Şedinţa publică din data de 21 februarie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat instanţei de judecată ca, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bârlad, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/20.05.2022 pe care îl apreciază ca fiind netemeinic şi nelegal.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Hotărârea Judecătoriei Bârlad
Prin sentinţa civilă nr. 2083/2022pronunţată în cauză, Judecătoria Bârlad a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu de către instanţă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. -Jiu, reţinând în considerente faptul că din procesul-verbal contestat rezultă că fapta contravenţională a fost săvârşită pe raza comunei Bălăbăneşti, jud. Galaţi, aflată în circumscripţia Judecătoriei Galaţi, iar petentul are domiciliul în loc. Pleşa (oraş Bumbeşti-Jiu), nr. 167, jud. Gorj, astfel că, nu este dovedită reşedinţa acestuia pe raza municipiului Bârlad.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 132 din C. proc. civ. instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.
Hotărârea Judecătoriei Târgu Jiu
Prin sentinţa civilă nr. 12/2023 din 6 ianuarie 2023, Judecătoria Târgu Jiu – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tg. -Jiu în soluţionarea cauzei de faţă, a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe petentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, în favoarea Judecătoriei Bârlad, jud. Galaţi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Instanţa a reţinut că în materia circulaţiei pe drumurile publice, competenţa teritorială a instanţelor este una exclusivă, de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga, fiind aplicabile dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, faţă de locul constatării faptei, instanţa apreciază că revine Judecătoriei Bârlad competenţa de a soluţiona prezenta plângere contravenţională, având în vedere că fapta contravenţională a fost constatată în localitatea Bălăbăneşti, jud. Galaţi, deci în raza de competenţă a Judecătoriei Bârlad.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Conflictul negativ de competentă între cele două instanţe a fost generat de aspectul competenţei teritoriale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
În speţă, prin procesul-verbal nr. x/20.05.2022 ce face obiectul acţiunii pendinte, petentul a fost sancţionat contravenţional, întrucât la data de 20.05.2022, a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, pe raza Comunei Bălăbăneşti, Jud. Galaţi şi intrând în coliziune cu o maşină de poliţie a produs pagube materiale.
Dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 au caracter de normă generală, fiind norme cu o sferă largă de aplicare ce formează dreptul comun în materie contravenţională, acestea fiind aplicabile în cazul în care alte reglementări speciale nu derogă. În acest sens, art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 reprezintă norma de competenţă specială în domeniul căilor de atac împotriva proceselor-verbale ce sancţionează fapte privind circulaţia pe drumurile publice.
Competenţa stabilită de textul de lege mai-sus menţionat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că petentul – contravenient trebuie să se adreseze exclusiv instanţei de la locul constatării faptei.
Prin urmare, în raport de specificul materiei reglementate, pentru stabilirea instanţei competente teritorial determinant este locul constatării faptei, acesta fiind cel înscris în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie contestat.
În speţă, presupusa faptă contravenţională reţinută în sarcina petentului a fost constatată de către un agent din cadrul IPJ Comunei Bălăbăneşti, Jud. Galaţi, locul constatării contravenţiei fiind locul în care vehicolul a intrat în coleziune, respectiv, pe raza Comunei Bălăbăneşti, Jud. Galaţi.
În aceste condiţii, având în vedere că locul în care a fost săvârşită presupusa faptă contravenţională, se află pe raza Comunei Bălăbăneşti, Jud. Galaţi, comună care se află în circumscripţia Judecătorie Târgu Bujor, Jud. Galaţi, şi, prin urmare, făcând aplicarea normei speciale în materie, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor, care reprezintă judecătoria în a cărei rază teritorială a fost constatată fapta.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor, în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe petentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.