Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 16 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. raportat la art. 448 alin. (2) şi art. 420 alin. (10) din C. proc. pen., prin raportare la art. 483 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., formulată de petenţii A. şi B.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea de recurs în casaţie transmisă în data de 30 mai 2022, prin e-mail şi susţinută la termenul de judecată din data de 16 iunie 2022, petenţii A. şi B. au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., raportat la art. 448 alin. (2) şi art. 420 alin. (10) din C. proc. pen., prin raportare la art. 483 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ. arătând, referitor la condiţiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de părţi, în faţa unei instanţe judecătoreşti, priveşte dispoziţii dintr-o lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În motivarea cererii, petenţii au arătat că le-a fost încălcat dreptul la egalitate în faţa legii - art. 16, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil - art. 21. alin. (1) şi alin. (3), precum şi dreptului la apărare - art. 24, dreptul de proprietate privată - art. 44 şi dreptul la un recurs efectiv - art. 124 alin. (1) şi art. 129. din Constituţia României.

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, prima instanţă a reţinut că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a cerinţelor de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte, secţia penală a constatat că excepţia a fost ridicată de către părţile din proces (recurentele părţi civile A. şi B.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie formulat împotriva Deciziei penale nr. 197/2022 din data de 23 martie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţii din C. proc. pen. în vigoare, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.".

Totodată, s-a constatat ca fiind îndeplinită şi condiţia ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituţional.

Cu toate acestea, s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia referitoare la legătura normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, astfel încât decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.

S-a reţinut că toate criticile prezentate în argumentarea sesizării instanţei de contencios constituţional antamează chestiuni expuse şi în motivarea cererii introductive şi au făcut obiectul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de părţile civile A. şi B., iar în legătură cu acestea s-a statuat, prin încheierea nr. 302/RC în mod definitiv, în data de 16 iunie 2022, că excedează cazului de casare invocat.

Nu în ultimul rând, prima instanţă a apreciat că pronunţarea unei decizii de către Curtea Constituţională, chiar în sensul dorit de părţile civile nu ar influenţa modul de soluţionare a cauzei, în condiţiile în care, în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie nu au fost invocate aspecte de nelegalitate a hotărârii recurate, ci se critică modul în care a fost soluţionată cauza de către instanţa de fond şi cea de apel.

Împotriva încheierii din data de 16 iunie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, în termen legal, recurenţii A. şi B. au formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022.

Primul termen a fost fixat în mod aleatoriu, la data de 10 octombrie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului ales al recurenţilor A. şi B. şi ale apărătorului ales al numitului C., fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin motivele recursului, a fost criticată încheierea din data de 16 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, susţinându-se că, în mod greşit, instanţa a avut în vedere doar prevederile art. 438. alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., deşi recurenţii au făcut referire la o coroborare a dispoziţiilor din lege, respectiv art. 438. alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. raportat la art. 448. alin. (2) şi art. 420. alin. (10) din C. proc. pen. şi în considerarea dispoziţiilor art. 25. alin. (1), art. 26. şi art. 27 din C. proc. pen., prin raportare la art. 483 coroborat cu art. 488. alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

S-a susţinut că, în mod greşit, a fost soluţionată cauza pendinte prin raportare la încheierea nr. 302/RC din data de 16.06.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins, în procedura de filtru, recursul formulat de recurenţi, cu succinta motivare că acesta nu a fost motivat în drept, deşi, în realitate, a fost invocat şi motivul de casare din cuprinsul art. 438. alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., articolul în raport de care a fost şi invocată excepţia de neconstituţionalitate.

Totodată, recurenţii au arătat că le-a fost încălcat dreptul la egalitate în faţa legii - art. 16, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil - art. 21. alin. (1) şi alin. (3), precum şi dreptului la apărare - art. 24, dreptul de proprietate privată - art. 44 şi dreptul la un recurs efectiv - art. 124 alin. (1) şi art. 129 din Constituţia României.

S-a arătat că, prin raportare la art. 420 alin. (10) din C. proc. pen., în cauză nu au fost cercetate toate motivele de apel formulate, iar legea de drept material conform art. 25 din C. proc. pen. nu a fost interpretată în raport de probele administrate cu privire la damnum emergens şi lucrum cessans şi daunele morale, având în vedere suferinţele şi prejudiciul produs.

Recurenţii A. şi B. au susţinut că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ar trebui sa fie constituţionale, doar în măsura în care conferă părţilor civile, dreptul ca într-o cauză disjunsă din dosarul penal, acestea să uziteze de calea de atac a recursului în casaţie pentru a aduce în atenţia instanţei superioare nelegalitatea deciziei instanţei de apel care a interpretat greşit dispoziţiile de drept material şi procesual şi mijloacele de probă administrate în cauză, prejudiciind părţile civile, printr-o soluţie contrară normelor legale.

S-a arătat că în situaţia în care recurenţii ar fi formulat o acţiune civilă pe cale separată, în detrimentul exercitării uneia în cadrul procesului penal, ar fi avut acces la trei grade de 3 grade de jurisdicţie, având în vedere dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ. şi care conferă posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor ce au obiecte evaluabile în bani.

Astfel, recurenţii au dorit să sublinieze că există un vid legislativ, o interpretare mult prea strictă a dispoziţiilor reclamate şi care nu trebuie să aducă atingere drepturilor justiţiabililor ca urmare a faptului că au posibilitatea de a opta între a se adresa instanţei civile sau instanţei penale.

Contrar celor reţinute prin încheierea atacată, recurenţii au susţinut că, în realitate, prin recursul formulat au contestat nelegalitatea hotărârii recurate, arătând pe larg modul greşit de aplicare a normelor de drept material şi care nu au fost interpretate în raport de probele administrate cu privire la damnum emergens şi lucrum cessans şi daunele morale solicitate.

Recurenţii au precizat că o decizie a Curţii Constituţionale în sensul arătat de recurenţi ar fi influenţat modul de soluţionare a recursului, în primul rând pentru că acesta nu ar fi fost respins ca inadmisibil şi, în consecinţă, s-ar fi ajuns la soluţionarea cauzei, prin verificarea legalităţii hotărârii recurate.

Examinând recursurile declarate de recurenţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 16 iunie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, revine Curţii Constituţionale.

Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum este reglementată în cuprinsul dispoziţiilor anterior menţionate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremaţia Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei, exercitându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi asigurându-se accesul părţilor la jurisdicţia constituţională.

Prin urmare, instanţa nu realizează un control al constituţionalităţii propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că analiza admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale presupune verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

De asemenea, instanţele judecătoreşti au apreciat, în mod constant, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 în prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că excepţia a fost invocată de către părţile din proces (recurentele părţi civile A. şi B.), în faţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie formulat împotriva Deciziei penale nr. 197 din data de 23 martie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţii din C. proc. pen. în vigoare, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., raportat la art. 448 alin. (2) şi art. 420 alin. (10) din C. proc. pen., prin raportare la art. 483 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.. Totodată, se constată că textul de lege criticat nu a fost anterior declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, instanţa apreciază că acesta trebuie realizat în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.

În acest sens, prin Decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că "legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului".

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că, prin criticile formulate cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., raportat la art. 448 alin. (2) şi art. 420 alin. (10) din C. proc. pen., prin raportare la art. 483 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., nu se urmăreşte declanşarea unui mecanism de verificare a concordanţei dintre o normă legală şi dispoziţiile constituţionale, ci, în realitate, prin criticile formulate se tinde la modificarea şi completarea dispoziţiilor pretins neconstituţionale.

Conform dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., "(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: (...) 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

Recurenţii au susţinut că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ar fi constituţionale doar în măsura în care conferă părţilor civile, dreptul ca într-o cauză disjunsă din dosarul penal, acestea să uziteze de calea de atac a recursului în casaţie pentru a aduce în atenţia instanţei superioare nelegalitatea deciziei instanţei de apel, invocând existenţa unui vid legislativ.

Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a invocat lipsa celui de al treilea grad de jurisdicţie, în procesul penal, cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, grad de care ar fi beneficiat în condiţiile în care ar fi promovat acţiune civilă pe cale separată, în detrimentul exercitării uneia în cadrul procesului penal şi astfel, ar fi avut acces la trei grade de 3 grade de jurisdicţie, prin raportare la dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că susţinerile recurenţilor A. şi B. ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

Prin urmare, a sesiza instanţa constituţională în scopul modificării sau completării textului legal, înseamnă a face abstracţie de limitele competenţelor instanţei de contencios constituţional, relevate în jurisprudenţa obligatorie a Curţii, prin respingerea ca inadmisibile a excepţiilor de neconstituţionalitate cu o atare finalitate.

În privinţa căilor de atac, legiuitorul reglementează categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele şi forma de declarare a acestora, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

În virtutea competenţelor conferite, legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale puse la dispoziţia părţilor, poate stabili reguli speciale de procedură, inclusiv modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel cum este şi situaţia reglementării cazurilor în care poate fi promovată calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, reglementare realizată prin dispoziţiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul legii fundamentale.

În ceea ce priveşte motivele de recurs în casaţie, prevăzute la art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., s-a urmărit a fi reţinute doar acelea care vizează îndreptarea erorilor de drept, fiind eliminate motivele care vizau aspecte procedurale şi care au fost transformate în motive ale contestaţie în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac.

Din perspectiva noului C. proc. pen., se consacră revenirea la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, constând în fond şi apel, astfel că în recurs nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci este vizată exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt.

Deşi recurenţii au susţinut că au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în cadrul unui tot unitar al unor dispoziţii legale, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 483 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că această susţinere nu reprezintă un argument pentru relevarea legăturii normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză.

Astfel, se reţine că deşi, atât recursul în casaţie (în materie penală), cât şi recursul (în materie civilă) constituie căi extraordinare de atac prin care se verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, există diferenţe de reglementare care sunt determinate de caracteristicile fiecărei proceduri judiciare în parte şi care nu justifică sesizarea instanţei de contencios constituţional.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a recurenţilor A. şi B.

Se constată că părţile civile au formulat recurs în casaţie împotriva Deciziei nr. 197 din data de 23 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2020 prin care au fost soluţionate apelurile declarate de părţile civile B. şi A., precum şi de partea responsabilă civilmente SC D. SA, împotriva Sentinţei penale nr. 774/2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Aiud.

Prin Sentinţa penală nr. 774/2021 pronunţată de Judecătoria Aiud a fost soluţionată latura civilă disjunsă prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 28.10.2020, din Dosarul nr. x/2020 al aceleiaşi instanţe, în care a fost soluţionată latura penală a cauzei, prin Sentinţa penală nr. 947/2020 definitivă prin Decizia penală nr. 47/2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, în care inculpatul C. a fost condamnat la pedepsele de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1), (2), (3) şi 4 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., rezultând pedeapsa finală de 1 an şi 5 luni închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, potrivit art. 91 şi urm. C. pen.

Prin urmare, se reţine că pronunţarea unei decizii către Curtea Constituţională, cu privire la dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nu ar influenţa modul de soluţionare a cauzei şi nu ar produce nici un efect asupra situaţiei juridice a recurenţilor.

Referitor la solicitarea numitului C., prin apărător ales, privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanţa urmează să respingă această cerere, având în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXXVI/2006 pentru examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007, s-a statuat că, în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii pronunţate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În accepţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 reprezintă un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală, având natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile.

Din această perspectivă, se constată că obiectul recursului este acela al verificării legalităţii respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În consecinţă, cadrul procesual determinat de caracterul special al acestui recurs, presupune că sfera subiectivă a procesului, în această cale de atac, este limitată la autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocată în faţa instanţei ierarhic inferioare.

În aceste condiţii, faptul că părţile civile A. şi B. au exercitat calea extraordinară de atac a recursului în casaţie împotriva Deciziei penale nr. 197 din data de 23 martie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi în procedura admisibilităţii în principiu, au formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anterior menţionate, nu afectează drepturile sau interese părţilor din cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2020 soluţionat de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

În consecinţă, demersul inculpatului C., în sensul angajării unui apărător ales în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, nu a fost impus sau determinat de exercitarea de către recurenţii A. şi B., a recursului formulat împotriva încheierii din data de 16 iunie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul asociat nr. x/2020

Dispoziţiile legale referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată se aplică în raport de culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, impunându-se şi cerinţa ca în analiza culpei să se aibă în vedere prejudiciul real creat părţii care a achitat cheltuielile de judecată, precum şi faptul că acestea constituie cheltuieli necesare.

Or, faţă de cadrul procesual al cauzei, recurenţii A. şi B. nu pot fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către numitul C., în condiţiile în care nu poate fi reţinută o culpă procesuală cu privire la aceste cheltuieli.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 16 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Va respinge cererea formulată de numitul C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţi, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 80 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 16 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Respinge cererea formulată de numitul C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţi, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 80 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2022.

GGC - ED