Şedinţa publică din data de 22 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 31.03.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat să se constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/11.03.2016 şi dispună:
1. obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale;
2. obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii arată că prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/23.09.2016, A. a solicitat plata sumei de 10455 RON reprezentând despăgubiri pe care A. era îndreptăţită să le recupereze de la B. S.A..
Prin cererea modificatoare depusă la data de 11.06.2021 reclamantul a solicitat ca în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 3/11/2016 constând în:
1. în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.2 %/zi întârziere conform Normei ASF 23/2014 – 39436.26 RON, calculate până la data de 6/24/2021 şi în continuare până la data plăţii efective;
2. în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 1077 din data de 27 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garatare a Asiguraţilor, ca fiind prescrisă.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei civile nr. 1077 din data de 27 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A..
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că decizia prin refuzului de plată al FGA a fost declarat nelegal a devenit definitivă abia în data de 13.10.2021, astfel că, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004 şi Deciziei ICCJ nr. 22/2019, dreptul la acţiune al A. s-a născut abia după această dată, neputând să intervină prescripţia.
De asemenea, subliniază şi faptul că prin hotărârea judecătorească prin care a fost anulată decizia de respingere a cererii de plată nu a fost automat recunoscut dreptul A. la pata de despăgubiri, fiind stabilit doar caracterul nelegal al refuzului pe motivul menţionat de FGA în Decizia nr. 14.454 din 03.05.2018.
Stabilirea dreptului A. la plata de despăgubiri şi, implicit, dobândirea caracterului cert al prejudiciului A. a intervenit abia ulterior, după reanalizarea pe fond a cererilor de către FGA. Prin urmare, abia după reanalizarea cererilor A. a avut certitudinea prejudiciului pe care l-a suferit prin plata cu întârziere a despăgubirilor, deoarece doar după reanalizarea cererilor s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la care A. era îndreptăţit în realitate.
Aşadar, nu pot fi primite susţinerile primei instanţe în sensul că A. cunoştea sau trebuia să cunoască prejudiciul cauzat prin plata cu întârziere a despăgubirilor de la împlinirea a 30 de zile de la depunerea cererii de plată. Atâta vreme cât procedura în faţa FGA implică o analiză şi evaluare din partea FGA, este evident că nu se poate susţine că A. putea evalua cert, la acel moment, prejudiciul. Astfel că nu poate susţine că termenul de prescripţie ar fi început să curgă încă de la împlinirea a 30 de zile de la depunerea cererii.
În plus faţă de cele de mai sus, solicită să se observe că în speţă este vorba despre o cerere de obligarea la FGA la plata de daune interese moratorii, care au natură accesorie faţă de cererea principală de plată a despăgubirilor.
Or, potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2016: "Dreptul la acţiune contra Fondului pentru plata indemnizaţiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment."
Aşadar, legea specială pe care guvernează raporturile dintre părţi instituie în mod expres, un termen special de prescripţie de 5 ani. Pe cale de consecinţă, faţă de natura prejudiciului (daune moratorii), deci fiind în prezenţa unui prejudiciu al cărui cuantum încă nu putea fi precizat în totalitate înainte de data plăţii şi faţă de termenul de prescripţie şi regulile după care acesta se calculează, este evident că în speţă nu se poate pune problema prescripţiei dreptului nostru la acţiune.
Un alt argument de nelegalitate a sentinţei recurate ce constă în greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept materiale care reglementează prescripţia dreptului la acţiune se bazează pe modul în care prima instanţa a încălcat prevederile art. 2.537 C. civ. şi natura juridică a daunelor interese moratorii, care au caracter accesoriu faţă de dreptul principal al A. la plata de despăgubiri.
Astfel, potrivit art. 2.537 din C. civ.: "Prescripţia se întrerupe:
1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia;
2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie."
Prin contestaţia promovată de societatea recurentă împotriva Deciziei de respingere a cererii de plată ce a constituit obiectul dosarului x/2018 s-a solicitat anularea Deciziei de respingere şi obligarea FGA la plata sumelor solicitate. Instanţa a anulat decizia şi a obligat FGA să reanalizeze pe fond cererile de plată, iar după ce această analiză a fost făcută FGA a procedat la plata despăgubirilor.
În aceste condiţii, de vreme ce dreptul la despăgubiri al A. nu a fost considerat prescris, faţă de caracterul accesoriu al daunelor interese moratorii, este evident că nici dreptul A. la a cerere obligarea FGA la plata de daune interese moratorii - accesorii dreptului principal, nu poate fi considerat prescris.
În considerarea celor de mai sus, solicită casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv cu privire la soluţia asupra excepţiei prescripţiei şi trimiterea cauzei pentru soluţionare pe fond la Curtea de Apel Bucureşti.
4. Apărările formulate în cauză.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 12 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 22 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, obligarea FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 3/11/2016 constând în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.2 %/zi întârziere conform Normei ASF 23/2014 – 39436.26 RON, calculate până la data de 6/24/2021 şi în continuare până la data plăţii efective; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca fiind prescrisă.
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.
Într-adevăr, cererea de plată nr. x/11.03.2016 referitoare la dosarul de daună A. nr. x (regres împotriva asigurătorului B.) înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost analizată în cadrul Deciziei nr. 14452/03.05.2018 prin care intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a dispus respingerea cererilor de plată formulate în cadrul dosarelor de daună menţionate în borderoul 2 cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, în considerarea faptului că până la data prezentei decizii, acestui creditor de asigurare i s-a aprobat la plată şi plătit din disponibilităţile Fondului suma de 450.000 RON, reprezentând limita maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.
La data de 05.06.2018 reclamanta A. S.A. a contestat Decizia nr. 14452/03.05.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cerere înregistrată sub nr. x/2018, iar prin sentinţa civilă nr. 4902 din data de 27.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., a anulat Decizia nr. 14452/03.05.2018 şi a obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei.
Sentinţa civilă nr. 4902 din data de 27.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a rămas definitivă prin Decizia nr. 4644 din data de 13.10.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal prin respingerea recursurilor declarate de reclamanta A. S.A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
În continuare, Înalta Curte constată că termenul de prescripţie pentru despăgubiri reglementat de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 menţionează următoarele:
"(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)."
Conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."
Din interpretarea textului art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că acesta reglementează o situaţie de excepţie de la regula stabilită prin art. 8 din acelaşi act normativ, respectiv acţiunea care să conţină şi capătul de cerere privind despăgubirile pentru ca instanţa care analizează legalitatea actului să stabilească şi asupra măsurilor de acoperire a prejudiciului.
În cauză nu se poate reţine că reclamanta a cunoscut întinderea prejudiciului de la data emiterii Deciziei nr. 14452/03.05.2018 atât timp cât prin această decizie nu au fost confirmate pretenţiile recurentei-reclamante aferente cererii de plată nr. x/11.03.2016, ceea ce face ca acţiunea pe cale separată formulată şi modificată la data de 11.06.2021, să fie exercitată în interiorul termenului de prescripţie.
Relevante în acest sens sunt şi cele reţinute în paragraful nr. 77 al Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 22/2019 pronunţată în recurs în interesul legii:
"Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorităţii publice, în condiţiile prevăzute de C. civ.."
Având în vedere că actul pretins vătămător (Decizia nr. 14452/03.05.2018) a fost anulat definitiv la data de 13.10.2021, Înalta Curte constată că cererea modificatoare nu este prescrisă, prin raportare la prevederile art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
În acest context, având în vedere neanalizarea fondului cererii de chemare în judecată, lucru ce nu poate fi făcut pentru prima dată de către instanţa de recurs fără a prejudicia partea de un grad de jurisdicţie, Înalta Curte va dispune casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, va fi reanalizată cererea dedusă judecăţii din perspectiva statuărilor instanţei de recurs referitoare la motivele de recurs găsite întemeiate, precum şi pe fondul cauzei.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., precum şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1077 din 27 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 22 februarie 2023.