Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 180/F din data de 17 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală, în baza art. 599 alin. (1) rap. la art. 597 alin. (4) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petentul A. cu privire la sentinţa penală nr. 25 din 12.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat petentul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 340 RON, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În considerentele sentinţei pronunţate, Curtea a constatat că, la data de 13.10.2022, a fost înregistrată spre competentă soluţionare, sesizarea Tribunalului Ilfov – secţia Penală cu privire la cererea formulată de petentul A. prin care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 6 C. pen.
Au fost ataşat dosarele nr. x/2022 al Tribunalului Ilfov şi nr. x/2021 al Tribunalului Bucureşti – secţia I Penală şi al Curţii de Apel Bucureşti –Secţia a II-a Penală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constat că prin sentinţa penală nr. 07/F din 22.06.2022 pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia Penală, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2022, la data de 07.03.2022, petentul – condamnat A. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea defintivă a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 6 C. pen.
În susţinerea cererii a arătat, în esenţă, că a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 108/2014 a Tribunalului Bucureşti – secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 834/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, la o pedeapsă de 19 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie, violare de domiciliu, uzurpare de calităţi oficiale, tâlhărie, tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, violare de domiciliu, uzurpare de calităţi oficiale, port ilegal de decoraţii sau însemnae distinctive, tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal (2 infracţiuni), uzurpare de calităţi oficiale şi port ilegal de decoraţii sau semne distinctive etc.
Petentul a arătat că instanţa a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2066/09.08.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 2471/20.12.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în pedepsele componente: 5 ani închisoare, 3 ani închisoare şi sporul de 6 ani închisoare.
Totodată, a precizat că, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 36 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în dosarul nr. x/2012 şi prin sentinţa penală nr. 2066/09.08.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare, sporită cu 2 ani, astfel încât pedeapsa ce urma a fi executată era de 19 ani închisoare.
S-a arătat că în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 69/15.09.2016.
Invocând dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. pen., persoana condamnată a solicitat reducerea pedepselor de câte 4 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (fapta din 13.08.2010), art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (fapta din 29.09.2010), art. 192 alin. (1), (1), (2) C. pen. (fapta din 28.11.2010), având în vedere că noul C. pen. prevede un maxim special de 3 ani închisoare.
S-a solicitat reducerea pedepselor aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), alin. (2)1 lit. a), b), c) şi alin. (3) C. pen. pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 16 ani închisoare (fapta din 29.09.2010) şi prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b) alin. (2)1 lit. a), c) şi alin. (3) C. pen. pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 17 ani închisoare (fapta din 28.11.2010), având în vedere că în forma actuală pedeapsa maximă pentru infracţiunea de tâlhărie calificată este de 10 ani închisoare.
În ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă, a solicitat să fie calculată în conformitate cu decizia nr. 1/2014 a ÎCCJ.
Prin sentinţa penală nr. 275/21.03.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I Penală în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 47 C. proc. pen. şi art. 595 alin. (2) C. proc. pen. s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată de reprezentantul Ministerului Public şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect constatarea intervenirii unei legi penale noi, formulată de persoana condamnată A., în favoarea Tribunalului Ilfov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov – secţia Penală la data de 09.05.2022 sub nr. x/2022.
La termenul de judecata din data de 22.06.2022, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Ilfov, excepţie care a fost admisă în conformitate cu dispoziţiile art. 595 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că instanţa competentă să dispună asupra cererii având ca obiect intervenirea unei legi penale noi este instanţa de executare sau, în cazul în care persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau după caz, centrul educativ ori centrul de detenţie.
Tribunalul a reţinut că petentul – condamnat se află în executarea unei pedepse de 19 ani şi 6 luni închisoare aplicată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală prin sentinţa penală nr. 25/12.02.2016, definitivă prin încheierea din data de 14.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală la data de 13.10.2022 sub nr. x/2022.
Petentul A. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi să fie asistat de avocat din oficiu.
Avocatul din oficiu la termenul din 17.11.2022 a solicitat admiterea cererii din data de 07.03.2022 şi reducerea pedepselor aplicate contestatorului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, conform prevederilor C. pen., cu referire la sentinţa penală nr. 108/2014 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 834/2014 a Curţii de Apel Bucureşti prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 19 ani şi 6 luni închisoare pentru tâlhărie şi alte fapte.
Faţă de acestea, apărătorul din oficiu a solicitat desfiinţarea sentinţei penale contestate şi rejudecând, în baza dispoziţiilor art. 595 C. proc. pen. raportat la art. 6 C. pen., admiterea cererii formulate.
Curtea, analizând contestaţia la executare formulată de petentul A., a apreciat că aceasta este inadmisibilă pentru considerente expuse în cuprinsul hotărârii pronunţate.
Astfel, s-a reţinut că petentul A. a formulat contestaţie la executare solicitând reducerea unor pedepse aplicate pentru comiterea unor infracţiuni prin sentinţa penală nr. 108/30.01.2014 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 834/26.06.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, arătând, în esenţă, că a fost condamnat prin sentinţa penală respectivă la o pedeapsă de 19 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie, violare de domiciliu, uzurpare de calităţi oficiale, tâlhărie, tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, violare de domiciliu, uzurpare de calităţi oficiale, port ilegal de decoraţii sau însemne distinctive, tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal (2 infracţiuni), uzurpare de calităţi oficiale şi port ilegal de decoraţii sau semne distinctive. Contestatorul a solicitat aplicarea art. 6 C. pen. în privinţa unora dintre infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa definitivă, întrucât maximul special al pedepselor prevăzute de C. pen. în vigoare sunt mai reduse comparativ cu acelea prevăzute de C. pen. din 1968.
Curtea de apel a considerat că petentul nu a invocat un temei de drept al cererii sale, însă acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Referitor la contestaţia la executare, instanţa a notat că reprezintă un remediu procedural ce vizează incidente intervenite în cursul executării unei hotărâri penale, ce poate fi formulată în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) C. proc. pen.. Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen.:"(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei".
S-a mai precizat despre contestaţia la executare că este un mijloc procesual ce poate fi utilizat după rămânerea definitivă a unei hotărâri penale, înainte de punerea în executare a acesteia, în cursul executării pedepsei şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei, în esenţă, contestaţia la executare vizând doar incidente ivite în faza de executare a hotărârii penale definitive.
Totodată, s-a menţionat referitor la contestaţia la executare că vizează nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii penale, iar nu legalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în putere lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia instanţei.
În speţă, Curtea a constatat că prin decizia penală nr. 834/26.06.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală (pronunţată deci după intrarea în vigoare a C. pen., la 01.02.2014) a fost analizată incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen. în privinţa infracţiunilor deduse judecăţii, hotărându-se că în cazul contestatorului A. legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1968.
Curtea a reţinut că pe calea contestaţiei la executare nu se poate proceda la reanalizarea legii penale mai favorabile contestatorului, aspect stabilit prin hotărâre penală definitivă, în condiţiile în care aceasta se bucură de autoritate de lucru judecat.
Prin urmare, considerându-se că cererea petentului A. vizează aspecte ce nu pot face obiectul unei contestaţii la executare, acesta solicitând în esenţă reanalizarea unor împrejurări intrate în puterea lucrului judecat, Curtea a constatat că nu este admisibilă contestaţia la executare ce face obiectul cauzei.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 180/F din data de 17 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală, Înalta Curte constată următoarele:
Prin contestaţia la executare formulată prin apărător ales, înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 07.03.2022, sub nr. x/2022, contestatorul condamnat A. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea defintivă a cauzei, invocând dispoziţiile art. 6 C. pen.
În susţinerea cererii a arătat, în esenţă, că a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 108/2014 a Tribunalului Bucureşti – secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 834/A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, la o pedeapsă de 19 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie, tâlhărie, tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, violare de domiciliu, uzurpare de calităţi oficiale, port ilegal de decoraţii sau însemne distinctive, lipsire de libertate în mod ilegal şi port ilegal de decoraţii sau semne distinctive.
Invocând dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. pen., persoana condamnată a solicitat reducerea pedepselor aplicate pentru săvârşirea a trei infracţiuni de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (fapte din 13.08.2010, 29.09.2010 şi 28.11.2010), de la pedepsele de câte 4 ani închisoare la pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, având în vedere maximul special prevăzut de noul C. pen. pentru această infracţiune.
Totodată, a solicitat reducerea pedepsei de 16 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), alin. (2)1 lit. a), b), c) şi alin. (3) C. pen. (fapta din 29.09.2010) şi a pedepsei de 17 ani închisore aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b) alin. (2)1 lit. a), c) şi alin. (3) C. pen. (fapta din 28.11.2010), la pedepse de câte 10 ani închisoare, atât cât este maximul special pentru această infracţiune prevăzut în noul C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă, a solicitat să fie calculată în conformitate cu decizia nr. 1/2014 a ÎCCJ.
Cu prioritate, Înalta Curte reţine că, în prezent, contestatorul condamnat A. se află în executarea pedepsei de 19 ani şi 6 luni închisoare care a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 25 din 12.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I Penală, definitivă prin încheierea din 14.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală, în baza căreia s-a emis MEPI nr. 69/15.09.2016 (neexistând niciun MEPI în aşteptare pentru altă condamnare definitivă), ceea ce atrage competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiei la executare formulate de A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, instanţă de executare conform art. 553 alin. (1) C. proc. pen.
Analizând calea de atac a prezentei contestaţii în funcţie de motivele susţinute de condamnatul A., Înalta Curte constată că în motivarea sentinţei contestate s-a reţinut, în mod eronat, că petentul nu a invocat un temei de drept al cererii sale, iar prima instanţă a stabilit că cererea condamnatului se încadrează în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. (cu referire la art. 5 C. pen.), care nu au fost puse în discuţia contradictorie a participanţilor la procesul penal.
Contrar celor statuate de curtea de apel, prin cererea de contestaţie la executare, contestatorul A. a indicat ca temei al cererii sale prevederile art. 6 C. pen. care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a condamnării şi pot fi valorificate pe calea contestaţiei la executare în baza dispoziţiilor art. 595 C. proc. pen.., ce poartă denumitea marginală Intervenirea unei legi penale noi şi sunt reglementate în C. proc. pen. în cadrul Secţiunii a 4-a - Înlăturea sau modificarea pedepsei din Capitolul III – Alte dispoziţii privind executarea al Titlului V – Executarea hotărârilor penale din.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti ca urmare a declinării competenţei de soluţionare în favoarea acestei instanţe, dispusă prin sentinţa penală nr. 97/F din 22.06.2022 a Tribunalului Ilfov – secţia Penală, cu motivarea că, potrivit art. 595 alin. (2) C. proc. pen.., instanţa competentă să dispună asupra cererii având ca obiect intervenirea unei legi penale noi este instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
Temeiul de drept al contestaţiei la executare prevăzut de art. 595 coroborat cu art. 6 C. pen. a fost susţinut de contestator, în mod constant, prin concluziile formulate în apărarea sa în primă instanţă şi în calea de atac a contestaţiei.
Or, curtea de apel a schimbat temeiul de drept al contestaţiei la executare formulate de condamnatul A., stabilind în cuprinsul sentinţei contestate că acesta este cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. cu raportare la art. 5 C. pen. (acest din urmă text legal reglementând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei), ceea ce a condus la lipsa evaluării totale a pretenţiilor petentului.
Astfel, se reţine că petentul contestator a invocat dispoziţiile art. 6 C. pen. în raport de sentinţa penală nr. 25 din 12.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I Penală, definitivă prin încheierea din 14.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât a făcut referire la pedeapsa de 19 ani şi 6 luni închisoare, în executarea căreia se află, iar prima instanţă a analizat sentinţa penală nr. 108/2014 a Tribunalului Bucureşti – secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 834/A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, prin raportare la dispoziţiile art. 5 C. pen.
Schimbarea obiectului judecăţii fără a pune în discuţie această chestiune, conduce la nerespectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, întrucât este imposibilă pronunţarea asupra contestaţiei la executare omisso medio, direct în calea de atac.
Deopotrivă, se constată existenţa unei contradicţii între dispozitivul şi considerentele sentinţei contestate fiindcă, deşi potrivit dispozitivului se reţine că obiectul contestaţiei la executare îl reprezintă sentinţa penală nr. 25 din 12.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I Penală, în considerentele hotărârii contestate nu se analizează motivele contestaţiei la executare prin raportare la sentinţa indicată în dispozitiv, ci se fac referiri exclusiv la decizia penală nr. 834/26.06.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, fără vreo relaţionare cu sentinţa menţionată în dispozitiv, în baza căreia s-a emis mandatul de executare al pedepsei închisorii în executarea căruia se află în prezent condamnatul A..
Aceasta face imposibilă exercitarea unui control efectiv al Înaltei Curţi asupra hotărârii contestate.
Potrivit art. 4251 alin. (1) C. proc. pen.., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel, iar conform alin. (7) pct. 2lit. b) al aceluiaşi articol, are loc admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunţat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea.
Însă, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 16 din Constituţie care prevăd că cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, precum şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în conformitate cu care "dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile". Astfel, se apreciază că au prioritate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că, pe de-o parte, trebuie să existe o judecată efectivă în raport de obiectul judecăţii indicat de contestator în cererea formulată, iar, pe de altă parte, trebuie respectat în mod real principiul dublului grad de jurisdicţie.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 597 rap. la art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., va admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 180/F din data de 17 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa contestată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Va menţine actele efectuate în cauză până la data 17 noiembrie 2022.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) şi alin. (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 180/F din data de 17 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală.
Desfiinţează, în parte, sentinţa contestată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Menţine actele efectuate în cauză până la data 17 noiembrie 2022.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii rămân în statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2023.