Ședințe de judecată: Februarie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 565/2023

Decizia nr. 565

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2022 pe rolul Judecătoriei Oneşti sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. prin reprezentant legal C., să se constate că nu este tatăl minorei B., şi să se dispună radierea numelui său de la rubrica "tatăl minorului" din registrul stării civile şi din certificatul de naştere al minorei, precum şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 55 alin. (1) din Codul familiei, art. 6 paragraful 1 şi art. 8 CEDO.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 1626/05.10.2022, Judecătoria Oneşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

A reţinut instanţa că prin sentinţa civilă nr. 237/16.02.2022 pronunţată de către Judecătoria Oneşti în dosarul nr. x/2021, a fost desfăcută căsătoria părţilor prin divorţ, locuinţa minorelor s-a stabilit la mamă (care în prezent locuieşte împreună cu minorele în municipiul Timişoara), iar reclamantul fost obligat la pensie de întreţinere în favoarea celor două minore.

Faţă de această situaţie, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., competentă fiind numai instanţa de la locuinţa persoanei ocrotite, în speţă a minorei, respectiv Judecătoria Timişoara.

Prin sentinţa nr. 2054/14.12.2022, Judecătoria Timişoara, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Oneşti, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că art. 114 alin. (1) C. proc. civ. se raportează la cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă, or, printre acţiunile care pot face obiectul sesizării instanţei de tutelă nu a fost inclusă şi acţiunea în tăgada paternităţii.

Pe cale de consecinţă, pentru acţiunile privind ocrotirea persoanei fizice, temeiul de drept pentru stabilirea competenţei este art. 114 C. proc. civ., iar pentru acţiunea în tăgada paternităţii (care este inclusă în secţiunea privitoare la stabilirea filiaţiei) competenţa se stabileşte în funcţie de art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Reclamantul a învestit în mod legal Judecătoria Oneşti, având în vedere că în conformitate cu art. 116 C. proc. civ. îi revenea alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, respectiv instanţa de la domiciliul pârâtei, conform art. 107 C. proc. civ., şi instanţa de la domiciliul reclamantului, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motiv pentru care odată aleasă competenţa de soluţionare a cauzei, instanţa rămâne învestită şi nu poate declina competenţa în favoarea altei instanţe de judecată.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti, pentru următoarele argumente:

Obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantului A., de a se constata că nu este tatăl minorei B., (acţiune în tagada paternităţii), conflictul de competenţă fiind determinat de modalitatea în care instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa, au apreciat cu privire la incidenţa în cauză fie a dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fie ale dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din acelaşi cod.

Înalta Curte constată că în materie de filiaţie, legiuitorul a reglementat o competenţă teritorială distinctă, prin art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., stabilind că în acest caz, reclamantul se poate adresa fie instanţei de la domiciliul pârâtului, cât şi celei de la domiciliul reclamantului. Intră în această categorie cererile denumite generic în C. civ. "acţiuni privind filiaţia", reglementate de dispoziţiile art. 414-449 C. civ., inclusiv cea privitoare la tăgadă paternităţii.

Pe de altă parte, atât art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cât şi art. 114 din acelaşi cod se referă la cereri date în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, însă au ipoteze diferite de aplicare. Astfel, cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, inclusiv cele privitoare la tăgada paternităţii, nu intră în categoria cererilor privind ocrotirea persoanei fizice, ci interesează starea persoanei.

Prin urmare, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv tăgadă paternitate, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competenţa soluţionării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice şi care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 1 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din C. proc. civ., mai este competentă instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei.

Totodată, art. 129 C. proc. civ. reglementează excepţiile de necompetenţă, pe care le califică ca fiind de ordine publică sau privată, iar la alin. (2) pct. 3 stipulează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Se observă însă că, în speţă, pentru soluţionarea cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată, tăgadă paternitate, a fost instituită o competenţă teritorială alternativă, în termenii art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., putând fi învestită şi instanţa de la domiciliul reclamantului.

Totodată, deşi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 1 consacră consacră un drept de opţiune al reclamantului în materia stabilirii filiaţiei, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile se adresează, în mod imperativ, exclusiv uneia din cele două instanţe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului (art. 107) sau cea de la domiciliul reclamantului, prevăzută alternativ. Deci, aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opţiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care aşezare în teritoriu a instanţei serveşte cel mai bine protejării drepturilor şi intereselor sale legitime.

O asemenea concluzie se întemeiază pe dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă". Rezultă din aceste dispoziţii legale că părţile pot deroga de la normele de competenţă teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situaţii normele de competenţă teritorială sunt de ordine privată. Per a contrario, în celelalte cereri normele de competenţă teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.

Rezultă că, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, reclamantul are un drept de opţiune numai între judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are el însuşi domiciliul şi cea în a cărei circumscripţie se află domiciliul pârâtului.

Prin urmare, întrucât reclamantul şi-a manifestat dreptul de opţiune reglementat de lege în sensul de a investi instanţa de la domiciliul său, în speţă, Judecătoria Oneşti, în acord cu dispoziţiile legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine acestei instanţe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.