Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin acţiunea înregistrată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 4.02.2022 reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu a solicitat anularea Deciziei nr. 236 din 7.10.2021 şi a Notei de neconformitate nr. 82507.5 din 17.08.2021 emise pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Prin sentinţa nr. 3462 din 20 iunie 2022 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu şi pe pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Sibiu şi a dispus trimiterea dosarului la această instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că atât reclamantul cât şi pârâtul sunt persoane juridice de drept public, în acelaşi raport de putere, însă reclamantul a acţionat în judecată pentru protecţia drepturilor sale, fiind destinatarul actului administrativ contestat. Reclamantul nu a formulat cererea de chemare în judecată pentru îndeplinirea prerogativelor de putere publică, ci a acţionat în calitate de particular, de destinatar al actului administrativ contestat, fapt pentru care acesta trebuie să beneficieze de aceeaşi protecţie ca şi persoana juridică de drept privat, având în vedere faptul că prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu îi sunt aplicabile, nefiind destinatarul şi nici beneficiarul acestor norme.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Prin sentinţa nr. 475 din data de 27 octombrie 2022 Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Bucureşti, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a înaintat dosarul instanţei competente să soluţioneze conflictul, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut calitatea de instituţie publică a reclamantului şi incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care reglementează o competenţă exclusivă de soluţionare în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:
Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu a supus controlului de legalitate Decizia nr. 236 din 7.10.2021, de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Notei de neconformitate nr. 82507.5 din 17.08.2021, acte administrative prin care pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aplicat o reducere procentuală de 25% din valoarea contractului nr. x/27.03.2018, în baza prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.
Instanţele aflate în conflict s-au declarat necompetente din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză şi au apreciat diferit asupra incidenţei dispoziţiilor celor două teze ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv asupra consecinţelor pe care le atrage calitatea reclamantei instituţie publică de persoană vătămată prin actul administrativ contestat.
Conform textului de lege menţionat "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."
Din textul de lege enunţat rezultă că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de instituţie publică, aceasta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti. Astfel, este de observat că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu prevede nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei fiind reprezentat de calitatea reclamantului de autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora.
În acest sens Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care, definind noţiunea de "instituţii publice locale", a statuat după cum urmează: "denumirea generică, incluzând comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora".
Pornind de la această definiţie, căreia i se circumscrie reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu în calitate de instituţie publică locală, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile, sub aspectul competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, prevederile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care atribuie competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea pârâtului, fără ca legiuitorul să distingă, aşa cum s-a arătat şi în precedent, în funcţie de calitatea pârâtului.
Cum legiuitorul nu instituie vreo distincţie în stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în funcţie de calitatea pârâtului, distincţia făcându-se prin raportare exclusivă la calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce excedează textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competenţa teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga.
Pe de altă parte, deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale exclusive în cazul litigiilor care se poartă între două autorităţi publice (în sensul conferit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004) sau între o instituţie publică şi o autoritate publică (cu sublinierea distincţiilor realizate între cele două noţiuni prin Decizia nr. 28/2017 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), acest lucru nu înseamnă că nu pot fi aplicate criteriile pe care acesta le-a instituit în conţinutul alin. (3) al art. 10 şi care utilizează ca şi reper exclusiv calitatea reclamantului şi distincţia dintre calitatea de persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, pe de o parte (caz în care sunt aplicabile prevederile tezei I a alin. (3) şi calitatea de autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, pe de altă parte (fiind aplicabile prevederile tezei a II-a), neavând relevanţă dacă pârâtul este sau nu o autoritate publică.
Deşi în cauza pendinte reclamanta acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în ipoteza în care o instituţie publică are calitatea de reclamantă într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, aplicabil în speţă, instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.
Aşadar, aplicarea în speţă a tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, deoarece priveşte situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice de drept privat, în speţă competenţa teritorială fiind stabilită prin raportare la prevederile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantei instituţie publică.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal .
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 26 ianuarie 2023.