Tranzacţie. Acţiune în constatarea nulităţii absolute parţiale. Renunţarea la dreptul de proprietate. Lipsa unui mandat special. Viciu de consimţământ. Inexistenţa autorităţii de lucru judecat a hotărârii de expedient
Cuprins pe materii: Drept civil. Obligaţii. Izvoarele obligaţiilor. Contractul
Index alfabetic: tranzacţie
- hotărâre de expedient
- autoritate de lucru judecat
- renunţare la drept
- viciu de consimţământ
C.proc.civ., art. 430, art. 431, art. 81 alin. (1)
C.civ. 1864, art. 1704, art. 948, art. 953, art. 1706
A. În raport de specificul juridic al tranzacţiei - convenţie civilă – aceasta trebuie să întrunească condiţiile generale de validitate a contractelor, prevăzute de art.948 din Codul civil din 1864 respectiv capacitatea părţilor de a contracta, consimţământul serios, neviciat şi în deplină cunoştinţă de cauză, un obiect determinat şi o cauză licită.
Or, în condiţiile în care prin procura judiciară autentificată, mandatul acordat de către reclamant pârâtei era un mandat cu reprezentare generală, actul de dispoziţie încheiat de mandatar în numele reclamantului cu privire la dreptul său de proprietate, consfinţit prin tranzacţia atacată şi, implicit, prin hotărârea de expedient, nu echivalează cu o manifestare de voinţă validă a acestuia în sens procesual, conform prescripţiilor imperative ale art.81 alin.(1) C,proc.civ., text care reglementează limitele reprezentării părţilor în judecată şi stipulează că, încheierea unei tranzacţii nu se poate face de reprezentant „decât în baza unui mandat special ori cu încuviinţarea prealabilă a instanţei sau a autorităţii administrative competente.”
Aşadar, procura generală dată unui mandatar nu este suficientă pentru îndeplinirea actelor de procedură de dispoziţie, tranzacţia putând fi încheiată numai în baza unui mandat expres acordat în acest sens.
Cum, în cadrul litigiului anterior, instanţa de judecată era obligată să verifice dacă poate fi reţinută validitatea consimţământului reclamantului cu privire la încheierea tranzacţiei, inclusiv pentru renunţarea acestuia la dreptul de proprietate (cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost prezent la proces) şi dacă mandatul de reprezentare acordat pârâtei îndeplinea condiţiile prevăzute de art.81 alin.(1) C.proc.civ., anume dacă avea caracterul special pentru efectuarea actelor de dispoziţie, soluţia de admitere a acţiunii în sensul constatării nulităţii absolute parţiale a tranzacţiei încheiate între părţi este legală.
B. Întrucât, prin hotărârea de expedient nu s-a soluţionat fondul procesului, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art.430 alin.(1) C.proc.civ. şi, prin urmare, autoritatea de lucru judecat a hotărârii prin care a fost consfinţită tranzacţia dintre părţile litigante nu se poate impune într-o cauză ulterioară. Acest argument, este susţinut de dispoziţiile art.1712 Cod civil din 1864, care reglementează posibilitatea anulării tranzacţiei prin promovarea unei acţiuni de drept comun, având ca obiect nulitatea pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului unui proces, asupra unui titlu nul sau bazată pe documente false, eventuala admitere a unei astfel de acţiuni lipsind hotărârea de expedient de orice efect juridic.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 2336 din 24 noiembrie 2022
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa la 5.09.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei încheiate între părţi şi depusă la termenul de judecată din 21.07.2011, în dosarul nr. x/283/2011 al Judecătoriei Pucioasa, care face parte din dispozitivul sentinţei nr.991 din 21.07.2011 pronunţate în acest dosar; anularea hotărârii de expedient, respectiv a sentinţei civile nr.991 din 21.07.2011 pronunţate de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/283/2011; repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii tranzacţiei, respectiv în starea de indiviziune, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea de completare formulată la data de 24.09.2019, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta D., în raport atât de calitatea acesteia de coproprietar cu cotă nedeterminată conform titlului de proprietate nr.160217 din 24.03.2010, cât şi de mandatar.
Totodată, a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a tranzacţiei pentru cota de ¼ ce îi revine reclamantului din dreptul de proprietate, să se dispună rectificarea celor 14 cărţi funciare cu nr. x39, x56, x76, x59, x07, x49, x60, x31, x58, x40, x32, x35, x13 şi x14 şi a celor 7 cărţi funciare cu nr. x82, x75, x89, x79, x29, x20, x77, în sensul înregistrării acestora pe numele titularilor C., B. şi A. şi instituirea interdicției de înstrăinare pentru pârâţi.
2. Hotărârea Judecătoriei Pucioasa
Prin sentinţa civilă nr.419 din 25.06.2020, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 6.09.2021, Judecătoria Pucioasa a admis excepţia necompetenței materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
3. Hotărârea Tribunalului Dâmboviţa
Prin sentinţa nr.1964 din 17.06.2021, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea sentinţei civile nr.991 din 21.07.2011 pronunţate de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/283/2011 şi a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil. A respins excepţia autorităţii de lucru judecat pentru capătul de cerere privind constatarea nulităţii tranzacţiei. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D., în ceea ce priveşte capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a tranzacției, anularea hotărârii de expedient, repunerea în situația anterioară, rectificarea cărţilor funciare nr. x39, x56, x76, x59, x07, x49, x60, x31, x58, x40, x32, x35, x90, x13, x14 şi instituirea unei interdicții de înstrăinare pentru terenurile din cuprinsul acestora, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A constatat nulitatea absolută parţială a tranzacției încheiate între numiţii A., B. şi C., consfințită prin sentinţa civilă nr.991 din 21.07.2011, pronunţată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/283/2011, în ceea ce priveşte menţiunea privind renunţarea reclamantului, în favoarea pârâtului B. A dispus rectificarea cărţilor funciare nr. x39, x56, x76, x59, x07, x49, x60, x31, x58, x40, x32, x35, x90, x13, x14, în sensul menţionării în partea a II-a a acestora, ca proprietar, şi a reclamantului Popescu I. Dumitru, precum şi a menţionării pentru cei doi proprietari, astfel rezultați, a deţinerii unor cote nedeterminate. A respins capetele de cerere privind repunerea părţilor tranzacţiei în situația anterioară încheierii acesteia, rectificarea cărţilor funciare nr. x75, x89, x79, x29, x20, x77 şi instituirea unei interdicţii de înstrăinare, ca neîntemeiate. I-a obligat pe pârâţi la plata către reclamant a sumei de 9.519,9 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
4. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti
Prin decizia nr.3233 din 20.12.2021, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva sentinţei nr.1964/2021 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi cu intimata-pârâtă D.
5. Recursul
Împotriva deciziei nr.3233/2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă au declarat recurs pârâţii B. şi C., susţinând nelegalitatea acesteia.
Invocând incidenţa dispoziţiilor art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., recurenţii au arătat că instanţa de apel a ignorat situaţia de fapt dedusă judecăţii şi probatoriul administrat în cauză, deşi au existat dovezi cu privire la modalitatea de comunicare a hotărârii de expedient şi a consimţământului liber exprimat de către intimatul-reclamant cu privire la încheierea tranzacţiei.
Recurenţii au menţionat că acesta avea cunoştinţă despre tranzacţia încheiată încă din anul 2009, când a instituit-o, ca mandatar al său, pe intimata-pârâtă D.
Contrar afirmaţiilor sale, intimatul-reclamant a luat cunoştinţă de încheierea tranzacţiei consfinţite prin sentinţa civilă nr.991/2011 a Judecătoriei Pucioasa încă de la momentul perfectării acesteia, împrejurare ce reiese din cuprinsul încheierii pronunţate în dosarul nr. x/120/2018, potrivit căreia s-a prezentat în faţa instanţei şi, deşi a contestat mandatul reprezentantei sale, şi-a însuşit demersurile întreprinse. Totodată, au arătat că, din conţinutul întâmpinării formulate, a rezultat că intimatul-reclamant a recunoscut înţelegerea părţilor cu privire la drepturile fiecăreia.
Recurenţii au susţinut că, potrivit aspectelor consemnate în plângerea penală formulată împotriva intimatei D., care a format obiectul dosarului nr. x/P/2019 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, acesta a arătat că avea cunoştinţă despre încheierea tranzacţiei încă din anul 2018. Însă, chiar şi în ipoteza în care intimatul-reclamant ar fi luat cunoştinţă de tranzacţie în anul 2019, acesta a avut posibilitatea de a solicita repunerea în termen pentru exercitarea căilor legale de atac în scopul anulării convenţiei.
Recurenţii au criticat modalitatea de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, apreciind că excepţia a fost respinsă fără o motivare corespunzătoare, prin preluarea unor succinte argumente din hotărârea instanţei de fond. Susţinând că hotărârea de expedient a fost pronunţată în conformitate cu prevederile legale şi că nu a fost contestată de intimatul-reclamant prin niciuna din căile ordinare sau extraordinare de atac, prin care să invoce lipsa consimţământului său la încheierea tranzacţiei în anul 2011, recurenţii au apreciat că hotărârea de expedient se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel încât nu se mai poate solicita constatarea nulităţii parţiale a tranzacţiei.
Invocând dispoziţiile art.430 C.proc.civ., recurenţii au solicitat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi să se constate că sentinţa civilă nr.991/2011 pronunţată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/283/2011, sub aspectul tranzacţiei încheiate de părţi, se bucură de autoritate de lucru judecat, intimatul-reclamant necontestând hotărârea în căile de atac prevăzute de lege.
Mai mult, asupra terenurilor care formează obiectul tranzacţiei nu s-a dispus ieşirea din indiviziune, astfel că nu se poate constata nulitatea parţială a tranzacţiei, nefiind stabilită o cotă-parte de proprietate pentru niciunul dintre titularii acestui drept.
Au arătat recurenţii că, prin procura judiciară nr.1093 din 27.02.2008, intimatul-reclamant a împuternicit-o pe intimata-pârâtă D. să încheie tranzacţii, inclusiv să dispună de drepturile ce izvorăsc din dosarul nr. x/315/2007, procura nefiind, până în prezent, revocată. De altfel, o revocare ulterioară a acestei procuri ar succede judecăţii pe fond a cauzei, procura fiind depusă de intimata-pârâtă la dosar cu ocazia dezbaterilor. Mai mult, mandatara intimatului-reclamant nu poate, conform legii, să pună concluzii pe fondul cauzei sau în căile de atac, aceasta nefiind absolventa unor studii juridice.
Referitor la sentinţa civilă nr.991/2011 a Judecătoriei Pucioasa, au învederat că aceasta a fost înregistrată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa în luna mai a anului 2018, încheierile emise cu acest prilej fiind comunicate intimatului-reclamant.
Prin sentinţa civilă nr.6034 din 16.12.2008 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. x/315/2007, rămasă definitivă în luna martie a anului 2009, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe numele recurenţilor şi a intimatului-reclamant, fiind emise titluri de proprietate.
Prin procura autentificată sub nr.443 din 2.02.2009, anterior rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 6034/2008, intimatul-reclamant şi recurenţii au împuternicit-o pe intimata D. să îi reprezinte, cu puteri depline, în faţa autorităţilor administrative şi a instanţelor judecătoreşti, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate şi a punerii în posesie a terenurilor în suprafaţă de 163,45 ha, care făceau obiectul sentinţei civile nr.6034/2008 a Judecătoriei Târgovişte.
Susţinerile intimatului-reclamant referitoare la mandat sunt nefondate, întrucât la momentul încheierii acestuia, 2.02.2009, legiuitorul nu prevedea un termen de valabilitate, termenul fiind introdus prin modificarea Codului civil din 2011. Astfel revocarea mandatului putea fi solicitată de către mandatar, mandatul având caracter special, conferindu-i mandatarului dreptul de a încheia acte de administrare şi de dispoziţie.
Sentinţa civilă nr.991/2011 a Judecătoriei Pucioasa i-a fost comunicată intimatului-reclamant la domiciliul procesual ales, iar la momentul la care instanţa a luat act de tranzacţie, recurenţii au fost prezenţi la judecată, intimatul fiind reprezentat de mandatar în baza procurii autentificate sub nr.443/2009. Astfel, nu pot fi reţinute susţinerile acestuia, conform cărora instanţa nu a analizat corect şi legal manifestarea de voinţă a părţilor.
6. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la 1.07.2022, intimatul-reclamant A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art.488 C.proc.civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Aceleaşi concluzii au fost formulate de intimatul-reclamant prin concluziile scrise depuse la 16.11.2022.
Recurenţii şi intimata-pârâtă nu au depus întâmpinare.
7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prioritar, Înalta Curte constată că, potrivit art.486 alin.1 lit.d coroborate cu cele ale art.488 alin.1 pct.1-8 C.proc.civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înţelege să critice hotărârea atacată. Astfel, motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art.488 C.proc.civ., precum şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată.
În cauză, excepţia de nulitate a recursului a fost invocată de intimatul-reclamant din perspectiva neîncadrării criticilor formulate de recurenţi într-unul din cazurile de casare prevăzute de art.488 C.proc.civ., apreciindu-se că acestea reprezintă o reiterare a motivelor de apel şi a apărărilor formulate la fond, care au fost analizate prin hotărârile pronunţate în etapele procesuale anterioare.
Aceste afirmaţii ale intimatului-reclamant sunt nefondate şi nu pot fi reţinute în cauză, întrucât prin motivele de recurs recurenţii au arătat, în esenţă, că, în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond cu privire la respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat pentru capătul de cerere privind constatarea nulităţii tranzacţiei consfințite prin sentinţa civilă nr. 991/2011 a Judecătoriei Pucioasa, pronunţată în dosarul nr. x/283/2011, ignorând dispoziţiile art.430 C.proc.civ., criticile formulate referindu-se şi la consimţământul intimatului-reclamant la încheierea tranzacţiei, precum şi valabilitatea mandatului acordat de acesta intimatei-pârâte D. în scopul reprezentării sale la întocmirea actului juridic. Recurenţii au precizat, de asemenea, că hotărârea pronunţată în apel nu este motivată corespunzător, în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, arătând că argumentele expuse în susţinerea soluţiei de respingere reprezintă preluări succinte ale considerentelor instanţei de fond.
Evaluând posibilitatea de încadrare a acestor critici în dispoziţiile art.488 C.proc.civ., Înalta Curte constată că ele pot fi circumscrise cazurilor de casare prevăzute la pct.6, 7 şi 8 ale articolului menţionat, în raport de care vor fi analizate în cele ce urmează.
Cât priveşte însă criticile ce vizează modalitatea în care instanţa de apel a analizat situaţia de fapt dedusă judecăţii şi probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că acestea reprezintă motive de netemeinicie ale hotărârii atacate, ce excedează căii extraordinare de atac a recursului.
Cum dispoziţiile art.488 C.proc.civ. prevăd că se poate cere casarea unor hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, Înalta Curte nu va proceda la examinarea acestor motive invocate de către recurenţi.
Cu referire la criticile legate de nemotivarea corespunzătoare a soluţiei de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat - examinate din perspectiva art.488 alin.1 pct.6 C.proc.civ. - Înalta Curte le va respinge ca nefondate, întrucât hotărârea atacată respectă dispozițiile legale de motivare prevăzute de art.425 alin.1 lit.b din cod, în sensul că aceasta conţine expunerea argumentelor pe care soluţia a fost fundamentată.
În exercitarea controlului judiciar împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, curtea a arătat în considerentele deciziei recurate că excepţia autorităţii de lucru judecat este neîntemeiată, întrucât hotărârea prin care se ia act de încheierea unei tranzacţii reprezintă un contract judiciar, fiind susceptibilă de a fi anulată pe calea unei acţiuni în anulare de drept comun.
În acest sens, curtea a validat judecata efectuată în fond, în sensul că, practic, instanţa nu face altceva, prin respectiva hotărâre de expedient, decât să ia act de învoiala părţilor, cuprinsă în tranzacţie, şi să consfinţească acest acord de voinţă al părţilor, prin hotărârea de expedient pe care o pronunţă, hotărâre care, în niciun caz, nu se bucură de autoritate de lucru judecat, dat fiind că aceasta nu cuprinde o statuare jurisdicţională, ci doar acordul de voinţă al părţilor litigante.
Astfel, se constată că instanţa de apel a reţinut susţinerile părţilor şi a expus raţionamentul juridic pe baza căruia a menţinut soluţia tribunalului, de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, decizia recurată creând transparenţa argumentaţiei juridice ce se reflectă asupra dispozitivului şi permiţând realizarea controlului judiciar în această etapă procesuală.
Examinând în continuare critica ce vizează modalitatea de aplicare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art.430 C.proc.civ. în cauză, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.7 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că este nefondată şi o va respinge ca atare pentru următoarele considerente:
Argumentele expuse de recurenţi în susţinerea criticii menţionate vizează caracterul definitiv al sentinţei civile nr.991 din 21.07.2011 pronunţate de Judecătoria Pucioasa, dobândit ca urmare a neexercitării, de către intimatul-reclamant, a căilor de atac prevăzute de lege, menite să conducă la desfiinţarea acesteia şi a lipsei sale de diligenţă de a solicita repunerea în termenul legal în acest scop.
Potrivit dispoziţiilor art.430 C.proc.civ., autoritatea de lucru judecat presupune ca o acţiune poate fi judecată o singură dată şi că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, fiind necesară realizarea administrării uniforme a justiţiei.
Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat prin art.431 alin.2 C.proc.civ. constă în faptul că oricare dintre părţi poate opune într-un litigiu pendinte ceea ce s-a judecat anterior într-o altă cauză, dacă are prezintă legătură cu soluţionarea acesteia din urmă.
Aplicând aceste considerente la criticile invocate de recurenţi cu privire la autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr.991 din 21.07.2011 pronunţate de Judecătoria Pucioasa, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art.1704 din Codul civil de la 1864, incidente în cauză în raport de legea aplicabilă la data încheierii tranzacţiei, conform art.6 alin.2 din Codul civil aprobat prin Legea nr.287/2009, „Tranzacţia este un contract prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să se nască”.
În raport de specificul juridic al tranzacţiei - convenţie civilă – aceasta trebuie să întrunească condiţiile generale de validitate a contractelor, prevăzute de art.948 C.civ., respectiv capacitatea părţilor de a contracta, consimţământul valabil al acestora, un obiect determinat şi o cauză licită.
Pentru a putea dispune de drepturile lor, părţile trebuie să exprime un consimţământ serios, neviciat şi în deplină cunoştinţă de cauză, cu respectarea condiţiilor reglementate prin art.953 C.civ.
Astfel, în raport de contextul procesual în care tranzacţia poate interveni – oricând, în cursul judecăţii, chiar fără citarea părţilor (art.438 alin.1 C.proc.civ.) - instanţa de judecată, în baza rolului activ, are obligaţia de a verifica dacă părţile au capacitatea de exerciţiu de a tranzacţiona, în sensul că acestea au capacitate de exerciţiu şi că au reprezentare, în mod rezonabil, asupra naturii şi implicaţiilor actului procesual de dispoziţie pe care doresc să îl încheie prin intermediul tranzacţiei (art.1706 C.civ.).
În cauză, prin tranzacţia încheiată pentru termenul de judecată din 21.07.2011, stabilit în dosarul nr. x/283/2011 al Judecătoriei Pucioasa, intimatul-reclamant A. a renunţat, în favoarea recurentului B., la dreptul său de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 20 ha şi de 30 ha, aflate pe raza comunei Conţeşti, respectiv de 82 ha, situat în comuna Moroieni, imobile deţinute în stare de indiviziune cu recurenta C., conform titlurilor de proprietate nr.160037/30.11.2010, nr.159594/30.11.2010 şi nr.160217/30.11.2010.
Tranzacţia a fost semnată, în numele intimatului-reclamant A., de mandatarul său, intimata-pârâtă D.
Deşi acesta a figurat ca parte în proces şi ca semnatar al tranzacţiei, în calitate de coproprietar al terenurilor asupra cărora s-a tranzacţionat, intimatul-reclamant nu a fost prezent în instanţă.
Prin sentinţa civilă nr.991 din 21.07.2011, pronunţată în dosarul nr. x/283/2011, Judecătoria Pucioasa a admis acţiunea formulată de reclamantul B., ce a vizat constarea renunţării pârâţilor C. şi A. la dreptul de proprietate deţinut în indiviziune asupra terenurilor ce au format obiectul contractului de tranzacţie, şi a luat act de tranzacţie.
Deşi sentinţa nr.991 din 21.07.2011 a Judecătoriei Pucioasa a rămas definitivă ca urmare a neexercitării căii de atac prevăzute de dispoziţiile art.440 C.proc.civ., contrar susţinerilor recurenţilor, acest aspect nu îi conferă autoritate de lucru judecat, întrucât, prin hotărârea de expedient nu s-a soluţionat fondul procesului, pentru a se reţine incidenţa dispoziţiilor art.430 alin.1 C.proc.civ.
Ţinând cont de această împrejurare, susţinerile recurenţilor grefate pe autoritatea de lucru judecat a sentinţei menţionate nu se pot impune în prezentul proces.
Acest argument este susţinut de dispoziţiile art.1712 C.civ., care reglementează posibilitatea anulării tranzacţiei prin promovarea unei acţiuni de drept comun, având ca obiect nulitatea pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului unui proces, asupra unui titlu nul sau bazată pe documente false, eventuala admitere a unei astfel de acţiuni lipsind hotărârea de expedient de orice efect juridic.
Din perspectiva art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., recurenţii au combătut aspectele reţinute de instanţa de apel cu privire la vicierea consimţământului intimatului-reclamant la perfectarea tranzacţiei, susţinând că acesta a fost legal reprezentat de mandatarul său, intimata-pârâtă D., în baza unei procuri autentificate, în vederea realizării acestei operaţiuni juridice.
În speță, prin acţiunea civilă dedusă judecăţii intimatul-reclamant A. a solicitat constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei încheiate în dosarul nr. x/283/2011 al Judecătoriei Pucioasa şi anularea sentinţei nr.991 din 21.07.2011 pentru vicierea consimţământului său, în raport de nelegala sa reprezentare în faţa instanţei de judecată şi la perfectarea acestui act juridic.
Motivele de nulitate invocate de intimatul-reclamant în susţinerea acţiunii civile sunt întemeiate de vreme ce, prin procura judiciară autentificată sub nr.443 din 2.02.2009 de Biroul Notarial X., care a stat la baza încheierii tranzacţiei în discuţie, mandatul acordat intimatei-pârâte D. era limitat la reprezentarea acestuia în faţa autorităţilor administrative publice, a comisiilor locale şi a instanţelor judecătoreşti, în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate şi a punerii în posesie asupra trenurilor în suprafaţă de 163,45 ha şi de 42,50 ha, situate pe raza jud. Dâmboviţa.
Fiind un mandat cu reprezentare generală, actul de dispoziţie încheiat de mandatar în numele intimatului-reclamant cu privire la dreptul său de proprietate, consfinţit prin tranzacţie şi, implicit, prin hotărârea de expedient, nu echivalează cu o manifestare de voinţă validă a acestuia în sens procesual, conform prescripţiilor imperative ale art.81 alin.1 C.proc.civ.
Articolul menţionat, care reglementează limitele reprezentării părţilor în judecată, stipulează că, încheierea unei tranzacţii nu se poate face de reprezentant „decât în baza unui mandat special ori cu încuviinţarea prealabilă a instanţei sau a autorităţii administrative competente.”
Aşadar, procura generală dată unui mandatar nu este suficientă pentru îndeplinirea actelor de procedură de dispoziţie, tranzacţia putând fi încheiată numai în baza unui mandat expres acordat în acest sens.
Coroborând aceste considerente şi dispoziţii legale cu prevederile art.948 şi 953 C.civ., reiese că, anterior pronunţării hotărârii de expedient, Judecătoria Pucioasa era obligată să verifice dacă poate fi reţinută validitatea consimţământului intimatului-reclamant cu privire la încheierea tranzacţiei, inclusiv pentru renunţarea acestuia la dreptul de proprietate (cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost prezent la proces) şi dacă mandatul de reprezentare acordat intimatei-pârâte D. îndeplinea condiţiile prevăzute de art.81 alin.1 C.proc.civ., anume dacă avea caracterul special pentru efectuarea actelor de dispoziţie.
Astfel, în mod corect a constatat instanţa de apel că este legală verificarea efectuată de tribunal cu privire la existenţa consimţământului intimatului-reclamant la încheierea contractului de tranzacţie, condiţie ce era esenţială pentru încheierea validă a contractului, numai contractele legal făcute având putere de lege între părţile contractante (art.969 C.civ.).
În raport de considerentele expuse, apare ca fiind inutilă examinarea criticilor recurenţilor referitoare la momentul la care intimatul-reclamant a luat cunoştinţă despre existenţa tranzacţiei, fiind fără relevanţă aspectele expuse în susţinerea lor, de vreme ce condiţiile legale esenţiale pentru încheierea valabilă a tranzacţiei nu au fost respectate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art.496 alin.1 C.proc.civ. a respinS, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei nr.3233/2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă.