Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 133 din 5 ianuarie 2004, la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta M.V. a contestat hotărârea nr. 8490 din 5 decembrie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Timiș, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivare, reclamanta a arătat că s-a născut în perioada refugiului părinților săi, strămutați din localitatea de domiciliu, în anul 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că reclamanta nu dovedește calitatea de persoană strămutată, în sensul prevăzut de O.G. nr. 105/1999.
Prin sentința civilă nr. 886 din 22 iulie 2003, instanța învestită a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta la emiterea unei hotărâri prin care să îi recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, atât din actele dosarului, cât și din interpretarea actelor normative incidente cauzei, că în categoria persoanelor care au fost persecutate din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, sunt incluse și persoanele refugiate din Ardealul de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, astfel că reclamanta, născută în timpul refugiului, a dobândit, același statut, de persoană refugiată, ca și părinții săi, suferind împreună cu aceștia, efectele strămutării.
Împotriva sentinței a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o ca nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere că reclamanta nu dovedește calitatea de persoană strămutată, pentru a beneficia de statutul de persoană strămutată.
S-a susținut că, întrucât reclamanta s-a născut ulterior refugierii părinților săi, nu poate fi considerată, ca fiind o persoană refugiată, decât dacă s-ar fi născut la un interval de maximum 300 de zile de la data refugierii respectiv, luna septembrie, anul 1940.
Recursul este nefondat.
Verificând actele cauzei, se constată că refugiul familiei reclamantei s-a produs din motive de persecuție etnică, ca urmare a ocupării Ardealului de Nord, neavând relevanță juridică împrejurarea că aceasta s-a născut ulterior refugierii, câtă vreme a dobândit prin naștere, statutul juridic de refugiat al părinților săi, cu consecința acordării drepturilor legal cuvenite.
Față de cele ce preced, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 67/P.I din 3 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2005.