Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1 Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 20 noiembrie 2019, reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin Primar a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtele Compania de Apă Someş S.A. şi A. S.R.L. să constate că Municipiul Cluj-Napoca are calitate de proprietar asupra imobilului teren şi parte a construcţiilor aflate în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris iniţial în CF x Cluj, nr. top. x şi y, actualmente înscris în CF nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (doar teren) şi CF nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (teren şi construcţii: C1, C2), să dispună intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus amintite în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 89, art. 555 C. civ., art. 35 C. proc. civ. şi în subsidiar art. 563 C. civ.
I.2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 294 din 04.05.2021 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă modificată formulată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Compania Naţională de Apă Someş S.A., şi A. S.R.L.
I.3. Decizia instanţei de apel
Prin decizia nr. 272 din 7 octombrie 2021, Curtea de apel Cluj, secţia I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin primar împotriva sentinţei civile nr. 294 din 04.05.2021 a Tribunalului Cluj.
A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca.
A constatat că Municipiul Cluj-Napoca are calitatea de proprietar asupra imobilului teren şi asupra a o parte din construcţiile aflate în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, imobil înscris iniţial în C.F. nr. x Cluj, nr. top. x şi y, actualmente înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (doar teren) şi C.F. nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (teren şi construcţii: C1, C2).
A dispus întabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus amintite în Favoarea Municipiului Cluj-Napoca cu titlu de preluare în temeiul Legii nr. 119/1948.
A menţinut dispoziţiile sentinţei atacate cu privire la respingerea petitului privind obligarea pârâtei Compania de Apă Someş S.A. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul de mai sus.
A obligat pârâţii Compania de Apă Someş S.A. şi A. S.R.L. să achite reclamantului Municipiul Cluj-Napoca suma de 21.531,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale la fond şi pe intimaţii pârâţi Compania de Apă Someş S.A. şi A. S.R.L. să achite apelantului reclamant Municipiul Cluj-Napoca suma de 10.765,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
I.4. Recursurile principale şi recursul incident
Împotriva acestei decizii, pârâţii A. şi Compania Naţională de Apă Someş au formulat, fiecare, recurs principal.
I.4.1. Recursul pârâtului A. SRL
Recursul formulat de acest pârât cuprinde o singură critică, referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, recurentul A. a arătat că reclamantul Municipiul Cluj Napoca a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată numai în caz de opunere; or, pârâtul nu s-ar fi opus admiterii acţiunii, neexistând la dosar poziţie procesuală în acest sens, ca urmare, nu i se poate imputa culpă procesuală.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
I.4.2 Recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Apă Someş SA
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată a apelului.
Printr-o primă critică, a susţinut incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât decizia recurată este insuficient şi superficial motivată şi nu răspunde criticilor formulate de pârâtă.
Pârâta susţine că ar fi argumentat că apelul Municipiului ar fi neîntemeiat pe aspectul preluării abuzive, iar instanţa nu a analizat caracterul preluării şi nu a arătat de ce ar fi înlăturat susţinerile pârâtei.
De asemenea, instanţa de apel nu a argumentat în nici un fel, nici măcar superficial, motivele pentru care a înlăturat apărările pârâtei, referitoare la faptul că apelantul Municipiul Cluj-Napoca nu este proprietarul imobilului care face obiectul prezentei cauze, întrucât nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului printr-una dintre modalităţile prevăzute de art. 557 C. civ.
Recurenta pârâtă a mai arătat şi că instanţa nu a menţionat măcar argumentele pentru care a înlăturat apărările sale referitoare la neaplicarea prevederilor Legii nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991, care nu sunt incidente imobilelor de pe str. x.
A arătat că Regia Autonomă de Apă-Canal Cluj s-a înfiinţat ca urmare a divizării unităţilor Grupului întreprinderilor de gospodărie comunală şi locativă a judeţului Cluj (GIGCL) şi a desfiinţării serviciilor de gospodărie comunală organizate în directa subordine a primăriilor municipale şi orăşeneşti, prin Decizia nr. 510 din 16.11.1990 a Prefecturii Judeţului Cluj, emisă în baza prevederilor Legii nr. 15/1990.
Or, în doctrina şi practica judiciară s-a reliefat faptul că Legea nr. 15/1990 reprezintă în sine un mijloc de transfer al dreptului de proprietate asupra întregului patrimoniu pe care 1-a avut în administrare unitatea de stat transformată în regie autonomă; transferul proprietăţii întregului patrimoniu s-a realizat odată cu legea prin care s-a înfiinţat regia autonomă sau societatea comercială (unitatea de stat încetându-şi existenţa), fără a exista condiţiuni sau obligaţii de îndeplinire ulterioară a unor proceduri de publicitate, contabile sau administrative, toate documentele emise în procedurile mai sus amintite având doar caracter contabil, administrativ sau de publicitate faţă de terţi, iar îndeplinirea sau neîndeplinirea lor nu a afectat cu nimic transferul dreptului de proprietate.
A invocat practica ÎCCJ, care a stabilit că în situaţia în care considerentele instanţei de apel nu cuprind analiza criticilor concrete formulate de apelantă, sunt încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care stabilesc obligaţia instanţei de a preciza motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Printr-un al doilea motiv de recurs s-a susţinut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta pârâtă Compania Naţională de Apă Someş S.A. a susţinut că Municipiul Cluj Napoca nu a făcut dovada posesiei, câtă vreme spaţiul cu altă destinaţie situat în Cluj-Napoca, str. x (166,59 mp) şi terenul în suprafaţă de 1380 mp au făcut obiectul contractului de închiriere dintre Grupul întreprinderilor de Gospodărie Comunală şi Locativă a Judeţului Cluj şi I.J.E.C.O.O.P Cluj; în ciuda acestei situaţii de fapt, probată, instanţa de apel a reţinut că Municipiul Cluj-Napoca ar avea posesia imobilului.
De altfel, recurenta pârâtă a susţinut că Municipiul Cluj-Napoca nu este proprietarul imobilului care face obiectul prezentei cauze, întrucât nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului printr-una dintre modalităţile prevăzute de vechiul C. civ.
Cu privire la acest aspect, a arătat că Municipiul Cluj-Napoca nu a dovedit în nicio altă modalitate că ar fi proprietar al imobilelor în litigiu, afirmând doar că acest imobil este proprietatea municipiului Cluj-Napoca, fără a indica şi dovedi dacă imobilul terenul şi parte a construcţiilor a intrat în domeniul public sau privat al U.A.T. Cluj-Napoca, la ce dată şi prin ce modalitate.
Referitor la aplicarea Legii nr. 119/1948, recurenta a invocat jurisprudenţă, cum ar fi deciziile nr. 456/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, precum şi nr. 1343 din 21 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, susţinând că naţionalizarea constituie titlu valabil al statului dacă au fost respectate întocmai dispoziţiile acestei legi şi nu reprezintă titlu valabil când au fost încălcate înseşi prevederile acesteia; în cazul preluării abuzive fără titlu valabil, persoanele fizice sau juridice proprietare îşi păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării.
Cum legea prevedea în mod expres obligativitatea întocmirii unui proces-verbal de preluare care trebuia să fie însoţit de copie a inventarului, a apreciat că, în lipsa acestuia, una dintre cerinţele legii nu a fost îndeplinită, imobilul în litigiu fiind preluat de stat fără titlu valabil deoarece actul de preluare a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, pe care titlu respectiv trebuia să le respecte.
Consideră că prevederile Legii nr. 50/1991 şi H.G. nr. 834/1991 sunt pe deplin aplicabile în speţă, cu argumentul că, în doctrina şi practica judiciară, s-a reliefat faptul că Legea nr. 15/1990 reprezintă în sine un mijloc de transfer al dreptului de proprietate asupra întregului patrimoniu pe care 1-a avut în administrare unitatea de stat transformată în regie autonomă; transferul proprietăţii întregului patrimoniu s-a realizat odată cu legea prin care s-a înfiinţat regia autonomă sau societatea comercială (unitatea de stat încetându-şi existenţa), fără a exista condiţiuni sau obligaţii de îndeplinire ulterioară a unor proceduri de publicitate, contabile sau administrative, toate documentele emise în procedurile mai sus amintite având doar caracter contabil, administrativ sau de publicitate faţă de terţi, iar îndeplinirea sau neîndeplinirea nu a afectat cu nimic transferul dreptului de proprietate.
I.4.3. Recursul incident al reclamantului Municipiul Cluj Napoca
Reclamantul a arătat că înţelege să formuleze recurs incident doar pentru situaţia în care instanţa de recurs ar primi criticile Companiei de Apă Someş cu privire la nedovedirea posesiei.
Reclamantul a invocat practica judecătorească, respectiv decizia nr. 4580 din 16 octombrie 2013 pronunţată în recurs de secţia I Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a hotărât că, faţă de împrejurarea că ambele părţi au exhibat titluri de proprietate asupra unui teren în litigiu, iar reclamanta deţine posesia bunului însă dreptul său este contestat de pârâtă, reclamanta justifică un interes în promovarea cererii de constatare a dreptului său de proprietate, cererea fiind admisibilă, în condiţiile dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. (art. 35 noul C. proc. civ.).
Prin urmare, în situaţia în care partea care deţine posesia terenului, urmărind deci confirmarea dreptului său de proprietate, ea nu are posibilitatea de a exercita acţiunea în revendicare ori o altă acţiune în realizarea dreptului de proprietate.
Recurentul-reclamant a invocat ca temei de drept al acţiunii în revendicare şi art. 563 C. civ., petitul nr. 1 al acţiunii introductive modificându-se în subsidiar, în sensul ca instanţa de judecată să dispună obligarea pârâtului de rândul 1 ca acesta să ne lase în deplină proprietate şi posesie imobilul în discuţie.
I.5. Apărările părţilor
Recurentul-reclamant Municipiul Cluj-Napoca a depus întâmpinare la recursul formulat de pârâta Compania Naţională de Apă Someş, prin care a solicitat respingerea căii de atac; a invoct excepţia tardivităţii, excepţia insuficientei timbrări şi excepţia nulităţii motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Apă Someş S.A. a depus întâmpinare la recursul depus de pârâta A. S.R.L., prin care a invocat excepţia nulităţii pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondat.
Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Apă Someş S.A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de Municipiul Cluj şi întâmpinare la recursul incident depus de Municipiul Cluj, invocând excepţia inadmisibilităţii recursului, fiind formulat de o persoană care nu justifică interes, iar în subsidiar a solicitat respingerea sa ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând motivele de recurs dezvoltate prin prisma cazurilor de casare cărora aceste critici li se circumscriu, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru motivele ce urmează a fi arătate.
În cauza de faţă, reclamantul Municipiul Cluj a solicitat instanţei să constate existenţa dreptului său de proprietate cu privire la un imobil compus din teren şi construcţie, situat în Municipiul Cluj, str. x şi să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel constatat, acţiu7nea fiind întemeiată pe art. 35 C. proc. civ. şi art. 893 şi art. 555 C. civ. subsidiar, reclamantul a cerut ca acţiunea sa să fie analizată în coordonatele art. 563 C. civ., ca o revendicare, pentru ipoteza în care s-a considera că el nu are în prezent posesia asupra bunului indicat în acţiune.
Respingând acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, Tribunalul a reţinut, în esenţă, pe de-o parte că proprietarul tabular al imobilului ce face obiectul acţiunii este pârâta Compania de Apă Someş S.A., care este continuatoarea fostului proprietar tabular Uzinele de Apă şi Canalizare ale Municipiului Cluj; la rândul său, această entitate a devenit proprietarul imobilului în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, izvorul dreptului de proprietate fiind legea.
Pe de altă parte, s-a constatat că sentinţa civilă nr. 3507/2006, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. x/2005, prin care s-a constatat, la solicitarea municipalităţii reclamante, că imobilul teren din Municipiul Cluj, str. x este proprietatea reclamantului (hotărâre invocată prin cererea de chemare în judecată) nu a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâta proprietar tabular; de aceea, faţă de aceasta nu operează efectul autorităţii de lucru judecat prevăzut de art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Dimpotrivă, s-a considerat că, în coordonatele art. 435 C. proc. civ., reclamanta nu a răsturnat prin probele administrate – sentinţa evocată – prezumţia rezultată din înscrierea dreptului pârâtei în cartea funciară, astfel că acţiunea a fost considerată ca neîntemeiată.
Admiţând apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei primei instanţe, Curtea de Apel a considerat întemeiată acţiunea în partea referitoare la constatarea existenţei dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului teren şi parţial construcţie aflat în litigiu, păstrând sentinţa exclusiv sub aspectul respingerii cererii subsidiare de revendicare a imobilului.
Instanţa de apel, deşi a validat aprecierile primei instanţe referitoare la calitatea de proprietar tabular a pârâtei şi la calitatea sa de continuator al fostei proprietare tabulare, precum şi la împrejurarea că sentinţa nr. 3507/2006 nu este opozabilă pârâtei Compania de Apă Someş S.A., a consemnat că, ulterior intabulării dreptului de proprietate a pârâtei, imobilul a intrat în patrimoniul Municipiului Cluj Napoca, ceea ce a justificat admiterea acţiunii şi constatarea dreptului de proprietate al reclamantului, precum şi înscrierea acestuia în cartea funciară.
În continuare, considerentele deciziei recurate se referă la dobândirea dreptului de proprietate de către reclamant în temeiul Legii nr. 119/1948 privind naţionalizarea întreprinderilor, observându-se că imobilul în litigiu cuprindea la data intrării în vigoare a acestui act normativ două mori, vizate de legea de naţionalizare, astfel că reclamantul a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate cu privire la acest imobil.
Curtea de apel a apreciat că apărările pârâtei referitoare la caracterul abuziv sau nelegal al preluării imobilului, formulate de pârâta Compania de Apă, nu pot fi analizate în acest context procesual, ele fiind specifice numai unei acţiuni formulată conform legii speciale sau dreptului comun, dar unei cereri de restituire, nu unei cereri de păstrare a bunului, cum este cea din cauză.
Faţă de aceste împrejurări, se constată fondată critica recurentei pârâte Compania de Apă Someş S.A. referitoare la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, în primul rând se impune a constata că, deşi instanţa de apel consideră că prezumţia de proprietate rezultată din înscrierea dreptului pârâtei în cartea funciară a fost răsturnată de dovada dobândirii ulterioare de către reclamantă a dreptului, argumentarea ce însoţeşte această statuare face referire la trecerea imobilului în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948 privind naţionalizarea întreprinderilor.
Or, nu rezultă din considerentele deciziei recurate când a avut loc înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei (sau, eventual, a antecesoarei acesteia), pentru a se putea considera că modul de dobândire a dreptului de proprietate al reclamantei (naţionalizarea, invocată, de altfel, direct prin motivarea cererii de apel), a avut loc ulterior înscrierii dreptului pârâtei.
Dimpotrivă, din cele reţinute de prima instanţă şi reluate (incomplet) de instanţa de apel, rezultă că înscrierea în cartea funciară a dreptului pârâtei a fost realizată cu caracter final după pronunţarea sentinţei civile nr. 8504/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca.
În aceste coordonate, menţionarea dobândirii ulterioare a dreptului de către reclamant (în anul 1948) apare ca cel puţin contradictorie cu celelalte constatări.
Aceste împrejurări relevă insuficienta stabilire a faptelor, care cad exclusiv în sarcina instanţelor de fond, viciu ce atrage după sine imposibilitatea realizării controlului judiciar de către instanţa de recurs, care nu poate verifica dacă dispoziţiile de drept substanţial au fost corect aplicate de instanţa de apel în analiza cauzei.
În acelaşi context, al motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Compania de Apă Someş S.A. a susţinut absenţa oricărei argumentări a instanţei de apel cu privire la legalitatea dobândirii de către aceasta a dreptului de proprietate.
Se observă în această privinţă că prima instanţă a statuat în sensul dobândirii dreptului de proprietate de către pârâta Compania de Apă în temeiul Legii nr. 15/1990, aspect criticat de reclamant prin apelul său şi susţinut în cuprinsul întâmpinării pârâtei depusă la instanţa de apel.
Or, chiar în logica dobândirii imobilului de către reclamant în temeiul legii naţionalizării, dacă dreptul înscris în cartea funciară în beneficiul pârâtei a avut ca izvor aplicarea legii privind privatizarea (ulterioară anului 1990), soluţionarea acţiunii de faţă necesita verificarea susţinerilor părţilor care se plasau în registrul existenţei sau nu a unui drept de proprietate al pârâtei.
Aceasta întrucât, pe de-o parte existenţa dreptului pârâtei asupra imobilului în temeiul Legii nr. 15/1990 fusese deja reţinută de tribunal ca unul dintre motivele respingerii acţiunii, iar schimbarea soluţiei de către instanţa de apel presupunea, între altele, ca în cadrul motivării hotărârii sale, să se găsească invalidarea acestui argument.
Pe de altă parte, chestiunea existenţei şi validităţii dreptului pârâtei pretins dobândit în temeiul legii făcea obiectul învestirii instanţei de apel cu şi mai multă măsură din perspectiva motivelor concrete ale căii de atac şi a apărărilor formulate prin întâmpinare.
Suplimentar, dacă pârâta a dobândit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 15/1990, o asemenea operaţiune a cuprins transferul dreptului de la stat (titularul proprietăţii publice la data schimbării regimului politic, în anul 1989) către noua înfiinţată entitate de drept privat, împrejurare ce necesita un răspuns dat apărărilor pârâtei în sensul că dreptul de proprietate nu mai poate aparţine în prezent municipalităţii (ştiut fiind că, anterior anului 1990, nu exista distincţie în ceea ce priveşte regimul juridic al proprietăţii statului, care aparţinea statului în general şi nu unei entităţi a statului în particular).
Aceste constatări relevă că motivul de nelegalitate analizat (absenţa oricăror dezlegări referitoare la existenţa şi legalitatea dobândirii dreptului înscris în cartea funciară în beneficiul pârâtei) poate fi examinat şi prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel era ţinută de art. 9 alin. (2), de art. 22 alin. (6) şi respectiv de art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ. să analizeze aceste chestiuni.
De aceea, motivul de recurs ce priveşte omisiunea de analiză a susţinerilor şi apărărilor părţilor relevante pentru soluţionarea căii de atac devolutive a apelului este găsit fondat, atât prin prisma art. 488 pct. 5, cât şi a art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Aceste împrejurări atrag incidenţa art. 497 C. proc. civ., respectiv admiterea recursului declarat de pârâta Compania de Apă Someş S.A., casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecare, cu observaţia că motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ. – legat de greşita aplicare a normelor de drept substanţial – nu poate fi analizat pentru că lipseşte suportul unei situaţii de fapt complet stabilite de instanţele de fond.
Va fi admis şi recursul declarat de pârâta A., deoarece rejudecarea cauzei în apel – şi reevaluarea corespunzătoare a temeiniciei cererii de chemare în judecată – implică a se avea în vedere şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor, cerere accesorie, urmând ca la rejudecare o eventuală admitere a acţiunii la instanţa de apel să aibă în vedere şi cele susţinute de recurenta A. referitoare la poziţia sa procesuală şi la aplicarea prevederilor art. 454 C. proc. civ.
De asemenea, va fi admis şi recursul incident declarat de reclamant, care are scop conservator şi care a vizat exclusiv păstrarea în dezbatere a cererii sale subsidiare de revendicare, având în vedere respingerea în tot a acţiunii sale de către prima instanţă şi contestarea acestei soluţii prin cererea de apel a acestei părţi (împrejurare prin prisma căreia se consideră că această cale de atac nu este inadmisibilă, de vreme ce instanţa de apel a păstrat respingerea cererii sale subsidiare de către tribunal, iar partea era interesată în a contesta inclusiv această soluţie, pentru ipoteza admiterii apărărilor părţii adverse referitoare la inadmisibilitatea acţiunii din petitul principal).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant Municipiul Cluj Napoca, de recurentul-pârât A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Apă Someş S.A. împotriva deciziei nr. 272 din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2022.