Şedinţa publică din data de 22 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat să se constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/11.03.2016 şi dispună:
1.obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale;
2.obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, având în vedere următoarele motive:
Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/11.03.2016, A. a solicitat plata sumei de 650 de RON reprezentând despăgubiri, penalităţi de întârziere si/sau cheltuieli de judecată, după caz pe care A. era îndreptăţită să le recupereze de la B. S.A..
Pârâtul a invocat excepţia lipsei de obiect a prezentei cauze şi excepţia lipsei de interes.
Reclamanta A. S.A. a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat instanţei de judecată, ca în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 11.03.20216 constând în:
1.în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1%/zi 'întârziere conform Ordinului CSA 14/2011 – 1285,7 RON, calculate până la data de 8/9/2021 şi în continuare până la data plăţii efective;
2.în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
De asemenea, îşi menţine solicitarea privind obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 746 din data de 08.04.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei de obiect şi a lipsei de interes, ca neîntemeiate; a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor – FGA, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei civile nr. 746 din data de 08.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A..
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă susţine că în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii FGA şi obligarea acestui la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. prin neplata creanţei de asigurare solicitate, susţinerile primei instanţe în sensul că nu a fi îndeplinite condiţiile unei astfel de acţiuni apărând ca lipsite de bază legală.
Cu privire la existenţa unui act administrativ nelegal, recurenta-reclamantă arată că prin Decizia 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată a A..
Faţă de decizia de respingere, A. a promovat acţiunea în contencios administrativ, acţiune ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, iar prin decizia civilă nr. 4644 pronunţată de ICCJ la data de 13.10.2021 în dosarul x/2018, Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018 a fost anulată ca nelegală. Totodată, FGA a fost obligat să reanalizeze pe fond cererea de plată, iar în urma analizei a recunoscut dreptul A. la despăgubiri şi a efectuat plata către aceasta.
În acest context, este evident că în speţă există un act administrativ nelegal -respectiv Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 - act care reprezintă soluţionarea cererii de plată a A. dată de către FGA.
Faptul că prin hotărârile judecătoreşti prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 FGA nu a obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a dosarului de daună, nu poate conduce la idee că răspunderea FGA nu poate fi angajată, deoarece aceasta ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală Decizia 14.452/03.05.2018.
Cu privire la existenţa prejudiciului se arată că, FGA avea obligaţia de a proceda imediat la soluţionarea cererii de plată, această soluţionare a avut loc formal la mai bine de 2 ani după depunerea cererii şi a fost în sensul respingerii. Abia după anularea Deciziei FGA nr. 14.452/03.05.2018, FGA a procedat la analizarea pe fond a cererii şi la 29.10.2021 a efectuat plata despăgubirilor, respectiv la mai bine de 5 ani de ta data la care trebuie să fie efectiv achitate despăgubirile.
Aşadar, prin soluţia dată cererii de plată a A., FGA a lipsit societatea recurentă de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri o perioadă de mai bine de 5 ani.
Mai mult, prin plata despăgubirilor solicitate, efectuată la data de 29.10.2021, FGA confirmă indubitabil dreptul A.. Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, dreptul A. la plata accesoriilor există şi are un caracter cert.
De asemenea, prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora:
"În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnica a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună şi avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de dauna se va face cu respectarea dispoziţiilor legate în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare."
Aşadar, în instrumentarea dosarelor de daună, FGA este ţinut de dispoziţiile legale aplicabile contractului de asigurare, printre care şi plata penalităţilor pentru întârzierea soluţionării acestuia.
Totodată, cu titlu subsidiar, arată că, în ipoteza în care instanţa nu reţine aplicabilitatea dispoziţiilor mai sus arătate şi în cazul FGA, în raport de faptul că dispoziţiile art. 1535 din C. civ. prezumă existenţa prejudiciului în situaţia lipsei de folosinţă a unor sume de bani, cât şi prin faptul că FGA a confirmat dreptul A. la plata despăgubirilor, efectuând plata acestora la data de 29.10.2021 (confirmând certitudinea dreptului A.), A. are dreptul la plata dobânzii legale pentru perioada în care a fost lipsită de suma de bani solicitată şi achitată într-un final de Fond.
Cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, recurenta-reclamantă arată că, prejudiciul suferit de A. constă în lipsa de folosinţă a sumei de bani la care era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri, iar cauza acestui prejudiciu ce a determinat întârzierea în plata despăgubirilor este modalitatea în care FGA a soluţionat cererea de plată prin Decizia 14.452/03.05.2018.
Faţă de cererea de plată formulată de A. pentru realizarea dreptului său, FGA a dispus prin Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 respingerea cererii de plată. Abia după anularea Deciziei FGA nr. 14.452/03.05.2018 FGA a procedat la analiza pe fond şi plată. Este evident că dacă FGA ar fi soluţionat de la bun început cererea de plată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi ar fi procedat la plată, prejudiciul A. nu ar fi existat.
Prin urmare, legătura între Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 - actul administrativ anulat ca nelegal, şi prejudiciul suferit de A. - lipsa de folosinţă asupra sumei de bani la care era îndreptăţită, există un incontestabil raport de cauzalitate.
În ceea ce priveşte culpa FGA, şi aceasta este una evidentă. FGA, ca structură de garantare creată de lege tocmai cu scopul de a asigura plata creanţelor de asigurare aparţinând unui asigurător falit, avea obligaţia ca în îndeplinirea obligaţiilor sale să acţioneze în deplină concordanţă cu prevederile legale. În realitate însă, Fondul nu a făcut decât să tergiverseze nepermis de mult soluţionarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani.
Acţionând cu încălcarea chiar a scopului pentru care a fost creat, Fondul a interpretat greşit şi tendenţios prevederile legale, căutând prin orice mijloc a nu achita creanţele de asigurare, ignorând impactul pe care această atitudine l-ar putea produce pe piaţa asigurărilor. Aceasta în condiţiile în care Fondul a fost creat chiar cu scopul de a asigura încrederea asiguraţilor în sistemul de asigurări, sistem care ar trebui să funcţioneze şi să îi protejeze chiar în condiţiile în care anumiţi asigurători ar intra în procedura falimentului.
4. Apărările formulate în cauză.
Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 22 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/11.03.2016, obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prima instanţă a respins excepţiile lipsei de obiect şi a lipsei de interes, ca neîntemeiate; a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor – FGA, ca neîntemeiată.
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.
Astfel, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susţine că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice şi repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ ilegal.
Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este greşită.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată amintită (poziţia 48 borderoul nr. 2 anexat deciziei – suma de 650 RON), sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată şi plătite din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prev. de Legea nr. 213/2015. .
Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal de respingere a recursului, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată. În motivare, instanţa respectivă a reţinut, între altele, inclusiv că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispoziţiile art. 4 lit. e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2134/2015 … nu poate face abstracţie de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecinţa nelegalităţii deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reţinerii depăşirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel şi a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată».
La data de 28.10.2021, pârâtul FGA a procedat la plata către A. a unor creanţe de asigurări, inclusiv cea vizată de cererea de plată nr. x/11.03.2016, anume suma de 650 RON pentru dosar daună x (regres împotriva asigurătorului B.), respectiv doar despăgubirea cerută de reclamantă, fără penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
În acest context, Înalta Curte constată că în urma demersului judiciar privind contestaţia formulată împotriva deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, instanţa de judecată a anulat în mod definitiv acest act administrativ, cu obligarea intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la analiza pe fond a cererilor de plată, fără însă a fi confirmată sau infirmată existenţa creanţei litigioase din cauza dedusă judecăţii.
Aşadar, creanţa principală – 650 RON – solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanţa judecătorească, motiv pentru care, câtă vreme FGA nu recunoaşte existenţa acesteia prin plată sau o instanţă judecătorească nu o acordă în beneficiul recurentei-reclamante, nu i se poate imputa acesteia omisiunea de a nu fi solicitat despăgubiri sub forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale concomitent cu acţiunea în anularea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018.
Altfel spus, nu se poate conchide că recurenta-reclamantă ar fi avut, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei pretinse sub forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale încă de la data formulării acţiunii în anulare, din moment ce instanţa învestită cu dosarul nr. x/2018 privind decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 nu a fost învestită şi cu analiza pe fond a cererilor de plată a creanţelor de asigurări.
În aceste condiţii, dreptul pretins de A. la acordarea accesoriilor solicitate sub forma penalităţii de întârziere sau a dobânzii legale aferente creanţei principale nu devine actual câtă vreme nu se decide asupra existenţei sau inexistenţei dreptului la acordarea sumei de 2120 RON în beneficiului părţii reclamante.
Cu privire la fondul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte constată că relevante sunt dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora: "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.", precum şi dispoziţiile art. 18 potrivit cărora: "(1) Instanţa, soluţionând cererea … poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. (…) (3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."
De asemenea, dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Constituţia României statuează în mod expres că: "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei."
Reglementarea legală de rang constituţional şi organic recunoaşte în beneficiul persoanei vătămate într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ nelegal posibilitatea de a obţine, în urma anulării actului vătămător, o reparare a pagubei suferite.
Întreaga reglementare a acţiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acţiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.
Înalta Curte constată că, natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal (act propriu-zis sau act asimilat – refuzul administrativ nelegal), iar condiţiile atragerii răspunderii sunt reglementate de C. civ.
Astfel, potrivit art. 1349 C. civ.: "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", iar potrivit art. 1357, "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.".
Cu alte cuvinte, pentru atragerea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: (1) existenţa unui prejudiciu, (2) existenţa unei fapte ilicite, (3) existenţa unui raport de cauzalitate ca raport cauză-efect între fapta ilicită şi prejudiciu, (4) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
În cauză, recurenta-reclamantă a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a deciziei nr. 14452/03.05.2018 de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani cerute cu titlu de creanţă de asigurare prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.
În plus, în urma reanalizării cererii de plată nr. x/11.03.2016, intimatul-pârât a conchis că recurenta-reclamantă era îndreptăţită să beneficieze de plata creanţei de asigurare solicitate, achitând la data de 28.10.2021 suma de 650 RON despăgubire cu acest titlu pentru dosarul de daună nr. x/2014 (regres împotriva asigurătorului B.).
Astfel, motivul pentru care A. nu a încasat până la data de 28.10.2021 suma de 650 RON ce îi era cuvenită se regăseşte în efectul respingerii cererii sale de plată nr. x/11.03.2016 prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, act administrativ unilateral anulat definitiv de instanţa de contencios administrativ.
Or, este cert că la data de 03.05.2018, exercitându-şi competenţa acordată de Legea nr. 213/2015, pârâtul a procedat la analiza cererii de plată nr. x/11.03.2016, astfel că pentru intervalul 03.05.2018 – 28.10.2021 societatea reclamantă s-a găsit în situaţia de a nu fi beneficiat de folosinţa sumei de 650 RON din cauza actului nelegal emis de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Altfel spus, decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 a produs o vătămare părţii reclamante, întrucât respingerea nelegală a cererii de plată nr. x/11.03.2016 în ceea ce priveşte suma de 650 RON a împiedicat creditorul de asigurări să se bucure de folosinţa acesteia.
De asemenea, Înalta Curte constată că raportul de cauzalitate este neîndoielnic, actul nelegal emis de pârât în sensul respingerii cererii de plată în discuţie împiedicând reclamanta să beneficieze de folosinţa creanţei de asigurări în cuantum de 650 RON pentru perioada 03.05.2018 (prima analiză a cererii de plată) – 28.10.2021 (reanalizarea cererii de plată urmată de achitarea sumei amintite).
În sfârşit, vinovăţia intimatului-pârât nu poate fi exclusă, emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018 fiind rezultatul unei conduite culpabile a FGA în interpretarea Legii nr. 213/2015, cu atât mai mult cu cât partea pârâtă a ales să promoveze prin actele emise o interpretare a textului legal defavorabilă creditorilor de asigurări, fără însă ca pentru un astfel de rezultat să fi procedat la o analiză atentă, gramaticală, logică şi sistematică a Legii respective, astfel încât să identifice concluzia corectă.
Concluzionând, Înalta Curte constată că nu se poate aprecia că îndeplinirea de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a propriilor atribuţii la data de 03.05.2018 ar fi intervenit în contextul unei verificări formale/superficiale a cererii de plată în discuţie sub motiv că plafonul de 450.000 de RON era deja depăşit prin achitarea sumelor cuvenite A. pentru alte cereri de plată, întrucât la data respectivă pârâtul şi-a îndeplinit competenţa legală vizând soluţionarea cererii de plată, această din urmă concluzie corespunzând obligaţiilor legale ce incumbă oricărei autorităţi publice.
De asemenea, odată anulată prin hotărâre judecătorească definitivă decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, în sarcina părţii pârâte se reţine o faptă ilicită constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a întârziat folosinţa de către partea reclamantă a sumei cuvenite acesteia cu titlu de creanţă de asigurări.
De esenţa acţiunii de contencios administrativ este nu doar anularea actului administrativ nelegal, ci şi repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată.
În cauza de faţă, o dimensiune a respectivului prejudiciu rezidă în creanţa de asigurări, anume suma de 650 RON, ce a fost însă reparat prin achitarea sa benevolă de către FGA la data de 28.10.2021.
Cu toate acestea, nu se poate contesta faptul că întârzierea generată de FGA în achitarea sumei de 650 RON către A. a avut ca efect lipsirea creditorului de folosinţa sumei respective, ce reprezintă la rândul său un prejudiciu suferit de reclamantă.
Pentru repararea acestuia din urmă nu se poate impune însă creditorului de asigurări să recurgă la o acţiune în răspundere civilă delictuală în faţa instanţei de drept comun pentru perioada 03.05.2018 – 28.10.2021, câtă vreme premisa de bază a producerii sale se găseşte în decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, act administrativ anulat, ceea ce atrage incidenţa reglementărilor Legii nr. 554/2004, inclusiv sub aspectul reparării pagubei.
Aşadar, repararea prejudiciului prin acordarea despăgubirilor ca urmare a anulării unui act administrativ (decizia FGA nr. 14452/03.05.2018) corespunde specificului acţiunii de contencios administrativ pentru perioada 03.05.2018 – 28.10.2021, exercitată în forma subsidiară prev. de art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Nu la aceeaşi concluzie se poate ajunge şi în ceea ce priveşte perioada anterioară datei de 03.05.2018, câtă vreme, faţă de disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004, lipseşte hotărârea judecătorească definitivă care să cenzureze pretinsul act administrativ asimilat nelegal (nesoluţionare în termen sau refuz nejustificat de soluţionare), imputat de reclamanta A. în sarcina pârâtului FGA ulterior împlinirii unui termen de 30 de zile calculat de la data înregistrării cererii de plată.
În acest context, Curtea subliniază că prin efectul cererii adiţionale de modificare a obiectului acţiunii introductive de instanţă, partea reclamantă, întemeindu-se pe disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004, a solicitat acordarea despăgubirilor, ceea ce implica premisa legală esenţială a existenţei unei hotărâri judecătoreşti privind cenzurarea unui act administrativ tipic sau asimilat emis de pârât. Or, o astfel de hotărâre judecătorească există doar în sensul anulării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, deci pentru perioada începând cu data emiterii actului administrativ nelegal, fără ca partea reclamantă să demonstreze existenţa sa şi cu privire la conduita Fondului de Garantare a Asiguraţilor între data înregistrării cererii de plată şi data de 03.05.2018 a emiterii deciziei anulate.
În continuare, admiţând existenţa faptei ilicite a FGA prin emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018, anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, Înalta Curte identifică şi prejudiciul suferit de partea reclamantă pentru lipsa de folosinţă a sumei de 2120 RON, a cărui compensare corespunde dobânzii legale aferente sumei de 650 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.
Conform dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar: "(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.", art. 1 alin. (3) din actul normativ amintit arătând că "Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare."
În consecinţă, despăgubirea ce se cuvine părţii reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 650 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.
Într-adevăr, recurenta-reclamantă a primit plata despăgubirii pentru riscul produs, izvorâtă din contractul de asigurare, însă în cazul plăţii penalităţilor de întârziere, legătura de cauzalitate se grevează pe o culpă ulterioară a FGA care a refuzat să achite despăgubirea cuvenită A. la momentul analizării cererii de plată înregistrată la data de 11.03.2016 sub nr. x.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., precum şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte, sentinţa recurată şi rejudecând, va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 650 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.
Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1088 RON (fond şi recurs), reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 746 din 8 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:
Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 650 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.
Obligă pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1088 RON (fond şi recurs), reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 22 februarie 2023.