Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub dosar nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta B., să se constate că îi aparţine palmaresul echipei de fotbal a A. de la înfiinţare, respectiv din anul 1947 şi până în anul 2003.

Prin cererea de precizare a întâmpinării depusă la termenul din data din 25 septembrie 2018, pârâta a solicitat recalificarea întâmpinării înregistrate la data de 27 aprilie 2018, ca fiind cerere reconvenţională, cerere în raport de care instanţa, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii, în privinţa căreia a dispus amânarea pronunţării pentru data de 27 septembrie 2018.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti a respins cererea pârâtei, reţinând că prin recalificarea unei cereri, se urmăreşte stabilirea calificării corecte a actului de procedură efectuat de părţi, ceea ce în speţă ar presupune că pârâta a formulat o pretenţie proprie împotriva reclamantului prin întâmpinare, dar din eroare, această cerere nu a fost calificată ca fiind cerere reconvenţională, or, afirmaţia pârâtei potrivit căreia palmaresul îi aparţine reprezintă o apărare formulată în raport de cererea de chemare în judecată, din cuprinsul actului procesual nerezultând că se formulează pretenţii proprii. Drept urmare, a calificat cererea depusă de către pârâtă la termenul din 25.09.2018 ca fiind o cerere reconvenţională, pe care a respins-o ca tardivă.

Prin cererea formulată la 23 octombrie 2018 şi înregistrată sub dosar nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate că este titularul legal al dreptului de a utiliza, în scopuri comerciale şi sportive, palmaresul fostei echipei de fotbal profesionist A., precum şi toate derivatele sportive ce rezultă din acesta, în calitatea sa de unic continuator al activităţii fotbalistice al acestei echipe.

Prin încheierea din 23 aprilie 2019, a fost admisă excepţia conexităţii şi s-a dispus conexarea cauzei înregistrate sub nr. x/2018 la cauza de faţă - dosar nr. x/2017.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1628 din 5 iulie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.

A constatat că palmaresul echipei de fotbal a A., din anul 1947 şi până în anul 2003, aparţine reclamantului A.

A obligat pe pârâta B. la plata către reclamant a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins, ca neîntemeiată, cererea conexă formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul A.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia nr. 1034A din 28 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 1628 din 5 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. (U.M. x Bucureşti).

A admis cererile de intervenţie accesorii formulate de C. şi D.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului A. în privinţa cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 şi a respins această cerere în consecinţă.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la soluţia în privinţa constatării că palmaresul echipei de fotbal A. din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului A., precum pe cele referitoare la soluţia în privinţa cererii conexe.

A obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3000 RON, cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial, taxă de timbru), cu aplicarea art. 453 alin. (1) şi (2) şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021 şi a încheierii din 10 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâta B.

De asemenea, intervenienta D. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Prin recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021 şi a încheierii din 10 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost invocate următoarele critici, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii din 10 mai 2021, în sensul admiterii în întregime a cererii de probatoriu formulată de recurenta-pârâtă B. S.A. şi casarea în parte a deciziei civile nr. 1034A/2021, în principal, admiterea recursului şi casarea deciziei civile în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulata de intimatul-reclamant A. şi admiterea cererii de chemare în judecată conexă, formulată de recurenta B., în sensul de a se constata că palmaresul echipei de fotbal A. aferent perioadei 1947 - data depunerii cererii conexe este unic prin prisma continuităţii sportive şi competiţionale, iar acesta aparţine reclamantului B. S.A., în calitatea sa de unic continuator al activităţii fotbalistice şi competiţionale al echipei de fotbal A., pe care o gestionează.

În secundar, a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei civile, în sensul menţinerii dispoziţiilor privind lipsa calităţii procesuale pasive a A. aferentă perioadei 1998 - 2003 din cererea principală şi admiterea cererii de chemare în judecată conexă formulată de recurenta B. S.A., în sensul de a se constata că palmaresul echipei de fotbal A. aferent perioadei 2003 - data depunerii cererii conexe aparţine reclamantei B. S.A., în calitatea sa de continuator al activităţii fotbalistice şi competiţionale al echipei de fotbal A. pe care o gestionează.

În terţiar, a solicitat trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, pentru a analiza palmaresul echipei de fotbal A. aferent perioadei 2003 - data depunerii cererii conexe şi menţinerea dispoziţiilor privind lipsa calităţii procesuale pasive a A. aferentă perioadei 1998 - 2003.

În temeiul art. 519 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

1. Dreptul asupra palmaresului unei echipe de fotbal profesionist este unul patrimonial sau nepatrimonial?

2. Palmaresul unei echipe de fotbal profesionist, căreia i s-a asigurat continuitatea sportivă şi competiţională pe toata perioada existenţei sale, în mod succesiv de mai multe entităţi juridice, este unic şi aparţine ultimei entităţi care a continuat şi deţine activitatea sportivă şi competiţională a echipei, sau este fragmentat şi acesta aparţine entităţilor juridice continuatoare aferent perioadelor în care acestea au asigurat continuitatea?

Pe fondul recursului, în ceea ce priveşte încheierea din 10 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a arătat că încheierea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, conţine motive contradictorii, respectiv cuprinde motive străine de natura cauzei, cu încălcarea art. 250 C. proc. civ. în ceea ce priveşte aspectul respingerii în parte a cererii de probatoriu formulată de reclamanta B. în cererea conexă, deoarece nu justifică de ce probele solicitate a fi administrate nu au caracterul de a fi pertinente, concludente sau apte de a lămuri cauza dedusă judecăţii.

Mai arată recurenta că deşi cererea de administrare a probatoriului în apel respectă dispoziţiile art. 245 C. proc. civ., prin aceasta solicitând administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului şi expertiza tehnică judiciară în specialitatea contabilitate, anexând întrebările propuse spre a fi administrate şi obiectivele expertizei solicitate, cu indicarea tezei probatorii a fiecăreia dintre probele solicitate, instanţa de apel a încuviinţat doar proba cu înscrisurile de la dosar şi a respins toate celelalte solicitări de probe ca nefiind utile soluţionării cauzei. În continuare, recurenta detaliază mijloacele de probă a căror administrare o consideră utilă, cu indicarea tezei probatorii pentru fiecare probă în parte.

Cu privire la decizia nr. 1034A din 28 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, criticile vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, conţine motive contradictorii, respectiv cuprinde motive străine de natura cauzei, decizia încălcând principiul disponibilităţii părţilor prevăzut de art. 9 C. proc. civ., fiind dată fără o analiză obiectivă a cauzei.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a respins motivul de apel reprezentat de faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii conexe - instanţele de fond au interpretat greşit natura şi întinderea petitului cererii conexe şi au încălcat principiile disponibilităţii şi al dreptului la apărare al reclamantei B. S.A.; instanţele de fond au interpretat greşit că acţiunea conexă se raportează strict la perioada din acţiunea principală, respectiv la palmaresul aferent perioadei 1947 - 2003 şi, întrucât au constatat palmaresul în favoarea A., au respins ca neîntemeiată cererea conexă. Or, nu acesta era întinderea palmaresului din cererea conexă, petitul acesteia neindicând o anumită perioadă, astfel încât instanţele de fond trebuiau să analizeze palmaresul echipei A. de la data naşterii echipei din anul 1947 şi până la data cererii de chemare în judecată, în caz contrar fiind adusă atingere principiului disponibilităţii părţii, limitând întinderea dreptului a cărui existenţă/inexistenţă era cerută a se constata prin cererea de chemare în judecată. Instanţele de fond erau obligate să lămurească cauza sub aspect obiectiv, iar hotărârea instanţei de apel nu trebuia să se raporteze la rândul său la o reţinere indirectă, eronată a instanţei de fond, ci trebuia la rândul său să stabilească obiectiv întinderea drepturilor deduse judecăţii.

Mai arată că deşi instanţele de fond s-au raportat la considerentele deciziei nr. 3425/2014 prin care Înalta Curte a reţinut că reclamantul nu a transferat întregul patrimoniu către recurentă, acestea nu au analizat dacă a existat un transfer parţial al patrimoniului, iar în cadrul transferului parţial a intrat şi palmaresul echipei de fotbal transferată. Instanţa de apel nu motivează obiectiv reţinerea potrivit căreia palmaresul trebuia în mod obligatoriu indicat într-un act de cesiune - instrumentum şi de ce nu putea opera o aşa-zisă uzucapiune, ca mod natural de transfer a unui drept. Instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra caracterului unic al patrimoniului unei echipe de fotbal care a avut continuitate.

De asemenea, a mai susţinut că instanţa de apel a respins ca lipsite de interes apărările apelantei potrivit cărora palmaresul nu este un drept absolut, indisolubil legat de club, care poate face obiectul unui transfer către o altă entitate, distinct de transferul clubului sau al echipei de fotbal, motivarea fiind străină de natura cauzei.

Mai arată că deşi B. s-a înfiinţat în anul 2003, aceasta a preluat de la E. echipa de fotbal A. şi totodată istoria şi tradiţiile glorioase ale echipei de fotbal profesionist A., echipa acesteia fiind continuatoarea activităţii competiţionale a secţiei de F., închis în anul 1998. Între palmares şi dreptul de a participa la competiţiile de fotbal există o legătură firească, logică, fiind preluat odată cu continuarea activităţii sportive pe plan competiţional. Preluarea echipei se realizează în mod indisolubil cu preluarea palmaresului acesteia.

Transferul, chiar şi parţial, al unui fond de comerţ, dar care includea şi echipa de fotbal, locul în grupe de la momentul respectiv, drepturile federative ale jucătorilor, istoria şi trecutul glorios, include şi transferul asupra palmaresului clubului, potrivit principiului de drept accesorium sequitur principale.

În fine, a mai arătat recurenta că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiilor privind lipsa de interes şi inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

Prin recursul formulat de recurenta-intervenientă D. împotriva deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au formulat următoarele critici:

Instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, acordând altceva decât ceea ce s-a cerut, cu încălcarea principiului disponibilităţii, stabilind că dreptul nepatrimonial asupra palmaresului aparţine reclamantului-intimat din 1947 până în 1998. De asemenea, a formulat critici în ce priveşte nesoluţionarea cererii conexe formulate de B. S.A.

În ceea ce priveşte calitatea părţilor din litigiu, este vădit nefondată considerarea calităţii procesuale a A., respectiv B. S.A. într-un litigiu de transmitere succesivă a unui bun, cu atât mai mult cu cât natura juridică a acţiunii intimatului se circumscrie acţiunii în constatare.

Potrivit normelor procesuale în materie, interesul pentru promovarea unui demers juridic ofensiv trebuie să fie, printre altele, legitim. Legitimitatea este generată de concordanţa interesului cu bunele moravuri, cu respectarea legii şi cu informarea corectă a tuturor celor interesaţi. În această speţă, prin raportare la interesul urmărit de A., şi anume de asociere a palmaresului istoric realizat de fosta secţie de fotbal şi transmis expres şi implicit către E. cu noua echipă de fotbal înfiinţată în 2016, se poate constata fără dubiu că nu este atrasă incidenţa legitimităţii care să justifice cererea introductivă.

În fine, a mai susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a indica aceste norme cu privire la palmares.

Deşi este foarte amplă, cea mai mare parte a cererii de recurs formulată de recurenta-intervenientă D., conţine istoricul cauzei, critici care vizează situaţia de fapt, dar şi chestiuni care depăşesc apărările formulate în recurs de recurenta-pârâtă.

5. Apărările părţilor:

Intimatul-reclamant A. (UM x Bucureşti) a formulat întâmpinări faţă de recursul declarat de pârâta B. S.A. şi faţă de recursul declarat de intervenienta D., prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca inadmisibile, dat fiind faptul că susţinerile recurenţilor nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, ca neîntemeiate.

Prin întâmpinarea formulată faţă de recursul promovat de pârâta B. S.A. a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, arătând că nu sunt întrunite condiţiile cumulativ prevăzute de lege, nefiind vorba despre o problemă de drept reală. În plus, apreciază că cererea recurentei este doar un mijloc prin care se tinde la tergiversarea soluţionării cauzei, motiv pentru care solicită respingerea acesteia.

Referitor la criticile vizând încheierea de şedinţă din data de 10 mai 2021, prin care s-a cerut administrarea unui nou probatoriu în apel, solicită a fi înlăturate, având în vedere că recurenta nu a anexat înscrisuri noi odată cu apelul formulat şi nici nu a înaintat ulterior astfel de înscrisuri. Mai mult, nici nu a probat că ar fi iniţiat demersuri pe lângă Federaţia Română de Fotbal pentru a obţine înscrisurile solicitate, iar instanţa de apel, în mod corect, nu a înţeles să dea curs solicitărilor formulate de apelantă, fără a fi fost iniţiate în prealabil minime demersuri de către aceasta. În plus, arată că palmaresul disputat nu depinde de un organizator de competiţii precum FRF, aşa încât cererile de probatorii nu sunt utile soluţionării cauzei.

În ce priveşte interogatoriul, arată că întrebările erau similare cu cele depuse în etapa fondului, prin urmare, acestea nu erau relevante de vreme ce s-a formulat un răspuns faţă de întrebările adresate în etapa fondului, iar instanţa le-a analizat.

În ce priveşte expertiza tehnică judiciară specialitatea contabilitate, arată că proba este neconcludentă, de vreme ce obiectul acţiunii vizează o acţiune în constatare, fără valoare patrimonială, vizând palmaresul.

În ce priveşte motivul de recurs vizând considerentele contradictorii, respective străine de natura cauzei, recurenta nu precizează în concret care sunt acestea.

De asemenea, deşi se invocă o încălcare a principiului disponibilităţii şi al dreptului la apărare, recurenta nu indică în ce mod s-a produs această încălcare. În ce priveşte cererea conexă, mai arată că instanţa de apel a analizat acest motiv şi l-a respins, expunând clar şi coerent raţiunile pentru care a procedat în acest mod.

În mod corect instanţele fondului au ţinut seama de aspectele statuate cu putere de lucru judecat prin Decizia Înaltei Curţi nr. 3425/2014, potrivit cărora reclamantul este titularul unei mărci notorii, că nu a cesionat niciodată această marcă, că nu a existat un acord de înregistrare a ei de către B. şi că patrimoniul A. nu a fost transferat, prin urmare nici palmaresul nu a fost transferat.

În ce priveşte motivarea instanţei de apel, potrivit căreia palmaresul nu este un drept accesoriu al echipei de fotbal, precizează că este întru totul corectă şi, în plus, recurenta nu a probat transferul palmaresului în alt mod.

În ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiilor inadmisibilităţii şi a lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, arată că este falsă, procedând la citarea fragmentelor ample prin care, instanţa de apel a analizat şi în cele din urmă a respins cele două excepţii invocate.

Prin întâmpinarea formulată faţă de recursul promovat de intervenienta D., intimatul arată că instanţa de apel s-a pronunţat în limitele sesizării şi a admis cerere tot în limitele sesizării, aşa încât admiterea cererii în parte nu echivalează cu acordarea a altceva decât ceea ce s-a cerut. În opinia intimatului, acest motiv de recurs relevă reaua-credinţă a intervenientei şi s-ar impune amendarea acesteia.

Referitor la criticile subsumate secţiunii calitatea părţilor în litigiu, intimatul-reclamant arată că activitatea sportivă fotbalistică a fost desfăşurată în cadrul unor entităţi juridice diferite, cu regim juridic distinct care şi-au desfăşurat activitatea în perioadele 1947-1998, 1998-2003 şi ulterior anului 2003.

În ce priveşte interesul reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, contrar criticilor formulate, arată intimatul că acţiunea a fost iniţiată după ce reprezentanţii pârâte au afirmat că revendică palmaresul echipei istorice de fotbal, afirmând şi în prezent că acesta îi aparţine, dreptul fiind, aşadar, contestat de către recurenta-pârâtă.

Or, prin afirmaţia potrivit căreia Asociaţia non profit continuă activitatea sportivă şi de performanţă a secţiei de Fotbal al A., nu se poate reţine şi transferul palmaresului, afirmaţia având un caracter generic.

În ce priveşte competenţa de soluţionare a diferendului, arată că nu sunt aplicabile dispoziţiile Statutului FRF şi, prin urmare nici clauza arbitrală, întrucât reclamantul A. funcţionează în condiţiile art. 29 - fiind un club sportiv de drept public, iar nu în condiţiile art. 31 (asociaţie fără scop patrimonial ori societate pe acţiuni) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000.

În ce priveşte cererea conexă, instanţa de apel a soluţionat în mod corect criticile de apel vizând acest aspect, reţinând o limitare prin petit, a perioadei vizate de cererea conexă, prin aceea că s-a cerut să se constate că îi aparţine palmaresul fostei echipe A., iar nu cel al actualei echipe de fotbal. De asemenea, mai arată că în apel se indică perioada maximă 2017, dar, prin precizările formulate de recurentă, se arată că cererea trebuia analizată până la data introducerii cererii conexe, ce a avut loc în anul 2018.

În ce priveşte aspectele vizând palmaresul echipei, reiterează că astfel de drepturi nu au fost cedate nici către E. şi nici către B. şi, contrar celor susţinute de recurentă, demersul iniţiat de reclamant nu a învestit instanţa cu preluarea locului în clasamentul unei ligi profesioniste, astfel că acest motiv de recurs este străin de natura cererii şi de cadrul procesual trasat de reclamant.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 12 mai 2022 a fost respinsă excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimatul-reclamant A., recursurile fiind admise în principiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând încheierea şi decizia recurate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Având în vedere modalitatea de structurare a memoriilor ce cuprind dezvoltarea motivelor de recurs de către cele două recurente, acestea vor fi grupate şi analizate împreună, în funcţie de cazul de casare căruia i se circumscrie fiecare dintre susţinerile formulate de părţi.

Din perspectiva criticilor formulate de recurente vizând soluţionarea motivului de apel referitor la încălcarea normelor de procedură, respectiv a principiului disponibilităţii şi a dreptului la apărare, motiv de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte îl găseşte fondat.

Parcursul procesual al dosarului relevă că prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu B. să se constate că palmaresul echipei de fotbal a A. de la înfiinţare, respectiv anul 1947 si până în anul 2003, îi aparţine. La dosarul x/2018 se arată în mod expres în cererea conexă:

"A. nu contestă calitatea B. de continuator al activităţii fotablistice şi competeiţionale şi de deţinător al palmaresului aferent perioadei 2003- prezent."

La termenul de judecată din 25 septembrie 2018, pârâta a depus o cerere vizând precizarea întâmpinării şi a solicitat instanţei ca în virtutea rolului activ să califice întâmpinarea depusă în cauză ca reprezentând cerere reconvenţională, cerere în raport de care instanţa din oficiu a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii reconvenţionale şi a amânat pronunţarea asupra acesteia la data de 27 septembrie 2018.

Prin încheierea din data de 27.09.2018, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia tardivităţii depunerii cererii reconvenţionale, reţinând că nu se impune recalificarea întâmpinării, de vreme ce conţinutul actului procesual este concordant cu denumirea sa, prin aceasta pârâta invocând apărări în vederea respingerii acţiunii, din cuprinsul actului procesual nerezultând că se formulează pretenţii proprii. Totodată, a calificat cererea depusă la termenul din 25.09.2018 de către pârâtă ca reprezentând cerere reconvenţională, pe care a respins-o ca tardivă.

La termenul din 23 octombrie 2018, cu ocazia discuţiilor în vederea încuviinţării probatoriului, pârâta B. s-a opus administrării probei cu interogatoriul cu motivarea că, prin raportare la teza probatorie, folosirea palmaresului recent nu face obiectul cauzei; acelaşi lucru a susţinut şi reclamantul, în cadrul răspunsului său la interogatoriu (răspunsul la întrebarea 28 aflat la fila x din volumul V fond).

La termenul din 28 martie 2019, ulterior administrării probatoriului în prezenta cauză, reclamantul a depus un extras vizând acţiunea constituită sub dosar nr. x/2018, motiv pentru care s-a dispus amânarea cauzei în vederea soluţionării excepţiei de conexitate cu dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea din 23 aprilie 2019, a fost admisă excepţia conexităţii şi s-a dispus conexarea cauzei înregistrate sub nr. x/2018 la cauza de faţă - dosar nr. x/2017.

La termenul din data de 21 mai 2019, reclamantul A. a invocat excepţia nulităţii cererii conexe inclusiv prin raportare la deficienţe de claritate a redactării cererii, excepţie ce a fost respinsă de instanţa de fond. Prin sentinţa civilă nr. 1628 din 5 iulie 2019, a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul A., fiind respinsă cererea conexă formulată de B. ca neîntemeiată.

Prin cererea de apel, B. a criticat soluţia instanţei de fond întrucât deşi cererea sa de constatare a dreptului asupra palmaresului viza perioada 1947-2017, Tribunalul, respingând cererea conexă, a analizat şi s-a pronunţat exclusiv pentru dreptul aferent perioadei 1947-2003, inclusiv din perspectiva cererii conexe, motiv pentru care, afirmă că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra dreptului său pretins pentru intervalul 2003-2017.

Instanţa de apel a respins acest motiv de apel, cu motivarea că în cererea conexă nu este indicată perioada pentru care B. solicită să se constate în persoana sa dreptul asupra palmaresului, astfel că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceasta ar fi fost subsumată aceleiaşi perioade pentru care s-a formulat cererea introductivă - 1947-2003, concluzionând aşadar că nu este vorba despre o eroare a instanţei de fond, ci despre limitele învestirii trasate chiar de către apelanta B.

Astfel, aferent cererii conexe, instanţa de apel a respins la termenul din 10 mai 2021 solicitările de probatorii ale apelantei B., formulate în dovedirea dreptului pretins pentru perioada indicată de aceasta în mod expres prin cererea de apel, iar prin decizia civilă nr. 1034A din 28 iunie 2021 a reţinut că prima instanţă nu a fost învestită cu o solicitare conexă pentru perioada ulterioară anului 2003.

Înalta Curte urmează a admite acest motiv de recurs şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare.

Este adevărat că petitul cererii conexe este redactat deficitar, astfel cum remarcă în considerente şi instanţa de apel, în sensul în care, deşi pârâta-reclamantă solicită să se constate în persoana sa dreptul asupra palmaresului, pe de-o parte nu indică un interval de timp, iar pe de altă parte, solicitarea sa vizează constatarea dreptului asupra palmaresului fostei echipei de fotbal profesionist A.; această ultimă precizare poate îndreptăţi instanţa să considere că deşi nedeterminată perioada de timp, ea este determinabilă prin raportare la durata existenţei fostei echipe de fotbal profesionist A., astfel cum, de altfel reţine instanţa de apel în considerente.

Cu toate acestea, din cuprinsul cererii conexe aflate la dosarul nr. x/2018, reiese că B. a făcut vorbire începând cu fila x, la rezultatele obţinute ulterior perioadei 2003, astfel încât există elemente ce pot contura petitul acţiunii conexe în funcţie de conţinutul acesteia, având în vedere susţinerile şi argumentele formulate în cuprinsul cererii. Aşa cum s-a arătat anterior, în cerere se arată în mod expres că:

"A. nu contestă calitatea B. de continuator al activităţii fotablistice şi competeiţionale şi de deţinător al palmaresului aferent perioadei 2003- prezent."

Înalta Curte, reţine că, pentru a răspunde criticii formulate de recurenţi, trebuie lămurit dacă instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., precum şi dacă, în analiza efectuată în calea de atac, a ţinut cont de principiul disponibilităţii, de dreptul la apărare şi de principiul contradictorialităţii.

Principiul disponibilităţii este consacrat de dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia: "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel." Înţelesul acestui text trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 9 din acelaşi act normativ, conform căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererea de chemare în judecată.

Limitele judecăţii trebuie raportate la ceea ce constituie obiect al învestirii instanţei, obligaţia instanţei fiind de a clarifica cererea de chemare în judecată pentru a se pronunţa asupra petitului dedus judecăţii. În situaţia în care există neconcordanţe între obiectul cererii şi explicitarea acestuia prin conţinutul şi argumentele aduse, era necesar ca instanţa să solicite pârâtei-reclamante lămuririle necesare, pentru a determina astfel sensul real al demersului judiciar iniţiat de acesta. Astfel, omisiunea instanţei de a pune în discuţia părţilor limitele învestirii instanţei prin cererea conexă încalcă principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, împiedicând părţile să îşi propună apărările şi să obţină o soluţie care să tranşeze fondul cauzei, în special cu privire la petitul formulat de recurenta-pârâtă pentru perioada 2003-2017.

Înalta Curte, în dezacord cu instanţa de apel, reţine că dispoziţiile art. 204 C. proc. civ. referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată nu sunt aplicabile, de vreme ce, în cauză, nu s-a verificat aplicarea principiului disponibilităţii, din perspectiva limitelor învestirii instanţei cu privire la cererea conexă. Examinarea dispoziţiilor legale menţionate devenea incidentă numai după ce instanţa clarifica perioada de timp pentru care s-a solicitat dobândirea palmaresului, mai ales în contextul în care în cuprinsul cererii formulate de pârâta-reclamantă A. se menţionează că rezultatele obţinute ulterior perioadei 2003 îi aparţin, astfel încât există elemente ce pot contura petitul acţiunii conexe în funcţie de conţinutul acesteia. Formularea petitului cererii de chemare în judecată nu presupune utilizarea unor formule sacramentale, ci din acesta trebuie să reiasă ce anume solicită partea, în caz contrar, s-ar ajunge la restrângerea în mod artificial a limitelor învestirii.

Aşa fiind, dacă există îndoieli asupra sensului real al petitului cererii generate de neconcordanţa acestuia cu motivele invocate în cuprinsul cererii, s-ar fi impus, ulterior conexării cauzei, ca instanţa de fond să solicite pârâtei-reclamante lămuririle necesare, pentru a contura astfel cadrul procesual obiectiv prin raportare la limitele temporale ale acţiunii iniţiate de acesta.

Este neîndoielnic însă că instanţa de apel a reţinut în mod corect că atât reclamanta, cât şi pârâta au solicitat să se constate că sunt titulare ale palmaresului echipei A. pentru perioada 1947 -2003, aspect care nu este contestat de niciuna dintre părţi.

Această chestiune a fost tranşată prin decizia nr. 1034A din 28 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 1628 din 5 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. (U.M. x Bucureşti), au fost admise cererile de intervenţie accesorii formulate de C. şi D., a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului A. în privinţa cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 şi a respins această cerere în consecinţă. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la soluţia în privinţa constatării că palmaresul echipei de A. din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului A., precum pe cele referitoare la soluţia în privinţa cererii conexe.

Instanţa de apel a analizat susţinerile părţilor, a lămurit situaţia de fapt şi a stabilit drepturile părţilor, pronunţându-se, atât pentru cererea reclamantei, cât şi pentru cea a pârâtei, asupra entităţii juridice căreia îi revine palmaresul aferent perioadei 1947-1998.

Ceea ce este contestat de recurente este, în esenţă, faptul că preluarea palmaresului operează pentru recurenta-pârâtă societatea B. S.A şi în perioada 2003-2017, aceasta fiind titulara dreptului de a deţine palmaresul, în pofida schimbării denumirii persoanelor juridice care l-au deţinut.

Înalta Curte reţine că, în examinarea motivelor invocate în calea de atac, instanţa de apel a dat dovadă de un formalism excesiv, care trebuie evitat din perspectiva respectării dreptului de acces la un tribunal, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă, o interpretare deosebit de riguroasă dată de instanţele interne unei norme de procedură, cu un formalism excesiv, poate fi de natură a priva părţile de dreptul de acces la un tribunal (cauza Perez de Rada Cavanilles c. Spaniei, p. 49; cauza Sotiris et Nikos Koutras ATTEE c. Greciei, p.20, cauza RTBF c. Belgiei, p. 71-72, 74).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa constantă că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective [...] acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real «ascultate», adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina «instanţei» obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [...]."

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunţată în Cauza Dombo Beheer BV împotriva Olandei, în sensul că fiecare parte la un proces trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, inclusiv în ceea ce priveşte probele, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă. Principiul egalităţii armelor - unul din elementele noţiunii mai largi de proces echitabil şi componentă importantă a unei apărări efective într-un proces cu caracter judiciar - impune fiecărei părţi să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza sa în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu "adversarul" ei. Aşadar, principiul egalităţii armelor semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unui tribunal, fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces (Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Ankerl împotriva Elveţiei, paragraful 38).

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ., de vreme ce, în cauză, nu s-a verificat aplicarea principiului disponibilităţii, din perspectiva limitelor învestirii instanţei cu privire la cererea conexă. Or, prioritar pentru instanţă era să stabilească obiectul cererii, modificarea acesteia în temeiul art. 204 din cod, fiind ulterioară determinării limitelor învestirii instanţei. Examinarea dispoziţiilor legale menţionate devenea incidentă numai după ce instanţa clarifica perioada de timp pentru care s-a formulat petitul principal, în special pentru 2003-2017, aşa cum rezultă din conţinutul cererii.

Consecinţa acestei modalităţi de analiză a motivelor de apel a determinat o incorectă şi insuficientă stabilire a cadrului procesual obiectiv din perspectiva cererii conexe, generând o încălcare a dreptului de dispoziţie al părţilor, aşa cum acesta este reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. şi a dreptului la un proces echitabil conform art. 6 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursurilor şi casarea deciziei şi a încheierii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Totodată, având în vedere că încheierea recurată din data de 10 mai 2021 este strâns legată de cererea conexă, întrucât prin aceasta instanţa apel a respins solicitările de probatorii formulate de B. în vederea dovedirii cererii sale conexe, în rejudecare, instanţa de apel urmează să aprecieze asupra pertinenţei, concludenţei şi utilităţii încuviinţării probatoriului solicitat.

Concluzionând, pentru aceste motive se impune admiterea recursurilor şi casarea deciziei şi respectiv a încheierii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, în vederea stabilirii existenţei dreptului pârâtei-reclamante asupra palmaresului pentru intervalul 2003-2017.

În rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere şi apărările intimatei-reclamante B., potrivit cărora activitatea sportivă fotbalistică a fost desfăşurată în cadrul unor entităţi juridice diferite, cu regim juridic distinct, care şi-au desfăşurat activitatea în perioadele 1947-1998, 1998-2003 şi ulterior anului 2003.

În ce priveşte însă celelalte motive de recurs, Înalta Curte urmează să le respingă, pentru motivele ce vor fi arătate.

Aşa cum s-a precizat anterior, având în vedere modalitatea de structurare a memoriilor ce cuprind dezvoltarea motivelor de recurs, Înalta Curte le va analiza după o prealabilă grupare, în funcţie de cazul de casare căruia i se circumscrie fiecare şi cu observarea împrejurării că o parte dintre susţineri nu pot fi calificate ca motive de nelegalitate, ci de netemeinicie, ce tind şi la reevaluarea probatoriului, astfel încât nu intră în sfera analizei specifice a instanţei de recurs, motiv pentru care acestea nu vor fi analizate.

Motivul de recurs invocat de recurenta-intervenientă subsumat art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., prin care s-a criticat hotărârea recurată din perspectiva respingerii motivului de apel de ordine publică invocat, vizând necompetanţa generală a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona litigiul, Înalta Curte reţine că este nefondat în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 554 C. proc. civ.

În opinia recurentei, în cauză este aplicabil Statutul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), care, prin dispoziţiile art. 58 instituie o procedură arbitrală obligatorie în cazul litigiilor izvorâte din sau în legătură cu activitatea fotbalistică din România, în care sunt angrenate cluburi afiliate şi oficiali ai acestora, oficiali ai FRF/LPF/AJF/AMFB, jucători, agenţi de jucători sau agenţi de meciuri, consecinţa instituirii clauzei arbitrale în Statut fiind că aceste categorii de litigii urmează a fi soluţionate exclusiv de comisiile cu atribuţii jurisdicţionale ale FRF.

Instanţa de apel a procedat la o analiză exhaustivă a dispoziţiilor incidente ale Statutului Federaţiei Române de Fotbal, analiză în urma căreia, în mod corect a statuat că cel puţin una dintre părţile litigante - reclamantul, nu are şi nici nu poate avea calitatea de membru FRF prin raportare la forma de organizare (club sportiv de drept public), astfel încât acestuia nu îi incumbă obligaţia de a respecta Statutul FRF şi implicit, nici aceea de a se supune arbitrajului.

De asemenea, Înalta Curte observă că recurenta a invocat, în vederea deferirii cauzei spre soluţionare unei jurisdicţii private, exclusiv dispoziţiile statutare ale FRF, nu şi existenţa unei convenţii arbitrale ce ar fi intervenit între părţi (fie sub forma unei clauze compromisorii ori a unui compromis).

În acest context, în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora competenţa generală a instanţelor este de ordine publică, iar derogarea de la dispoziţiile legale nu poate avea loc decât în condiţiile expres stabilite de lege, în lipsa aplicabilităţii Statutului FRF şi în lipsa unei convenţii arbitrale, instanţa sesizată cu soluţionarea prezentului litigiu nu se află în ipoteza prevăzută de art. 554 C. proc. civ. şi nu se poate declara necompetentă.

Prin urmare, în mod corect a înlăturat Curtea de Apel susţinerile intervenientei D. vizând caracterul arbitrabil al litigiului şi a reţinut competenţa generală a instanţelor judecătoreşti române.

În ce priveşte motivul de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă a criticat soluţia instanţei de apel din perspectiva nepronunţării asupra excepţiilor privind lipsa de interes şi inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, invocate de aceasta în faţa primei instanţe şi ulterior prin motivele de apel, Înalta Curte îl va respinge ca neîntemeiat.

Potrivit art. 245 C. proc. civ., excepţiile reprezintă mijloace prin care partea interesată invocă neregularităţi procedurale, fără să pună în discuţie fondul dreptului, iar potrivit art. 248 C. proc. civ., din raţiuni de bună gestionare a procesului, prevede că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, cu excepţia situaţiei în care, pentru a soluţiona excepţia este necesară administrarea aceloraşi dovezi ca şi pentru soluţionarea fondului.

Înalta Curte observă că recurenta a invocat în faţa instanţei de fond, prin întâmpinare, excepţia lipsei de interes, pe care însă nu a susţinut-o în faţa instanţei de fond, astfel încât, prin raportare la dispoziţiile art. 152 C. proc. civ. şi aspectele subsumate acesteia, prin care se pun în discuţie aspecte de fond, a fost calificată ca reprezentând o apărare de fond şi a fost examinată odată cu fondul cauzei.

În privinţa acesteia, instanţa de fond s-a pronunţat prin considerentele sentinţei pronunţate, în vreme ce excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost invocată pentru prima dată de către recurenta-pârâtă în faţa instanţei de apel. Prin memoriul de apel, B. a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii introductive.

Curtea de Apel a analizat şi s-a pronunţat în privinţa ambelor excepţii invocate, la pct. 5 din hotărârea recurată (paginile 56-57), regăsindu-se analiza proprie pe care a efectuat-o instanţa de apel şi care a condus la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, în vreme ce, în privinţa excepţiei lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii introductive, s-a pronunţat prin paragraful final al pct. 5 (de la pagina 57) în sensul în care, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului pentru perioada 1998-2003, de vreme ce excepţia lipsei de interes invocată viza tot perioada ulterioară anului 1998, efectul urmărit de apelantă fiind atins aşadar ca urmare a admiterii unei alte excepţii procesuale.

Împrejurarea că instanţa de apel nu a menţionat în dispozitiv soluţia în privinţa celor două excepţii, nu conduce la concluzia nepronunţării în privinţa acestora, o atare susţinere fiind infirmată de considerentele consacrate analizei criticilor şi mijloacelor invocate de apelantă pentru schimbarea hotărârii primei instanţe.

Drept urmare, nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ. astfel încât acest motiv de recurs urmează a fi respins.

Din perspectiva faptului că niciunul dintre memoriile de recurs nu formulează critici în privinţa modului în care Curtea de Apel a soluţionat cele două excepţii şi nici a considerentelor aferente, recurenta-pârâtă limitându-se la a menţiona că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestora, aşadar, întrucât nu au fost aduse critici efective faţă de cele reţinute de instanţa de apel, recurenta-pârâtă reiterând argumentele susţinute şi în faţa instanţei de apel, Înalta Curte reţine că motivele de recurs sunt nefondate.

Tot subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva motivului de recurs invocat de recurenta D., potrivit căruia instanţa de apel a acordat altceva decât s-a cerut prin aceea că deşi cererea introductivă viza constatarea dreptului asupra palmaresului pentru intervalul 1947-2003, însă instanţa de apel a recunoscut dreptul în persoana reclamantului pentru intervalul 1947-1998, Înalta Curte reţine că este de asemenea nefondat.

Înalta Curte reţine că pentru a statua asupra întinderii din punct de vedere temporal a dreptului pretins, curtea de apel a procedat la analizarea criticilor apelantei-pârâte vizând lipsa calităţii procesuale active a reclamantului A., pentru perioada 1998-2003. Prin urmare, analiza şi admiterea criticii apelantei-pârâte a condus la diminuarea intervalului temporal pentru care a fost recunoscut dreptul asupra palmaresului în persoana reclamantului, faţă de cel pretins prin cererea introductivă.

Această împrejurare nu reprezintă o încălcare a principiului disponibilităţii şi nici a dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum afirmă recurenta intervenientă, întrucât cererea de recunoaştere a dreptului pentru intervalul 1947-2003 include şi perioada pentru care s-a recunoscut efectiv dreptul, 1947-1998, iar soluţia instanţei de apel este rezultatul analizei şi admiterii uneia dintre criticile formulate de apelanta-pârâtă.

Tot subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva criticii vizând interesului nelegitim al reclamantului, invocată prin motivele de recurs de către recurenta-intervenientă, Înalta Curte reţine că pe de-o parte nu prezintă veritabile critici ale hotărârii instanţei de apel, limitându-se la prezenta o situaţie de fapt şi aprecieri de natură subiectivă, iar pe de altă parte, critica a fost formulată "omisso medio", respectiv fără exercitarea căii de atac a apelului de către acest recurent.

Or, recursul este o cale extraordinară de atac, ce nu are caracter devolutiv şi prin urmare, nu presupune o nouă judecată a fondului, ci numai un control de legalitate al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege.

Având în vedere că recurenta-intervenientă nu a invocat în calea de atac a apelului o atare critică ce vizează soluţia pronunţată de instanţa de fond, condiţia vizând interesul legitim a intrat astfel în autoritatea de lucru judecat. Potrivit art. 430 C. proc. civ., nu poate fi analizată omisso medio, în lipsa exercitării căii de atac intermediare, aceste critici nefiind supuse, spre dezbatere, instanţei de apel.

Astfel, în raport de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc ce hotărâri pot fi atacate pe calea recursului, se constată că recurenta-intervenientă nu poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a supus cenzurii instanţei de apel şi asupra cărora aceasta nu s-a pronunţat.

În privinţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a criticat pe de-o parte că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar pe de altă parte că aceasta cuprinde motive contradictorii, respectiv cuprinde motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine caracterul neîntemeiat şi îl va respinge pentru considerente ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reţine că obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 alin. (1) din Convenţie pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Deşi se invocă o nemotivare a hotărârii, recurenta B. se raportează în fapt la dezlegarea pe care instanţa de apel a dat-o naturii juridice a dreptului pretins în privinţa palmaresului, precum şi în privinţa aplicaţiilor practice de care acesta este susceptibil, critici susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, unele dintre criticile recurentei, prin care formal se susţine că reprezintă o lipsă de motivare a instanţei de apel, presupun o reevaluare a situaţiei de fapt prin prisma elementelor de probatoriu, motiv pentru care acestea din urmă nu vor face obiectul analizei instanţei de recurs.

Contrar susţinerilor recurentelor, hotărârea instanţei de apel este motivată în conformitate cu standardul de calitate instituit de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind enunţate cu claritate atât situaţia de fapt reţinută în cauză pe baza probatoriului administrat aferent perioadei 1947 - 2003, normele legale incidente, precum şi modul de aplicare al legii la situaţia de fapt determinată. De asemenea, Înalta Curte reţine că au fost analizate şi s-a răspuns tuturor argumentelor principale invocate de părţi, iar considerentele sunt formulate şi structurate coerent, de natură a susţine concluzia şi raţionamentul instanţei.

Astfel cum se reţine frecvent în jurisprudenţa Înaltei Curţi, motivarea nu poate avea semnificaţia unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere/critică din calea de atac, fiind unanim recunoscut aspectul potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci una de conţinut, de substanţă.

Împrejurarea că instanţa de apel a dat o altă dezlegare situaţiei de fapt, ori problemelor de drept, faţă de cele propuse de una din părţi, nu echivalează cu reţinerea unor motive străine în considerentele hotărârii, ci, dezlegarea dată de instanţa de apel reprezintă rodul analizei şi aplicării instituţiilor de drept potrivit interpretării proprii, ce nu poate fi cenzurată decât numai în măsura în care se identifică un motiv de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel este motivată conform standardelor de calitate instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar prin motivarea corespunzătoare a hotărârii judecătoreşti, se asigură respectarea garanţiilor de imparţialitate ale judecătorului şi de calitate a actului de justiţie, motiv pentru care, Înalta Curte înlătură şi criticile recurentei-pârâte vizând analiza lipsită de obiectivism pretins a fi fost realizată de instanţa de apel.

Nici criticile vizând considerentele contradictorii nu se confirmă în cauză, recurenta-intervenientă invocând în acest sens că instanţa de apel ar fi reţinut pe de-o parte că palmaresul este susceptibil de a fi divizat, dar pe de altă parte că aceeaşi instanţă continuă să recunoască în persoana reclamantului dreptul asupra palmaresului pentru intervalul 1947-1998.

Înalta Curte observă că cele două teze alăturate de către recurentă pentru a evoca o pretinsă contradicţie, reprezintă dezlegări date de instanţa de apel unor aspecte diferite ce au făcut obiectul analizei instanţei de apel, necesare soluţionării cauzei.

Astfel, reţinând că dreptul la palmares poate fi divizat în raport de fiecare competiţie sportivă la care se obţine o asemenea victorie, instanţa de apel a concluzionat că victoria este alocată atât cubului sportiv la care funcţionează respectiva echipă în momentul obţinerii victoriei, cât şi unei anumite componenţe a echipei la un moment în timp.

Concluzia imediată a instanţei, decurgând din caracterul divizibil al palmaresului, nu poate fi în sensul că acesta a făcut obiectul transferului către o altă entitate, astfel cum afirmă recurentele, ci, instanţa de apel a menţinut dezlegarea dată de instanţa fondului, potrivit căreia dreptul nu a fost cesionat nici ca efect al convenţiei dintre părţi, nici ca efect al legii şi nici ca efect al pretinsului caracter accesoriu al palmaresului în raport de echipa de fotbal, acesta fiind raţionamentul logic din care s-a desprins, în mod corect, concluzia potrivit căreia dreptul asupra palmaresului aferent perioadei 1947-1998 a rămas în persoana reclamantului.

În stabilirea situaţiei de fapt privind neoperarea transferului dreptului asupra palmaresului către recurenta-pârâtă, în mod corect instanţele fondului au dat eficienţă autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 3425/2014 a Înaltei Curţi, prin care s-a statuat irefragabil că la nivelul anului 1999 nu a operat un transfer integral de patrimoniu, astfel cum pretinde recurenta-pârâtă.

Din perspectiva unor considerente contradictorii, critică formulată de recurenta-intervenientă în ce priveşte stabilirea competenţei instanţelor de a soluţiona litigiul, Înalta Curte reţine că în cauză nu se verifică o contrarietate a considerentelor Curţii de Apel care s-a pronunţat în favoarea competenţei generale a instanţelor române în detrimentul unei jurisdicţii facultative, a arbitrajului.

Astfel, recurenta a invocat că există o contradicţie între considerentele prin care instanţa de apel a admis că nu există o consacrare legală a instituţiei palmaresului, reţinând totodată inaplicabilitatea în cauză a Statutului FRF, arătând că de vreme ce litigiul presupune analiza unor termeni specifici, se impune a fi deferit spre soluţionare unei instanţe arbitrale specializate.

Împrejurarea că palmaresul nu cunoaşte o reglementare proprie în legislaţie, nu reprezintă un motiv pentru ca instanţa să îşi declare necompetenţa generală, astfel cum în mod eronat afirmă recurenta, în contextul în care, astfel cum s-a concluzionat la analiza primului motiv de recurs, în cauză nu îşi găseşte aplicarea nici Statutul FRF şi nici nu există o convenţie arbitrală între părţi.

Simpla împrejurare că un drept nu are o reglementare expresă, nu este motiv pentru ca instanţele judecătoreşti să decline soluţionarea cauzei, fără a comite astfel o denegare de dreptate. Potrivit art. 5 alin. (2) C. proc. civ., nefondat judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, în acest caz judecătorul fiind ţinut ca pentru rezolvarea cauzei cu care a fost învestit, să recurgă, în ordine, la dispoziţiile legale aplicabile, la uzanţe, la dispoziţiile legale edictate pentru situaţii asemănătoare, la principiile generale ale dreptului şi la cerinţele echităţii.

Aşadar, criticile recurentei-interveniente formulate în etapa recursului vizând acest aspect sunt de asemenea neîntemeiate.

Din perspectiva motivului de recurs vizând greşita aplicare a dispoziţiilor de drept material, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de ambele recurente, fără însă a indica în concret ce dispoziţii de ordin material au fost încălcate, Înalta Curte reţine de asemenea caracterul nefondat şi îl va respinge în consecinţă.

Subsumat acestui motiv de recurs se critică înţelesul şi natura juridică a dreptului asupra palmaresului unei echipe de fotbal, în concret statuarea de către instanţa de apel asupra naturii juridice nepatrimoniale, asupra împrejurării că vizează doar rezultatele obţinute, iar nu şi diplomele ori trofeele în concret, precum şi împrejurarea că palmaresul nu este susceptibil de a fi transferat dintr-un patrimoniu în altul. De asemenea, se critică statuarea instanţei de apel din perspectiva faptului că nu s-a realizat o cesiune asupra palmaresului, nici ca efect al convenţiei părţilor, nici ca efect al legii şi nici ca efect al continuării activităţilor sportive şi competiţionale, aspect ce nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs de vreme ce presupune aprecierea probatoriului şi se tinde la reevaluarea situaţiei de fapt.

Înalta Curte reţine că deşi instanţele fondului s-au raportat diferit la natura juridică a palmaresului, cea de fond reţinând că are caracter patrimonial, iar cea de apel reţinând caracterul nepatrimonial, ambele au soluţionat în acelaşi mod fondul cauzei, în considerarea faptului că transferul dreptului asupra palmaresului nu a intervenit nici ca efect al legii şi nici ca efect al convenţiei părţilor. Pentru a concluziona astfel, instanţele fondului au dat eficienţă autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 3425/2014 a Înaltei Curţi, prin care s-a statuat irefragabil că la nivelul anului 1999 nu a operat un transfer integral de patrimoniu, astfel cum pretinde recurenta-pârâtă.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentelor în legătură cu dreptul de a participa în competiţii în divizia A, în rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere şi apărările intimatei-reclamante B., potrivit cărora activitatea sportivă fotbalistică a fost desfăşurată în cadrul unor entităţi juridice diferite, cu regim juridic distinct, care şi-au desfăşurat activitatea în perioadele 1947-1998, 1998-2003 şi ulterior anului 2003.

Vor fi avute în vedere şi convenţiile încheiate între părţi pentru a se putea stabili dacă E., care a preluat de la reclamantul A. o serie de drepturi, expres enumerate, avea posibilitatea legală de a transmite palmaresul pentru perioada invocată în cererea conexă.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile şi să trimită cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva încheierii din 10 mai 2021 şi a deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Admite recursul declarat de intervenienta D. împotriva deciziei civile nr. 1034A din 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează încheierea şi decizia recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj