Şedinţa publică din data de 22 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 09.02.2022 pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar Vâlcea, în numele şi pentru membrii de sindicat: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, a solicitat:
I. Anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea l nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) al art. 1 din acest ordin;
II. obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2);
III. Suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 128/F-CONT din data de 04 octombrie 2022, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar Vâlcea pentru membrii de sindicat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei nr. 128/F-CONT din data de 04 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar Vâlcea pentru membrii de sindicat, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că considerentele hotărârii conform cărora dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică inclusiv cadrelor didactice care şi-au echivalat titlul de doctor cu gradul didactic I anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, iar cadrele didactice în cauză au "posibilitatea să opteze pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I" sunt contrazise chiar de legiuitor.
Acceptând această interpretare, ar însemna că, în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017, cadrele didactice care au dobândit prin ordin de ministru, intrat în circuitul civil titlul ştiinţific de doctor şi, ulterior, tot prin ordin de ministru, gradul didactic I, îşi revocă/anulează, printr-o simplă opţiune, unul dintre cele două ordine de ministru, prin care li s-au acordat drepturile de care beneficiază.
Or, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru prevede: "(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."
Legiuitorul prevede expres că optează pentru indemnizaţie sau pentru echivalarea cu gradul didactic.
Or, se poate opta pentru echivalare doar în ipoteza în care nu s-a emis ordinul pentru echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I.
Mai mult, pierderea gradului didactic deja acordat printr-un ordin de ministru presupune încetarea efectelor ordinului de ministru prin care gradul didactic I a fost acordat, în condiţiile în care, în Legea educaţiei naţionale - lege specială - nu există reglementată pierderea gradului didactic, nici ca sancţiune disciplinară şi nici în alte situaţii expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.
În momentul în care un cadru didactic a dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, prin ordin de ministru gradul didactic I, nu se mai încadrează în situaţia de a opta pentru echivalare, aşa cum prevede expres legiuitorul în art. 14 alin. (3) teza finală, deoarece el este beneficiarul ordinului prin care i s-a acordat gradul didactic I.
2) Practic, instanţa de fond şi-a însuşit susţinerile Ministerul Educaţiei cum că, în fapt, legiuitorul a înţeles ca, prin art. 14 alin. (3) teza a II-a, să instituie o normă specială şi derogatorie de la dispoziţiile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, atât timp cât apreciază că tocmai această categorie de cadre didactice - beneficiare ale unor ordine de ministru prin care li s-a acordat titlul ştiinţific de doctor şi, respectiv, gradul didactic I - trebuie să opteze, în sensul "renunţării la gradul didactic", adică să renunţe la actele administrative cu caracter individual prin care au dobândit gradul didactic.
Contrar aprecierii instanţei de fond, cadrele didactice cărora li s-a acordat gradul didactic I prin ordin de ministru anterior intrării in vigoare a legii, prin echivalarea titlului ştiinţific de doctor, nu mai au un drept real de opţiune, bucurându-se deja de drepturile ce se cuvin cadrelor didactice cu gradul didactic I, în baza actului administrativ cu caracter individual prin care au dobândit gradul didactic I şi care a intrat în circuitul civil; acestea beneficiază în continuare de ambele drepturi, neputând opta- cerinţă impusă de legiuitor.
3) În continuare, arătă că, în ceea ce priveşte titlul ştiinţific de doctor, există, în Legea nr. 1/2011, prevederi exprese - la art. 1461 şi art. 1462 – privind situaţiile în care titlul de doctor încetează să mai producă efecte juridice, respectiv în situaţia revocării titlului sau al anulării acestuia, anulare ce se dispune de instanţa de contencios.
De asemenea, art. 168 alin. (71) şi alin. (72) din acelaşi act normativ prevăd:
"(71) Titularul unui titlu ştiinţific poate solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice renunţarea la titlul în cauză. în acest caz Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ia act de renunţare printr-un ordin de revocare emis în acest scop.
(72) Actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii ordinului de revocare. Procedura de renunţare la titlu, precum şi cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului ştiinţific se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării."
Este evident că legiuitorul a înţeles să reglementeze expres în ce condiţii se poate produce renunţarea la titlul ştiinţific de doctor, iar aceasta nu este o renunţare voluntară.
4) Nici în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi nici în Legea contenciosului administrativ nu este reglementată ipoteza renunţării de către beneficiarul unui act administrativ intrat în circuitul civil la acesta şi la drepturile legale conferite prin acesta, doar printr-o simplă opţiune, fără respectarea termenelor şi condiţiilor expres prevăzute de legea contenciosului administrativ şi fără intervenţia instanţei competente. Cu atât mai mult cu cât revocarea unui act administrativ intrat în circuitul civil nu este consacrată legal, legea prevăzând doar dreptul autorităţii publice emitente de a solicita instanţei de contencios anularea actului.
5) Mai mult, consideră că este relevant pentru speţa dedusă judecăţii ca instanţa de recurs să aibă în vedere că a existat un proiect de lege de modificare şi completare a Legii nr. 1/2011, în sensul introducerii renunţării voluntare la titlul ştiinţific de doctor, asupra căruia s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 624/2016, prin care a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 este neconstituţională, în ansamblul său.
Astfel, Curtea Constituţională a reţinut, în considerentele acestei decizii:
"55. În acest context, Curtea reţine că deţinerea titlului de doctor poate constitui o condiţie pentru accederea într-o funcţie, pentru dobândirea unei calităţi profesionale, a unui statut profesional, iar, uneori, are implicaţii inclusiv sub aspect patrimonial, acolo unde legiuitorul a înţeles să gratifice persoana care posedă titlul de doctor cu sporuri salariate corespunzătoare acestei pregătiri ştiinţifice. Or, noile dispoziţii legale omit să stabilească în ce măsură sunt afectate raporturile juridice încheiate de persoana în cauză în calitate de doctor, limitându-se a dispune cu privire la efectele "actului de revocare prin care se anulează actul administrativ constatator al titlului ştiinţific", care se vor produce "doar pentru viitor". Nereglementarea efectelor actului unilateral de renunţare sau ale retragerii titlului de doctor, după caz, naşte riscul ca fostul deţinător al titlului de doctor să continue să beneficieze de acele drepturi dobândite în virtutea titlului, deşi nu mai întruneşte calitatea care a determinat acordarea acestora. (...).
56. Pe de altă parte, Curtea constată că renunţarea voluntară la titlul de doctor lasă fără obiect dispoziţiile legale referitoare la activitatea organelor abilitate să analizeze suspiciunile cu privire la nerespectarea procedurilor sau a standardelor de calitate sau de etică profesională, întrucât manifestarea unilaterală de voinţă în sensul renunţării la titlu desistează activitatea de investigare a organelor care pot dispune sancţiunea retragerii titlului. Astfel, îndeplinirea unei condiţii pur potestative, respectiv solicitarea persoanei care deţine calitatea de doctor de a se lua act de renunţarea sa la titlu, împiedică declanşarea unei proceduri de investigare a modului în care a fost dobândit titlul sau, în situaţia în care o atare procedură este în curs, îi pune capăt în mod arbitrar. Apare cu evidenţă faptul că legea creează premisele ca persoane suspectate de obţinerea titlului de doctor prin fraudarea procedurilor legale să preîntâmpine aplicarea unei sancţiuni renunţând voluntar la titlu. Conduita ilicită de însuşire, integrală sau parţială, a unei lucrări ştiinţifice, creaţie a altei persoane, şi prezentată drept creaţie personală, ce determină efecte juridice atât în cadrul raporturilor de muncă, cât şi în cadrul raporturilor izvorâte din dreptul de proprietate intelectuală, va rămâne, aşadar, nesancţionată în virtutea dispoziţiilor legale care prevăd renunţarea voluntară la titlu. Astfel, în condiţiile în care legea prevede retragerea titlului de doctor ca sancţiune pentru nerespectarea standardelor prevăzute pentru elaborarea ei, inclusiv pentru plagiat, în cazul renunţării voluntare la titlul de doctor, noile dispoziţii nu fac altceva decât să încurajeze un comportament neonest, ilicit, într-un domeniu care ar trebui să fie caracterizat de rigoare, profesionalism şi probitate etică.
57. Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că, prin nereglementarea expresă a efectelor pe care le generează renunţarea la titlul de doctor, prevederile articolului unic pct. 11, referitor la introducerea alin. (54) al art. 168, precum şi cele ale articolului unic pct. 17, referitor la retragerea titlului de doctor/anularea diplomei, nu întrunesc condiţiile privind claritatea şi previzibilitatea normei, consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituţie."
6) Legea educaţiei naţionale nu reglementează renunţarea voluntară la titlul de doctor şi nici renunţarea voluntară la gradul didactic l, drepturi acordate prin ordine de ministru, intrate în circuitul civil şi a căror anulare nu mai poate fi solicitată instanţei deoarece aceste acte administrative sunt anterioare intrării în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017. Este evident că, în cuprinsul art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a folosit sintagma "renunţare la gradul didactic I" şi nici nu a prevăzut şi efectele pe care le generează renunţarea.
7) Mai mult, renunţarea la gradul didactic I care, potrivit judecătorului fondului, s-ar produce ca urmare a voinţei legiuitorului exprimată în art. 14 alin. (3), are drept efect, retrogradarea cadrelor didactice în funcţia de profesor cu definitivare (în cazul cadrelor didactice care prin efectul Legii nr. 6/1969 au beneficiat de acordarea gradului didactic în baza titlului ştiinţific) sau profesor cu gradul didactic II sau cu definitivare (pentru cadrele didactice care şi-au dobândit titlul ştiinţific de doctor şi gradul didactic I în baza Legii 128/1997 şi a Legii nr. 1/2011, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.
II. Judecătorul fondului a reţinut claritatea şi precizia textului contestat.
În acest sens solicită să se aibă în vedere că dispoziţiile art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor şi implicit, gradul didactic I în temeiul Legii nr. 6/1969, precum şi cadrelor didactice care au dobândit titlul ştiinţific de doctor şi gradul didactic în temeiul Legii nr. 128/1997 şi a metodologiilor emise de minister în aplicarea acesteia, altele decât Metodologia aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 5556/2011. Or textul art. 14 alin. (3) face referire expresă la Metodologia aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 5556/2011 - astfel că, ordinul de ministru (act administrativ, cu forţă juridică inferioară, emis în aplicarea legii), nu putea adăuga la lege.
Instanţa a respins argumentele reclamanţilor referitoare la lipsa de claritate şi precizie a textului criticat. Însă, dispoziţia respectivă este în mod evident lipsită de claritate şi previzibilitate, atât timp cât acesta este aplicabil şi cadrelor didactice care au obţinut gradul I în baza titlului ştiinţific de doctor nu doar anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, aplicându-se, deci, unor situaţii juridice născute înainte de intrarea în vigoare a actului normativ, ci şi anterior anului 2011 şi Metodologiei aprobate prin OMECTS nr. 5556/2011, la care face trimitere expresă textul de lege.
III. Judecătorul fondului s-a referit la "voinţa legiuitorului".
Or, privitor la sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) s-a pronunţat expres inclusiv Ministerul Muncii (iniţiatorul Legii-cadru nr. 153/2017), prin adresa nr. x/04.09.2017 (anexată prezentului recurs), în care se arată explicit că dispoziţiile art. 14 alin. (3) "nu se aplică pentru cadrele didactice care si-au echivalat gradul didactic I prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017". De altfel, orice altă interpretare a textului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivităţii legii civile), cât şi textului legii [să se observe că formularea alin. (3) este la timpul prezent - "solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare" - ceea ce are în vedere situaţiile născute din momentul intrării în vigoare a legii; deci, cadrele didactice care au solicitat şi au obţinut gradul didactic l prin echivalare anterior intrării în vigoare a legii nu se află în ipoteza reglementată de actul normativ).
În conformitate cu prevederile legale mai sus citate, de la data de 1 iulie 2017 şi până în prezent, cadrele didactice care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, au obţinut echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, au beneficiat atât de salarizarea corespunzătoare gradului didactic, cât şi de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor - calculul drepturilor lor salariale fiind realizate de unităţile angajatoare prin intermediul programului de salarizare Edusal pus la dispoziţie de Ministerul Educaţiei şi actualizat periodic.
La aproape 4 ani de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021, Ministerul Educaţiei, ignorând atât prevederile exprese ale art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi voinţa iniţiatorului legii (a Ministerului-Muncii, exprimată clar prin adresa nr. x/04.09.2017), instituie aplicarea retroactivă a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.
IV. A mai reţinut instanţa de fond că "membrii de sindicat nu au parcurs etapele prevăzute de lege pentru obţinerea gradului didactic, ci şi-au echivalat gradul didactic în baza titlului de doctor".
Or, aşa cum s-a arătat şi în cererea de chemare în judecată, echivalarea nu s-a realizează automat, ci a presupus parcurgerea unor etape, reglementate ca atare în legislaţia secundată aplicabilă, respectiv:
În perioada de aplicare a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (01.09.1997-08.02.2011), precum şi conform prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (în vigoare începând cu 09.02.2011), gradul didactic I se acorda deţinătorilor titlului ştiinţific de doctor prin ordin de ministru, în urma unei proceduri complexe, care presupunea îndeplinirea anumitor condiţii şi susţinerea unor inspecţii specifice, nefiind o simplă formalitate. Aceste proceduri de acordare a gradului didactic I în baza titlului ştiinţific de doctor deţinut au fost reglementate succesiv prin:
1. Ordinul M.E.N. nr. 3370/1998 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi Precizarea M.E.N. din 19.05.1998 cu privire la aplicarea unor articole din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, şi din Legea nr. 128/1997, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 261bîs/13.07.1998;
2. Ordinul M.E.C.I. nr. 5720/2009 pentru aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 747/03.11.2009 - art. 74, potrivit căruia:
"Art. 74. - (1) Personalului didactic încadrat în învăţământul preuniversitar care a obţinut titlul de doctor în domeniul fundamental sau în specialitatea pe care o predă i se poate acorda gradul didactic I pe baza unei inspecţii şcolare speciale, conform prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Cadrelor didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor li se poate acorda gradul didactic I pe baza unei inspecţii şcolare speciale, dacă sunt îndeplinite simultan condiţiile prevăzute la lit. a) şi b) de a fi obţinut doctoratul în domeniul fundamental sau în specialitatea pe care o predă.
(3) Pentru aprobarea înscrierii la examenul de obţinere a gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor şi a unei inspecţii şcolare speciale, candidatul trebuie să obţină cel puţin calificativul "foarte bine" la aprecierile anuale din ultimii 2 ani de activitate premergători înscrierii şi să aibă recomandarea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ în care este încadrat sau/şi în care şi-a desfăşurat activitatea în ultimii 2 ani premergători înscrierii.
În cazul în care a desfăşurat activităţi în mai multe unităţi de învăţământ, candidatul poate să includă în dosarul de înscriere aprecieri anuale şi recomandări de la fiecare unitate.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, procedura a fost reglementată Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, Partea l nr. 767/31.10.2011, respectiv art. 42-44.
Deci, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, acordarea gradului didactic 1 nu este şi nu a fost niciodată o simplă formalitate, ci a presupus îndeplinirea mai multor condiţii, efectuarea unor inspecţii şi obţinerea anumitor note la acestea.
V. Învederează că membrii de sindicat reprezentaţi în acest dosar au dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin acte administrative cu caracter individual, intrate în circuitul civil, atât titlul ştiinţific de doctor, cât şi gradul didactic I; de la data dobândirii gradului didactic I, în conformitate cu prevederile legale, aceştia au beneficiat de toate drepturile conferite de lege personalului didactic cu gradul didactic I.
Este evident că, prin art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a reglementat cu privire la drepturile născute înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru, din moment ce se foloseşte timpul prezent al verbelor: astfel, personalul didactic de predare solicită, obţine, nu primeşte, optează. Or, recurenţilor-reclamanţi li s-a acordat, prin ordine de ministru, anterior datei de 01.07.2017, gradul didactic I, în baza titlului ştiinţific de doctor şi nu se află în situaţia prevăzută de art. 14 alin. (3); [ei "au solicitat" şi "au obţinut" - nu "solicită" şi nu "obţin"; aceasta cu atât mai mult cu cât ordinele ministrului pentru acordarea gradului didactic l pe baza titlului ştiinţific de doctor au fost emise şi comunicate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru, şi în baza acestora titularii au beneficiat deja de drepturile salariate corespunzătoare încadrării în învăţământ ca profesor cu gradul didactic I, iar drepturile salariale cuvenite li s-au acordat de la data emiterii ordinului ministrului educaţiei pentru acordarea gradului didactic I.
Obligaţia de a opta o au doar acei salariaţi care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017 (data intrării în vigoare a legii), precum şi cei care obţin, după intrarea în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, prin ordin de ministru, titlul ştiinţific de doctor şi care, din acel moment optează în mod real, efectiv, între a depune documentele prevăzute de Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin OMECTS nr. 5556/2011, pentru acordarea gradului didactic I sau pentru acordarea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, urmând să parcurgă procedura din Metodologia privind formarea continuă, pentru a dobândi gradul didactic I.
Orice altă interpretare a textului art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivitătii legii civile), cât şi textului legii.
VI. Sentinţa criticată este nelegală şi sub aspectul neexercitării de către judecătorul fondului a rolului său activ, instituit de art. 22 C. proc. civ., în raport de care se impunea suspendarea soluţionării dosarului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (în vigoare de la data de 01.07.2017), care sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi personalului didactic de predare care a obţinut gradul didactic l prin echivalarea titlului ştiinţific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.
În concluzie, pentru motivele detaliate în cuprinsul prezentului recurs şi faţă de argumentele prezentate pe larg în cererea de chemare în judecată, solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi, rejudecând pe fond admiterea cererii aşa cum a fost formulată.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Aspecte procedurale.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul-reclamant s-a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, având în vedere că există o strânsă legătură între acţiunea introductivă de instanţă, respectiv prezentul recurs şi dispoziţiile din lege asupra cărora se va pronunţa Curtea Constituţională, iar dezlegarea pricinii deduse judecăţii depinde de soluţia pe care o va pronunţa instanţa de control constituţional.
6. Procedura de soluţionare a recursului.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 22 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
7. Soluţia instanţei de recurs.
7.1. Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Suspendarea facultativă este lăsată la aprecierea instanţei de judecată, iar acest caz de suspendare are în vedere existenţa unui alt dosar, aflat pe rolul instanţelor de judecată, a cărui soluţionare ar putea avea o influenţă hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, problemă de a cărei rezolvare depinde soluţia din procesul pendinte aflându-se în strânsă legătură.
În cauza dedusă judecăţii, deşi prin cererea de suspendare, recurentul-reclamant susţine că există o strânsă legătură între acţiunea introductivă de instanţă, respectiv prezentul recurs şi dispoziţiile din lege - art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, asupra cărora urmează a se pronunţa Curtea Constituţională, în dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2022, iar dezlegarea pricinii deduse judecăţii depinde de soluţia pe care o va pronunţa instanţa de control constituţional, Înalta Curte va avea în vedere că recurentul-reclamant are la dispoziţie instituţia revizuirii, în cazul în care, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză şi a declarat neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii, după ce hotărârea a devenit definitivă, aşa cum dispune în mod expres art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.
În acest context, Înalta Curte constată că dezlegarea cauzei de faţă nu depinde de soluţia ce urmează a fi pronunţată de către Curtea Constituţională a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 253/2017, cu care a fost sesizată, apreciază că nu se impune suspendarea judecării cauzei de faţă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
7.2. Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv, anularea alin. (2) al art. 1 din acest ordin; obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2) şi suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021.
Prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea dedusă judecăţii reţinând în esenţă că, prin ordinul contestat emis în temeiul legii cadru de salarizare se înlătură inechităţile de salarizare între cei care au obţinut prin ordin gradul didactic ca urmare a echivalării titlului de doctor anterior datei de 01.07.2017 şi cei care şi-au echivalat titlul de doctor după data de 01.07.2017 şi, pe cale de consecinţă a fost înlăturată critica reclamanţilor cu privire la lipsa de claritate şi precizie a art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021, întrucât norma prevede expres, clar şi neechivoc faptul că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.
Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Sub acest aspect se invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Înalta Curte constată că Ordinul nr. 3993 din 16 iunie 2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost emis în temeiul prevederilor art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 şi ale art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ", precum şi ale art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) şi ale art. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 7/2021, s-a stabilit că majorările/creşterile salariale prevăzute la art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 şi art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "reglementări specifice personalului didactic din învăţământ", respectiv art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică la salariul de bază deţinut/aflat în plată.
Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021.
Potrivit art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.
În cazul în speţă, Înalta Curte reţine că ordinul contestat, a fost dat în aplicarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, aspect expus în preambulul actului administrativ cu caracter normativ.
Conform art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, "(5) Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14. (...)".
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 52/2020 din 20 iulie 2020, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
"Dacă, având în vedere dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care şi-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017?"
În considerentele acestei hotărâri, instanţa supremă a arătat că "dispoziţiile normative supuse interpretării fiind îndeajuns de clare şi complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăţi, înţelesul, limitele de aplicare şi efectele.
"58. Este de observat, sub acest aspect, că instanţa de trimitere, deşi a apreciat că se impune activarea mecanismului procedural al întrebării prealabile pentru lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu a arătat în ce constau dificultăţile de interpretare a acestor dispoziţii legale.
59. Distinct de faptul că din încheierea instanţei de trimitere lipsesc argumentele referitoare la dificultatea interpretării dispoziţiilor legale anterior evocate, titularul sesizării nu a întâmpinat nicio dificultate în interpretarea acestora, aspect care rezultă cu evidenţă din exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.
60. Astfel, instanţa de trimitere a apreciat că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea titlului respectiv. Aceeaşi instanţă a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor, norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului, evocând în acest sens dispoziţiile art. 39 alin. (5) din acelaşi act normativ.
61. În plus, lipsa dificultăţii în interpretarea acestor norme legale rezultă şi din punctele de vedere arătate în cap. VII din prezenta decizie, fiind conturată o singură opinie care concordă cu cea a instanţei de sesizare."
De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, relevantă pentru interpretarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, prin care Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În paragraful 16 din această decizie, Curtea Constituţională a reţinut că indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, iar atunci când aceleaşi temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia.
Totodată, prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (5) şi art. 44 pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În paragraful 28 din această decizie, Curtea Constituţională a constatat că, referitor la pretinsa neretroactivitate a dispoziţiilor de lege criticate, acestea se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, pentru viitor, astfel că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2).
În acest context, Înalta Curte constată că prevederile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlul ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condiţiile de la art. 14 din acelaşi act normativ şi nu se poate reţine vreo încălcare a dispoziţiilor art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3.993/2021, care face trimitere la regimul juridic stabilit prin art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru acordarea în viitor a sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.
Începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – 1.07.2017 – regula generală în privinţa acordării sporului respectiv este stabilită de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 – care prevede că "(1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25."
De la această regulă, instituită de art. 14 alin. (1), a fost reglementată o situaţie de excepţie prin dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impune cadrelor didactice – pentru acordarea sporului în cauză – condiţia suplimentară de a nu fi solicitat şi obţinut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul ştiinţific de doctor, prevăzând – la teza întâi a textului – că "(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor."
În vederea stabilirii legalităţii Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3.993/2021, Înalta Curte constată necesitatea determinării efectelor dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât reclamanţii susţin că acest articol nu vizează decât personalul didactic care solicită şi obţine în viitor – adică după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011.
Or, prin dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a urmărit abrogarea cumulului între indemnizaţia de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obţinut exclusiv prin echivalarea doctoratului potrivit prevederilor OMECTS nr. 5561/2011, prevăzând că "Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic 1 prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.".
Conform tezei secunde a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, "Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.".
Susţinerea conform căreia ordinul contestat este nelegal în măsura în care se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017 nu poate fi primită.
Interpretarea recurentului-reclamant este exclusiv una gramaticală, acesta arătând că formularea alin. (3) din Ordin este la timpul prezent, textul menţionând:
- "solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare" - ceea ce are în vedere situaţiile născute din momentul intrării în vigoare a legii, şi
- "nu primeşte indemnizaţia" - situaţie în care nu se află cadrele didactice care au beneficiat anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 de sporul pentru titlul ştiinţific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor) şi care, de la intrarea în vigoare a acestei legi, având în vedere şi prevederile art. 39 alin. (5) din aceeaşi lege, au primit indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, până la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021.
Referitor la această interpretare, instanţa de recurs constată că utilizarea timpului prezent este specifică reglementărilor normative, dar utilizarea acestui timp nu poate avea semnificaţia exclusivă a unei acţiuni care se desfăşoară în momentul edictării normei – sau exclusiv în momentul intrării în vigoare – ci trebuie ţinut seama că legea se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, deci implică şi acţiunile viitoare. De altfel, chiar recurentul-reclamant este de acord că dispoziţiile art. 14 alin. (3) sunt aplicabile tuturor celor care solicită şi obţin prin echivalare gradul didactic I după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, utilizarea formulării la timpul prezent nu exclude faptul că texul vizează şi acţiuni care nu se desfăşoară exclusiv în prezent, ceea ce denotă că interpretarea exclusiv gramaticală nu este suficientă pentru determinarea efectelor juridice ale reglementării în cauză.
În acest context, Înalta Curte subliniază că interpretarea judiciară a dispoziţiilor legale aplicabile speţei de faţă nu trebuie realizată numai gramatical, după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor şi modul cum sunt ele aşezate şi legate în frază, ci şi teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părţile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificaţia ce trebuie atribuită textelor şi care să fie cât mai apropiată de intenţia presupusă a legiuitorului, dar şi sistematic, metodă care să ţină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretată în contextul legii sau în contextul întregii legislaţii conexe, şi nu în ultimul rând logic, context în care trebuie să se ţină seama şi de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină, prin formulări precum aceea că legea specială derogă de la cea generală – "specialia generalibus derogant", că excepţia este de strictă interpretare – conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", sau că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos", ori că dispoziţiile legale trebuie interpretate în sensul în care ele produc efecte, iar nu într-un sens contrar – "actus interpretandus est pretins ut valeat quam ut pereat".
Referitor la sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, se observă în primul rând, că textul constituie o excepţie de la regula instituită de art. 14 alin. (1) din lege. Prin urmare, conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", excepţia fiind de strictă interpretare.
De aceea, excepţia neacordării indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor este aplicabilă exclusiv personalului care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare.
Interpretând sistematic cele două teze ale art. 14 alin. (3), Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţ, că sensul dreptului de opţiune la care face referire teza a II-a a articolului precizat nu poate fi decât subsumat voinţei legiuitorului expusă în teza I a art. 14 alin. (3), conform căreia nu se mai permite cumulul indemnizaţiei de doctorat cu drepturile aferente gradului didactic obţinut exclusiv ca efect al echivalării aceluiaşi doctorat.
Teza a doua a articolului 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 nu se poate referi decât la cadrele didactice care au obţinut doctoratul şi gradul didactic I în baza acestuia anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, întrucât pentru cadrele didactice care au obţinut doctoratul şi echivalarea sa în grad didactic I ulterior lunii iulie 2017 se aplică direct prevederile art. 14 alin. (3) teza I.
Astfel, în cazul personalul didactic care solicită şi obţine – după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – gradul didactic 1 prin echivalare, nu şi-ar găsi logica instituirea unui "drept de opţiune" (în sensul tezei finale a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017), întrucât preferinţa lor pentru abandonarea indemnizaţiei de doctorat în favoarea obţinerii gradului este evidentă încă de la momentul în care au decis să demareze procedura administrativă pentru obţinerea acestui grad. Pentru aceste persoane ar fi complet inexplicabilă legiferarea unui "drept de opţiune" ulterior finalizării procedurii administrative de obţinere a gradului, în contextul în care manifestarea de voinţă a fost clară ab initio, aceste cadre didactice cunoscând conţinutul legii în vigoare, şi anume că dacă obţin gradul didactic I prin echivalarea doctoratului nu vor primi indemnizaţia de doctorat, după cum prevede teza I a art. 14 alin. (3).
Dreptul de opţiune a fost expres reglementat de legiuitor exclusiv pentru situaţia cadrelor didactice care şi-au obţinut echivalarea gradului profesional didactic I în baza acestuia, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, având în vedere că pentru aceste persoane, obţinerea gradului anterior anului 2017 nu atrăgea, conform legislaţiei de la acel moment, şi pierderea sporului de doctorat. Dimpotrivă, în trecut, acest spor se cumula cu beneficiile financiare aferente gradului didactic superior obţinut.
În ceea ce priveşte chestiunea în sine a imposibilităţii cumulului indemnizaţiei de doctorat cu un alt beneficiu derivat din titlul ştiinţific de doctor (în speţă, echivalarea cu gradul didactic I), Înalta Curte constată că aceasta reprezintă opţiunea legiuitorului şi nu poate face obiectul cenzurii puterii judecătoreşti fără încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. În acest sens, instanţa are în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, decizie în care, la paragraful 16, Curtea Constituţională a reţinut că "indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, iar atunci când aceleaşi temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia. În acest sens sunt şi cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 22 decembrie 2009 ori Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013."
De altfel, această interpretare a fost confirmată indirect de instanţa supremă prin Decizia nr. 52/2020 din 20 iulie 2020, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, citată anterior.
Conform acestei hotărâri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – deşi a respins ca inadmisibilă sesizarea – a reţinut că "… instanţa de trimitere a apreciat că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea titlului respectiv. Aceeaşi instanţă a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor, norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului, evocând în acest sens dispoziţiile art. 39 alin. (5) din acelaşi act normativ.
De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici lipsa de claritate a acestui text, cel puţin sub aspectul aplicării lui şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017. Modul posibil defectuos de punere în aplicare a acestei reglementări de către unele instituţii de învăţământ nu are relevanţă în stabilirea clarităţii textului legal contestat, text care concordă voinţei legiuitorului exprimată în art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum a fost interpretată de instanţă şi în acord cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 52/2020 din 20 iulie 2020.
Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 38 din Codul muncii, conform cărora "Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.", Înalta Curte constată că prevederile art. 38 teza întâi din Codul muncii, potrivit cărora "Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege", se referă la instituţia renunţării la un drept substanţial în materia dreptului muncii.
În speţă, dreptul recurenţilor-reclamanţi, reprezentaţi de Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar Vâlcea, la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor a fost supus prin dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 unei obligaţii de opţiune. Obligaţia de a opta pentru acordarea sau nu a acestei indemnizaţii a fost instituită, aşadar, prin lege, iar nu prin voinţa Ministerului Educaţiei, respectiv prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3.993/2021, astfel cum susţin acesştia. De aceea, nu se poate reţine încălcarea art. 38 din Codul muncii, întrucât limitarea dreptului la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor a survenit prin lege, iar nu prin acte încheiate între angajator şi reclamanţii angajaţi, nefiind întemeiată această critică.
Referitor la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, Înalta Curte constată că, potrivit principiului neretroactivităţii legii – reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, conform căruia "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile" – legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare.
De asemenea, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, legea civilă se aplică, de la data intrării în vigoare a acesteia, tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia).
Aşa fiind, Înalta Curte constată că o lege nu este retroactivă atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (în acest sens fiind pronunţate, de exemplu, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).
Deşi prin acţiune se susţine că recurenţii-reclamanţi şi-au câştigat dreptul la această indemnizaţie în baza unor acte normative anterioare şi nu poate fi înlăturat prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3.993/2021, Înalta Curte constată că recunoaşterea dreptului la indemnizaţie a dat naştere unei situaţii juridice care implică plata pentru viitor a acestei indemnizaţii în acord cu eventualele modificări legale ce pot surveni în perioada ulterioară.
Astfel, prin recunoaşterea anterioară Legii-cadru nr. 153/2017 a dreptului recurenţilor-reclamanţi la sporul pentru titlul ştiinţific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază), aceştia nu au dobândit un drept de proprietate asupra tuturor indemnizaţiilor ce i s-ar fi putut plăti în viitor, regimul juridic al acestei indemnizaţii putând suferi modificări, indemnizaţia fiind plătită lunar conform legislaţiei în vigoare în perioada pentru care se datorează indemnizaţia, în prezent fiind aplicabilă Legea-cadru nr. 153/2017 – aceasta fiind o situaţie juridică în curs, iar nu una cu efecte juridice epuizate, astfel cum se susţine în cauza dedusă judecăţii.
Prin urmare, dispunând sistarea plăţii acestei indemnizaţii numai de la data intrării sale în vigoare – şi fără a aduce atingere efectelor deja produse pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3.993/2021 nu poate fi considerat ca o reglementare retroactivă, astfel cum se susţine în cererea de chemare în judecată.
În concluzie, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ, şi pe cale de consecinţă, cadrul didactic care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data acordării acestuia, nu mai beneficiază de spor ca sumă compensatorie în cazul obţinerii didactic I prin echivalare, fiind obligat să opteze între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.
Având în vedere că nu mai este permisă acordarea unei duble bonificaţii pentru aceeaşi calificare, respectiv pentru titlul ştiinţific de doctor şi pentru gradul didactic, dacă gradul a fost obţinut ca urmare a echivalării acestuia cu titlul ştiinţific de doctor, Înalta Curte Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.
8. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge atât cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea dosarelor nr. x/2022 şi nr. y/2022 aflate pe rolul Curţii Constituţionale, cât şi recursul, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea dosarelor nr. x/2022 şi nr. y/2022 aflate pe rolul Curţii Constituţionale, ca nefondată.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar Vâlcea pentru V., S., C., T., P., G., L., D., E., W., X., O., Y., J., K., B., Z., F., I., U., R., H., Q., N., A. Şi M. împotriva sentinţei nr. 128/F-CONT din 4 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 22 februarie 2023.