Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023
Asupra cererii de completare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată la data de 03.11.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea:
1. anularea Deciziei nr. 144/05.05.2017 emise de către ANAF-DGSC, prin care a fost respinsă contestaţia administrativ-fiscală formulată de A. S.A., înregistrată la AJFP Vâlcea sub nr. x/19.01.2017 şi la DGSC sub nr. A-SLP 326/07.02.2017;
2. anularea Deciziei de impunere nr. x/09.12.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x, ambele emise de către AJFP Vâlcea, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale stabilite suplimentar de plată în sarcina A., în cuantum total de 1.810.482 RON, reprezentând: impozit pe profit, în sumă de 706.403 RON; dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, în sumă de 494.376 RON; TVA în sumă de 299.140 RON; dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente TVA, în sumă de 310.563 RON;
3. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2026 din 18.06.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea reclamantei; a constatat prescris dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale (impozit pe profit) aferente anului 2009; a anulat, în parte, Decizia nr. 144/05.05.2017 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Decizia de impunere nr. x/09.12.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/09.12.2016 emise de AJFP Vâlcea, cu privire la sumele de bani reprezentând obligaţii fiscale suplimentare de plată (impozit pe profit), calculate pe perioada 01.01.2009 - 31.12.2009, precum şi dobânzi şi majorări de întârziere aferente acestor sume; a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de impunere în ceea ce priveşte sumele pentru care contestaţia administrativă a fost respinsă ca nemotivată; a respins restul pretenţiilor reclamantei, ca neîntemeiate; a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 5.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial redus; a obligat reclamanta la plata către expertul contabil B. a sumei de 1.010 de RON, cu titlu de onorariu suplimentar.
Împotriva sentinţei de mai sus au formulat recursuri reclamanta A. S.A. şi pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea.
Prin decizia nr. 3848 din data de 6 iulie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2026 din 18 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – veche;
A casat în parte sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu privire la înregistrarea cheltuielilor referitoare la amortizarea fiscală şi a accesoriilor aferente impozitului pe profit;
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei;
A respins recursurile declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.
2. Cererea de completare dispozitiv formulată în cauză
La data de 06.01.2023, recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat o cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 3848 din 6 iulie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care solicită ca instanţa de recurs să se pronunţe şi cu privire la cheltuielile de judecată.
În motivarea cererii de completare dispozitiv arată prin decizia a cărei completare se solicită, Înalta Curte a admis recursul, a casat în parte sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu privire la înregistrarea cheltuielilor referitoare la amortizarea fiscală şi a accesoriilor aferente impozitului pe profit.
Invocând dispoziţiile art. 444 şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., susţine că instanţa de recurs a omis să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, astfel că se impune completarea hotărârii.
3. Soluţia Înaltei Curţi cu privire la cererea de completare dispozitiv
Înalta Curte sesizată cu soluţionarea cererii de completare a dispozitivului deciziei nr. 3848 din 6 iulie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, analizând cererea în raport cu hotărârea a cărei completare se solicită, o va respinge pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare."
În speţă, incidenţa acestor dispoziţii legale nu poate fi reţinută, având în vedere soluţia pronunţată de instanţă, aceea de casare a sentinţei recurate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, soluţie prin care litigiul nu a fost soluţionat definitiv, şi, prin urmare, nu a fost stabilită nici culpa procesuală.
Se constată că art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
La baza obligaţiei de acordare a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câştigat procesul.
Prin urmare, textul de lege invocat instituie prezumţia de culpă procesuală a celui ce cade în pretenţii, întrucât, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul dedus judecăţii şi-ar fi respectat obligaţia, creditorul obligaţiei nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii ce a câştigat procesul.
În speţă, prin casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, cauza nu a fost soluţionată definitiv, iar rejudecarea cauzei presupune reanalizarea tuturor cererilor părţilor, inclusiv a celor privitoare la cheltuielile de judecată, acordarea acestora din urmă fiind într-o dependenţă strictă de soluţia dată cererii de chemare în judecată şi, după caz, a altor cereri incidentale sau conexe formulate în cauză.
Numai după soluţionarea definitivă a tuturor pretenţiilor deduse judecăţii, se poate cunoaşte care este partea care datorează celeilalte părţi cheltuieli de judecată, aceasta fiind partea căzută în pretenţii în înţelesul art. 453 din C. proc. civ.
În consecinţă, prin casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, acţiunea reclamantei nu a fost soluţionată şi nu a fost stabilită partea câştigătoare, nu a fost reţinută culpa procesuală, situaţie faţă de care instanţa de recurs nu se putea pronunţa asupra cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, acordarea cheltuielilor de judecată putând fi analizată de către instanţa de fond, în rejudecare.
Ca atare, nepronunţarea instanţei de recurs asupra cheltuielilor de judecată nu constituie o omisiune posibil de îndreptat prin procedura prevăzută de art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., această chestiune urmând a fi avută în vedere de instanţa de fond odată cu soluţionarea cauzei în rejudecare.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 444 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 3848 din 6 iulie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal formulată de recurenta-reclamantă A. S.A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 3848 din 6 iulie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal formulată de recurenta-reclamantă A. S.A., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 23 februarie 2023.