Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 15 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanţă din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ÎCCJ, DIICOT - Structura Centrală, precum şi sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G. şi H., inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiilor acestora, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii.
În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător asupra sumei de 189.000.000 Rol ridicaţi de martora I. de la J. cu privire la care martora declara că i-a cheltuit personal.
Prin încheierea din 01 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus emiterea unei adrese către Parchetul General de pe lângă ÎCCJ - DIICOT, Structura Centrală pentru a aduce la îndeplinire în integralitate, măsurile dispuse de instanţă prin încheierea de şedinţă din 15.09.2014, emiterea unei adrese către Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare pentru notarea dispoziţiilor de indisponibilizare a bunurilor, emiterea unei adrese către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru a se proceda la luarea unei inscripţii ipotecare asupra bunurilor imobile cu privire la care s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului în data de 15.09.2014, conform proceselor-verbale referitoare la aceste bunuri şi emiterea unei adrese către ONRC Depozitarul Central pentru a se nota interdicţia de înstrăinare.
De asemenea, s-a acordat termen de judecată la data de 09 octombrie 2014, termen la care, s-a dispus, printre altele, citarea, în calitate de intervenienţi, a persoanelor care pretind drepturi asupra bunurilor în privinţa cărora s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului: K. SRL prin lichidator L. SPRL, M., N., SC O. SRL, P., Q. şi R., S. SA, T., U., SC V. SA prin lichidator judiciar W. SRL, cu sediul ales la X.
Prin Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de apelanţii inculpaţi A., D., B., E., F., C., Y., G. şi H. împotriva Sentinţei penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul cu nr. x/2005
S-a desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 809/F din 28.11.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, şi integral încheierea de şedinţă din data de 28.09.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul cu nr. x/2005, şi rejudecând, printre altele:
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011, au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţă din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ÎCCJ - DIICOT Structura Centrala precum şi sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G. şi H., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale conturilor soţiilor, rudelor de gradul I ale acestora şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii), asupra bunurilor indicate expres la pct. III din dispozitiv.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ÎCCJ - DIICOT Structura Centrala, precum şi sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- penală asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G. şi H., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală în Dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale conturilor soţiilor, rudelor de gradul I ale acestora şi ale altor persoane în posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecaţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii), după cum urmează:
- suma de 293.030,16 euro echivalent în RON la data plăţii existente în contul personal x deschis de inculpatul A. la Banca Z., urmând ca în cererea de comisie rogatorie adresată autorităţilor monegasce să se ceară confiscarea acestor sume de bani în folosul Statului român şi să se precizeze că aceste sume au fost indisponibilizate prin ordonanţa a P.Î.C.C.J-DIICOT, iar prin decizia penală pronunţată de Curtea de Apel, secţia a II-a penală, în prezenta cauză s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 2.321.292.608.133,96 RON (ROL) în echivalent RON la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit şi a sumei de 91.166.300 USD în echivalent în RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare conform actului adiţional la contractul de cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005 încheiat la data de 9 septembrie 2005 de AA. şi BB.(societate care vinde 20,92% din CC.), a sumei de 57.768.138 USD în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare, transferată de SC CC. SA prin contul x deschis la SC DD. SA societăţii SC EE. în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006, a sumei de suma de 13.133.541 euro în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare transferată de SC CC. SA prin contul x deschis la SC DD. SA societăţii SC EE.
În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a îndatoririlor fundamentale, au fost respinse, ca nefondate, contestaţiile formulate de intervenienţii M., N., SC O. SRL, P., FF. SA, reprezentată de inculpatul A., GG. SA, reprezentată de inculpatul A., T., U., SC V. SA prin lichidator judiciar W. SRL, cu sediul ales la X., HH., II. şi JJ. SRL împotriva încheierii din 15.09.2014 prin care instanţa a dispus luarea măsurilor asigurătorii şi a stabilit modalitatea de aducere la îndeplinire a acestora.
În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi a îndatoririlor fundamentale a fost admisă, în parte, contestaţia formulată de intervenientul KK.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra unei cote de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, strada x, nr. 28, transcris sub nr. x/1994, nr. cadastral x, în suprafaţă de 29,13 mp, măsură dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 15.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a dispus menţinerea celorlalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 809/F din 28.11.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Împotriva Deciziei nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, contestatorii GG. SA, HH., II., V. SA, SC O. SRL, P., T., SC JJ. SRL, U., A., SC FF. SA şi KK. au formulat contestaţii la datele de 5.11.2021 şi 6.11.2021, susţinându-se, în esenţă, că deşi iniţial măsurile asiguratorii dispuse prin încheierea din 15 septembrie 2014 au avut ca scop recuperarea prejudiciului dispus în cauză, ulterior, prin decizia contestată, măsurile asiguratorii au fost transformate în măsuri asiguratorii în vederea garantării confiscării speciale dispuse faţă de unul dintre inculpaţii din cauză. Au susţinut că între cele două tipuri de măsuri există mari diferenţe, cu atât mai mult cu cât chiar şi din jurisprudenţa C.E.D.O., în analiza art. 6 şi 13, se constată că măsurile asiguratorii sau confiscarea presupun ingerinţe în exercitarea drepturilor reale asupra bunurilor, iar textele din Convenţie şi dispoziţiile art. 2501 alin. (4) C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 228/2020, trebuie interpretate în sensul că se garantează un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale oricărei persoane care pretinde existenţa unei încălcări a drepturilor şi libertăţilor sale, apărate de Convenţie.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 2501 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 955 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2021, au fost respinse, ca inadmisibile, contestaţiile formulate de contestatorii A., GG. SA, HH., II., V. SA, SC O. SRL, P., T., SC JJ. SRL, U., SC FF. SA şi KK. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005 (x/2012).
Totodată, prin aceeaşi decizie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept formulată de contestatorii SC JJ., SC FF. SA, SC O. SRL, KK., P. şi GG. SA, prin apărător ales, în Dosarul nr. x/2021.
Pentru a dispune astfel, secţia penală a instanţei supreme a reţinut că pentru a da eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, precum şi exigenţelor statuate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, instanţa supremă a apreciat că revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Totodată, s-a reţinut că potrivit art. 4251 alin. (5) din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În atare condiţii, s-a constatat că, în cauză, la datele de 5 şi 6 noiembrie 2021, au fost exercitate contestaţii împotriva deciziei instanţei de apel (hotărârea fiind definitivă la data pronunţării, respectiv 14.10.2014), fiind invocate, pe de o parte, ca temei legal dispoziţiile art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen., normă în vigoare începând cu 5 noiembrie 2020 (introdusă prin Legea nr. 228/2020).
În acest context, s-a reţinut că prin art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 228/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1019 din 2 noiembrie 2020), legiuitorul a stabilit că, în cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanţei de apel, dispoziţiile alin. (1) - (3) ale art. 2501 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.
În aceste coordonate normative, având în vedere că sunt contestate dispoziţiile deciziei instanţei de apel, aceasta fiind o hotărâre definitivă pronunţată cu mult înainte de modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 228/2020, dar şi de pronunţarea Deciziei nr. 24/2016 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a constatat că, în speţă, se pune problema admisibilităţii exercitării unei căi de atac nou introduse pentru aspecte statuate anterior în mod definitiv.
Analizând din această perspectivă contestaţiile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat că acestea sunt inadmisibile, întrucât dispoziţiile art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. nu conferă posibilitatea exercitării unei căi de atac care nu era prevăzută de lege la data pronunţării deciziei definitive.
În acest sens, instanţa supremă a avut în vedere că, potrivit art. 13 alin. (1) din C. proc. pen., legea procesuală penală este de imediată aplicare, se aplică actelor efectuate şi măsurilor dispuse după momentul intrării sale în vigoare, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute în dispoziţiile tranzitorii.
Or, Legea nr. 228/2020 nu conţine dispoziţii tranzitorii astfel că, potrivit principiului constituţional consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie (legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile), posibilitatea exercitării contestaţiei în temeiul art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. nu se naşte decât pentru viitor, de la momentul intrării în vigoare a acestei legi.
Pe de altă parte, Directiva nr. 42/2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană prevede în alin. (10) libertatea statelor membre de a iniţia proceduri de confiscare legate de o cauză penală în faţa oricărei instanţe competente.
Prin urmare, şi din această perspectivă, s-a apreciat că nu pot fi analizate contestaţiile în baza acestui temei legal, a cărui justificare a fost limitată de legiuitor strict la situaţiile în care măsura se dispune direct prin decizia de soluţionare a apelului, iar nu şi anterior pronunţării acesteia, ca în cazul de faţă.
De asemenea, instanţa supremă a apreciat că nici din perspectiva recursului efectiv invocat de către contestatori, contestaţiile formulate nu pot fi admise.
Mai mult decât atât, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa europeană a constatat încălcarea articolului 13 din Convenţie ce reglementează dreptul la o cale de atac efectivă ţinând seama de toate împrejurările relevante ale unei cauze, statuându-se faptul că termenul "efectiv" înseamnă că respectiva cale de atac trebuie să fie corespunzătoare (adecvată) şi accesibilă, răspunzând, ea însăşi, obligaţiei de celeritate [Paulino Tomás împotriva Portugaliei (dec.), 2003; Çelik şi Imret împotriva Turciei, 2004, pct. 59]. Simplul fapt că reclamantului i-au fost respinse toate pretenţiile nu constituie în sine un element suficient pentru a aprecia caracterul "efectiv" sau nu al acţiunii [Sindicatul Suedez al Mecanicilor de Locomotivă împotriva Suediei, 1976, pct. 50; Boyle şi Rice împotriva Regatului Unit, 1988, pct. 67; Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs şi Gubi împotriva Austriei, 1994, pct. 55; Amann împotriva Elveţiei (MC), 2000, pct. 89]. Astfel, în cauza Amann împotriva Elveţiei (MC), 2000 (pct. 89- 90), Curtea a constatat că nu a fost încălcat art. 13 din Convenţie în raport cu art. 8 considerând efectivă o cale de atac în pofida respingerii pretenţiilor reclamantului.
În cauză, dispoziţiile dreptului garantat de art. 13 din Convenţie nu au aplicabilitate, întrucât contestatorii au beneficiat de o cale de atac accesibilă, în faţa unei instanţe competente să se pronunţe, după ce au luat la cunoştinţă de măsurile asiguratorii dispuse şi natura acestora şi au avut posibilitatea formulării unor căi de atac efective, respectiv contestaţii sub aspectul modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor în cadrul executării acestora.
Astfel, s-a constatat că după dispunerea măsurilor asiguratorii prin încheierea din 15.09.2014, contestatorii au formulat contestaţii în faţa instanţei de apel, iar prin decizia curţii de apel (contestată în prezenta cauză) au fost respinse contestaţiile formulate de intervenienţii SC O. SRL, P., FF. SA, GG. SA, T., U., SC V. SA, HH., II. şi JJ. SRL împotriva luării şi împotriva modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanţă prin încheierea din 15.09.2014.
Prin aceeaşi decizie, în temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a îndatoririlor fundamentale a fost admisă, în parte, contestaţia formulată de intervenientul KK.
Prin urmare, contestatorii au avut şi au exercitat o cale de atac, din actele dosarului rezultând că au fost citaţi, au fost prezenţi la termenul din 15 septembrie 2014, iar pentru termenul din 9 octombrie 2014 s-a dispus citarea, în calitate de intervenienţi, a persoanelor care pretind drepturi asupra bunurilor în privinţa cărora s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului: K. SRL prin lichidator L. SPRL, M., N., M., N., SC O. SRL, P., Q. şi R., S. SA, T., U., SC V. SA prin lichidator judiciar W. SRL, cu sediul ales la SCA.
Prin urmare, secţia penală a Înaltei Curţi nu a constatat o inechitate a procedurilor, câtă vreme contestatorii au avut cunoştinţă de procedura judiciară desfăşurată împotriva lor, fiind citaţi pentru termenul din 09 octombrie 2014, dată la care au fost asistaţi sau reprezentaţi de către apărători, li s-a dat posibilitatea să formuleze cereri şi să propună probe pentru a demonstra dobândirea licită a bunurilor asupra cărora s-au luat măsuri asigurătorii, probele solicitate fiind admise integral de către instanţă, precum şi să formuleze concluzii atât pe contestaţiile luate împotriva modului de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător, cât şi cu privire la temeinicia luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale.
În ceea ce priveşte criticile contestatorilor cu privire la posibilitatea de a dovedi legalitatea dobândirii bunurilor care au făcut obiectul sechestrului în vederea garantării confiscării speciale, măsură instituită pentru prima dată prin decizia contestată, instanţa a apreciat că acestea au intrat sub incidenţa autorităţii de lucru judecat a hotărârii.
Drept urmare, având în vedere că măsurile asiguratorii au făcut obiectul cenzurii în calea de atac a apelului atât din perspectiva dispoziţiei de luare, cât şi a modalităţii de aducere la îndeplinire, fiind astfel pronunţată în cauză o hotărâre definitivă, secţia penală a instanţei supreme a constatat, pe de o parte, că nu mai există posibilitatea formulării unor noi contestaţii împotriva luării şi a modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii, iar pe de altă parte că împotriva măsurilor complementare dispuse de instanţa de apel prin decizie definitivă nu există cale de atac separată, dispoziţiile art. 2501 alin. (4) C. proc. pen. nefiind aplicabile în această ipoteză.
Ulterior modificării dispoziţiilor art. 250 C. proc. pen. şi introducerii art. 2501 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 18/2016, pe rolul Înaltei Curţi au fost înregistrate mai multe contestaţii împotriva măsurilor asiguratorii dispuse în Dosarul nr. x/2005 prin Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, respectiv: Decizia nr. 371 din 6 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă contestaţia formulată de JJ. SRL; Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea JJ. SRL; Decizia nr. 1072 din 16 noiembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea JJ. SRL împotriva aceleiaşi decizii; Decizia nr. 1314 din 29 septembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost respinse, ca inadmisibile, "cererile de recurs efectiv" formulate printre alţii, de SC O. SRL, SC FF. SA, SC JJ. SRL, HH., P., KK., U., SC GG. SA, T., II. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2005; Decizia nr. 1390 din 15 octombrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de "recurs efectiv" formulată de SC V. SA împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005; Decizia nr. 1488 din 29 noiembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins, ca inadmisibil, "recursul efectiv" formulat de SC JJ. SRL împotriva aceleiaşi decizii; Decizia nr. 537 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, privind tot pe SC JJ. SRL; Decizia nr. 565 pronunţată în Dosarul nr. x/2019, privind pe FF. SA, precum şi Decizia nr. 199 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, privind pe A. şi FF. SA; Decizia nr. 170 din 20 martie 2019, pronunţată în Dosar nr. x/2015, privind pe A. şi FF. SA.
Ca atare, s-a constatat că inclusiv admisibilitatea invocată de contestatori în temeiul art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost analizată anterior de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulate de contestatorii SC JJ., SC FF. SA, SC O. SRL, KK., P. şi GG. SA, prin apărător ales, în Dosarul nr. x/2021, secţia penală a instanţei supreme a reţinut că, prin cererea formulată oral de contestatorii SC JJ., SC FF. SA, SC O. SRL, KK., P. şi GG. SA, prin apărător ales, la termenul din 13 octombrie 2021, în Dosarul nr. x/2021, s-a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
"În aplicarea art. 249, raportat la art. 404 alin. (4) şi art. 422 din C. proc. pen. coroborate cu art. 112 din C. pen., se poate dispune prin decizie definitivă luarea şi menţinerea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor imobile, mobile ori conturi proprietatea unei persoane care nu a fost parte în procesul penal ori alt subiect procesual, în vederea garantării confiscării speciale, sancţiune dispusă faţă de un inculpat din acea cauză?"
Cu privire la admisibilitatea cererii, precum şi a competenţei, a solicitat să se constate că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
Procedând la examenul de admisibilitate a sesizării, prin raportare la dispoziţiile art. 475 din C. proc. pen., instanţa supremă a reţinut că în măsura în care primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite: sesizarea aparţine unui complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a făcut şi nici nu face obiectul niciunei proceduri de asigurare a unei practici judiciare unitare, condiţia pertinenţei, respectiv dependenţa soluţionării pe fond a cauzei în care a fost invocată de lămurirea chestiunii de drept, nu este îndeplinită.
Astfel, în jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înţelesului care trebuie atribuit sintagmei "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei", regăsită în cuprinsul art. 475 din C. proc. pen., în sensul că îndeplinirea acestei condiţii presupune ca problema de drept să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinante.
Or, în cauză, Înalta Curte a constatat că, în contextul stabilirii cadrului procesual menţionat mai sus, în sensul că nu este investită cu o cale de atac admisibilă, nu poate fi analizată în cadrul unui demers judiciar inadmisibil o cerere subsidiară contestaţiilor formulate, deoarece, indiferent de soluţia pronunţată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia nu ar produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză.
Împotriva Deciziei penale nr. 955 din data de 23 noiembrie 2021, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2021, contestatorii P., KK., U., T., SC GG. SA, SC FF. SA, SC JJ. SRL şi SC O. SRL au formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 4 aprilie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului ales al contestatorilor, ale contestatorilor T., P. şi KK., precum şi cele ale contestatoarelor SC GG. SA, SC FF. SA, SC JJ. SRL şi SC O. SRL, prin reprezentant legal, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatori, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Raportând dispoziţiile legale incidente la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că, în cauză, contestatorii P., KK., U., T., SC GG. SA, SC FF. SA, SC JJ. SRL şi SC O. SRL au exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia penală nr. 955 din data de 23 noiembrie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2021, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, contestaţiile formulate, printre alţii, şi de contestatorii din prezenta cauză, împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005 (x/2012).
Prin urmare, în cauză, contestatorii P., KK., U., T., SC GG. SA, SC FF. SA, SC JJ. SRL şi SC O. SRL au formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
De asemenea, contrar susţinerilor apărării conform cărora demersurile juridice promovate de contestatori au fost respinse, fie ca inadmisibile, fie ca tardive, fără a fi analizat fondul problemei, instanţa constată că aceste susţineri sunt nefondate întrucât prin Deciziile penale nr. 640/04.05.2016, nr. 1353/21.10.2016, respectiv nr. 170/20.03.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat fondul contestaţiilor formulate în respectivele cauze şi nu a dispus respingerea ca inadmisibilă a acestora.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibile, contestaţiile formulate de contestatorii P., T., U., KK., SC JJ. SRL, SC FF. SA, SC GG. SA şi SC O. SRL împotriva Deciziei penale nr. 955 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 79 RON, vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile formulate de contestatorii P., T., U., KK., SC JJ. SRL, SC FF. SA, SC GG. SA şi SC O. SRL împotriva Deciziei penale nr. 955 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 79 RON, rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 aprilie 2022.
GGC - ED