Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA ORGANISMUL INTERMEDIAR PENTRU PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN-MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE, a formulat contestaţie împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă înregistrat cu numărul x/09.10.2017 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x/18.12.2017, privind proiectul x cu titlul "CLIO – Program masteral în Valorizarea Patrimoniului", cod SMIS 53214, solicitând anularea în tot a actelor atacate; obligarea OI POCU MEN să revoce măsura de plată a creanţei bugetare în cuantum de 215.766,4922 RON, precum şi a penalităţilor şi dobânzilor eventual calculate la valoarea debitului; plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4917 din 27 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA ORGANISMUL INTERMEDIAR PENTRU PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN-MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamanta A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea căii de atac, a susţinut, în esenţă, recurenta că hotărârea pronunţată de instanţa de fond cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, ce contravin atât prevederilor Ghidului solicitantului - Cadrul legal de implementare a proiectelor finanţate din fonduri structural europene, cât şi documentelor doveditoare prezentate de către recurentă în dovedirea afirmaţiilor sale.
A arătat recurenta că prima instanţă a motivat hotărârea adoptată doar din perspectiva reţinerii de către pârâtă a suspiciunii de neregulă, iar nu un fapt dovedit de către echipa de control, care nu a prezentat o cauză concretă a calificării sumelor solicitate spre rambursare prin cererile nr. x şi nr. 2, drept neeligibile, apreciind, totodată că judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 22 C. proc. civ. ce stabilesc rolul activ al acestuia.
Totodată, a menţionat recurenta că Ghidul solicitantului reprezintă cadrul legal care stabileşte regulile de implementare a proiectelor finanţate din fonduri structurale europene, iar prevederile acestuia, inclusiv cele ale capitolului 3.1.4, ce vizează criteriile de determinare a modului de remunerare a experţilor implicaţi în procedura de implementare a unui proiect şi plafoanele de plată zilnice şi lunare, au fost respectate în întregime de către recurentă, în contextul în care dovada timpului de lucru efectuat de fiecare expert, în cadrul proiectului, a fost realizată prin prezentarea contractelor individuale de munca încheiate cu beneficiarul de proiect, din care rezultă faptul că aceştia au lucrau cu timp parţial şi nu cu normă întreagă, dar şi a fişelor de pontaj, rapoartelor lunare de activitate, listei cu personalul administrativ şi auxiliar, etc.. Învederează că toate aceste documente au fost verificate si analizate de către echipa care a validat la plata cheltuielile solicitate spre rambursare.
Mai afirmă recurenta că dispoziţiile Ghidului solicitantului prevăd expres situaţia remuneraţiei experţilor care lucrează cu timp parţial, în sensul în care calculul acesteia se realizează prin raportare la media de 8 ore pe zi şi 21 de zile lucrătoare pe lună, iar detalierea tarifului orar (salariu pe ora) şi a numărului de ore expert lucrate lunar (ore raportate) în ştatul de plată aferent fiecărei luni din cele 2 perioade de raportare dovedeşte, fără echivoc, că salariile brute plătite lunar personalului din echipa de proiect (management, implementare, personal administrativ şi auxiliar) nu au depăşit plafoanele maxime de referinţă, prevăzute de Ghidul Solicitantului - Condiţii Generale 2013, capitolul 3.1.4.
Un alt motiv de recurs vizează aspectele reţinute de echipa de control drept suspiciuni de neregulă, respectiv faptul că A. nu a respectat prevederile Ghidului solicitantului şi că, în cererea de finanţare şi în bugetul detaliat nu a fost menţionată baza retribuţiei echivalente pe ora şi timpul de lucru/numărul de ore lucrate pentru a se putea verifica încadrarea în plafoanele maxime decontate prevăzute de Ghidul solicitantului.
Recurenta arată că cererea de finanţare, aprobată anterior semnării Contractului de finanţare, nu a fost modificată, toţi indicatorii tehnici ai proiectului au fost îndepliniţi, iar bugetul detaliat a reprezentat un formular anexă a contractului de finanţare, care cuprindea sumele de bani alocate şi acceptate de către Minister pentru implementarea Proiectului.
Mai susţine recurenta că la momentul implementării cererilor de rambursare nr. x şi nr. 2, formularele de raportare (cererea de finanţare şi bugetul detaliat) nu prevedeau cele doua rubrici/coloane, respectiv retribuţia pe ora şi timpul de lucru efectiv lucrat de experţi, aceste formulare de raportare modificându-se după 1 an de la momentul demarării proiectului, când cererile de rambursare nr. x şi nr. 2 fuseseră deja soluţionate. În opinia recurentei, adăugarea celor două coloane nu poate fi interpretată drept o modificare adusă Contractului de finanţare de Beneficiar, fiind relevant faptul că Ministerul (AMPOSDRU) este cel care a modificat formularul ce evidenţia modalitatea de împărţire a bugetului alocat proiectului respectiv.
Procedeul de calcul al retribuţiei, pentru fiecare membru/expert, s-a menţinut în aceeaşi modalitate ca şi cea aplicată anterior intervenirii modificării, astfel că demersul autorităţii pârâte, de a aprecia drept neeligibile cheltuielile reţinute prin actul administrativ atacat, nu are suport legal sau procedural.
Modificarea, în sine, a reprezentat o îmbunătăţire a formularului, nu o modificare substanţială care să pericliteze implementarea proiectului.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata – pârâtă Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman – Ministerul Educaţiei a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, apreciind că argumentele menţionate de recurentă nu pot fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că motivul de recurs ce se circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") nu are incidenţă în cauză, judecătorul de fond folosind, în redactarea sentinţei pronunţate, un raţionament logico juridic lipsit de contradicţii şi care, justifică, în final, soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat priveşte situaţiile în care instanţa de control judiciar nu poate desluşi starea de fapt reţinută de prima instanţă sau nu poate stabili motivele care au stat la baza soluţiei, din cauza lipsei motivării ori a motivelor contradictorii sau străine de natura pricinii.
Relativ la considerentele pretins contradictorii şi străine de natura cauzei ale hotărârii primei instanţe, susţinerile recurentei nu se confirmă; expunerile instanţei de fond nu sunt contradictorii, iar nemulţumirile recurentei faţă de considerentele primei instanţe ce au condus la soluţia pronunţată în cauză, nu se pot traduce prin faptul că aceasta a utilizat o motivare contradictorie sau că motivele sunt străine de natura cauzei.
Totodată, prima instanţă s-a pronunţat asupra cererii de chemare în judecată, în limita învestirii, neexistând temeiuri pentru a-i reproşa că ar fi încălcat prevederile art. 22 din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.
În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit normele de drept material cuprinse în Ghidul solicitantului - Condiţii generale 2013.
Înalta Curte reţine că problema litigioasă din speţă, asupra căreia a fost chemată să se pronunţe instanţa de contencios administrativ, este, în principal, cea a verificării manierei în care recurenta a implementat, în perioada 14.05.2014 - octombrie 2014, din perspectiva cheltuielilor cu personalul implicat (resurse umane şi personal administrativ), Proiectul x, intitulat "CLIO – Program masteral în Valorizarea Patrimoniului", respectiv dacă sumele solicitate prin cererile de rambursare nr. x, înregistrată la OIPOSDRU MENCS cu nr. x/19.08.2014 şi nr. 2, înregistrată la OIPOSDRU MENCS cu nr. x/03.12.2014, îndeplinesc condiţiile reglementate de capitolul 3.1.4 din Ghidului solicitantului – Condiţii generale 2013, coroborate cu prevederile contractului de finanţare x, înregistrat la OIPOSDRU MECS cu nr. x/19.05.2014, spre a fi considerate drept cheltuieli eligibile, cum susţine recurenta, sau, în limita sumei de 220.169,89 RON, drept plată necuvenită la momentul validării cererilor de rambursare, cum intimata-pârâtă a reţinut prin titlul de creanţă reprezentat de Procesul Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/09.10.2017.
Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o corectă interpretare a normei legale mai sus amintite, validând raţionamentul şi modalitatea de aplicare a legii de către intimaţi.
În concret, Ghidul Solicitantului 2013 prevede în capitolul 3.1.4. intitulat Plafoanele maxime de referinţă ale cheltuielilor cu personalul regulile generale de decontare a cheltuielilor cu personalul:
"Astfel, conform pct. 3.1.4. (Plafoanele maxime de referinţă ale cheltuielilor cu personalul):
"1. Reguli generale de decontare a cheltuielilor cu personalul
1.1 Pentru evidenţa corectă a personalului, beneficiarii vor întocmi şi actualiza ori de câte ori este necesar lista experţilor implicaţi în implementarea proiectului.
Beneficiarul va completa lista experţilor pentru toţi experţii angajaţi.
1.2 În vederea justificării activităţilor derulate, experţii implicaţi în realizarea proiectului, respectiv cei din echipa de implementare şi cei din echipa de management, vor întocmi lunar fişe de pontaj şi rapoarte de activitate.
Modelele fişei de pontaj şi a raportului de activitate vor fi puse la dispoziţia beneficiarilor de către Autoritatea de Management.
Fişele de pontaj şi rapoartele de activitate ale experţilor se supun avizării managerului de proiect.
1.3 În cazul în care activitatea zilnică este efectuată parţial, decontarea se va determina în baza retribuţiei echivalente pe oră, luând ca punct de referinţă ziua de lucru de opt ore şi o medie de 21 de zile lucrătoare pe lună."
Tot în această secţiune a Ghidului sunt inserate tabele în care sunt indicate nivelurile maximale ale remunerării personalului, fiind menţionată expres "Remunerare maximă lunară" şi "Remunerare maximă zilnică".
În aceste condiţii, apare evident faptul că remunerarea maximă lunară are în vedere o medie de 21 de zile lucrătoare pe lună, iar remunerarea maximă zilnică are în vedere ziua de lucru de opt ore.
Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, "Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.", iar potrivit art. 106 alin. (2) "Drepturile salariate se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat, raportat ta drepturile stabilite pentru programul normal de lucru."
O interpretare contrară contravine regulii generale de eligibilitate a cheltuielilor (prevăzute la pct. 3.1.3. din acelaşi Ghid), aceea de a fi "în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, având în vedere utilizarea eficientă a fondurilor şi un raport optim cost-eficienţă".
Înalta Curte va avea în vedere doar cu titlu informativ faptul că în Ghidul Solicitantului 2014 s-a detaliat prevederea din capitolul 3.1.4. Plafoanele maxime de referinţă ale cheltuielilor cu personalul, în sensul că "1.3 În cazul în care activitatea zilnică este efectuată parţial, decontarea se va determina in baza retribuţiei echivalente pe oră, luând ca punct de referinţă ziua de lucru de opt ore şi o medie de 21 de zile lucrătoare pe lună, astfel că remuneraţia lunara se calculează proporţional în raport cu timpul lucrat."
Deşi această detaliere nu exista în ghidul aferent perioadei 2007-2013, o astfel de specificare vine să întărească modul de interpretare a normei anterioare, interpretare care rezulta însă cu suficienţă din modul de reglementare folosit de legiuitor, prin stabilirea unui nivel maxim al remuneraţiei, aplicabil evident în cazul în care şi activitatea este prestată integral, cu un contract individual de muncă încheiat pentru 21 de zile lucrătoare pe lună şi o zi de lucru de 8 ore.
Mai reţine Înalta Curte faptul că dispoziţiile Ghidului Solicitantului-Condiţii Generale nu specifică că paragraful 3.1.4 se aplică doar în situaţia în care ulterior încheierii contractelor individuale de muncă, pe durata implementării proiectului, pentru experţii proiectului se schimbă durata timpului de lucru de la 8 ore/zi la o normă de lucru fracţionata. Cu alte cuvinte, aplicabilitatea acestui paragraf situaţiei experţilor în cauză nu este exclusă de plano.
Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere şi argumentul de interpretare logică prin reducerea la absurd, folosit de către intimat: într-o interpretare contrară, s-ar ajunge la situaţia potrivit căreia activitatea normată de 8 ore/zi ar fi împărţită între doi salariaţi cu fracţiune de normă de 4 ore/zi, ambii putând beneficia de plafonul maxim, ceea ce nu poate fi acceptat.
De asemenea, plafonul maxim prevăzut de Ghidul solicitantului - Condiţii generale 2013 priveşte costurile per activitate, adică un cost generic al resursei umane pentru implementarea proiectului, astfel că, atunci când activitatea presupune un volum de muncă de 1 oră/zi, ar fi excesiv - şi vădit contrar principiului raportului optim cost - eficienţă - a se considera că bugetul alocat activităţii beneficiarului poate rămâne acelaşi ca în cazul în care activitatea ar fi presupus un volum de muncă de 8 ore/zi. Prin urmare, opţiunea reclamantei de a-şi desfăşura activitatea cu angajaţi part-time nu poate determina o altă abordare a modului de calcul al costurilor eligibile.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că din interpretarea sistematică a prevederilor capitolului 3.1.4, pct. 1.3, pct. 3 şi pct. 4 din Ghidului solicitantului – Condiţii generale 2013 rezultă că mecanismele de decontare a cheltuielilor cu personalul sunt structurate în funcţie de două principale repere: (a) cel al unei remunerări determinate în considerarea unei activităţi efectuate integral – echivalentul unui contract de muncă cu normă întreagă şi (b) cel al unei remunerări determinate în considerarea unei activităţi zilnice efectuate parţial - echivalentul unui contract de muncă cu timp parţial.
Fiecare dintre aceste repere implică un mecanism distinct de calcul al cheltuielii realizate cu personalul, în sensul că, în ipoteza încadrării expertului cu normă întreagă, remunerarea maximă prevăzută de ghid este calculată prin raportare la retribuţia zilnică/lunară, în timp ce, în cazul încadrării expertului cu timp parţial, decontarea se va realiza pe baza retribuţiei echivalente pe oră, luând ca punct de referinţă ziua de lucru de opt ore şi o medie de 21 de zile lucrătoare pe lună (respectiv o împărţire a bugetului detaliat la 168 ore/lună).
Pe de altă parte, identificarea mecanismului aplicabil procedurii de calcul a cuantumului cheltuielilor eligibile, în cadrul fiecărui proiect în parte, este determinată de individualizarea dată de solicitant duratei muncii pe care echipa de implementare urmează să o desfăşoare în cadrul proiectului, în cuprinsul cererii de finanţare şi a bugetului detaliat al proiectului. Relevante din această perspectivă sunt şi prevederile art. 105 alin. (2) din Codul muncii care reglementează o prezumţie legală, potrivit căreia în condiţiile în care nu este specificată durata muncii şi repartizarea programului de lucru, condiţiile în care se poate modifica programul de lucru şi interdicţia de a efectua ore suplimentare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor acestora, se prezumă existenţa unui raport de muncă încheiate pentru o normă întreagă.
Or, întrucât nici în cuprinsul cererii de finanţare şi nici în bugetul detaliat, recurenta nu a specificat faptul că încadrarea resursei umane şi a personalului administrativ implicat în implementarea proiectului era una cu timp parţial, raţionamentul judecătorului fondului ce a fost construit în jurul prezumţiei unei încadrări a personalului într-o activitate cu normă întreagă este unul în conformitate cu spiritul şi litera Ghidului solicitantului – Condiţii generale 2013, dar şi cu prevederile Contractului de finanţare nr. x/19.05.2014.
Din această perspectivă, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 15 alin. (1) din sus indicatul contract de finanţare: "Următoarele documente sunt anexate la prezentul Contract şi constituie parte integrantă a contractului de finanţare, având aceeaşi forţă juridică: Anexa 1 – Cererea de finanţare, Anexa 2 – Bugetul proiectului sintetic şi detaliat, Anexa 3 – Acord de parteneriat, Anexa 4 – CV-urile echipei de management şi experţilor pe termen lung."
Totodată, potrivit art. 4 – Eligibilitatea cheltuielilor, din Contractul de finanţare nr. x/19.05.2014: "Cheltuielile angajate în perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile în condiţiile stabilite de: ... Ghidul Solicitantului – condiţii generale şi specifice, Instrucţiunile şi deciziile AMPOSDRU."
Nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei privind o modificare a structurii formularelor de raportare (cererea de finanţare şi bugetul detaliat), ce ar fi survenit ulterior emiterii cererilor de rambursare nr. x şi nr. 2, câtă vreme nimic nu a împiedicat recurenta să insereze menţiuni privind durata muncii în rubricile deja existente în formularul cererii de finanţare, la data formulării acesteia.
De asemenea, Înalta Curte observă că, deşi recurenta evocă prevederile art. 15 alin. (2) din Contractul de finanţare nr. x/19.05.2014, tinzând la susţinerea tezei unei contradicţii între prevederile Contractului de finanţare şi cele ale anexelor, aceasta nu dezvoltă un astfel de argument în sensul indicării contradicţiilor, motiv pentru care invocarea unui astfel de text contractual este una pur formală.
În acest context, nu este relevant dacă acel calcul realizat de recurentă în vederea formulării cererilor de rambursare nr. x şi nr. 2 a fost sau nu conform mecanismului incident ipotezei activităţii zilnice efectuate parţial, câtă vreme nu acesta era mecanismul prevăzut contractual, anterior semnării Actului Adiţional nr. 1, în vederea determinării cuantumului cheltuielilor eligibile cu resursă umană şi personal administrativ (mecanismul incident fiind cel aferent activităţi cu normă întreagă). Tratamentul diferenţiat al cererilor de rambursare implementate anterior încheierii Actului Adiţional nr. 1, faţă de cele ulterioare unui astfel de moment, este justificat de modificarea mecanismului de calcul al sus indicatelor cheltuieli, modificare generată de stabilirea bazei retribuţiei echivalente pe oră.
Pe cale de consecinţă, chiar dacă recurenta a prezentat înscrisuri pentru fiecare cheltuială de personal, nu se poate susţine teza unui caracter eligibil al celor ce au fost calculate prin aplicarea unui mecanism străin de prevederile contractului de finanţare, în vigoare la momentul emiterii cererilor de rambursare nr. x şi nr. 2, lipsa, la data emiterii acestora, a menţiunilor privind retribuţia echivalentă pe oră, generând o imposibilitate a verificării încadrării în plafoanele maxime decontate, conform Ghidului Solicitantului – Condiţii Generale 2013, capitolului 3.1.4.
Nu poate fi ignorat nici faptul că potrivit art. 6, lit. A) alin. (1) din Contractul de finanţare: "Beneficiarul, în calitate de semnatar al contractului, are responsabilitatea pentru implementarea proiectului", iar analiza realizată de echipa de verificare şi aprobarea la plată a cererilor de rambursare nu pot nici exonera beneficiarul de o astfel de răspundere şi nici consolida documentele implementării într-o manieră care să excludă controlul ulterior realizat conform art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, mai ales în ipoteza apariţiei unei suspiciuni de neregulă.
Din această din urmă perspectivă, contrar celor afirmate de recurentă şi în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că emiterea Procesului Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/09.10.2017 nu s-a realizat exclusiv în considerarea unei simple suspiciuni de neregulă (ce, în esenţă, reprezintă doar actul de învestire al autorităţii pârâte), ci a fost rezultatul unei proceduri efective de control realizate în mod concret de echipa de control din cadrul Direcţiei Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei.
Pe cale de consecinţă, întrucât calculul cheltuielilor cu personalul implicat în implementarea proiectului "CLIO – Program masteral în Valorizarea Patrimoniului" a fost realizat de recurentă prin aplicarea unui mecanism eronat, extrinsec prevederilor contractului de finanţare, ce a generat o imposibilitate a verificării sumelor solicitate prin cererile de rambursare nr. x şi nr. 2 în plafoanele maximale decontate conform prevederilor Ghidului Solicitantului – Condiţii Generale 2013, în mod legal prima instanţă a statuat că sunt îndeplinite condiţiile stipulate în art. 2 alin. (1) lit. a). din O.U.G. nr. 66/2011, spre a califica cererile de rambursare drept abateri ce intră în categoria neregulilor reglementate de un astfel de text normativ, cheltuielile în sumă totală de 220.169,89 RON având natura juridică a unor cheltuieli neeligibile.
Faţă de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 4917 din 27 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.