Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în data de 04 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, a solicitat revocarea în parte a Ordinului nr. 117/13.08.2021 şi emiterea unui nou ordin, care să respecte cele dispuse în decizia civilă nr. 3764/20.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, coroborată cu decizia civilă nr. 271A/08.02.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2020.
În şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022, reclamanta a depus la dosar o cerere modificatoare, prin care a arătat că solicită revocarea în totalitate a Ordinului nr. 1605/11.11.2021 privind completarea Ordinului nr. 1172/13.08.2021 şi obligarea pârâtului să emită un nou ordin legal, conform hotărârilor judecătoreşti invocate.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 320 din 26 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţiile de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut, în esenţă, faptul că ordinul contestat este emis de o autoritate publică centrală, fiind un act administrativ individual, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2227 din 29 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia şi a suspendat, din oficiu, judecata cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă.
În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că ordinele contestate în cauză sunt emise în executarea unor raporturi contractuale de muncă ale autorităţii publice, ceea ce le sustrage definiţiei prevăzute la art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, faţă de obiectul acţiunii, nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (1)/3 din Legea nr. 554/2004, ci dispoziţiile art. 269 Codul muncii, judecarea prezentei cauze fiind de competenţa Tribunalului Bucureşti – secţia specializată în materia conflictelor de muncă.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:
Astfel, în cadrul raporturilor contractuale dintre reclamantă şi angajator, în vederea executării deciziei civile nr. 3764/20.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, angajatorul a emis Ordinul nr. 1172/13.08.2021 şi ulterior Ordinul nr. 1605/11.11.2021, contestate în prezenta cauză.
În raport cu obiectul cererii, având în vedere că ordinele contestate sunt emise în executarea unor raporturi contractuale de muncă ale autorităţii publice, se constată că reclamanta nu supune judecăţii examinarea legalităţii unor acte administrative tipice, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Decizia nr. 9/29.05.2017, pronunţată pe calea unui recurs în interesul legii, în care a fost analizată procedura de contestare de personalul contractual a actelor de salarizare, şi s-au arătat următoarele: "41. Chiar dacă actul de stabilire a drepturilor salariale este denumit act administrativ în alin. (2) al art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010, art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, faţă de distincţia făcută la alin. (4) din aceleaşi dispoziţii legale, referitor la instanţele competente, acesta nu reprezintă decât înscrisul doveditor prin care angajatorul face aplicarea dispoziţiei de salarizare (aspect ce ţine de organizarea proprie şi funcţionarea internă), fără a dobândi sensul de act emis, chiar cu caracter individual, în exercitarea atribuţiilor de putere cu care un organ administrativ a fost învestit."
Cu privire la instanţele competente, Înalta Curte a reţinut că "personalul contractual şi personalul asimilat acestuia (cu titlu de exemplu, funcţii de demnitate publică numite sau alese) se pot adresa la instanţa de dreptul muncii, potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 170 - 171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii, iar funcţionarii publici la instanţa de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 188/1999" (par. 39).
În consecinţă, raportul juridic dedus judecăţii în cauză este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială va fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 278 alin. (2), art. 266 şi ale art. 269 din Codul muncii.
Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."
Prin urmare, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului, secţia specializată în conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă pe care, de altfel, reclamanta a ales să o învestească iniţial.
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.