Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1018/2023

Decizia nr. 1018

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de revizuire

Prin decizia civilă nr. 6169 din 5 decembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Energiei – Organismul Intermediar pentru Energie;

- a respins recursul declarat de reclamanta Primăria Comunei Oşorhei împotriva sentinţei civile nr. 68 din 31 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data 3 februarie 2022, sub nr. x/2022, împotriva deciziei de la pct. I.1 a formulat cerere de revizuire recurenta-reclamantă Primăria Comunei Oşorhei, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., anularea deciziei, rejudecarea recursului şi admiterea acestuia.

Revizuenta a realizat un scurt istoric al litigiului în care s-a pronunţat decizia a cărei retractare se solicită şi a susţinut că în cauză există motive pentru admisibilitatea cererii de revizuire.

Motivul de revizuire invocat se întemeiază pe răspunsul DLAF nr. 564/2016, ce i-a fost comunicat în data de 11.01.2022, revizuenta susţinând că acesta este un înscris doveditor cu o importanţă covârşitoare în dezlegarea pricinii, de natură a răsturna situaţia juridică stabilită prin decizia atacată.

Astfel, prin acest răspuns i s-a comunicat faptul că DLAF a efectuat o acţiune de control cu privire la "valorificarea resurselor de energie solară pentru producerea energiei verzi, prin realizarea unei capacităţi de producere a energiei electrice de 0,6 MW, pe panouri fotovoltaice în comuna Oşorhei", acţiunea fiind finalizată în data de 17.12.2020.

Revizuenta precizează că nu a fost înştiinţată cu privire la efectuarea acestei acţiuni de control, nu a participat la aceasta şi nu şi-a exprimat un punct de vedere cu privire la acţiunea întreprinsă.

Deşi intimata din cauză a avut cunoştinţă despre desfăşurarea acestei proceduri, în mod deliberat nu a suspendat emiterea titlului de creanţă, potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, varianta în vigoare la data emiterii deciziei de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv 12.05.2016.

De asemenea, nu a adus nici la cunoştinţa instanţei despre efectuarea unei acţiuni de control şi nu a dispus suspendarea cauzei din prezentul dosar până la soluţionarea acţiunii de către DLAF, în condiţiile în care exact procesele-verbale care au făcut obiectul sesizării DLAF au stat la baza pronunţării hotărârii instanţei de judecată privind valabilitatea actului de control.

Prin conduita sa, intimata a reţinut o serie de înscrisuri (de fapt, o întreagă procedură), astfel că revizuentei i-a fost imposibil să aducă la cunoştinţa instanţei existenţa acestora şi să ceară suspendarea cauzei, în condiţiile în care intimata nu a cerut-o, deşi avea această obligaţie legală.

Apreciază că, în situaţia în care înscrisurile care emană de la DLAF ar fi fost depuse în prezentul proces, soluţia instanţei ar fi fost alta, de vreme ce se constată că înscrisurile respective nu fac obiectul unei infracţiuni (per a contrario, nu sunt false).

Prin raportare la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenta arată că înscrisul pe care l-a evocat reprezintă un înscris nou, descoperit după darea hotărârii, ce nu a putut fi înfăţişat cu ocazia judecării cauzei dintr-o împrejurare ce este mai presus de voinţa părţilor.

Mai susţine revizuenta că în jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti s-a considerat ca fiind "admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe un înscris doveditor întocmit ulterior hotărârii a cărei revizuire se cere, dar este esenţial ca acesta să constate o situaţie de fapt anterioară pronunţării hotărârii şi, totodată, să fie un înscris cu o importanţă deosebită pentru dezlegarea pricinii" (C.A. Bucureşti, s. a III-a civ.. min. şi fam., dec. nr. 1668/2009).

Prin urmare, revizuenta solicită să fie declarată admisibilă calea extraordinară de atac promovată, cu consecinţa admiterii cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Energiei (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor) a solicitat, prin întâmpinare, respingerea cererii de revizuire în principal, ca tardiv formulată, iar în subsidiar, ca inadmisibilă, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele motivului de revizuire invocat în cauză.

4. Aspecte procesuale

4.1. Prin încheierea din 12 ianuarie 2023, în considerarea prevederilor art. 2 din Ordinul comun nr. 613/05.05.2022/595/10.06.2022 emis de ministrul investiţiilor şi proiectelor europene şi ministrul energiei, s-a luat act de transmiterea calităţii procesuale a autorităţii publice pârâte, în final, stând în judecată Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin preluarea atribuţiilor aferente gestionării Axei prioritare 4 de la Ministerul Energiei.

4.2. Excepţia tardivităţii cererii de revizuire declarată de Primăria Comunei Oşorhei, invocată prin întâmpinare de intimatul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Înalta Curte, sesizată cu cererea de faţă, analizând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că cererea este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "(1)Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".

O primă condiţie de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii vizează sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul său, avându-se în vedere împrejurarea că, în această materie, prevederile legale incidente sunt de strictă interpretare şi aplicare, nefiind permis a se extinde dincolo de limitele impuse de normele procedurale reglementate de art. 509-513 C. proc. civ.

În prezentul dosar, cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 6169/2019 a ÎCCJ, pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Primăria Comunei Oşorhei împotriva sentinţei civile nr. 68/31.05.2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În accepţiunea doctrinară şi cea jurisprudenţială ce au fost conturate în interpretarea noţiunii de "hotărâre care evocă fondul" s-a stabilit că o astfel de cerinţă este îndeplinită de acele hotărâri pronunţate în recurs în care are loc o nouă judecată, fiind astfel vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reţinere.

În cauză, însă, fiind pronunţată o hotărâre de respingere a recursului ca nefondat, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac, diferită de cea de la prima instanţă, care să determine o altă soluţie, ci doar a fost confirmată hotărârea pronunţată în etapa judecăţii în fond, aspect care nu poate conduce la încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul.

Prin urmare, este inadmisibilă calea de atac extraordinară exercitată de Primăria Comunei Oşorhei în cauza de faţă, întrucât ea are ca obiect o hotărâre care nu se încadrează în rândul celor care pot fi atacate cu revizuire, conform prevederilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) cu referire la art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Primăria Comunei Oşorhei împotriva deciziei nr. 6169 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 februarie 2023.