Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 82/P din data de 10.09.2021, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2017, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 20 din vechiul C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) din vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 1 (unul) an închisoare.
În temeiul art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) vechiul C. pen. pe perioada prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) dn C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 81 şi 82 din vechiul C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale aplicate inculpatului A. pe o perioadă de 3 (trei) ani.
În temeiul art. 81 şi 71 alin. (5) din vechiul C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din vechiul C. pen.
A fost condamnat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 26 raportat art. 20 din vechiul C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) din vechiul C. pen., art. 5 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 1 (unul) an închisoare.
În temeiul art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen. pe perioada prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 26 din vechiul C. pen. raportat la art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 81 şi 82 din vechiul C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale aplicate inculpatului B. pe o perioadă de 3 (trei) ani.
În temeiul art. 81 şi 71 alin. (5) din vechiul C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din vechiul C. pen.
În temeiul art. 19 şi 404 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1357 şi art. 1382 din C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A. şi B., în solidar cu partea responsabilă civilmente Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad" Horia, jud. Neamţ, să plătească acestei părţi civile suma de 96.622,46 euro, reprezentând daune materiale, sumă ce se va actualiza la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, respectiv dobânzi şi penalităţi de întârziere.
În temeiul 249 alin. (1), (5) şi (6) din C. proc. pen., raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000, art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A. şi B., în vederea garantării acoperirii prejudiciului cauzat prin infracţiune, până la concurenţa sumei totale de 96.622,46 euro.
Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpaţii A. şi B. şi de partea responsabilă civilmente Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad".
Prin decizia penală nr. 868 din data de 24 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 82/P/10.09.2021 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2017.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, doar sub aspectul laturii penale, în ce priveşte intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi, în rejudecare:
În temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) din C. pen., art. 396 alin. (6) şi 16 lit. f) din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a încetat procesul penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, cu privire la inculpatul apelant A., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) din C. pen., art. 396 alin. (6) şi 16 lit. f) din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a încetat procesul penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, cu privire la inculpatul apelant B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 raportat art. 32 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-au menţinut soluţiile de încetare a procesului penal, cu menţiunea că legea penală mai favorabilă este C. pen. actual, şi în consecinţă:
În temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) din C. pen., art. 396 alin. (6) şi 16 lit. f) din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a încetat procesul penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, cu privire la inculpatul apelant A., pentru săvârşirea infracţiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) din C. pen., art. 396 alin. (6) şi 16 lit. f) din C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a încetat procesul penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, cu privire la inculpatul apelant B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-a stabilit onorariu final pentru supliment de expertiză contabilă în cuantum de 1.000 de RON expert contabil C..
S-a dispus virarea, către dl. expert contabil C., din conturile Biroului Local de Expertize din cadrul Tribunalului Neamţ a sumei de 500 de RON, reprezentând onorariu provizoriu stabilit la termenul de judecată din data de 10.05.2022, achitat de către inculpaţii apelanţi.
S-a dispus plata, către dl. expert contabil C. a sumei de 500 de RON, reprezentând diferenţă onorariu final pentru expertiza contabilă, sumă avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca fiind nefondat, apelul formulat de partea responsabilă civilmente Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad" împotriva sentinţei penale nr. 82/P/10.09.2021 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2017.
Împotriva deciziei penale nr. 868 din 24.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie la data de 23.11.2022 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Teritorială Bacău.
În motivarea cererii de recurs în casaţie, parchetul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, admiterea recursului în casaţie şi în urma rejudecării cauzei, să se dispună casarea deciziei, întrucât în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor A. şi B., apreciindu-se ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
În consecinţă, în opinia parchetului, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunea ce face obiectul cauzei este una din infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a CCR.
Parchetul a arătat că deşi prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept material, instituţia întreruperii termenului de prescripţie este o instituţie preponderent de drept procedural, reprezentând în esenţă unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt, potrivit parchetului, rezultă inclusiv din aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67) Curtea Constituţională tratează în mod distinct cele doua instituţii. Având în vedere natura ei, parchetul a afirmat că întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedura. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Astfel, a precizat că în cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie.
În opinia parchetului, consecinţele Deciziei nr. 358/2022 a CCR şi a Deciziei nr. 67/2022 a ICCJ ar fi riscul sistemic de impunitate, nu doar pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de corupţie, ci a tuturor infracţiunilor cu excepţia celor imprescriptibile, înlăturarea termenul special de prescripţie nereprezentând voinţa legiuitorului. A menţionat că această cauză are legătură cu dreptul Uniunii Europene, în acest sens făcând trimitere la cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 si C-840/19), paragraful 188 şi 169 şi, prin urmare, este necesară aplicarea dreptului Uniunii Europene şi aplicarea legislaţiei naţionale privind prescripţia răspunderii penale în acord cu normele acestuia. Referindu-se la Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66, p. 1158-1160), unde Curtea a stabilit principiul suprematiei dreptului comunitar, prin prisma jurisprudenţei CJUE (cauzele Tarico I si II si Euro Box Promotion) şi având în vedere Ordonanţa dispusă de Curte la data de 07.11.2022 ca urmare a numeroaselor sesizări cu obiect asemănător (referitor la întrebările dacă neaplicarea Deciziilor CCR ar fi conformă dreptului comunitar şi dacă lăsarea neaplicată a prevederilor naţionale în materie de complete aduce atingere art. 49 paragraful 1 teza ultimă din Carta drepturilor fundamentale) - pentru evitarea riscului sistemic de impunitate este necesară aplicarea legislaţiei naţionale privind prescripţia specială a răspunderii penale, făcându-se abstracţie de interpretarea dată prin Decizia nr. 358/2022.
Prin încheierea din 31 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Teritorială Bacău împotriva deciziei penale nr. 868 din 24.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării.
Prin încheierea menţionată s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie referitor la cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", raportat la susţinerile parchetului care aduc în discuţie cazul de încetare a procesului penal referitor la intervenţia prescripţiei, ce se subsumează formal cazului de casare invocat.
Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Teritorială Bacău în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că parchetul a susţinut că înlăturarea termenului special de prescripţie ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi, este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional, mai ales în cazul infracţiunilor ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, considerând că, în cauză, nu se impunea constatarea încetării procesului penal, motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care, de altfel, au fost comunicate inculpaţilor înainte de apariţia deciziilor Curţii Constituţionale şi să constate astfel că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.
Argumentele invocate de parchet în susţinerea cererii sale de recurs în casaţie sunt nefondate pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31).
Această decizie a avut natura unei decizii simple, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);
De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).
În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.
În sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripţiei răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale şi, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acţiunii penale, se reţine că, la rândul său, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul îşi poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, şi un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care îşi pot exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.
Cele două efecte nu se confundă şi nu sunt reglementate de aceleaşi categorii de norme legale.
În consecinţă, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condiţiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripţiei. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripţiei este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripţiei penale. Or, aşa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripţie, care produce consecinţa prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.
Aşadar, nu pot fi extinse dispoziţiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituţie a întreruperii cursului prescripţiei, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material şi constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."
Înalta Curte constată că pentru faptele inculpaţilor A. şi B. s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripţia înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.
Se reţine din decizia recurată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru:
1 - săvârşirea infracţiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de reprezentant legal al Grupului Şcolar Ion Ionescu de la Brad, (denumirea actuală - Liceul Tehnologic Ion Ionescu de la Brad), din comuna Horia, jud. Neamţ, beneficiar al proiectului de Mobilităţi "D.", cu tema "Dezvoltarea şi diversificarea competenţelor profesionale a tinerilor, pentru dezvoltarea durabilă a economiei din zona rurală", cu indicativul LLP-LDV/IVT/2010/RO/002, finanţat din bugetul Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial, cu ocazia implementării şi pe perioada derulării acestuia, de la data 27.10.2010 până la data depunerii raportului final - 20.03.2012, a schimbat fără respectarea prevederilor legale destinaţia fondurilor obţinute cu titlu de avans în cadrul proiectului, în cuantum de 155.526,40 euro, în sensul că acesta nu a fost folosit în scopul pentru care a fost acordat;
2 - săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de director al Grupului Şcolar Ion Ionescu de la Brad, (denumirea actuală - Liceul Tehnologic Ion Ionescu de la Brad), din comuna Horia, jud. Neamţ şi reprezentantul legal al beneficiarului proiectului a semnat şi prezentat la datele de 09.01.2012 şi 29.03.2012 la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, în scopul obţinerii diferenţei de grant solicitată în cuantum de 33.104,41 euro (sumă ce nu a mai fost plătită datorită suspiciunilor de nereguli), mai multe înscrisuri ce conţin date false sau inexacte.
Referitor la inculpatul B., din decizia recurată, se constată că acesta a fost trimis în judecată pentru:
1 - săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de manager al Proiectului de Mobilităţi "D.", cu tema "Dezvoltarea şi diversificarea competenţelor profesionale a tinerilor, pentru dezvoltarea durabilă a economiei din zona rurală", cu indicativul LLP-LDV/IVT/2010/RO/002, finanţat din bugetul Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial, în perioada 27.10.2010 până la data depunerii raportului final - 20.03.2012, 1-a ajutat pe A. în calitate de reprezentant legal al beneficiarului proiectului, să schimbe fără respectarea prevederilor legale destinaţia fondurilor obţinute cu titlu de avans în cadrul proiectului, în cuantum de 155.526,40 euro, în sensul că acesta nu a fost folosit în scopul pentru care a fost acordat;
2 - săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 raportat art. 32 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de manager al proiectului, a întocmit, semnat şi prezentat la datele de 09.01.2012 şi 29.03.2012 la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, în scopul obţinerii diferenţei de grant solicitată în cuantum de 33.104,41 euro (sumă ce nu a mai fost plătită datorită suspiciunilor de nereguli), mai multe înscrisuri ce conţin date false sau inexacte.
Înalta Curte constată că pentru infracţiunea de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoare de la 1 an la 5 ani şi, prin urmare, termenul de prescripţie incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., şi anume de 5 ani, care a început să curgă de la data săvârşirii faptei, respectiv 20 martie 2012, fiind împlinit corespunzător în anul 2017.
În ceea ce priveşte infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, Înalta Curte observă că limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune sunt închisoare de la 2 ani la 7 ani, astfel că termenul de prescripţie incident este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., şi anume de 8 ani. Acest termen de prescripţie de 8 ani a început să curgă de la data săvârşirii faptei, respectiv 20 martie 2012 şi s-a împlinit corespunzător în anul 2020.
Prin urmare, termenele de prescripţie de 5 ani, respectiv de 8 ani care au început să curgă la data de 20.03.2012 s-au împlinit şi, în consecinţă, răspunderea penală pentru faptele inculpaţilor A. şi B. a fost înlăturată.
Parchetul a mai considerat că dacă am accepta că de la publicarea Deciziei nr. 358/2022 nu a operat niciun act de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale s-ar crea un risc sistemic de impunitate pentru infracţiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale UE sau de corupţie în general.
Înalta Curte aminteşte că Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut în jurisprudenţa sa semnificaţia calificării în dreptul intern al statelor membre a anumitor instituţii juridice şi a eficienţei standardelor de protecţie consacrate de dreptul naţional. Curtea a arătat că principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare precum dreptul garantat prin CEDO. Curtea a arătat însă că statele membre au libertatea să prevadă în ordinea juridică proprie că regimul prescripţiei răspunderii penale ţine, asemenea normelor privind definirea infracţiunilor şi stabilirea pedepselor, de dreptul penal material şi este, ca atare, supus, la fel ca aceste din urmă norme, principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor. De asemenea, autorităţile şi instanţele naţionale sunt libere să aplice standarde naţionale de protecţie a drepturilor fundamentale, cu condiţia ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecţie prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, şi nici supremaţia, unitatea şi caracterul efectiv al dreptului Uniunii.
Se reţine că standardul naţional de protecţie circumscris exigenţelor ce derivă din principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei este superior celui consacrat prin jurisprudenţa CEDO, incluzând în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării şi normele în materia prescripţiei răspunderii penale.
Consecinţa includerii în dreptul naţional a normelor în materia prescripţiei răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării rezidă în obligaţia autorităţilor judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conţinutul art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinţei ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă şi neretroactivă. În Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reţinut că "principiul neretroactivităţii legii penale se opune în special ca o instanţă să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancţioneze penal un comportament care nu este interzis de o normă naţională adoptată înainte de săvârşirea infracţiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligaţiei de a nu aplica dispoziţiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripţiei (obligaţie stabilită anterior de Curte în "Taricco 1") se aduce atingere principiului legalităţii incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziţii, sancţiuni pe care, după toate probabilităţile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziţii ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menţionate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii" (paragraful 60). Curtea a arătat că "Dacă instanţa naţională ar fi astfel determinată să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile în cauză ale C. pen. se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligaţii, iar aceasta chiar dacă respectarea obligaţiei respective ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu dreptul Uniunii" (paragraful 61).
Parchetul, în motivele de recurs în casaţie, a mai făcut trimitere la Hotărârea CJUE (Marea Cameră) din 21 decembrie 2021din Cauza Euro Box Promotion şi alţii, solicitând să se dea eficienţă supremaţiei dreptului Uniunii, în sensul neaplicării deciziilor Curţii Constituţionale a României, însă această Cauză nu are nicio legătură cu Deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 care se referă la prescripţia răspunderii penale.
Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru faptele inculpaţilor A. şi B. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei penale nr. 868 din data de 24 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi B., în sumă de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei penale nr. 868 din data de 24 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi B., în sumă de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2023.