Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost înregistrată, sub nr. x/2022 (x/2022), cauza având ca obiect contestaţia formulată de contestatoarea persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 27/F din data de 17.02.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În dosarul menţionat contestatoarea persoană solicitată A., prin apărător ales, a depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) şi art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care, s-a procedat la formarea dosarului asociat cu numărul x/2022/a2.
Prin încheierea din data de 24 februarie 2022, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (2) şi art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 formulată de contestatoarea persoană solicitată A.
Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut faptul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatoarea condamnată A., prin apărător ales, întruneşte doar trei din cele patru condiţii prevăzute de lege pentru admisibilitatea acestora - respectiv invocarea de către o parte din proces, în faţa unei instanţe de judecată, a neconstituţionalităţii unui text de lege aflat în vigoare, care nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la existenţa legăturii excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei.
De asemenea, instanţa supremă a făcut referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 498/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016), potrivit căreia "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune, atât aplicabilitatea textului de lege criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi îndeplinite exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei în desfăşurarea procesului.
În atare condiţii, s-a constatat că prin excepţiile formulate de contestatoarea condamnată A., prin apărător ales, se invocă, în esenţă, neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale, referitoare la neclaritatea conţinutului dispoziţiilor art. 97 alin. (2) şi art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, care nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că, deşi în motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se face referire la încălcarea dispoziţiilor art. 16, art. 53, art. 1 alin. (5), (3), (5) şi (20) din Constituţia României, nu se formulează critici propriu-zise de neconstituţionalitate ale textelor de lege, ci se tinde la modificarea acestor prevederi, solicitându-se, în esenţă, o reformare legislativă în sensul reglementării exprese a unor criterii concrete prin care să se elimine discriminarea între majorii care nu răspund penal datorită unor probleme psihice şi minori, precum şi adaptarea noţiunii de vătămare corporală gravă care nu este definită de legislaţia internă şi poate duce la probleme de interpretare şi aplicare de către instanţele de judecată.
În acest context, s-a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziţii legale, întrucât acest aspect este de competenţa exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituţia României.
Raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, s-a apreciat că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.
Prin urmare, având în vedere că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, instanţa supremă a apreciat că excepţiile invocate nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura acestora cu soluţionarea cauzei.
Mai mult decât atât, în opinia secţiei penale a Înaltei Curţi, această cerere este inadmisibilă, întrucât textul de lege este acelaşi ca în Decizia-cadru 584/2002, iar autorităţile române nu ar putea să declare neconstituţional un text care este prevăzut într-o decizie cadru, existând doar posibilitatea formulării unei cereri de trimitere preliminară la Curtea de Justiţie.
Împotriva încheierii din data de 24 februarie 2022, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2022, recurenta A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 4 aprilie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale apărătorului ales al recurentei fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de recurenta A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat şi va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepţia a fost invocată de recurenta A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală [Dosarul nr. x/2022 (x/2022)], are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare [art. 97 alin. (2) şi art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală], iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.
Totodată, în jurisprudenţă, s-a reţinut că o cerere de declarare a unui text neconstituţional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, reţine că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurenta A., ce privesc dispoziţiile art. 97 alin. (2) şi art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, au fost ridicate în calea de atac a contestaţiei formulate împotriva Sentinţei penale nr. 27/F din data de 17.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care s-a dispus, printre altele, punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 23.12.2021 de către judecătorul de la Tribunalul de land Nurnberg-Furth, Germania, pe numele persoanei solicitate A. şi pe cale de consecinţă, predarea acesteia către autorităţile germane, cu respectarea regulii specialităţii.
Or, aşa cum a apreciat şi prima instanţă, se constată că aspectele invocate de recurentă în susţinerea recursului ce fac obiectul prezentei cauze fac referire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care nu au aplicabilitate în ceea ce priveşte soluţia ce poate fi pronunţată în calea de atac a contestaţiei exercitate de recurenta A.
Prin urmare, având în vedere că dispoziţiile legale pretins neconstituţionale nu au aplicabilitate în soluţionarea căii de atac a contestaţiei, nefiind de natură a produce un efect concret în judecarea acestei căi de atac formulate împotriva Sentinţei penale nr. 27/F din data de 17.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, lipsind astfel legătura cu cauza, cerinţă obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.
De asemenea, din examinarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurenta A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători apreciază că obiecţiunile formulate cu privire la dispoziţiile art. 97 alin. (2) şi art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate de recurentă referitoare la prevederile art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, tind la modificarea şi completarea textului de lege invocat în sensul de a se proceda la adaptarea şi uniformizarea noţiunii de "vătămare corporală gravă", noţiune care nu este definită de legislaţia internă, pentru a se evita astfel existenţa unor probleme de interpretare şi aplicare a acestei dispoziţii legale de către instanţele de judecată.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că, prin criticile formulate de recurentă privitoare la dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, se tinde la modificarea şi completarea textului de lege invocat, în sensul de a se reglementa un criteriu al vârstei limită pentru a se elimina în acest mod discriminarea între majorii care nu răspund penal datorită unor probleme psihice şi minori.
Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă.
Raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţiile invocate nu vizează, în realitate, probleme de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de recurentă în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că textele de lege invocate sunt preluate din Decizia-cadru 584/2002, situaţie în care autorităţile române nu au posibilitatea să constate neconstituţionalitatea acestor dispoziţii, deoarece pentru o eventuală neconcordanţă între o decizie-cadru şi Constituţia României, statul român are la îndemână alte mijloace procedurale de a o remedia.
Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din 24 februarie 2022, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2022, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din 24 februarie 2022, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 aprilie 2022.
GGC - ED