Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2021, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj, cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. s) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004.
2. Hotărârea instanţei disciplinare
Prin Hotărârea nr. 11J din 23 iunie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj şi, în consecinţă, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj, sancţiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), art. 99 lit. s) şi art. 99 lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ.
Soluţia sus-menţionată, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, are la bază considerentele de mai jos.
Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004
Cu privire la abaterea disciplinare prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a reţinut faptul că, în cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019 pronunţate de Tribunalului Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, s-au menţionat aspecte cu referire la comportamentul doamnei avocat B., utilizându-se o modalitate de exprimare care a pus la îndoială competenţa profesională şi probitatea morală a acesteia, fiind de natură a duce în derizoriu prestaţia profesională a avocatului în cauza dedusă judecăţii, dincolo de orice limită permisă de lege, şi de a afecta onoarea şi demnitatea profesională a acesteia.
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a constatat faptul că modalitatea de redactare a considerentelor privind reducerea cheltuielilor de judecată acordate în cauză, constând în onorariu de avocat, vizează, în realitate, sancţionarea doamnei avocat B., pentrul modul în care şi-a apărat clientul în proces, şi corijarea comportamentului acesteia atunci când pledează în faţa instanţei de judecată (aspect ce reiese chiar din declaraţia domnului judecător A.).
Analizând conţinutul înregistrării audio a şedinţei de judecată din 22.05.2019 (dosar nr. x/2016) şi al transcriptului ataşat la dosar, instanţa disciplinară a reţinut faptul că doamnei avocat B. nu i s-a atras atenţia asupra modului, tonalităţii în care a prezentat concluziile în dezbaterea apelului sau asupra aspectelor abordate în cuprinsul acestora. De asemenea, secţia a constatat faptul că nici nu reiese folosirea vreunui ton nepotrivit din partea acesteia de natură a afecta solemnitatea şedinţei de judecată sau respectul cuvenit justiţiei.
Faţă de aspectele anterior menţionate, secţia a apreciat că faptele reţinute în sarcina pârâtului judecător A. şi confirmate de probele administrate în cauză se înscriu în sfera manifestărilor contrare demnităţii funcţiei pe care acesta o deţine, fiind de natură a afecta în mod grav prestigiul justiţiei.
Astfel, deşi domnul judecător A. nu a elaborat considerentele deciziei civile nr. 1154/10.06.2019 pronunţate în dosarul nr. x/2016, totuşi, prin semnarea hotărârii judecătoreşti menţionate, şi le-a însuşit în integralitate, asumându-şi modalitatea în care a fost "sancţionat" comportamentul doamnei avocat B., inclusiv din perspectiva aprecierilor neconforme poziţiei de magistrat, fiind depăşit cadrul legal de desfăşurare a procesului civil.
Maniera în care s-a realizat motivarea deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019, însuşită în integralitate de domnul judecător A., din perspectiva aprecierilor inadecvate cu referire la atitudinea procesuală a avocatului apelantului, a fost de natură a afecta buna administrare a actului de justiţie. Astfel, chiar şi în situaţia în care ar fi constatat un comportament abuziv al avocatului în cauza dedusă judecăţii, pârâtul, în calitate de membru al completului de judecată, avea posibilitatea de a apela la mijloacele procesuale prevăzute de lege.
Or, modul în care au fost expuse argumentele pentru care s-a dispus reducerea onorariului de avocat, prin utilizarea unor expresii neadecvate, prin prezentarea unor aspecte fără relevanţă juridică, prin exprimarea unor critici virulente la adresa prestaţiei avocatului apelantului din cauza dedusă judecăţii, a împietat asupra desfăşurării în condiţii optime a procedurii judiciare, aprecierile făcute nefiind circumscrise exprimării unei opinii juridice cu referire strictă la o anumită problemă de drept şi depăşind limitele în care un magistrat, conştient de importanţa statutului deţinut, poate să se manifeste în exerciţiul funcţiei.
Prin urmare, instanţa disciplinară a reţinut faptul că modalitatea în care au fost elaborate considerentele deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019, însuşite în integralitate de către domnul judecător A., a avut un potenţial de afectare a prestigiului funcţiei de magistrat şi a justiţiei, ca valoare socială ocrotită de lege, în condiţiile în care obligaţia de rezervă a magistraţilor presupune, prin însăşi natura sa, moderaţie şi reţinere.
Sub aspectul laturii subiective a abaterii disciplinare, secţia a reţinut faptul că vinovăţia pârâtului judecător A. în săvârşirea faptei, sub forma intenţiei indirecte, este dovedită şi rezultă din modul în care acesta a înţeles să îşi însuşească, fără obiecţii, o motivare a unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a adus atingere onoarei şi probităţii profesionale a unuia dintre participanţii la procedurile judiciare.
Maniera în care s-au elaborat considerentele deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019, cu referire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, respectiv reducerea onorariului de avocat, conduce, fără echivoc, la concluzia că atitudinea psihică a pârâtului faţă de acţiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptei sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.
Astfel, deşi aprecierile cu privire la comportamentul, probitatea profesională şi morală a doamnei avocat B. au fost circumscrise de completul de judecată abuzului de drept procesual, fiind expuse în cuprinsul considerentelor hotărârii judecătoreşti menţionate anterior, totuşi această modalitate de a sancţiona conduita reprezentantului uneia dintre părţile din proces denotă, fără dubiu, o atitudine pur subiectivă, neadecvată a judecătorului, fără suport în actele dosarului.
În fapt, a reţinut instanţa disciplinară, argumentele expuse de instanţă au avut la bază cererea de recuzare formulată de doamna avocat în data de 21.06.2017, respinsă prin încheierea din 26.07.2017, cerere pe care membrii completului de judecată au apreciat-o ca pe un afront personal.
S-a reţinut, de asemenea, de către instanţa disciplinară, faptul că, în cauză, probele administrate nu au relevat nicio împrejurare obiectivă care să justifice comportamentul neadecvat, contrar normelor de conduită, al domnului judecător A. şi, astfel, să conducă la concluzia potrivit căreia acesta nu ar fi acţionat în mod voit şi conştient în sensul arătat.
Împrejurarea că redactarea considerentelor deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019 a fost realizată de către celălalt membru al completului de judecată, respectiv de către doamna C., în prezent eliberată din funcţie prin pensionare, nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere, în condiţiile în care domnul judecător A. şi-a însuşit această motivare, semnând hotărârea judecătorească menţionată anterior.
Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii şi respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.
Pentru toate aceste considerente, secţia a reţinut ca fiind întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004
Raportat la situaţia de fapt din cauză, secţia a reţinut faptul că, în cadrul considerentelor deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019 pronunţate în dosarul nr. x/2016, cu referire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, modalitatea în care completul de judecată a înţeles să motiveze soluţia de reducere a cuantumului onorariului avocatului B. nu se circumscrie unui raţionament logico-juridic care să aibă corespondent în starea de fapt si în normele de drept aplicabile în speţă.
Astfel, a constatat instanţa disciplinară, din considerentele deciziei analizate, reiese faptul că instanţa: a ajuns la o concluzie (aceea că se impune reducerea onorariului avocatului) pornind de la premise care nu au fost demonstrate în cauză şi argumentându-şi punctul de vedere prin formulări care nu susţin soluţia pronunţată, pe baza unor presupuneri generale şi aprecieri pur subiective; nu a făcut referire la criteriile stabilite de lege pentru situaţia dedusă judecăţii (posibilitatea reducerii onorariului de avocat), ci la o serie de aspecte cu caracter de generalitate, fără corespondent în normele de drept aplicabile; prin analizarea mimicii şi gesturilor avocatului, a tonalităţii folosite în expunerea concluziilor orale în faţa completului de judecată s-a conturat un raţionament contrar chiar normelor de drept procesual civil aplicabile în speţă; nu s-a făcut o analiză a probelor administrate în cauză, nu s-au analizat criteriile avute în vedere de normele de drept procesual civil (art. 451 alin. (2) C. proc. civ.), care ar fi justificat soluţia pronunţată sub aspectul cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ci au fost expuse doar o serie de aprecieri pur subiective, fără corespondent în situaţia de fapt, şi în afara oricărui raţionament juridic valid, cu referiri la concepte filozofice, fără relevanţă juridică; fără nicio legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii, în cuprinsul motivării însuşite de domnul judecător A., se fac referiri la o hotărâre pronunţată anterior de către acelaşi complet de judecată.
Secţia a reţinut, totodată, ca prezentând relevanţă, inclusiv maniera în care completul de judecată îşi prezintă propriul comportament procesual în antiteză cu cel al doamnei avocat B., considerându-se creatori de jurisprudenţă în materie de etică şi deontologie profesională.
Aprecierile personale, pur subiective exced motivării propriu-zise, în sensul că nu au constituit un argument în sprijinul soluţiei date şi nici nu au adus un plus de informaţie în conturarea unui raţionament juridic valid.
Astfel, secţia a reţinut faptul că astfel de expresii nu aparţin stilului oficial, impersonal care trebuie să caracterizeze motivarea unei hotărâri judecătoreşti, în cuprinsul căreia termenii să fie folosiţi cu sensul lor propriu şi clar, excluzând formulările ambigue, subiective, ce lasă loc de interpretări.
Din această perspectivă, s-a stabilit că modul aparte în care s-a realizat motivarea hotărârii menţionate anterior creează unui observator rezonabil dificultăţi, atât din perspectiva argumentelor care au justificat soluţia pronunţată cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată - motivarea fiind contrară raţionamentului juridic, fără corespondent în situaţia de fapt şi normele de drept aplicabile -, cât şi din perspectiva expresiilor inadecvate folosite pentru a argumenta aceste considerente.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa disciplinară a reţinut faptul că vinovăţia pârâtului, sub forma intenţiei indirecte, a fost dovedită, în condiţiile în care, în cuprinsul motivării hotărârii judecătoreşti menţionate anterior, însuşite de domnul judecător A., nu a fost expus un raţionament juridic care să se bazeze pe situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat şi care să aibă corespondent în normele de drept procesual civil aplicabile, folosindu-se expresii inadecvate pentru a justifica soluţia.
Din această perspectivă, s-a considerat ca prezentând relevanţă atitudinea pârâtului judecător A., astfel cum reiese din cuprinsul declaraţiei date în cadrul cercetării disciplinare, în care pârâtul a precizat, inclusiv, faptul că, deşi unele aprecieri din considerentele deciziei sunt uşor exagerate, totuşi scopul acestora a fost să corijeze comportamentul doamnei avocat pentru viitor, în acelaşi sens fiind şi declaraţia doamnei C., judecătorul care a redactat considerentele deciziei menţionate anterior.
Faţă de considerentele mai sus-enunţate, secţia pentru judecători a ajuns la concluzia că, deşi domnul judecător A. nu a redactat considerentele deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019, prin semnarea hotărârii şi-a însuşit, fără obiecţii, întreaga argumentare a soluţiei pronunţate sub aspectul cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, asumându-şi consecinţele negative ale unei astfel de motivări.
În consecinţă, secţia a reţinut că fapta pârâtului judecător A., astfel cum a fost expusă anterior, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.
Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004
Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a reţinut faptul că, prin modalitatea în care a procedat în instrumentarea dosarului nr. x/2016, domnul judecător A. a denaturat dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează posibilitatea reducerii onorariului de avocat, folosind textul de lege pentru sancţionarea unei conduite a avocatului apelantului, apreciată ca fiind circumscrisă unui abuz de drept procesual, în afara limitelor impuse de dispoziţiile legale aplicabile.
Astfel, pentru a justifica măsura reducerii onorariului de avocat, în cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019, se face referire la "un abuz de drept procesual", nefiind menţionate niciuna dintre condiţiile expres prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Or, abuzul de drept procesual se sancţionează în condiţiile art. 12 alin. (2) C. proc. civ., şi nu prin reducerea onorariului de avocat.
Deşi avea posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 23 (la care se face referire în decizie), art. 217, art. 218 C. proc. civ. sau pe cea a sesizării Baroului Dolj - pentru ca acest organism profesional să analizeze măsura în care comportamentul avocatului a încălcat normele deontologice specifice exercitării profesiei -, domnul judecător A., preşedinte al completului de judecată învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2016, nu a dispus niciuna dintre aceste măsuri prevăzute de lege, alegând să sancţioneze un comportament apreciat ca nepotrivit din partea avocatului părţii, prin reducerea onorariului de avocat.
Sub aspectul laturii subiective, secţia a reţinut faptul că, în cauză, existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 rezultă din caracterul grav şi neîndoielnic al încălcării normelor procedurale în discuţie (art. 451 alin. (2) C. proc. civ.), a căror redactare clară nu dă naştere unor interpretări diferite.
Prin modul în care a înţeles să-şi exercite funcţia de judecător, pârâtul nu a dat dovadă de diligenţă şi nu a acţionat în sensul respectării dispoziţiilor legale care reglementează modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată şi posibilitatea reducerii onorariului de avocat, în anumite condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege.
În acest sens, au fost reţinute ca relevante declaraţia dată de pârât în cadrul cercetării disciplinare, precum şi declaraţia doamnei C., judecătorul care a redactat considerentele decizei menţionate anterior.
Modalitatea în care domnul judecător A. s-a raportat la dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează posibilitatea reducerii cuantumului onorariului de avocat, conturează grava neglijenţă în exercitarea funcţiei, prin deturnarea normelor legale menţionate de la scopul avut în vedere de legiuitor.
Astfel, domnul judecător a justificat măsura dispusă, respectiv reducerea onorariului avocatului apelantului în dosarul nr. x/2016, prin constatarea unui abuz de drept procesual şi fără a face referire la condiţiile impuse de textul art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Practic, reducerea onorariului avocatului a avut drept scop "corijarea comportamentului doamnei avocat pentru viitor", aspect care reiese, cu evidenţă, atât din conţinutul considerentelor analizate, cât şi din declaraţia pârâtului, dată în cursul cercetării disciplinare.
Faţă de caracterul imperativ al dispoziţiilor de procedură încălcate, forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta este aceea a gravei neglijenţe, deoarece nu se poate reţine o împrejurare care să poată justifica încălcarea de către un judecător a normelor procesual civile.
Împrejurarea că redactarea considerentelor a fost realizată de către celălalt judecător al completului colegial, respectiv doamna C., în prezent eliberată din funcţie prin pensionare, nu exonerează de răspundere pe domnul judecător A., însă poate consitui o circumstanţă care să fie avută în vedere la individualizarea sancţiunii.
Având în vedere că nu poate fi invocată propria culpă în justificarea unei acţiuni ilicite, secţia a reţinut faptul că pârâtul avea posibilitatea să prevadă urmarea faptelor sale, acceptând ca, prin aplicarea dispoziţiilor legale într-un sens contrar celui avut în vedere de legiuitor, să se producă consecinţe de tipul celor din cauza de faţă.
Din această perspectivă, secţia a apreciat că fapta pârâtului nu se circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acestuia, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale încălcate sunt clare, nefiind susceptibile de interpretări contradictorii.
În consecinţă, secţia a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
3. Recursul declarat de pârâtul-judecător A.
Împotriva Hotărârii nr. 11J din 23 iunie 2021 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2021 a formulat recurs pârâtul-judecător, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
A. Critici referitoare la nelegalitatea hotărârii
În cadrul primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând nelegalitatea hotărârii atacate, recurentul solicită să se constate nulitatea absolută parţială a acţiunii disciplinare, act de sesizare a secţiei pentru judecători în materie disciplinară, întrucât nu se menţionează, în cadrul acesteia, care dintre cele două forme ale abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 a fost reţinută în sarcina pârâtului.
Recurentul arată faptul că, pentru prima dată, calificare juridică a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este realizată de instanţa disciplinară doar în dispozitivul hotărârii, reţinându-se aplicabilitatea tezei a II-a a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.
Prin aceasta, secţia pentru judecători, cu rol de instanţă de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor, a încălcat dreptul pârâtului la un proces echitabil, întrucât acesta nu a fost în măsură să cunoască acuzaţia care i se aduce, respectiv care dintre cele două forme ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 îi este imputată, ce norme de drept material ori procesual a încălcat, precum şi forma de vinovăţie reţinută în sarcina sa.
Potrivit susţinerilor recurentului, săvârşirea, de către acesta a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 a fost reţinută de către instanţa disciplinară abia la momentul stabilirii şi aplicării sancţiunii disciplinare, iar, în cuprinsul considerentelor, secţia a stabilit faptul că pârâtul a "denaturat" dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Doar după primirea hotărârii pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară, la 27.09.2021, recurentul a cunoscut în ce constă abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, reţinută în sarcina sa şi pentru care a fost sancţionat disciplinar.
Pe tot parcursul verificărilor prealabile şi al cercetării disciplinare, precum şi anterior aplicării sancţiunii, recurentul nu a cunoscut care dintre cele două variante ale abaterii disciplinare prevăzute la de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 îi este aplicabilă.
Inspecţia Judiciară s-a limitat la a prelua integral textul de lege, respectiv dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.
Astfel, în opinia recurentului, actul de sesizare a instanţei este lovit de nulitate absolută parţială, sub aspectul lipsei încadrării juridice complete, într-una dintre formele abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.
B. Critici referitoare la netemeinicia hotărârii
Prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat în cauză, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul solicită Înaltei Curţi să constate faptul că instanţa disciplinară a aplicat greşit normele de drept material, prin reţinerea, în sarcina pârâtului, a existenţei elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) şi lit. s) din Legea nr. 303/2004, întrucât acestea nu există în materialitatea lor, în sarcina domnului judecător A..
Textele art. 99 lit. c) şi lit. s) din Legea nr. 303/2004 impun întrunirea unor cerinţe esenţiale pentru ca faptele să fie reţinute drept abateri disciplinare.
Or, în cauză, susţine recurentul, s-a comis o gravă eroare judiciară, prin reţinerea unei abateri disciplinare care nu există şi a alteia care a fost, eventual, săvârşită de către o altă persoană, teza reţinută de către instanţa disciplinară nefiind în măsură să conducă la întrunirea elementelor constitutive ale celor două abateri în sarcina recurentului-pârât.
Recurentul face trimitere la considerentele Deciziei nr. 174 din 03.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c), respectiv la condiţiile ce trebuie îndeplinite, sub aspectul laturii obiective, pentru a putea fi reţinută existenţa faptei în sarcina unui pârât.
Se arată că situaţia descrisă în actul de sesizare a secţiei cu rol de instanţă de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor este imputată domnului judecător A., în lipsa autorului considerentelor hotărârii, redactorul încetându-şi activitatea prin pensionare, începând cu 21.01.2021.
Evaluarea comportamentului şi conduitei profesionale a domnului judecător A. trebuie realizată prin prisma dispoziţiilor legale şi regulamentare care impun tuturor magistraţilor respectarea anumitor îndatoriri, făcându-se referire la dispoziţiile art. 90 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003 şi la Codul deontologic al magistraţilor.
Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, susţine recurentul, subzistă atunci când judecătorul a avut o atitudine nedemnă faţă de unul din subiecţii pasivi enumeraţi de lege, iar atitudinea respectivă a fost manifestată în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.
De asemenea, sub aspectul consecinţelor produse, este necesar ca, prin manifestările nedemne, să se fi produs consecinţe de o anumită gravitate, întrucât nu orice manifestare, chiar inadecvată, îmbracă forma abaterii disciplinare.
Legiuitorul nu a dat o definiţie a noţiunii de "atitudine nedemnă", sfera manifestărilor care pot fi caracterizate astfel fiind lăsată la latitudinea celui care aplică legea, prin luarea în considerare a tuturor circumstanţelor care o pot individualiza.
În opinia recurentului, poate fi subsumată abaterii disciplinare menţionate manifestarea unui comportament inadecvat, contrară standardelor de conduită impuse magistraţilor, cu condiţia ca aceasta să fie de o anumită gravitate.
Prin urmare, cuvântul "atitudini" folosit de legiuitor presupune "manifestări", "conduite", "comportament", şi nicidecum semnarea unei hotărâri judecătoreşti.
Domnul judecător A., recurentul-pârât din prezenta cauză, a fost cel care a condus dezbaterile şi, astfel cum rezultă din transcrierea şedinţei de judecată, a făcut-o cu respectarea dispoziţiilor legale şi cu demnitate.
Expunând competenţele conferite de art. 217 C. proc. civ. preşedintelui completului de judecată, în exercitarea poliţiei şedinţei de judecată, recurentul arată faptul că, în raport cu aceste dispoziţii legale, nu rezultă indicii că preşedintele completului de judecată ar fi săvârşit vreo abatere disciplinară în exercitarea prerogativelor specifice conducerii şedinţei, aspect confirmat atât de înregistrarea şedinţei de judecată, cât şi de transcrierea acesteia.
Din Adresa nr. x/09.07.2021 din 14.07.2021 emisă de B.I.R.P. din cadrul Tribunalului Dolj, în urma verificărilor efectuate în evidenţele Tribunalului Dolj, nu au fost identificate sesizări cu privire la atitudini nedemne ale domnului judecător, manifestate în şedinţele de judecată ori în raport cu subiecţii pasivi ai acestei abateri.
În concluzie, recurentul solicită să se constate nelegalitatea hotărârii atacate şi să se dispună desfiinţarea hotărârii menţionate şi respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii disciplinare, întrucât circumstanţele de fapt nu relevă nici o atitudine nedemnă a recurentului, în sensul dispoziţiilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
Recurentul critică expunerea motivelor care au condus la reţinerea, în sarcina sa, a abaterilor disciplinare, arătând că acestea ar fi contradictorii, dat fiind faptul că poate forma obiectul analizei exclusiv atitudinea manifestată de judecător (conduită verbală şi non-verbală în derularea evenimentelor), iar nu aspectele referitoare la modul de îndeplinire a atribuţiilor funcţiei de preşedinte al completului de judecată ori de "corector" al redactării hotărârii de către colegul de complet.
Recurentul critică hotărârea atacată inclusiv prin prisma faptului că, deşi s-a reţinut că doamna C. a fost membru al completului colegial căruia i-a revenit spre redactare şi motivare hotărârea judecătorească, instanţa disciplinară a apreciat, în mod eronat, faptul că, prin semnarea hotarârii judecătoreşti, recurentul şi-a însuşit-o, în integralitate, asumându-şi modalitatea în care a fost sancţionat comportamentul doamnei avocat B., inclusiv din perspectiva aprecierilor neconforme poziţiei de magistrat, fiind depăşit cadrul legal de desfăşurare a procesului civil.
Recurentul apreciază că, prin reţinerea, în considerentele hotărârii atacate cu prezentul recurs, a încălcării, de către pârât, a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., secţia se transformă într-o veritabilă instanţă de control judiciar, arătând de ce nu au fost bine aplicate aceste dispoziţii şi cum ar fi trebuit să procedeze judecătorii din apel (în condiţiile în care Curtea de Apel Craiova se pronunţase cu privire la recursurile declarate în cauză).
Potrivit dispoziţiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea redactată în condiţiile alin. (1), va fi semnată de membrii completului de judecată, şi nicidecum verificată, controlată ori cenzurată.
Astfel, a se imputa recurentului faptul că nu a citit şi nu a cenzurat hotărârea redactată de doamna C., reprezintă, în opinia acestuia, o adăugare la lege, atât timp cât legea specifică, în mod clar, faptul că ceilalţi membri ai completului colegial semnează hotărârea redactată de către judecătorul căruia i-a revenit spre motivare, aceasta reprezentând o operaţiune administrativă, aşa cum rezultă din analiza art. 426 C. proc. civ. şi art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Recurentul invocă, deopotrivă, volumul ridicat de muncă de la nivelul Tribunalului Dolj, în perioada de referinţă; faptul că a semnat hotărârea la aproape 7 luni de la pronunţarea acesteia, întrucât doar atunci a fost finalizată redactarea; precum şi faptul că atribuţiile de "verificare" a hotărârilor ar fi prevăzute doar în sarcina grefierului, sub aspect formal.
În ceea ce priveşte reţinerea, în sarcina recurentului-pârât, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, acesta invocă existenţa unei practici impredictibile şi inconstante a instanţei disciplinare, indicându-se, în acest sens, Hotărârea nr. 21J din 31 octombrie 2016 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia nr. 311 din 4 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.
Recurentul invocă, totodată, caracterul exclusiv personal al răspunderii disciplinare, din care ar deriva imposibilitatea de angajare a răspunderii disciplinare pentru fapta altei persoane, în speţă, răspunderea disciplinară a pârâtului pentru fapta săvârşită de doamna C., redactorul Deciziei nr. 1154 din 12 iunie 2019.
La dosar au fost înregistrate, totodată, motive suplimentare de recurs, prin care, în esenţă, recurentul formulează apărări de fond cu privire la netemeinicia reţinerii, în sarcina acestuia, a abaterilor disciplinare pentru care a fost sancţionat prin hotărârea atacată prin prezentul recurs.
4. Întâmpinarea
Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat, ca nefondat, argumentând că, în mod corect, în raport cu probatoriul administrat, a fost reţinută îndeplinirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
În cadrul primului motiv de recurs formulat în cauză, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul invocă nulitatea absolută parţială a acţiunii disciplinare, întrucât, în actul de sesizare a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, nu se specifică care dintre cele două forme ale abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este reţinută în sarcina pârâtului, calificarea juridică a abaterii disciplinare imputate magistratului realizându-se, pentru prima dată, abia în dispozitivul hotărârii pronunţate de instanţa disciplinară, prin care a fost reţinută abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
Faţă de cele de mai sus, susţine recurentul, instanţa disciplinară i-a încălcat acestuia dreptul la apărare, întrucât, pe tot parcursul derulării verificărilor prealabile şi efectuării cercetării disciplinare, precum şi anterior aplicării sancţiunii, nu a cunoscut acuzaţia care i se aduce, respectiv care dintre cele două forme ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 îi este imputată, ce norme de drept material ori procesual a încălcat, precum şi care este forma de vinovăţie reţinută în sarcina sa.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate de recurent şi cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată faptul că sunt fondate criticile acestuia referitoare la procedura administrativ-jurisdicţională desfăşurată în faţa acestei instanţe, în ansamblul său, finalizată cu pronunţarea hotărârii atacate în cadrul prezentei cauze, dată fiind încălcarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, sub aspectul exercitării dreptului la apărare, în ceea ce priveşte reţinerea în sarcina magistratului a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004:
"(1) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare. Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare".
Conform art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie:
"(3) Rezoluţia de începere a cercetării disciplinare cuprinde următoarele: data şi modalitatea sesizării, aspectele sesizate, conţinutul verificărilor prealabile, data finalizării verificărilor prealabile, rezultatul verificărilor, fundamentarea soluţiei de începere a cercetării disciplinare prin raportare la aspectele sesizate, conţinutul abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus începerea cercetării şi dispoziţiile legale aplicabile".
Or, prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2021, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj, cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. s) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004.
Iar, prin Hotărârea nr. 11J din 23 iunie 2021, instanţa disciplinară a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj, şi, în consecinţă, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat magistratului sancţiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), art. 99 lit. s) şi art. 99 lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ.
Înalta Curte constată că stabilirea faptei imputate magistratului cercetat disciplinar, prin prisma aplicabilităţii în cauza a tezei I sau a tezei a II-a a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, s-a realizat, de către instanţa disciplinară, abia la momentul redactării considerentelor Hotărârii nr. 11J din 23 iunie 2021, cu ocazia analizei efectuate cu privire la latura subiectivă a abaterii imputate:
"Sub aspectul laturii subiective, secţia reţine că pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, este necesar a avea în vedere definirea noţiunii de gravă neglijenţă" (pag. 31, primul paragraf al Hotărârii nr. 11J).
Prin urmare, Înalta Curte reţine faptul că, în prezenta cauză, desfăşurarea procedurii atragerii răspunderii disciplinare a recurentului-pârât, s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor procedurale cuprinse în legislaţia specială (art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie), dar şi a principiilor fundamentale ale procesului civil, reglementate de art. 8, art. 13, art. 14, art. 15 din C. proc. civ.
Pe tot parcursul desfăşurării procesului în faţa instanţei disciplinare, pârâtul din prezenta cauză nu a fost în măsură să formuleze apărări şi să propună probe în susţinerea poziţiei sale, cu privire la cea de-a treia abatere disciplinară reţinută în sarcina sa, respectiv abaterea reglementată de teza a II-a a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.
Or, principiul egalităţii de arme atât în plan civil, cât şi în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă.
În ceea ce priveşte principiul contradictorialităţii, acesta implică, pentru judecător, sarcina de a veghea ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părţi. Pentru a asigura respectarea acestei cerinţe, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor toate chestiunile de care depinde justa soluţionare a cauzei. Potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004: "Constituie abateri disciplinare:/…/t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală".
Or, în speţă, pârâtul nu a cunoscut, până la momentul pronunţării hotărârii de către instanţa disciplinară, care dintre cele două forme ale abaterii disciplinare reglementate de lit. t) a art. 99 din Legea nr. 303/2004 este reţinută în sarcina sa, iar conţinutul acţiunii disciplinare nu a vizat abaterea disciplinară în forma prevăzută de teza a II-a a lit. t) a art. 99 din Legea nr. 303/2004, pentru săvârşirea căreia a fost dispusă sancţionarea pârâtului.
Înalta Curte constată faptul că, în cauză, dispoziţiile legale mai sus-enunţate nu au fost respectate, recurentul-pârât neavând posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare, în toate formele de manifestare ale acestuia, reglementate de lege.
Încălcarea dreptului la apărare, cu referire la actele de procedură efectuate de către instanţa disciplinară, atrage nulitatea actelor întocmite, devenind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Având în vedere faptul că a fost încălcat dreptul la apărare al pârâtului cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reţine că remediul procedural al respectării garanţiilor dreptului la apărare al pârâtului este casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare, constatând că analiza efectuată de instanţa disciplinară echivalează cu neanalizarea fondului, impunându-se reluarea judecăţii cu obligativitatea punerii în discuţie a tezei reţinute în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, precum şi cu reluarea judecăţii cu privire la celelalte două abateri disciplinare.
În sensul celor de mai sus, Înalta Curte a avut în vedere inclusiv jurisprudenţa instanţei supreme cu privire la încălcarea garanţiilor procesuale, cu referire, în special, la încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii (Decizia nr. 2058 din 14 octombrie 2020, Decizia nr. 1646 din 16 septembrie 2020, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă; Decizia nr. 7 din 19 ianuarie 2021, Decizia nr. 1041 din 20 aprilie 2021, Decizia nr. 891 din 7 aprilie 2021, Decizia nr. 1477 din 24 iulie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă; Decizia nr. 981 din 17 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
În condiţiile în care s-a reţinut incidenţa, în cauză, a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu se mai impune examinarea, la acest moment, a criticilor recurentului referitoare la greşita reţinere, în sarcina sa, a săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) şi lit. s) din Legea nr. 303/2004.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte reţine ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa Hotărârea nr. 11J din 23 iunie 2021 pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021, şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 11J din 23 iunie 2021 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021.
Casează Hotărârea nr. 11J din 23 iunie 2021 pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021, şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2022.