Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, la data de 21 septembrie 2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.), a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 217 din 17 august 2021, emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, până la soluţionarea, în faţa instanţei de fond, a cererii privind anularea acestui ordin.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1359 din 07 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, a suspendat executarea Ordinului nr. 217 din 17.08.2021, emis de Preşedintele ANPC, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii privind anularea acestui ordin, urmând ca în cazul în care reclamanta nu introduce acţiunea în anularea ordinului suspendat în termen de 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri, suspendarea să înceteze de drept şi fără nicio formalitate, hotărârea fiind executorie de drept, conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. /2004 (versiunea în vigoare la data pronunţării hotărârii).
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1359 din 07 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.
Recurentul-pârât a învederat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, arătând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Cât priveşte cazul bine justificat, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a reţinut, în mod eronat, că actul administrativ nu este motivat de către emitent, câtă vreme se poate observa faptul că în cadrul articolului 2 Preşedintele instituţiei A.N.P.C. a menţionat inclusiv practică a C.J.U.E, considerând oportună emiterea actului administrativ în scopul protejării consumatorilor.
Cu privire la condiţia de fond, respectiv motivarea actului administrativ emis, consideră îndeplinită această condiiţie, întrucât acest Ordin a fost emis în urma propunerii agentului constatator prin Procesul Verbal de Constatare a Contravenţiei şi a faptelor constatate de către agenţii constatatori.
Motivarea Ordinului cu nr. 217/17.08.2021 a fost una destul de amplă şi explicită, având în vedere faptul că la baza emiterii acestuia a stat procesul-verbal de constatare a contravenţiei, dar şi întinderea măsurii dispuse.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că Ordinul nr. 217/17.08.2021 nu reglementează o situaţie particulară, ci conţine norme juridice imperative pe care destinatarul A. S.A. trebuie să le aplice faţă de toţi clienţii săi în momentul în care aceştia obţin informaţii prin intermediul pliantelor ce se regăsesc în sucursale.
Cât priveşte condiţia referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurenta a învederat că instanţa a considerat faptul că paguba iminentă este îndeplinită în cauză datorită costurilor pe care le-ar putea suporta intimata-reclamantă, însă chiar partea a recunoscut faptul că a fost un caz izolat şi că aceasta a schimbat pliantele din sucursale.
4. Apărările formulate în cauză
În cauză nu a fost formulată întâmpinăre.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este nefondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul cererii introductive de instanţă îl constituie suspendarea Ordinului Preşedintelui A.N.P.C. nr. 217/17.08.2021, prin care s-a dispus încetarea practicii comerciale incorecte, utilizată de intimata-reclamantă în punctul de lucru control în Sucursala din Bucureşti, Bd. x, "practică comercială incorectă contrară cerinţelor diligenţei profesionale de natură sau cel puţin susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge, având în vedere că oferta este adresată grupurilor vulnerabile de consumatori cu nevoi financiare care doresc să contracteze un produs financiar cu implicaţii financiare în sarcina consumatorului cât mai reduse, fiindu-le indusă o decizie de tranzacţionare având în vedere prezentarea de informaţii inexacte cu privire la condiţiile oferite de piaţa financiară, prin neactualizarea în cadrul materialelor publicitare a valorii Indicelui IRCC ce este parte integrantă a dobânzii, operatorul economic nedepunând toate diligenţele faţă de consumatorul mediu", suspendare solicitată în condiţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea acestuia, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Aceste condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată şi trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamante, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.
Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistenţa unui caz bine justificat, motivat de susţinerea că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, nu este de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reţinând existenţa unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, întrucât, ordinul a cărui suspendare se solicită în cauză nu este în concordanţă cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007:
"(1) În măsura în care se consideră necesar, ţinând cont de toate interesele implicate şi, în special, de interesul public, instanţele judecătoreşti competente sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor dispune, în procedură de urgenţă, chiar fără a exista o dovadă a unei pierderi sau a unui prejudiciu efectiv ori a intenţiei sau a neglijenţei comerciantului, una dintre următoarele măsuri:
a) încetarea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte;"
În fapt, la art. 1 din ordinul atacat se arată de ce practica (interzisă prin ordin) este incorectă, iar art. 2 cuprinde un narativ al constatărilor organului de control (în anexa la procesul-verbal de constatare a contravenţiei), dar nu se regăsesc argumentele pentru care conducătorul A.N.P.C. a considerat necesar să dispună măsura aplicată prin ordinul atacat şi nici analiza intereselor implicate de care a ţinut cont, fiind pusă în discuţie îndeplinirea unor cerinţe legale pentru luarea măsurii.
De altfel, analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar constată şi că procesul-verbal de contravenţie, temeiul principal al ordinului atacat (după cum rezultă chiar din preambulul său), a fost anulat în parte în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 15 alin. (1), coroborat cu art. 4 alin. (4) – Anexa nr. 1, pct. 18 – din Legea nr. 363/2007, fiind înlăturată sancţiunea şi măsura aplicate în privinţa acestei contravenţii prin sentinţa civilă nr. 12888/22.12.2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2021, soluţie menţinută definitiv prin decizia civilă nr. 1880/10.06.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în acelaşi dosar.
Totodată, se are în vedere că prin extrasul de pe portalul instanţelor, depus la dosarul de recurs, s-a făcut dovada că după pronunţarea sentinţei atacate a fost soluţionat fondul acţiunii principale, prin sentinţa civilă nr. 631 din 30 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, acţiunea fiind admisă.
Această soluţie pronunţată în primă instanţă creează o puternică îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, constituind un argument în sensul existenţei cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, de natură să atragă respingerea recursului şi făcând de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale părţilor.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentei pe acest aspect, mai cu seamă că îndoiala serioasă reţinută cu privire la actul atacat, a fost decelată printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, în vederea dispunerii unor măsuri provizorii, fără a fi prejudecat în orice mod fondul litigiului.
Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod just a stabilit că şi cerinţa pagubei iminente este întrunită în situaţia concretă a intimatei-reclamante, prejudiciul determinat de actul atacat fiind unul material, viitor şi previzibil, punerea în executare a ordinului atacat fiind prejudiciabilă pentru intimata-reclamantă, deoarece ar presupune cheltuieli imediate din partea acesteia, privind înlocuirea pliantelor cu altele, prejudiciu greu de recuperat în ipoteza în care acţiunea în anulare ar fi admisă.
De asemenea, din perspectiva prevederilor Recomandării nr. (89) 8/1983 a Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, astfel de măsuri de protecţie provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.
În aceste condiţii, se constată că susţinerile recurentei-pârâte nu îşi regăsesc un fundament în cele relevate din înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care nu sunt apte să determine instanţa de control judiciar a aprecia că, în speţă, nu ar fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat, fiind identificate împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împotriva sentinţei civile nr. 1359 din 07 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împotriva sentinţei civile nr. 1359 din 07 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.