Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 05.06.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro pentru atingerea drepturilor şi intereselor sale legitime, pentru lezarea demnităţii şi onoarei sale, precum şi pentru demersurile făcute de către pârâtă pentru a fi dat afară de la serviciu, falsificând emailurile trimise şi apoi trimise de pârâtă la firma unde lucra, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă
Urmare a declinării competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, prin sentinţa civilă nr. 10528/7.10.2020 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2020, prin sentinţa civilă nr. 748/PI/19.04.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.; a fost respinsă excepţia lipsei de interes formulată de reclamantul pârât reconvenţional A. prin întâmpinarea la cererea reconvenţională; a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională B. în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvenţional A.; au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate în dosar.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă
Prin decizia nr. 349 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 748/PI/19.04.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020 şi a fost obligat apelantul să îi plătească intimatei B. suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
I.4. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 349 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A., invocând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că motivele contradictorii reţinute de către instanţa de apel sunt date de faptul că, deşi se reţine că sunt neîntemeiate criticile reclamantului privind reţinerea stării de fapt ce a condus la stabilirea greşită a împrejurărilor şi că nu sunt întrunite cerinţele legale, instanţa face referire la dispoziţiile art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 C. civ.
Arată că a fost prejudiciat pentru că 6 luni nu a mai fost trimis în delegaţie şi a pierdut bani şi susţine că instanţa de apel ar fi reţinut pretinse fapte ilicite ale reclamantului împotriva pârâtei, deşi cererea reconvenţională s-a respins.
De asemenea, instanţa de apel îşi motivează hotărârea şi pe reţinerea emailurilor prezentate de pârâtă, care au fost falsificate de aceasta, pentru a determina firma ca să concedieze reclamantul.
Instanţa de apel nu a avut în vedere că cele menţionate în scrisoarea trimisă de intimata firmei unde reclamantul a lucrat (fiind pensionar în prezent), sunt afirmaţii grave.
Nu au fost avute în vedere nici depoziţiile martorilor propuşi de reclamant, în motivarea soluţiei ţinându-se cont doar de probele propuse de către pârâtă.
Reiterează faptul că instanţa de apel reţine în mod eronat, în contradicţie cu dispoziţiile legale invocate, faptul că scrisoarea trimisă firmei nu a afectat personalitatea şi demnitatea reclamantului.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale reţinute de aceasta, respectiv: art. 72, alin. (1) şi alin. (2), art. 72 alin. (1) şi alin. (2), art. 73 alin. (1) şi alin. (2) C. civ.
De asemenea, instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material menţionate mai sus, dar şi dispoziţiile art. 1357, art. 1349 şi art. 1353 C. civ., în sensul că aceste norme reglementează garantarea dreptului la demnitate, dreptul la propria imagine, dreptul la viaţă intimă personală, respectiv la respectarea vieţii private, ceea ce nu a fost luat în considerare.
I.5. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare.
I.6. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 28 februarie 2022 şi a fost repartizată aleatoriu spre soluţionare completului nr. 9.
Ulterior efectuării procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 aprilie 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., în cauză, a fost fixat termen de judecată la data de 22 noiembrie 2022, când Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate de recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de lege şi a reţinut cauza în pronunţare pe fond.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:
Prima critică a recurentului, circumscrisă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, precum şi motive străine de natura cauzei.
Recurentul susţine că instanţa de apel, deşi face referire la prevederile art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 C. civ., reţine greşit situaţia de fapt, în contradicţie cu dispoziţiile legale evocate. Arată că a fost prejudiciat pentru că timp de 6 luni nu a mai fost trimis în delegaţie, că s-au reţinut în sarcina sa fapte pretins ilicite împotriva pârâtei şi că nu s-a avut în vedere că emailurile falsificate au determinat concedierea sa, scrisoarea transmisă de către pârâtă conţinând afirmaţii grave.
Înalta Curte constată că prin decizia atacată, instanţa de apel, după o redare a conţinutului dispoziţiilor legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, cu referire la dreptul la respectarea vieţii private, dreptul la demnitate şi dreptul la imagine, a stabilit că nu se poate reţine în sarcina pârâtei vreo faptă ilicită săvârşită faţă de reclamant, având în vedere că susţinerile acestuia nu au fost confirmate prin mijloacele de probă administrate în cauză, martorii propuşi de reclamant fiind consideraţi martori indirecţi, care au aflat despre faptele imputate pârâtei chiar de la reclamant.
S-a mai reţinut că în mod corect prima instanţă a stabilit că fapta pârâtei de a trimite copia corespondenţei sale cu reclamantul reprezentanţilor societăţii la care acesta lucra nu constituie o faptă ilicită, putând fi apreciată, eventual, ca o nerespectare a unor principii morale care guvernează relaţiile de familie, de confidenţialitate, în contextul în care, urmare a mesajului trimis de pârâtă către conducerea unităţii angajatoare, nu s-a dovedit faptul că reclamantul ar fi suferit vreo sancţiune sau alt prejudiciu, reclamantul nefiind o persoană publică şi neavând de respectat obligaţii de rezervă sau incompatibilităţi.
Conform prevederilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Din economia dispoziţiilor legale anterior citate rezultă, fără echivoc, faptul că recursul poate fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie, nefiind posibilă în această cale de atac reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.
În speţa de faţă, instanţa de apel a stabilit în mod complet situaţia de fapt în raport de probele administrate (în apel nefiind analizate probe distincte faţă de cele administrate în faţa primei instanţe), pe care le-a apreciat potrivit propriei sale convingeri, ajungând la concluzia că fapta pârâtei nu este ilicită, iar reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu.
Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu a reţinut că sunt incidente dispoziţiile legale evocate, ci doar a redat conţinutul acestora, stabilind că nu se poate reţine în sarcina pârâtei vreo faptă ilicită săvârşită faţă de reclamant, câtă vreme aceasta a trimis copia corespondenţei sale cu reclamantul reprezentanţilor societăţii la care acesta lucra, iar urmare a mesajului trimis de pârâtă către conducerea unităţii angajatoare, nu s-a dovedit faptul că reclamantul ar fi suferit vreo sancţiune sau alt prejudiciu.
În ceea ce priveşte afirmaţiile în sensul că s-ar fi reţinut în sarcina reclamantului pretins fapte ilicite săvârşite de către pârâtă sau că instanţa de apel şi-ar fi motivat hotărârea pe reţinerea emailurilor prezentate de pârâtă, Înalta Curte, verificând conţinutul deciziei atacate, constată că aceste susţineri nu se verifică, fiind străine de motivarea instanţei de apel.
De asemenea, prin celelalte critici formulate, cum ar fi prejudicierea reclamantului prin faptul că nu a mai fost trimis în delegaţie 6 luni sau falsificarea emailurilor, precum şi celelalte trimiteri la depoziţiile martorilor, Înalta Curte constată că acestea vizează reevaluarea probatoriului administrat, fiind criticată situaţia de fapt.
În calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate, instanţa de recurs neputând repune în discuţie şi reanaliza probele administrate, cum urmăreşte în realitate recurentul.
Or, modul în care judecătorul apreciază, coroborează, înlătură, dă sau nu eficienţă unei probe în cadrul procesului, este atributul său suveran, neputând face obiectul cenzurii instanţei de control. Aprecierea probelor reprezintă operaţiunea mentală a judecătorului pentru a determina puterea doveditoare şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale probelor în ansamblul lor, în scopul aflării adevărului în cauză.
Pe de altă parte, calitatea unei motivări şi, implicit, respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.
Aşadar, din perspectiva textului de lege invocat, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de apel înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra apelului declarat în cauză.
În aceeaşi linie se înscriu şi argumentele recurentului cu privire la încălcarea unor dispoziţii legale de către instanţa de apel, acesta apreciind incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.
Recurentul apreciază că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată.
Acest caz de casare priveşte în mod exclusiv aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.
Susţine recurentul, în mod generic, că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti a încălcat dispoziţiile legale evocate, respectiv: art. 72, alin. (1) şi alin. (2), art. 72 alin. (1) şi alin. (2), art. 73 alin. (1) şi alin. (2) C. civ., cât şi dispoziţiile art. 1357, art. 1349 şi art. 1353 C. civ., însă nu argumentează în niciun fel în ce constă încălcarea sau aplicarea greşită a acestor texte de lege, nefiind formulate critici concrete în acest sens, care să permită controlul judiciar.
Faţă de considerentele mai sus arătate, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 349 din 16 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.