Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
La data de 04 decembrie 2020 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 17 noiembrie 2020, în dosarul nr. x/2020.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 786 din 19 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., împotriva Hotărârii Judecătoreşti pronunţată la data de 17 noiembrie 2020 de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 786 din 19 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs revizuentul A., fără să indice un temei legal, solicitând admiterea recursului.
Acesta a susţinut că soluţia dispusă ar fi fost un act fals şi abuziv, fiind realizate infracţiunile de hărţuire, omisiunea sesizării, inducerea în eroare a organelor judiciare, favorizarea făptuitorului, obstrucţionarea justiţiei, compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, purtare abuzivă, abuz în serviciu, abuz de autoritate, complicitate la tentativă de omor cu premeditare împotriva familiei A. şi asociere la un grup infracţional pentru crimă organizată cu premeditare.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 septembrie 2021, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.
Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit niciun motiv de casare prevăzut la art. 488 C. proc. civ. şi nici care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.
Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.
Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-revizuent a enumerat o succesiune de infracţiuni care ar fi fost săvârşite de judecătorul de la fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 509 şi ale art. 513 C. proc. civ., care au stat la baza pronunţării hotărârii recurate.
Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.
Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.
Înalta Curte reţine că sunt date în competenţa instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, iar în aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.
Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi criticile în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.
Înalta Curte constată că, în speţă, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.
Prin urmare, întrucât recurentul-revizuent nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară şi va constata nul recursul declarat de revizuentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.
Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 786 din 19 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.