifrabilă, corespunzătoare rubricii «Aviz de legalitate», semnătura olografă indescifrabilă, corespunzătoare rubricii «Direcţia Generală Logistică, Director General, Gabriel G.», semnătura olografă indescifrabilă, corespunzătoare rubricii «Direcţia Generală Buget Finanţe, Patrimoniu şi Investiţii, Director General, F.», semnătura olografă indescifrabilă, corespunzătoare rubricii «Direcţia Generală Juridic şi Control, Director General Adjunct, E.», aflate la pagina 4 a înscrisului act adiţional nr. x iunie 2009, considerată în litigiu.

O altă apărare a inculpatului a fost aceea că procedura legală de încheiere a unui act adiţional era cea de încheiere a actului principal.

Apărările sunt nefondate. Procedura de încheiere a unui act prin care se dispune asupra unui bun depinde de regimul juridic al bunului, iar condiţiile de legalitate privind încheierea unui act juridic depind şi de regimul respectivului bun. Modificarea regimului juridic al Bazei C. prin H.G. nr. 160/2005, care stabilise, cu patru ani mai înainte de semnarea actului adiţional, trecerea bunului în proprietatea publică a statului, împiedica, la patru ani de la intrarea în vigoare a respectivei Hotărâri de Guvern, încheierea unui act printr-o procedură care ar fi corespuns naturii unui bun cu un regim juridic diferit.

De asemenea apărarea a susţinut că actul adiţional era permis de lege, în absenţa procedurii specifice, întrucât bunurile care au făcut obiectul contractului de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004 şi a actului adiţional cădeau sub incidenta dispoziţiilor cuprinse în art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995, făcând parte din baza materială proprie a învăţământului.

Apărarea nu este fondată, faţă de natura bunului care a format obiectul actului adiţional semnat de inculpat. Conform textului de lege invocat de apărare (în forma în vigoare în anul 2009, la data la care conform acuzaţiei a fost comisă fapta) Închirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor disponibile temporar, aflate în patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior de stat sau în administrarea acestora, se poate face pe bază de contract, încheiat în conformitate cu prevederile legale, cu revizuire anuală. Bunurile, inclusiv terenurile aflate în administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, disponibile temporar, pot fi închiriate pe bază de contract, încheiat în conformitate cu prevederile legale, cu revizuirea anuală a acestuia, numai în conformitate cu metodologia stabilită de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Închirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor, în condiţiile prevăzute la alineatele precedente se face cu prioritate pentru activităţi de învăţământ. În consecinţă textul de lege se referă la o anumită categorie de bunuri, iar bunul care face obiectul contractului de închiriere şi al actului adiţional care excede enumerării limitative din art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995.

O altă apărare vizează procedura de încheiere a unui act adiţional, care în opinia apelantului ar fi trebui să urmeze regimul juridic al actului principal. Apărarea este nefondată. În cuprinsul sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal (definitivă prin Decizia nr. 2451 din 28 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal de respingere ca nefondat a recursului declarat de Fundaţia B. împotriva Sentinţei civile nr. 1971/2005, vol. 5 dosar urmărire penală) se arată că "reclamanta (Fundaţia B.) invocă un drept al său de a cumpăra bunul, ca urmare a negocierii directe cu RAAPPS şi a calităţii sale de locatar (în baza contractului de închiriere), dar acest drept a existat numai în perioada în care bunul s-a aflat în proprietatea privată a statului şi în administrarea regiei. Astfel cum însăşi reclamanta afirmă negocierea directă ce a avut loc în baza O.G. nr. 19/2002 a dat naştere unor raporturi juridice care echivalează cu o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare între RAAPPS şi fundaţie; instanţa reţine că o astfel de convenţie dă naştere unor drepturi relative (de creanţă) între părţi, iar nu unui transfer de proprietate, astfel că neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei de a vinde de către promitentul - vânzător dă naştere unui drept corelativ la despăgubiri în favoarea celeilalte părţi". Astfel o instanţă de judecată, printr-o decizie anterioară cu trei ani semnării actului adiţional de către acuzat, clarificase semnificaţia regimului juridic al bunului în condiţiile modificării acestuia printr-un act normativ nou, şi stabilise încetarea efectelor regimului juridic stabilit printr-un act abrogat.

Totodată, apărarea a invocat şi o notă care ar fi influenţat semnarea actului adiţional. Prin adresa nr. x/10 octombrie 2017 Ministerul Educaţiei Naţionale a transmis în fotocopie (neexistând forma originală) de pe o Notă, neînregistrată şi nedatată, privind propunerea încheierii unui act adiţional la contractul de locaţiune nr. x/2004 încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Fundaţia B. Prin adresa x/17 octombrie 2017, Ministerul Educaţiei Naţionale a comunicat că nu se cunoaşte cine a întocmit Nota şi nici circuitul acesteia în cadrul instituţiei, iar prin adresa x/18 octombrie 2017, a comunicat că Nota nu a fost regăsită în forma originală în cadrul ministerului .Respectiva notă poartă semnăturile inculpatului A., suspectului F. şi este avizată de ministrul I., având un conţinut identic cu clauzele prevăzute în actul adiţional nr. x iunie 2009.

Nota despre care face vorbire apelantul nu producea consecinţele juridice susţinute de acesta. În acord cu acuzarea, instanţa de apel reţine că art. 13 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, prevede că "În scopul exclusiv al raportării şi al informării cu privire la evoluţia procesului de soluţionare a unor probleme specifice, la stadiul implementării documentelor de politici publice şi/sau a actelor normative iniţiatorii elaborează şi transmit Guvernului o notă". În consecinţă, nota la care face referire apărarea nu justifica încheierea actului adiţional nr. x iunie 2009, fără aprobarea printr-o Hotărâre de Guvern şi fără organizarea unei licitaţii publice.

Referitor la faptul că actului adiţional semnat de apelant reprezintă doar îndreptarea unui act semnat de ministrul de la acea data instanţa de apel reţine că în cursul urmăririi penale, Ministerul Educaţiei Naţionale a înaintat, în fotocopie, un înscris având un conţinut identic cu actul adiţional nr. x iunie 2009, purtând acelaşi număr de înregistrare scris olograf, dar fără a avea ştampila de la compartimentul Relaţii cu publicul, cu menţiunea că la locatar este trecută Fundaţia M.. Înscrisul este semnat din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării de ministrul I. fără a exista nicio altă semnătură a direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului .

Înscrisul nu a produs nicio consecinţă juridică, singurul act care a produs consecinţe şi produce în continuare consecinţe juridice este actul adiţional nr. x din 23 iunie 2009 semnat din partea Ministerului Educaţiei Naţionale de inculpatul A., şi din partea Fundaţiei B. de B., fiind singurul act prezentat în original, şi în copie autentificată, prin care s-a şi renunţat la procesul în care se solicita încetarea contractului de locaţiune nr. x din 30 aprilie 2004. Conform actelor din dosarul de urmărire penală transmise de Ministerul Educaţiei şi necontestate de apărare, prin adresa nr. x/19 decembrie 2017, Ministerul Educaţiei Naţionale a comunicat că în arhiva ministerului nu se află predat, în formă originală sau copie, actul adiţional nr. x iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. x din 20 aprilie 2004, în care figurează ca locator Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, iar ca locatar, Fundaţia M. Din protocolul predare-primire de la nivelul anului 2012, încheiat între I., în calitate de fost ministru şi FF. şi A., în calitate de ministru, respectiv ministru delegat al Ministerului Educaţiei Naţionale, rezultă că I. le-a predat acestora inclusiv seiful şi cheile aferente. Între documentele predate cu acea ocazie nu se regăseşte actul adiţional nr. x iunie 2009 (cu menţiunea greşită Fundaţia M.) .

Actul adiţional nr. x din 23 iunie 2009 semnat de inculpatul A. nu poate fi considerat ca fiind o rectificare a înscrisului prezentat în copie de către Ministerul Educaţiei Naţionale purtând menţiunea greşită a locatarului de "Fundaţia M.", având în vedere că acesta din urmă nu există în original, nu are avizele direcţiilor de specialitate şi nu a fost cunoscut niciodată de reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale până la data de 05 decembrie 2017 când fostul ministru al educaţiei U. l-a găsit într-un seif din propriul birou .

În consecinţă, faţă de cele ce preced, semnarea actului adiţional cu încălcarea art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 213/1998 face ca actul să fie contrar legii. În acord cu cele reţinute de instanţa de fond se constată că prin Hotărârea de Guvern nr. 160 din 03 martie 2005, publicată în M. Of. nr. 215 din 14 martie 2005 a fost modificată situaţia juridică a Bazei C., prin trecerea acesteia în proprietatea publică a statului, chiar dacă rămânea în administrarea Ministerului Educaţiei.

Prin urmare, inculpatul a încălcat dispoziţii prevăzute de legislaţia primară - prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică - fapta reţinută în sarcina sa corespunzând elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a conţinutului infracţiunii, apelantul a mai susţinut că nu a existat un interes pentru încheierea actului adiţional cu încălcarea legii. Cronologia situaţiei juridice Bazei C. infirmă apărarea.

Astfel cronologia situaţiei juridice se prezintă astfel:

- prin încheierea din 26 ianuarie 2001 pronunţată în Dosarul nr. x/2000 Judecătoria Sectorului 3 a fost înfiinţată Fundaţia B.;

- la data de 28 septembrie 2001, Fundaţia B. a încheiat, pe o durată de 15 ani, contractul de cooperare nr. x/28 septembrie 2001 cu Ministerul Educaţiei Naţionale privind cooperarea şi asocierea părţilor în vederea întreţinerii, modernizării şi exploatării Bazei C.;

- prin H.G. nr. 34/16 ianuarie 2003 s-a stabilit înfiinţarea Centrului Naţional de Excelenţă (CNE), instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu sediul în C., strada x H.G. nr. 34/2003 a fost abrogată prin H.G. nr. 231/2007;

- prin H.G. nr. 1573/18 decembrie 2003, care a fost ulterior completată prin H.G. nr. 1830/28 octombrie 2004 privind completarea anexei la H.G. nr. 1573/2003, bunurile imobile, construcţiile şi terenul care alcătuiau C. au trecut din domeniul public al statului (din administrarea ANTTS) aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale în domeniul privat al statului şi în administrarea RA APPS (aflat în subordinea Guvernului);

- prin H.G. nr. 160/03 martie 2005, s-a aprobat transmiterea Bazei C., formată din construcţiile şi terenul aferent proprietate privată a statului, din administrarea RA APPS în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionalei;

- prin acţiunea înregistrată la 21 aprilie 2005, Fundaţia B. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 160/03 martie 2005;

- la data de 22 iulie 2005, sub nr. 36.858/22 iulie 2005 Ministerul Educaţiei Naţionale a formulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Fundaţia B. pentru constatarea încetării contractului de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004 încheiat de RAAPPS cu Fundaţia B. pentru folosinţa temporară de către locatar a construcţiilor, terenului şi mijloacelor fixe aferente Bazei C., cererea făcând obiectul Dosarului nr. x/2005 la Judecătoria Sector 2 Bucureşti. Urmare a acţiunii în anulare a H.G. nr. 160/03.03.2005, a fost suspendată judecarea cauzei nr. x/2005 la Judecătoria Sector 2 Bucureşti.

- prin Sentinţa civilă nr. 1971/28 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2005 a fost respinsă acţiunea înregistrată la 21 aprilie 2005 de Fundaţia B., reţinându-se că actul atacat este legal fiind emis cu respectarea prerogativelor legale, în temeiul art. 8 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998;

- prin Decizia nr. 2451 din 28 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de Fundaţia B. împotriva Sentinţei civile nr. 1971/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat;

- după respingerea recursului declarat de Fundaţia B. împotriva Sentinţei civile nr. 1971/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat, prin care a fost respinsă cererea de anulare a H.G. nr. 160/2005, Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat repunerea pe rol a cauzei suspendate la data de 20 septembrie 2006 în Dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti;

- după repunerea cauzei pe rol, Fundaţia B. a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. 160/03 martie 2005. Prin încheierea din 19 ianuarie 2007 pronunţată în Dosarul nr. x/2005, Judecătoria Sector 2 Bucureşti a suspendat judecarea cauzei şi a trimis-o la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate;

- prin Sentinţa civilă nr. 2847/28 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată .

- prin Decizia nr. 1146 din data de 27 februarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. x/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de Fundaţia B. împotriva sentinţei civilă nr. 2847/28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti;

- conform acuzaţiei în perioada mai - septembrie 2009 se semnează de către A. actul adiţional care face obiectul prezentului dosar penal;

- cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2005, al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, a fost reluată după suspendare, iar prin încheierea din data de 05 septembrie 2010 instanţa a amânat cauza pentru data de 26 februarie 2010 pentru a da posibilitatea pârâtei (Fundaţia B.) să facă dovada încheierii unui nou contract de locaţiune între părţi, precum şi pentru a da posibilitatea reclamantului (Ministerului Educaţiei Naţionale) să depună cerere de renunţare la judecată. Corespondenţă purtată între Direcţia Generală Economic, Finanţe, Direcţia Generală Juridic şi Contencios, şi Direcţia Generală Comunicare, Relaţii Publice şi Imagine pentru identificarea actului adiţional nu a condus la identificarea de documente (registre intrare/ieşire a corespondenţei deschise la registraturile ministerului) din care să rezulte faptul că numărul de înregistrare al actului adiţional a fost repartizat structurilor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;

- prin adresa din 25 martie 2010 adresată Judecătoriei Sector 2 la data de 30 aprilie 2010 în Dosarul nr. x/2005, Ministerul Educaţiei Naţionale a comunicat că nu s-a încheiat un nou contract de locaţiune;

- la data de 27 aprilie 2010 Direcţia Generală Juridic şi Contencios din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a întocmit o Notă referitor la Dosarul nr. x/2005 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti în care se arată că: "la termenul de judecată din data de 26 martie 2010, reprezentanta pârâtei (Fundaţia B.) a depus instanţei de judecată, în copie, un act adiţional la contractul de locaţiune nr. 269/30 aprilie 2004 supus cenzurii instanţei, act adiţional încheiat între Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Fundaţia B.. În ipoteza în care se prezintă în instanţă la termenul de judecată din data de 30 aprilie 2010 o copie legalizată a actului adiţional la contractul supus cenzurii instanţei, propunem ca Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării să renunţe la cererea de chemare în judecată formulată în anul 2005". Prin încheierea din data de 07 mai 2010 instanţa a luat act de renunţarea reclamantului Ministerul Educaţiei Naţionale la judecarea cauzei, deoarece a fost prezentat actul adiţional nr. x iunie 2009 încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Fundaţia B. la contractul de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004, acesta fiind motivul renunţării la acţiune .

Conform celor ce preced, actul adiţional a fost semnat de inculpatul A. cu mulţi ani înainte de expirarea contractului iniţial, după ce Fundaţia B. pierduse inclusiv în recurs, procesele împotriva Ministerului Educaţiei privind C. şi a fost folosit de Fundaţia B. în Dosarul nr. x/2005, al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, după reluarea cauzei în urma suspendării, pentru a face dovada încheierii unui nou contract de locaţiune între părţi, probă care a condus la retragerea acţiunii promovate de Ministerul Educaţiei. Actul adiţional nr. x iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004, semnat de A. nu a fost identificat în cadrul Ministerului, doar Fundaţia B. aflându-se în posesia respectivului înscris pe care l-a prezentat în copie, în extras, instanţei de judecată şi în cursul urmăririi penale din prezenta cauză, când Fundaţia B. a prezentat şi în original actul adiţional nr. x iunie 2009 .

După data de 23 iunie 2009, respectiv în perioada imediat următoare semnării actului adiţional nr. x/23.06.2009 de către apelant, Fundaţia B. a închiriat în scopuri comerciale spaţii şi terenuri din incinta Bazei C., justificând astfel interesul semnării actului adiţional de către acuzat. În absenţa semnării actului de către acuzat aceste contracte nu ar fi putut fi încheiate având în vedere că Fundaţia pierduse deja litigiile cu Ministerul Educaţiei referitoare la posibilitatea cumpărării imobilului şi respectiv anularea hotărârii de guvern nr. 160/2005. Astfel, pentru perioada respectivă, şi anume imediat după semnarea actului de către acuzat sau în acelaşi an, au fost identificate în dosarul de urmărire penală patru contracte, respectiv: 1. Contractul de locaţiune nr. x/30.06.2009 încheiat între Fundaţia B. şi SC GG. SRL (D.), având ca obiect închirierea spaţiului comercial, situat în Bucureşti, str. x, edificat în baza autorizaţiei de construire nr. x din 27.02.2007 eliberată de Primăria Sectorului 2 Bucureşti, în suprafaţă totală de 372 mp şi anexe. 2. Contractul de închiriere din 10.08.2009 încheiat între Fundaţia B. şi SC HH. SRL (pentru perioada 10.08.2009 - 28.02.2014), având ca obiect închirierea spaţiului situat în str. x, numit Terasa Lac, în scopul de a fi folosit pentru activităţi de alimentaţie publică-restaurant. 3. Contractul de închiriere nr. x/15.09.2009 încheiat între Fundaţia B. şi SC II. SRL, având ca obiect închirierea imobilului, situat în Bucureşti, str. x, Terasa Lac, în scopul desfăşurării de activităţi comerciale ale chiriaşului (organizări evenimente, restaurant, bar etc). 4. Contractul de închiriere nr. x/01.11.2009 încheiat între Fundaţia B. şi SC JJ. SRL, având ca obiect închirierea imobilului, situat în Bucureşti, str. x, compus din restaurant, bucătărie, terasă acoperită şi terasă alcătuită din pavilioane, în scopul de a fi folosit pentru activităţi de alimentaţie publică gen restaurant.

Totodată, soluţionarea litigiului în care Ministerul Educaţiei solicitase la data de 22 iulie 2005, în contradictoriu cu Fundaţia B., încetarea contractului de locaţiune nr. x/2004, a fost influenţată decisiv de semnarea actului adiţional de către apelant (Ministerul şi-a retras acţiunea după depunerea actului adiţional de către Fundaţia B., singura parte care avea un exemplar din actul adiţional). Faţă de cele de mai sus interesul semnării actului adiţional după pierderea proceselor intentate de Fundaţia B. era legat de obţinerea unei probe care să conducă la retragerea acţiunii Ministerului Educaţiei împotriva Fundaţiei pentru constatarea încetării contractului de locaţiune nr. x/30 aprilie 2004 încheiat de RAAPPS cu Fundaţia B. pentru folosinţa temporară de către locatar a construcţiilor, terenului şi mijloacelor fixe aferente Bazei C. sau la respingerea acţiunii respective.

O altă apărare a inculpatului a constat în aceea că ministrul de la acea dată a solicitat telefonic semnarea actului. O solicitare de a semna un act care să conducă la săvârşirea unei infracţiuni de către inculpat, poate înlătura caracterul penal al conduitei persoanei acuzate doar în condiţiile exercitării unui drept ori îndeplinirii unei obligaţii [art. 21 alin. (2) din C. pen..], constrângerii morale (art. 25 din C. pen.), ori erorii [art. 30 alin. (1), (4), (5) din C. pen..].

Îndeplinirea unei obligaţii [art. 21 alin. (2) din C. pen..], nu este incidentă în cauză având în vedere că pentru ca semnarea actului adiţional să aibă un caracter justificat trebuia ca îndeplinirea obligaţiei de semnare a actului să fie impusă de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală. Semnarea actului adiţional după intrarea în vigoare a unei hotărâri de guvern prin care se schimba regimul juridic al bunului şi implicit procedura de închiriere a acestui bun, după pierderea unui proces de către partea care solicita încheierea actului Ministerului în care inculpatul era secretar de star, absenţa actului adiţional în arhivele Ministerului în care inculpatul era secretar de stat la data semnării actului sunt tot atâtea elemente de fapt care probează caracterul vădit nelegal al pretinsei obligaţii, ce exclude cauza justificativă.

Din declaraţia inculpatului în apel în sensul că "numirea mea ca secretar de stat în anul 2009 a fost făcută la propunerea doamnei Ministru I., fiind o persoană apropiată de peste 20 de ani" precum şi din descrierea circumstanţelor în care a fost dat telefonul în urma căruia a semnat actul adiţional este exclusă şi incidenţa constrângerii morale care presupune ameninţarea, presiunea exercitată prin orice mijloace de către o persoană asupra psihicului altei persoane, provocându-i o temere gravă sub stăpânirea căreia persoana constrânsă săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală.

Inculpatul a susţinut eroarea, afirmând că a fost convins că regimul juridic al actului adiţional este cel al actului principal chiar dacă o lege exclude explicit acel regim juridic. Absenţa avizelor de legalitate pe actul semnat de inculpat face ca potenţiala necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective să fie ea însăşi rezultatul culpei inculpatului astfel că este exclusă incidenţa cauzei de neimputabilitate.

În ceea ce priveşte eroarea asupra hotărârii de guvern şi efectelor acesteia, în Sentinţa civilă nr. 1971/2005 instanţa a reţinut că actul atacat, respectiv hotărârea de guvern, este legal fiind emis cu respectarea prerogativelor legale, în temeiul art. 8 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea 213/1998 şi a clarificat semnificaţia regimului juridic al bunului în condiţiile modificării acestuia printr-un act normativ nou, stabilind încetarea efectelor regimului juridic prevăzut printr-un act abrogat.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, sunt nefondate motivele de apel formulate de apărarea inculpatului privind lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu precum şi motivul de apel constând în incidenţa unei cauze justificative ori a unei cauze de neimputabilitate.

În ceea ce priveşte motivul de apel al Ministerului Public - Direcţia Naţională Anticorupţie, privind urmarea imediată, constând în consecinţe deosebit de grave, acesta influenţează doar forma calificată a infracţiunii nu şi forma tipică. Ministerul Public- Direcţia Naţională Anticorupţie a susţinut că încadrarea juridică ar trebui să reţină consecinţele deosebit de grave din art. 309 din C. pen.

Instanţa de fond a reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, iar urmarea imediată a acţiunii inculpatului constă în paguba produsă în patrimoniul Ministerului Educaţiei în sumă de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 în RON) şi, respectiv, un folos patrimonial în acelaşi cuantum, în favoarea Fundaţiei B.. Constituirea sau absenţa constituirii de parte civilă în procesul penal nu influenţează existenţa urmării imediate ci doar soluţia cu privire în acţiunea penală (confiscarea sumei cu care a fost prejudiciat un patrimoniu în absenţa constituirii de parte civilă în procesul penal)

Ministerul Educaţiei prin adresele numărul x din 25 septembrie 2018 şi x din 20 iunie 2019 cât şi RAAPPS prin adresa numărul x din 18 iunie 2019 au comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză. Prin adresa numărul x din data de 20 iunie 2019 Ministerul Educaţiei a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în procesul penal, făcând referire la relaţiile primite la direcţiile de specialitate din cadrul ministerului, în sensul că nu s-au prezentat acte şi nici nu este înregistrat niciun prejudiciu în urma inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului care aparţin Ministerului Educaţiei Naţionale şi nici în contabilitatea instituţiei.

În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat în urma semnării actului, a apreciat cuantumul acestuia ca fiind de 10.796.662,8 RON, reprezentând diferenţa de chirie dintre cât trebuia să încaseze ministerul ca fiind o chirie reală şi cât a încasat efectiv de la Fundaţia "B.". Totodată, a precizat că pentru calculul acestei sume s-a folosit valoarea de 1,89 euro pentru 1 m2 de teren închiriat şi 0,53 euro pentru 1 m2 de teren construit, apreciind că aceste valori sunt rezonabile şi în acord cu piaţa imobiliară din anul 2009, dată la care s-a stabilit valoarea de închiriere a terenului şi, ulterior, prejudiciul.

Cu privire la evaluarea realizată de către expertul desemnat de instanţă, a solicitat înlăturarea acesteia, apreciind că nu este una obiectivă, întrucât s-a afirmat în mod greşit că, având în vedere zona centrală din Bucureşti în care este situată Baza "KK.", valoarea acesteia din urmă ar fi mai mare decât cea a Bazei "C.". Deşi Baza "KK." se află într-o zonă mai centrală, nu se poate susţine că o bază sportivă situată în centrul oraşului, unde poluarea fonică şi atmosferică este mult mai mare reprezintă un atu, ci aceste aspecte conduc la stabilirea unui preţ mai mic, în comparaţie cu o bază sportivă aflată în zona nord-est a Bucureştiului, pe marginea unui lac, unde condiţiile atmosferice sunt net superioare pentru practicarea sporturilor.

De asemenea, a precizat că nu prezintă relevanţă nici comparaţia efectuată de expert între Baza "C." şi Baza Sportivă "Z.", întrucât aceasta din urmă nu a fost închiriată în integralitate, ci prin închirierea mai multor loturi de teren. Totodată, a subliniat că prin nota de fundamentare care a stat la baza Hotărârii de Guvern nr. 160/2005 se stabilea că Baza "C." se află într-o zonă favorabilă a Bucureştiului, destinată activităţilor extraşcolare, fiind modernizată prin achiziţie de mobilier modern şi echipamente pentru spaţiile de gătit, posibile prin alocarea de fonduri financiare importante din bugetul de stat. A subliniat acest aspect, raportat la declaraţiile martorului B. senior din faţa instanţei.

A mai adăugat că experţii parte ai inculpatului A. şi martorului B., în cursul urmăririi penale, au evaluat chiria pentru Baza "C." la valoarea de 18.000 euro pe lună, fără T.V.A.

Prin urmare, a solicitat menţinerea expertizei efectuate de către expertul desemnat de Ministerul Public în faza de urmărire penală, ca fiind cea obiectivă şi argumentată, arătând că s-a raportat la grila notarilor publici, apreciind că prin acestea se stabileşte preţul minim sub care nu ar trebui să fie vândute anumite imobile.

Apărarea a arătat că, faţă de obligaţia asumată de Fundaţia "B.", de a plăti o chirie de 9000 euro pe lună, prin actul adiţional s-au majorat substanţial obligaţiile patrimoniale ale chiriaşului, ele s-au ridicat la o contravaloare de 33.333 euro medie lunară, adăugând la aceasta suma de 9000 euro din contract, achitată consecvent de fundaţie, rezultă o chirie totală de 42.333 euro pe lună, adică cu peste 22 mii euro mai mult peste contravaloarea maximă calculată de expertul desemnat de instanţă, iar la aceasta se adaugă valoarea investiţiilor şi a renovărilor realizate în bază. Totodată apărarea a arătat că simpla constatare a evoluţiilor cuantumului prejudiciului, de la 100 milioane la 10 milioane şi apoi la 200 mii euro este de natură să arate fluiditatea acestui element central de apreciere a vinovăţiei şi a sancţiunii şi să inducă acel dubiu care în drept întotdeauna trebuie interpretat în favoarea inculpatului. Apărarea a făcut trimitere la cele susţinute cu ocazia dispunerii unei noi expertize în cursul judecăţii, în care s-a arătat motivul pentru care expertiza efectuată la urmărirea penală are baze fundamental greşite ştiinţific: printre elementele de comparaţie s-au avut în vedere terenuri situate în zona Dorobanţi (zonă în care se pot construi locuinţe şi centre de afaceri), fără să se verifice imobile comparabile şi din punct de vedere al folosinţei de bază sportivă, într-o zonă care în P.U.Z. avea un regim pentru construcţii foarte strict (care excludea locuinţele), au fost luate în considerare doar ofertele, spre deosebire de expertul desemnat de instanţă, care a avut în vedere contracte încheiate cu baze sportive, nu doar oferte nefinalizate, lipsa folosinţei facilităţilor bazei nu poate fi imputată apelantului, aspect fiind confirmat de rapoartele curţii de conturi.

Referitor la aceste critici, instanţa de apel, în majoritate, apreciază corecte statuările instanţei de fond şi în baza propriei evaluări constată că raportul de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătoreşti este unul complet, cuprinzător, care permite instanţei să stabilească un prejudiciu exact, cert, pe care inculpatul A. urmează a fi obligat să-l acopere.

Analizând raportul de expertiză tehnică judiciară de construcţii şi evaluări imobiliare dispus de instanţă având ca obiectiv "Stabilirea valorii de piaţă (de circulaţie) a chiriei aferente imobilului din Municipiul Bucureşti, str. x, denumit "C." (teren + construcţii, aşa cum au fost preluate la nivelul anului 2001 prin Contractul de Cooperare nr. x/28 septembrie 2001- încheiat între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Fundaţia "B."), pentru perioada 23 iunie 2009, dată la care se pretinde că a fost încheiat actul adiţional nr. x iunie 2009, semnat de inculpatul A., până la data de 22 martie 2018, data întocmirii rechizitoriului", se constată că au fost avute în vedere toate elementele necesare pentru stabilirea unui prejudiciu exact, cert, exigibil.

Concluziile expertizei administrate în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond sunt întemeiate, fiind corectă metodologia folosită pentru stabilirea valorii de piaţă de circulaţie a chiriei aferente imobilului din Municipiul Bucureşti str. x sector 2 denumit "C." (teren construcţii aşa cum au fost preluate la nivelul anului 2001 prin Contractul de Cooperare nr. x din 28 septembrie 2001- încheiat între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Fundaţia "B.") pentru perioada 23 iunie 2009, data la care se susţine că a fost încheiat actul adiţional nr. x din 23 iunie 2009 semnat de inculpatul A. până la 22 martie 2018, data întocmirii rechizitoriului. C. include teren în suprafaţă totală măsurată succesiv de 57 094 mp - 57 756 mp mai multe construcţii (clădiri, terenuri de sport, împrejmuiri); construcţiile existente în 2001 sunt descrise diferit în listele de inventar; după anul 2002, Fundaţia "B." (FDP) a executat amenajări şi extinderi la construcţiile existente, precum şi construcţii noi, iar aspectul de ansamblu bazei în 2002 este redat în Anexa 3, aspectul actual al bazei este redat în Anexa 4 şi în fotografiile din Anexa 10, planurile topografice din 1966, 1989, 2004 şi 2017 sunt prezentate în Anexele 5 şi 6 la expertiza. În planul actualizat 1989 se identifică construcţiile indicate în inventarul din 2001. Listele de construcţii şi terenuri în inventare, în documentele de preluare şi în actele de închiriere sunt prezentate şi comparate în Anexa 7.

Evaluarea chiriei se referă numai la imobilele existente în 2001, construcţii şi teren: terenul este descris în cap VII; suprafeţele pentru diferite categorii de teren sunt extrase din planul topografic din 2004, cel mai apropiat în timp de anul 2001. construcţiile existente în 2001 sunt descrise detaliat în cap VIII, iar costurile de reconstruire sunt calculate în fisele de evaluare din Anexa 8 şi centralizate în Anexa 9; suprafeţele construite sunt stabilite analizând comparativ documentele disponibile, inclusiv schiţe, planuri, fotografii; prevederile relevante din Standardele de Evaluare a Bunurilor (SEB) sunt descrise în cap IX. CMBU pentru teren şi construcţii este baza sportivă şi de agrement; documentele avute în vedere la stabilirea valorii de piaţă a chiriei sunt descrise detaliat în cap V şi includ contracte de închiriere pentru mai multe baze sportive în Bucureşti, atât contractele aflate la dosar cât şi cele furnizate de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) la cererea expertului.

Toate contractele sunt analizate în Anexa 11, inclusiv actele privind C., menţionate în obiectivele expertizei: Contractul de asociere x/2001 între Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi FDP, Contractul de închiriere x/2004 între Regia Autonoma - Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de stat (RA APPS) şi FDP şi Adiţionalul x/2009 între MEN şi FDP. Chiriile de piaţă pentru C. (teren şi construcţii, aşa cum au fost preluate la nivelul anului 2001) sunt evaluate în Anexa 12, prin comparaţie directă cu contractele de închiriere baze sportive.

Au fost avute în vedere condiţiile de închiriere din 2009; evaluările din Anexa 12 sunt explicate detaliat în cap X. Au fost departajate construcţiile existente în 2001 în C. în 4 categorii, regăsite în contractele de închiriere şi pentru care am calculat chirii unitare în anul 2009 şi în anul 2013: - clădiri cu destinaţie cazare, vestiare, grupuri sanitare, birouri; - clădiri cu destinaţie comercială- alimentaţie publică şi terase; - terenuri de tenis şi terenuri de fotbal, volei; - terenuri libere şi dotări plaje, parcări şi hale metalice; au fost calculate suprafeţele închiriabile la fiecare imobil.

În ceea ce priveşte obiecţiunile privind stabilirea comparabilelor pentru chirii, în majoritate, se reţin următoarele:

- conform explicaţiilor din cap. VI.1 al expertizei, imobilul este inclus în zona de spaţii verzi, cu restricţii de construire privind POT, CUT, regim de înălţime şi utilizare. Utilizarea imobilului ca bază sportivă şi de agrement datează din 1972, nu s-a modificat până în prezent şi nu sunt perspective de schimbare. Având în vedere şi prevederile din SEV 104 art. 140, CMBU pentru C. este utilizarea existentă, respectiv baza sportivă şi de agrement.

Terenul bazei C. nu poate fi comparat cu terenuri intravilane construibile, incluse în categoria Curţi, Construcţii şi pe care se pot edifica clădiri până la P+14, aşa cum se constată pe terenurile învecinate care nu sunt incluse în categoria spaţii verzi.

Pe piaţa imobiliară există contracte de închiriere pentru imobile din incinta unor baze sportive din Bucureşti. Documentele furnizate de MTS includ 82 de contracte de închiriere (nu oferte) şi acte adiţionale aferente. Prin urmare, existau comparabile de piaţă pentru chiria bazelor sportive.

Analiza contractelor de închiriere din Anexa 11 arată că poziţia bazei sportive influenţează nesemnificativ chiria de plată. În plus, baza Y. selectată în mod preponderent în grilele de comparaţie din Anexa 12 este în imediata vecinătate a bazei C.

Totodată, contrar celor susţinute de reprezentantul Ministerului Public care a arătat că expertiza efectuată în faza de urmărire penală este obiectivă şi argumentată în raport şi de comparaţia făcută cu grila notarilor publici, prin care se stabileşte preţul minim sub care ar trebui să fie închiriate anumite imobile, se constată că grilele notariale conţin preţuri estimate numai pentru uzul biroului notarial public care nu pot fi folosite în evaluări.

Întrucât există suficiente informaţii de piaţă - tranzacţii efective - şi având în vedere CMBU, în mod corect, s-a constatat că cea mai potrivită metodă de evaluare a chiriei de piaţă este comparaţia cu contractele de închiriere.

Comparaţia cu tranzacţii prezintă un grad sporit de încredere faţă de comparaţia cu oferte de închiriere, deoarece lansarea unei oferte nu implică nicio responsabilitate a emitentului, iar ofertele vechi, posibil incomplete, nu mai pot fi verificate şi completate prin contactul telefonic cu foştii emitenţi. Tocmai din acest motiv, în Standardele de evaluare citate în cap IX.1 din Expertiză, prima opţiune este comparaţia cu tranzacţiile efective, nu cu ofertele.

Întrucât există Contracte efective de închiriere pentru mai multe baze sportive unele în imediata vecinătate a bazei C. nu se justifică evaluarea chiriilor prin alte metode decât comparaţia directă cu chiriile de piaţă din aceste contracte.

În acord cu instanţa de fond, instanţa de apel, în majoritate, reţine, în raport de urmarea imediată, aceeaşi încadrare juridică cu cea stabilită prin sentinţă, astfel că şi măsurile asigurătorii, respectiv măsurile de siguranţă au fost corect dispuse.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la desfiinţarea actului adiţional, instanţa de apel în examinarea criticilor formulate constată că acuzaţia adusă inculpatului inculpatul A. constă în aceea că a semnat actul adiţional cu încălcarea dispoziţiilor legale din art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului şi a încheiat cu Fundaţia B. actul adiţional nr. x din 23 iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. x din 30 aprilie 2004, în condiţiile în care Ministerul Educaţiei Naţionale se afla în proces cu Fundaţia B. tocmai pentru rezilierea contractului de locaţiune nr. x din 30 aprilie 2004 încheiat între RA-APPS şi Fundaţia B.

Din analiza criticilor formulate a rezultat că actul adiţional a fost semnat de inculpatul A. cu mulţi ani înainte de expirarea contractului iniţial, după ce Fundaţia B. pierduse inclusiv în recurs, procesele împotriva Ministerului Educaţiei privind C. şi a fost folosit de Fundaţia B. în Dosarul nr. x/2005, al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, după reluarea cauzei în urma suspendării, pentru a face dovada încheierii unui nou contract de locaţiune între părţi, probă care a condus la retragerea acţiunii promovate de Ministerul Educaţiei.

Actul adiţional nr. x din 23 iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. x din 30 aprilie 2004, semnat de A. nu a fost identificat în cadrul Ministerului, doar Fundaţia B. aflându-se în posesia respectivului înscris pe care l-a prezentat în copie, în extras, instanţei de judecată în materie civilă şi în cursul urmăririi penale din prezenta cauză, când Fundaţia B. a depus la dosar şi în original actul adiţional nr. x iunie 2009 .

De asemenea, prin raportul de expertiza criminalistică nr. 376 din 14 decembrie 2017, s-a constatat:

- semnăturile de la rubricile " Direcţia Generală Buget Finanţe, Patrimoniu şi Investiţii, director general F.", " Direcţia Generală Juridic şi Control, director general adjunct E.", "Direcţia generală logistică, Director general G.", "Aviz de legalitate" aflate la pagina 4 a înscrisului adiţional, nu au fost nu realizate de persoanele care se pretinde că ar fi semnat actul;

- nu se poate stabili momentul întocmirii înscrisului şi nici nu se poate preciza dacă semnăturile existente pe acest act au fost sau nu executate la acelaşi moment de timp;

- caracterele imprimate pe paginile 1 - 2 diferă de cele imprimate pe paginile 3 - 4. Astfel, s-a reţinut că modul diferit de depunere a tonerului pe suportul papetar, la care se adaugă formatarea neuniformă a documentului (setările diferite ale paginilor 1-2 comparativ cu paginile 3 - 4) indică faptul că actul în cauză nu a fost redactat şi imprimat într-o singură etapă.

Totodată, din coroborarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale şi menţinute în cadrul cercetării judecătoreşti, de către martorii E. (director general adjunct la Direcţia Generală Juridică şi Control din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale), F. (director general la Direcţia Generală Buget Finanţe Patrimoniu şi Investiţii) şi G. (director general la Direcţia Generală Logistică), a rezultat că aceştia nu au avut cunoştinţă de existenţa actului adiţional, fiindu-le prezentat doar la epuizarea mandatului inculpatului A., când cutuma impunea semnarea tuturor documentelor din minister.

În ceea ce priveşte semnătura inculpatului pe actul adiţional nr. x din 23 iunie 2009, instanţa de apel constată în acord cu instanţa de fond, că aceasta a fost aplicată cu încălcarea legii şi că a reprezentat mijlocul prin care s-a realizat conduita incriminată (abuzul în serviciu).

Existenţa faptei de abuz în serviciu, sub aspectul conţinutului juridic obiectiv şi subiectiv prevăzut în norma de incriminare, rezultă din coroborarea probelor testimoniale cu înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, precum şi cu proba cu caracter ştiinţific efectuată în cursul judecăţii.

Prin urmare, constatarea existenţei infracţiunii trebuie să conducă la înlăturarea conduitei incriminate. Obiectul prezentului dosar decurge din natura acuzaţiei formulate în Rechizitoriu şi vizează semnarea de către inculpat cu încălcarea legii a unui înscris, astfel că înscrisul nereal, rezultatul acţiunii incriminate nu poate produce consecinţe juridice în continuare.

Conform art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. În considerarea acestui text de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de 5 Judecători, în majoritate, constatând că semnarea de către inculpat a actului adiţional reprezintă elementul material al infracţiunii, va desfiinţa înscrisul intitulat act adiţional nr. x din 23 iunie 2009 la contractul de locaţiune nr. x/2004 încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Fundaţia B.. Desfiinţarea înscrisului (suportul material) rezultat al conduitei ilicite a inculpatului are ca scop restabilirea, de către organele judiciare, a ordinii încălcate prin comiterea infracţiunii de abuz în serviciu fiind, totodată, o sancţiune prin care se împiedică folosirea acestuia ca instrument doveditor, probant, al presupusei înţelegerii survenite între părţile actului juridic.

În ceea ce priveşte calculul termenului de prescripţie a răspunderii penale, instanţa de apel constată că în cazul unei infracţiuni de rezultat, care are ca element material al laturii obiective a conţinutului constitutiv şi producerea unei pagube ca urmare imediată a laturii obiective a conţinutului constitutiv al infracţiunii, infracţiunea nu s-ar putea consuma înainte ca acel contract să producă efecte (să intre în vigoare), iar paguba să se fi produs.

Prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii Decizia nr. 5 din 11 februarie 2019 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 174, cu referire la art. 154 alin. (2) teza I din C. pen., Monitorul Oficial nr. 334 din 2 mai 2019)

Deşi nu implică încadrarea juridică într-o altă infracţiune, mai gravă, infracţiunile simple care produc pagube succesive sau generează foloase patrimoniale succesive, într-un interval de timp, prezintă asemănări cu infracţiunile progresive, prin amplificarea urmării produse, care poate determina reţinerea unei forme agravate (cu titlu de exemplu, incidenţa dispoziţiilor legale privitoare la faptele care au produs consecinţe deosebit de grave (...) art. 309 din C. pen. pentru infracţiunea de abuz în serviciu).Această perspectivă este apropiată de modul în care fostul Tribunal Suprem a înţeles să interpreteze noţiunea de "dată a săvârşirii infracţiunii". Astfel, prin Decizia de îndrumare nr. 1 din 20 iunie 1987 a Plenului Tribunalului Suprem, s-a stabilit că, în cazul infracţiunilor cu urmări progresive ori ale căror consecinţe nu se produc imediat după executarea acţiunii sau inacţiunii de către autor, instanţele care au considerat că "data săvârşirii infracţiunii este aceea a producerii rezultatului, când elementele constitutive ale faptei penale sunt în întregime întrunite", nu au interpretat corect legea, întrucât "fapta trebuie considerată săvârşită la data executării acţiunii sau inacţiunii ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, indiferent de momentul producerii rezultatului". Prin aceeaşi decizie s-a stabilit că: "În cazurile când legea penală prevede că anumite efecte juridice se produc în raport cu data săvârşirii infracţiunii, prin această expresie se înţelege data actului de executare ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, iar nu data consumării acesteia prin producerea rezultatului." Este important de precizat aici că, spre deosebire de ipoteza avută în vedere de fostul Tribunal Suprem, care viza infracţiunile cu urmări progresive, în care exista o primă acţiune care permitea tragerea la răspundere penală a persoanei vinovate şi, implicit, curgerea termenului de prescripţie a răspunderii penale de la data executării acţiunii sau inacţiunii ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, în cazul infracţiunilor a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp şi pentru care nu este incriminată tentativa, data acţiunii sau inacţiunii nu se poate identifica cu data săvârşirii infracţiunii şi, în egală măsură, cu momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale, în condiţiile în care, la acest moment, nu există o infracţiune aflată cel puţin în faza unei tentative pedepsibile. În consecinţă, în cazul infracţiunilor de: abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen., (...), momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale este cel în care s-a produs prima pagubă sau s-a obţinut primul folos patrimonial, întrucât doar atunci sunt întrunite toate condiţiile cerute de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în configuraţia sa tipică, acesta fiind momentul în care fapta săvârşită a produs rezultatul cerut de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în forma tip. Prin urmare, atunci când infracţiunea comisă este o infracţiune de rezultat, dacă, în caz concret, urmarea tipică (corespunzătoare stadiului de infracţiune consumată) se produce la o oarecare distanţă în timp faţă de momentul desfăşurării (şi încetării comiterii) elementului material, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este momentul consumării (data producerii primei urmări relevante penal/primul moment de la care fapta se poate încadra juridic drept infracţiune).Momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale nu poate fi extins până la data producerii definitive a pagubei sau până la data realizării definitive a folosului patrimonial. În primul rând, astfel cum s-a arătat anterior, potrivit art. 154 din C. pen., curgerea termenului de prescripţie este legată de data actului de conduită, or infracţiunea simplă nu cunoaşte un moment al epuizării, distinct de cel al consumării, infracţiunea fapt epuizat fiind posibilă doar la infracţiunile continue, continuate, progresive şi la cele din obicei .P e de altă parte, având în vedere natura instituţiei prescripţiei penale, care presupune, în primul rând, un drept al unei persoane care a comis o infracţiune, aceasta beneficiind de posibilitatea de a nu mai fi trasă la răspundere penală dacă s-a împlinit un termen şi, în al doilea rând, faptul că această instituţie de drept penal instituie o obligaţie de rezultat în sarcina statului, reprezentat prin organele judiciare, de a stabili răspunderea penală şi de a aplica pedeapsa corespunzătoare celui care a săvârşit o infracţiune, într-un termen rezonabil, nu poate fi acceptat punctul de vedere, care propune calcularea termenului de prescripţie de la data producerii definitive a pagubei sau de la data realizării definitive a folosului patrimonial, întrucât acest lucru ar presupune prelungirea în mod excesiv, artificial şi nejustificat a termenului de prescripţie, după momentul la care a încetat actul de conduită care a dat naştere infracţiunii. În aceste condiţii, prin calcularea termenului de prescripţie de la data producerii definitive a pagubei sau de la data realizării definitive a folosului patrimonial, s-ar admite că în cazul infracţiunilor simple legiuitorul a dorit să instituie un tratament mai puţin favorabil decât cel aplicabil infracţiunii progresive (tip) care, în principiu, presupune schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune iniţială mai uşoară într-o infracţiune mai gravă. În altă ordine de idei, dacă s-ar accepta soluţia propusă de parchet, instanţa ar putea fi împiedicată să judece fapta comisă sau să pronunţe o hotărâre cu privire la aceasta, pe considerentul că până la data judecăţii nu s-a finalizat integral procesul de amplificare a urmării imediate (de pildă, că nu s-a produs încă definitiv paguba/prejudiciul final), cu alte cuvinte, pe motiv că procesul de amplificare (progresivă) a urmării imediate a infracţiunii este încă în curs de desfăşurare. În concluzie, se constată că, în cazul infracţiunilor ce constau într-o singură acţiune sau inacţiune şi a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale nu poate fi alta decât momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit, acest moment fiind cel care permite încadrarea faptei comise drept infracţiune.

În ceea ce priveşte suspendarea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin rezoluţia din data de 02 aprilie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 cauza a fost suspendată de drept în baza art. 43 alin. (2) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă. Prin rezoluţia din data de 26 mai 2020 dosarul a fost repus pe rol şi s-a stabilit termen la data de 25 iunie 2020. Dosarul a fost suspendat în apel prin încheierea de şedinţă din data de 26 septembrie 2022 în temeiul art. 476 alin. (4) din C. proc. pen., până la soluţionarea sesizării ce face obiectul Dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Prin rezoluţia din Camera de consiliu din 05 decembrie 2022 cauza a fost repusă pe rol.

Făcând aplicarea celor ce preced la cauza de faţă primul prejudiciu creat în baza actului adiţional ce face obiectul acuzaţiei ar fi fost în martie 2014, astfel încât termenul de prescripţie general, de 8 ani, face ca un termenul de prescripţie a răspunderii penale să se fi împlinit în anul 2022, astfel încât va dispune încetarea procesului penal.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de 5 Judecători, în majoritate, va admite apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, privind şi pe intimata persoană vătămată Ministerul Educaţiei.

Va desfiinţa, în parte, Sentinţa penală nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, şi în rejudecare:

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Va desfiinţa înscrisul intitulat "Act adiţional la contractul de locaţiune nr. x din 30 aprilie 2004" privind "C.", semnat şi de inculpatul A., înregistrat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării sub nr. x din 23 iunie 2009.

Va fi menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 458/P/2017 din data de 20 martie 2018, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 309 din 17 mai 2018 a Judecătorului de Cameră preliminară de la Înalta Curte (Dosar nr. x/2018), până la concurenţa sumei de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON), asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului A.:

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.900 mp din acte şi de 1.732 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 5.100 mp din acte şi de 5.307 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. Jiu.

Va fi menţinută dispoziţia din cuprinsul Sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 de confiscare de la inculpat a sumei de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON), bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 250 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Admite apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, privind şi pe intimata persoană vătămată Ministerul Educaţiei.

Desfiinţează în parte, Sentinţa penală nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, şi în rejudecare:

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Desfiinţează înscrisul intitulat "Act adiţional la contractul de locaţiune nr. 269 din 30 aprilie 2004" privind "C.", semnat şi de inculpatul A., înregistrat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării sub nr. x din 23 iunie 2009.

Menţine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. x/2017 din data de 20 martie 2018, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 309 din 17 mai 2018 a Judecătorului de Cameră preliminară de la Înalta Curte (Dosar nr. x/2018), până la concurenţa sumei de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON), asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului A.:

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.900 mp din acte şi de 1.732 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 5.100 mp din acte şi de 5.307 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. Jiu.

Menţine dispoziţia din cuprinsul Sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 de confiscare de la inculpat a sumei de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON), bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

Menţine celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 250 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2023.

OPINIE SEPARATĂ

În sensul:

1. schimbării încadrării juridice în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

2. desfiinţării din înscrisul numit act adiţional nr. x/23.06.2009 la contractul de locaţiune nr. x/30.04.2004, privind C. doar a semnăturii inculpatului A. şi a semnăturilor falsificate (semnăturile care ar fi confirmat avizul direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului).

1. În acord cu opinia majoritară consider vinovăţia dovedită pentru semnarea înscrisului numit act adiţional nr. x/23.06.2009, cu încălcarea art. 14 şi 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului.

În opinie separată apreciez însă că urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu este de 10.796.662,8 euro şi nu de 267.577 euro. Semnarea înscrisului numit act adiţional de către inculpat a condus la modificarea scopului utilizării Bazei sportive C. şi transformarea acesteia într-un spaţiu comercial, aspect luat în considerare la evaluarea prejudiciului în cursul urmăririi penale şi omis de expertiza redactată în cursul cercetării judecătoreşti. Expertiza stabileşte consecinţele semnării de către inculpat a înscrisului numit act adiţional asupra patrimoniului Ministerului prin compararea cu preţul chiriei care ar fi trebuit stabilit pentru un imobil folosit ca bază sportivă (prin comparaţie directă cu contractele de închiriere a bazelor sportive) şi nu pentru un imobil folosit în scopuri comerciale, aşa cum, urmare a semnării de către inculpat a înscrisului numit act adiţional, a fost folosit în realitate terenul Bazei sportive C. (Centru SPA, terenuri sportive, bazine înot etc).

Urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu (art. 297 C. pen.) este paguba ori vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice şi este cauzată de fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii. Urmarea imediată a infracţiunii este reprezentată de orice vătămare a intereselor ori pagubă care nu s-ar fi produs dacă actul de conduită al inculpatului nu ar fi existat, astfel că orice consecinţă păgubitoare care decurge din semnarea înscrisului numit act adiţional intră în conceptul de urmare a infracţiunii.

Chiria subevaluată, menţionată în înscrisul numit act adiţional, nu a fost singura consecinţă a infracţiunii. Curtea de Conturi a României a constatat, în cadrul unui control la Ministerul Educaţiei Naţionale din luna iunie 2013, că prevederile actului adiţional nr. x/23.06.2009 în legătură cu acordarea şi derularea facilităţilor nu s-au aplicat, iar programul la care s-au angajat părţile contractante pentru derularea facilităţilor nu a fost întocmit/stabilit până la acea dată, astfel că nu au fost puse la dispoziţia ministerului facilităţi sub formă de abonamente pentru perioada 05.03.2009 - 30.06.2013. Şi această consecinţa decurge din semnarea înscrisului cu încălcarea legii de către inculpat, deoarece actul adiţional nu a fost înregistrat la minister astfel că, în urma conduitei inculpatului, însăşi existenţa acestui act nu a fost cunoscută de către minister şi nu au putut fi solicitate sumele prevăzute în înscris.

Chiar dacă urmarea imediată s-ar fi limitat la cuantumul chiriei şi nu ar fi fost luate în considerare şi alte consecinţe ale infracţiunii, descrise de Rechizitoriu, urmarea imediată a infracţiunii conduce totuşi la reţinerea consecinţelor deosebit de grave prevăzute de art. 309 din C. pen., deoarece cuantumul chiriei, stabilit conform concluziei expertizei cu privire la preţul de închiriere a Bazei sportive C., este infirmat de cuantumul chiriei plătit de terţi şi obţinut efectiv de către cosemnatarul înscrisului. Astfel, doar din contractele de închiriere încheiate şi derulate în perioada iunie 2009 - martie 2018, subsecvente semnării înscrisului numit act adiţional Fundaţia B. a obţinut venituri de peste 7.000.000 euro şi a plătit către Ministerul Educaţiei Naţionale suma de 945.000 euro (9000 euro/lună). În consecinţă, cuantumul chiriei stabilit prin expertiză ca fiind valoarea la care se putea închiria imobilul este infirmat de suma efectiv obţinută prin toate contractele de închiriere derulate în perioada ulterioară semnării înscrisului, cu privire la părţi ale aceluiaşi imobil care face şi obiectul actului adiţional. Contractele, a căror dată este subsecventă înscrisului numit actul adiţional semnat de inculpat şi a căror încheiere a fost posibilă tocmai în considerarea actului semnat de inculpat, au un cuantum al chiriei pentru fiecare dintre acestea de cele mai multe ori superior celui stabilit pentru întregul imobil: contractul de locaţiune nr. x/30.06.2009, o chirie de 10.000 euro plus TVA/lunar, locatarul având obligaţia să-şi achite utilităţile (apă, energie electrică, termică, gaze etc) (aproximativ 33 euro/mp);contractul de locaţiune nr. x/05.01.2011(o chirie de 18.600 euro plus TVA/lunar, locatarul având obligaţia să-şi achite utilităţile (apă, energie electrică, termică, gaze etc) (aproximativ 15 euro/mp), la data de 28.05.2014 s-a încheiat un act adiţional la contractul de locaţiune, s-a modificat cuantumul chiriei la 15.000 euro plus TVA/lună; contractul de închiriere din 30.05.2009, o chirie de 10.000 euro lunar, începând cu 01.06.2009, locatarul având obligaţia să-şi achite utilităţile (apă, energie electrică, termică, gaze etc.), iar prin actul adiţional nr. x/05.02.2014 s-a prelungit durata contractului de închiriere până la 28.02.2019, cuantumul chiriei fiind stabilit la suma de 8500 euro lunar +TVA (aproximativ 39 euro/mp) şi ulterior la suma de 9500 euro lunar +TVA (aproximativ 39 euro/mp); contractul de închiriere nr. x/01.11.2008, chiria de 300 euro + TVA/lună/ansamblu publicitar; prin Actul adiţional nr. x/01.07.2012 s-a stabilit chiria la cuantumul sumei de 1000 euro lunar pentru perioada 01.07.2012 - 31.12.2012, cu obligaţia pentru locatar să producă două afişe publicitare pentru locator, iar în cazul neprestării celor două afişe, chiria va reveni la 1800 euro/lună .; prin Actul adiţional nr. x/01.05.2010 s-a stabilit chiria la cuantumul sumei de 2500 euro lunar + TVA, şi 5% din încasările pentru evenimentele desfăşurate în spaţiul închiriat, s-a încasat şi 5% din încasările pentru evenimentele desfăşurate în spaţiul închiriat; contractul de închiriere nr. x/01.11.2009 o chirie de 7000 euro lunar + TVA, în primele 12 luni de la încheierea contractului, iar începând cu luna a 13-a chiriaşul a plătit lunar 7500 euro+TVA lunar, totodată chiriaşul având obligaţia să-şi achite utilităţile (apă, energie electrică, termică, gaze etc); contractul de închiriere nr. x/01.04.2010, o chirie de 5000 euro lunar + TVA, pe perioada 01.04.2010-31.12.2010, şi 10000 euro+TVA pe perioada 01.01.2011-31.12.2025, chiriaşul având obligaţia să-şi achite utilităţile (apă, energie electrică, termică, gaze etc), prin actul adiţional nr. x, părţile au convenit ca în perioada 01.10.2011 - 30.06.2011 cuantumul chiriei să fie de 5000 euro +TVA, iar prin actul adiţional nr. x/27.06.2011, părţile au convenit ca în perioada 30.06.2011-31.12.2011 cuantumul chiriei să fie de 5000 euro + TVA; contractul de închiriere nr. x/17.11.2011, o chirie de 3000 euro lunar + TVA, pe perioada 01.12.2011 - 30.11.2012 (aproximativ 67 euro/mp), 4000 euro lunar + TVA, pe perioada 01.12.2012 - 30.11.2013, şi 5000 euro lunar + TVA din data de 01.12.2013, chiriaşul având obligaţia să-şi achite utilităţile (apă, energie electrică, termică, gaze etc), prin Actul adiţional nr. x/01.04.2012 s-a stabilit chiria la cuantumul sumei de 1500 euro lunar + TVA, începând cu 01.04.2012 (aproximativ 33 euro/mp), contractul a fost reziliat începând cu data de 31.05.2012; contractul de închiriere nr. x din 2013 cu o chirie anuală stabilită pentru imobilul închiriat este de 15% din valoarea investiţiei fără TVA, urmând a fi plătită în 12 tranşe egale; contractul de închiriere nr. x din 2013, chiria anuală stabilită pentru imobilul închiriat este de 35.000 euro; contractul de închiriere din 01.11.2013, o chirie de 600 euro lunar + TVA, începând cu 01.12.2013, totodată chiriaşul având obligaţia să-şi achite utilităţile (apă, energie electrică, termică, gaze etc) (aproximativ 14 euro/mp); contractul de închiriere nr. x/23.02.2015, o chirie de 7500 euro plus TVA/lunar, începând cu 01.03.2015, locatarul având obligaţia să-şi achite utilităţile (apă, energie electrică, termică, gaze etc)., prin Actul adiţional nr. x/12.12.2016 s-a stabilit că în perioada 01.12.2016 - 31.03.2017 chiriaşul va plăti proprietarului lunar, pe bază de factură, echivalentul în RON a 6000 euro plus TVA, iar prin Actul adiţional nr. x/24.04.2017 s-a stabilit că în perioada 01.04.2017 - 31.03.2018 chiriaşul va plăti proprietarului lunar, pe bază de factură, echivalentul în RON a 6500 euro plus TVA.; contractul de locaţiune nr. x/16.09.2015 o chirie după cum urmează: - în primul an de contract cuantumul chiriei a fost de 2500 euro + TVA şi 5% din totalul vânzărilor nete lunare + TVA, începând cu 01.12.2015, - începând cu 01.12.2016 şi până la 30.11.2020 cuantumul chiriei a fost de 5000 euro + TVA (aproximativ 10 euro/mp),locatarul având obligaţia să-şi achite utilităţile (apă, energie electrică, termică, gaze etc).; contractul de locaţiune nr. x/01.06.2017 o chirie de 5000 euro plus TVA/lunar, locatarul având obligaţia să-şi achite utilităţile (apă, energie electrică, termică, gaze etc) (aproximativ 14 euro/mp pentru suprafaţa construită.); contractul de închiriere nr. x/10.02.2016, o chirie de 600 euro lunar + TVA, chiriaşul având obligaţia să-şi achite utilităţile (apă, energie electrică, termică, gaze etc) (aproximativ 14 euro/mp).; contractul de închiriere nr. x/04.05.2015, în schimbul dreptului de folosinţă, chiriaşul a achitat 15% din veniturile obţinute prin exploatarea bunurilor date în folosinţă; prin actul adiţional din data de 01.10.2015 s-a prelungit perioada contractuală până la data de 31.12.2016; prin actul adiţional din data de 31.12.2016 s-a prelungit perioada contractuală până la data de 31.03.2017; contractul de închiriere nr. x/26.04.2017, o chirie de 500 euro lunar + TVA, chiriaşul având obligaţia să-şi achite toate cheltuielile (energie electrică, etc).; contractul de închiriere din 10.03.2015, o chirie de 100 euro lunar; contractul de închiriere din 10.08.2009, o chirie de 5000 euro lunar + TVA, şi 5% din încasările pentru evenimentele desfăşurate în spaţiul închiriat; contractul de închiriere nr. x/11.01.2012, o chirie de 1200 RON lunar/TVA inclus; contractul de închiriere nr. x/13.08.2012, o chirie de 2000 RON lunar/TVA inclus.

Pentru aceeaşi Baza sportivă C., care a produs venituri reale (descrise în contractele din volumul 4 dosar urmărire penală, doar pentru perioada ulterioară semnării înscrisului numit act adiţional) în cuantum de peste 7.000.000 euro şi a plătit către Ministerul Educaţiei Naţionale suma de 945.000 euro (9000 euro/lună), expertiza depusă la instanţa de fond stabileşte un cuantum de 12.870 euro/lună pentru chiria care ar fi putut fi obţinută, teoretic, în conformitate cu preţul pieţei, deci un venit de 1.212.577 euro. Diferenţa dintre cele două sume (suma efectiv obţinută din chirii şi suma plătită către Minister) provine din criteriul de evaluare a terenului: doar ca bază sportivă în expertiză, şi, respectiv, în realitate, ca imobil cu o folosinţă comercială.

Consecinţa produsă de semnarea cu încălcarea legii a înscrisului numit act adiţional decurge nu numai din stabilirea unui cuantum subevaluat al chiriei pentru baza sportivă, respectiv un cuantum de 9.000 euro pentru chiria bazei sportive [conform punctului 4 alin. (1) din înscrisul numit act adiţional] faţă de 12.870 euro (7.602 euro/lună - chirie construcţii şi 5269 euro/lună - chirie teren liber) care ar fi reprezentat valoarea de piaţă a închirierii unei baze sportive, conform celor stabilite de expertiză. Stabilirea prejudiciului prin expertiza dispusă de către instanţa de fond, respectiv diferenţa de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON) dintre suma de 1.212.577 euro şi suma efectiv plătită de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009 - martie 2018) nu reflectă urmarea infracţiunii având în vedere că stabileşte valoarea chiriei care ar fi trebui plătită pentru o bază sportivă şi nu pentru un imobil care s-au desfăşurat afaceri comerciale, aşa cum s-a întâmplat în realitate, ca o consecinţă a semnării înscrisului numit act adiţional de către inculpat.

Conform acuzaţiei formulate în rechizitoriu şi care a făcut obiectul judecăţii la instanţa de fond şi cea de apel, alături de modalitatea de stabilire a cuantumului chiriei, se reţine şi că urmare a semnării înscrisului numit act adiţional cu încălcarea legii:

a) prin clauzele prevăzute în actul adiţional la pct. III (prin care s-au modificat prevederile art. 8 lit. c) şi d) din contract, în fapt contract de concesiune), locatarului i s-a dat libertatea cesionării drepturilor din contract şi a asocierii în participaţiune cu bunurile proprietate publică a statului cu obligaţia de a informa locatorul cu privire la asocieri sau cesiuni de drepturi, în condiţiile în care încheierea unui contract de închiriere/concesiune pentru bunuri proprietate publică a statului se efectuează, conform legii, doar prin licitaţie publică(fila x Rechizitoriu);

b) facilităţile prevăzute în actul adiţional au fost stabilite exclusiv în scopul de a crea aparenţa de legalitate a actului în privinţa valorii acestuia precum şi pentru a justifica chiria de doar 9000 euro/lună (400.000 euro valoare facilităţi), şi nu în scopul de a da posibilitatea elevilor de a avea acces gratuit în C., rezultă şi din aceea că la momentul încheierii actului, Fundaţia B. schimbase în fapt scopul utilizării Bazei C. (care era desfăşurarea unor activităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi artistice de performanţă), folosind-o în scopuri comerciale, inclusiv prin subînchirierea parţială către firme al căror obiect de activitate este alimentaţia publică, acţiuni de divertisment ori tratamente de întreţinere şi relaxare (restaurante, cluburi, baruri, fitness, SPA), pe terenul proprietate publică a statului funcţionând terase, pizzerii, cluburi, baruri ş.a.(fila x Rechizitoriu);

c) spre deosebire de clauzele Contractului de cooperare nr. x/28.09.2001, contract prin care s-a urmărit desfăşurarea unor activităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi artistice de performanţă, actul adiţional nr. x/23.06.2009 a fost încheiat în interesul exclusiv comercial al Fundaţiei B. şi în detrimentul total al Ministerului Educaţiei Naţionale privind desfăşurarea unor activităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi artistice de performanţă. (...) în clauzele contractului încheiat în anul 2001, Ministerul Educaţiei Naţionale ar fi trebuit să încaseze un procent de 10% din veniturile rămase după acoperirea cheltuielilor privind exploatarea bazei, clauză care se modifica anual, putând ajunge până la 51% din veniturile rămase după acoperirea cheltuielilor privind exploatarea bazei. (...) în actul adiţional semnat de inculpatul A., chiria a fost stabilită la 9000 euro/lună pentru o perioadă de 25 de ani şi fără posibilitatea de revizuire a acesteia.(fila x Rechizitoriu).

În opinie separată, apreciez că urmarea infracţiunii, cea în raport de care se stabileşte încadrarea juridică, trebuie să reflecte toate consecinţele care decurg din actul de conduită interzis de lege. Consecinţele infracţiunii reflectat de urmarea imediată nu pot fi limitate la ceea ce persoana vătămată putea obţine în cazul constituirii de parte civilă (respectiv limitarea la preţul chiriei unei baze sportive), cât timp înscrisul numit act adiţional, semnat cu încălcarea legii de către inculpat, prevedea şi posibilitatea, realizată în fapt, de schimbare a destinaţiei bunului imobil şi deci de obţinere a unor chirii corespunzătoare acestei destinaţii a bunului. Urmarea imediată a infracţiunii, ca element al conţinutului laturii obiective, nu decurge doar din ceea ce Ministerul putea obţine legal şi nu a obţinut (respectiv chiria pentru o bază sportivă în cuantum de 12.870 euro, reprezentând 7.602 euro/lună - chirie construcţii şi 5269 euro/lună - chirie teren liber). Urmarea imediată a infracţiunii este reprezentată de consecinţele care decurg din actul de conduită (sunt legate cauzal de acesta): în speţa de faţă, tot ceea ce este bun dobândit ca o consecinţă încălcării legii prin semnarea unui act, respectiv valoarea stabilită în cursul urmăririi penale de 10.796.662,8 euro (reprezentând diferenţa dintre valoarea reală de piaţă a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro, 111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009 - martie 2018, şi suma efectiv plătită de Fundaţia B. de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009 - martie 2018).

Urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu determină atât încadrarea juridică a infracţiunii de abuz în serviciu (prin reţinerea sau înlăturarea consecinţelor deosebit de grave), cât şi durata termenului de prescripţie a răspunderii penale (care poate fi de 5 ani sau de 8 ani în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru forma simplă a infracţiunii de abuz în serviciu sau pentru forma calificată prin producerea consecinţelor deosebit de grave), respectiv cuantumul sumei confiscate (care poate fi de 267.577 euro ori de 10.796.662,8 euro) şi măsurile asigurătorii.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C,pen., instanţa de fond, prin sentinţa apelată, faţă de lipsa constituirii de parte civilă, a confiscat suma de 267.577 euro (echivalent 1.248.487,52 RON), reprezentând bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală (chiriile în raport de valoarea de piaţă a acestora pentru C.), evaluate numai prin comparaţie cu chiriile contractate pentru alte baze sportive, care ar fi condus la stabilirea prejudiciului pe care inculpatul ar fi fost obligat să-l acopere şi care, în absenţa constituirii de parte civilă, a fost confiscat. Tot în ceea ce priveşte suma care ar fi trebuit fie confiscată, legea nu cere ca bunul să fie dobândit de inculpat, ci să fie dobândit urmare a faptei comise de inculpat, acesta fiind şi considerentul pentru care suma mai mică, de 267.577 euro, a fost confiscată de către instanţa de fond de la inculpat.

Diferenţa dintre modul în care legea stabileşte urmarea infracţiunii de abuz în serviciu conform art. 297 C. pen. (paguba ori vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice) şi modul în care stabileşte categoriile de bunuri care fac obiectul confiscării conform art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. (bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală), permite confiscarea unei sume mai mari decât cea care partea vătămată s-ar fi putut constitui parte civilă. Cu toate acestea, în dosarul de faţă cele două concepte coincid, având în vedere că prin semnarea înscrisului numit act adiţional de către inculpat s-a permis schimbarea folosinţei terenului şi utilizarea sa în scopuri comerciale, ceea ce a reprezentat prejudiciul creat părţii vătămate.

Faţă de cele ce preced, apreciez, în opinie separată, că ar fi trebuit schimbată încadrarea juridică în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. (încadrare juridică reţinută în Rechizitoriu), cu consecinţa stabilirii unei alte durate a termenului de prescripţie a răspunderii penale, de 10 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. (care s-ar fi împlinit în anul 2024, în raport de momentul consumării infracţiunii, stabilit în considerentele prezentei decizii) şi cu consecinţa confiscării sumei de 10.796.662,8 euro.

2. În ceea ce priveşte desfiinţarea actului adiţional, în opinie separată consider că măsura ar trebui să vizeze doar semnătura inculpatului pe înscrisul numit act adiţional nr. x iunie 2009 (aplicată cu încălcarea legii, art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică), care a reprezentat mijlocul prin care s-a realizat conduita incriminată, abuzul în serviciu, respectiv semnăturile constatate absente la data semnării înscrisului de către inculpat şi constatate ca fiind falsificate prin Raportul de expertiza criminalistică nr. x/2017.

Constatarea existenţei infracţiunii trebuie să conducă la înlăturarea conduitei incriminate, Obiectul prezentului dosar decurge din natura acuzaţiei formulate în Rechizitoriu şi vizează semnarea unui de către inculpat cu încălcarea legii a unui înscris, astfel că instanţa poate să dispună doar asupra înscrisului constatator al manifestării de voinţă a inculpatului (suportul material).

GGC - ED