Ședințe de judecată: Iulie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 997/2023

Decizia nr. 997

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.11.2015, nr. 5426/86/2015, reclamanta S.C. "A." S.R.L. Salcea - prin asociat B. - a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea:

1. procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 19.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafaţă 2013 nr. x/30.04.2013, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 35.840,88 RON, pentru campania 2013;

2. procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 19.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafaţă 2011 nr. x/04.05.2011, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 370.440,31 RON, pentru campania 2011;

3. procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 17.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafaţă 2010 nr. x/07.05.2010, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 367.419,82 RON, pentru campania 2010;

4. procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 18.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafaţă 2009 nr. x/07.05.2009, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 56.423,68 RON, pentru campania 2009.

2. Soluţia de declinare

Tribunalul Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 193 din 04.02.2016, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. Soluţiile pronunţate în primul ciclu procesual

3.1. Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 229 din 21.09.2020, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

3.2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 2216 din 17.04.2019, a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre judecare aceleiaşi instanţe.

4. Soluţia pronunţată în fond după casare

Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 50 din 15.06.2020:

- a admis, în parte, acţiunea reclamantei;

- a anulat, în parte, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/19.03.2015 (încheiat la data de 17.03.2015) şi decizia nr. 14929b/2.06.2015 emise de pârâtă, în sensul că a diminuat cuantumul creanţei fiscale de la suma de 367.419,82 RON la suma de 36.043 RON.

- a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.03.2015 (încheiat la data de 19.03.2015) şi decizia nr. 14929/18.06.2015 emise de pârâtă;

- a anulat, în parte, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.03.2015 (încheiat la data de 19.03.2015) şi decizia nr. 14929d/18.06.2015 emise de pârâtă, în sensul că a diminuat cuantumul creanţei bugetare de la suma de 35.840,88 RON la suma de 18.100 RON;

- a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.03.2015 (încheiat la data de 18.03.2015) şi a deciziei nr. 14929a/2.06.2015;

- a obligat pârâtul la plata sumei de 8.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

5. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, care a solicitat casarea în parte a acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii în totalitate, ca neîntemeiată.

5.1. În primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta arată faptul că prima instanţă s-a pronunţat pe ceea ce nu s-a cerut prin acţiunea dedusă judecăţii, întrucât reclamanta nu a solicitat şi anularea deciziilor de soluţionare a contestaţiilor administrative promovate împotriva proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare contestate în cauză.

5.2. În cel de al doilea motiv de recurs, fondat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta menţionează faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, precum şi dreptul la un proces echitabil (reglementate de art. 6 din CEDO), deoarece raportul de expertiză efectuat în cauză nu i-a fost comunicat.

5.3. În cel de al treilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, precum şi a art. 4 din Ordinul MADR nr. 127/11.06.2012.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

5.3.1. Contrar susţinerilor instanţei de fond, aşa cum reiese din procesul-verbal încheiat cu ocazia finalizării controlului cât şi din procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare contestate, echipa de verificare a analizat înscrisurile din Registrul agricol, din tabelele centralizatoare ale contractelor în baza cărora intimata a înţeles să solicite sprijin financiar, precum şi Registrul special al contractelor de arendă.

Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte adresele invocate de instanţă ca dovadă a dreptului de folosinţă (adresa nr. x/10.02.2010 şi adresa nr. x/11.05.2011), echipa de verificare a făcut demersuri suplimentare sens în care a solicitat Primăriei Salcea să îi comunice dacă SC. A. S.R.L. a încheiat noi contracte de arendă cu persoanele fizice cu care o altă societate, respectiv S.C. C., a avut încheiate contracte, întrucât simpla adresă emisă de această din urmă societate, chiar dacă a fost înregistrată la Primăria Salcea, nu reprezintă document doveditor al transmiterii dreptului de folosinţă, raportat la legislaţia A.P.I.A., dar şi la normele de drept comun, atât timp cât între proprietarii terenurilor şi S.C. A. S.R.L. nu au fost încheiate contracte.

Recurenta opinează că instanţa de fond în mod greşit a considerat că cele două adrese anterior nominalizate fac dovada dreptului de folosinţă legală a terenurilor în discuţie, întrucât ele nu se regăsesc între actele enumerate la art. 4 din O.M.A.D.R. nr. 246/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, nici susţinerea instanţei de fond potrivit căreia "APIA este înştiinţată de către reclamantă că va cultiva suprafaţa de teren aflată anterior în folosinţa C., începând cu anul 2010 şi pentru viitor", nu poate fi reţinută şi nu are nicio relevanţă, întrucât o astfel de notificare nu ţine loc de act doveditor al dreptului de folosinţă.

Mai mult decât atât, la data depunerii cererilor de sprijin, intimata trebuia să deţină documente (ex. titlu de proprietate, contract de arendare, contract de concesiune, contract de asociere în participaţiune, contractul de închiriere, etc.) din care să reiasă existenţa unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosinţă asupra terenului ce face obiectul cererii de ajutor financiar, notificarea instituţiei în sensul că intimata va cultiva acea suprafaţă de teren începând cu anul 2010 şi pentru viitor sau dovedirea exploatării respectivului teren nu este suficientă.

În acelaşi timp, din conţinutul adreselor nr. x/10.02.2010 şi y/11.05.2011, rezultă faptul că C. (arendaş) transmite dreptul de utilizare asupra terenului de 214,14 ha către S.C. A. S.R.L. (aceasta urmând ca ulterior să încheie contracte de arendă), ceea ce demonstrează că este vorba despre subarendarea terenului, operaţiune juridică interzisă de dispoziţiile art. 1847 alin. (2) C. civ.

Recurenta prezintă în detaliu înscrisurile în raport cu care a concluzionat în sensul că societatea intimată în campaniile agricole 2010, 2011 şi 2013 a primit sprijin financiar necuvenit .

5.3.2. Recurenta pretinde faptul că nu datorează societăţii intimate suma de 8.200 RON, stabilită în sarcina sa de plată de către prima instanţă cu titlu de cheltuieli de judecată. În acest sens, partea arată că, într-adevăr, dreptul la apărare trebuie să fie respectat în cazul fiecărei părţi litigiante, însă cheltuielile de judecată pot fi acordate doar în măsura în care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legătură cu acel litigiu.

6. Apărările formulate în cauză

6.1. Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările expuse la dosar.

6.2. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare .

7. Alte aspecte procesuale

Înalta Curte a încuviinţat intimatei administrarea probei cu înscrisuri.

8. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

8.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.: ("când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti)

Recurenta arată faptul că prima instanţă s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut prin acţiunea dedusă judecăţii, întrucât intimata nu a solicitat şi anularea deciziilor de soluţionare a contestaţiilor administrative promovate împotriva proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare contestate în cauză.

Motivul de recurs este nefondat.

Este adevărat faptul că intimata nu a investit instanţa de contencios administrativ cu un astfel de petit, însă, prin decizia de casare, instanţa de trimitere a fost obligată să analizeze şi legalitatea acestor decizii de soluţionare a contestaţiilor administrative, respectiv să soluţioneze pe fond acţiunea.

8.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii")

Recurenta susţine faptul că hotărârea judecătorească atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului contradictorialităţii, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, în raport de faptul că nu i-a fost comunicat raportul de expertiză efectuat în cauză.

Motivul de recurs este nefondat.

Conform adresei emise de grefierul de şedinţă (act aflat la dosar x/2015), raportul de expertiză efectuat în cauză a fost comunicat recurentei.

La termenul de judecată când instanţa a pus în discuţie chestiunea dacă părţile înţeleg să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză, reprezentantul recurentei nu s-a prezentat la şedinţa de judecată, iar reprezentantul intimatei a declarat că nu înţelege să formuleze obiecţiuni cu privire la această probă. Ca atare, nu se poate considera că a fost încălcat dreptul la apărare al autorităţii recurente.

8.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Recurenta precizează, în esenţă, faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, precum şi a art. 4 din Ordinul MADR nr. 127/11.06.2012.

Motivul de recurs este parţial nefondat.

Conform prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare (forma în vigoare în perioada de referinţă):

,,(1) Beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea.

(2) Arendatorul, concedentul şi/sau locatorul nu beneficiază de plăţi directe pentru terenul arendat, concesionat şi/sau închiriat."

Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească mai multe condiţii generale printre care şi aceea ca să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

Relevante sunt şi dispoziţiile art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, în care se prevede:

"(1) Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare, privind dreptul de folosinţă a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată şi alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverinţa eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol.

(2) Contractele de arendare menţionate la alin. (1) vor respecta prevederile art. 1.836 - 1.850 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Contractele de arendare încheiate înaintea intrării în vigoare a noului C. civ. continuă să îşi producă efectele până la data încetării de drept."

Din analiza dispoziţiilor normative anterior citate, instanţa de control judiciar reţine faptul că solicitantul plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă trebuie să probeze îndeplinirea cumulativă a două condiţii: exploatarea terenului şi existenţa unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosinţă asupra terenului ce formează obiectul unei astfel de cereri de sprijin financiar.

În cuprinsul proceselor-verbale deduse judecăţii nu s-a contestat îndeplinirea condiţiei referitoare la exploatarea terenurilor pentru care s-a formulat cererea de plată de către societatea intimată, ci doar lipsa documentelor care să probeze dreptul de folosinţă legală asupra acestor terenuri agricole.

8.3.1. Critica recurentei referitoare la campania agricolă 2010 este fondată.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafaţă nr. x/07.05.2010, s-a stabilit în sarcina societăţii intimate o creanţă bugetară în valoare de 367.419,82 RON, pentru campania 2010.

Soluţia a fost confirmată prin decizia nr. 14929/02.06.2015 de respingere a contestaţiei administrative.

Prima instanţă a validat parţial actele administrative anterior arătate, în sensul că a diminuat cuantumul creanţei fiscale de la suma de 367.419,82 RON la suma de 36.043 RON, şi a reţinut faptul că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, suprafaţa de teren pentru care S.C. A. este îndreptăţit să primească sprijin financiar este de 452,38 ha (267,43 ha Salcea + 174,29 ha Plopeni + 10,66 ha Plopeni şi Salcea) + 214,14 ha S.C. C. + 4,07 ha diferenţe neconstatate în procesul-verbal de control -0,63 ha diferenţe constatate în procesul-verbal - 669,96 ha.

Suprafaţa de teren pentru care ar trebui să i se calculeze sprijinul financiar acordat nejustificat este de 22,44 ha, conform calculelor de mai jos:

- 688,33 ha cerere – 452,38 ha tabel – 214,14 ha AGRICOLA = 21,81 ha;

- 21,81 ha + 0,63 dif. p.v. = 22,44 ha.

Curtea de Apel a arătat faptul că autoritatea de control a reţinut drept înscris esenţial adeverinţa nr. x/30.03.2010 eliberată de către Primăria Salcea unde apare menţionată doar o suprafaţă de 450 ha. Însă, nu au fost avute însă în vedere de către autoritatea de control şi adresele nr. x/10.02.2010 şi nr. y/11.05.2011 înregistrate la Primăria Salcea prin care recurenta face dovada dreptului de folosinţă şi pentru diferenţa de suprafaţă considerată lipsă de către autoritatea de control, terenurile provenind de la cetăţeni care au fost înscrişi anterior cu acestea în cadrul altei asociaţii, respectiv C., terenuri care au fost utilizate ulterior de către intimată. Mai mult, prin adresa x/20.02.2011, APIA este înştiinţată de către intimată că va cultiva suprafaţa de teren aflată anterior în folosinţa C., începând cu anul 2010 şi pentru viitor. De asemenea, din cuprinsul hotărârii nr. 84/19.12.2010 adoptată de către Adunarea Generală a C., rezultă că S.C. A. a preluat suprafaţa teren aflată în exploatare, membrii vechii asociaţii aderând la noua societate.

Înalta Curte apreciază că este fondată susţinerea recurentei referitoare la adresele invocate de prima instanţă ca dovadă a dreptului de folosinţă al societăţii intimate asupra suprafeţei totale de teren de 214,41 ha. În concret, este vorba despre:

- adresa nr. x/10.02.2010 emisă de C., înregistrată la Primăria Salcea sub nr. x/30.03.2010, în care se menţionează de către emitent faptul că întreaga suprafaţă de teren cultivată de acesta în anul 2009, respectiv 294,41 ha, va reveni începând cu anul respectiv proprietarilor de drept care urmează să încheie contracte cu S.C. "A." S.R.L.;

- adresa nr. x/11.05.2011, înregistrată la Primăria Salcea sub nr. x/03.05.2011, prin care C. înştiinţează APIA că începând cu anul 2010 îşi încetează activitatea, iar suprafaţa de teren de 214,14 ha va reveni începând cu anul respectiv proprietarilor de drept care urmează să încheie contracte cu S.C. "A." S.R.L.

Intimata nu a făcut dovada că a încheiat noi contracte de arendă cu persoanele fizice care deţin aceste terenuri în proprietate anterior momentului depunerii cererii pentru acordarea sprijinului financiar.

Adresele anterior nominalizate, chiar dacă au fost înregistrate la Primăria Salcea, nu reprezintă documente doveditoare ale transmiterii dreptului de folosinţă asupra terenurilor ce fac obiectul acestora către societatea intimată, în sensul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

În plus de aceasta, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea intimatei referitoare la cedarea folosinţei acestor terenuri de către C., întrucât sunt aplicabile prevederile art. 1847 alin. (2) C. civ., care sancţionează cu nulitatea absolută subarendarea bunului imobil.

Ca atare, suprafaţa de teren pentru care intimata este îndreptăţită să primească sprijin financiar în anul agricol 2010 este de 238,24 ha (452,38 ha - 214,14 ha). Cuantumul creanţei fiscale va fi diminuată în raport cu această suprafaţa la suma de 240.804,99 RON.

8.3.2. Critica recurentei referitoare la campania agricolă 2011 este fondată.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.03.2015, s-a reţinut faptul că societatea intimată a primit un ajutor financiar nejustificat pentru suprafaţa de teren de 211,79 ha (187,35 ha pe raza localităţii Salcea, 14,74 pe raza localităţii Suceava şi 9,70 pe raza localităţii Ipoteşti) cererea unică de plată pe suprafaţă nr. x/04.05.2011 fiind formulată pentru suprafaţa de 693,46 ha.

Soluţia a fost confirmată prin decizia nr. 14929/18.06.2015 de respingere a contestaţiei administrative.

Prima instanţă a infirmat legalitatea actelor administrative anterior arătate, cu motivarea că intimata justifică dreptul de folosinţă asupra întregii suprafeţe de teren menţionate în cererea unică de plată.

Înalta Curte apreciază că este fondată susţinerea recurentei referitoare la adresa nr. x/11.05.2011, înregistrată la Primăria Salcea sub nr. x din 03.05.2011, adresă invocată de prima instanţă ca dovadă a dreptului de folosinţă al societăţii intimate asupra suprafeţei totale de teren de 214,41 ha.

Şi în această situaţie, intimata nu a făcut dovada că a încheiat noi contracte de arendă cu persoanele fizice care deţin în proprietate terenurile menţionate în adresa nr. x/11.05.2011 anterior momentului depunerii cererii pentru acordarea sprijinului financiar.

Ca atare, suprafaţa de teren pentru care intimata este îndreptăţită să primească sprijin financiar în anul agricol 2011 este de 479,32 ha (693,46 - 214,14 ha). Cuantumul creanţei fiscale va fi diminuată în raport cu această suprafaţa la suma de 137.202 RON.

8.3.3. Critica recurentei referitoare la campania agricolă 2013 este nefondată.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.03.2015, s-a reţinut faptul că societatea intimată a primit un ajutor financiar nejustificat pentru suprafaţa de teren de 18,33 ha, din suprafaţa de 585 ha înscrisă în cererea unică de plată.

Soluţia a fost confirmată prin decizia nr. 14929/18.06.2016 de respingere a contestaţiei administrative.

Prima instanţă a validat legalitatea actelor administrative anterior arătate, soluţia care este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Într-adevăr, aşa cum s-a arătat în sentinţa recurată, trebuia avut în vedere tabelul înregistrat şi avizat de către Primăria Salcia sub nr. x/13.05.2013, care cuprinde situaţia contractelor de arendare la zi. În acest tabel apare menţionată doar suprafaţa de 567,29 ha, aşa cum este precizat şi în procesul-verbal contestat. Aşadar, lipseşte dovada dreptului de folosinţă al intimatei pentru terenul în suprafaţă de 18,33 ha.

8.3.4. Critica recurentei referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată este nefondată.

Recurenta susţine, pe de o parte, că nu se află în culpă procesuală, iar, pe de altă parte, că instanţa de fond nu a ţinut seama de principiul proporţionalităţii când a acordat cheltuielile de judecată.

Critica recurentelor este nefondată, deoarece acestea se află în culpă procesuală, în condiţiile în care instanţa a admis în parte acţiunea reclamantei şi a anulat în parte actele administrative contestate.

Prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitată de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunţate, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată acordate unei părţi de către instanţa de fond.

9. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol împotriva sentinţei nr. 50 din 15 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, va anula în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/19.03.2015 şi Decizia nr. 14929/2.06.2015 emise de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol, în sensul că va diminua cuantumul creanţei fiscale de la suma de 367.419,82 RON la suma de 240.804,99 RON, va anula în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.03.2015 şi Decizia nr. 14929/18.06.2015 emise de pârâtă, în sensul că va diminua cuantumul creanţei fiscale de la suma de 370.440 RON la suma de 137.202 RON şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol împotriva sentinţei nr. 50 din 15 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

Anulează în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/19.03.2015 şi Decizia nr. 14929/2.06.2015 emise de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol, în sensul că diminuează cuantumul creanţei fiscale de la suma de 367.419,82 RON la suma de 240.804,99 RON.

Anulează în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.03.2015 şi Decizia nr. 14929/18.06.2015 emise de pârâtă, în sensul că diminuează cuantumul creanţei fiscale de la suma de 370.440 RON la suma de 137.202 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 februarie 2023.